Linkuri accesibilitate

România a depus la CE cererea de primire a 29,3 miliarde de euro


Premierul Florin Cîțu a prezentat Planul Național de Reziliență și Redresare, în Parlament, în linii generale, în 26 mai. Tot atunci, PSD a anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură.

După un parcurs tensionat atât în coaliția de guvernare, unde politicienii și partidele au avut opinii diferite în legătură cu proiectele propuse, cât și în raporturile puterii cu opoziția, România a depus, luni, la Comisia Europeană, Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR). Acesta e menit să asigure accesarea banilor alocați de Uniunea Europeană statelor membre în vederea revenirii după pandemie.

Un comunicat al Comisiei Europene arată că România a depus în mod oficial planul, care a provocat controverse și în legătură cu reformele pe care se obligă România să le facă, de exemplu în domeniul pensiilor.

Planul este depus după mai multe serii de negocieri cu reprezentanții Comisiei care au atras atenția, în trecut, că România cerea mai mulți bani decât avea alocați sau dorea investiții în domenii neeligibile în condițiile impuse de Mecanismul european care permite alocarea banilor.

România cere 14.3 miliarde de euro în granturi nerambursabile și 15 miliarde în împrumuturi. Domeniile generale sunt: economia verde, digitalizare, creștere sustenabilă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență, politicile viitoarei generații. Planul include măsuri de transport sustenabil, educație, sănătate, digitalizarea administrației publice.

Comisia urmează să analizeze propunerea României pe baza unor criterii clare. Acestea includ inclusiv evaluarea felului în care proiectele sprijină obiectivele legate de schimbările climatice (în procent de 37%) și digitalizare (20%).

Planul e subiectul unei moțiuni de cenzură pe care PSD a anunțat că o va depune în 14 iunie.

XS
SM
MD
LG