Linkuri accesibilitate

Războiul lui Putin în Ucraina | SUA: Rusia se pregătește să anexeze Luhansk și Donețk. Declarațiile lui Lavrov provoacă stupoare în Israel

Războiul lui Putin în Ucraina a ajuns la cea de-a 68 zi. Guvernul ucrainean continuă, luni, să evacueze oamenii din Mariupol, începând cu ora locală 8 dimineața, după cum a anunțat consiliul orășenesc Mariupol. Duminică au fost scoși din combinatul de la Marea Azov 100 de persoane, dar evacuările au fost întrerupte seara din „motive de securitate”.

SUA au informații informații „foarte credibile” conform cărora Rusia va încerca să anexeze regiunile ocupate de separatiști, Donețk și Luhansk, „la jumătatea lunii mai” și că există planuri de a crea o așa-numită „republică populară” în mod similar. Ambasadorul SUA la OSCE a declarat că Rusia răpește oficiali locali în orașele pe care le deține în estul și sudul Ucrainei pentru a-i înlocui cu „grupuri care sunt loiale Moscovei” și, de asemenea, dispar „directori de școli, jurnalişti, activiști locali, oficiali municipali”.

Folosirea schemei propuse de Moscova pentru companii străine pentru plata gazului rusesc în ruble ar încălca sancţiunile impuse de Uniunea Europeană contra Rusiei, a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson, într-o conferință de presă după reuniunea miniștrilor energiei din UE, de la Bruxelles.

Dmitri Kiseliov, propagandistul de bază al Kremlinului și gazda unei emisiuni de impact la postul Rusia 1, a amenințat Marea Britanie că va fi transformată într-un „deșert radioactiv”.

Israelul l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în urma declarațiilor ministrului de externe, Serghei Lavrov (foto), potrivit căruia Adolf Hitler „avea sânge evreiesc” și că „cei mai turbați antisemiți tind să fie evrei”. Remarcile au făcut parte din apărarea politicii Rusiei de „denazificare” în Ucraina, susținută de Lavrov pentru a justifica epurarea ucrainenilor făcută de Kremlin. „Remarcile ministrului de externe Lavrov sunt atât o declarație de neiertat și scandaloasă, cât și o eroare istorică teribilă”, a declarat Yair Lapid, ministrul de externe al Israelului. „Evreii nu s-au sinucis în Holocaust. Cel mai jos nivel de rasism împotriva evreilor este acela de a acuza evreii înșiși de antisemitism.”

ONU spune că în Ucraina au murit, de la invadarea sa, pe 24 februarie, cel puțin 3.000 de persoane, dar admite că cifra poate fi mult subevaluată din cauza dificultăților de acces în teritoriile bombardate.

Luni, o parte din civilii adăpostiți de bombardamentele rusești în buncărele combinatului siderurgic Azovstal au fost evacuați sub asistența ONU. Imediat, rușii au reluat bombardarea combinatului, chiar dacă în buncărele sale au rămas sute de femei, copii și bătrâni. Un luptător ucrainean din Mariupol a declarat că până la 200 de civili rămân prinși în buncărele din oțelăria Azovstal și că le-a auzit strigătele.

Separatiștii așa-numitei „Republici independențe Donețk” au anunțat și ei că au fost evacuați 80 de civili de pe teritoriul Azovstal. Numai că, potrivit relatărilor, doar 11 dintre ei doreau să rămână pe teritoriul controlat de separatişti, iar restul de 69 doreau să plece pe teritoriul controlat de Ucraina.

Bombardamentele ruse continuă în Ucraina. Un pod strategic din Odesa a fost din nou lovit, în timp ce mai multe explozii s-au auzit la Herson, în sudul Ucrainei, în zona controlată de ruși. La Bruxelles, miniștrii Energiei din UE discută luni despre stoparea gazului de către Rusia în Polonia și Bulgaria.

UEFA a interzis cluburilor de fotbal din Rusia să participe în sezoanele 2022-2023 din Liga Campionilor, Europa League și UEFA Nations League.

Nici oferta Rusiei de a găzdui turneele Euro 2028 și Euro 2032 nu mai este eligibilă.

Prima doamnă a SUA Jill Biden va călători în România şi Slovacia săptămâna aceasta, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de familiile ucrainene fugite în urma invaziei Rusiei.

Guvernul ucrainean continuă,luni, să evacueze oamenii din Mariupol cu ajutorul ONU și al Comitetului Internațional al Crucii Roșii. Bombardamentele de duminică seară au întrerupt evacuarea civilor de la Combinatul Azovstal.

După ce s-a întâlnit la Kiev cu președintele Zelenski, Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților din SUA, are luni o nouă întâlnire cu președintele polonez Andrzej Duda. La Kiev, Pelosi a spus că SUA va fi alături de Ucraina până la capăt.

Duminică, bombardamentele au continuat la Harkov, unde trei persoane au fost ucise și opt rănite în urma bombardamentelor rusești.

Oleg Sinegubov, șeful administrației militare regionale uceainene a spus că forțele ruse au încercat să ajungă spre sud și vest din zona Izium, capturată la începutul războiului.

22:48 2.5.2022

Germania: Susținem embargoul UE asupra petrolului rusesc

„Da. Susținem eliminarea treptată a petrolului ca parte a următoarei runde de sancțiuni UE”, a declarat ambasadorul Germaniei în SUA, Emily Haber, despre dorința Germaniei de a susține embargoul UE asupra petrolului rusesc

„Am ajuns deja la 12% importurile de petrol rusești și vom ajunge până la zero”, a mai spus Haber.

22:45 2.5.2022

Casa Albă: Președintelui Biden i-ar plăcea să viziteze Ucraina, dar nu există niciun plan în acest sens

Președintele american Joe Biden „i-ar plăcea să viziteze Ucraina”, dar nu are încă niciun plan în acest sens, relatează Reuters citând Casa Albă.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat luni că preșdintelui Biden i-ar plăcea să viziteze țara după ce a fost invadată de Rusia, dar a spus că nu există programată nicio vizită oficială.

„Știu că președintelui i-ar plăcea să viziteze Ucraina, dar nu există planuri în lucru în acest moment”, a spus Psaki.

Psaki a spus că Casa Albă va continua să evalueze situația, subliniind obiectivul administrației Biden de a redeschide ambasada SUA în Ucraina și de a avea diplomați americani la fața locului.

22:39 2.5.2022

200 de civili prinși sub dărâmâturile oțelăriei Azovstal, bombardată de ruși

Un luptător ucrainean din Mariupol a declarat că până la 200 de civili rămân prinși în buncărele din oțelăria Azovstal, în ciuda unei operațiuni de evacuare condusă de Națiunile Unite.

Căpitanul Sviatoslav Palamar, în vârstă de 39 de ani, un comandant adjunct al regimentului Azov din Ucraina, a declarat pentru Reuters că luptătorii săi au putut auzi vocile oamenilor prinși în buncărele vastului complex industrial.

El a spus că sunt femei, copii și bătrâni, dar că forțele ucrainene de acolo nu au echipamentul mecanizat necesar pentru a îndepărta dărâmăturile, a spus el.

„Plănuiam să dărâmăm buncărele, a căror intrare este blocată, dar artileria rusă, navală și de la sol, a tras toată noaptea. Toată ziua de astăzi aviația a funcționat, aruncând bombe”, a spus Palamar de către Zoom.

Un număr necunoscut de civili și forțe ucrainene au fost ascunși în oțelăria Azovstal din orașul-port Mariupol, care a fost devastat de săptămâni de bombardamente rusești.

22:31 2.5.2022

 UEFA interzice cluburile rusești de fotbal în liga Campionilor și Europa

UEFA a interzis cluburilor de fotbal din Rusia să participe în sezoanele 2022-2023 din Liga Campionilor, Europa League și UEFA Nations League.

Nici oferta Rusiei de a găzdui turneele Euro 2028 și Euro 2032 nu mai este eligibilă.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG