Atacul asupra civililor
Ministerul Britanic al Apărării transmite în evaluarea cu privire la situația din Ucraina publicată sâmbătă seară că plecarea forțelor Rusiei din nordul Ucrainei a lăsat în urmă dovezi ale atacului disproporționat asupra civililor. Dovezile includ existența unor gropi comune, faptul că ostatici au fost folosiți drept scuturi umane și infrastructura civilă a fost minată.
Oficiali ucraineni declară că au găsit sute de corpuri ale civililor uciși în orașele din zona Kievului. 164 de civili uciși au fost găsiți în Bucea, după plecarea forțelor Rusiei și 132 la Makariv, potrivit CNN.
În evaluarea de duminică dimineață, Marea Britanie spune că în urma pierderilor suferite, Rusia încearcă să își sporească numărul de combatanți cu personal care a părăsit serviciul militar în ultimii 10 ani, dar și cu militari din regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova.
Zelenski: „Catastrofa va lovi pe toată lumea”
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat în mesajul transmis noaptea trecută că securitatea Ucrainei înseamnă securitate, democrație și libertate în întreaga Europă de Est, iar agresiunea Rusiei nu are drept scop „doar distrugerea Ucrainei, a libertății și vieților ucrainene. Întregul proiect european e o țintă pentru Rusia”.
Comunitatea internațională trebuie să acționeze pentru a restaura ordinea internațională bazată pe reguli și a preveni catastrofa pe care o aduce aplicarea legii forței. „Această catastrofa va lovi pe toată lumea”, a spus Zelenski.
Acesta a salutat vizita premierului britanic Boris Johnson, sâmbăta, la Kiev și a spus că Marea Britanie va rămâne în istorie pentru felul în care a înțeles să apere democrația și să sprijine Ucraina.
Despre vizita cancelarului Austriei, țară puternic dependentă de gazul rusesc, Zelenski a spus că a primit asigurări că și pentru Austria, ca pentru orice alt stat responsabil, este fundamental să forțeze Rusia să recurgă la pace. Austria va continua, alături de țările Uniunii Europene, să aplice politica sancțiunilor împotriva Rusiei, până la restaurarea păcii.
Ucraina e pregătită pentru o luptă dură cu forțele Rusiei în estul Ucrainei, a spus el.