Linkuri accesibilitate

UE prelungește cu încă 6 luni sancțiunile împotriva Rusiei


Belgium -- President of Russia Vladimir Putin reacting during a news conference at the end of a EU Russia Summit at the European Council headquarters in Brussels, January 28, 2014
Belgium -- President of Russia Vladimir Putin reacting during a news conference at the end of a EU Russia Summit at the European Council headquarters in Brussels, January 28, 2014

Consiliul Uniunii Europene a anunțat luni că a prelungit cu încă șase luni sancțiunile impuse Rusiei din cauza invadării Ucrainei.

Sancțiunile, care vor rămâne în vigoare până la 15 septembrie 2023, vizează „pe cei responsabili pentru subminarea sau amenințarea integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei”, a anunțat Consiliul într-un comunicat.

Sancțiunile actuale se aplică pentru 1.473 de persoane fizice și 205 de entități și includ restricții de călătorie, înghețarea activelor și interdicția de a pune la dispoziție fonduri sau alte resurse economice persoanelor și entităților enumerate, a adăugat acesta.

„În concluziile Consiliului European din 9 februarie 2023, UE și-a reiterat condamnarea hotărâtă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care constituie o încălcare flagrantă a Cartei ONU și a adus suferințe și distrugeri imense Ucrainei și poporului său”, arată sursa citată.

„Rusia trebuie să înceteze imediat războiul său atroce”, spune Consiliul.

Reînnoirea sancțiunilor de către UE împotriva Rusiei vine după ce blocul a aprobat cel de- al 10-lea pachet de sancțiuni în februarie.

Membrii statelor membre UE au căzut de acord pe 25 februarie să aplice al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei la un an de la invazia rusească în țara vecină.

Ambasadorii statelor membre UEe au reușit să finalizeze pachetul de sancțiuni după câteva zile de dezbateri pe care le-au avut la Bruxelles.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a spus pe 24 februarie președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski că UE intenționează să pună măsurile în aplicare la împlinirea unui an de când Rusia a invadat Ucraina.

Cea mai recentă rundă de sancțiuni privește sectorul bancar, accesul Rusiei la tehnologie care poate fi utilizată în scopuri civile și militare și tehnologii avansate, a declarat înaltul diplomat al UE Josep Borrell.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG