HRW: Tortura deținuților din Izium, parte din „politica și planul” Rusiei
Tortura de rutină a deținuților de către forțele ruse și afiliații acestora în timpul ocupării de jumătate de an a orașului Izium, situat în estul Ucrainei, a făcut parte „dintr-o politică și un plan”, a declarat Human Rights Watch (HRW).
Orașul din regiunea Harkov a fost ocupat de forțele rusești după invazia din februarie și a fost eliberat de forțele ucrainene în luna septembrie.
Luna trecută, în apropierea orașului, a fost descoperit un sit de înmormântare în masă și au fost exhumate sute de cadavre, dintre care 30 cu semne de tortură.
„Forțele rusești și alte persoane care operează sub comanda lor au torturat în mod obișnuit deținuții în timpul ocupației de șase luni a orașului Izium”, se arată într-un raport al Organizației pentru Drepturile Omului (Human Rights Watch).
HRW a intervievat peste 100 de supraviețuitori care au descris faptul că au fost supuși la șocuri electrice, waterboarding, bătăi severe, amenințări cu arma și au fost forțați să rămână în poziții de stres pentru perioade lungi de timp.
Supraviețuitorii au identificat cel puțin șapte locații din Izium, inclusiv două școli, în care au spus că soldații ruși i-au reținut și abuzat.
„Violențele crude și abuzurile din Izium nu au fost incidente întâmplătoare. Mai multe victime ne-au împărtășit relatări credibile despre experiențe similare de tortură în timpul interogatoriilor în instalații aflate sub controlul forțelor rusești și al subordonaților acestora, ceea ce indică faptul că acest tratament făcea parte dintr-o politică și un plan”, a declarat Belkis Wille de la HRW.
Belarusul ar verifica eligibilitatea oamenilor pentru serviciul militar
Ministerul Apărării din Belarus a precizat într-o declarație că a început să convoace cetățenii pentru a verifica eligibilitatea lor pentru serviciul militar, dar că nu a planificat mobilizarea, scrie Reuters.
„Activitățile de înregistrare și înrolare militară sunt strict de rutină și se așteaptă să fie finalizate până la sfârșitul acestui an”, se arată în declarație.
Rusia susține că a respins un asalt al ucrainenilor la centrala nucleară Zaporojie
O încercare de a prelua din nou controlul centralei nucleare din Zaporojie (ZNPP) cu ajutorul unor bărci încărcate cu forțe speciale ucrainene a fost respinsă, potrivit unuia dintre oficialii instalați de Rusia în estul Ucrainei ocupate, transmite The Guardian.
Agenția de știri de stat RIA Novosti îl citează pe Vladimir Rogov, unul dintre liderii instalați de Rusia în Zaporojie, care a declarat că „noaptea trecută, un grup mare de bărci de debarcare, înțesate cu militanți ai forțelor de operațiuni speciale, au părăsit regiunea sudică a orașului Zaporojie și alte direcții. Tentativa de debarcare a fost respinsă”.
Rogov a declarat pentru agenția de știri că aproximativ 30 de bărci au participat la tentativa de debarcare, dar că situația este sub control și că nu există planuri de evacuare a Enerhodar, așezarea apropiată centralei.
RIA nu a publicat nicio dovadă care să susțină afirmațiile, în afară de cuvintele lui Rogov.
Forțele rusești au ocupat cea mai mare centrală nucleară din Europa încă din primele zile ale războiului. Atât Ucraina, cât și Rusia s-au acuzat reciproc că au tras asupra centralei și că au riscat un accident nuclear.
Încercările de a face ca zona să fie declarată zonă demilitarizată din motive de siguranță nucleară au eșuat. Centrala ZNPP este situată în Zaporojie, una dintre regiunile pe care Rusia a pretins că le „anexează”.
Ministerul britanic al Apărării: „Elemente majore ale conducerii militare rusești sunt tot mai disfuncționale”
Ministerul britanic al Apărării a publicat actualizarea sa zilnică privind situația din Ucraina:
„După opt luni de la invazie, elementele majore ale conducerii militare a Rusiei sunt din ce în ce mai disfuncționale. La nivel tactic, este aproape sigur că există un deficit tot mai mare de ofițeri tineri ruși capabili să organizeze și să conducă rezerviștii nou mobilizați.
Mărturiile martorilor oculari sugerează că împușcarea a 11 soldați ruși lângă Belgorod de către un coleg recrut la 15 octombrie 2022 a avut loc după comentariile abuzive ale unui ofițer la adresa recruților aparținând minorităților etnice.
O conducere slabă la nivel inferior agravează probabil moralul scăzut și coeziunea slabă a unităților în multe părți ale forțelor rusești.
Patru dintre cei cinci generali cu comanda operațională directă a unor elemente ale invaziei din februarie 2022 au fost acum demiși. Înlocuitorii lor au făcut până acum puține lucruri pentru a îmbunătăți performanța Rusiei pe câmpul de luptă.
Lipsa de continuitate a comenzii va fi probabil mai perturbatoare decât într-o armată occidentală, deoarece, conform doctrinei rusești, elaborarea planurilor aparține în mare parte comandantului personal, mai degrabă decât ca un efort colectiv al unui stat major mai larg.”