Este stația cu ajutorul căreia regele Mihai transmitea în 23 august 1944 mesajul către țară.
„S-a știut în toată țara frigul ăla, după ce s-a comunicat, așa s-a 'dus' vestea în continuare, că polul frigului la Bod a fost; așa a fost”, spune Mihai Scripcenco, din fotoliul în care își drege bătrânețile, în locuința de serviciu... și de pensie, din Bod.
Mihai Scripcenco are 95 de ani și îi mijise deja mustața în vremea frigului istoric din comuna brașoveană. A ajuns aici abia câțiva ani mai târziu, în anii '50.
Dintre veteranii comunei este probabil „cel mai destoinic". A lucrat 40 de ani în uzina electrică de unde se alimenta cu energie „mândria Bodului”: prima și singura stație de emisie radio pe unde lungi din România, cu acoperire în toată țara.
În comuna brașoveană cu peste 5.000 de locuitori ajungi relativ ușor, cu acces direct de pe drumul național, fie că te deplasezi dinspre București sau Cluj. Comuna cu vechi origini săsești, astăzi locuită majoritar de români, este situată în nordul Țării Bârsei, în depresiunea Brașovului, un loc predispus la „păstrarea” frigului. Până la Brașov sunt doar 15 kilometri.
Bodul are 2 sate - Bod sat și Bod colonie, cea de-a doua așezare fiind rodul fabricii de zahăr de aici. De altfel, fabrica înființată în 1889 și stația de emisie radio inaugurată jumătate de veac mai târziu sunt mult mai vii astăzi în conștiința locuitorilor decât minima istorică de acum 80 de ani.
Frigul trăit din amintirile altora
Subiectul frigului extrem revine doar conjunctural în actualitate:
„Atunci când se mai lasă câte un frig din ăsta își mai aduc aminte copiii celor care nu mai sunt că da, domnule, într-adevăr, mi-a povestit tata, mi-a povestit bunicul, că, aoleu, zice, prin '42 a fost un frig de se zice că seara câinele era viu și dimineața l-a găsit înghețat”, povestește Victor Moldovan, care are 62 de ani. Îmbrăcat într-un halat mai degrabă de maistru-muncitor, bărbatul se postează în fața stației ca lângă o cazemată defensivă, strategică.
O bună bucată de timp obiectivul a fost păzit de altfel de personal militar.
De la Marconi la Antena Satelor
Stației cu ajutorul căreia regele Mihai transmitea în 23 august 1944 mesajul către țară - asta pentru că dispunea de singurul emițător cu acoperire națională - i-a apus treptat steaua. Mai are doar o „mână” de angajați, față de câteva zeci în perioada de glorie.
În anii '30, când pe locul mlăștinos pe atunci a început edificarea imobilului stației și a locuințelor de serviciu, Bodul devenea într-adevăr punct strategic.
Prin intermediul companiei sale, cu sediul în Londra, Guglielmo Marconi, laureat Nobel pentru Fizică în 1909, își promova în acele vremuri inovațiile, inclusiv emițătorul pe care l-a inventat.
Un astfel de dispozitiv a fost instalat și la Bod. Deodată, programele Radiodifuziunii Române, transmise pe arii restrânse și mai ales comunicatele de interes general se puteau auzi în toată țara:
„Marconi, fiind în vremea aceea la Londra, a venit personal și a asistat la instalarea emițătorului, cu o putere de 150 de kWh în antenă. A contribuit pur și simplu cu planuri, inclusiv tehnice, de construcție a antenelor și s-a îngrijit ca să fie o stație de unde lungi în România și în Sud-Estul Europei, că de fapt acoperirea asta se cerea”, povestește Victor Moldovan.
Gloria radioului, updatat în anii '60 cu un emițător franțuzesc, iar după 2000 cu un sistem de emisie american, s-a stins în timp. Asta odată cu răspândirea stațiilor de emisie radio pe unde medii și a sistemului de modulație în frecvență - FM și în România.
În prezent, stația de emisie pe unde lungi mai transmite doar programele postului Antena Satelor.
Frica de frig
În ianuarie 1942, frigul de pomină de la Bod - au fost 24 de nopți de ger (temperaturi minime zilnice mai mici sau egale cu -10ºC), dintre care cinci cu temperaturi sub -30, le-a dat bătăi serioase de cap angajaților uzinei care alimentau cu energie stația radio.
„Poate că lângă unele pompe care erau mai expuse, au făcut foc, să nu înghețe. Și atunci, ei s-au protejat oarecum”, spune Victor Moldovan.
Lucrătorii măsurau constant temperatura, iar aceștia ar fi avut rolul lor în transmiterea minimei înregistrate în localitate.
„Măsurătoarea a fost dată (transmisă, n.red.) de directorul stației din momentul acela, ca o temperatură extremă. Fabrica de zahăr, având și ea un punct de măsurare meteo, a confirmat temperatura asta, pe care personalul stației a transmis-o ca o temperatură înregistrată și omologată”, spune Moldovan.
Așa ajungem, la propriu, și în curtea celeilalte mândrii locale: fabrica de zahăr înființată în 1889 care avea în perioada de înflorire câteva sute de angajați și peste 1.000 de sezonieri în perioada de campanie.
Minima istorică, la stația fabricii de zahăr
Stația meteo Bod a fost menționată prima dată în documentele climatologice în 1921. Ar fi deservit Fabrica de zahăr, realizând măsurători ale presiunii aerului, temperaturii aerului.
Este stația în care a fost măsurată minima absolută în 1942, după cum a confirmat pentru Europa Liberă Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
„Stația ar fi deservit Fabrica de zahăr, realizând măsurători ale presiunii aerului, temperaturii aerului, umezelii, direcția și viteza vântului, precipitațiilor, zăpezii, fiind dotată cu instrumentele necesare acestor măsurători (barometru, termometre ordinare, de minimă și maximă, higrometru, giruetă, pluviometru, și rigle pentru zăpadă). De asemenea se realizau observații asupra nebulozității și a fenomenelor meteorologice periculoase”, au transmis reprezentanții ANM pentru Europa Liberă.
După unele întreruperi de activitate în anii '50, stația meteo Bod avea să fie desființată în 1960. Conform ANM, Motivul a fost „lipsa reprezentativității”. Aceasta deși deține și astăzi recordul frigului din România.
În anii '60 a fost deschisă în schimb o stație meteo în apropierea platformei Întreprinderii de Construcții Aeronautice din Ghimbav, care a înlocuit ca funcție stația meteo din Brașov.
Măsurători de trei ori pe zi
Mircea Gherghe (68 de ani), inginer chimist, a lucrat în fabrica de zahăr Bod de la finalul de anilor 70 și a fost directorul fabricii după '90. Ne însoțește într-un periplu pe platforma industrială în semi-paragină, unde altădată era un continuu „du-te, vino!”.
Pe un spațiu viran la oarecare distanță de hale încearcă să reconstruiască „firul" frigului, pe locul unde s-ar fi aflat în trecut „stația meteorologică” a fabricii. Stația meteo ajuta la controlul producției, spune el.
„Era situată într-o incintă cât mai departe de clădiri, să nu fie influențată de temperaturi (emise din interiorul halelor, n.red.); se măsurau cantitatea de apă, prin pluviometrie, temperaturile și multe alte date. Se luau măsurători cam de trei ori pe zi”, povestește Mircea Gherghe.
Mărturisește că a mai prins perioada când încă se făceau astfel de măsurători, mai mult pentru uz intern. Unul din angajați „domnul Forgaci” era pasionat de monitorizarea lor.
„Se discuta de polul frigului”
În rândul muncitorilor povestea frigului care a făcut istorie la Bod era cunoscută. „Se discuta întotdeauna de faptul ăsta, că polul frigului a fost la Bod. Eu zic că probabil temperaturi mai scăzute or fi fost și în altă parte, dar nu au fost măsurate. Noi discutăm acum de temperaturi măsurate și măsurate corect”, adaugă el.
Oficiile de gazdă pe platforma industrială le face Eugen Jilinschi, muncitor timp de 40 de ani al fabricii, astăzi singurul ei angajat, în calitate de administrator special. Aceasta pentru că fabrica este în faliment, privatizarea de după 1998 dovedindu-se un eșec.
„Ne-am obișnuit cu frigul”
Bodean cu origini poloneze - descendent al unei familii cu un rol important în dezvoltarea fabricii încă de la începuturi - el spune că în localitate oamenii s-au obișnuit în timp cu frigul.
„Nu mai departe de acum opt ani, de Revelion au fost temperaturi foarte-foarte joase, sub -30. Oamenii sunt obișnuiți, trăind și locuind aici s-au obișnuit cu frigul. Gândiți-vă, Brașovul și Miercurea-Ciuc sunt zone depresionare în care în momentul în care intră frigul, iese foarte greu”.
„Sudam toată ziua conducte!”
Mircea Gherghe își amintește și el de o iarnă de pomină din anii '80, când muncitorii fabricii lucrau la -33 de grade. „Erau conducte care înghețau și se rupeau, cădeau ca niște crengi, toată ziua sudam conducte la loc, ca să țină. Nu se punea problema să avem producție, ci să ținem fabrica în viață”, povestește el.
„Practic, stăteam numai afară, le dădeam oamenilor ceai și nu numai, îi dădeam și cu alcool, să îi mai întărim un pic, să reziste, făceam foc și am rezistat. Știu ce înseamnă frigul, nu vreau să mă gândesc ce înseamnă -38 de grade, dacă eu la -33 aveam niște cazane cu cox, stăteam cu mâinile lipite și parcă îmi îngheța spatele... Și eram tineri”.
„Asta e iarnă?”
Veteran al comunei, Mihai Scripcenco își amintește și el de iernile pe care le-a îndurat în Bod. „În anii '50 a fost la mine fratele meu și dimineața când ne-am trezit zăpada era de jumătate de metru. Am reușit să ajungem cu o mașină până într-un punct al coloniei, unde am întâlnit autocarul fabricii de zahăr tras de 2 perechi de boi. De acolo nu mai puteai înainta”.
Pasionat de înregistrarea temperaturilor (a ținut evidența acestora, după '90, într-un caiet de însemnări) rememorează o valoare excepțională, înregistrată primăvara:
„Țin minte, ca și acum parcă, în '86, pe 26 martie, -26 de grade. În martie... Erau ierni grele, zăpezi mari, anul trecut nu știu dacă am aruncat o lopată de zăpadă din curte. Acuma asta e iarnă? Asta nu e iarnă...”, conchide el.
Cincisprezece stații cu recorduri de frig, în '42
Minima absolută înregistrată la Bod în ianuarie 1942 s-a înscris într-un climat extrem de rece în întreaga țară. „Răcirea excesivă din data de 25.01.1942 a generat recordurile termice minime absolute la încă 15 stații meteorologice situate atât în regiunea intracarpatică, cât și extracarpatică”, au transmis reprezentanții ANM.
Recordurile din stațiile amintite s-au situat între -26,6ºC (23 și 25.01) la Câmpina și -34,8ºC (24 și 25.01) în Alexandria.
Iarna „generalului iarnă"
Iarna 1941-1942 a fost una din cele mai geroase ale secolului trecut în întreaga Europă, a transmis ANM. De altfel istoricii menționează că rolul esențial în eșecul ofensivei germane asupra Rusiei, din acea iarnă, în timpul celui de-al doilea război mondial, l-a jucat „generalul iarnă”.
După anul 1942 în România au fost consemnate și alte temperaturi care îți dau fiori pe șina spinării, la propriu:
„Temperaturi minime foarte scăzute s-au mai înregistrat și ulterior, în 14.01.1985, -38,4ºC, la Miercurea Ciuc, 13.01.1985, -35,5ºC, la Întorsura Buzăului. Ianuarie 1963 a fost de asemenea o lună foarte rece înregistrându-se valori foarte scăzute ale minimelor absolute: Joseni -38,0 ºC, în 18.01, Craiova (Balta Verde), -35,5 ºC, în 25.01, Timișoara, -35,3 ºC, în 24.01, Cluj, -34,2 ºC, în 23.01. Anii în care au fost înregistrate cele mai multe minime absolute în România, pentru luna ianuarie, au fost: 1942, 1963, 1985, 1987”.
„Riscul” ca recordul să cadă, foarte redus
Recordul de frig de la Bod s-ar putea menține și în viitor, este de părere Roxana Bojariu, expert în schimbări climatologice în cadrul ANM. Factori care facilitează scăderea temperaturilor, precum stratul de zăpadă, sunt influențați de evoluția climei, spune ea.
„Tendința este, statistic vorbind, de a avea un strat de zăpadă din ce in ce mai puțin extins si cu o grosime medie mai mica, pe fondul încălzirii globale. Tot în condițiile schimbării climatice actuale există și o tendință de creștere a temperaturii în toate anotimpurile, deci și iarna. Astfel, șansele de doborâre a recordului de temperatură cea mai scăzută scad”, a spus specialistul ANM.
A fost minima absolută (și) cea mai rece temperatură?
Este posibil ca minima absolută din 1942 de la Bod să nu fi fost în mod obligatoriu cea mai rece temperatură din secolul XX.
Zsombor Orban, meteorolog în Baia-Mare și pasionat de minimele extreme - a măsurat sub -50 de grade Celsius într-o expediție în Mongolia, spune că iarna lui 1929 a fost probabil cea mai rece din epoca modernă a României.
„La vremea respectivă nu erau multe stații meteo in țară, iar care erau, multe din ele nu mai există azi. Un ziar din 1948 afirmă că la Vatra Dornei s-au înregistrat -42 de grade Celsius în februarie 1929”, a spus pentru Europa Liberă Zsombor Orban.
Articolul la care face referire a apărut în ziarul Adevărul din 16 decembrie 1948. El a ținut să facă și o mențiune:
„Recordul stației meteo din depresiunea Dornelor însă este de numai -36.5 grade (1950), în anul amintit anterior măsurătoarea a fost particulară. Din păcate nici celelalte zone depresionare cu potențial bun nu au fost echipate cu stații oficiale (Giurgeu, Ciuc, Întorsura) la acea vreme”.
Referitor la recordul oficial al minimei din România, de la Bod, el spune că poziția localității îi oferă într-adevăr un potențial geros:
„Stația meteo a Brașovului (Ghimbav) e mai puțin geros ca această localitate (Bod, n.red.) din fundul bazinului unde se sedimentează mai eficient aerul rece, dens. La București (Băneasa) au fost -32.2 grade atunci, record și pentru capitală. Mențiune: nici în acest an nu erau stații meteo in depresiunile geroase cunoscute, amintite mai sus”.
„Există zone și mai reci!”
Meteorologul susține că în țară există zone locuite și mai reci decât cele amintite mai sus, lucru confirmat de evaluări prin satelit.
Moldova-Sulița din nordul extrem al țării, Trei Fântâni în județul Neamț sau cătunul Dameș din Munții Apuseni ar fi câteva exemple.
„Cel mai rece loc permanent locuit pare a fi Herghelia Lucina din Obcinele Bucovinei, unde colaboratorul meu Andrei Bârlea are deja instalat echipament cu transmisie live”, a spus el. Recent, o echipă de meteorologi a amplasat mini-stații meteo în zonele respective, „care e un pas important pe drumul spre omologarea minimelor extreme din afara rețelei clasice”.
A măsurat recordul neoficial al frigului, în Padiș
Zsombor Orban a măsurat el însuși în ianuarie 2021 o temperatură mai scăzută decât minima absolută omologată în Bod: -39.6 grade Celsius, într-o dolină, un soi de mini-depresiune închisă, din platoul carstic Padiș.
Chiar dacă a folosit echipamente profesioniste, inclusiv un logger de înregistrare a datelor meteo, iar marja de eroare e mică, nu au fost urmați toți pașii pentru a și omologa temperatura. Zsombor și Andrei, colaboratorul său, au instalat între timp un logger permanent la fața locului.
El spune că dolinele de altitudine, 1250-1.300 m, din platoul Padiș sau din muntele Humpleu au cel mai mare potențial geros în România:
„Putem teoretiza că în februarie 1929 chiar și -50 de grade Celsius ar fi fost posibil în fundul concavităților, iar sub -40 se poate ajunge în fiecare decadă”.
