Parada aeriană a fost anulată
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că parada aeriană a fost anulată din cauza condițiilor meteo, scrie Tass, conform BBC. "Componenta aviatică nu va avea loc din cauza vremii", a spus Peskov.
Ce a transmis Putin de Ziua Victoriei
Mesajele pe care Vladimir Putin le-a transmis în discursul de Ziua Victoriei au repetat ceea ce a spus și până în acest moment.
- „Operațiunea specială” și-a păstrat denumirea și nu a fost numită război, așa cum s-a speculat în prealabil.
- A justificat invadarea Ucrainei prin amenințarea pe care ar reprezenta-o NATO care s-a apropiat de granițele Rusiei și se pregătea să „invadeze pământul nostru, inclusiv Crimeea”.
- A reiterat că armata luptă împotriva „nazismului”.
- A glorificat trecutul sovietic și a prezentat Rusia prezentului ca pe o cetate asediată.
- Putin nu și-a expus viziunea strategică dincolo de obiectivul deja propus și a spus că ucrainenii și rușii sunt același popor.
Vladimir Putin: Luptați pentru securitatea Rusiei, NATO o „amenințare evidentă” pentru Rusia
Președintele rus Vladimir Putin și-a început discursul de Ziua Victoriei în Piața Roșie din Moscova spunând luptătorilor ruși că luptă pentru securitatea Rusiei.
„Operațiunea militară specială” a fost necesară și oportună, o „decizie corectă” a unei țări independente, puternice și suverane.
Președintele rus Vladimir Putin spune că în ultimul an au existat tensiuni cu alte națiuni europene și cu NATO. Rusia „a îndemnat Europa să găsească un compromis corect, dar ei nu au vrut să ne audă”. Acesta e motivul pentru care are loc operațiunea punitivă în Donbas, unde sunt acum concentrate operațiunile Rusiei.
„La Kiev spuneau că ar putea obține arme nucleare și NATO a început să exploreze ținuturile din apropierea noastră și asta a devenit o amenințare evidentă pentru țara noastră și la granițele noastre. Au încercat să ne amenințe într-un mod inacceptabil. Totul ne spunea că este nevoie să luptăm”.
„Dragi camarazi, viața fiecărui soldat și ofițer este o tragedie și o pierdere irecuperabilă pentru familiile lor, organizațiile vor face tot pentru ajutorarea familiilor răniților din operațiunea militară. Am semnat un decret în acest sens.
Gărzi de mercenari se luptă împotriva noastră Azi luptați pentru securitatea și siguranța țării noastre, valorile țării noastre, o Rusie puternică și independentă este ceea ce ne dorim”.
Putin și-a încheiat discursul de 10 minute spunând „Glorie forțelor noastre armate!”
A început parada la Moscova
Parada dedicată Zilei Victoriei Rusiei sovietice asupra Germaniei naziste, în al Doilea Război Mondial, a început la Moscova. Vladimir Putin și-a făcut apariția în Piața Roșie și a salutat de la distanță mulțimea.
Ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a dat saltul de onoare armatei roșii.
Parada de la Moscova are loc la o zi după ce forţele ruse au bombardat o şcoală din Luhansk, iar în urma atacului au fost ucise aproximativ 60 de persoane.
Facebook Forum