Securitatea și sistemul de justiție și-au făcut treaba exemplar, cei care au ieșit în stradă fiind pedepsiți în numai două săptămâni. Securiștii și anchetatorii muncitorilor au scăpat însă nepedepsiți, ultima informare a Parchetului General despre mersul dosarului fiind de acum patru ani.
Românii au aflat despre revolta muncitorilor de la Brașov de la Radio Europa Liberă în seara zilei de 17 noiembrie 1987. A fost prima știre difuzată de media occidentală despre ceea ce se întâmpla în România.
La un an de la evenimente, în 15 noiembrie 1988, Radio Europa Liberă a dedicat emisiunea „Actualitatea Românească”, moderată de Emil Hurezeanu, revoltei de la Brașov.
„În întreaga Europă, în întreaga lume, au loc în chiar aceste minute numeroase manifestări de protest împotriva opresiunii din România, de solidaritate cu muncitorii brașoveni, cu populația României. Ziua de 15 noiembrie a fost declarată anul acesta la Reuniunea internațională a pacifiștilor din Suedia zi internațională de protest împotriva opresiunii din România. Sute de personalități europene, de la Saharov, Yehudi Menuhin, Goloman, Aga Khan, la liderii Solidarității poloneze și membri proeminenți ai unor parlamente, guverne și organizații internaționale au semnat apoi în ultimele săptămâni un Apel pentru organizarea zilei de acțiune România, pentru astăzi, 15 noiembrie”, își începea Emil Hurezeanu emisiunea.
Scânteia revoltei : salariile tăiate
Puternic centru muncitoresc, Brașovul acumula nemulțumiri tot mai mari în anii 1980 față de politicile de austeritate propagate de regimul lui Nicolae Ceaușescu, cele mai criticate fiind raționalizarea alimentelor și economia drastică de energie.
Totul a început pe 14 noiembrie 1987, într-o sâmbătă, când angajaţii din cadrul secţiei 440 Ştanţe şi Matriţe de la Steagul Roșu au aflat că le-au fost tăiate salariile fără nicio explicație. Muncitorii au cerut socoteală șefilor de secție, dar aceștia au ridicat din umeri și i-au amenințat cu organele represive. A doua zi, duminica, (fabrica avea program de lucru non-stop) muncitorii care au venit în fabrică au refuzat să înceapă lucrul pe același motiv. Salariile erau aproape erau înjumătățite.
„Vrem lumină și căldură”
Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ și s-au adunat la porțile uzinei. Aproape 500 de oameni. Apoi au hotărât să meargă la sediul Comitetului Judeţean al Partidului Comunist. Pe drum au strigat „Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem banii noştri!”, „Vrem lumină şi căldură!”, „Vrem pâine fără cartelă”. Pe drum numărul protestatarilor a crescut la câteva mii.
Mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, aruncând în piață portretele lui Ceaușescu. Manifestanții au incendiat recuzita regimului comunist. Seara, forțele de Securitate și armata au înconjurat zona centrală a orașului și au împrăștiat revolta în forță. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini și mașini blindate.
Martor ocular. S-a scandat „Jos Ceaușescu!”
Evenimentele de atunci au fost povestite de Cătălin Caloeanu. Redăm postarea, cu permisiunea autorului: „15 Noiembrie cădea într-o duminică, care era o zi normală de lucru pe vremea lui Ceaușescu! Îmi luasem liber pentru ziua aceea, având ore lucrate. A fost marele meu noroc! Deci duminică, 15 noiembrie, eram acasă la ai mei, când sună telefonul fix. 33900, ăsta era numărul nostru de telefon pe vremea aia, singurul număr de telefon pe care îl mai țin minte și acum! Deci sună telefonul, pe la 9 - 10 dimineața. La telefon Cristina, viitoarea mea soție”.
„Mă! Ce fac ăștia de la Steagu'? Văd că demonstrează pe stradă și strigă "Vrem pâine!”, își aduce aminte acele zile Cătălin Caloeanu. El relatează apoi cum un muncitor a deschis, de unul singur, porțile Comitetului Central Brașov.
„M-am echipat rapid și am prins demonstrația din urmă. A fost una din zilele cele mai remarcabile din viața mea! Erau, deja, câteva sute bune de persoane în marș! Strigau „vrem pâine", „veniți cu noi!”.
Se auzeau și câteva voci cu „Jos Ceaușescu", la început mai anemice, dar apoi, din ce in ce mai multe și mai puternice! Era de vis! Era incredibil! Se ridica părul pe mine și manifestanții se înmulțeau din ce în ce! (...) În fine, am ajuns la CC! Brașovenii știu cladirea. CC vine de la Comitetul Central. Acolo erau mahării comuniști. Și cantina partidului!
Marea majoritate a demonstranților erau situați în fața clădirii, pe spațiul verde, drumul de acces din față fiind liber. Lumea vocifera, cerând să vorbească cu prim secretarul de partid. (...) Din toată mulțimea aia a ieșit un tânăr în salopetă neagră, probabil de la turnătorie, a traversat străduța de acces și a început să tragă de ușile alea uriașe de la intrare! Zmucea ritmic de ele. A zmucit atât de mult și atât de tare, încât cimentul unde intra ivărul ușii a crăpat! Efectiv se vedea cum iese praf, la fiecare zmucitură a acelui tânăr! A fost incredibil! Practic, omul acela a deschis poarta aia uriașă, singur! Și lumea a intrat în sediul CC-ului”, mai arată Caloeanu.
Tablouri cu conducătorii iubiți, incendiate
„Din câte am văzut, în interior era organizată un fel de expoziție cu diverse bunuri alimentare. Bunuri care erau ori de negăsit, ori numai pe cartelă! Țin minte o persoană destul de în vârstă, care ieșise pe trepte cu o roată de cașcaval în mână și un săculeț de mălai în cealaltă. Strecura mălaiul printre degete și striga: Ia uite ce au ăștia aici! Lumea a luat foc, pur și simplu!
După câteva minute, geamurile de la etaj s-au deschis și au început să zboare în stradă tablouri cu Ceaușescu și Elena, cărțile lor și tot felul de hârtii. La care le-am dat foc! Oamenii dansau în jurul focurilor! Se striga „Libertate" , „Jos Ceaușescu"! Ce mai, nebunie totală!
După care au început să apară trupele! Securitatea! Pe jos și în camioane. Eu am reușit să părăsesc zona la fix dar mulți alți demonstranți nu au avut norocul ăsta. Au fost prinși, bătuți groaznic!”
A doua zi ne așteptau băieții de la Securitate
„Ei, a doua zi era luni și trebuia mers la muncă! La care muncă ne așteptau băieții de la Secu! Am observat din vestiar că unii colegi lipseau. Și că toți, absolut toți, aveam groaza întipărită-n ochi! Jos, în atelier, am remarcat lipsa multor colegi. Fuseseră ridicați de acasă în seara și noaptea precedentă! Securiștii ne filmaseră, și pe baza pontajului de sâmbătă și duminică, i-au ridicat de acasă!
Pe unii din ei nu i-am mai văzut niciodată. Câțiva, puțini, au revenit după câteva zile, o săptămână. Rupți în bătaie și cu groaza-n ochii.
Unul din ei îmi era prieten, lucra pe o mașină de rectificare. Am încercat să-l întreb de câteva ori ce i să întâmplat dar n-am reușit să aflu nimic. Începea să plângă necontrolat. Am aflat mai târziu de la Europa Liberă.
Știu că unii din ei au murit, alții au fost mutați prin țară cu familii cu tot. Și toți au fost bătuți cu o cruzime animalică în beciurile din Brașov și București!
Eu? Eu am avut noroc! Pentru că în pontaj figuram în zi liberă și pentru că nu am fost turnat de colegii prinși!”, mai arată Caloeanu.
Represiunea
Revolta s-a încheiat prin condamnarea și deportarea a 61 de „vinovați”. Pe 3 decembrie 1987, prin sentinţa penală nr. 2823 în dosarul nr. 2926 /1987, instrumentat de Judecătoria Braşov, 61 de participanţi la revolta din 15 noiembrie au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare cu suspendare.
Decizia a fost luată de doi judecători: Ștefan Pană și Dumitru Comșa. Procuror era Ștefan Roman. Acuzațiile au fost de „ultraj contra bunelor moravuri” și pentru „tulburarea liniștii publice”, deși mulțimea a scandat „Jos Ceaușescu”, fiind o revoltă politică.
Cei 61 și-au recunoscut faptele, avocații lor au cerut clemență instanței și pedepse cât mai mici. Procurorul i-a numit pe participanții la demonstrație „elemente certate cu legea”, „faptele lor de huliganism fiind incalificabile, unii dintre inculpați purtându-se ca niște adevărați vandali”.
„Inculpații sunt huligani, consumatori frecvenți de băuturi alcoolice, refractari, nu au înțeles ajutorul ce li s-a dat de către societate în rezolvarea multor probleme de familie, (...) au distrus bunuri ale avutului obștesc, ale întregului popor”, se mai arată în decizia de condamnare.
Judecătorii amintiți au ajuns la concluzia că o parte din protestatari „pot fi reeducați prin muncă corecțională în alte unități socialiste” și, la cererea procuraturii, „toți inculpații vor executa pedepsele în alte unități socialiste, în afara Întreprinderii de Autocamioane Brașov”.
Puși să plătească pagubele
După ce inculpații au fost de acord să suporte contravaloarea pagubelor, instanța le-a pus sechestru pe bunuri. O altă prevedere a sentinței a fost ca „după încadrare, toți inculpații vor fi dați în supravegherea colectivelor de muncă pentru a se asigura reeducarea acestora”.
Deportarea muncitorilor condamnați s-a făcut în secret și mare grabă. Au fost împrăștiați prin toată țară și puși să muncească întru reeducare sub o atentă supraveghere.
Cei care s-au ocupat de anchetarea abuzivă a muncitorilor nu au răspuns niciodată pentru faptele lor, fie că au fost milițieni, securiști sau angajați ai ministerului Apărării Naționale. Prima sesizare despre cazul Brașov a fost făcută în 2007 și dosarul a fost închis pe motiv că faptele s-au prescris.
Dosarul revoltei de la Brașov, păstrat la sertar
După modificarea Codului penal, în 2014, faptele au devenit imprescriptibile. Ultima comunicare a Parchetului General legată de acestă speță datează din 2017.
„În dosarul „Crimele comunismului”, instrumentat de procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii cu privire la acţiunile represive şi sistematice desfăşurate de regimul comunist împotriva participanţilor la revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987. În cauză au fost audiate majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate şi condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Braşov.
De asemenea, au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de miliţie şi securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanţii la revolta anticomunistă de la Braşov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracţiuni şi reducerea unor pedepse, s-a menţinut obligaţia de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse judeţe ale ţării. Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”, se arată într-un comunicat al procurorilor militari de acum 4 ani. De atunci, niciun răspuns.
Am întrebat care este stadiul cercetărilor, dar până la publicarea articolului nu am primit un răspuns. Europa Liberă a relatat acum doi ani că dosarul a fost transferat în 2018 la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justișie (SIIJ) pe motiv că unii dintre magistrații, care i-au anchetat pe muncitorii din Brașov, ar mai fi încă activi. În trei ani de când funcționează, SIIJ a făcut 5 rechizitorii banale.
