Linkuri accesibilitate

Un civil învață să arunce un cocktail molotov pentru a-și putea apăra orașul. Zhitomir, 1 martie 2022
Un civil învață să arunce un cocktail molotov pentru a-și putea apăra orașul. Zhitomir, 1 martie 2022

Rusia atacă Ucraina | Peste 2.000 de civili și zeci de salvatori, uciși. Sute de noduri de transport, grădinițe și spitale distruse

Trupele rusești au bombardat în cursul zilei de marți orașul Harkov. Au fost atacate zonele rezidențiale, iar președintele ucrainean Zelenski a numit ulterior atacul drept crimă de război.

Atacurile armatei ruse s-au intensificat în cursul zilei de marți asupra mai multor orașe din Ucraina. Harkov este unul dintre orașele atacate violent de forțele militare ale Rusiei.

Orașul Jîtomîr este o altă localitate atacată de ruși, patru persoane au murit când locuinţele lor au fost lovite de o rachetă de croazieră rusă. Consilierul ministrului de interne ucrainean, Anton Geraşcenko, a declarat pe canalul său Telegram că toate clădirile rezidenţiale din apropierea bazei Brigăzii 95 Aeropurtate din orașul Jitomir, aflat la 120 de kilometri vest de capitala Kiev, au fost incendiate.

Orașul Harcov a fost puternic atacat marți de forțele rusești. Luptele au continuat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, după cum a arătat armata ucraineană.

Tot marți, cinci oameni au murit în urma atacului Rusiei asupra turnului de televiziune din Kiev. Turnul se află în Babyn Yar, unde este memorialul Holocaustului care a fost lovit de una din rachete.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost aplaudat marți în Parlamentul European în timpul discursului său transmis online, în timp ce majoritatea eurodeputaților au părăsit sala când a început să vorbească ministrul de Externe Lavrov.

În SUA, președintele Joe Biden a ținut primul său discurs despre Starea Uniunii în Congres. Joe Biden a anunţat că Statele Unite se vor alătura aliaţilor lor şi vor interzice zborurilor ruseşti să folosească spaţiul aerian american.

Joe Biden l-a numit pe liderul rus Vladimir Putin un „dictator'', izolat de lume mai mult ca oricând.

10:24 2.3.2022

Trupele rusești atacă din trei direcții principale în Ucraina: nord, sud și est, scrie BBC.

Armata ucraineană arată că, în orașul Harkov, parașutiștii ruși au aterizat și luptă pentru controlul orașului. Există informații de la martorii din teren că rușii au lovit cu rachete clădirea departamentului regional de poliție și o parte a Universității Karazin. Aici, cel puțin 21 de persoane au fost ucise și 112 au fost rănite în urma bombardamentelor, potrivit primarului orașului.

În orașul Herson, situat în sudul Ucrainei, forțele militare ruse par să obțină câștiguri mai concrete prin înconjurarea localității, însă primarul din Herson spune că orașul este încă sub control ucrainean.

08:55 2.3.2022

Anton Gerashchenko, Consilierul al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, a publicat filmări în care, conform informațiilor sale, clădirea departamentului regional de poliție din Harkov este atacată, potrivit postului Nexta.

08:07 2.3.2022

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a scris marți pe Twitter că a fost „îngrozit” de atacul cu rachete din apropierea memorialului Holocaustului Babi Yar din Kiev.

„Suntem îngroziți de rapoartele conform cărora bombe rusești au lovit lângă locul memorial Babi Yar, ucigând mai mulți oameni acolo unde zeci de mii de evrei au fost masacrați în Holocaust. Condamnăm acest război brutal împotriva Ucrainei”, a scris el.

Monumentul Holocaustului din Kiev a fost lovit marți de o rachetă lansată de ruși pentru a distruge turnului televiziunii.

Momentul bombardării turnului de televiziune din Kiev
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:34 0:00

07:08 2.3.2022

În noaptea de marți spre miercuri, au apărut informații că orașul Herson, din sudul Ucrianei, a căzut în mâinile trupelor ruse, potrivit BBC.

În același timp, lungul convoi de vehicule rusești continuă să se îndrepte spre Kiev.

La Harkov, martorii spun că rușii au intensificat atacurile de artilerie asupra orașului.

CNN a publicat imagini de pe un webcam postate pe reţelele sociale şi un videoclip pe care l-a obţinut și arată cum apar vehicule militare ruseşti la un sens giratoriu din nordul Hersonului, marţi, iar în cele provenite de la webcam se văd vehicule militare ruseşti parcate în Piaţa Libertăţii din centrul oraşului Herson. CNN precizează că autenticitatea imaginilor a fost verificată.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG