Linkuri accesibilitate

Regulile pentru înmormântările celor morți de COVID-19 vor fi schimbate


După ce regulile vor fi schimbate, preoţii vor avea voie să intre în spital la pacienţii în stare gravă, la fel şi aparţinătorii
După ce regulile vor fi schimbate, preoţii vor avea voie să intre în spital la pacienţii în stare gravă, la fel şi aparţinătorii

Ministerul Sănătății și reprezentanții principalelor culte religioase au stabilit că regulile pentru înmormântările celor decedați de COVID-19 vor fi schimbate. Cei decedați vor putea fi îmbrăcați în hainele puse la dispoziție de către familie/aparținători atunci când sunt înmormântați. Până acum, cadavrele erau înhumate în saci de plastic.

De asemenea, preoţii vor avea voie să intre în spital la pacienţii în stare gravă, la fel şi aparţinătorii. Trupurile vor fi puse în sicrie care vor fi sigilate.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat că aceste modificări cu privire la condiţiile de înmormântare a persoanelor infectate vor fi cuprinse într-un ordin de ministru care va fi semnat vineri și publicat cel târziu luni în Monitorul Oficial.

Ordinul de ministru este în lucru în acest moment. Cel târziu mâine va fi semnat. Vor conţine toate modificările cerute de reprezentanţii cultelor, va contine modificări pe care MS le consideră necesare, vorbim de măsuri de protecţie. Vorbim de un ordin din aprilie 2020, deci e vorba de un ordin de mai bine de un an de zile. Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului”, a declarat Vlad Voiculescu.

Acesta a precizat că ordinul va prevedea accesul preotului sau al pastorului în spital, la pacienţii care au nevoie.

Avem în vedere şi pentru aparţinători lucrul acesta, cu respectarea unor reguli”, a mai spus Voiculescu.

Întrebat de jurnaliști de ce aceste reguli nu au fost schimbate mai demult și dacă își cere scuze față de familiile care și-au îngropat morții în saci de plastic, ministrul Voiculescu a răspuns că regulile privind înmormântările nu cuprind o astfel de prevedere în care morții să nu fie îmbrăcați.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, Vlad Voiculescu a făcut câteva precizări și și-a cerut scuze că nu a știut.

Am căzut de acord ca pe perioada internării în unitatea sanitară pacientul internat cu COVID-19 poate beneficia, la cerere, de asistenţă religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, cu respectarea de către cleric a tuturor măsurilor sanitare care se impun. În ceea ce priveşte ritualul înmormântării, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziţie de către familie/aparţinători, va beneficia de ritual de înhumare/incinerare a cultului de care aparţine. Ritualul de înhumare/incinerare se va face cu sicriul sigilat cu respectarea voinţei familiei şi a tuturor normelor prevăzute de lege. Am căzut, de asemenea, de acord în cadrul întâlnirii pe respectarea normelor şi măsurilor de siguranţă suplimentare propuse de Ministerul Sănătaţii”, a scris ministrul.

Voiculescu a spus că a preluat o informație greșită în privința înhumării și a insistat asupra ei la declarațiile de presă.

Din păcate, în cadrul întâlnirii am preluat o informație greșită și am insistat asupra ei în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze. Într-adevăr, așa cum mai mulți reporteri au semnalat, o parte a celor decedați - și anume cei autopsiați - conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 „se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac”.Este o reglementare din data de 6 aprilie 2020 pe care nu o voi comenta ci o voi modifica în cursul zilei de astăzi”, a mai scris Voiculescu.

XS
SM
MD
LG