Dmitro Kuleba își întrerupe călătoria în Africa și se întoarce în Ucraina după atacurile extinse rusești
Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a anunțat că își întrerupe actuala călătorie pentru a se întoarce în Ucraina în urma loviturilor rusești cu rachete asupra Kievului și a altor orașe:
„Sunt în contact constant cu partenerii pentru a coordona un răspuns hotărât la atacurile rușilor. De asemenea, îmi întrerup turneul în Africa și mă întorc imediat în Ucraina”.
Anterior, el l-a criticat pe președintele rus Vladimir Putin și pe cei care îndeamnă Ucraina să ajungă la un acord de pace cu el, pe Twitter:
„Mai multe lovituri de rachete rusești în Ucraina. Singura tactică a lui Putin este teroarea asupra orașelor pașnice ucrainene, dar nu va distruge Ucraina. Acesta este și răspunsul lui către toți cei care vor să vorbească cu el despre pace: Putin este un terorist care vorbește cu rachete”, scrie Kuleba pe Twitter.
Ministrul de externe al Ucrainei a făcut un apel imediat pentru furnizarea de sisteme de apărare aeriană sporite, în urma atacurilor de astăzi asupra orașelor ucrainene. El a postat un tweet în care spune că a vorbit cu omologul său canadian, Mélanie Joly, și a spus că acesta l-a asigurat că „răspunsul la atacurile barbare ale Rusiei va fi un sprijin practic și mai hotărât pentru Ucraina”.
Comisarul European pentru justiție, Didier Reynders, era la Kiev în momentul în care rușii au lovit cu rachete capitala Ucrainei.
”O serie de explozii în centrul orașului #Kiev în această dimineață. Datorită reacției rapide a personalului de securitate, echipa mea și cu mine am fost transferați rapid la adăpostul hotelului. Suntem în siguranță și așteptăm actualizări”, a scris Reynders pe
.
O rachetă rusească a căzut la 850 metri distanță de sediul ambasadei României din Kiev
O rachetă rusească a căzut luni la doar 850 metri distanță de sediul ambasadei României din Kiev, transmite ministrul de Externe Bogdan Aurescu într-o postare pe Twitter. El arată că personalul ambasadei e în siguranță.
”Condamn cu fermitate atacurile cu rachete ale Rusiei împotriva obiectivelor civile din centrul Kievului, în încălcarea flagrantă a dreptului umanitar internațional, care a dus la pierderea de vieți omenești. Mă bucur că personalul Ambasadei RO este în siguranță, chiar dacă o lovitură a lovit la doar 850 m de sediul său”, a scris oficialul român.
Represalii rusești. Distrugeri masive în centrul Kievului
Centrul capitalei Kiev a fost lovit, luni dimineață, de mai multe rachete rusești, care au provocat distrugeri și victime omenești, al căror număr nu este cunoscut deocamdată. Alarma aeriană este încă în vigoare.