„Organizarea acestei acţiuni de protest a salariaţilor din S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este faţă de intenţia angajatorului de a micşora salariile de încadrare cu 5,82% şi de a nu prevedea în B.V.C. (Bugetul de Venituri și Cheltuieli, n.r.) al anului 2024 sumele aferente adaosurilor, primelor şi indexarea cu rata inflaţiei, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă”, a transmis Sindcatul Liber Romgaz, într-un comunicat preluat de News.ro.
La protest că vor lua parte 500 de salariaţi, care ar urma să protesteze în interiorul dar și în exteriorul companiei.
”Biroul executiv al Sindicatului Liber Romgaz speră să aibă un dialog deschis cu toate părţile implicate cu scopul sprijinirii salariaţilor care contribuie nemijlocit la rezultatele deosebite ale societăţii!”, au mai transmis sindicaliștii.
Compania Romgaz are ca acționar majoritar statul român, care deține 70% din acțiuni, prin Ministerul Energiei. Restul acțiunilor sunt deținut de persoane juridice și acționari persoane fizice.
Sediul societății este la Mediaș, cu punct de lucru în București și sucursale în județele Sibiu și Mureș.
În 2022 compania a avut un număr de 5.228 de angajați și o cifră de afaceri de 2,65 miliarde de euro, profitul fiind de aproximativ 525 de milioane de euro, conform portalului Termene.ro.
În 2023, Romagaz a anunțat, în parteneriat cu OMV-Petrom, demararea proiectului de extragere și exploatare a gazelor naturale din 2 perimetre ale Mării Negre, în cadrul proiectului Neptun Deep.
Fiecare companie va avea o participție de 50% în proiecte, investițiile fiind estimate la 4 miliarde de euro. Producția de gaze naturale din apă adâncă ar urma să înceapă în 2027.