Linkuri accesibilitate

O fetiță între ceea ce a rămas din rachetele rusești care au atacat Kievul - 29 mai 2022 (REUTERS/Edgar Su)
O fetiță între ceea ce a rămas din rachetele rusești care au atacat Kievul - 29 mai 2022 (REUTERS/Edgar Su)

Războiul din Ucraina | Jurnalist francez, ucis în timpul evacuării civililor din Sievierodonețk. Nou ambasador al SUA, la Kiev

Rusia atacă intens orașe din estul Ucrainei, unde provoacă distrugeri masive. Liderii UE nu au ajuns la un acord pentru interzicerea importului de petrol rusesc.

Principalele informații

20:17 30.5.2022

Kuleba: Ucraina s-a săturat de „soluții speciale” pentru integrarea în Uniunea Europeană

Ucraina s-a săturat de „soluții speciale” pentru integrarea în Uniunea Europeană, a declarat luni ministrul de externe al țării, Dmitro Kuleba.

„Avem nevoie de o afirmație legală clară că Ucraina este parte a proiectului de integrare europeană, iar o astfel de afirmație ar fi acordarea statutului de candidat”, a spus șeful diplomației ucrainene după o întâlnire cu ministrul de externe al Franței, Catherine Colonna.

20:22 30.5.2022

Noul ambasador al SUA în Ucraina a ajuns la Kiev

Noul ambasador al SUA în Ucraina a sosit la Kiev, o mișcare simbolică după ce SUA au retras toți diplomații din țară înainte de invazia rusă din februarie, transmite The Guardian.

Diplomat de carieră care a servit până de curând ca ambasador al SUA în Slovacia, Bridget Brink a fost nominalizată de președintele Joe Biden la sfârșitul lunii aprilie și confirmată în unanimitate de Senatul SUA pe 18 mai.

Departamentul de stat nu a anunțat încă oficial sosirea lui Brink la Kiev, dar aceasta a fost confirmată de pagina sa biografică de pe site-ul ambasadei SUA, care notează că ea a sosit în oraș pe 29 mai.

20:39 30.5.2022

Rusia oprește furnizarea gazului către Țările de Jos

Rusia va opri furnizarea de gaze către Țările de Jos de mâine, după ce comerciantul susținut de guvern, GasTerra, a refuzat să plătească furnizorului Gazprom în ruble. Aproximativ 44% din consumul de energie olandez se bazează pe gaz, dar doar aproximativ 15% din gazul olandez provine din Rusia, potrivit cifrelor guvernamentale.

20:44 30.5.2022

Soldaţii ucraineni capturaţi de forţele ruse după asediul de trei luni al uzinei siderurgice Azovstal ar putea fi pedepsiţi cu moartea, relatează AFP.

Cel puțin 1.000 de luptători ucraineni, inclusiv membri ai batalionului Azov, au fost transferați pe teritoriul stăpânit de Rusia în urmă cu mai bine de o săptămână.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG