Secolul Regelui Mihai | Exclusiv: Averea ultimului Voievod, unde a ajuns după confiscare și cui aparține astăzi

Înghesuiți în cutiile de chibrituri numite apartamente, în infinite cartiere de blocuri proletare sau încadrați contra voinței lor în cooperative agricole de producție, românii au fost vreme de decenii foarte săraci. Puținii care se bucurau de privilegii exorbitante, adică elita PCR și a Securității, le puteau pierde în orice clipă.

Spolierea în masă a unei națiuni, care avea în 1938 moneda convertibilă iar în 1940 trimitea ajutoare Parisului ocupat de naziști, a fost posibilă prin teroare și propagandă. Ca să se mențină, orice totalitarism are nevoie de controlul total al resurselor într-un cerc vicios al controlului absolut asupra oamenilor - acțiuni și conștiințe deopotrivă.

Toate fabricile, atelierele, ogoarele, spitalele, policlinicile, farmaciile, școlile, bibliotecile, universitățile, liniile de transport, magazinele, târgurile erau de stat. Dacă nu era cazul să fie arestat sau chiar ucis pe loc, orice opozant sau (doar) recalcitrant era dat afară din slujbă și nu obținea alta în loc. Nici el, nici soția. Rămânea sărac lipit pământului, sub media sărăciei generale. Nu exista alt angajator decât statul.

Contrar a ceea ce se crede, miza retrocedării proprietăților după Revoluția Română din 1989 nu a fost strict economică, ci profund politică.

Multiplicarea imediată a nucleelor de bunăstare, spargerea monopolului statului și reconstrucția fie și parțială a marilor proprietăți antebelice ar fi oferit resurse pentru refacerea mai rapidă a clasei de mijloc și ar fi susținut coerent pluralismul politic și, astfel, integrarea mai rapidă a României în Uniunea Europeană.

Dar cum puterea a fost preluată după 1989 de urmașii ideologici ai partidului comunist, în frunte cu Ion Iliescu, adept al politicilor URSS de tip perestroika, evoluția României a fost graduală și dureroasă. Regimul Iliescu a menținut proprietatea în incertitudine și a încurajat concepția toxică potrivit căreia bogații (și partidele istorice) sunt neapărat răi.

Lipsiți de cultură democratică și măcinați de lipsurile tranziției, românii i-au văzut în schimb pe noi-îmbogățiți defilând semidocți și/sau cinici pe scena publică, puțini dintre ei dispuși să spună cum au făcut primul milion.

Or, diferența dintre bogăția Regelui Mihai, a boierilor și a comunităților de țărani din România monarhică și ceea ce s-a văzut în ultimele trei decenii, este că acele averi erau făcute în multe generații, unele în sute de ani, iar cele de azi, chiar și în câteva luni.

Acesta este războiul subteran purtat în Justiție de mii și mii de români, inclusiv de Regele Mihai, în timp ce autoritățile de la București au reușit cu greu să convingă NATO și Uniunea Europeană că România împărtășește valorile universale ale civilizației.

Pentru că la baza mecanismelor esențiale ale democrației, numai dreptul real la ce e al tău garantează dreptul la alegeri libere și corecte. De aceea este logic că în apărarea Justiției atacate de guvernul Dragnea/Dăncilă au ieșit în 2017 categoriile educate și cu ceva dare de mână: clasa de mijloc. Și nu e întâmplător că mulți dintre demonstranți vor semna la finele acelui an în cartea de doliu de la funeraliile naționale ale Regelui Mihai. (Elena Tănase)

Între 1948 și 2000, mulți părinți și bunici români îl descriau pe Mihai de Hohenzollern propriilor copii și nepoți ca pe un „trădător de țară”. Un portret nedrept, conturat de propaganda comunistă și postdecembristă în jurul averii ultimului monarh al României. Începând de la faptul că Mihai I nu se numea Hohenzollern, ci Mihai de România, ca și tatăl și bunicul său.

În perioada comunistă, argumentele pe care se bazau acest portret înspăimântător veneau din propaganda vremii. În școli, în presă, în cărți, românii și copii lor aflau cum Mihai ar fi fugit din țară cu o avere de neimaginat, fabuloasă, care abia a încăput în trenul cu care a ieșit din România imediat după proclamarea unei mult așteptate republici pe 30 decembrie 1947.

Istoricii știu exact că toate acestea sunt invenții, dar ele nu încetează să bântuie conștiința publică românească. Abdicarea a fost obținută prin forță, iar Regele a plecat din țară cu câteva valize și trei mașini urcate pe platformele trenului. Permisiunea de a lua mașinile a alimentat ulterior calomniile.

Aceasta și pentru că portretul fals întocmit de propagandă în țară și de Securitate peste hotare a fost folosit în bătălia pro și contra integrării europene a României în anii '90. Pe scurt, cu cât monarhul era mai rău și mai hulpav, cu atât Occidentul era mai indezirabil.

Prin urmare, în prima decadă după Revoluție, portretul fals al „profitorului”, „avarului”, lipit incorect Regelui Mihai s-a bazat din nou și pe averea sa. Era o temă generală răspândită în țară de Frontul Salvării Naționale, moștenitorul partidului-stat din comunism, că „se întorc boierii” și „își vor lua înapoi moșiile și averile”. Or, nu putea exista un boier mai mare și mai nemilos decât Regele.

Ironia face că partidele care au beneficiat de aceste fake news larg răspândite au votat în Parlament o lege a retrocedării proprietăților atât de strâmbă încât țăranii, proprietarii modești din România antebelică și moștenitorii lor, nu și-au putut recupera pământurile.

Retrocedările s-au făcut inițial în limita a 10 hectare pentru teren și un hectar pentru păduri. Or, comunitățile vechilor moșneni și răzeși aveau mult mai mult. Dar necazuri au avut și familiile țăranilor săraci. Legea FSN nu obliga la retrocedări pe aceleași suprafețe pentru că voia să mențină fermele de stat.

Judecătoriile și tribunalele au fost blocate decenii de plângerile legate de proprietățile funciare strâmb reconstituite. Pe scurt, autoritățile înclinate spre o politică de tip perestroika, și nu spre reforme reale, le spuneau cetățenilor că sunt amenințați de boieri și de Rege, dar făceau tot ce le-a stat în putință să garanteze proprietatea privată. Acest articol a intrat în Constituție abia în 2003, pe fondul demersurile de aderare la Uniunea Europeană.

Începutul

Cât despre averea reală a Regelui Mihai, adevărul e mai simplu decât toate legendele simpliste ale propagandei. În momentul în care lua drumul exilului, Regele Mihai părăsea nu doar tronul României, ci și statutul de om bogat.

Viața în străinătate a fost marcată de lipsuri. Inițial, Mihai și soția sa, Ana, au fost ajutați de Regina Mamă Elena, care avea la Londra un fond constituit de familia ei grecească după ce Carol al II-lea o alungase din România în anii '30.

Ulterior, în paralel cu activitatea politică legată de Comitetul Național Român, guvernul României în exil, Mihai a încercat cele mai diverse meserii: a fost fermier în Marea Britanie, pilot de încercare, broker la bursă la New York. Un exilat care nu își găsea nicăieri locul în timp ce Securitatea îl urmărea și îl denigra constant.

Întoarcerea din exil a familiei Regelui a dus și la demersuri de revendicare parțială a averilor deținute de acesta înainte de 30 decembrie 1947.

Regele Mihai I a fost unul dintre puținii români care au renunțat la multe proprietățile la care ar fi avut dreptul. Acestea erau de mai multe categorii.

• În calitatea sa de moștenitor direct al Regelui Ferdinand, urmașul la tron al lui Carol I, Regele Mihai era proprietarul încă din 1927 al domeniului Peleș, adică al celor trei clădiri principale - Peleșul, Pelișorul și Foișorul (unde s-a născut), plus clădirile administrative, dependințele, serele Reginei Maria, terenurile și pădurile.
• În calitatea sa de moștenitor al Regelui Carol al II-lea, Regele Mihai avea dreptul la proprietățile personale ale acestuia care erau numeroase. Carol al II-lea era, într-adevăr, unul dintre cei mai bogați oameni din România, dar unele proveneau din rețeaua de interese croită în jurul camarilei regale și a Elenei Lupescu. Regele Mihai nu a făcut cereri să i se retrocedeze aceste proprietăți. Dar dezgustul său pentru lăcomia tatălui și, mai ales, a Elenei Lupescu, a alimentat în anii 2000 altă rețea de interese, cea a unor personaje controversate, parte din sau cu legături puternice în lumea politică. Casa Regală a devenit ... o oportunitate.
• În calitate de moștenitor, alături de alți nepoți de frate, al principesei Elisabeta, fostă regină a Greciei, sora lui Carol al -lea. Aceasta a murit în exil, fără copii. În privința Palatului Elisabeta, ridicat și deținut de ea, clădirea aparține acum RAPPS, moștenitori ar fi trebuit să fie și copiii celeilalte surori a lui Carol al II-lea, Ileana, măritată Habsburg. Dar autoritățile de la București au refuzat să rezolve în mod real problema de proprietate și i-au oferit Regelui Mihai dreptul să locuiască în clădirea pe care familia sa ar fi trebuit să o dețină, numai în virtutea calității sale de fost șef al statului.
• Averea personală a Regelui Mihai, adică proprietățile pe care le cumpărase personal în anii '40. Vorbim aici în principal de domeniul de la Săvârșin în județul Arad. A fost singura proprietate retrocedată.

Or, din toată această listă, Regele Mihai nu a cerut insistent decât ceea ce primise de la bunicul Ferdinand, lăsând castelul Peleș spre vizitare, cum fac multe familii aristocratice din Europa, și averea sa personală, în speță Săvârșinul.

„Regele vrea să ajute România. Majestatea a vrut mereu să ajute statul în procedurile de retrocedare pentru ca statul să nu aibă o povara foarte mare“, declara avocatul Adrian Vasiliu, cel care l-a reprezentant pe rege.

Regele Mihai a acceptat chirii modice pentru Peleș, în 2018, aceasta era de 11.000 de euro pentru un spațiu inestimabil vizitat de sute de mii de turiști anual. Aceasta în condițiile în care cele mai diverse anchete jurnalistice relevă frecvent cum instituții ale statului plătesc chirii de sute de mii de euro anual pentru clădiri banale.

Până și bijuteriile personale au fost confiscate la graniță

Să pornim însă pe drumul averii Regelui Mihai.

Bunurile pe care acesta și Casa Regală le aveau în 1947-1948 proveneau (erau cumpărate sau construite) din averea personală cu care Carol I venise în România, din proprietăți donate de stat și din ceea ce cumpărase sau construise din lista civilă (salariul asigurat de statul român) a monarhilor care au urmat - Ferdinand și Carol al II-lea.

O parte dintre proprietăți au fost donate membrilor familiei regale. De exemplu, Primăria Brașov a donat Castelul Bran, aflat în paragină, Reginei Maria. Aceasta l-a restaurat din temelii și l-a transformat într-un reper. L-a moștenit însă Ileana, a treia fiică a Reginei Maria, nu Carol al II-lea sau Mihai. De aceea, după ani de procese, el aparține familiei de Habsburg.

Nu în ultimul rând, în averea Casei Regale din 1947-1948 intra banii și proprietățile personale pe care Mihai I le avea trecute pe numele său.

Despre bunurile cu care a plecat din țară, Regele Mihai povestea după Revoluția din 1989 că până și bijuteriile femeilor din suita sa au fost confiscate de comuniști când trenul a fost controlat la graniță, înainte de ieșirea din țară.

Domeniul Regal și Domeniul Coroanei

După ce a ajuns în exilul forțat, în 1948, autoritățile comuniste confiscau de la familia Regelui Mihai palate și castele, aproape patru milioane de acțiuni la firme, zeci de vile și de cabane împrăștiate prin toată România, peste 15 mii de hectare de teren agricol, zeci de mii de hectare de pădure, 15 kilograme de aur în monede și medalii.

Nepriceperea funcționarilor și ura lideriilor comuniști a făcut ca în decizia de confiscare să fie amestecate bunurile Domeniului Regal (proprietate privată) și bunurile Domeniilor Coroanei (propritate a statului român). Prin urmare, statul acaparat de comuniști a confiscat inclusiv proprietăți care erau ale statului (sic!).

De această greșeală putea să profite după 1990 Regele Mihai, dacă ar fi dorit să ceară punerea în posesie a tuturor bunurilor confiscate de comuniști, așa cum sugerau chiar documentele.

„Exista un inventar clar al proprietăților expropriate de comuniști, care au prezentat bunurile ce au aparținut Regelui”, declara la începutul anilor '90, avocatul Regelui Mihai și al Casei Regale, Adrian Vasiliu.

Acesta a dat drept exemplu cazul Bușteni, unde apar cele mai mari confuzii legate de Domeniul Regal și Domeniul Coroanei. Aici, susținea Vasiliu, „Regele a revendicat Jepii Mari si Jepii Mici, unde documentele vorbesc clar de Domeniul Regal, dar nu a cerut și zona Caraiman, unde a fost Domeniul Coroanei, proprietate a statului”.

Pe scurt, în Domeniul Regal erau bunurile aflate în proprietatea membrilor monarhiei, iar Domeniul Coroanei erau proprietăți și bunuri achiziționate de statul român și date în folosință Casei Regale.

Decretul „viu sau mort”

Europa Liberă a consultat decretul prin care regimul comunist a naționalizat, în 1948, bunurile care au aparținut familiei regale care s-a instalat în România odată cu Carol I. Este vorba de Decretul Nr. 983 din 26 mai 1948/Monitorul Oficial Nr. 121 din 27 Mai 1948.

„Prin efectul Legii cu nr. 363 din 1947, pentru constituirea statului român în Republica Populară Română, publicată în Monitorul Oficial nr. 300 bis din 30 decembrie 1947, Statul Roman este de drept reintegrat, la aceeași dată în deplină proprietate a tuturor bunurilor care constituiau Domeniul Coroanei și a celor care erau folosite sau administrate sub denumirea de Casa Regală, împreună cu întreg inventarul viu și mort”, se precizează la primul articol.

La al doilea articol este scris: „Toate bunurile mobile și imobile, care, la data de 6 martie 1945, se aflau în proprietatea fostului rege Mihai I ori a altor membrii ai fostei familii regale, trec, la aceeași dată, în proprietatea statului român. De asemenea, trec în proprietatea statului român și orice alte bunuri dobândite după data de 6 Martie 1945 de cei arătați la alin. I, respectiv orice acte de dispoziție sau de constituiri de drepturi reale asupra acestor bunuri intervenite după data de 6 martie 1945 sunt nule de drept”.

Iată lista bunurilor, pe scurt, fără a pune la socoteală castelele și domeniile care au fost în proprietatea sau în folosința familiei regale și a membrilor săi.

• 15.200 de hectare de terenuri agricole
• 88.000 de hectare de terenuri forestiere
• 30 de camioane
• 7 autoturisme
• peste 100 de cai
• 33 de imobile rurale cu camere
• 7 clădiri de tip anexe sau hangare
• 6 de imobile de locuit situate în București
• 11 vile plus Casa Roth
• 25 de clădiri situate în zone urbane, clădiri cu 2-3 camere, farmacii, biserici etc
• 9 vile de vânătoare
• 8 cabane turistice

Palate și castele

Castelul Curtea de Argeș, compus din trei corpuri de clădiri, cu un total de 64 de camere, inclusiv parcul (10 hectare), și livada (3 hectare), cu inventarul respectiv (afară de obiectele de arta și mobile de valoare), situat la Curtea de Argeș, județul Argeș.

• Era în proprietatea Statului, a fost luat din folosința Casei Regale și oferit Confederației Generale a Muncii.

Palatul „Cetatea de nisip”, compus din două corpuri, cu un total de 40 de camere, cu inventarul respectiv, situat în comuna Eforie, județul Constanța.

• Era în proprietatea statului, fiind dat în folosința Casei Regale. A fost oferit Președinției Consiliului de Miniștri.

Castelul Săvârșin, compus din patru corpuri, cu un total de 26 de camere, cu inventarul respectiv, situat în comuna Săvârșin, județul Arad.

• Era în proprietatea Mihai I și a trecut la Ministerul Afacerilor Interne.

Casa pe bulevardul Kiseleff, compusă dintr-un corp cu un total de 47 de camere, situat în București. Este casa copilăriei lui Mihai, clădirea fiind cadoul de nuntă al Regelui Ferdinand și Reginei Maria pentru tânărul cuplu Carol și Elena, părinții Regelui Mihai.

• A trecut la Ministerul Afacerilor Externe.

Castelul Bran, compus din două corpuri, cu un total de 57 de camere, cu inventarul respectiv, situat în comuna Bran, județul Brașov.

• Era proprietatea Principesei Ileana (a murit în 1991, după ce a apucat să își mai vadă o dată țara). Castelul a trecut la Ministerul Artelor și Informațiilor.

Palatul de la Scroviștea, compus din patru corpuri, cu un total de 210 camere, (palatul si anexele în curs de construcție), precum și toate materialele de construcție, situat în comuna Scroviștea, județul Ilfov.

• Era în proprietatea lui Carol al II-lea și a trecut la Ministerul Afacerilor Interne.

Castelul Mediașul Aurit, compus din un corp (complet dărâmat), situat în comuna Mediașul Aurit, județul Satu Mare.

• Era proprietatea lui Carol al II-lea și a trecut la Ministerul Afacerilor Interne.

Castelul Peleș (clădirea veche, aripa nou construita), 19 corpuri de clădiri, cu anexele respective (ateliere), cu un total de 559 de camere, situate în comuna Sinaia, județul Prahova, cu tot inventarul, inclusiv o autocamioneta Willys Truk, în afară de obiectele de artă și mobilier de valoare.

• Era în proprietatea Casei Regale, a Regelui Mihai personal, prin testamentul Regelui Ferdinand, și a trecut la Președinția Consiliului de Miniștri.

Palatul din Calea Victoriei, București (unde este Muzeul Național de Artă Contemporană).

• Era în proprietatea Casei Regale, în afară de sălile de recepție, a trecut la Ministerul Artelor și Informațiilor. Sălile de recepție din Palatul din Calea Victoriei, la Președinția Consiliului de Miniștri. Cazarma din Curtea Palatului din Calea Victoriei a trecut la Ministerul Afacerilor Interne.

Palatul Cotroceni, compus din cinci corpuri cu un total de 150 de camere, inclusiv parcul, situat în București.

• Era proprietatea statului, dat în folosință Casei Regale, și a trecut la Ministerul Afacerilor Interne.

Palatul situat la Snagov, compus din 1 corp cu 25 camere, inclusiv parcul si bazinul din fata castelului.

• Era fost proprietatea prințului Nicolae, fratele lui Carol al II-lea, a trecut la Ministerul Afacerilor Externe.

Castelul Mănești, județul Prahova, compus din 1 corp cu 21 camere, cu parcul.

• A trecut la Ministerul Învățământului Public.

Retrocedările

După 1990, Regele Mihai, prin consilierii lui, a început demersurile pentru recuperarea bunurilor, un demers care a durat până la mijlocul anilor 2000.

Prima acțiune de retrocedare a fost în anul 1997, când Regele Mihai a depus o serie de cereri prin care revendica circa 11.000 ha de teren forestier situate pe Valea Prahovei. Terenurile sunt situate în localitățile Azuga, Bușteni, Sinaia și Predeal. În schimb, terenul forestier revendicat în județul Suceava, în zona localității Pojorata, are numai 50 de hectare.

„Regele Mihai a cerut și i-au fost restituite numai proprietățile pe care le deținea personal la 30 decembrie 1947”, ne-au transmis reprezentanții Casei Regale.

„Regele Carol I, când a ales Sinaia ca reşedinţă de vară, a construit Peleşul şi Complexul de la Sinaia, a făcut totul din banii lui. Această proprietate a fost proprietatea particulară a Regelui Carol I, care s-a moştenit de la unul la altul, până la mine. Eu personal am cumpărat o proprietate la Săvârşin, în Transilvania, în timpul războiului, pentru că am vrut să am şi eu un picior în Transilvania", mărturisea Regele Mihai I într-un interviu pentru TVR.

Ce a primit din averea evaluată de presă la 860 de milioane de euro

În mare, din lista de bunuri confiscate de comuniști - și evaluate sumar la 860 de milioane de euro la valoarea de astăzi - Regele Mihai a obținut, cel puțin în acte, proprietatea pentru: patru castele (Peleș, Pelișor, Foișor și Săvârșin), 20.000 de hectare de teren, un imobil în București și două cabane de vânătoare. Evaluarea de 860 de milioane de euro este una sumară și făcută de în presa economică.

În anul 2015, Revista Capital evalua averea Casei Regale la 80 de milioane de euro.

Problema este însă că, din păcate pentru credibilitatea statului român, aceste evaluări se bazează pe o minciună. „Perlele” acestei averi, Peleș, Pelișor și Foișor nu au intrat niciodată în folosința Regelui Mihai. Monarhul nu a dorit să intre într-un război cu reprezentanții politici ai statului și să închisă Peleșul publicului, așa cum a mărturisit avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu.

Domeniul de la Săvârșin

În 2001, într-o decizie mult timp amânată, guvernul PSD condus de Adrian Năstase acordă Regelui Mihai domeniul de la Săvârşin.

„Domeniul Regal Săvârșin este reprezentat de castel, curte, clădiri conexe și pădurile regale din localitățile Săvârșin, Birchiș și Margina”, ne-au transmis reprezentanții Casei Regale în legătură cu proprietățile retrocedate de stat pentru proprietatea din județul Arad.

Palatul Elisabeta

În același document al guvernului din 2001, Palatul Elisabeta din București, care era în administrarea protocolului de stat, este acordat Casei Regale drept reședință gratuită.

„Menționăm că Palatul Elisabeta a fost, mai întâi, acordat începând cu anul 2001, în folosință gratuită, ca reședință a unui fost șef de stat, conform Legii nr. 406/2001. Din anul 2020, este sediu al Asociației Casa Majestății Sale, de utilitate publică. El este proprietate publică de stat”, au mai punctat reprezentanții Casei Regale într-un răspuns pentru Europa Liberă.

Păduri - 7.000 de hectare

Între 2002 și 2005 - comisiile funciare din localitățile prahovene Sinaia, Bușteni, Azuga etc au restituit Regelui Mihai aproape 9.000 de hectare de teren forestier. Monarhul a donat gratuit aproape 2.000 de hectare de teren, pentru că pe vechile sale proprietăți erau construite acum drumuri și alte obiective de utilitate publică.

Fostul primar al Bușteniului, Emanoil Savin, celebru pentru că oferea terenuri vedetelor, l-a atacat pe Rege în perioada 2002-2006 din cauza cererilor de retrocedare depuse de Casa Regală. Însă, chiar acesta a recunoscut că „Regele Mihai a donat comunității toate terenurile pe care erau drumuri și alte construcții de folosință publică. După ce i s-au acordat proprietățile din vechile domenii regale, acestea le-a donat fără pretenție comunității”.

Moșia de la Azuga

Comisia județeană Prahova pentru reconstituirea dreptului de proprietate a emis hotărârea nr. 4617 din 10 august 2006, prin care fostul suveran al României primea înapoi 7.139 ha de teren reprezentând moșia Bușteni-Sinaia-Azuga-Predeal.

Cabane

Tot prin decizia din 2006, Regele a primit Cabana Cerbului și Cabana Valea Grecului (ambele din Azuga), un bazin păstrăvarie și trei grajduri.

Domeniul Sinaia cu Peleș și Pelișorul

În 2007, Castelele Peleș și Pelișor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite Regelui Mihai I în urma unei decizii de retrocedare a guvernului Tăriceanu, semnată de Adrian Iorgulescu, ministrul de la acel moment al Culturii și Cultelor. Totodată, Centrul European de Cultură Sinaia restituia Regelui alte două vile de pe domeniul Peleș - Ceramica și Stăvilar.​

Reprezentanții Casei Regale ne-au explică că, din acest domeniu, au fost retrocedate propriu-zis „ansamblul Peleș (Castelele Peleș și Pelișor, clădirile conexe, Furnica) și cabana Vulpărie, precum și pădurile regale de pe Valea Prahovei, respectiv cantoanele și anumite amenajamente ale acestora”.

Celelalte imobile de pe domeniul Peleș, printre care Castelul Foișor, Casa Cavalerului, au fost retrocedate în acte în urma unor negocieri dintre Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și reprezentanții Casei Regale, însă nici până acum nu sunt în mod real în posesia Casei Regale.

Retrocedări cu asterisc

Din aceste proprietăți, Peleș și Foișor nu au fost mai niciodată puse la dispoziția Regelui Mihai. Astfel, Peleșul a rămas muzeu, iar statul român plătește anual o chirie de aproape 200.000 de euro pentru tot castelul. Ca o comparație, Primăria Capitalei a plătit între 2008 și 2013 o chirie de 13 milioane de euro pentru a închiria o clădire din București în care să-și mute sediul pe timpul reparațiilor imobilului în care se afla.

Nici Castelul Foișor nu a fost pus vreodată la folosința Casei Regale pentru că autoritățile au evocat probleme de ordin administrativ. „Castelul Foișor este încă în proces de restituire”, au mai confirmat reprezentanții Casei Regale.

În aceste două proprietăți, Casa Regală are voie doar să organizez anumite evenimente.

Trăgând linie, Casa Regală s-a putut bucura imobiliar doar de domeniul de la Săvârșin și de reședința gratuită a Palatului Elisabeta din București.

Veniturile

În ceea ce privește sursele de venit ale Familiei Regale, reprezentanții acesteia ne-au explicat că acestea provin din activități la Domeniul Săvârșin și Domeniul Peleș. Pentru prima proprietate, se încasează bilete și chirii pentru anumite evenimente.

Pentru Domeniul Peleș, sumele provin din chiria modică plătită de Muzeul Național Peleș și din închirierea unor încăperi din Palat pentru evenimente.

Familia Regală nu încasează nimic din vânzarea biletelor de acces la Castelele Peleș și Pelișor, acele sume fiind tarifate de Muzeul Național Peleș, o instituție a statului.

Nu se primesc bani publici

În Parlament sunt mai multe proiecte care prevăd ca statul român să finanțeze Familia Regală, pentru ca, prin întreținerea proprietăților de mare valoare istorică pe care le deține, aceasta să promoveze valorile și istoria românilor. Până în acest moment, niciuna din aceste inițiative nu a fost aplicată.

„Pentru claritate, Familia Regală nu primește de la Stat nicio alocare bugetară specială”, ne-au transmis reprezentanții moștenitorilor Regelui Mihai.