Joia trecută, Rusia a invadat Ucraina și a atras reacții furioase și sancțiuni din partea Occidentului. De atunci și până în prezent, aceasta a bombardat constant poziții militare și infrastructura civilă a țării, omorând soldați și civili.
Potrivit Serviciilor de Urgență ucrainene, mai bine de 2.000 de civili au murit în ultima săptămână, în urma invaziei Rusia asupra Ucrainei, Națiunile Unite anunțau pe 1 martie o cifră mult mai mică, de aproximativ 136 de civili morți și peste 400 răniți.
Într-un mesaj pe Twitter postat miercuri, Dmitri Alperovitch, fondatorul Silverado Policy Accelerator, o organizație cu rol în dezvoltarea politicilor de stat, a transmis imagini cu ceea ce pare a fi o zonă rezidențială din Kiev, grav afectată de bombardamentele rusești.
Numărul victimelor ar putea crește simțitor în urma multiplelor asalturi și asedii ale localităților ucrainene.
Marți, cinci oameni au murit în urma atacului Rusiei asupra turnului de televiziune din Kiev. Alte 4 persoane au fost ucise în urma bombardamentelor în orașul Zhytomyr.
Tot marți, armata rusă a început asediul orașului Harkov, din estul Ucrainei – al doilea ca mărime și populație din țară după Kiev. Potrivit autorităților ucrainene, cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în Harkov până miercuri dimineață, când centrul orașului a fost puternic bombardat.
Amnesty International a anunțat pe 1 martie că a adunat mai multe dovezi în ultima săptămână ce arată că armata rusă se face responsabilă de crime de război pe teritoriul Ucrainei.
Printre crimele enumerate de Amnesty International se numără atacurile cu rachetă asupra zonelor și infrastructurii civile, bombardarea obiectivelor protejate, precum spitalele sau școlile, utilizarea munițiilor și bombelor cu dispersie (pentru a cauza distrugeri extinse) și lansarea de rachete balistice.
Este greu de estimat dacă bombardamentele vor deveni mai sângeroase în următoarele zile, săptămâni sau chiar luni.
Directorul adjunct al Centrului Eurasia de la Atlantic Council, Douglas Klain, a spus pentru Europa Liberă că politicile militare violente ale Rusiei din trecut sugerează că intensitatea atacurilor din Ucraina va crește.
Ultimele două decenii de războaie rusești
Una dintre cele mai violente campanii militare ale Rusiei din ultimii 20 de ani a avut loc în Republica Cecenă, astăzi parte din Federația Rusă.
În 1994, în timpul primului război cu Cecenia, armata rusă a încercuit capitala republicii, Groznîi, iar soldații ruși au luptat timp de mai multe luni împotriva luptătorilor ceceni asediați.
Numărul morților este în continuare necunoscut, însă acesta s-ar putea ridica în rândul zecilor de mii, potrivit unor oficiali ruși de la acea vreme. Numărul real ar putea fi mult mai mare.
Potrivit unui studiu realizat în 2002 de Brett Jenkinson, un profesor al Academiei Militare West Point din Statele Unite, până la data de 1 decembrie 1994, armata rusă a bombardat fără a diferenția între țintele militare civile și militare.
În 1999, în urma atentatelor cu bombă asupra mai multor blocuri de apartamente din Moscova, Volgodonsk și Buynaksk, Rusia a invadat pentru a doua oară în același deceniu Cecenia. Cel de-al doilea război, care a dus la un nou asediu al capitalei Groznîi, a cauzat moartea a altor aproximativ 5.000 de civili, potrivit aceluiași document.
Situația din Siria nu pare diferită în acest sens.
„Nu ezită să lovească ținte civile. Iar a doua lecție este faptul că (oficialii ruși, n.r.) mint constant despre acest lucru”, a transmis Robert Ford, fost ambasador american în Siria din 2011 până în 2014, citat de NPR.
Printre cele mai intense campanii militare de bombardare a orașelor siriene ocupate la acea vreme de forțele rebele se numără bătălia pentru Alep, când mai multe atacuri coordonate de o coaliție ruso-siriană au cauzat moartea a mai bine de 440 de civili, printre care și 90 de copii, potrivit organizației Human Rights Watch.
Un alt asalt similar a avut loc în nord-vestul provinciei Idlib, din Siria. Mai multe obiective civile, precum spitale, școli sau piețe publice au fost lovite în mod repetat de forțele aeriene ruse, ducând în 2019 la moartea a cel puțin 1.600 de persoane. Într-unul din atacuri, Rusia a bombardat o piață plină de civili, ucigând 43.
În momentul în care unitățile de urgență au venit pentru a-i trata pe răniți și a evalua pagubele, un alt asalt aerian a avut loc, mulți dintre aceștia murind în urma exploziilor.
Investigatorii ONU au lansat la vremea aceea o anchetă, iar aceștia au tras concluzia că Rusia se făcea responsabilă de crime de război în urma campaniei militare ce a durat 11 luni în Idlib.
„Da, există un precedent cum că Rusia vizează zonele civile pe durata unui război. Am văzut atacuri devastatoare ale Rusiei asupra țintelor civile din Groznîi, Cecenia, sau în Siria. Iar în ambele cazuri, operațiunile militare rusești au fost brutale, adesea lipsite de discernământ și considerate din perspectiva dreptului internațional ca fiind crime de război”, a notat Douglas Klain, directorul adjunct al Centrului Eurasia de la Atlantic Council.
Kremlinul a negat în repetate rânduri că ar lovi ținte civile în Ucraina, dar echipamentul militar aflat la sol pare să sugereze altceva.
„Aș spune că vedem o combinație în felul în care rușii au organizat campania de bombardare a Ucrainei. Au existat unele analize că, în ceea ce privește tipurile de muniție pe care le folosesc soldații ruși, stocul rachetelor ghidate, ce dețin o rată ridicată a preciziei, este oarecum limitat. Acestea le permit soldaților ruși să efectueze atacuri țintite precise fără a fi nevoiți să recurgă la artilerie mult mai puțin precisă sau la muniții cu dispersie sau armament ce cauzează dezastru la scară largă și crește substanțial riscul de deces în rândul civililor”, a continuat Klain.
Un purtător de cuvânt al Înaltului Comisar ONU pentru drepturile omului a transmis marți că numărul morților în rândul civililor se ridică la peste 500 de la începutul invaziei, pe 24 februarie. Oficialul susține că o mare parte dintre victime au murit în urma folosirii armelor explozibile și a bombardamentelor de artilerie.
„Nu cred că Putin simte personal aceste remușcări (legate de atacarea zonelor civile, n.r.). Putin a petrecut ultimele săptămâni încercând să dezumanizeze poporul ucrainean, negându-i existența. Genul acesta de retorică o vedem asociată în principal campaniilor de exterminare. E dezgustător și, din nou, nu cred că acesta simte remușcări”, a punctat Doug Klain pentru Europa Liberă.