Not so gentleman
Edițiile de weekend ale multor ziare sunt pline de zombies și monștri din dulap care revin. În numărul său de ieri, The Observer, cel mai vechi săptămânal din lume, oferă spațiu supărării fostei iubite a lui Boris Johnson, pe care el, ca primar al Londrei, pare s-o fi umplut de favoruri ilegale, americanca Jennifer Arcuri: „I-am păstrat secretele, dar acum mă zvârle de parcă aș fi fost o afacere de-o noapte (a one-night stand).”
Legătura lor trecută și folosirea dezinvoltă a banului public de către Johnson ca primar fuseseră revelate în presă încă din septembrie. Frumoasa americancă Jennifer Arcuri pare să fi cheltuit peste 110.000 de lire sterline din bani publici însoțindu-l pe Boris Johnson în misiuni comerciale ca șef al administrației Londrei. Ea spune acum, potrivit The Observer, că este foarte nefericită (“heartbroken”) de când el a lepădat-o.
Tot The Observer scrisese săptămâna trecută că ancheta pare să fi fost amânată până după alegerile din 12 decembrie, în mod limpede pentru a nu afecta șansele lui Johnson și ale Tories.
Și tot The Observer revelează în acest bogat număr că în aprilie 2018, pe când era ministru de externe, Boris Johnson a zburat de la Bruxelles la o petrecere în Italia pentru a se întâlni cu un fost agent KGB, Alexander Lebedev, imediat după reuniunea miniștrilor de externe din NATO unde se discutase încercarea de asasinare în Anglia a unui alt fost agent KGB, Serghei Skripal.
Or, Alexander Lebedev nu este altul decât patronul site-ului britanic de informații The Independent, odinioară un ziar, dar acum un site cu pretenții de informații... independente, aparținând acestui apropiat al Kremlinului.
Editorialul din The Observer estimează, apoi, că Tories au atins un nivel de necinste cum nu se mai pomenise. În chestiunea populismului și a campaniei pentru alegerile din 12 decembrie, BBC a anunțat că Tories se pregătesc să suprime toate privilegiile cetățenilor din UE. Ultraconservatorul ministru Michael Gove a confirmat asta, scriind ieri în Mail on Sunday că „nu este drept ca cetățeni din Bulgaria și Slovenia să vină aici fără nici un control și să beneficieze de drepturi automate pe care cei din Bangladesh sau Singapore nu le au.”
„Common sense” e o ideologie
Foarte seriosul cotidian al finanțelor din City, Financial Times (FT), scrie în numărul său de weekend, la pagina editorialelor, că revoluția thatcheristă e amenințată în țara în care s-a născut: Jeremy Corbyn, foarte stângistul și ambiguul șef al Labour, ar vrea, în caz de victorie, să renaționalizeze British Telecom și să ofere internetul de mare viteză gratuit tuturor cetățenilor britanici.
Internetul mai ieftin decât apa – o mare provocare, care va costa cam 20 miliarde lire. Asta nu se va putea realiza decât anulând marile privatizări ale lui Thatcher din anii 1980, scrie înspăimântat Financial Times.
Mai spune cotidianul ultraliberal al finanțelor că ceea ce el numește „mită electorală”, internetul gratis oferit de Labour, ar însemna o victorie a unei ideologii învechite asupra common sense. Dar, se poate argumenta, până la urmă și common sense este o ideologie.
Kein Kommissar nominiert
Frankfurter Allgemeine Zeitung analiza în acest weekend, cu rigoare germanică, implicațiile juridice ale refuzului lui Boris Johnson de a numi un comisar european britanic, așa cum este obligat, țara lui fiind încă membru în UE.
O parte din juriștii de la Bruxelles consideră că în mod legal viitoarea comisie a Ursulei von der Leyen nu poate intra în funcțiune câtă vreme ea nu are câte un membru din fiecare țară, altfel zis și din Anglia, Comisia având pentru asta obligații contractuale (Vertragspflichten). In schimb, Comisia își poate începe activitatea pe 1 decembrie fără un comisar britanic dacă lansează o procedură de „infringement” (Vertragsverletzungsverfahren) împotriva Londrei. Asta s-a și făcut joia trecută.
Există însă juriști care amintesc posibilitatea legală ca, în cazul în care o țară refuză să numească un comisar, Consiliul European, adică ceilalți 27 de șefi de stat și de guvern, poate, prin majoritate simplă, să numească un comisar care să reprezinte țara refractară.
Situația rămâne însă complexă și în continuare soluția nu poate veni decât de la Londra, unde pentru moment presa este foarte ocupată cu, de pildă, precum The Guardian, cu dezastruosul interviu televizat al prințului Andrew și cu „alibiul pizza” pe care el pretinde că îl are pentru noaptea în care e acuzat că ar fi profitat de rețeaua de sclave sexuale minore a defunctului miliardar american Epstein... încă un zombie întors să bântuie.
Hasta siempre Cuba Libre
In Elveția, Neue Zürcher Zeitung critică viza de stat a regelui Spaniei Felipe VI în Cuba, ultima colonie spaniolă în America, devenită independentă în 1898. Anterior, guvernele conservatoare, precum cel al lui Jose Maria Aznar, evitaseră orice contact oficial, la nivel politic, cu Cuba.
Cotidianul elvețian remarcă însă criticile deschise aduse acum de guvernul spaniol în direcția SUA pentru blocada economică impusă de Washington insulei comuniste și, mai ales, faptul că nici regele și nici membrii guvernului care l-au însoțit nu s-au întâlnit cu vreunul din dizidenți. Sigur, ce a făcut regele Felipe al Spaniei vizitându-l în Cuba pe Raùl Castro a fost o întărire a credibilității internaționale a regimului de la Havana, oarecum cum o făcuse odinioară regina Angliei cu Ceaușescu. Cu ocazia vizitei, ministrul de externe și viitorul șef al diplomației europene Josep Borrell a criticat sever, cum a scris El Pais, sancțiunile SUA împotriva Cubei. Borrell a etichetat asta "blocada SUA, pentru că trebuie să spunem lucrurilor pe numele lor".
Charlie Hebdo – o moștenire profund creștină
Acum: ce legătură este între revoluția bolșevică, drepturile omului și Charlie Hebdo?
Cotidianul financiar belgian l’Echo l-a intervievat pe istoricul Tom Holland, care reia pe o notă paradoxală vechea interogație privind natura creștină a Europei.
Dezbaterea a revenit în forță în ultimele decenii și a fost pasional reînviată în momentul negocierii între guverne a ceea ce trebuia să fie o Constituție Europeană, dar care s-a sondat în cele din urmă printr-un simplu tratat, cel de la Lisabona (2007).
Multe guverne, în special cele estice, doreau includerea creștinismului în text, fie și în preambul. În cele din urmă, sugestia insistentă nu a fost reținută, ideea fiind că Europea se bazează în egală măsură pe filozofia greacă antică, pe dreptul roman și pe ateismul Iluminismului liber cugetător.
Aici, în jurul noțiunii de ateism s-a dus toată dezbaterea, căci ateismul revendicat politic este specific Europei. Aici Franța constituie o categorie aparte, moștenire a Revoluției de la 1789, iar Charlie Hebdo este o chintesență a acelui esprit français atât de greu de explicat altor culturi.
Tom Holland spune însă că întreaga noastră gândire, chiar și ateismul și franjurile toleranței, toate acestea ies de sub mantia creștinismului. Inclusiv Charlie Hebdo.
Doppelgänbangers în viitorul cinema digital
In sfârșit, tot Financial Times, într-un al doilea editorial de weekend (Night of the living dead haunts the cinema), trage un semnal de alarmă în fața a ceea ce implică noile tehnici digitale ale clonării pe ecran a actorilor morți.
Văzuserăm acest lucru în filmul abia sosit pe ecrane The Irishman, al lui Martin Scorsese, unde se recurge la această tehnică pentru a-i întineri pe Al Pacino, Robert De Niro și Joe Pesci, însă în filmul care va fi lansat anul viitor, Finding Jack, va juca un mort, un zombie reînviat digital: miticul actor etern tânăr James Dean.
Sigur, și în filmul recent cu Will Smith, Gemini Man, s-a folosit această tehnică (CGI) pentru a-l întineri pe actor, dar acolo era doar un fel de Botox digital o tehnică de fotoșopare dinamică a unui om viu. În filmul prevăzut anul viitor cu „James Dean”, însă, avem un doppelgänger complet, scrie FT, avem un zombie.
Asta vine pe fundalul războiului de streaming între Netflix, Apple și Disney. Bani monstruoși sunt aruncați în bătălie pentru a atrage privitori, consumatorii. Reînvierea digitală a unor staruri defuncte e parte a acestei bătălii.
Dar, scrie FT, în loc să se aleagă un actor tânăr și bun care seamănă cu defunctul, se va ajunge, prin această vrăjitorie vizuală la un soi de imortalitate pe ecran. Pe lângă faptul că asta ia pâinea de la gura actorilor vii, metoda mai arată și o îngrijorătoare lipsă de respect pentru morți, deoarece celebrități dispărute vor putea fi făcute, la un moment dat, să „joace”, prost, în roluri pe care poate le-ar fi refuzat.
Iar nemurirea pe ecran trebuie câștigată prin joc actoricesc viu, nu prin clonaj digital după moarte.
Facebook Forum