Rusia dezminte acuzațiile potrivit cărora agenți ai săi ar fi piratat telefonul lui Liz Truss
Kremlinul neagă acuzațiile potrivit cărora agenți ai săi ar fi piratat telefonul fostul premier britanic, Liz Truss, pentru a avea acces la informații sensibile cu privire la Ucraina, scrie The Guardian.
Dezvăluirea cu privire la piratarea telefonului lui Liz Truss, în calitate de șefă a diplomației britanice, devenită ulterior premier, a fost făcută de The Mail on Sunday. Incidentul a fost minimalizat la acea vreme de fostul premier Boris Johnson.
„Din păcate, e un deficit de informație care să poată fi tratată drept serioasă pe această temă în presa britanică. Tratăm astfel de informații ca 'yellow press'” , au transmis reprezentanții Kremlinului.
Premierul Republicii Cehe a vizitat Ucraina imediat după atacul cu rachete rusești asupra Kievului
Petr Fiala a împărtășit o postat o imagine cu el și cu oficiali plimbându-se prin Kiev și o alta dând mâna cu premierul ucrainean Deni Șmihal.
„Ucrainenii luptă nu numai pentru țara lor, ci și pentru întreaga Euroă. Sprijinul nostru trebuie să continue”, a scris el pe Twitter.
Ministerul rus al Apărării: mobilizarea parțială este finalizată
Ministerul rus al Apărării a anunțat că mobilizarea parțială, folosită pentru a trimite întăriri în Ucraina, ca parte a ceea ce Rusia numește „operația sa militară specială”, s-a încheiat.
„Au fost oprite toate activitățile legate de recrutarea pentru serviciul militar de către comisariatele militare, împreună cu autoritățile executive ale entităților constitutive ale Federației Ruse, ale cetățenilor din rezervă. Pregătirea și livrarea citațiilor sunt oprite. Stațiile și sediile de alertă, punctele de colectare pentru cetățenii comisariatelor militare, precum și clădirile și structurile alocate prin decizii ale autorităților executive ale entităților constitutive ale Federației Ruse, utilizate pentru măsuri de mobilizare parțială, sunt supuse eliberării pentru funcționare sau utilizare pt. scopul lor anterior. De asemenea, conform instrucțiunilor, întreg personalul comisariatelor militare implicat în asigurarea mobilizării parțiale are ordin să revină începând cu data de 31 octombrie a acestui an. pentru a-și îndeplini sarcinile ca de obicei. În viitor, activitatea comisariatelor militare pentru recrutarea Forțelor Armate ale Federației Ruse va fi organizată numai prin acceptarea voluntarilor și a candidaților la serviciul militar conform contractului”, potrivit unei declarații emisă de ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu.
USR cere Parlamentului României să adopte o rezoluție prin care regimul lui Putin este declarat „regim terorist”
USR cere Parlamentului adoptarea unei rezoluții prin care se recunoaște caracterul terorist al regimului lui Vladimir Putin.
„De 250 de zile, asistăm la o agresiune nemiloasă a regimului Putin împotriva a milioane de civili ucraineni care nu au nicio vină și care trebuie să fie protejați de comunitatea internațională. A venit momentul ca Parlamentul României să aibă o poziție foarte clară, să exprime cât de puternic susține România poporul ucrainean, cât de puternic susține România respectarea dreptului internațional. Sperăm să convingem cât de repede o majoritate a parlamentarilor pentru adoptarea acestei rezoluții în Parlament, în cele două camere”, a declarat Radu Mihail.