Linkuri accesibilitate

3 iulie 2022, Lisichansk. Rusia a anunțat duminică că a preluat controlul asupra orașului și a „eliberat” astfel auto-proclamata „Republică Populară Luhansk”. Un oficial ucrainean a transmis că Lisichansk nu ar fi sub controlul „total” al forțelor Rusiei.
3 iulie 2022, Lisichansk. Rusia a anunțat duminică că a preluat controlul asupra orașului și a „eliberat” astfel auto-proclamata „Republică Populară Luhansk”. Un oficial ucrainean a transmis că Lisichansk nu ar fi sub controlul „total” al forțelor Rusiei.

Războiul din Ucraina | Rusia anunță că ar fi cucerit ultimul oraș controlat de ucraineni în regiunea Luhansk. Atacuri intense în Donețk

Rusia anunță că ar fi preluat controlul total asupra regiunii Luhansk din estul Ucrainei, odată cu asumarea victoriei în luptele din Lisichansk. Ucraina spune că lupta pentru Donbas nu s-a încheiat.

Principalele informații

20:03 3.7.2022

Cei 70 de diplomați ruși expulzați din Bulgaria au părăsit țara

Şaptezeci de diplomaţi ruşi şi familiile lor au părăsit Bulgaria, informează duminică agenția dpa, citată de Agerpres.

Sofia a decis, miercuri, expulzarea acestora în baza unor suspiciuni de spionaj și a dat termen până duminică, 3 iulie, pentru părăsirea teritoriului Bulgariei.

Rusia a ameninţat că îşi va închide ambasada de la Sofia, care ar deveni astfel prima ambasadă a Rusiei închisă într-o ţară a Uniunii Europene.

18:09 3.7.2022

Turcia a confiscat nava sub pavilion rusesc acuzată că transporta cereale furate din Ucraina

Ambasadorul Ucrainei de la Ankara, Vasil Bodnar, a declarat, duminică, la televiziunea ucraineană că autoritățile Turciei au cooperat pe deplin cu cererea Kievului ca nava Zhibek Zholy să fie oprită, transmite Reuters, care a relatat, sâmbătă, în exclusivitate, despre solicitarea Ucrainei.

„Nava a fost arestată de autorităţile vamale ale Turciei", a declarat Bodnar.

Nava sub pavilion rusesc Zhibek Zholy, de 140 de metri lungime, în Marea Neagră, în zona portului Karasu din Turcia, 2 iulie 2022.
Nava sub pavilion rusesc Zhibek Zholy, de 140 de metri lungime, în Marea Neagră, în zona portului Karasu din Turcia, 2 iulie 2022.

Nu este prima dată când Ucraina acuză Rusia că fură cerealele din teritoriile ocupate, iar Turcia, principală poartă de ieșire din Marea Neagră, promisese că va investiga acuzațiile.

16:19 3.7.2022

Cel puțin șase morți în bombardamentele de la Slaviansk (Donețk)

Un purtător de cuvânt al autorităților din Donețk, estul Ucrainei, a declarat că în urma bombardamentelor intense din ultimele ore, cel puțin șase persoane au murit și 15 au fost rănite în orașul Slaviansk.

Au fost noi atacuri și la Kramatorsk, care se află la 15 kilometri de Slaviansk. Cele două orașe, precizează BBC, sunt printre cele mai mari orașe din Donețk care se mai află sub controlul forțelor ucrainene.

Regiunea vecină, Luhansk, împreună cu care Donețk formează zona Donbas, ar fi fost cucerită, a transmis, duminică, Ministerul Apărării de la Moscova.

14:01 3.7.2022

Rusia anunță că a cucerit orașul Lisichansk din estul Ucrainei

Ministerul Apărării din Rusia a anunțat, duminică, că forțele sale au cucerit orașul Lisichansk, din regiunea Luhansk, ultima zonă urbană care nu fusese cucerită în această regiune, transmit agențiile internaționale de presă.

Lisichansk, 17 iuneie 2022.
Lisichansk, 17 iuneie 2022.

Potrivit agenției oficiale de știri Tass, Ministrul Apărării Serghei Shoigu i-a „raportat” duminică, 3 iulie, lui Vladimir Putin că auto-proclamata „Republică Populară Luhansk” a fost „eliberată”.

Ministerul Apărării de la Moscova adaugă că forțele militare ale Rusiei și milițiile din RPL au preluat controlul total asupra orașului Lisichansk și asupra mai multor așezări din zonă, inclusiv Bilohorivka și Novodrujesk.

Un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al apărării, Iuri Sak, a declarat pentru BBCLisichansk nu ar fi sub controlul „total” al forțelor Rusiei, în ciuda anunțului de la Moscova, dar este atacat fără întrerupere. „Viețile umane sunt o prioritate, deci uneori ne retragem din anumite zone pentru a le recuceri mai târziu”, a spus acesta.

Reprezentantul Kievului a adăugat că lupta pentru Donbas nu se încheie chiar dacă întreaga regiune Luhansk e capturată de Rusia.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG