Linkuri accesibilitate

Războiul din Ucraina | Cameră de tortură la Herson unde au fost reținuți și abuzați copii ucraineni. Zelenski cere tribunal de război

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a primit miercuri Premiul Saharov acordat de Parlamentul European poporului ucrainean. Zelenski a cerut înființarea unui tribunal de război pentru anchetarea liderilor ruși.

Principalele informații ale zilei:

23:42 14.12.2022

Scholz: Uniunea Europeană este unită în sprijinul său pentru Ucraina. Avertisment pentru Ungaria

Uniunea Europeană este unită în sprijinul său pentru Ucraina, a declarat cancelarul Olaf Scholz în fața parlamentului german, adăugând, cu referire aparentă la Ungaria, că încercările de a submina valorile blocului prin blocarea măsurilor de politică externă vor eșua.

Sprijinul pentru Ucraina, inclusiv sancțiunile împotriva Rusiei, va fi menținut și intensificat atâta timp cât președintele Vladimir Putin își va continua războiul împotriva Kievului, a adăugat Scholz.

23:46 14.12.2022

Zelenski: 184 de sportivi ucraineni au fost uciși de la invadarea Ucrainei

Președintele Zelenksi a declarat că 184 de sportivi ucraineni au fost uciși de când trupele lui Putin au invadat Ucraina în februarie.

Liderul ucrainean a făcut referire la această cifră în timpul unei conversații cu șeful Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach.

23:47 14.12.2022

Cameră rusească de tortură la Herson unde au fost reținuți și abuzați copii ucraineni

Anchetatorii ucraineni au descoperit o „cameră de tortură” în orașul Herson, unde copiii ar fi fost reținuți și abuzați de forțele de ocupație ruse, a declarat șeful ucrainean pentru drepturile omului, citat de The Guardian.

Serviciile rusești de securitate i-au ținut pe copii în ceea ce ei au numit „celula copiilor”, unde li s-a dat puțină apă și aproape deloc mâncare, a spus Dmitro Lubinets, citând mărturiile localnicilor.

Potrivit mărturiilor, copiii au fost supuși unor abuzuri psihologice din partea răpitorilor lor ruși, care le-au spus că părinții i-au abandonat și că nu se vor mai întoarce niciodată acasă.

Un băiat de 14 ani a fost arestat și mai târziu torturat doar pentru că a fotografiat echipamentul rusesc spart, a spus Lubinets.

The Guardian a vizitat în urmă cu câteva săptămâni o cameră de tortură din Herson unde zeci de bărbați au fost reținuți, electrocuți, bătuți și unii dintre ei uciși de soldații ruși.

Aproape șapte milioane de copii din Ucraina, sau aproape fiecare copil din țară, au fost expuși „un risc disperat” ca urmare a atacurilor continue asupra infrastructurii energetice critice din Ucraina, a avertizat miercuri agenția ONU pentru copii.

Fără acces susținut la electricitate, copiii din Ucraina „se confruntă cu o iarnă sumbră înghesuiți în frig și întuneric”, cu temperaturi sub -20C, a spus UNICEF.

Multe școli din țară au fost distruse sau avariate de atacuri cu rachete, lăsând copiii în imposibilitatea de a continua cursurile online, care, pentru mulți, este singurul lor acces la educație.

XS
SM
MD
LG