Serghei Șoigu are a doua convorbire cu secretarul american al Apărării în trei zile
Duminică, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a vorbit cu secretarul american al apărării, al doilea apel telefonic în trei zile, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, citat de Reuters.
Moscova nu a furnizat informaţii suplimentare cu privire la rezultatul convorbirii sau orice alte domenii specifice de discuţie. Şoigu şi Austin au avut o convorbire telefonică şi vineri, prima din luna mai.
Comunicatul rus despre convorbirea dintre Şoigu şi Austin nu menţionează alegaţiile despre utilizarea unei „bombe murdare” de către ucraineni, notează AFP.
Aceste discuţii intervin în timp ce Rusia face faţă unei vaste contraofensive ucrainene şi denunţă o „creştere considerabilă” a tirurilor ucrainene asupra mai multor regiuni ruseşti din apropierea frontierei.
Temeri la Kiev cu privire la un atac „sub steag fals” al Rusiei
Kievul a exprimat duminică temeri cu privire la un posibil atac „sub steag fals” din partea Rusiei după ce ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat în convorbiri telefonice purtate în aceeaşi zi cu omologii săi din Franţa, Turcia și Marea Britanie că Ucraina ar pregăti un atac cu „bombă murdară” pe teritoriul propriu pentru a da vina pe Rusia.
Moscova acuză de regulă partea adversă când intenţionează să întreprindă vreo acţiune reprobabilă, scrie agenţia ucraineană de presă Unian, citată de Agerpres.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, le-a transmis duminică omologilor săi francez, turc şi britanic, Sebastien Lecornu, Hulusi Akar şi, respectiv, Ben Wallace îngrijorarea Moscovei cu privire la posibile provocări în Ucraina cu o „bombă murdară”, dispozitiv care include elemente radioactive.
Într-un scurt comunicat, Ministerul rus al Apărării a indicat că Şoigu a purtat discuţii telefonice separate cu omologii săi duminica aceasta.
„A fost discutată situaţia din Ucraina care are o tendinţă constantă spre o nouă escaladare incontrolabilă”, a specificat instituţia militară rusă despre conversaţia cu Lecornu.
De asemenea, Şoigu şi-a exprimat „îngrijorarea cu privire la posibile provocări ucrainene prin utilizarea unei „bombe murdare””, a insistat ministerul rus, referindu-se la dispozitive explozive capabile să disperseze elemente radioactive.
Rusia nu a dat detalii cu privire la această acuzaţie, notează agenția EFE.
Agenţia de presă RIA Novosti relata la primele ore duminică dimineaţa că, potrivit unor „surse credibile din mai multe ţări, inclusiv din Ucraina”, Kievul ar pregăti o provocare cu o „bombă murdară” pe propriul teritoriu pentru a da vina apoi pe Rusia pentru utilizarea armelor de distrugere în masă şi a genera un răspuns dur din partea Occidentului.
Rusia lovește clădiri rezidențiale în sudul Ucrainei și avertizează asupra unei „escaladări necontrolate” a conflictului în Ucraina
Aflată sub presiune în sudul Ucrainei, Rusia a lansat duminică rachete şi drone asupra Nikolaev (Mikolaiv), sub control ucrainean, distrugând un imobil de apartamente în acest oraş cu şantiere de construcţii navale, situat în apropierea frontului, şi avertizând că războiul se îndreaptă spre o „escaladare necontrolabilă”, relatează Agerpres, conform Reuters.
Nikolaev se află la circa 35 km nord-vest de Hersonul ocupat, regiune din sud care este scena unei ofensive majore a forţelor ucrainene pentru recucerirea teritoriul capturat de Rusia la scurt timp după declanşarea invaziei în 24 februarie.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, pe care naţionaliştii ruşi îl consideră responsabil de eşecurile Moscovei în război, a evocat „deteriorarea rapidă a situaţiei” în cursul unor convorbiri telefonice cu omologii săi francez şi turc, a indicat Ministerul rus al Apărării.
Şoigu a declarat că Ucraina ar putea escalada conflictul cu o „bombă murdară”, explozibili convenţionali amestecaţi cu materiale radioactive, fără a furniza probe. Ucraina nu deţine arme nucleare, în timp ce Rusia a declarat că ar putea proteja teritoriul rus cu arsenalul său nuclear, notează Reuters.
În cursul unui atac rusesc convenţional duminică, o lovitură de rachetă a distrus ultimul etaj al unui imobil din Nikolaev, propulsând schije şi sfărâmături asupra unei pieţe şi în clădirile învecinate, unde geamurile s-au spart, iar zidurile s-au fisurat. Câteva maşini au fost strivite de dărâmături, dar fără a fi înregistrat vreun deces.