Noi sancțiuni ale Marii Britanii împotriva oficialilor ruși implicați în invadarea Ucrainei. Printre ei, vicepremierul Denis Manțurov
Marea Britanie a sancționat alți 22 de ruși despre care se spune că au fost în spatele mobilizării în continuare a trupelor în Ucraina. Printre aceștia se numără și vicepremierul rus Denis Manțurov, care supraveghează industria armelor din Rusia și responsabil pentru înarmarea soldaților.
Arkadi Gostev, directorul serviciului penitenciar din Rusia, este și el pe listă pentru sprijinul acordat recrutării deținuților de către Grupul Wagner pentru efortul de război.
Un total de 10 guvernatori și șefi regionali au fost sancționați, inclusiv cei responsabili pentru Daghestan, Ingușeția și Calmîchia, de unde au fost chemați un număr consistent de recruți.
Alți 29 de guvernatori regionali au fost deja sancționați în iulie pentru că au oferit sprijin financiar administrațiilor proruse din Ucraina.
Au mai fost sancționați Ella Pamfilova și Andrei Burov, care au ajutat la organizarea de referendumuri în cele patru zone ocupate ale Ucrainei, pe care Vladimir Putin le- a folosit ca bază pentru anexarea regiunilor în septembrie.
Cei sancționați sunt supuși înghețării activelor, interdicțiilor de călătorie și sancțiunilor de transport.
„Decizia regimului rus de a mobiliza parțial cetățenii ruși a fost o încercare disperată de a-i copleși pe vitejii ucraineni care le apărau teritoriul. A eșuat. Astăzi am sancționat persoane care au impus această conscripție, trimițând mii de cetățeni ruși să lupte în războiul ilegal și detestabil al lui Putin. Marea Britanie va continua să folosească atât sancțiunile, cât și ajutorul militar pentru a sprijini Ucraina în apărarea independenței lor”, a declarat secretarul de externe al Marii Britanii, James Cleverly, citat de The Guardian.
Lista completă a celor sancționați de guvernul britanic o găsiți aici .
Zelenski crede că Putin nu va folosi arme nucleare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că nu crede că președintele rus Vladimir Putin va folosi arme nucleare.
El a făcut acest comentariu în timp ce vorbea printr-un link video la summitul „DealBook”, organizat de New York Times.
Declarația lui Zelenski vine în momentul în care ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că este vital să se evite orice fel de confruntare militară între puterile nucleare, chiar dacă este vorba doar de arme convenționale, a informat agenția de presă TASS.
Lavrov a mai spus că Occidentul împingr Ucraina să continue lupta împotriva Rusiei.
„Este necesar să se evite orice ciocnire militară între puterile nucleare, chiar și cu utilizarea armelor convenționale. Escaladarea poate deveni incontrolabilă”, a spus Lavrov.
Putin a emis o serie de amenințări nucleare ușor voalate în timpul războiului din Ucraina, dar mai mulți oficiali de rang înalt au negat în mod repetat planurile Moscovei de a folosi arme nucleare în Ucraina.
Explozie la ambasada Ucrainei din Madrid. Un rănit
Un angajat de la ambasada Ucrainei din Madrid a fost rănit miercuri într-o explozie care a avut loc în timp ce manipula o scrisoare.
Membrul personalului a suferit răni ușoare și a mers la spital, a anunțat poliția spaniolă.
Detectivii investighează incidentul, ajutați de anchetatori criminaliști.
Ambasada Ucrainei în Spania nu a fost imediat accesibilă, transmite Reuters.
Zona din jurul ambasadei a fost izolată, a informat postul de stat TVE.
UE cooperează cu CPI la înfiinţarea unui Tribunal Special care să judece crimele Rusiei în Ucraina
Uniunea Europeană (UE) urmează să înfiinţeze un Tribunal Special care să judece „crimele Rusiei în Ucraina”, anunţă miercuri preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, care răspunde astfel unei cereri a Kievului.
„Cooperăm cu Curtea Penală Internaţională (CPI) şi ajutăm la înfiinţarea unui Tribunal Special care să judece crimele Rusiei”, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter şefa CE.
„Împreună cu partenerii nioştri, vom veghea ca Rusia să plătească pentru ravagiile pe care le-a cauzat, prin folosirea fondurilor îngheţate ale oligarhilor şi activele Băncii sale centrale”, anunţă von der Leyen.