Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, în vizită săptămâna viitoare în România
Vicepreședintele Statelor Unite, Kamala Harris, a anunțat vineri că se va afla în vizită în România și Polonia în perioada 9-11 martie, potrivit CNN.
„Vizita ei va demonstra puterea și unitatea NATO și arată sprijinului Statelor Unite pentru Flancul Estic al NATO în fața agresiunii Rusiei”, s-a arătat într-un comunicat dat de purtătorul adjunct de cuvânt al Biroului Vicepreședintelui american.
CNN anunța mai devreme că Harris era așteptată să călătorească în Polonia săptămâna viitoare, potrivit unui oficial american al Casei Albe. Vizita acesteia în Europa de Est vine după ce vicepreședintele american a participat luna trecută la Conferința de Securitate la Munchen, în Germania.
Echipă de jurnaliști străini, atacată de soldații ruși
O echipă de jurnaliști ai agenției de presă britanice Sky News au fost atacați de soldații ruși, care au tras în mașina lor în timp ce aceștia se deplasau înspre localitatea Bucha, aflată la 30 de kilometri de centrul capitalei Ucrainei, Kiev.
Unul dintre jurnaliștii aflați în mașină a fost rănit.
Zelenski condamnă decizia Occidentului de a nu închide cerul Ucrainei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat în termeni duri decizia liderilor din Occident de a nu introduce o interdicție de zbor Rusiei deasupra Ucrainei.
În timpul unei declarații televizate, târziu în noapte, Zelenski a transmis că liderii occidentali știau de agresiunea rusă împotriva Ucrainei urma să se intensifice, însă aceștia i-au dat undă verde lui Vladimir Putin să continue bombardarea orașelor din Ucraina.
„Știind că noi lovituri și noi morți aveau să fie inevitabile, NATO a ales în mod deliberat să nu închidă spațiul aerian deasupra Ucrainei”, a afirmat președintele Ucrainei.
„Astăzi, conducerea NATO i-a dat undă verde (Rusiei, n.r.) să continue bombardarea orașelor și satelor ucrainene, refuzând să închidă cerul deasupra Ucrainei”, a continuat acesta.
Liderii din Occident au refuzat să-i interzică Rusiei să zboare deasupra teritoriului Ucrainei întrucât vor să evite un conflict direct și deschis cu Moscova. Acest lucru ar duce la globalizarea conflictului, spun aceștia.
CNN și Bloomberg își suspendă activitatea în Rusia
CNN și Bloomberg News au anunțat că își suspendă temporar activitatea în Rusia, după ce o nouă lege ce pedepsește jurnaliștii care răspândesc „informații false” despre războiul din Ucraina cu închisoare de până la 15 ani a intrat în vigoare vineri seara.
„Schimbarea în codul penal rus, ce pare desemnată să convertească orice reporter independent într-un criminal doar prin asociere, face imposibilă continuarea oricărei forme de jurnalism normal în această țară”, a transmis editorul șef al Bloomberg, John Micklethwait, citat de BBC.
Un purtător de cuvânt al CNN a spus că vor înceta transmisiile în direct în Rusia „în timp ce continuăm să evaluăm situația și să decidem ce pași următori să luăm”.
Mai multe agenții de presă străine au anunțat că nu mai pot opera în Rusia, după ce Vladimir Putin a aprobat legea în urmă cu doar câteva ore.