Candidatul Radu Mihaiu anunță că va depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2
Candidatul susținut de Alianța Dreapta Unită la funcția de primar al Sectorului 2 din București, Radu Mihaiu, a anunțat că va depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2.
El acuză Biroul Electoral că încearcă fraudarea alegerilor și susține că, într-o secție, voturile sale au fost trecute în dreptul unei contracandidate.
„Depunem plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu și instigare la fals în acte publice”, a anunțat el într-o postare pe Facebook.
„Vom extinde plângerile la mai multe secții unde tot procesul de vot a fost pus sub semnul întrebării, cu buletine preștampilate în ziua votului, cu chei de control care nu se închideau, cu presiune pusă pe președinții nedormiți”, a mai adăugat Radu Mihaiu.
El mai afirmă că în unele secții de votare s-au încheiat documentele cu toate că 504 voturi exprimate nu se regăsesc nicăieri.
La Sectorul 2, rezultatul alegerilor pentru primar este unul strâns. Rareş Hopincă (candidat PSD - PNL) ar avea un avans de 639 de voturi în fața actualului primar al Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu (ADU), potrivit rezultatevot.ro.
În județul Galați, 12 secții de votare din județ nu au adus încă procesele verbale la BEJ. În județul Brăila, nu s-au depus încă procesele verbale pentru 20 de secții
Galați este unul dintre județele în care procesul electoral a fost suspendat în noaptea de luni spre marți.
Reprezentanții Biroului Electoral Județean (BEJ) au declarat pentru Europa Liberă că ultimele procese verbale au fost predate de președinții de secții din județ luni la ora 23.30.
„Nu s-au prezentat reprezentanții din 12 secții din județ care nu veniseră până la acea oră la biroul de circumscripție, din cauză că nu li se închiseseră procesele verbale din diferite motive, așa că au rămas materialele acolo. A rămas să le aducă în cursul zilei de astăzi, nici până la această oră (14.30, n.r.) nu s-au prezentat toți”, a declarat pentru Europa Liberă Andi Mihalache, purtătorul de cuvânt al BEJ Galați.
Și în județul Brăila, activitatea de preluare a proceselor verbale a fost întreruptă luni seara până marți dimineața.
„Surmenajul psihic și fizic al personalului a fost motivul suspendării activității de primire luni, în jurul orei 19, după mai bine de 25 de ore de activitate continuă. Mai aveam de primit la acel moment materialele electorale din două circumscripții reprezentând peste 20 de secții de votare”, a transmis pentru Europa Liberă Bogdan Popoacă, membru în BEJ Brăila.
Un alt județ afectat a fost Covasna.
„A fost suspendată luni activitatea din cauza oboselii oamenilor, ajunși la limita rezistenței fizice pe fondul unui volum mare de activitate și atenția necesară centralizării. Aseară rămăseseră 15 secții nepreluate”, a declarat pentru Europa Liberă Simona Kovacs, președintele BEJ Covasna.
Noi rezultate parțiale - primari - publicate de BEC
Biroul Electoral Central (BEC) a publicat o nouă listă a rezultatelor parțiale, valabile la ora 16:00. Conform acesteia, rezultate sunt arată că, din 2.976 de posturi de primar, 1.566 au fost câștigate de candidați ai Partidului Social Democrat (PSD), 1.052 - de Partidul Național Liberal (PNL), 195 revin Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, 29 Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), 27 - Alianței Dreapta Unite (ADU) și 10 - Uniunii Salvați România.
40 de candidați independenți au câștigat fotoliul de primar.
În ceea ce privește procentele obținute de formațiunile politice, clasamentul arată astfel:
- PSD - 39,65%
- PNL -33,75%
- AUR - 5,95%
- UDMR - 5,30%
- ADU - 3,24%
- Alianța electorală PSD PNL -1,70%
- USR - 1,56%
Noi rezultate parțiale - consilieri locali - publicate de BEC la ora 16:00
Conform noilor rezultate parțiale publicate de Biroul Electoral Central marți, 11 iunie, la ora 16:00, repartiția mandatelor pentru consilierii locali rămâne neschimbată - PSD are 15.307 consilieri locali, iar liberalii au 11.862. Pe locul trei se situează AUR, cu 3.191 de consilieri, urmată de UDMR, cu 2.444. USR are 783 de consilieri locali. În total, în România au fost aleși 36.395 de consilieri locali, arată raportul BEC.
Procentual, tot PSD e în fruntea listei, cu peste o treime din posturi câștigate, urmat de liberali, cu o treime, iar USR are 2,40% dintre voturile valabil exprimate și numărate până acum.
PSD - 37,06%
PNL - 30,28%
AUR - 9,02%
UDMR - 6,23%
ADU -3,33%
USR - 2,40%
Alianța Electorală PSD PNL - 1,55%
Independenți - 1,41%