Linkuri accesibilitate

România violentă. Cine poate stinge furia de acasă?


Asociația Telefonul Copilului derulează proiecte remediale. Copiii se exprimă prin desene.

Peste 20 de mii de cazuri de loviri sau violențe în familie a înregistrat Poliția în primele nouă luni din 2020. O statistică ce arată o dată în plus că România se confruntă cu un fenomen căruia nu-i găsește răspuns și pe care pandemia nu face altceva decât să-l amplifice.

Dacă în 2018 se înregistrau aproape 100 de cazuri de violență domestică raportate zilnic la nivel național, acum a fost trecută și această barieră, în timp ce societatea reacționează doar punctual, atunci când vede câte o știre la televizor sau pe Facebook. Bărbatul care a trântit de asfalt un copil într-un loc de joacă la Huneodara a fost arestat preventiv pentru 30 zile, iar tatălui care și-a bătut cu bâta copilul în județul Suceava i-a fost deschis dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie. Ce se întâmplă însă la zeci de metri de noi, în apartamentul de deasupra, în blocul vecin, pe stradă, în alt cartier sau oraș? Ce se întâmplă când nu se întâmplă, pentru că nu vedem cu ochii noștri?

Statisticile oficiale provoacă îngrijorarea autorităților de profil și a organizațiilor neguvernamentale din domeniu.
Statisticile oficiale provoacă îngrijorarea autorităților de profil și a organizațiilor neguvernamentale din domeniu.
A sta cu părinții 24h/24 nu a fost ceva pozitiv, din perspectiva copiilor.

„Avem un număr mult mai mare de cazuri de violență în familie. Din păcate a sta cu părinții 24h/24 nu a fost ceva pozitiv, din perspectiva copiilor. Pentru că nu mai aveau această obișnuință. Nu s-a gândit nimeni la asta (...) Cu cât așteptăm mai mult să stăm de vorbă cu copiii, cu atât mai mult se vor adânci problemele. Sunt foarte multe situații pe care le-am înregistrat în care copiii ajung să se automutileze. Nu mai găsesc un sens în viață. Sănătatea lor mintală este un lucru asupra căruia trebuie să ne aplecăm cu foarte multă responsabilitate. Cred că societatea nu cunoaște această situație și mai cred că nici autoritățile nu s-au gândit să o evalueze așa cum se cuvine. Ne va costa foarte mult în viitor”, avertizează Cătălina Surcel, reprezentanta asociației Telefonul Copilului.

Desen realizat de copii la Arad / program al celor de la Asociația Telefonul Copilului
Desen realizat de copii la Arad / program al celor de la Asociația Telefonul Copilului

Zece psihologi și asistenți sociali oferă consiliere gratuită minorilor sau membrilor familiilor care le solicită ajutorul. Mai ales că „unii părinți nu au știut să-și gestioneze propriile trăiri, așadar nu au știut să vină în sprijinul copiilor”, după cum detaliază Cătălina Surcel:

Copiii nu doresc să interacționeze cu autoritățile de teamă să nu fie luați din familie

„Nu vă ascund că aproape toți copiii care ne-au contactat în perioada pandemiei nu au dorit ca situațiile lor să ajungă mai departe către autorități. Noi nu putem să obligăm pe nimeni să ne ofere date cu caracter personal. În majoritatea situațiilor grave reușim, pentru că îi convingem că trebuie să accepte intervenția pentru a ieși din mediul abuziv. Copiii nu doresc să interacționeze cu autoritățile de teamă să nu fie luați din familie”.

Cei de la Telefonul Copilului mai spun că problemele cronice din sistem, cărora li se suprapune pandemia, fac ca răspunsul autorităților, inclusiv al Direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, să fie de multe ori întârziat.

Ce se întâmplă așadar dincolo de propriile noastre existențe? Întrebarea are zeci și sute de răspunsuri, toate greu de auzit. „Se constată și o creștere de 4 ori a numărului persoanelor cu politraumatisme, ca urmare a agresiunilor în familie care au solicitat îngrijiri medicale” la un spital din Capitală, transmite organizația neguvernamentală FILIA, care indică și o parte din posibilele soluții, așa cum au fost ele gândite alături de cei de la Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați.

Câteva posibile căi prin care fenomenul violenței domestice poate fi diminuat în România.
Câteva posibile căi prin care fenomenul violenței domestice poate fi diminuat în România.

România pumnului încleștat

Intervenția autorităților este de tip rețea: fiecare are anumite atribuții

„E corect să ne uităm și spre DGASPC-uri, dar nu vorbim numai de ele, ci de mai mulți actori, inclusiv școala și mai ales Poliția. Intervenția autorităților este de tip rețea: fiecare are anumite atribuții”, afirmă Oana Băluță, activistă pentru drepturile femeilor și conferențiar universitar doctor la Universitatea București.

Oana crede că societatea ar trebui să reflecte la cum anume se raportează la copii, copilărie, educație, mai ales că „în România e foarte puternic normalizată violența asupra minorilor”:

„Violența e văzută în continuare ca o formă de educare și disciplinare și de a induce o atitudine de obediență față de părinți. Sunt metode primitive de raportare la copil. Copilul este o formă de proprietate a părinților, iar ei au aproape drept de viață și de moarte asupra copiilor. Am văzut de foarte multe ori în societate normalizată violența aceasta și subliniat dreptul părinților de a decide și în sens bun, și în sens rău în legătură cu copiii. Statul nu trebuie să intervină pentru că ar fi intervenții nelegitime, legislația nu trebuie să pună granițe sănătoase între copii și părinți, pentru că, din nou, e nelegitim. Un cerc vicios în care copiii sunt un bun al părinților”.

Sociologul Barbu Mateescu completează acest tablou:

În teorie și în casă se respectă regulile societății. În practică, depinde

„Noi avem violența din cadrul familiei. Și niște distincții foarte importante între spațiile public și privat, istorice și isterice. În spațiul public erau stăpânii. Fanarioții, habsburgii, comuniștii. Erau prezențe ostile. Spațiul privat, casa, pământul cum zice Ion, erau vitale. Ori noi am făcut trecerea la democrație în ultimii 30 de ani, de la rural la urban, dar modelele vechi de sute de ani au rămas neschimbate. Ce este public e secundar și privit cu suspiciune, ce e privat este sacru. Nu prea avem integrarea celor două, așa cum se întâmplă în alte societăți. În teorie și în casă se respectă regulile societății. În practică, depinde. Depinde de om și de circumstanțe”, explică sociologul.

O situație în fața căreia nici Biserica nu are o soluție:

„Preotul avea o componentă socială. Dar la ora actuală nu o mai are. A pierdut-o în timpul comunismului. Profesorii noștri au fost împiedicați să definească personalitatea viitorilor preoți, astfel încât să facă față unei societăți extrem de dure (...) Puteai să ai contact cu un milițian extrem de dur, care să te trimită la pușcărie. Am cunoscut un preot care pe vremea respectivă mergea prin șanțuri, pentru că fusese amenințat de șeful de post că îl va călca cu mașina. S-a pierdut acest rol fundamental de pregătire a personalității viitorului păstor. După 1990 nu am fost pregătiți. Am ieșit șifonați din comunism și am fost puși în fața unor provocări la care nu se aștepta nimeni”, răspunde preotul ortodox Vasile Gavrilă la întrebarea ce vizează rolul Bisericii în societatea de astăzi.

În cazul de la Suceava, mama care a asistat la bătaia pe care a încasat-o copilul a negat incidentul și a refuzat să depună plângere. Într-un final, mama și cei patru copii, printre care și cel agresat, au fost duși la un centru de primire în regim de urgență. În astfel de situații, societatea tinde să acuze mamele, fără a ține însă cont de faptul că femeile sunt, la rându-le, victime ale unui abuz.

„Sunt niște instrumente pe care ți le dă statul, respectiv extragerea agresorului. Vorbesc despre ordinul de protecție. Poate fi eliberat și de Poliție, atunci când viața e pusă în pericol. Oferă un tip de protecție, pentru o anumită perioadă. Însă nu este suficient. Sunt persoane care se confruntă cu sărăcia și care au nevoie și de alte forme de ajutor: o locuință, loc de muncă. Întrebarea este dacă există o rețea care să protejeze cu adevărat mama și copilul în România”, atrage atenția Oana Băluță.

Ordinul de protecție provizoriu, pe care polițistul îl eliberează pe loc, după ce aplică victimei un chestionar și care îl obligă pe agresor să părăsească domiciliul a fost introdus abia la finele lui 2019, odată cu modificarea legii 217.

În 48 de ore de la constatare, un procuror confirmă sau infirmă actul. Anul trecut, în primele zece luni, au fost emise peste 7 mii de astfel de oridine. Peste 60% erau cazuri de lovire, a transmis Poliția Română.

În perioada ianuarie – octombrie 2020, la nivel naţional, au fost emise 7.112 ordine de protecţie provizorii, cu 8,2% mai multe faţă de primele 10 luni ale anului trecut

„Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc. În perioada ianuarie – octombrie 2020, la nivel naţional, au fost emise 7.112 ordine de protecţie provizorii, cu 8,2% mai multe faţă de primele 10 luni ale anului trecut. Din totalul acestora, 7.016 au fost emise la solicitarea victimelor, 60 la solicitarea altor persoane, 5 la solicitarea ONG-urilor şi 31 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens. De asemenea, au fost sesizate 402 infracţiuni de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu, în scădere cu 18,2%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată într-un comunicat.

În Parlament e blocat deja de ceva timp un proiect de lege care ar permite implementarea brățărilor electronice, ca mecanism eficient de monitorizare a agresorilor. Anul trecut, marcat de pandemie și alegeri, nu a deschis nicio fereastră de oportunitate. Activista Oana Băluță se declară acum pesimistă:

„După ce s-a schimbat configurația politică, în sensul în care a patra forță poltică e AUR, un partid radical de dreapta, iliberal, naționalist, rămân sceptică. De exemplu în Parlament va fi reluată legea care reglementează educația sexuală și deja văd o mișcare consistentă din zona de dreapta conservatoare. Nu mă refer numai la AUR, aripa Șoșoacă. Proiectul e blocat în Parlament. Trebuie să vedem ce se va întâmpla în această sesiune parlamentară”.

Nu e singurul proiect care ar putea schimba lucrurile. Tot în Parlament e blocată o inițiativă legislativă care prevede ca elevii ar trebui să beneficieze de consiliere psihologică gratuită, fie în cabinetele medicale și psihologice din școli, fie în unitățile medicale de stat:

„De consiliere vor beneficia antepreșcolarii (copii cu vârstă de până la trei ani - creșă), preșcolarii (copii cu vârsta cuprinsă între trei și șase ani - grădiniță) și elevii ce au recomandarea unui specialist, psiholog școlar sau medic de medicină școlară", se arată în proiectul legislativ.

De altfel, autoritățile au adoptat un discurs european și scriu comunicate în care vorbesc, uneori în limbaj de lemn, despre nevoia de educație și educare a populației sau de măsuri și strategii coordonate. Ritmul în care se fac însă progrese lasă de dorit, iar afară, în stradă, violența fizică și verbală și sentimentul că fiecare își poate face singur dreptate sunt parte din viața cotidiană.

Rolul Bisericii | Mesajul unui preot pentru victimele bătailor în familie

„Este o societate destul de violentă și brutală, cu acțiuni ce dovedesc lipsa de educație și empatie. E un fel de luptă între oameni”, crede preotul ortodox Vasile Gavrilă. Bădărănia a luat locul blândeții, explică el la Europa Liberă. Rolul preotului, mai ales din comunitățile mici sau defavorizate, devine extrem de important, admite Vasile Gavrilă, preot care a trecut prin toate etapele de formale (liceu, seminar, facultate de Teologie, doctorat).

Seminariile, continuă el, „sunt doar niște licee cu specific și nimic mai mult”. Îl întreb ce mesaj trebuie să aibă un preot pentru o femeie bătută și abuzată acasă:

„Mai ales în comunitățile mici, preotul poate fi nu mediator, ci omul cu o autoritate care merge până acolo încât și bețivul și bătăușul sau hoțul se înclină și devin mai umil. Când este vorba de abuz, de situația copiilor, mama este obligată să părăsească, să plece și să se ocupe de ea și de creșterea copiilor. În sat se spunea că o femeie nu trebuie să-și părăsească soțul, chiar dacă e abuzată. Dar asta e o cutumă a satului, nu a Bisericii. Cred că la ora actuală mai nimeni nu e pregătit să facă față provocărilor fără precedent. De regulă în societate atitudinea e reactivă și nu proactivă. Încercăm să salvăm situația numi după ce se întâmplă”, concluzionează preotul Vasile Gavrilă.

Justiție la scara blocului: Brus Li îl bate pe Van Dam ca pe covoare! 1998 vs 2021

Actul de violență cumva repară în mentalul individual sau colectiv un rău mai eficient decât apelul la stat?” se întreabă retoric sociologul Barbu Mateescu.

Statul nu e funcțional în toate aspectele

„Suntem o societate atât de formalizată încât să spui „te dau în judecată”, iar procesul să fie rapid și câștigat corect? Statul nu e funcțional în toate aspectele. Și această declinare a funcționării instituțiilor se vede și în astfel de circumstanțe. Oamenii percep că statul nu funcționează și că trebuie să-și repare singuri problemele. E un cerc vicios”, concluzionează sociologul.

Cazul de la Hunedoara cu adultul care coboară turbat de furie să facă dreptate pe terenul de joacă mi-a amintit de un episod la care am asistat acum mai bine de 20 ani. După revoltă, senzația pe care am avut-o este aceea că România nu se schimbă, oricât ne-ar plăcea să o credem:

Când a venit un tată la bătătorul de covoare, adică pe terenul de fotbal improvizat între blocurile gri din Bucureștiul anilor 98-'99, s-a făcut liniște. Era tatăl unui băiat care nu prea pasa mingea și care își plătise egoismul feroce cu una bucată cașpică și un șut în fund de la un coechipier.

Când a venit un tată la bătătorul de covoare, era pus pe bătut. Totul s-a derulat pe repede înainte, dar a fost atât de intens, încât noi, restul, am uitat să respirăm. A venit și l-a pocnit zdravăn pe ăla de-i făcuse copilul să plângă. S-a dat rapid alarma în cartier și la scurt timp după l-a lovit și pe tatăl-vecin, care l-a rându-i coborâse alarmat să-și apare odrasla. Mai firav, tatăl nr 2. a căzut într-o baltă, iar noi am râs ca niște sălbatici.

Legenda tatălui bătăuș a crescut apoi ca acțiunile Tesla de astăzi. Pe noi, mici și proști, ne impresionase atât de profund, încât îl vedeam așa, ca un fel de super erou. Ne impresionase pentru că nu știam altceva și nu se ostenea nimeni să ne explice că violența nu duce la nimic bun. Și chiar dacă ar fi făcut-o, ar fi fost tot degeaba. Ne băteam între noi, copiii, iar în multe familii și-o fura toată casa de la câte un tată prost dispus. Vedeam filme cu bătăi și eram înscriși în secta lui Brus Li sau, după caz, a lui VanDam.

Bunică-mea îmi povestise cât și cum o bătea bunicul, cât a trăit. Toți aveam contacte cu violența și abuzul, în toate formele și chipurile posibile. Așa că manifestările de violență fizică sau verbală văzute la alții sau auzite prin pereții vecinilor nu reprezentau altceva decât entertainment, divertisment de „calitate”, serial Netflix gratuit.

De ce păstrează societatea acest tipar pe care l-am văzut, adaptat recent, în cazul de la Hunedoara? Și pe care îl putem vedea în orice formă, de la bătăi iscate în trafic la altercații la cozile de la supermarket?

*Dacă simți că ești în pericol sau dacă asiști la un abuz sau un episod de violență domestică sau asupra copiilor sau vârstnicilor, apelează numărul unic de urgență 112.

*Dacă ești victima violenței domestice, cunoști o persoană abuzată sau ești martorul unei astfel de situații, apelează linia telefonică gratuită cu nr unic 0800.500.333 pusă la dispoziție de ANES, destinată victimelor violenței domestice, disponibilă la nivel național 24h/24h, 7 zile/7 zile, pentru a-ți cunoaște drepturile și pentru a primi îndrumare și sprijin.

*Telefonul Copilului poate fi apelat la numărul 116 111. Acolo specialiștii acordă consiliere psihologică și juridică în mod gratuit.

XS
SM
MD
LG