Linkuri accesibilitate

Un civil învață să arunce un cocktail molotov pentru a-și putea apăra orașul. Zhitomir, 1 martie 2022
Un civil învață să arunce un cocktail molotov pentru a-și putea apăra orașul. Zhitomir, 1 martie 2022

Rusia atacă Ucraina | Peste 2.000 de civili și zeci de salvatori, uciși. Sute de noduri de transport, grădinițe și spitale distruse

Trupele rusești au bombardat în cursul zilei de marți orașul Harkov. Au fost atacate zonele rezidențiale, iar președintele ucrainean Zelenski a numit ulterior atacul drept crimă de război.

Atacurile armatei ruse s-au intensificat în cursul zilei de marți asupra mai multor orașe din Ucraina. Harkov este unul dintre orașele atacate violent de forțele militare ale Rusiei.

Orașul Jîtomîr este o altă localitate atacată de ruși, patru persoane au murit când locuinţele lor au fost lovite de o rachetă de croazieră rusă. Consilierul ministrului de interne ucrainean, Anton Geraşcenko, a declarat pe canalul său Telegram că toate clădirile rezidenţiale din apropierea bazei Brigăzii 95 Aeropurtate din orașul Jitomir, aflat la 120 de kilometri vest de capitala Kiev, au fost incendiate.

Orașul Harcov a fost puternic atacat marți de forțele rusești. Luptele au continuat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, după cum a arătat armata ucraineană.

Tot marți, cinci oameni au murit în urma atacului Rusiei asupra turnului de televiziune din Kiev. Turnul se află în Babyn Yar, unde este memorialul Holocaustului care a fost lovit de una din rachete.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost aplaudat marți în Parlamentul European în timpul discursului său transmis online, în timp ce majoritatea eurodeputaților au părăsit sala când a început să vorbească ministrul de Externe Lavrov.

În SUA, președintele Joe Biden a ținut primul său discurs despre Starea Uniunii în Congres. Joe Biden a anunţat că Statele Unite se vor alătura aliaţilor lor şi vor interzice zborurilor ruseşti să folosească spaţiul aerian american.

Joe Biden l-a numit pe liderul rus Vladimir Putin un „dictator'', izolat de lume mai mult ca oricând.

19:32 2.3.2022

Ucrainenii cu dizabilități, uitați în case, fără mâncare și fără să se poată adăposti de bombardamente

Tania Herasimova de la organizația Fight For Right, pentru drepturile persoanelor cu dizabilități din Ucraina, a spus povestit pentru BBC prin ce trec persoanele cu dizabilități în Ucraina.

Tania și mama ei, care are și un handicap, au reușit să ajungă în siguranță în Polonia. Descriind călătoria într-un tren plin drept „cea mai grea din viața ei”, ea spune că ucrainenilor cu dizabilități le este greu să fugă din cauza infrastructurii inaccesibile.

Ea spune că persoanelor cu dizabilități nu li s-a acordat sprijin prioritar pentru a părăsi țara.

De asemenea, ea a povestit despre situația dificilă a oamenilor cu dizabilități care rămân în țară.

„Nimeni nu vorbește despre persoanele cu dizabilități. Stau în propriile case, unii fără mâncare, fără medicamente. Subsolurile și adăposturile anti-bombă nu le sunt accesibile", a povestit tânăra.

19:48 2.3.2022

Șeful Roscosmos le face declarații de război hackerilor. Anonymus spune că a blocat activitatea sateliților ruși, Rogozin amenință cu război

Rusia va trata orice piratare a sateliților săi ca pe o justificare a războiului, a declarat miercuri șeful agenției spațiale a Rusiei.

Șeful Roscosmos, Dmitri Rogozin, a negat informațiile din presă conform cărora centrele rusești de control prin satelit au fost deja sparte de hackeri pe fondul invaziei Ucrainei de către Moscova, avertizând în același timp împotriva oricăror încercări de a face acest lucru, a informat agenția de știri Interfax, preluată de Reuters.

„Oprirea sateliților oricărei țări este de fapt un casus belli, o cauză de război”, transmite Iterfax care-l citează pe Rogozin.

Rogozin a mai spus că agenția sa dorește ca firma tehnologică britanică OneWeb să ofere garanții că sateliții săi nu vor fi folosiți împotriva Rusiei, a adăugat Interfax.

20:26 2.3.2022

Georgia va solicita de urgență aderarea imediată la UE

Partidul aflat la putere în Georgia, denumit „Visul Georgian” a anunțat că va solicita „imediat” aderarea la Uniunea Europeană, citat de BBC.

Anunțul politicienilor georgieni vine la o zi după ce Parlamentul European a susținut cererea Ucrainei de a adera la UE. Președintele partidului, Irakli Kobakhidze, a declarat reporterilor că face apel la UE „să revizuiască cererea noastră în mod urgent și să ia decizia de a acorda Georgie statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană”.

Un protest pentru susținerea suveranității Ucrainei, organizat la Tbilisi, în Georgia, 27 februarie 2022.
Un protest pentru susținerea suveranității Ucrainei, organizat la Tbilisi, în Georgia, 27 februarie 2022.

Georgienii au protestat în ultima săptămână regulat împotriva invaziei ruse a Ucrainei. Ultimul a avut loc pe 1 martie în Tbilisi, la care au participat sute de persoane și care și-au arătat sprijinul față de Ucraina.

20:39 2.3.2022

Roman Abramovici va vinde Chelsea și va dona banii primiți victimelor de război

Miliardarul rus și fost patron al clubului de fotbal britanic Chelsea, Roman Abramovici, a promis că va vinde clubul la care acesta e patron și va dona banii obținuți „tuturor victimelor de război din Ucraina”, potrivit BBC.

„Asta include furnizarea de fonduri critice pentru nevoile urgente și imediate ale victimelor, precum și pentru sprijinirea muncii pe termen lung de recuperare”, a adăugat acesta într-un comunicat.

Roman Abramovici a negat de-a lungul timpului că ar avea legături strânse cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Acesta a anunțat pe 26 februarie că renunță la conducerea clubului, care va rămâne în administrarea Fundației Chelsea.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG