Odesa, lovită de rachete în timpul paradei de la Moscova
În momentul în care la Moscova se ținea parada de Ziua Victoriei, în capitala Ucrainei, Kiev, s-au auzit sirene de raid aerian. Armata ucraineană a spus că patru rachete au lovit orașul-port Odesa în ultimele minute, transmite Sky News.
Volodimir Zelenski: „Nu vom ceda nicio bucățică din pământul și din istoria noastră”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a trimis un mesaj video de 9 Mai în care a spus că războiul pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei este un „ război a două viziuni asupra lumii” și că Ucraina „nu da nimănui o singură bucată din pământul nostru” și nici „din istoria noastră”.
„Acesta nu este un război a două armate. Acesta este un război al două viziuni asupra lumii. Războiul purtat de barbari care bombardează Muzeul Skovoroda și cred că rachetele lor ne pot distruge filosofia. Îi enervează. Le este necunoscut. Îi sperie. Esența lui este că suntem oameni liberi care au propriul lor drum. Astăzi purtăm război pe această cale și nu vom da nimănui o singură bucată din pământul nostru”.
„Nu există cătușe care ne pot lega spiritul liber. Nu există niciun ocupant care să prindă rădăcini în pământul nostru liber. Nu există niciun invadator care să poată conduce asupra oamenilor noștri liberi. Mai devreme sau mai târziu câștigăm. În ciuda hoardei, în ciuda nazismului, în ciuda amestecului dintre primul și al doilea, care este actualul dușman, câștigăm, pentru că acesta este țara noastră”.
Zelenski a spus că ucrainenii luptă pentru „libertatea noastră , pentru independența noastră, pentru ca victoria strămoșilor noștri să nu fie în zadar”. „Luptăm pentru libertatea copiilor noștri și, prin urmare, vom câștiga”.
„Foarte curând vor fi două Zilele Victoriei în Ucraina. Am câștigat atunci. Vom câștiga și acum!”, a încheiat Zelenski.
Parada aeriană a fost anulată
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că parada aeriană a fost anulată din cauza condițiilor meteo, scrie Tass, conform BBC. "Componenta aviatică nu va avea loc din cauza vremii", a spus Peskov.
Ce a transmis Putin de Ziua Victoriei
Mesajele pe care Vladimir Putin le-a transmis în discursul de Ziua Victoriei au repetat ceea ce a spus și până în acest moment.
- „Operațiunea specială” și-a păstrat denumirea și nu a fost numită război, așa cum s-a speculat în prealabil.
- A justificat invadarea Ucrainei prin amenințarea pe care ar reprezenta-o NATO care s-a apropiat de granițele Rusiei și se pregătea să „invadeze pământul nostru, inclusiv Crimeea”.
- A reiterat că armata luptă împotriva „nazismului”.
- A glorificat trecutul sovietic și a prezentat Rusia prezentului ca pe o cetate asediată.
- Putin nu și-a expus viziunea strategică dincolo de obiectivul deja propus și a spus că ucrainenii și rușii sunt același popor.
Facebook Forum