În orice anotimp, acolo pot fi văzute grupuri de tineri șezând liniștiți în așteptarea unui semn de plecare spre Occident, oficial sau clandestin. Până atunci, trăiesc cum se poate: unii la centrele pentru azilanți, alții pe străzi, în case părăsite.
Oamenii veniți la cumpărături nu știu mare lucru despre soarta acestor fugari din țări îndepărtate, dar au aflat că sunt „refugiați arabi”. Migranții nu se apropie de supermarket decât seara, aproape de închidere. În general, nu sunt lăsați să intre la cumpărături dacă nu sunt vaccinați, dar sunt ajutați de câte un timișorean cumsecade să își ia ce le trebuie.
E ora 14. Carla și Silvan au adus prânzul
Marți sunt de serviciu la Asociația LOGS doi voluntari, o fată și un băiat sosiți din Elveția: Carla Lutz, asistent social și Silva Albrecht Haussler, manager de evenimente. Ei duc mâncarea până la marginea terenului viran unde migranții stau în șir să preia pachetele. Toți cei 25 adunați marți aici sunt bărbați tineri și foarte tineri. La prânzul oferit de primăria Timișoara, au piure de cartofi cu pui, banane și multă pâine. Voluntarii vor reveni joi cu alte porții.
Cei doi elvețieni vor sta să ajute asociația până în februarie anul viitor. Perioada de iarnă este cea mai grea pentru migranții care nu au adăpost permanent, deci trebuie ajutați suplimentar. Flavius Ilioni-Loga, președintele LOGS, îi informează sistematic pe fugari că pot veni la sediul asociației să facă duș, să primească haine și câte un voucher pentru obiecte de igienă.
Pentru acțiunile asociației sale în ajutorarea migranților, Flavius Ilioni-Loga a fost declarat recent „erou urban” după selecția Fundației Comunitare Timișoara, alături de alți 6 tineri din societatea civilă. „Eroii urbani” sunt expuși pe panouri mari într-o piață centrală a orașului.
Cu sacul de dormit în spinare
Masa luată pe jos, pe niște saci de plastic întinși pe iarba umedă, e aproape gata. Mă pot apropia de grupul care se împuținează. Cei 10-15 rămași pe loc se adună în jurul meu.
Întreb care dintre ei știe engleză. Doar unul rupe un pic. Când află că sunt jurnalistă, câțiva scot din buzunare legitimațiile de solicitanți de azil și mi le arată. Îi asigur că nu sunt de la Poliție, deși nu par speriați.
Sunt puțin nedumeriți și zâmbitori. Sunt de acord să fie fotografiați, își dau jos măștile să se vadă zâmbetul. Toți vor să ajungă în Germania, o spun în cor.
Aproape toți cară în spate un sac de dormit. Nu primesc un răspuns clar la întrebarea de ce au nevoie de el. Presupun că unii vin din alte centre și dorm pe unde apucă sau că sunt pregătiți pentru încă un drum lung, cu călăuze, până în țara mult-visată.
Sunt mulțumiți de mâncare, dar au bani puțini pentru alte nevoi. Pe terenul supranumit „Afghan Park” se adună cu fluctuații cam o sută de afgani să vorbească, să afle noutăți și să primească ajutoare.
Translator fugit din calea talibanilor
Se apropie de grup un tânăr înalt care vorbește fluent engleza. Să-i spunem Abdul. Și el vrea să ajungă în Germania la fratele lui stabilit de zece ani acolo. Fratele are o situație bună, lucrează în IT. Îl întreb de ce s-a hotărât atât de târziu să plece din țara sa devastată de război.
Pentru talibani cine știe engleza e trădător
„Eu sunt translator, vorbesc fluent engleză și rusă, mi-a mers bine până au venit talibanii. Făceam bani frumoși cu meseria mea, nu am avut de ce să plec. Dar când au venit talibanii a trebuit să fug imediat, ei îi vânează pe foștii translatori. Pentru talibani cine știe engleza sau altă limbă e trădător”, explică Abdul.
A fugit acum trei luni, atât i-a trebuit să ajungă în România. Crede că are șanse „fifty-fifty” să primească azil în Germania în mod oficial. Cererea lui s-ar baza pe faptul că are rude acolo. Deocamdată a făcut cerere de azil în România, cum fac mai toți cei care trec granița legal și sunt filtrați prin procedurile Poliției de Frontieră. Statutul de solicitant de azil îi ferește pe migranți de probleme și le conferă un adăpost. Cei trimiși în alte centre revin, de regulă, la Timișoara în așteptarea plecării spre Occident.
Vedete pentru o clipă
Printre băieții bruneți adunați în jurul meu am recunoscut câteva figuri văzute într-o expoziție de portrete fotografice chiar în locul supranumit „Afghan Park”. Se întâmpla în octombrie, toamna blândă a oferit echipei Asociației DocuMentor, condusă de regizorul Florin Iepan, posibilitatea să desfășoare un proiect cultural cu și despre migranți, în aer liber.
Patru fotografi coordonați de Adrian Pîclișan - Oana Stoian, Remus Dăescu, Petru Cojocaru, Virgil Simionescu – au stat mai multe zile cu migranții și au realizat portretele acestora pentru a le expune în parcarea supermarketului. Timișorenii i-au văzut astfel de aproape pe cei zăriți numai la distanță. Fotografiile înfățișează băieți tineri, frumoși, parcă nemarcați de trecutul care înseamnă război, distrugere, moarte, apoi drumuri de sute de kilometri spre un viitor incert.
Îl recunosc pe Shaheen, cel care a ținut să îmi arate neapărat legitimația. Văd că are 16 ani. În portretul din toamnă arăta ca o vedetă de cinema. A râs larg când i-am spus asta, prin translatorul de ocazie.
„Noi, timișorenii, trebuie să înțelegem acest grup marginal care nu are parte de nicio ofertă culturală. Înainte de Revoluție și românii erau fugari în căutarea unei vieți mai bune și a libertății”, a declarat Iepan pentru Europa Liberă.
Evenimentul a fost asociat cu acțiunea de ajutorare desfășurată împreună cu voluntarii de la LOGS. Fotografii au imortalizat și reacțiile tinerilor migranți când s-au văzut în imagini: uimire și bucurie.
Nu sunt cazuri de migranți cu Covid
Stau afară în orice anotimp: pe căldură, în frig, în ploaie. Se adună în grupuri, traversează continente și țări. Am avut curiozitatea să întreb dacă spitalele din Timișoara au avut cazuri de migranți internați cu Covid.
„Nu îmi amintesc să fi avut pacienți migranți cu Covid, poate colegii mei pe secții”, ne-a răspuns doctorul Cristian Oancea, directorul Spitalului de boli infecțioase din Timișoara.
Fapt confirmat și de doctorul Virgil Musta, șef de secție:„Nu am avut internați, deci cu atât mai puțin cazuri grave sau decese. Îmi explic prin faptul că acești migranți sunt băieți foarte tineri, căliți, pe care soarta nu i-a cocoloșit. Au imunitate bună. Iar dacă fac febră sau o răceală, o tratează pe picioare, au ei alte griji”.
Doctorul Dorel Săndesc, șeful Secției ATI de la Spitalul Județean Timișoara, afirmă că nici la ei nu au fost migranți internați. Dar adaugă că există și migranți vaccinați. Centrul regional de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil Timişoara a însoțit la Maratonul vaccinării din vară câteva zeci de tineri pentru a primi prima doză. Nici pentru migranți vaccinarea nu e obligatorie, dar ei au fost mai puțin reticenți decât mulți români.
Facebook Forum