Linkuri accesibilitate

O femeie aprinde o lumânare în apartamentul ei dintr-un bloc de locuințe, distrus parțial după bombardamentele rusești. Foto: Serghei Șuzavkov / AFP)
O femeie aprinde o lumânare în apartamentul ei dintr-un bloc de locuințe, distrus parțial după bombardamentele rusești. Foto: Serghei Șuzavkov / AFP)

Războiul din Ucraina | Rusia pregătește un nou atac pentru capturarea Kievului

Rusia închide orice discuție de „încetare a focului de Crăciun” în Ucraina, iar Kievul a fost lovit cu drone. Se așteaptă ca SUA să decidă dacă vor furniza Ucrainei sistemul antiaerian Patriot.

14:56 15.12.2022

„Bombe inteligente”. SUA intenționează să ofere Ucrainei echipamente electronice avansate 

Administrația Biden plănuiește să trimită Ucrainei echipamente electronice avansate care convertesc munițiile aeriene neghidate în „bombe inteligente” care pot ținti poziții militare rusești cu un grad ridicat de precizie, potrivit unor înalți oficiali americani familiarizați cu această chestiune, citați de The Washington Post. De asemenea, administrația ia în calcul și trimiterea în Ucraina a sistemului de rachete Patriot, cea mai sofisticată armă de apărare aeriană a armatei americane.

Kiturile încorporează dispozitive de poziționare globală pentru precizie și pot fi înșurubate pe o varietate de arme, creând ceea ce Pentagonul numește muniție de atac direct comun, sau JDAM. Armata americană a folosit această tehnologie pe bombe de până la 2.000 de kilograme, încorporând-o de obicei cu avioane de bombardament și avioane de luptă.

Nu a fost imediat clar dacă președintele Biden sau oricare dintre consilierii săi de top în materie de securitate națională au aprobat propunerea de transfer a JDAM-urilor către Ucraina. Cei familiarizați cu chestiunea, care au vorbit sub rezerva anonimatului pentru a discuta despre deliberările interne sensibile, nu au spus dacă forțele ucrainene ar urma să utilizeze kiturile pe avioane sau pe arme de la sol, sau ce sisteme specifice din arsenalul ucrainean ar fi candidate pentru o astfel de utilizare.

O livrare de JDAM-uri ar marca un alt pas semnificativ al Washingtonului pentru a ajuta Ucraina să respingă forța rusă invadatoare, oferind o nouă modalitate de a ținti unitățile și cartierele generale rusești.

Marți, oficiali americani de rang înalt au declarat pentru The Washington Post că Pentagonul se pregătește, de asemenea, să furnizeze Ucrainei un sistem de rachete Patriot, cea mai sofisticată armă de apărare aeriană a armatei americane. Biden nu a aprobat încă nici această măsură, dar ar putea face acest lucru în mod iminent, au declarat oficialii.

14:07 15.12.2022

Ucraina a pierdut 20% din populație de la începutul invaziei rusești 

Circa 20% din populaţia Ucrainei a părăsit ţara de la începutul invaziei ruse, a declarat comisarul pentru drepturile omului din parlamentul ucrainean, Dmitro Lubineţ.

Într-o intervenţie în faţa presei, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din parlamentul ucrainean a menţionat că circa 7,9 milioane de cetăţeni din cei aproximativ 41 de milioane de locuitori pe care îi avea Ucraina la sfârşitul anului trecut au fugit din ţară.

„7,9 milioane de persoane au ieşit din ţară în căutarea unui refugiu în străinătate, ceea ce reprezintă 20% din populaţia ţării noastre”, a notat el.

În plus, 4,9 milioane de ucraineni au fost strămutaţi la nivel intern din cauza invaziei declanșate de președintele rus Vladimir Putin pe 24 februarie, iar din aceştia, se estimează că o treime sunt pensionari şi persoane cu handicap, a adăugat el.

În pofida numărului în creştere de refugiaţi şi strămutaţi, Lubineţ a afirmat că cel puţin 13 milioane de persoane continuă să trăiască în teritoriile aflate sub ocupaţie rusă sau în zonele unde au loc lupte crâncene.

În urmă cu o zi, Lubineț a declarat că autoritățile ucrainene au descoperit o cameră pe care rușii o foloseau pentru a reține și tortura copiii în timpul ocupației Hersonului.

Potrivit mărturiilor localnicilor, aceștia știau că minorii ucraineni au fost ținuți acolo de serviciile de securitate ruse, care au numit camera „celula copiilor”.

Lubineț a acuzat că copiii au primit puțină apă și aproape deloc mâncare și că, potrivit mărturiilor localnicilor, ei au fost supuși abuzului psihologic din partea răpitorilor ruși, care le-au spus acestora că părinții lor i-au abandonat și că nu se vor mai întoarce niciodată acasă.

Un băiat de 14 ani a fost arestat și mai târziu torturat doar pentru că a fotografiat echipamentul rusesc spart, Lubineț.

„Aceasta este prima oară când am înregistrat tortura copiilor”, declarat oficialul ucrainean. „Am crezut că nu se poate mai rău după Bucea, Irpin... dar chiar am dat de mai rău în Herson”, a subliniat acesta.

13:55 15.12.2022

37% dintre refugiații ucraineni din Germania vor să rămână în țară


Peste o treime dintre refugiații ucraineni care au fugit în Germania după invazia Rusiei din februarie au spus că ar dori să rămână definitiv în țară.

Un sondaj susținut de guvern realizat a constatat că majoritatea se simt bineveniți în Germnaia, iar 37% ar dori să se stabilească acolo definitiv.

Peste 1 milion de ucraineni s-au mutat în Germania după ce forțele lui Vladimir Putin au invadat Ucraina la sfârșitul lunii februarie, ceea ce a însemnat că, în afară de Polonia vecină, Germania a primit mai mulți refugiați decât orice altă țară din Uniunea Europeană.

Sondajul a 11.225 de persoane realizat de Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați a arătat că încă 34% plănuiau să rămână până la sfârșitul războiului, iar 27% erau indeciși. Aproximativ 2% plănuiau să plece într-un an, relatează Reuters.

13:24 15.12.2022

Rusia lansează noi lovituri asupra Hersonului

Rusia a lansat joi noi lovituri asupra orașului Herson, după un val de bombardamente în regiunea de sud a Ucrainei la începutul acestei săptămâni.

O lovitură a avut loc la „100 de metri” de clădirea administrației regionale Herson, care a fost atacată și ieri, potrivit șefului adjunct al Oficiului Prezidențial al Ucrainei, Kyrylo Timosenko.

Kherson a fost lovit de 86 de ori cu „artilerie, MLRS, tancuri, mortare și UAV-uri”, în ultimele 24 de ore, a declarat șeful regional al administrației militare din Herson, Yaroslav Ianușevici.

Orașul Herson a rămas fără electricitate, a spus acesta. „La prima ocazie, industria energetică va începe să restabilească rețelele electrice”.

Yaroslav Ianușevici a mai spus că, din cauza bombardamentelor puternice, care au ucis doi oameni joi, orașul nu are curent electric în prezent.

Atacurile de miercuri au ucis trei persoane și au rănit alte 13, inclusiv un băiețel de 8 ani, a adăugat Ianușevici.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG