Bun găsit,
Iată principalele știri ale zilei:
- Explozii puternice au fost înregistrate de seismologii din trei țări, în apropierea zonelor în care au fost descoperite scurgeri la gazoductele Nord Stream 1 și 2.
- Referendumurile ilegale organizate de Rusia în patru zone ucrainene s-au încheiat cu rezultate de aproape 100%, însă oficialii de la Kiev spun că voturile au fost strânse sub amenințarea armei și a mobilizării.
- Lipsa luptei anticorupție și problema plagiatelor la nivel înalt sunt două dintre subiectele care preocupă presa din România.
Sabotaj la gazoducte
Poliția din Suedia a lansat o anchetă privind un posibil sabotaj legat de scurgerile din gazoductele Nord Stream din Marea Baltică, după ce seismologii din Suedia, Danemarca și Germania au înregistrat explozii puternice în apropierea zonelor în care au loc scurgerile de gaze, transmite RFE/RL.
Trei scurgeri au fost raportate în apropiere de insula Bornholm: două la Nord Stream 1 și una la Nord Stream 2, în apele daneze și suedeze.
„Clasificarea infracțiunii este de sabotaj grav”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției suedeze, în timp ce seisomologii au spus că „fără îndoială, acestea au fost explozii”.
Premierul suedez Magdalena Andersson a nuanțat lucrurile: scurgerile sunt „probabil o acţiune deliberată”, dar „nu un atac împotriva Suediei”, scrie Reuters.
Nici „Berlinul nu exclude un posibil atac asupra conductelor Nord Stream”, titrează Der Spiegel, care menționează declarațiile mai multor oficiali europeni privind un sabotaj. Inclusiv Kremlinul vorbește despre acest scenariu, deși este considerat principalul vinovat.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat cu „cel mai puternic răspuns posibil” în cazul în care infrastructura energetică europeană activă ar fi atacată, potrivit Reuters.
Ideea că infrastructura energetică și de comunicații submarină a UE este acum o țintă a Rusiei ar forța armatele europene să se pregătească pentru un nou front, în mare parte neașteptat în războiul din Ucraina, care le-ar putea aduce într-o confruntare directă cu marina Rusiei, scrie Politico.
Der Spiegel precizează că CIA, Agenția Centrală de Informații a SUA, a avertizat în urmă cu câteva săptămâni Germania în legătură cu posibile atacuri asupra conductelor de gaz din Marea Baltică.
Iar Norvegia a îndemnat companiile petroliere să fie mai vigilente cu privire la dronele neidentificate care zboară în apropierea platformelor petroliere și de gaze offshore ale țării, transmite Reuters, în timp ce, în Suedia, drone neidentificate au fost observate în apropierea a trei centrale nucleare.
Ce urmează după așa-numitele referendumuri?
Pseudo-referendumurile de alipire la Rusia din sudul și estul Ucrainei s-au încheiat marți, după patru zile de vot în care unii locuitori au fost forțați cu arma să voteze în favoarea anexării la Federația Rusă, transmite Europa Liberă.
Oficialii ucraineni acuză că soldații ruși au verificat casele și au notat numele celor care votau împotrivă, amenințându-i cu mobilizarea. Așa se face că „rezultatele oficiale” variază între 97 și 98%.
Statele Unite plănuiesc o rezoluție a ONU care să condamne referendumurile ca fiind false și o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei în cazul în care ar anexa teritoriul ucrainean, scrie Reuters.
CNN analizează ce urmează de acum înainte, în contextul în care vineri este așteptat un discurs al lui Vladimir Putin în parlamentul Rusiei, iar Moscova a amenințat de la cel mai înalt nivel cu utilizarea armelor nucleare.
Aflat la Washington, ministrul polonez de externe, Zbigniew Rau, a declarat pentru NBC News că răspunsul NATO la orice utilizare a armelor nucleare în Ucraina ar trebui să fie non-nuclear, dar „devastator”.
Reuters transmite că Pentagonul nu modifică poziția nucleară a SUA din cauza amenințărilor Rusiei, dar intensifică activitatea serviciilor de informații și supraveghere după amenințările nucleare ale lui Putin, menționează Politico.
De asemenea, Statele Unite nu văd nicio dovadă că China se pregătește să ajute Rusia în invazia din Ucraina sau să evite sancțiunile, transmite CNN, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price.
The Guardian scrie despre „operațiunile de influențare” conduse de China și Rusia, prin informații false promovate pe rețelele sociale cu ajutorul unor site-uri de știri clonate. Țara vizată a fost Germania, dar au avut un impact și în Franța, Italia, Ucraina și Marea Britanie.
Tot în Germania, liderul conservator Friedrich Merz i-a acuzat pe refugiații ucraineni de „turism social” și a spus că „problema se înrăutățește”, scrie Politico.
România Educată Plagiată
Plecând de la noile acuzații de plagiat la adresa lui Sorin Cîmpeanu, Școala9 analizează problemele cu furtul intelectual pe care le-au avut miniștrii Educației din România.
Concluzia este că șapte dintre cei 24 care au ocupat această funcție după Revoluție au fost acuzați sau dovediți ca fiind plagiatori, însă lucrările celor mai mulți dintre ei nu au fost analizate de către specialiștii în integritate academică.
Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității București, a anunțat că intră în grevă japoneză și a acuzat tăcerea mediului academic cu privire la plagiatul ministrului Cîmpeanu, potrivit Libertatea.
Europa Liberă relatează că, în timp ce președintele Iohannis declara că sprijină lupta anticorupție și o lăuda, deputații votau „oligarhizarea justiției”. Colegii mei au scris și despre cine salvează bolnavii din zonele sărace când toți medicii pleacă de acolo.
Președintele Klaus Iohannis a omorât „solemn” anticorupția, arată un editorial Spotmedia, în timp ce G4Media scrie despre cele opt mari semne de întrebare în jurul „afacerii BMW” - sute de mașini cumpărate pentru Poliției de la un prieten al președintelui.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a spus la Antena 3 că este de acord cu majorarea veniturilor pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene, după votul de marți din Parlament.
Iar publicația Context dezvăluie că laserul de la Măgurele nu a reușit să producă experimente la capacitate maximă, în opt ani de la inaugurare, deși a folosit milioane de euro din fonduri publice, iar ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, l-a lăudat recent și l-a trecut pe lista proiectelor de succes.
Alte știri:
- Fondul Monetar Internațional a criticat în mod deschis guvernul din Marea Britanie în legătură cu planul său de reducere a impozitelor, avertizând că măsurile ar putea crește inegalitatea socială și ar contribui și mai mult la creșterea prețurilor.
- Uraganul Ian a lăsat Cuba fără electricitate pe întreg teritoriul și se îndreaptă spre Statele Unite, urmând să lovească Florida ca o furtună de categoria 4. Milioane de oameni au fost anunțați să se evacueze, iar școlile și aeroporturile au început să fie închise.
- Regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite l-a numit pe fiul și moștenitorul său, prințul Mohammed bin Salman, în funcția de prim-ministru al regatului. Cel de-al doilea fiu, prințul Khalid, a fost numit în funcția de ministru al Apărării.
- Copiii spanioli luați din spitale și vânduți unor familii catolice bogate, la sfârșitul regimului lui Francisco Franco (dictatorul de dreapta care a condus țara până în 1975) află despre trecutul lor. Nimeni nu știe cu exactitate câți copii au fost răpiți, dar estimările sugerează zeci de mii, iar multe dispariții rămân în continuare un mister.
Nu uitați, ne puteți scrie mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org sau pe Facebook.
Zi cu spor,
George