Linkuri accesibilitate

Coronavirus, România: Al șaselea deces de joi, un bărbat de 75 de ani. 23, în total. Cel mai tânăr avea 45 de ani


Imagine generică
Imagine generică

A fost înregistrat încă un deces al unei persoane confirmată cu noul coronavirus, numărul total la nivel național ajungând la 23 iar la nivelul zilei, la șase, cu o persoană mai mult decât miercuri.

Decesul 23 - Bărbat, 75 ani, din judetul Iași, internat și confirmat cu coronavirus pe 22 martie, decedat joi, pe 23 martie, avea comorbidități și diabet zaharat.

Cinci decese au avut loc joi, în România, din cauza infecției cu coronavirus până la cel al bărbatului de 75 de ani, din Iași.

Cel mai tânăr dintre cei decedați avea 45 de ani și a fost diagnosticat chiar în aceeași zi în care în murit, în ambulanța care îl transporta spre spitalul de boli infecțioase.

Bărbatul de 49 de ani a fost plimbat între spitale, dar a fost trimis acasă, deși fusese diagnosticat cu pneumonie. A solicitat ambulanța acum două zile, dar nici atunci nu a fost spitalizat. Cazul este din Timișoara.

Se remarcă în cazurile din ultimele zile o scădere a vârstei deceselor, cât și faptul că persoanele au ajuns la spital doar cu o zi, două înainte de moarte, când starea lor era prea gravă pentru a mai putea fi salvați. Această situație este rezultatul modului în care autoritățile au restricționat testările.

Al 19-lea deces este al unui bărbat de 56 ani din județul Dâmbovița, hemodializat la un centru de dializă, care a fost internat inițial la Spitalul de Urgență Floreasca din București și transferat pe 23 martie, atunci când a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”.

Al 20-lea deces este al unui bărbat de 49 ani, din judetul Timiș, care nu a fost internat. Bărbatul s-a prezentat pe 20 martie la Unitatea de Primiri Urgențe de la spitatul județean de urgență din Timișoara, unde a fost diagnosticat cu pneumonie acută (clinc și radiologic) și i s-a recomandat consult de specialitate la spitalul de boli infecțioase. Conform pacientului, acesta nu a călătorit în străinătate și nici nu a fost contact al unei persoane pozitive.

Pe 21 martie s-a prezentat la spitalul de boli infecțioase, unde nu a fost internat dar diagnosticat cu pneumonie acută.

Pe 24 martie starea sa de sănătate se deteriorează și cheamă ambulanța, când i se recoltează proba de exudat pentru COVID-19 dar este lăsat la domiciliu.

Confirmarea infectării sale a venit pe 26 martie, joi, când a și decedat fără a fi fost internat.

Pacientul avea boli cronice preexistente: poliartrită reumatoidă și hipertensiune arterială.

Al 21-lea deces este al unei femei de 70 ani, din județul Neamț, internată în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț-Nefrologie pentru hemodializă.

Starea sa se agravează pe 25 martie, când se supectează infecție cu coronavirus și i se iau probe. Moare în aceeași zi. Confirmarea infectării vine la o zi de la deces.

Al 22-lea deces este al unui bărbat de 45 de ani, din Arad, confirmat pe 25 martie, decedat în ambulanță în timpul transferului spre spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

Primul deces al zilei de joi, 26 martie, decesul cu numărul 18, a fost al unei femei de 76 ani, din judetul Cluj, internată pe 20 martie în spitalul din Huedin. Femeia a fost transferată pe 22 martie la secția de terapie intensivă a spitalului de boli infecțioase din Cluj, după ce a fost diagnosticată cu SARS-CoV-2. Pacienta avea afecțiuni preexistente: hipertensiune arterială, diabet zaharat.

Până acum, în România sunt confirmați 1.029 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2, vindecați 94, în carantină 6.151, în izolare 110.042 și, cu pacientul raportat joi seară, cu o oră înainte de miezul nopții, 23 de decese.

XS
SM
MD
LG