Linkuri accesibilitate

Șeful ONU: Invazia din Ucraina este un afront adus conştiinţei colective


Un militar ucrainean patrulează pe o stradă goală în orașul Bahmut, Ucraina. Fotografie făcută pe 21 februarie 2023. REUTERS/Alex Babenko
Un militar ucrainean patrulează pe o stradă goală în orașul Bahmut, Ucraina. Fotografie făcută pe 21 februarie 2023. REUTERS/Alex Babenko

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a denunţat un „afront adus conştiinţei noastre colective", cauzat în urmă cu un an de invazia rusă în Ucraina, la deschiderea Adunării Generale în care Ucraina şi aliaţii săi speră într-un sprijin covârşitor pentru o rezoluţie care cere o pace „justă şi durabilă", transmite BBC. Declarațiile au fost făcute în cadrul primei zile a Adunării Generale a ONU, care este aşteptată să voteze joi o rezoluţie pentru o pace justă şi de durată în Ucraina.

„Prima marcare a invadării Ucrainei de către Rusia reprezintă o piatră de hotar întunecată, pentru poporul ucrainean şi pentru comunitatea internaţională. Această invazie este un afront la adresa conştiinţei noastre colective", a declarat Antonio Guterres, repetând temerile cu privire la o escaladare a conflictului.

„Consecinţele posibile ale escaladării conflictului sunt un pericol clar şi care deja există", a spus Guterres.

Secretarul general al ONU a amintit de riscurile asociate cu „ameninţările implicite" ale utilizării armelor nucleare şi activităţilor militare „iresponsabile" din jurul centralelor nucleare.

„A sosit vremea să ne depărtăm de abis", a subliniat Antonio Guterres.

La finalul celor două zile de discursuri, Adunarea Generală este aşteptată să voteze joi o rezoluţie care „să sublinieze necesitatea realizării, cât mai curând posibil, a unei păci cuprinzătoare, juste şi de durată în Ucraina, în conformitate cu principiile Cartei ONU".

Rezoluţia solicită, de asemenea, proceduri la nivel naţional sau internaţional pentru a trage la răspundere autorii crimelor comise în Ucraina. Nu se referă însă în mod specific la un tribunal special, pe care Kievul l-a solicitat pentru a-i judeca pe cei responsabili de agresiunea rusă.

La fel ca rezoluţiile anterioare, toate cu caracter neconstrângător, textul acestei noi rezoluţii reafirmă angajamentul faţă de integritatea teritorială a Ucrainei, cere retragerea imediată a forţelor ruse şi solicită încetarea ostilităţilor.

Nu se referă însă la planul de pace în zece puncte prezentat în noiembrie de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ucraina a renunţat la el pentru a încerca să obţină cât mai multe voturi joi seară, potrivit unor surse diplomatice. Cel puţin la fel de multe ca în octombrie, când 143 de ţări au votat pentru rezoluţia de condamnare a anexării mai multor teritorii ucrainene de către Rusia.

Cele trei rezoluţii privind agresiunea Rusiei adoptate de Adunarea Generală în ultimul an au primit între 140 şi 143 de voturi favorabile, cinci ţări votând sistematic împotrivă (Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord şi Eritreea), în timp ce mai puţin de 40 s-au abţinut.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG