Zeci de milioane de oameni muriseră. Orașe întregi zăceau în ruine, în urma celui mai sângeros conflict din istorie. Nu părea timpul pentru jocuri în momentele în care mare parte din Europa își revenea din distrugirele celui de-al Doilea Război Mondia
Însă în noiembrie 1945, cluburile sportive din Marea Britanie, leagănul fotbalului modern, au decis să găzduiască meciuri cu un rival neașteptat: Dinamo Moscova, campionii Uniunii Sovietice
Interesul era ridicat, deoarece Uniunea Sovietică încă se bucura de victoria asupra Germaniei naziste, iar fanii britanici erau dornici să observe oponenți atât de exotici.
Tensiunile Războilui Rece erau deja în creștere când Dinamo Moscova a ajuns pe sol britanic, în timp ce regimul comunist condus de Iosif Stalin se extindea în Europa de Est. Turneul a avut loc la doar câteva luni înaintea faimosului discurs al prim-ministrului britanic Winston Churchill în care condamna Cortina de Fier și politicile expansioniste ale Uniunii Sovietice în Europa. Meciurile au căpătat, astfel, nuanțe politice. Scriitorul George Orwell a descris situația ca fiind „război fără gloanțe”.
Astfel, în timp ce fanii britanici erau dornici să privească jocul sovieticilor, autoritățile britanice ezitau mult mai mult în a-i primi.
Ministerul de Externe britanic a declarat că ar fi „nevoie de mai mult decât un meci de fotbal pentru a traversa adevăratele granițe în care crede guvernul sovietic”. În urma presiunilor Ambasadei britanice la Moscova, guvernul britanic a cedat – cu condiția ca Dinamo Moscova să fie găzduiți de Asociația Britanică de Fotbal (FA)
Delegația sovietică avea propria sa listă de cerințe, printre care se număra și prezența unui arbitru soviect la meci - cel împotriva lui Arsenal - și aceea ca echipa să ia toate mesele la Ambasada Uniunii Sovietice, de frica unei încercări de otrăvire din partea britanicilor. Moscova a insistat, de asemenea, ca profitul din urma meciurilor să fie împărțit egal, o cerință ce a fost aprobată.
Dinamo Moscova a fost programată pentru patru meciuri împotriva a patru oponenți britanici: echipele Arsenal și Chelsea din Londra, Cardiff City din Țara Galilor, și Glasgow Rangers din Scoția
Turneul nu a început sub auspicii bune. În noiembrie 1945, FA i-a jignit pe cei de la Dinamo Moscova cazându-i inițial într-o cazarmă din centrul Londrei în care nu aveau nici măcar perne sau cearșeafuri; problema a fost ulterior rezolvată când echipa a fost mutată într-un hotel de lux.
Presa britanică a raportat că fanii echipelor locale nu au de ce să se teamă. „Nu vă așteptați la prea mult de la Dinamo. Sunt doar începători, amatori,” a scris ziarul londonez Evening Standard.
Această atitudine indiferentă se afla în contrast cu respectul sovieticilor.
„Înaintea acelor jocuri, tot ce știam era că Anglia era patria fotbalului, că fotbalul englezesc era cel mai bun din lume,” spunea atacantul Konstantin Beskov de la Dinamo Moscova în documentarul din 2001 „Mai mult decât fotbal".
Mijlocașul Leonid Solovyov își amintește cum „ne-au spus că englezii sunt formidabili, că pot duce mingea dintr-o parte în cealaltă a terenului doar pe cap”.
În același timp, jucătorii de la Dinamo erau foarte conștienți de presiunea sub care se aflau ca reprezentanți ai Uniunii Sovietice, care în deceniile ulterioare au utilizat excelența sportivă pentru a ilustra ostentativ superioritatea regimului comunist.
„Ar fi fost o mare dezonoare să nu ne întoarcem învingători la Moscova. Ne-ar fi fost rușine să ne arătăm fețele în public,” își amintește Beskov. Într-un final, Dinamo a câștigat două meciuri și a terminat două la egalitate
Pe 13 noiembrie 1945 a avut loc prima partidă, împotriva celor de la Chelsea. S-au vândut în jur de 75 de mii de bilete, dar mai mult de 100 de mii de oameni au intrat în stadionul Stamford Bridge. Greutatea atâtor oameni a dus la prăbușirea porților din jurul stadionului.
Înainte ca meciul să înceapă, jucătorii de la Dinamo le-au înmânat buchete de flori oponenților de la Chelsea care, nedumeriți de astfel de gesturi, veniseră cu mâna goală.
Pe teren, echipa mai puternică Chelsea a obținut rapid un scor de 2-0, în timp ce jucătorii de la Dinamo au apărut uimiți de comportamentul zgomotos al publicului – o schimbare radicală față de spectatorii cuminți și sobri de acasă. Odată ce au scăpat de emoțiile inițiale și datorită formidabilului portar Aleksei Khomich, sovieticii au reușit să revină și să obțină un egal 3-3.
În urma partidei, jucătorii de la Chelsea și-au arătat respectul față de oponenții de la Dinamo. „Dinamo au fost una dintre cele mai rapide echipe pe care le-am văzut în viața mea. Pasează mingea de la unul la altul nebunește, adesea chiar stând pe loc,” a spus fundașul Tommy Lawton.
Mai târziu, până și Orwell a scris că „Dinamo sunt una dintre cele mai rapide echipe pe care le-am văzut. Pasau mingea stând pe loc”.
Pe 19 noiembrie s-a jucat partida cu Cardiff City, care pe atunci se afla în divizia a treia. Dinamo a încheiat meciul, care a fost difuzat în direct la Radio Moscova, cu un scor de 10-1.
În acea vreme în Țara Galilor, mulți dintre minerii și metalurgiștii galezi simpatizau cu ideile socialiste. Așadar, aceștia au întâmpinat călduros echipa sovietică, fluturând steaguri cu ciocan și seceră deasupra primăriei și dăruind fiecărui jucător o lampă de miner pentru a comemora momentul
Pe 21 noiembrie, Dinamo s-a confruntat cu Arsenal. Mulți dintre jucătorii de la Arsenal erau înșiși oaspeți, venind în locul echipei permanente deoarece aceștia erau încă în serviciul forțelor armate. Printre acești înlocuitori se număra și Stanley Matthews, care a devenit ulterior o legendă a sportului. În anii 60, el a fost primul fotbalist înălțat la gradul de cavaler.
Gândindu-se la ce se poate întâmpla când înfruntă o echipă britanică de performanță, delegația sovietică a insistat ca partida să fie arbitrat de unul de-al lor, arbitrul rus Nikolai Latyshev.
Stadionul lui Arsenal, Highbury, încă era folosit ca adăpost anti-aerian, așadar meciul s-a ținut pe stadionul White Hart Lane al echipei Tottenham Hotspur.
Cozile de fani s-au format din timpul nopții, iar poliția a început să îi lase să intre în dimineața meciului.
Datorită ceții ce învăluia Londra în acea zi, puțini dintre spectatori - sau chiar de pe teren - putea vedea ce se întâmpla. Latyshev a fost acuzat de către Arsenal sau alți șefi din fotbalul britanic de mai multe decizii suspecte, printre care și anularea unui gol legitim al celor de la Arsenal. Partida, supranumită „farsa din ceață” de către englezi, s-a încheiat cu o victorie 4-3 pentru Dinamo.
Ultima destinație a echipei sovietice din turneul britanic a fost meciul cu Glasgow Rangers pe stadionul Ibrox, pe 28 noiembrie. Biletele au fost vândute pe piața neagră la prețuri de până la 10 lire, de 10 ori mai mult decât prețul inițial.
Partida s-a încheiat cu un scor de 3-3. În cadrul acesteia Vasily Kartsev a marcat cel mai spectaculos gol al turneului, în urma unei schimb de pase între Beskov și Vsevolod Bobrov. Daily Telegraph l-a numit „un gol atât de perfect cum nu a mai fost marcat vreodată pe Ibrox”.
Conform jurnalistului sportiv Vladislav Ryabov, întoarcerea din Marea Britanie a jucătorilor de la Dinamo „semăna cu o scenă în care se întorc soldații de la război, precum se întorseseră cu câteva luni înainte”.
Dinamo și-a lăsat amprenta asupra fanilor din Marea Britanie, într-un mod evocat de Sir Stanley Matthews, fostul jucător poreclit „Vrăjitorul driblingului".
„Au trecut mulți ani de când am întâlnit jucătorii ruși pentru prima dată. De atunci, în inimile tuturor celor ce au trăit în acele zile, cuvintele Dinamo Moscova au rămas asociate cu noțiunea de fotbal de clasă”.
