Gazprom oprește livrările de gaze către Letonia
Producătorul rus de stat Gazprom a anunțat, sâmbătă, că a oprit livrările de gaze către Letonia, pe care o acuză, fără explicații, că ar fi încălcat condițiile privind „recepționarea” gazului, transmite Reuters.
Este cel de-al șaselea stat european pentru care Gazprom oprește livrările. În ultimele luni, Gazprom a invocat refuzul plăților în ruble pentru a sista livrările către Polonia, Bulgaria, Finlanda, Olanda și Danemarca.
De asemenea, a fost sistată livrarea către compania Shell Energy Europe din Germania.
Potrivit Reuters, cu o zi înainte, vineri, ministrul Energiei din Letonia, Latvijas Gaze, declarase că țara sa cumpără gaze din Rusia fără a plăti în ruble, așa cum cere Gazprom. Un purtător de cuvânt a explicat apoi că ar fi vorba de achiziții de la o altă companie rusească, pe care nu o poate dezvălui.
Ministerul britanic al Apărării: Rusia forțează organizarea de referendumuri în teritoriile ocupate din Ucraina
Analiza zilnică a Ministerului Apărării din Marea Britanie arată că Rusia presează autoritățile pe care le-a impus în teritoriile ocupate recent în sudul Ucrainei să organizeze referendumuri de aderare la Rusia.
Rusia descrie zonele ocupate ca fiind sub „administrație civil-militară” interimară. Autoritățile locale constrâng probabil populația să dezvăluie detalii personale pentru a alcătui registrele de vot, arată informațiile Marii Britanii.
Analiza arată și că, cel mai probabil, Ucraina a respins cu succes unele atacuri rusești de pe linia frontului din zona orașului Donețk din Donbas. În zona Herson, forțele Rusiei ar fi reușit să monteze două poduri de pontoane și un sistem de feriboturi pentru a suplini distrugerile provocate la podurile de pe râul Nipru.
Ucraina: Pierderi ale Rusiei în regiunea Herson
Forțele militare ale Ucrainei au anunțat, sâmbătă, că au ucis zeci de militari ruși și au distrus două depozite cu muniție în luptele din zona Herson, în sudul Ucrainei, transmite Reuters.
Traficul feroviar peste râul Nipru a fost blocat, izolând forțele Rusiei din vestul râului de rutele de aprovizionare din est, dinspre Crimeea.
Cu ajutorul rachetelor cu rază lungă furnizate de Occident, adaugă un comunicat la Comandamentului militar ucrainean din sud, au fost avariate grav trei poduri. În luptele de vinei ar fi fost uciși circa 100 de militari ruși și au fost distruse șapte tancuri. Herson a fost primul oraș important al Ucrainei capturat de ruși după invadarea țării ordonată de Vladimir Putin pe 24 februarie.
Zelenski: Rusia este, în prezent, cea mai importantă sursă globală de terorism
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, vineri noapte, că atacul de la închisoarea Olenivka, unde erau deținuți prizonieri de război ucraineni, este un nou act terorist al Rusiei, o ucidere în masă deliberată a prizonierilor de război.
„Rusia a demonstrat prin numeroase atacuri teroriste că este, în prezent, cea mai mare sursă de terorism din lume”, a spus Zelenski. El a reluat apelul ca Rusia să fie desemnată oficial stat sponsor al terorismului. „Fac apel în special la Statele Unite, o soluție e necesară acum”, a adăugat el.
Administrația de la Washington nu a desemnat Rusia drept stat terorist, în ciuda faptului că membrii Congresului de la Washington susțin această desemnare, notează The New York Times.
Zelenski a adăugat, vineri noapte, că diplomații ucraineni au informat organizațiile internaționale despre „atacul Rusiei de la Olenivka./.../ Rusia nu va putea minți pe nimeni”, a spus el.
Moscova afirmă că închisoarea, în care erau deținuți inclusiv luptători din Regimentul Azov de la Mariupol, ar fi fost bombardată de forțele ucrainene.
Nu este clar ce s-a întâmplat la închisoare, notează BBC, iar informațiile furnizate de autoritățile Rusiei (inclusiv imaginile cu trupuri carbonizate) nu pot fi verificate. Crucea Roșie încearcă să obțină acces în zonă.