Această formulă a apărut undeva după 1997, când România și-a intensificat eforturile de aderare la NATO. Pentru o mai bună susținere a candidaturii sale, având nevoie de argumente, Bucureștiul s-a gândit să scoată în evidență antiteza ce o diferenția de fosta Iugoslavie și rolul internațional pozitiv asumat intenționat. Acolo unde Federația Iugoslavă s-a prăbușit în haosul și sălbăticia confruntărilor interetnice, România a avut inteligența politică de a evita această capcană. Angrenând minoritatea maghiară într-un dialog dificil dar consistent și mai ales invitând maghiarii la guvernare, începând cu 1997, românii au știut să construiască un parteneriat solid cu concetățenii lor unguri, suficient de practic pentru a facilita aderarea noastră atât la NATO cât și la UE.
Evident, colegii maghiari merită în egală măsură aprecierile noastre pentru contribuția lor la acest succes comun. Acolo unde naționaliștii sârbii radiau insecuritate,prin atitudinile lor extremiste, chiar fasciste, românii, prin tact și dialog, prin concesii pragmatice, contribuiau la dezvoltarea pașnică a propriei lor țări și mai ales consolidau stabilitatea regională a Balcanilor. De altfel așa a și apărut noțiunea de Balcanii de Vest, zonă instabilă și periculoasă a acestei “infame” regiuni europene, pentru că partea stabilă pașnică, a Balcanilor de Est, Slovenia, România, Bulgaria să-și poată urma cursul euro-atlantic.
Ideea de furnizor de securitate a fost întărită și prin participarea semnificativă, chiar masivă, a României la misiunile de securitate internațională ale NATO și UE. Bosnia-Herzegovina, Kosovo, Afganistan, Irak sunt tot atâtea zone ale mapamondului unde militarii, jandarmii sau polițiștii români au participat la diferite misiuni internaționale, pe o gamă largă de mandate și situații, unele cu un grad ridicat de risc. Sintagma “Romania-furnizor de securitate” nu era una demagogică ci avea acoperire în fapte și, lucrul cel mai important, chiar în sacrificii. Onoarea internațională a țării noastre este sfințită prin sacrificul militarilor români în diferite teatre de operații. Cel puțin din privința asta Bucureștiul și-a ocupat locul în NATO și UE cu fruntea sus.
Dacă ani de zile folosirea acestei expresii a fost justificată de eforturile și sacrificiile făcute de români, formula și-a epuizat azi substanța, ea nemaitransmițând nimic nici aliaților noștri. Mai grav de atât, nereflectând corect vremurile pe care le trăim și gradul mult crescut de pericol al sistemului internațional, noile amenințări și vulnerabilități cu care România se confruntă, formula respectivă induce în eroare cetățeanul român, creându-i impresia unei false siguranțe. Nu mai poți fi un furnizor de securitate când tu, ca țară, te confrunți cu un serios deficit de securitate, chiar cu unul în creștere. În acest moment, datorită evoluțiilor internaționale din ultimii ani, gradul de securitate națională s-a redus, România confruntându-se cu un deficit grav de protecție . Interesele sale naționale și valorile necesare susținerii aspirațiilor legitime de democrație și libertate, sunt mult mai expuse pericolelor, sunt mult mai vulnerabile în fața amenințărilor crescânde.
Oricine analizează discursurile liderilor politici occidentali, atunci când aceștia se referă la viața internațională, va observă că ei, din ce în ce mai des, folosesc cuvântul “periculos”. La festivitățile dedicate împlinirii a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial, președintele Franței , Emanuel Macron, a descris situația internațională ca fiind una periculoasă pentru țara sa. Iar președintele SUA, atunci când a prezentat publicului american noua strategie de securitate națională, a descris mediul global în care SUA trebuie să opereze ca “extrem de periculos”. Nu în ultimul rând, secretarul general al NATO, într-o declarație preluată de ziarul The Gardian avertiza că Alianța travesează cea mai periculoasă perioadă internațională de după căderea comunismului.
De aceea propun ca oficialii români să renunțe la sintagma “România , furnizor de securitate “. Nu ne mai servește la nimic, nu mai reflectă spiritul epocii. Duce în eroare opinia publică românească, inducându-i o speranță falsă de mai bine. După cum spunea și altă dată cronicarul, este din nou “cumpană mare pământului nostru și nouă”.
