Canada: Noi sancțiuni împotriva oficialilor ruși
Premierul Canadei, Justin Trudeau, a anunțat vineri că Guvernul de la Ottawa va adopta o serie de sancțiuni împotriva a 35 de înalți funcționari din sectorul energetic și șase entități din sectorul energetic, implicate în războiul din Ucraina.
„Intenționăm să impunem sancțiuni și membrilor din domeniile justiției și securității rusești”, a transmis Trudeau, citat de CNN.
În paralel, premierul canadian a anunțat mai multe măsuri noi pentru a ajuta Ucraina în războiul împotriva Rusiei.
Canadienii vor putea cumpăra prin intermediul Guvernului Ucrainei obligațiuni de suveranitate, care vor contribui la finanțarea guvernului ucrainean.
SUA promite Ucrainei sisteme de rachete în valoare de 275 de milioane de dolari
Pentagonul anunță un nou pachet militar în valoare de 275 de milioane de dolari pentru armata Ucrainei, a declarat vineri secretarul adjunct de presă al Pentagonului, Sabrina Singh, în timpul unei conferințe de presă la Pentagon.
Pachetul include muniție suplimentară pentru sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate, denumite HIMARS, care au devenit o armă cheie în lupta împotriva Rusiei.
Pachetul include, de asemenea, „500 de cartușe de artilerie de precizie ghidată 155; 2.000 de cartușe 155 mm pentru sistemele de minare antiblindate la distanță, peste 1.300 de sisteme antiblindate, 125 de Humvee-uri, arme de calibru mic și peste 2,75 de milioane de cartușe pentru arme de calibru mic și patru antene de comunicații prin satelit”, a declarat Singh.
SUA au trimis până acum Ucrainei ajutor militar în valoare de „peste 18,5 miliarde de dolari în asistență de securitate pentru Ucraina” de la începutul mandatului președintelui american Joe Biden, potrivit lui Singh.
Ea a mai adăugat că un program de pregătire al Departamentului Apărării pentru ucraineni în vederea operării sistemului național avansat de rachete sol-aer (NASAMS) „se va încheia în curând”.
Primarul Kievului: Deficitul de energie electrică va fi rezolvat în 2-3 săptămâni
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a transmis vineri că angajații companiei naționale de energie electrică Ukrenergo vor găsi o soluție la întreruperile de curent electric în următoarele 2-3 săptămâni în cazul în care nu apar situații de urgență, scrie agenția de presă Interfax Ukraine.
„Din cauza unei penurii semnificative de energie electrică, sistemul de alimentare cu energie a orașului funcționează în regim de urgență. Prin urmare, alimentarea cu energie electrică este oprită temporar în toate zonele capitalei. Dacă nu vor exista situații de urgență, specialiștii Ukrenergo speră ca în două sau trei săptămâni să elimine deficitul cauzat de atacurile barbarilor ruși asupra infrastructurii critice”, a declarat Kliciko în timpul unei emisiuni de telejurnal.
Kliciko a mai precizat că orașul face tot posibilul pentru a economisi consumul de energie electrică. În special, pe multe rute de transport public, troleibuzele au fost înlocuite cu autobuze.
„Există riscul unei pene de curent majore, atunci când lipsa de electricitate poate duce la consecințe și mai mari și la o pană de curent pe scară și mai mare. Prin urmare, este foarte important să economisim pentru ca acest lucru să nu se întâmple”, a continuat primarul Kievului.
Serghei Șoigu: Ținta de 300.000 de rezerviști, atinsă
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, i-a transmis vineri președintelui Vladimir Putin că apelul de mobilizare în Rusia s-a încheiat și că obiectivul țintă de 300.000 de cetățeni mobilizați a fost îndeplinit, fără planuri de mobilizare suplimentară în viitor, scrie CNN.
„Expedierea cetățenilor chemați la mobilizare a fost finalizată astăzi. Notificările de mobilizare trimise către cetățeni au încetat. Sarcina stabilită de dumneavoastră - de a mobiliza 300.000 de persoane - a fost îndeplinită. Nu sunt planificate sarcini suplimentare”, i-a transmis Șoigu lui Putin în timpul unei întâlniri televizate.
În discursul său, Șoigu a mai adăugat că, dintre cei mobilizați, 82.000 de rezerviști se află deja în zona de conflict, iar 218.000 de recruți sunt încă în stadiul de pregătire.
Vladimir Putin este singurul oficial din Rusia care poate pune capăt în mod oficial mobilizării parțiale prin emiterea unui decret prezidențial.