Ce a lipsit din discursul lui Putin
În discursul lui Putin de 9 Mai a lipsit cuvântul Mariupol. Chiar în timpul paradei militare a avut loc un nou asalt asupra combinatului siderurgic Azovstal, aici existând militari care nu au abandonat lupta.
Orașul Mariupol, de o mare importanță strategică pentru Rusia, a cunoscut unele dintre cele mai aprige lupte din acest război și a fost atacat încă din primele momente ale invaziei. Acum două săptămâni, un general rus spunea că un scop al „operațiunii speciale” este cucerirea sudului Ucrainei. Mariupol este un simbol al rezistenței ucrainene împotriva forțelor invadatoare.
Putin nu a dat nicio indicație despre intențiile viitoare și nici o vorbit despre victorie.
Stoltenberg îi cere lui Putin să reia negocierile de pace
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut luni, într-o declarație pentru cotidianul Die Welt, preşedintelui rus Vladimir Putin să pună capăt imediat războiului din Ucraina şi să reia negocierile de pace, dând totodată asigurări că Alianţa Nord-Atlantică va continua să sprijine Ucraina.
Stoltenberg a respins totodată cu fermitate acuzaţiile Moscovei potrivit cărora NATO se comportă "agresiv".
"Pe parcursul a mai bine de şapte decenii, am fost în stare să evităm războiul cu aliaţii noştri. NATO este o alianţă defensivă, iar criza actuală demonstrează că este vital ca Europa şi America de Nord să rămână unite în interiorul NATO pentru a garanta pacea şi a proteja valorile libertăţii şi democraţiei", a apreciat şeful NATO.
El a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică, la fel ca Uniunea Europeană, s-a clădit pe "ruinele celui de-al Doilea Război Mondial pentru a evita războiul".
Ben Wallace: Rusia rămâne fără arme de mare precizie, vor fi greu de înlocuit
Forțele ruse rămân fără arme de precizie destul de repede și ar putea fi „sparte” de Ucraina, a spus secretarul britanic al apărării, citat de BBC.
Vorbind la Londra, Ben Wallace spune: „Toți avem arme extrem de complexe care, destul de amuzant, nu necesită câteva zile pentru a le înlocui, poate dura luni de zile. Odată ce le tragi pe toate, așa cum a făcut Rusia, e o adevărată provocare.”
Secretarul britanic al apărării spune că Putin va găsi „incredibil de greu să încerce să înlocuiască acele arme”, adăugând că multe dintre componente vin din Occident și nu va putea să pună mâna pe ele.
Ambasadorul Rusiei la Varșovia, stropit cu vopsea roșie
Serghei Andreev, ambasadorul Rusiei în Polonia, a fost atacat cu vopsea roșie în timp ce încerca să depună o coroană de flori la memorialul victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, aflat în Varșovia.
A fost înconjurat de localnici înfuriați de apariția sa care i-au strigat „fascistule” înainte de a-l împroșca cu vopsea roșie.
În luna aprilie Andreev a acuzat autoritățile poloneze că au confiscat proprietăți diplomatice ruse din Varșovia, în contextul în care relațiile deja tensionate dintre cele două țări s-au înrăutățit și mai mult din cauza campaniei militare a Moscovei în Ucraina.
Facebook Forum