Într-un an în care știrile despre războiul din Ucraina au prezentat tragedii fără precedent, orașe sfărâmate și masacre, dezbateri politice și negocieri pentru arme, sute de ucraineni au luptat pentru țara lor pe un alt front: cel al artei.
De-a lungul istoriei, mulți artiști ucraineni au intrat în conștiința colectivă ca fiind ruși, un proces intenționat din partea autorităților imperiale, apoi sovietice, cărora ucrainenii nu au avut forța să se opună, spun criticii și artiștii înșiși.
În ultimul an, ucrainenii se luptă cu aceste concepții greșite și recreează canonul artei ucrainene, într-o formă pe care o descrie drept demnă de o națiune independentă, cu identitate proprie.
Iar pentru cei ce doresc să creeze un peisaj contemporan al artei ucrainene și să-i contureze viitorul, există mai mult spațiu și interes ca niciodată.
Europa Liberă a discutat cu mai mulți artiști vizuali ucraineni, atât din domeniul comercial cât și din artele frumoase, care au împărtășit rolul pe care îl are arta, în aceste momente, în viața lor acaparată de război.
Ei spun că simt, fără îndoială, o datorie față de țară: arta este frontul lor, efortul prin care pot contribui la rezistența colectivă a Ucrainei. Astfel, pot atrage atenția străinilor asupra istoriei și culturii Ucrainei ori asupra realităților războiului. Cei din domeniul comercial au reușit să strângă sume enorme din vânzări, care s-au dus înspre ajutoare pentru cei din țară.
„Rolul meu în acest război este să contracarez cultura rușilor, oferindu-le oamenilor cultura ucraineană în schimb. Dacă le oferi oamenilor cultura ta, vor ajunge să aibă simpatie pentru tine, să te recunoască, să știe că ești real în această lume digitală ireală”, explică artistul Mykhailo Skop. Tânărul își dorește să îmbogățească percepția străinilor despre Ucraina, încât ei să o perceapă ca o țară complexă, nu doar o scenă a războiului.
De asemenea, pentru cei a căror vocație este arta, acesta este modul în care procesează momentele dificile. Dar nu doar artiștii profesioniști și-au pus trăirile pe hârtie: sute de copii din Ucraina au desenat sau au pictat viața în adăposturile de bombe, amintirile lor de dinaintea războiului, sau scene cu un viitor mai bun, care să-i încurajeze pe soldați.
Expoziții cu astfel de lucrări au avut loc în întreaga lume, de la Paris la Chicago. O parte din acestea sunt luate chiar de pe pereții metroului din Kiev sau Harkov, unde mii de persoane s-au adăpostit la începutul războiului. Mulți educatori și profesori de artă i-au încurajat pe cei mici să deseneze ca formă de terapie.
„Arta este o reacție terapeutică pentru mulți artiști”, confirmă pentru Europa Liberă Constance Uzwyshyn, expertă în arta ucraineană. Datorită accesului fără precedent la tehnologiile de comunicare, ucrainenii pot să-și spună propria poveste, la distanță de narațiunea rusă care a dominat și a obturat, până de curând, percepția globală despre țara lor.
Suportul digital și opțiunea de a-și distribui lucrările pe rețelele de socializare au permis artiștilor să ia legătura cu publicul global, în ciuda lipsei de resurse pe care unii o resimt. Mulți artiști pur și simplu nu mai au luxul de a produce lucrări în modul lor obișnuit.
„Ar avea nevoie de materiale, de electricitate, spații de lucru. Așa că multe lucrări au devenit mai mici - sunt pe hârtie sau pe materiale reutilizate”, explică Uzwyshyn. „Mulți țin jurnale, pe care le pot fotografia și posta cu ușurință pe rețelele sociale. Mulți postează pe Facebook.”
Războiul a avut un impact major nu doar asupra procesului artistic, ci și asupra vieții artiștilor din Ucraina. Faimosul balerin Oleksandr Shapoval, unul dintre dansatorii principali ai Operei Naționale din Ucraina, și-a pierdut viața pe câmpul de luptă din zona Donețk în septembrie. Avea 47 de ani.
„Era sufletul echipei de balet”, declarase în acele zile colega sa, balerina Christina Shishpor.
Pictura pe tema războiului: La limita dintre real și ireal
Pictorița Lesia Khomenko este unul dintre cei mai remarcabili artiști contemporani ucraineni. Și-a început cariera în preajma Revoluției Portocalii din 2004-2005, parte dintr-o generație care a încercat să reorganizeze educația artistică moștenită din timpurile sovietice.
În anii dinaintea războiului, Lesia s-a concentrat nu doar pe cariera sa individuală, ci și pe dezvoltarea artiștilor din Ucraina. A organizat un curs intensiv de artă, pe care mulți tineri l-au ales în locul universității pentru că reunea cei mai buni profesori și curatori.
„Sunt foarte implicată în consolidarea unei comunități în Ucraina: este greu în țara asta, dar e plin de potențial. Orice îți poți imagina, poți realiza aici!”, explică pentru Europa Liberă artista Lesia Khomenko.
Apoi, pe măsură ce se apropia momentul invaziei, era convinsă că un război va fi inevitabil și a încercat să stabilească o rezidență pentru artiștii ucraineni despre care știa că vor fi refugiați, la Viena și Sofia. A ajuns să o organizeze o rezidență de două săptămâni chiar la Ivano-Frankivsk, în vestul țării. Tinerii au rămas, de drag, trei luni și încă colaborează. Expoziția lucrărilor lor a făcut turul Europei.
Lesia este cunoscută, acum, pentru seria sa de tablouri cu soldați fără față, dar tema războiului nu îi este nouă. Inițial, cerceta partea istorică, inspirată de experiența bunicului său, tot pictor, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. A urmat invazia Crimeei din 2014, pe care a încercat să o medieze prin limbajul artei pentru publicul larg, o misiune dificilă pentru un conflict care nu a atras suficientă atenție internațională.
Apoi, a ajuns să fie amplasată într-un loc care a împins-o să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă.
„De cinci ani lucrez cu tema războiului. Studioul meu din Kiev era plasat la etajul 6, într-un bloc de lângă o cazarmă. I-am privit de acolo pe militari, dintr-o poziție de artist-lunetist și mi-am dorit să dezmembrez această idee a războiului, în jurul căruia vedeam o fascinație erotică a trupurilor străpunse. După invazia din 24 februarie, mi-am dat seama că războiul este de-a dreptul pornografic: în fiecare zi ne holbăm la trupurile desfigurate ale victimelor. E o experiență aproape post-umană, undeva între real și ireal”, mărturisește artista.
Soțul său, Max, este tot artist, dar s-a format ca inginer într-o facultate militară. „S-a înscris în armată din primele zile și acum se ocupă cu coordonarea dintre armată și civili”, precizează Lesia.
Soldaților nu le este permis să posteze poze cu ei, ori din poziții strategice, așa că mulți își blurează fețele în poze, dând naștere unui gen straniu de fotografii în care privitorul știe că se uită la un om, dar nu-l poate recunoaște. Max a trebuit să-i trimită poze și din întuneric, ca să nu divulge informații despre activitățile unității sale.
Așa s-au născut tablourile cu soldații fără față: inspirați de selfie-urile trimise de soțul său și de propriile observații despre natura post-umană a trupului soldatului în contextul digital curent.
Apoi, Lesia Khomenko a realizat o serie de picturi inspirate de experiența soțului său în armată, unde în primele zile a primit doar o armă și nimic altceva: a fost trimis la război, în civil, cu doar o pușcă. Tablourile acestea au călătorit până la Bienala de Artă de la Veneția din 2022, unde au fost expuse și s-au bucurat de mult interes din partea publicului.
„La început, tot ce a primit a fost o armă, mi-a trimis o poză așa cum era, în civil, cu arma sa. El a ajuns să servească țara ca un trup, ca soldat, dar m-a susținut foarte mult în inițiativele mele artistice”, spune artista.
Lesia consideră că are privilegiul și datoria de a interpreta acest război, nu doar de a-l raporta. „Am văzut aceste imagini într-un dialog cu tradiția picturii de război, pe vremea când pictorii abordau bătălii importante și eroi. Acum, artistul poate crea nu doar imagini, ci cunoștințe. Imaginile le produc deja soldații”, conform artistei.
Lesia se află în prezent la Miami, unde încearcă să împace natura introvertită a gestului de a picta cu setea publicului american pentru povești cât mai personale. Consideră că prin prezența sa pe piața globală, face loc și pentru restul artiștilor din țara sa, pentru care știe că urmează un viitor sclipitor.
Un limbaj vizual deja cunoscut: Simplitatea simbolică a trecutului
Imaginile produse de tânărul artist și istoric al artei Mykhailo Skop își trag puterea din îndelungata tradiție mistică și vizuală a Ucrainei, care le este cunoscută și românilor. Până la 24 februarie 2022, Mykhailo studia rolul miturilor și simbolurilor sacre în memoria colectivă a Ucrainei moderne.
„Ororile momentului 24 februarie au permis identității ucrainene să se formeze în fața ochilor noștri. Este incredibil cum din această apocalipsă, a început producția culturală din dorința ucrainenilor de a arăta că existăm. Eu vreau să arăt lumii cine suntem noi, ucrainenii”, precizează artistul.
Prima zi șocantă a invaziei, spune artistul, era învăluită într-un fel de ceață sau fum. Începând din a doua zi, a început să creeze din nou. Multe dintre operele din acele zile sunt inspirate din icoanele ortodoxe.
„Sunt un artist, când sunt agitat sau mă încearcă alte sentimente, trebuie să desenez sau să pictez. Pe măsură ce lumea se strângea la centrele militare ca să se ducă la luptă, am înțeles că trebuie să fac și eu ce-mi este în putință. Am folosit arhetipurile din cultura sacră, tipologii de bază ușor de recunoscut pentru toată lumea. Nu am vrut să creez icoane noi”, explică artistul.
Tânărul artist vrea să demonstreze relația vie cu trecutul, fără a consolida o imagine falsă că ucrainenii ar locui încă într-o societate tradițională, patriarhală, în care lumea poartă Vyshyvanka (ia ucraineană) în fiecare zi.
El pune preț însă pe aceste elemente culturale unice, păstrate cu greu în ciuda imperialismului rus care a încercat să șteargă complet existența ucrainenilor. Aceste elemente le prezintă cu precădere străinilor, pentru a-i învăța despre țara sa.
„La fel cum americanii au cowboy dar nu mai sunt ei înșiși cowboys, la fel ca și cavalerii în imaginile francezilor, avem și noi imaginile noastre istorice. Dar suntem o națiune modernă, liberală, nu ruși - ci europeni. Ucrainenii sunt niște oameni ca oricare alții, asta vreau să arăt întregii lumi. Așadar, folosesc vechile noastre simboluri într-un mod simplu”, explică Mykhailo.
Scopul artistului, prin acest proiect, este de a încuraja simpatia, nu doar empatia - o solidaritate adevărată, executată instinctual ci nu din obligație.
Emoțiile și expresiile, lucruri fundamentale, sunt tema următorului proiect al artistului despre viață, nu despre război, pentru care a creat un set de cărți de tarot. Cărțile vor fi tipărite odată ce se va putea relua producția la fabrica din Odesa.
„Cultura este comunitate, nu doar comunicație. O carieră în cultură este ideologică. Joacă un rol important în diplomația internațională și, astfel, în soarta Ucrainei. Ați asculta muzica unui pedofil, sau a unui ucigaș în serie? Nu doar că le pui rușilor bani în buzunar ca să își cumpere mai multe bombe, dar dacă permiți ucigașilor să facă bani din cultură și le arăți că te interesează ce au de spus, îți câștigă simpatia. Ceea ce șterge în continuare, într-un mod imperialist, existența Ucrainei și ne neagă șansa la simpatie și la viață”, întreabă Mykhailo.
Noua față a Ucrainei: Cicatricile cu care va trebui să trăiască viitorul
Într-un an în care majoritatea imaginilor din Ucraina au fost aduse de fotojurnaliști, fotografiile de artă are Martei Syrko bântuie spectatorul prin gingășia și intimitatea lor. În cea mai recentă serie fotografică a Martei, artista prezintă rănile veteranilor ucraineni - o realitate brutală care este transformată în frumusețe prin perspectiva camerei sale.
„A început să mă intereseze diversitatea trupurilor pentru că mi-am văzut propriul corp schimbându-se”, precizează pentru Europa Liberă fotografa Marta Syrko. Într-un deceniu de carieră înaintea războiului, Marta fotografiase totul, de la nunți, la Opera Națională din Olanda.
Recent, lansase un proiect cu trupurile sportivilor de performanță: formele lor erau atât de perfect sculptate încât mulți spectatori au crezut că au fost generate 3D.
Viziunea tinerei artiste s-a schimbat complet în vară, când a vizitat muzeul Luvru pentru prima dată. „Am văzut aceste statui din Grecia și Roma Antică și cum le lipseau diverse membre. Am știut că trebuie să lucrez cu soldații noștri”, mărturisește Marta Syrko.
„Consider că arta are un impact major asupra atitudinilor oamenilor, care au văzut multe astfel de lucruri la începutul războiului dar între timp au intervenit alte știri. Arta este o reprezentare a lucrurilor care au loc înăuntrul unui artist, iar pentru mine a fost foarte important să fiu aici [în Ucraina, n.r.]”, conform artistei.
Fotografa a reușit, încet-încet, să găsească câțiva participanți pentru proiectul său. Primul a fost veteranul Sasha Teren, pe care l-a vizitat într-un centru de reabilitare, unde a descoperit mulți alți soldați răniți.
Cu răbdare și blândețe, fotografa le-a câștigat încrederea și respectul noilor săi subiecți. Au stat de povești în micul său studio din Lviv, le-a arătat proiectele sale, astfel ei au înțeles că nu este vorba de o ședință de fotografii provocatoare, deși își expuneau trupul.
„Mi-am dat seama că trupurile acestor bărbați nu sunt niște statui. Au tatuaje, cicatrici, sunt oameni reali”, explică Marta.
Pe trupurile soldaților fotografiați de Marta se văd urmele fizice permanente ale războiului. O generație întreagă va rămâne marcată nu doar psihic, dar și fizic, explică fotografa. Pe străzile ucrainene se pot vedea mai mulți oameni răniți ca niciodată.
Țara care va trebui reconstruită va trebui să țină cont de noile nevoi ale populației sale în ceea ce privește accesibilitatea și îngrijirea medicală, amintește artista.
Marca Saint Javelin: Simbolul rezistenței și sursă de fonduri
Saint Javelin este o întreprindere socială fondată pe 16 februarie 2022, cu doar câteva zile înaintea invaziei, de jurnalistul canadian Christian Borys. Odată cu începerea războiului, deviza lor „afacerea noastră este să reconstruim Ucraina” a devenit sursa inspirației pentru o serie de haine, căni și abțibilduri care au strâns peste două milioane de dolari într-un an.
Totul a început cu un abțibild cu Fecioara Maria care ține în brațe o rachetă antitanc, redenumită „Sfânta Javelin”, explică pentru Europa Liberă designerul-șef Eugene Shalashov. Înainte de război, lucra în design grafic și design web, iar proiectului Saint Javelin s-a alăturat, voluntar, pe când Christian dorea doar să vândă 50 de abțibilduri.
Au urmat diverse produse cu desene inspirate din lupta ucrainenilor și colecții cu arme, al căror scop este strângerea de fonduri pentru armarea soldaților.
Au scos, între timp, produse cu replica faimoasă a soldatului ucrainean de pe Insula Șerpilor, „navă de război rusă, du-te dracului” ori a bătrânei care i-a îndemnat pe soldații ruși să-și umple buzunarele cu semințe de floarea soarelui, încât să crească flori pe câmpurile pe care vor fi răpuși.
„Trebuie să muncim foarte repede, pentru că mereu apar subiecte noi de conversație, de exemplul tancurile Leopard. În câteva zile, am răspuns cu un nou design pe site”, explică Shalashov.
Cel mai bine s-au vândut puloverele „urâte” de Crăciun. „Am vândut peste o mie de bucăți. Acest lucru chiar m-a inspirat să creez noi modele, pentru că văd că lumea ne cumpără produsele și au un impact tangibil”, spune Eugene.
Cel mai recent, au lansat o colecție împreună cu ziarul Kyiv Independent, colecție care strânge fonduri pentru organizația de paramedici voluntari Hospitallers.
Eugene vede situația foarte pragmatic: nu se vede mare artist, dar este foarte conștient de puterea imensă a desenelor sale de a-i ajuta țara. Pe viitor, odată ce nu vor mai exista penurii în industrie, compania dorește să folosească produse și forță de muncă exclusiv din Ucraina.
„Colecția e cam scumpă pentru ucrainenii de rând, așa că străinii sunt în principal cei care ne cumpără produsele. Oamenii își doresc să susțină o organizație ca a noastră. Iar hainele noastre sunt o declarație politică, oamenii vor să-și arate convingerile - despre asta este vorba la Saint Javelin.”
O voce greu dobândită: „Rușilor, nu sunt experiențele voastre. Luați un pas înapoi și ascultați-ne!”
Distrugerea intenționată a culturii este unul dintre elementele constitutive ale genocidului. Imperiul rus, mai apoi Uniunea Sovietică, au încercat să șteargă existența Ucrainei oprimându-i cultura, ori în unele cazuri furând-o și redenumind-o rusă. Munca din ultimul an a ucrainenilor, acum că atenția globului este îndreptată spre ei, este să convingă lumea că au o identitate, o istorie, o cultură, o limbă proprie.
„Este un subiect foarte emoțional, chiar volatil”, explică pentru Europa Liberă Constance Uzwyshyn, consultant în industrii creative în cadrul Institutului Ucrainean din Londra.
„Artiștii participă în soft power (strategia diplomatică de a convinge cu blândețe ci nu prin coerciție oamenii să se răzgândească, n.r.)”, menționează experta, care urmează un program de doctorat la Universitatea Cambridge, unde cercetează impactul războiului asupra artei contemporane din Ucraina.
„Rusia a tot vorbit peste noi, a vorbit în locul nostru. De trei sute de ani ei au construit concepția altora despre noi. Tot ce le cerem acum e să nu ne mai fure experiențele pentru că nu sunt ale lor, ca să vorbească despre ele”, explică Iulia, o tânără ucraineancă stabilită la New York.
Designer grafic de formare, de la începutul războiului Iulia a devenit activistă: postează despre Ucraina pe rețelele sociale în încercarea de a opri dezinformarea și s-a înrolat în United24, platforma prin care președintele Volodimir Zelenski strânge donații. I-a venit ușor să-și asume acest rol de activistă.
Familia Iuliei este încă la Liov. „Îmi pasă de impactul acestui război, pentru că deși pentru alții e doar un subiect de discutat, e vorba de viața mea, e vorba de viața familiei mele”.
Viața aceasta prețioasă, cu greu câștigată, a cărei demnitate a fost adesea încălcată, rămâne obiectivul pentru care se luptă cei de pe frontul cultural al războiului.
„Trăim și putem crea înțelesuri noi. Ucrainenii cred în existența adevărului și a democrației”, explică Mykhailo Skop. „Rusia imperială va cădea, iar noi vom visa în continuare, vom trăi în continuare. În acea zi din viitor, nu vrem să fim definiți de război și de tristețe. Tot ce vrem e să trăim”, adaugă tânărul artist.
Mulți oameni de cultură din Rusia au adoptat o perspectivă pro-pace, care nu este explicit anti-război sau anti-Kremlin. Mulți au și plecat din țară - iar „din câți oameni au fugit de mobilizare, s-ar fi putut face o revoluție. Dar au ales să plece”, explică Iulia.
„Atât de mulți oameni chestionează noțiunea «măreței» culturi ruse, mulți oameni îndrăzneți care nu-și cer scuze. Ucrainenii întreabă, despre acești «măreți» artiști contemporani cu care cooperau odinioară, unde se ascund în loc să condamne războiul”, precizează reprezentanta Institutului Ucrainean, Constance Uzwyshyn.
Iulia se teme că, dacă vocile rușilor vor fi ascultate acum, peste o generație vor amuți și vor șterge cu tot vocile ucrainenilor, așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei. Dacă e să creeze, spune tânăra, ar trebui să discute temele care afectează Rusia: cetățenii-zombie, violatorii din armata rusă, dictatorul din fruntea țării. Se simte insultată de cum discută artiștii ruși despre Bucea și alte atrocități care-i vor „bântui întreaga viață”.
Mulți dintre artiștii ruși nu au încercat să comunice cu proprii cetățeni sau cu ucrainenii, ceea ce se vede din faptul că folosesc limba engleză și că apelează încă la argumentul națiunilor înfrățite chiar dacă ucrainenii le-au explicat că nu se simt înfrățiți deloc, doar oprimați.
„E o figură de dragul vesticilor, ca să-i facă să spună «ia uite, e un rus de treabă!». Dar rușii de treabă nu ar trebui să facă lucruri pentru atenție, ci ca să-și schimbe propria țară”, consideră Iulia.
Dispunerea vesticilor să ierte rușii complici la crimele războiului ori activ, ori tacit, vine dintr-o lipsă de înțelegere a poporului și a guvernului rus - „vesticii se întreabă cum au devenit rușii monștri atât de repede, însă noi știm pe pielea noastră cum ne-au amuțit, ne-au furat tradițiile și artiștii, au schimbat în rusă versurile cântecelor noastre”, regretă tânăra ucraineancă.
Reprezentanta Institutului Ucrainean explică modul în care mulți artiști ucraineni „furați” de Rusia încep să fie considerați din nou ucraineni. Istoria artei le-a șters identitatea națională și i-a pus sub eticheta de ruși. Asta i s-a întâmplat lui Ivan Aivazovsky, Illya Repin și Arkhip Kuindzhi, care în urma campaniilor intense duse de ucraineni în ultimul an au fost recent recatalogați ca ucraineni în unele muzee.
Lumea artei răspunde pozitiv la aceste întrebări dure ale ucrainenilor. La Bienala de la Veneția din 2022, de exemplu, pavilionul Rusiei a fost închis de către organizatori și a rămas gol.
„Pavilionul a fost construit de Imperiul Rus, o țară care nu mai există. A fost moștenit de Rusia, dar trebuie să întrebăm cât de corectă este această moștenire”, explică experta de la Institutul Ucrainean.
În schimb, în nou-amenajata Piață Ucraina a fost instalat un turn de saci de nisip, similari cu cei care au fost ridicați pentru a proteja monumentele din Ucraina de bombardamente. Dezbaterea despre soarta pavilionului rus va continua, în rând cu restul întrebărilor despre desprinderea Europei de Est de influența Rusiei.
