Linkuri accesibilitate

Un civil învață să arunce un cocktail molotov pentru a-și putea apăra orașul. Zhitomir, 1 martie 2022
Un civil învață să arunce un cocktail molotov pentru a-și putea apăra orașul. Zhitomir, 1 martie 2022

Rusia atacă Ucraina | Peste 2.000 de civili și zeci de salvatori, uciși. Sute de noduri de transport, grădinițe și spitale distruse

Trupele rusești au bombardat în cursul zilei de marți orașul Harkov. Au fost atacate zonele rezidențiale, iar președintele ucrainean Zelenski a numit ulterior atacul drept crimă de război.

Atacurile armatei ruse s-au intensificat în cursul zilei de marți asupra mai multor orașe din Ucraina. Harkov este unul dintre orașele atacate violent de forțele militare ale Rusiei.

Orașul Jîtomîr este o altă localitate atacată de ruși, patru persoane au murit când locuinţele lor au fost lovite de o rachetă de croazieră rusă. Consilierul ministrului de interne ucrainean, Anton Geraşcenko, a declarat pe canalul său Telegram că toate clădirile rezidenţiale din apropierea bazei Brigăzii 95 Aeropurtate din orașul Jitomir, aflat la 120 de kilometri vest de capitala Kiev, au fost incendiate.

Orașul Harcov a fost puternic atacat marți de forțele rusești. Luptele au continuat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, după cum a arătat armata ucraineană.

Tot marți, cinci oameni au murit în urma atacului Rusiei asupra turnului de televiziune din Kiev. Turnul se află în Babyn Yar, unde este memorialul Holocaustului care a fost lovit de una din rachete.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost aplaudat marți în Parlamentul European în timpul discursului său transmis online, în timp ce majoritatea eurodeputaților au părăsit sala când a început să vorbească ministrul de Externe Lavrov.

În SUA, președintele Joe Biden a ținut primul său discurs despre Starea Uniunii în Congres. Joe Biden a anunţat că Statele Unite se vor alătura aliaţilor lor şi vor interzice zborurilor ruseşti să folosească spaţiul aerian american.

Joe Biden l-a numit pe liderul rus Vladimir Putin un „dictator'', izolat de lume mai mult ca oricând.

23:38 2.3.2022

MAE român: Ungaria a revocat condiția ca refugiații ucraineni să aibă pașaport biometric

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a transmis pe Twitter că Guvernul ungar a revocat marți seară măsura anunțată în aceeași zi prin care autoritățile le cereau refugiaților ucraineni, sosiți la granița cu Ungaria.

„Mulțumesc, Peter Szijjarto, pentru această decizie care este în sprijinul cetățenilor ucraineni atât de afectați de agresiunea declanșată de Rusia împotriva Ucrainei”, se arată în mesajul postat de acesta pe Twitter.

00:08 3.3.2022

Statele Unite amână lansarea unei rachete balistice intercontinentale

Statele Unite au anunțat că Pentagonul va amâna efectuarea unui test cu rachetă balistică intercontinentală pentru a detensiona tensiunile nucleare dintre Occident și Rusia, potrivit BBC.

Mișcarea are ca scop semnarea faptului că oficialii americani își iau în serios „responsabilitățile nucleare într-un moment atât de tensionat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Kirby a precizat că Rusia nu a luat măsuri similare, acuzându-l pe Putin pentru „retorica sa ce nu oferă ajutor”.

00:32 3.3.2022

ONU: 227 de civili au murit în primele 5 zile de conflict

Biroul ONU pentru drepturile omului, citat de BBC, transmite că aproximativ 227 de civili și-au pierdut viața în primele cinci zile de conflict, în timp ce alți 525 au fost răniți în toată Ucraina de la începutul războiului.

Raportarea diferă de anunțul dat tot astăzi de autoritățile ucrainene, care au transmis că peste 2.000 de civili și-au pierdut viața în prima săptămână de război cu Rusia.

00:37 3.3.2022

Curtea Penală Internațională deschide anchetă împotriva Rusiei

Procurorul șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, a anunțat miercuri că a deschis o anchetă privind potențialele crime de război comise de Rusia pe durata războiului cu Ucraina, potrivit BBC.

Karim Khan, procurorul șef al Curții Penale Internaționale
Karim Khan, procurorul șef al Curții Penale Internaționale

Khan declara la începutul săptămânii că intenționa să solicite autorizarea Curții pentru a deschide o anchetă. O sesizare ulterioară făcută de Regatul Unit și alte 37 de națiuni a dus la lansarea imediată a anchetei.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG