În Marea Britanie continuă saga refuzului lui Dominic Cummings, cel mai apropiat colaborator și consilier al lui Boris Johnson, de a demisiona, deși el a încălcat în mod repetat regulile carantinei pe care guvernul le dorește respectate cu strictețe (cf. revista presei de luni 25 mai și marți 26 mai).
Refuzul lui Cummings de a se retrage, precum și îndârjirea cu care Johnson îl apără, într-un mod văzut ca arogant (Johnson a spus că fidelul său Cummings a traversat țara cu mașina doar pentru a-și pune copiii la adăpost și că asta e un lucru de înțeles), a stârnit indignare chiar și în tabăra conservatoare, Tory, ba a declanșat plecări demonstrative din guvern, în semn de protest. Primul membru al guvernului care a demisionat a fost secretarul de stat pentru Scoția, Douglas Ross, care a anunțat asta pe Twitter, odată cu motivele.
Un sondaj YouGov arată că 71% din britanici doresc ca Dominic Cummings să plece.
The Guardian scrie însă că Johnson este pur și simplu prea înspăimântat de ideea de a se descotorosi de cel de la care își ia ideile. Scrie comentatoarea de la The Guardian, Marina Hyde, pe un ton acid: „Duminică am văzut o națiune întreagă primind lecții despre ce înseamnă responsabilitatea unui părinte de la Boris Johnson, un om despre care nici nu știm câți copii are și care lasă femeile să-i crească progenitura în număr neștiut.”
În privința relației celor doi, concluzia din The Guardian este: „Omul fără nici o idee [Johnson] e prea înspăimântat să-l dea afară pe omul cu idei [Cummings]. /.../ Iată micimea acestui om, dar și tragedia celor forțați să fie guvernați de el.”
Conservatorul The Times, la rândul său, constată că „opinia publică se întoarce împotriva lui Johnson” și că, pe deasupra, unor importanți deputați Tory, colegi de partid ai lui Johnson, li s-a interzis să-l chestioneze pe premier atunci când el va apărea astăzi în fața unui “super-committee” parlamentar.
Chiar și The Telegraph, cotidianul pro-Brexit în care Boris Johnson a scris până la alegerile din decembrie anul trecut, e de părere că Dominic Cummings ar fi trebuit măcar să spună sorry și revelează că cel puțin 35 de parlamentari Tory, printre care și foști miniștri, sunt hotărâți să ceară demisia acestuia, mai ales că pe lângă alte minciuni s-a dovedit că luna trecută Cummings a modificat un text mai vechi de pe blogul său ca să dea impresia că el avertizase de pericolul pus de coronavirus încă de anul trecut.
Ba chiar până și mama lui Harry Potter, J. K. Rowling, a intervenit cu un tweet critic, iar asta ar trebui să neliniștească serios puterea.
Relansarea axei franco-germane
După ce Germania a anunțat un plan de 9 miliarde euro pentru a salva Lufthansa („ca să nu fie dependentă de companiile arăbești“, cum o formulează Frankfurter Allgemeine Zeitung), iată că și Macron anunță un plan de 8 miliarde pentru salvarea industriei auto franceze.
În ultimele zile, presa vorbea intens despre falimentul iminent al Renault, ceea ce ar fi fost o lovitură simbolică uriașă pentru prestigiul Franței, mai ales după ce Renault a salvat, cu ani in urmă, firma japoneză Nissan (am mai scris despre fuga rocambolescă din Japonia a directorului Renault-Nissan Carlos Ghosn). Libération explică detaliile planului lui Macron, care vrea să facă din Franța nr. 1 european al mașinii electrice.
Cum o notează în această dimineață elvețianul Le Temps, "miza este evident socială: 400.000 de locuri de muncă directe și 900.000 indirecte, în vreme ce comenzile de atomobile sunt astăzi aproape inexistente."
În acest timp, președinții Bundestagului german și Adunării Naționale franceze, Wolfgang Schäuble și Richard Ferrand, au cerut împreună redeschiderea frontierelor în întreaga Europă, un alt semn de relansare a motorului care este axa franco-germană, după planul de creare a unui fond pentru răscumpărarea și punerea în comun a datoriilor anunțat de Angela Merkel și Emmanuel Macron („cuplul în carantină”, cum îi numește Charlie Hebdo).
Planul de salvare a Lufthansa se lovește însă de rezistența Comisiei Europene. La Bruxelles, Comisia dorește ca Germania să facă o serie de concesii concurenței, înainte de a intra în capitalul companiei și de a face Lufthansa să zboare iarăși cu aripile sale.
Aceeași Comisie își va anunța astăzi planul de relansare economică totală a Europei, în special a „țărilor celor mai lovite de virus”, strângând între 600 și 800 miliarde euro, iar La Repubblica, după ce explică în detaliu cum vor fi recoltați banii, estimează că Italia va primi „sicuramente” 20%.
Și tot La Repubblica anunță că pentru prima dată în istoria Italiei COPASIR (Comitetul parlamentar pentru securitatea republicii) acuză oficial Rusia și China de tentative permanente de dezinformare prin valuri de fake news difuzate pe rețelele sociale și că în realitate suntem deja în plin "război rece".
Michel Onfray lichidat în Charlie Hebdo
În Franța, Charlie Hebdo consacră în numărul de astăzi nu mai puțin de trei pagini filozofului Michel Onfray, care recent a alunecat cu totul pe pozițiile dreptei extreme.
Intelectual afișat ateu, Michel Onfray apăruse inițial ca un filozof umanist în tradiția și pe urmele lui Camus, despre care el scrisese înșelător de frumos în "La Pensée de midi – Archéologie d‘une gauche libertaire". A urmat însă, după atentatul de la Charlie Hebdo din 2015, o lungă tiradă anti-occidentală pentru care Michel Onfray, fostul gânditor provocator și exeget libertarian al lui Nietzsche, Camus și al “gândirii de amiază“ s-a văzut citat aprobator de către Statul Islamic și ideologii săi.
Apoi, Onfray a alunecat încetul cu încetul spre extrema dreaptă, aruncând toată vina pentru relele de azi pe Europa și pe “statul maastrichtian”.
Abonat la toate subvențiile publice, ranchiunos și pus mereu pe răzbunare, Onfray anunță acum că va lansa luna viitoare o revistă electronică cu numele, care deja arată tendința suveranistă (altfel zis: ultranaționalistă): Front populaire.
Cu ocazia asta, Charlie Hebdo îi demolează și cartea despre Freud "Le Crépuscule d'une idole, l'affabulation freudienne" (Grasset 2010), punând aversiunea lui Onfray pentru Freud pe seama derivei lui fascizante.
Ce s-a întâmplat cu fețele noastre ?
Și tot Charlie Hebdo încheie (doar în ediția tipărită, cf. foto) cu un text al scriitorului Yannick Haenel, în care autorul se plimbă prin Paris după ieșirea din carantină și re-descoperă comedia umană pe fundal de port generalizat al măștii, iar el descrie câteva, una mai sofisticată sau mai ridicolă decât alta, sub care par a se ascunde niște mutanți indistincți, sau zombies, umanoizi cu măști grefate în loc de fețe.
Cu această ocazie el își amintește un text al poetului german Rainer Maria Rilke, francofon desăvârșit (a și scris poezii în franceză) care cu câțiva ani înainte de catastrofa Primului Război Mondial se plimbase pe străzile Parisului, descoperind ceva ce avea să-i marcheze viața: trecătorii nu mai aveau față! Și-o pierduseră odată cu ceea ce îi lega de ființă. „Puțin câte puțin se întrevede ce e dedesubt”, scria Rilke, „se vede non-fața, iar ei ies pe stradă cu asta”... și Rilke a înțeles atunci că această criză a fețelor anunța sfârșitul unei lumi.
Facebook Forum