Prezența la vot. Cifrele finale
Președintele USR, Cătălin Drulă, pleacă de la conducerea Uniunii Salvați România
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va părăsi funcția după rezultatul „sub așteptări” obținut de formațiunea lui la alegerile din 9 iunie.
„Îmi asum aceste rezultat și voi convoca în USR alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt timp. Avem în USR oameni și lideri puternici care pot duce mai departe această construcție”.
Potrivit datelor preliminare, în alegerile locale, USR a pierdut funcții de primar la Brașov, unde Allen Coliban a fost învins de George Scripcaru (PNL). De asemenea, cel mai probabil, Clotilde Armand va pierde funcția de primar al Sectorului 1, în favoarea lui George Tuță (PNL).
USR și-a menținut primarul la Câmpulung, unde Elena Lasconi a obținut în jur de 70% dintre voturi. La Timișoara, Dominic Fritz și-a menținut funcția, cu aproape 50% dintre voturi.
MAI: În ziua alegerilor au fost sesizate aproape 1.600 de contravenţii sau posibile infracţiuni legate de procesul electoral.
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat, luni, că în ziua alegerilor au fost sesizate 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni legate de procesul electoral, din care aproape 40 la sută nu s-au confirmat, până în prezent. Raportat la alegerile europarlamentare şi locale anterioare şi la aceeaşi perioadă, numărul de sesizări este în scădere cu 3,2%, a arătat sursa citată.
Unsprezece sesizări nu au fost de competenţa structurilor MAI şi au fost transmise către autorităţile competente: Biroul Electoral Central, Birouri Electorale Judeţene sau Autoritatea Electorală Permanentă. transmite MAI.
Faptele sesizate se refereau la:
- continuarea campaniei electorale - 13,9 %,
- fraudă la vot - 9,6%,
- fotografierea sau filmarea buletinului de vot - 9,5%,
- posibile infracţiuni de corupere a alegătorilor - 6,5%,
- situaţii de turism electoral - 5,8%.
Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în judeţele Dolj (73 de sesizări), Dâmboviţa şi Mehedinţi (cu câte 71) şi Constanţa (cu 65 de sesizări). De asemenea, în Bucureşti au fost semnalate 66 de încălcări ale legii în context electoral.
La nivelul întregii ţări, s-au întocmit dosare penale pentru cercetarea a 391 de posibile infracţiuni.
De asemenea, au fost aplicate 276 de amenzi, în valoare de 323.000 de lei, şi 233 de avertismente.
Peste 84.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi, sâmbătă şi duminică, pentru a asigura climatul de ordine publică şi protecţia secţiilor de vot, transportul materialelor electorale şi al dosarelor cu rezultatele votării, precum şi pentru a verifica sesizările cu privire la comiterea unor fapte ilegale.
Peste 1.700 de apeluri la 112 legate de nereguli în alegerile de duminică
Serviciul pentru Telecomunicaţii Speciale (STS) anunţă că pe timpul desfăşurării alegerilor locale şi europarlamentare din 9 iunie 2024 au fost primite 1.736 de apeluri, legate de procesul de votare. Cele mai multe apeluri au fost înregistrate în Bucureşti şi judeţele Dolj, Mehedinţi, Constanţa şi Giurgiu.
Potrivit STS, cele mai multe cazuri au semnalat:
- suspiciuni de fraudă în cadrul proceselor electorale – 341 apeluri;
- probleme privind starea urnelor, sigiliilor, ştampilelor, buletinelor de vot, secţiilor de votare – 235 apeluri;
- tulburarea liniştii şi a ordinii publice în procesul electoral – 138 apeluri;
- afecţiuni medicale în secţii şi în zona secţiilor de votare – 71 apeluri;
- propagandă/campanie electorală – 67 apeluri.
S-au semnalat 54 de apeluri pentru probleme legate de consumul şi comercializarea alcoolului în apropierea secţiilor de votare şi 33 de apeluri privind filmări în cadrul secţiilor de votare şi în apropierea acestora
„Conform procedurilor operaţionale, operatorii 112 au transferat cazurile către agenţiile specializate de intervenţie care au competenţă în soluţionarea acestor tipuri de urgenţe”, arată instituţia într-un comunicat.