UPDATE - Și președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că apreciază ca oportună deschiderea restaurantelor de la 1 septembrie, dar în anumite condiții.
„Consider că după 1 septembrie, în anumite condiții, atenție, în anumite condiții restaurantele se pot deschide în interior. De asemenea, ținând cont de reguli de distanțare, nu vor putea fi folosite toate mesele, ținând cont de condiții sanitare specifice și ținând cont, da, de condițiile specifice din localitatea respectivă. Specialiștii vor stabili, probabil mâine, un prag, o cifră care descrie riscul de infectare, iar, acolo unde acest prag va fi depășit, în plan local, prin decizia Comisiei Județene, se va restricționa funcționarea restaurantelor în interior. Deci, în esență, se vor putea folosi, dar numai acolo unde este sigur, toate aceste detalii vor fi făcute cunoscute publicului larg, sunt chestiuni tehnice care vor fi stabilite în comisia specialiștilor. Cred că aceste două sectoare sunt importante, cred că după ce am învățat cum să ne comportăm în pandemie putem să facem acest pas, evident, nu ne întoarcem la normalitate, funcționarea se va face în condiții speciale, cu reguli speciale, cu norme speciale, dar acolo unde este posibil consider că este bine să se reia funcționarea”, a declarat Klaus Iohannis.
Reprezentanții industriei ospitalității i-au cerut miercuri premierului Ludovic Orban să aprobe deschiderea restaurantelor de la 1 septembrie, cu „restricții punctuale”.
„Nu am plecat de la această întâlnire cu o garanție că va fi luată această decizie. Va fi discutată în Comitetul pentru Situații de Urgență”, a declarat la finalul întâlnirii președintele HORA, Dragoș Petrescu.
El a spus că reprezentanții HoReCa nu mai admit amânări ale deciziei de deschidere a restaurantelor mai târziu de 1 septembrie și că sunt dispuși să aplice o serie de reguli stricte cum ar fi alternarea unei mese libere cu una ocupată, un număr maxim de persoane la o masă, între 4 și 6, și purtarea permanentă a măștii de clienți atunci când aceștia nu stau la masă.
El a dat asigurări că, în cazul în care regulile nu vor fi respectate, reprezentanții industriei ospitalității ar fi de acord cu penalizarea operatorilor care încalcă regulile până la suspendarea activității.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) s-a reunit miercuri pentru a dezbate ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale, dar şi măsurile referitoare la redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi restaurantelor.
Premierul a anunțat încă de marți că este posibil să rămână închise restaurantele care se află în zone unde există un nivel de răspândire a virusului peste un anumit număr de cazuri în ultimele 14 zile.
El a precizat că vor fi dezbătute mai multe subiecte, precum completarea hotărârii de guvern privind starea de alertă, pentru a introduce anumite reguli de desfăşurare a campaniei electorale, reluarea activităţii în teatre, cinematografe, reluarea activităţii în restaurante din spaţii închise.
Decizia autorităților va fi luată după o discuție cu reprezentanţii industriei ospitalităţii, care a fost solicitată de cele 4 organizaţii profesionale din domeniu.
Patronatele din domeniu au solicitat guvernului, încă din timpul stării de urgență ca activitatea lor din spații închise să se redeschidă la începutul verii. Solicitarea nu le-a fost acceptată din cauza riscului de a se răspândi noul coronavirus, au explicat autoritățile.
Săptămâna trecută, reprezentanții HORA, ai celor care dețin restaurante, pub-uri și baruri, au protestat în București, reclamând scăderea dramatică a veniturilor lor și riscul de a intra în faliment.