Se împlinesc 30 de ani de la una din cele mai ample proteste anticomuniste din Europa de Est, protest care a avut loc la București, după căderea regimului comunist, între aprilie și iunie 1990: protestele non-stop din Piața Universității, încheiate cu „mineriada” din 14-15 iunie 1990.
Proteste care au marcat și o premieră in istoria Europei Libere: pentru prima data, reporterii postului nostru de radio au putu relata de la fața locului, în direct. Neculai Constantin Munteanu și Emil Hurezeanu și-au informat publicul aproape zilnic despre evoluția protestelor , despre greva foamei declarată de unii participanți și la sfârșit, despre intervenția brutală a forțelor de ordine și venirea minerilor la București.
Cu începere de miercuri, 22 aprilie, Universitatea București a lansat proiectul online „Piața Universității – de 30 de ani, km 0 al democrației românești”.
Pe pagina de internet dedicată proiectului, sunt postate galerii foto, mărturii din aceele zile – inclusiv emisiuni ale Europei Libere - interviuri cu o serie de participanți.
Proiectul este coordonat de Eugen Istodor, publicist și lector la Facultatea de Litere din București iar Radio Europa Liberă se numără printre partenerii media.
Rememorarea Fenomenului Piața Universității, precizează organizatorii, este o inițiativă colectivă a Rectoratului Universității din București, a Facultății de Istorie, a Facultății de Științe Politice, a Muzeului Universității din București și a Centrului de Cercetare a Totalitarismelor „Hannah Arendt”.
Pe măsură ce condițiile impuse de pandemia COVID-19 vor permite, Universitatea din București va organiza mese rotunde și dezbateri pe această temă. Și va deschide, pentru vizitatori, Balconul Universității de la „km 0 al democrației românești”.
Facebook Forum