Putin felicită trupele rusești pentru „eliberarea” Luhanskului
Putin a felicitat luni trupele rusești pentru victoria de la Luhansk și le-a spus „să se odihnească și să-și recupereze pregătirea militară”.
Într-o întâlnire televizată cu ministrul apărării Serghei Şoigu, Putin a felicitat forţele ruse pentru „victoriile lor în direcţia Luhansk”.
El a spus că cei care au participat la luptă ar trebui să „se odihnească absolut și să-și recupereze pregătirea militară”, în timp ce alte unități continuă să lupte în alte zone.
Cucerirea de către Rusia a orașului Lîsîceansk, duminică, a pus capăt bătăliei de luni de zile de la Luhansk, regiune a Donbasului.
Apel al britanicului condamnat la moarte de instanța separatistă din Donețk
Aiden Aslin, britanicul condamnat la moarte de un tribunal din Republica Populară Doneţk, susţinută de ruşi, din estul Ucrainei, a făcut apel luni la sentința de condamnare, potrivit agenţiei ruse Interfax.
„Azi a fost depus un recurs în casație împotriva verdictului”, a declarat pentru Interfax avocatul care îl reprezintă, Pavel Kosovan.
Aslin a fost condamnat la moarte luna trecută împreună cu colegul britanic Shaun Pinner și marocanul Brahim Saadoun pentru „activități mercenare”, deoarece au fost capturați de forțele ruse care au invadat Ucraina, în timp ce luptau pentru armata ucraineană pe teritoriul Ucrainei.
Republica Populară Donețk este recunoscută doar Rusia și Siria, ca autoritate legitimă.
Secretarul de externe al Marii Britanii, Liz Truss, a declarat că condamnă sentința, spunând că „sunt prizonieri de război. Aceasta este o judecată falsă, fără absolut nicio legitimitate.”
Plan de reconstrucție a Ucrainei. Zelenski: Reconstrucția Ucrainei este sarcina lumii democratice. Premierul Ucrainei: va costa 750 de miliarde de dolari
Eventuala restaurare a Ucrainei printr-un plan de redresare de 750 de miliarde de dolari este sarcina comună a întregii lumi democratice, a declarat luni președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la primul eveniment menit să stabilească viitorul fizic al țării după ce invazia rusească va lua sfârșit, conferinţa de la Lugano/Elveția, dedicată reconstrucţiei Ucrainei, transmite The Guardian.
Într-un apel video la o conferință la nivel înalt din Lugano, Elveția, la care au participat mulți politicieni ucraineni de rang înalt, Zelenski a recunoscut că sarcina de urmat este colosală, susținând că războiul a fost o bătălie a perspectivelor în care Rusia era hotărâtă să distrugă țara sa fizic și moral.
El a adăugat că procesul de recuperare condus de un consiliu naţional de recuperare ucrainean va permite ţării sale să îşi adâncească legăturile cu Europa.
Uniunea Europeana va crea o platformă care să coordoneze reconstrucţia Ucrainei după războiul cu Rusia, a anunțat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Potrivit premierului ucrainean, Denîs Șmîhal, costurile acestei reconstrucții sunt estimate la circa 750 de miliarde de dolari. El a spus că numai costurile directe ale distrugerilor provocate infrastructurii în urma agresiunii ruse sunt până în prezent de peste 100 de miliarde de dolari.
Platforma anunţată de Ursula von der Leyen va fi folosită pentru schiţarea nevoilor de investiţii, coordonarea acţiunii şi orientarea resurselor.
„De la începerea războiului, UE a mobilizat în jur de 6,2 miliarde de euro ca asistenţă financiară” pentru Ucraina şi „vor mai veni (fonduri). Ne vom angaja într-o reconstrucţie substanţială pe termen mediu şi lung”, a promis preşedinta Comisiei Europene.
Pe respectiva platformă se vor regăsi ţări, instituţii, sectorul privat şi societatea civilă. Banca Europeană pentru Investiţii a propus crearea unui fond pentru reconstrucţia Ucrainei în valoare de circa 100 de miliarde de euro, pe modelul planului european de redresare de după pandemia de Covid.
Ursula von der Leyen a mai spus că „obiectivul Kremlinului este distrugerea militară, politică şi economică a Ucrainei”. „Ei doresc să submineze existenţa fundamentală a Ucrainei ca stat. Nu putem şi nu vom permite să se întâmple acest lucru”, a adăugat ea.
Boris Johnson: Trebuie căutate rute alternative pentru recuperarea cerealelor blocate în Ucraina
Boris Johnson a declarat luni că ar trebui analizate rute alternative pentru recuperarea cerealelor blocate în Ucraina, inclusiv prin fluviul Dunărea din Europa, dacă acestea nu pot fi transportate prin strâmtoarea Bosfor din Turcia.
„Turcii sunt absolut indispensabili pentru a rezolva acest lucru. Ei fac tot posibilul. Depinde de ruși să permită acelor cereale să iasă ” din țară, a declarat prim-ministrul britanic în parlament.
„Va trebui să ne uităm din ce în ce mai mult la mijloace alternative de a muta acele cereale din Ucraina dacă nu putem folosi ruta maritimă, dacă nu putem folosi Bosforul.”
Turcia a declarat că a oprit o navă de marfă sub pavilion rusesc în largul coastei Mării Negre și că investighează o afirmație ucraineană conform căreia aceasta transporta cereale furate.