Ministerul britanic al Apărării : Unele unități rusești au fugit „în aparentă panică”
Ucraina a continuat să consolideze controlul asupra regiunii proaspăt eliberate Harkov, a declarat Ministerul Apărării din Regatul Unit în ultimul său briefing.
Actualizarea, postată pe Twitter, spune că unele forțe ruse păreau să fi fugit de avansul trupelor ucrainene „în aparentă panică”, lăsând în urmă echipamente cheie.
-
Forțele ucrainene continuă să își consolideze controlul asupra zonelor recent eliberate din regiunea Harkov. Forțele rusești s-au retras în mare parte din zona de la vest de râul Oskil.
-
Echipamentele de mare valoare abandonate de forțele rusești în retragere au inclus capacități esențiale pentru a permite stilul de război al Rusiei, centrat pe artilerie.
-
Printre acestea se numără cel puțin un radar de contra-baterie ZOOPARK și cel puțin un vehicul de comandă și control al artileriei IV14.
-
O astfel de abandonare evidențiază retragerea dezorganizată a unor unități rusești arată, probabil, deficiențe locale de comandă și control.
Forțele ucrainene au doborât patru avioane rusești în ultimele 24 de ore
The Kyiv Independent oferă informația pe baza unei actualizări din partea Statului Major al forțelor armate ucrainene.
Actualizarea spune că trei Su-25 rusești și un Su-24m au fost doborâte în timp ce operau deasupra teritoriului ucrainean.
Ucraina și SUA au încheiat un acord pentru aprovizionarea cu gaze
Premierul Ucrainei a anunțat miercuri, 14 septembrie, că țara sa a ajuns la un acord cu SUA pentru furnizarea a două miliarde de metri cubi de gaze naturale, relatează Reuters.
Gazele vor fi livrate în ultimul trimestru din acest an și în primul din 2023.
”Acum vedem o trecere cu succes a sezonului de iarnă. Vedem rezerve suficiente”, a spus premierul Denis Șmihal. El a adăugat că rezervele de gaze de iarnă ale Ucrainei au fost estimate la 15 miliarde de metri cubi în urma acordului cu Statele Unite.
Înainte de război, Ucraina reprezenta o rută importantă pentru livrările de gaze rusești în Europa. Conductele, din epoca sovietică, au rămas deschise în ciuda invaziei, însă livrările au scăzut semnificativ.
Aproape cinci mii de soldați ucraineni au fost deja antrenați în Marea Britanie pentru lupte în zone urbane
Aproape 5.000 de soldați ucraineni au fost deja antrenați în Marea Britanie în cadrul programului Interflex, relatează Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Soldații Kievului au primit cunoștințe și abilități de bază în medicina tactică, inginerie, trageri, pregătire psihologică și tactică, inclusiv desfășurarea de acțiuni ofensive și defensive într-o zonă urbană.
Cursurile au loc cu participarea instructorilor din Canada, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Ucraina și Marea Britanie.
„Operațiunea Interflex este unul dintre exemplele vii de sprijin internațional pentru Ucraina și o dovadă convingătoare că țara nu este singură în lupta împotriva agresiunii ruse”, subliniază Statul Major ucrainean.
În viitorul apropiat, este planificată extinderea operațiunii Interflex, în special, lansarea unui curs pentru pregătirea comandanților de rang inferior ai armatei ucrainene.
Și Danemarca va antrena soldaţi ucraineni pe teritoriul său, a anunţat, marţi, 13 septembrie, ministrul Apărării danez, după exemplul Regatului Unit care s-a angajat în luna iunie să formeze 10.000 de militari în mai mult baze britanice, pe durata a patru luni, pentru a sprijini Ucraina în faţa invaziei ruse.
"Vor fi antrenamente în Danemarca. Nu pot să dau mai multe detalii, dar vor fi antrenamente ale armatei ucrainene în Danemarca", a declarat de la Kiev ministrul Morten Bodskov pentru agenţia daneză Ritzau, notează AFP.
Până acum, Copenhaga a trimis instructori în Marea Britanie, care a luat conducerea în materie de formare pe teritoriul său de combatanţi pentru armata ucraineană. Londra s-a angajat în iunie să formeze 10.000 de militari ucraineni în mai mult baze britanice pe durata a patru luni.