Comisia Europeană propune Ucrainei ajutoare lunare de până la 1,5 miliarde de euro
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat duminică la telefon cu privire la sprijinul acordat anul viitor de țările UE, potrivit unui comunicat al Comisiei.
Astfel, șefa CE va propune zilele următoare un pachet financiar din partea UE de până la 1,5 miliarde de euro pe lună, în valoare totală de până la 18 miliarde de euro, care ar contribui la acoperirea nevoilor de finanțare ale Ucrainei până în 2023.
De asemenea, Ursula von der Leyen l-a asigurat pe prședintele Ucrainei de faptul că UE este angajată pe termen lung în sprijinul acordat țării sale.
Cei doi au discutat și despre transportul cerealelor ucrainene, în acest sens fiind evocată posibilitatea extinderii capacităților culoarelor de solidaritate UE-Ucraina.
De asemenea, a fost adusă în discuție înăsprirea sancțiunilor la adresa Rusiei, fiind amintit și rolul „negativ” jucat de sprijinul acordat de Iran privind livrarea de drone și ce răspunsuri pot fi luate.
Pe 3 noiembrie, parlamentul ucrainean a aprobat bugetul pe anul viitor, cu un deficit record de 38 de miliarde de dolari.
Presa rusă: Barajul ucrainean Nova Kahovka a fost avariat de ucraineni
Barajul ucrainean Nova Kahovka, aflat momentan sub control rusesc, ar fi fost avariat în urma bombardamentelor forțelor ucrainene, au anunțat duminică agențiile de presă ruse, citând serviciile de urgență, transmite Reuters.
Un reprezentant al serviciilor de urgență din Rusia a declarat că o rachetă lansată de un sistem de rachete HIMARS de fabricație americană a lovit ecluza barajului și a provocat daune. Oficialul citat a spus că a fost „o încercare de a crea condițiile pentru o catastrofă umanitară” prin spargerea barajului.
Autoritățile ruse nu au furnizat o dovadă pentru a susține acuzația.
Vastul baraj Nova Kahovka, care blochează râul Nipru în amonte de Herson, unde forțele ucrainene au făcut progrese, a căpătat o importanță strategică vitală în ultimele săptămâni.
Începând din octombrie, atât Rusia, cât și Ucraina s-au acuzat reciproc în mod repetat că plănuiesc să spargă barajul cu ajutorul explozibililor, într-o acțiune care ar inunda o mare parte din zona din aval, ceea ce ar putea provoca distrugeri majore în jurul orașului Herson.
Primarul Kievului le spune locuitorilor să se pregătească pentru ce e mai rău
Primarul Kievului i-a avertizat duminică pe locuitorii capitalei ucrainene că, dacă Rusia continuă să lovească infrastructura energetică a țării, trebuie să se pregătească să nu aibă electricitate, apă sau căldură, în condițiile în care temperaturile vor începe să scadă constant sub zero grade.
„Facem totul pentru a evita acest lucru. Dar să fim sinceri, dușmanii noștri fac totul pentru ca orașul să rămână fără căldură, fără electricitate, fără alimentare cu apă, în general, pentru ca noi toți să murim. Iar viitorul țării și viitorul fiecăruia dintre noi depinde de cât de pregătiți suntem pentru diferite situații”, a spus Vitali Kliciko a declarat presei de stat.
Operatorul energetic de stat ucrainean, Ukrenergo, a declarat că în unele părți ale Kievului sunt programate duminică pene de curent rotative din oră în oră, fiind planificate pene de curent și în regiunile apropiate Cernigău, Cerkasîi, Jîtomir, Sumî, Harkov și Poltava.
Potrivit Associated Press, Kievul intenționează să desfășoare aproximativ 1.000 de puncte de încălzire, dar acest lucru ar putea fi insuficient pentru un oraș de 3 milioane de locuitori.
Consiliul municipal din Kiev: „În prezent nu există motive pentru a vorbi despre evacuare”
Roman Tkaciuk, directorul departamentului de securitate al Kievului, a negat informația potrivit căreia autoritățile ar intenționa să evacueze populația din cauza unor pene de curent complete în capitală.
„Sistemul de protecție civilă trebuie să fie pregătit pentru diverse opțiuni, dar acest lucru nu înseamnă că acum ne pregătim să efectuăm o evacuare”, a declarat el, citat de Kyiv Independent.
The New York Times a relatat anterior că autoritățile de la Kiev au început să planifice evacuarea celor trei milioane de locuitori ai orașului în cazul în care capitala Ucrainei va suferi o pană de curent completă.
Folosind rachete și drone kamikaze, Rusia a intensificat recent atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, provocând pene de curent regulate în întreaga țară.
Începând cu 10 octombrie, Rusia a lansat peste 300 de lovituri asupra centralelor electrice din Ucraina, distrugând aproximativ o treime din capacitatea de generare a energiei a țării.