Șeful serviciilor secrete ucrainene: Rusia aduce noi unități militare în Herson în timp ce se pregătește să apere orașul
Militarii ruși creează doar iluzia că părăsesc Hersonul, dar, de fapt, ei mută acolo noi unități militare și se pregătesc să apere orașul, a declarat luni Kirilo Budanov, șeful Direcției principale de informații a Ministerului Apărării din Ucraina, într-un interviu acordat Ukrainska Pravda, citat de CNN.
Budanov a declarat că Serghei Surovikin, care comandă grupul sudic al trupelor rusești în războiul împotriva Ucrainei, ar putea pregăti terenul pentru o reacție mai blândă a societății rusești în cazul capitulării sau pierderii Hersonului, dar nu se poate spune încă că „în acest moment ei fug din Herson”.
„Nu, nu există așa ceva”, a subliniat Budanov.
„În multe aspecte, aceasta este o operațiune de informare, precum și de manipulare. Unele fapte sunt certe. De exemplu, Promsvyazbank este retrasă, împreună cu alte structuri financiare pe care rușii le-au pus acolo.
Mai mult, în timp ce retrag banii și elimină serverele, așa-numitele autorități de ocupație transferă – da, transferă – toți pacienții care nu pot merge, sunt scoși răniții grav, încearcă să-i externeze cât mai repede din spitale pe cei care pot merge și duc această campanie nebună de informare că „ne pasă de oameni” și altele asemenea.
Cu alte cuvinte, ei creează iluzia că totul a dispărut. În același timp, dimpotrivă, ei aduc acolo noi unități militare și pregătesc străzile orașului pentru apărare.”
Șeful serviciilor de informații militare a declarat că rușii înțeleg că dacă Forțele Armate ale Ucrainei preiau măcar controlul barajului Kahovka, care este acum singura arteră de transport complet funcțională, atunci „vor trebui să ia o decizie foarte rapidă” sau să părăsească orașul extrem de repede.
În caz contrar, armata rusă s-ar putea afla într-o situație similară cu cea în care s-au aflat unitățile ucrainene din Mariupol în primăvară, a declarat Budanov.
„Și astfel, înțelegând toate acestea, ei pregătesc terenul pentru a ieși de acolo foarte repede, dacă este necesar. Cu toate acestea, ei nu se pregătesc să plece acum, ci se pregătesc pentru apărare.”
Întârzieri mari în exportul cerealelor ucrainene
Organizația Națiunilor Unite spune că trebuie făcut mai mult pentru a elimina restanțele de exporturi de cereale în Marea Neagră, potrivit Reuters.
Mai mult de 150 de nave așteaptă în jurul Istanbulului, întârzierile putând cauza perturbări ale lanțurilor de aprovizionare și ale operațiunilor portuare.
Acordul de export, intermediat de ONU și Turcia în vară, a permis Ucrainei să reia exportul de cereale din porturile din Marea Neagră care fuseseră închise pe fondul invaziei Rusiei.
Ucraina a declarat că șapte nave care transportau cereale au plecat duminică din porturile sale, dar a acuzat Rusia că le-a blocat.
Kremlinul acuză Franța și Germania că nu manifestă „nicio dorință” de a media negocierile cu Ucraina
Kremlinul a declarat luni că Franța și Germania nu manifestă „nicio dorință” de a participa la o mediere în conflictul ucrainean și a lăudat oferta președintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a organiza discuții, potrivit agenției AFP.
„Ankara are o poziție diferită de cea a Parisului și Berlinului… și și-a declarat disponibilitatea de a continua eforturile de mediere”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„(Președintele francez Emmanuel) Macron și (cancelarul german Olaf) Scholz nu au arătat nicio dorință de a asculta poziția Rusiei sau de a participa la eforturile de mediere”, a adăugat el.
Ucraina cere ONU să trimită experți la instalațiile nucleare pentru a infirma acuzațiile Rusiei
Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, i-a cerut șefului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, să trimită experți la instalațiile nucleare ale Ucrainei pentru a infirma afirmațiile Rusiei conform cărora Ucraina ar intenționa să folosească o „bombă murdară”.
Șeful ONU a fost de acord să „trimită de urgență experți în instalațiile pașnice din Ucraina”, a spus el.