Antonio Guterres: Pespectivele de pace sunt minime
Perspectivele de pace în Ucraina sunt în prezent „minime”, a declarat miercuri secretarul general al ONU, după o conversație telefonică cu Vladimir Putin.
„Am sentimentul că suntem încă departe de pace. Aș minți dacă aș spune că s-ar putea întâmpla în curând”, a spus Guterres, adăugând: „Nu îmi fac iluzii; în prezent, șansele unui acord de pace sunt minime.” Nici măcar o încetare a focului „nu era luată în vedere”, a spus el.
Putin şi Xi se întâlnesc la Samarkand
Preşedinţii Chinei, Xi Jinping, şi Rusiei, Vladimir Putin, se întâlnesc joi în Uzbekistan pentru un summit regional care arată ca un front împotriva Occidentului, în pline tensiuni exacerbate de războiul din Ucraina, comentează AFP.
Lui Xi Jinping şi Vladimir Putin li se vor alătura în oraşul Samarkand, o etapă-cheie pe străvechiul Drum al Mătăsii, liderii Indiei, Pakistanului, Turciei, Iranului şi altor ţări pentru un summit de două zile al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO).
Dacă vineri va avea loc principala reuniune a acestui summit, întâlnirea bilaterală dintre preşedinţii chinez şi rus de joi va fi cea mai analizată, ţările lor fiind în centrul unor crize diplomatice internaţionale.
Pentru Putin, care încearcă să accelereze un pivot spre Asia în faţa sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei pentru invadarea Ucrainei, acest summit este ocazia de a arăta că Rusia nu este izolată pe scena mondială.
Xi, care efectuează în Asia Centrală prima sa călătorie în străinătate de la începutul pandemiei de coronavirus, îşi poate consolida statura de lider de prim-plan înaintea congresului Partidului Comunist Chinez din octombrie, în cursul căruia vizează inedit al treilea mandat.
Întâlnirea lor are, de asemenea, un aer de sfidare lansată Statelor Unite, care au preluat conducerea sancţiunilor împotriva Moscovei şi sprijinului militar acordat Kievului şi care au stârnit furia Beijingului prin vizita mai multor oficiali americani în Taiwan.
Sesiunea principală a summitului din această săptămână va avea loc vineri, dar atenţia va fi îndreptată mai ales spre multiplele întâlniri bilaterale programate cu această ocazie.
Astfel, pe lângă Xi Jinping, Vladimir Putin se va întâlni joi separat cu preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, a cărui ţară doreşte să se alăture OCS, şi cu premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, iar vineri cu premierul indian, Narendra Modi, şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Înainte de summit, Xi Jinping a mers miercuri în Kazahstan, unde s-a întâlnit cu preşedintele Kassîm-Jomart Tokaev.
Ultima întâlnire dintre Putin şi Xi a avut loc în februarie, când preşedintele rus a vizitat Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, cu câteva zile înainte de lansarea ofensivei Moscovei împotriva Ucrainei.
Trupele ruse au revenit în unele orașe din Luhansk, spune guvernatorul regiunii
Serhii Haidai, guvernatorul regiunii Luhansk, anunță că trupele ruse s-au întors în orașul Kreminna (care se află în această regiune ucraineană ocupată de ruși), care era „complet gol” ieri, și au dat jos steagurile ucrainene pe care partizanii locali le-au ridicat celebrând eliberarea orașului, transmite The Guardian.
Ieri, o situație similară s-a petrecut la Svatove – trupele ruse au plecat, dar s-au întors după ceva vreme, a spus Haidai. Trupele ruse au plecat ieri și din Starobilsk, un alt oraș din regiunea Luhansk, dar până acum nu au revenit.
„Așteptăm doar... armata (ucraineană)”, a scris Serhii Haidai pe contul său de Telegram.
La fel ca și în alte părți din regiunea Luhansk, forțele ruse au tăiat internetul mobil în Kreminna și alte localități ocupate pentru ca oamenii să nu poată transmite informații către noi”, a mai spus Haidai.
Oficialul ucrainean a avertizat de asemenea că teritoriile ocupate se confruntă cu o lipsă acută de combustibili din cauza exodului în masă al ocupanților ruși și colaboratorilor lor.
Președintele Volodimir Zelenski a fost implicat într-un accident de circulație la Kiev, dar nu este grav rănit
Purtătorul de cuvânt al lui Zelenski, Serhii Nykyforov, nu a spus când a avut loc accidentul, dar a precizat că mașina președintelui ucrainean s-a ciocnit cu un vehicul privat.
„Președintele a fost examinat de un medic, nu au fost găsite răni grave”, adăugând că accidentul va fi investigat. Medicii care îl însoțeau pe Zelenski i-au oferit șoferului mașinii private ajutor de urgență și l-au transportat într-o ambulanță, a spus el.