Linkuri accesibilitate

Palatul Buckingham anunță că Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer


Regele Charles
Regele Charles

Regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunțat luni seară Palatul Buckingham.

Nu a fost dezvăluit și tipul de cancer de care suferă Regele Charles, dar potrivit unui comunicat al palatului, Regele a început luni „tratamente regulate”.

Nu este cancer de prostată, dar a fost descoperit în timpul tratamentului său recent pentru o prostată mărită, arată sursa citată.

Palatul Buckingham spune că regele „rămîne pe deplin pozitiv în ceea ce privește tratamentul său și așteaptă cu nerăbdare să revină la serviciul public deplin cât mai curând posibil”.

El își va amâna angajamentele publice și este de așteptat ca alți membri ai familiei regale să-l ajute în timpul tratamentului.

Nu se oferă alte detalii despre stadiul cancerului sau despre un prognostic.

Regele, în vârstă de 75 de ani, s-a întors la Londra de la Sandringham, în Norfolk, luni dimineață, iar palatul spune că a început tratamentul în ambulatoriu.

Deși își va întrerupe evenimentele publice, Regele își va îndeplini în continuare rolul constituțional de șef al statului și se va ocupa de documente și întâlnirile private.

„Majestatea Sa a ales să-și împărtășească diagnosticul pentru a preveni speculațiile și în speranța că va ajuta la înțelegerea publică pentru toți cei din întreaga lume care sunt afectați de cancer”, se mai spune în comunicat.

Există un mecanism constituțional pentru cazurile în care șeful statului nu poate îndeplini atribuțiile oficiale - în această circumstanță pot fi numiți „consilieri de stat” pentru a-l înlocui pe monarh, scrie BBC.

În prezent, aceștia sunt: Regina Camilla, Prințul William, Prințesa Anne și Prințul Edward. Prințul Harry și Prințul Andrew au fost decăzuți din drepturi și nu mai sunt membri ai familiei regale.

Prințul William s-a retras, de asemenea, temporar din angajamentele publice, în timp ce își ajuta soția Catherine, Prințesa de Wales, ca să-și revină după „o intervenție chirurgicală la abdomen”, dar a anunțat luni că va reveni la sarcinile publice în această săptămână.

Cel de-al doilea fiu al său, Prințul Harry, duce de Sussex, a vorbit cu regele și va călători în Marea Britanie pentru a-l vedea în zilele următoare, transmite BBC News.

Regele a fost văzut duminică la o slujbă din Sandringham, unde a făcut cu mâna mulțimilor, după o procedură de prostată la un spital privat din Londra în urmă cu mai bine de o săptămână.

Regele a ales să facă publice despre tratamentul său pentru prostată, cu scopul de a încuraja mai mulți bărbați să facă controale de prostată, a spus palatul la acea vreme.

Pentru multe tipuri de cancer, șansa de a le face crește odată cu vârsta.

Cifrele din Marea Britanie arată că în fiecare an mai mult de o treime (36%) din cazurile noi de cancer au fost înregistrate la persoane cu vârsta de 75 de ani și peste această vârstă.

Prim-ministrul Rishi Sunak i-a urat regelui o „însănătoșire completă și rapidă”, alături de liderul laburist Sir Keir Starmer.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG