Comisia Europeană a anunțat vineri seară că a ajuns la un acord de principiu pentru a permite reluarea tranzitului cerealelor ucrainene prin cinci țări ale Uniunii Europene care au impus restricții.
Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia au impus măsurile invocând îngrijorarea că cerealele din Ucraina menite să fie exportate în alte țări au ajuns pe piețele lor locale, ceea ce ducea la creșterea prețurilor pentru fermierii locali.
Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a scris pe Twitter că executivul UE a ajuns la „un acord de principiu” cu cele cinci țări „pentru a aborda preocupările atât ale fermierilor din țările vecine ale UE, cât și ale Ucrainei”.
El a spus că acordul include „măsuri de salvgardare” pentru patru produse - grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui, fără a oferi detalii despre măsurile care vor fi luate.
Acordul include, de asemenea, un pachet de sprijin în valoare de 100 de milioane de euro (110,25 milioane de dolari) pentru fermierii locali, a spus Dombrovskis.
Potrivit informațiilor obținute de Europa Liberă săptămâna trecută, Polonia ar urma să primească 39,3 milioane de euro, România 29,7 milioane de euro, Ungaria 15,9 milioane de euro, Bulgaria 9,7 milioane de euro și Slovacia 5,2 milioane de euro.
Cele cinci țări au devenit rute de tranzit pentru cereale ucrainene care nu au putut fi exportate prin porturile țării la Marea Neagră din cauza invaziei Rusiei din februarie 2022.
Blocajele au prins apoi milioane de tone de cereale în țările care se învecinează cu Ucraina, forțând fermierii locali să concureze cu un aflux de importuri ieftine ucrainene despre care au spus că au distorsionat prețurile și cererea.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acordul „conservă atât capacitatea de export a Ucrainei, astfel încât să continue să hrănească lumea, cât și mijloacele de trai ale fermierilor noștri”.
Miniștrii agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia au cerut, într-o scrisoare adresată vicepreședintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, și comisarului UE pentru comerț, Janusz Wojciechowski, să extindă lista restricțiilor la import din Ucraina și trecerea lor în regim exclusiv de tranzit.
Pe lângă produsele interzise în prezent - grâul, porumbul, semințele de rapiță și semințele de floarea soarelui - ei au cerut completarea listei cu: ulei de floarea soarelui, făină, miere, zahăr, fructe moi, ouă, toate tipurile de carne, lapte și produse lactate.
„Dorim să atragem încă o dată atenția asupra importurilor în creștere de produse agricole din Ucraina, care cauzează perturbări grave și daune pieței UE, producătorilor agricoli, în special în statele membre care se învecinează sau din apropierea graniței cu Ucraina”, se spune în scrisoarea comună a miniștrilor de resort din cele cinci state, consultată de Europa Liberă.
Ei spun că, deși subiectul a fost abordat în mod repetat la reuniunile Consiliului UE pentru agricultură și pescuit, „până acum nu a fost abordat în mod adecvat.”
Guvernul a aprobat săptămâna trecută hotărârea prin care producătorii agricoli din sectorul cerealelor vor beneficia de un sprijin de urgenţă în valoare totală de 20 de milioane de euro. Astfel, producătorii agricoli afectaţi de creşterea importurilor de cereale din Ucraina vor putea beneficia de un grant, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului. Plăţile se vor efectua până la data de 30 septembrie, iar valoarea unitară a grantului va fi stabilită de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Banii vor fi acordaţi producătorilor agricoli din sectorul cerealelor pentru cheltuieli angajate cu depozitarea în spaţii de depozitare proprii sau la terţi a producţiei proprii de grâu din recolta anului trecut.