Linkuri accesibilitate

Țară în Service

Țară în service | Roșia Montană (ne)protejată de UNESCO. Mizele de miliarde de dolari pe care statul român nu vrea să le înțeleagă

Proiectul de la Roșia Montana a stârnit unele dintre cele mai importante proteste din România post-decembristă. Românii au ieșit în stradă pentru un principiu: salvarea regiunii și, implicit, a mediului înconjurător. Imagine generică de la protestele din 2013

Guvernul Cîțu a amânat luarea unei decizii privind retragerea cererii de introducere a zonei Roșia Montană pe lista de patrimoniu a UNESCO. Documentul ar trebui dezbătut de UNESCO începând din 24 iulie. Pe fondul neîncrederii, protestele, vechi de aproape 20 de ani, au reînceput în București.

Decizia vine după aproape două decenii de când cetățenii comunei din Apuseni și societatea civilă se luptă pentru păstrarea intactă a zonei considerate cel mai mare zăcământ aurifer din Europa.

Acum trei ani, Guvernul Dăncilă a mai scos o dată Roșia Montană de pe lista de autorizare UNESCO, invocând un proces internațional prin care România ar risca plata unor penalizări record, de ordinul a miliarde de dolari. În contextul acelui proces, decizia de înscriere a zonei Roșia Montana în patrimoniul protejat de UNESCO ar putea cântări enorm dacă actuala putere nu va reuși să ia o hotărâre cât mai rapid.

Societatea civilă susține că nu există varianta unei „retrageri temporare”, așa cum au sugerat anumite voci din PNL și că, în acest moment, România s-ar afla în afara procedurilor Comitetului UNESCO, așa cum sunt ele descrise în Ghidul Operațional pentru Implementarea Convenției Patrimoniului Mondial și dincolo de practica uzuală a Comitetului Patrimoniului Mondial.

Regulamentele nu prevăd amânări succesive ale aceluiași dosar.

ONG-iștii arată că retragerea (adică „III.F. Withdrawal of nomination”, paragraful 152) presupune că statul care a transmis nominalizarea poate, în orice moment, să o retragă înainte ca ea să fie dezbătută. Aceasta ar echivala cu respingerea definitivă a dosarului.

Claudia Apostol, arhitectă și unul dintre coordonatorii programului ”Adoptă o casă în Roșia Montană”, spune că, în cazul unei retrageri, trebuie reluați toți pașii evaluării care, la primul dosar, au durat 5 ani. Apoi, trebuie trimisă o nouă solicitare și așteptată decizia Comitetului UNESCO.

„Ce se întâmplă acum este că România renunță, în fapt, la nominalizare. Dacă acum 3 ani, când ministrul Ivașcu a cerut returnarea dosarului, am spus că este «o rușine pentru România», acum nici nu știu cum am mai putea descrie o astfel de situație penibilă. La nivel internațional e de neconceput. La nivel local, e o bătaie de joc la adresa comunității și a patrimoniului de aici”, a precizat pentru Europa Liberă Claudia Apostol, arhitect, membru co-fondator al Asociației ARA - Arhitectură. Restaurare. Arheologie, coordonator al programului de restaurări „Adoptă o Casă la Roșia Montană”

Procesul cu despăgubiri record

Motivul pentru care România ar vrea retragerea dosarului este legat de o despăgubire-record pe care Gabriel Resources, compania care a inițiat proiectul de exploatare cu cianuri a zonei aurifere Roșia Montana, ar cere-o statului român. Înscrierea dosarului, spun multe voci din lumea politică, ar echivala cu creșterea șanselor ca România să fie obligată să plătească acești bani. Această interpretare, contra-intuitivă, se ciocnește de o alta, a ONG-urilor și a arheologilor, potrivit căreia, tocmai înscrierea dosarului la UNESCO, ar ajuta statul român să nu plătească respectivele despăgubiri.

În 2015, Gabriel Resources a anunțat că a dat în judecată România la Curtea de Arbitraj a Băncii Mondiale pentru un prejudiciu de 4,4 miliarde de dolari, ca urmare a respingerii legii prin care putea începe exploatarea zăcământului.

Procesul în fața unei instante arbitrale a fost posibil în baza acordurilor bilaterale de protecție a investițiilor (BIT) încheiate de România cu Canada, pe de o parte, și cu Marea Britanie și Irlanda de Nord, pe de cealaltă parte. Judecata, care durează deja de peste cinci ani, e departe de a fi finalizată.

În iunie 2021, ziarul german Der Spiegel aduce, din nou, în prim-plan confruntarea dintre statul român și compania minieră canadiană Gabriel Resources. Jurnaliștii germani vorbesc acum de o sumă de 5,7 miliarde de dolari și de o nouă problemă pe care judecata a întâmpinat-o. În urmă cu trei ani, în 2018, Curtea Europeană de Justiție, prin decizia Achmea, a dispus lichidarea a aproximativ 130 de acorduri bilaterale semnate de statele membre care permit judecata în fața unor tribunale arbitrale, nu în fața instanțelor obișnuite, printre care și cele în baza cărora există acest proces.

Mină de aur de la Roșia Montana, surprinsă într-o fotografie din 2011.
Mină de aur de la Roșia Montana, surprinsă într-o fotografie din 2011.

Jurnaliștii germani spun că, în ultimii doi ani, marile concerne mondiale s-ar fi repliat și ar fi încercat să facă lobby la membrii Direcției Generale pentru Stabilitate Financiară și Piețe de Capital (FISMA), în care sunt discutate diferite posibilități pentru a proteja interesele investitorilor în viitor, iar „planul lor ar fi să obțină de la Comisia UE și statele membre crearea unui nou sistem de justiție paralelă, similar cu vechiul BIT intraeuropean, dar compatibil cu legislația UE.”

„Atâta timp cât depunerea la UNESCO a unui dosar presupune ca un stat membru trebuie să dovedească faptul că situl este protejat prin legile naționale, iar UNESCO nu adaugă măsuri restrictive sau de alt gen - ci doar recomandări și asistență, nu văd cum poate afecta asta un proiect minier sau un arbitraj”, e de părere Claudia Apostol. Aceasta precizează că a consultat documentele depuse de Guvernul României la Washington.

„Înțeleg că exact asta este și perspectiva avocaților apărării, care spun răspicat în aceste documente: Cererea pentru ca Roșia Montană să devină sit al Patrimoniului Mondial UNESCO nu are impact asupra proiectului. Tot în acest document, am mai întâlnit următoarea concluzie, la fel de clară: RMGC ar putea și poate face exploatări miniere în continuare în zona Proiectului dacă obține mai întâi ADC-urile necesare și dacă procesul de declasare este finalizat ( n.r. ADC înseamnă certificat de descărcare arheologică)” mai susține activista Claudia Apostol.

Aceasta conchide: „Roșia Montană e protejată din 1992, de când avem prima listă a monumentelor istorice în România. Guvernul cunoaște poziția avocaților, cunoaște aceste documente, dar lasă să se înțeleagă că ăsta ar fi motivul: arbitrajul. Nu e doar dublu-standard, este o sentință aplicată unei comunități al cărei potențial e sfărâmat și al cărei viitor este jucat, cu bună știință, la bursă.

Cele mai longevive proteste din istoria României

Proiectul Roșia Montană a stat și la baza unora dintre cele mai longevive, diversificate și eficiente forme de protest din ultimii 20 de ani.

Acestea au început în 2003, când a fost înființată Asociația Alburnus Maior de către locuitorii din Roșia Montană. Scopul era de a lupta împotriva proiectului minier al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) dezvoltat compania canadiană Gabriel Resources. Listată de multă vreme la bursă, compania a avut inițiatori români, oameni cu acces la informații valoroase cu privire la zăcămintele de aur, în anii 1990. Alături de distrugerea minelor romane de la Alburnus Maior vechi de aproape două milenii, exploatarea zăcămintelor de aur din Munții Apuseni cu ajutorul cianurilor a fost și rămâne principalul contraargument folosit de cei care se opun proiectului, inclusiv în demonstrații de stradă.

Între 6-11 octombrie are loc primul marș de solidaritate, care a durat 6 zile, de la Cluj Napoca la Roșia Montană. Un an mai târziu, apare logo-ul care a supraviețuit mai bine de 15 ani - „Salvați Roșia Montană!”

În 2004 este organizat primul festival FanFest. La finalul celui de-al doilea marș de solidaritate, 4.000 de oameni ajung pe islazul de la Roșia Montană, să vadă și să înțeleagă de la fierul ierbii situația.

În 2005 sunt organizate primele flashmob-uri împotriva ministrului mediului de atunci, Rovana Plumb (PSD) și a încercării de emitere a unui aviz de mediu pentru Roșia Montană.

Protestele se generalizează în 2013, odată cu încercarea de reglementare legislativă a debutului exploatării miniere. Zecile de mii de oameni ieșiți în stradă sub sloganul „Uniți Salvăm!” au reușit, printre altele, să blocheze legea care permitea exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană sau să amelioreze decizia Guvernului Dăncilă de a scoate definitiv dosarul exploatării miniere din dezbaterea UNESCO.

La ce ne așteptăm pe 24 iulie

Cererea de înscriere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO va fi luată în discuție în întrunirea Comitetului care începe pe 24 iulie, la Fuzhou în China.

Activista Claudia Apostol a explicat pentru Europa Liberă ce s-ar putea întâmpla după decizia UNESCO.

Arhitecta Claudia Apostol, activist al Asociației Alburnus Maior în apărarea valorilor arheologice și naturale de la Roșia Montana. Alburnus Maior este denumirea romană a așezării vechi de peste 2000 de ani.
Arhitecta Claudia Apostol, activist al Asociației Alburnus Maior în apărarea valorilor arheologice și naturale de la Roșia Montana. Alburnus Maior este denumirea romană a așezării vechi de peste 2000 de ani.

„Dacă vom avea o decizie de înscriere, primul pas este ca Statul să treacă la implementarea măsurilor care asigură conservarea și valorificarea sitului, prin intervenții care, de altfel, au fost promise chiar și prin Programul de Guvernare, nu doar prin dosarul de la UNESCO. Trebuie definitivat un plan de management pentru care putem primi asistență specializată la cel mai înalt nivel profesional, chiar și finanțare - dat fiind că pentru siturile incluse în Lista Patrimoniului în Pericol se pot aloca fonduri pentru situl respectiv. Toate aceste măsuri, în contextul în care Roșia Montană este și acum asaltată de turiști, când nu are niciun fel de infrastructură destinată turismului, vor face ca dezvoltarea locală în această direcție să fie o consecință absolut firească, antrenând, evident, beneficii economice pentru localitate și comunitatea de aici”, explică Claudia Apostol

Cât privește eventualitatea în care România pierde din nou ocazia de a finaliza cu succes procedurile, activista spune că ar echivala cu prelungirea menținerii sărăciei în zonă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, printr-o serie de politici controversate din anii 1990, zona a figurat printre așa-numitele „zone mono-industriale defavorizate”, politici care favorizau numai investițiile în direcția industriilor respective (în cazul de față mineritul) și le neglijau pe toate celelalte, generând un cerc vicios al subdezvoltății.

„Dacă nu se înscrie sub protecția UNESCO, pierdem o oportunitate imensă pentru acest loc. Vorbim de o localitate cu un potențial imens, care este menținută într-o stare de sărăcie și nesiguranță de zeci de ani. Nu cred că a calculat nimeni până acum cât de ample sunt pierderile înregistrate până acum (buget local, locuri de muncă etc.) prin înghețarea și blocarea acestei zone de 20 de ani încoace, pentru a fi teren fertil pentru un proiect minier privat. Dacă ratăm această înscriere, mă aștept ca Guvernul României să uite și de celelalte promisiuni din în Programul de Guvernare, iar locul va fi lăsat să zacă în sărăcie sine die”, a arătat arhitecta.

În plus, precizează ea, în această situație, șansele ca cineva să înceapă exploatarea zăcămintelor de aur și argint sunt nule.

„Din punct de vedere legal, pașii pentru avizarea unei eventuale exploatări sunt aceiași, indiferent dacă Roșia Montană intră sau nu în Lista Patrimoniului Mondial. Exact așa spun și avocații României de la Washington: RMGC could and can still mine in the Project area if it first obtains the requisite ADCs and if the declassification process is completed. ( RMGC ar putea și poate începe exploatarea în zona proiectului dacă obține mai întâi ADC-urile necesare și dacă procesul de declasare este finalizat> - adică proiectul minier se va putea face și se poate face și acum dacă respectă legea. Acești pași legali sunt instituiți de ani de zile, nu de acum și nu de UNESCO. Vom vedea în mai puțin de o lună dacă și Guvernul Cîțu se va alătura lor.” ​, a concluzionat activista.

Cronologia exploatării zăcământului de la Roșia Montană


1996 - compania de stat care exploata zăcămintele de la Roșia Montană începe restructurările şi disponibilizările. Gabriel Resources, companie listată la Bursa din Toronto/Canada, îşi manifestă interesul de a continua exploatarea minieră în zonă;

1997 - e înființată firma EURO GOLD RESOURCES S.A care, în 2000, devine Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Acţionarii sunt Gabriel Resources şi compania minieră de stat Minvest Roșia Montană S.A. În prezent, 80% dintre acțiunile societății sunt deținute de Gabriel Resources, iar 20% de Minvest Roșia Montană S.A, ale cărei participațiuni sunt deținute, în totalitate, de Ministerul Economiei;

1997 - 2002 RMGC face explorări geologice pentru determinarea cantității de minereu existent și ajunge la concluzia că poate estima rezervele la 214,9 milioane tone cu conţinuturi medii de 1,46g/t Au şi 6,9g/t Ag reprezentând 10,1 milioane uncii (314 t) Au si 47,6 milioane uncii (1480 t). Conform informațiilor publicate pe pe site-ul Roșia Montană Gold Corporation, procesul de exploatare a zăcământului ar urma să se întindă pe o perioadă de 30 de ani și implică amenajarea a patru cariere de suprafață la Cetate, Cârnic, Jig și Orlea. Exploatarea propriu-zisă a minereului ar urma să se facă până în anul al 14-lea al proiectului;

1999 - RMGC obţine licenţa de concesiune pentru exploatarea minereurilor de aur şi argint din perimetrul Roşia Montană;

2000-2007 - Au loc cercetări arheologice în Programul Național de Cercetare „Alburnus Maior”, cel mai mare program de cercetare arheologică preventivă din România. A fost coordonat științific de Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti și autorizat și inițiat de Ministerul Culturii. Sunt cercetat 13 situri din zona Roșia Montană și sunt scoase la iveală peste 15.000 de artefacte, necropole și morminte romane. Una din cele mai valoroase artefacte este sistemul de transport al minereului cu ajutorul unor scripeți de lemn, mecanism păstrat din epoca romană și aflat in-situ. RMGC susține, la rândul său, că a finanțat cu 11 milioane de dolari cercetările arheologice și că elementele de inginerie romană ar putea fi replicate la suprafață. Muntele sub care se află acum se află pe lista celor care ar dispărea din cauza exploatării.

2002 - este finalizat Planul de Urbanism General (PUG) al comunei Roșia Montana care include proiectul minier, dar și Planul Urbanistic Zonal. Ulterior, el este anulat în instanță în urma plângerilor ONG-urilor;

2002-2004 și 2006-2008 RMGC achiziționează proprietăți în zona proiectului, zeci de familii sunt strămutate și relocate;

2004 - RMGC demarează procedura de obținere a acordului de mediu la Agenția pentru Protecția Mediului Alba;

2006 - RMGC depune, la Ministerul Mediului, Raportul de Impact asupra Mediului. Compania internațională susține că, la realizarea acestuia, a lucrat o echipă de experți români și străini;

2007 - Ministerul Mediului suspendă procedura de evaluare a Raportului Studiul de Impact asupra Mediului. Procedura e reluată în 2010;

2007 - Ordinul Arhitecților din România propune Ministrului Culturii înscrierea sitului de la Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO), în scopul protejării sitului;

Iulie 2011 - Direcția Județeană de Cultură Alba Iulia emite certificatul de descărcare arheologică pentru o parte din masivul Cârnic, după aprobarea raportului de cercetare arheologică preventivă „Masivul Cârnic, Roşia Montană, România - proiectul minier Roşia Montană”. Acesta ar putea echivala cu o undă verde pentru începerea lucrărilor. Documentul este și el anulat de instanță;

August 2013 - Guvernul Ponta 2 aprobă şi trimite în parlament un proiect de lege privind „unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argintifere din perimetrul Roșia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităților miniere în România”. Astfel, s-ar da posibilitatea exploatării sitului, chiar dacă o parte dintre obiectivele de la Roșia Montană sunt înscrise pe lista monumentelor istorice chiar de la începutul anilor 90;

Pe 12 septembrie 2013, Guvernul a desecretizat și a pus la dispoziția presei mai multe acte despre afacerea Rosia Montana. În imagine premierul de atunci, Victor Ponta și fostul ministru Dan Șova.
Pe 12 septembrie 2013, Guvernul a desecretizat și a pus la dispoziția presei mai multe acte despre afacerea Rosia Montana. În imagine premierul de atunci, Victor Ponta și fostul ministru Dan Șova.

Octombrie - noiembrie 2013 - O comisie parlamentară specială este formată pentru a analiza proiectul de lege pentru modificarea legii minelor recomandând în final respingerea acestuia, după presiunea străzii;

Zeci de mii de persoane au protestat în stradă pentru un principiu: „Uniți, salvăm Roșia Montana.”
Zeci de mii de persoane au protestat în stradă pentru un principiu: „Uniți, salvăm Roșia Montana.”

Decembrie 2013 - Proiectul de lege pentru modificarea Legii Minelor este dezbătut şi votat în Camera Deputaților unde nu a reușit să adune numărul minim de voturi necesare pentru a fi adoptat;

2015- Gabriel Resources dă în judecată România. Canadienii invocă pierderi de aproape 4 miliarde şi jumătate de dolari deoarece Guvernul de la Bucureşti a decis, în decembrie 2013, să nu aprobe legea prin care s-ar fi permis exploatarea minei de aur de la Roşia Montană, ca urmare a unor masive proteste de stradă. Suma a ajuns, în prezent, conform presei germane la 5,7 miliarde de lei;

2016 - Ministrul Culturii, Corina Șuteu, anunță că dosarul privind înscrierea în Patrimoniul UNESCO a sitului Rosia Montana va fi depus in data de 9 decembrie, aceasta opinând că dezvoltarea economică și cea culturală a zonei trebuie corelate.

Senatorii Vlad Alexandrescu și Mihai Goțiu poartă o pancardă cu un mesaj sugestiv: „Roșia Montana” în Unesco.
Senatorii Vlad Alexandrescu și Mihai Goțiu poartă o pancardă cu un mesaj sugestiv: „Roșia Montana” în Unesco.

Iunie 2018 - Guvernul Dăncilă stopează procedura de includere a localității Roșia Montană în patrimoniul UNESCO. Cererea urma să fie transmisă ambasadorului României la UNESCO, Adrian Cioroiani, prin intermediul Ministerului de Externe. Intenția de stoparea dosarului a fost luată de Guvern fără nici un anunț public, fără nicio dezbatere;

Iunie 2018 - La presiunea străzii, Consiliul Suprem de Apărare a Țării decide că problematica înscrierii în Patrimoniul UNESCO peisajului cultural minier de la Roşia Montană va fi gestionată, în continuare, de Guvern;

Iulie 2018 - La Manama, în Bahrain, înscriere Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO este amânată după ce, pentru prima dată în istoria organizmului, două țări - Azerbaidjan și Bosnia – Herțegovina cer acest lucru. Cele două țări ceruseră exact ceea își dorea guvernul Dăncilă, returnarea dosarului către guvern până la finalul procesului cu Gabriel Resource. Intervenția celor două state este considerată salvatoare pentru că, o eventuală cerere a României, ar fi echivalat cu stoparea înscrierii;

Ianuarie 2020 - Guvernul Orban reia înscrierea Roșiei Montane în lista Patrimoniului UNESCO și depune dosarul în ultima zi;

Noiembrie 2020 - Benjamin Steinmetz unul dintre investitorii de la Roșia Montană este condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” alături de Remus Truică, Paul Lambrino, consultantul Tal Silberstein, acuzați de un prejudiciu de 145 de milioane de euro;

2021 - autoritățile sunt indecise în privința înscrierii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO. Pe 24 iulie 2021, Comitetul Patrimoniului Mondial ar urma sa decida în privința cererii făcute de Guvernul Orban în vederea înscrierii Peisajului Roșia Montană pe lista UNESCO.

Roșia Montană s-a discutat. Încă nu s-a luat o decizie. Vom discuta din nou la următoarea ședință de coaliție
Florin Cîțu, premierul României

Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervația Biosferei Delta Dunării (înscrisa în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Manastirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetățile dacice de la Oraștie (1999), bisericile maramureșene din lemn (1999) și centrul istoric al orașului Sighișoara (1999).

See all News Updates of the Day

update

Țară în service | Secretul întârzierilor de la metrou. Cum plătește Metrorex pentru mentenanță mai mult decât Londra și Shanghai

Dimineața și după-amiaza, când fluxul de călători era cel mai mare, trenurile de la metrou circulau și din 5 în 5 minute. Începând din iulie, călătorii așteaptă și 15 minute.

Știați că mentenanța metroului bucureștean costă mai mult decât la Londra și Shanghai? Scăderea numărului de curse din ultima perioadă este cauzată tocmai de datoriile pe care Metrorex le are către compania care asigură service-ul, fără a cărei aviz niciun tren nu poate, conform legii, să plece din stație. Bucureștenii simt deja efectele acestor întârzieri, iar specialiștii în transport spun că adevăratele neplăceri urmează din toamnă.

Luni dimineața, de la 8:00 și până la 9:30, trenurile metroului bucureștean au circulat cu diferențe de minimum 10 minute între ele pe linia Berceni-Pipera, cea mai aglomerată din Capitală. Iar situația s-a repetat și marți după-amiaza, între 17:30 și 18:30, conform unei monitorizări realizate de Europa Liberă.

De asemenea, călătorii care urcau de la Dristor sau Ștefan cel Mare pentru a ajunge până în Piața Victoriei așteptau și câte 15 minute. Această situație este înregistrată zilnic de la începutul lunii iulie.

„Faptul că vin mai rar trenurile înseamnă automat că se adună mai multă lume în stații și se creează îmbulzeli mari atunci când trenul ajunge într-un final în stație. Eu poate mai mă descurc, uneori cu greu, dar sunt copii care sunt îngrămădiți, dați la o parte”, spune Anca Stancu, care lucrează la o multinațională din zona Aviatorilor.

„Și încă e vară, oamenii sunt în concedii, iar copiii și tinerii nu merg la școală, liceu, universitate. Dacă se păstrează acest ritm al metroului, din 10 sau chiar 15 minute, nu cred că la toamnă se va mai putea circula normal. O să fie imposibil să te mai urci în metrou, dacă nu te îmbrâncești”, mai spune ea.

A fost și mai bine

Singura bilă albă sau măcar gri a transportului din București era, până în această vară, mobilitatea cu trenurile din subteran ce aparțin de Metrorex, companie publică din subordinea Ministerului Transportului.

„Intervalul de succedare de 15 minute anulează complet utilitatea metroului într-un oraș precum București și contravine fundamental scopului de existență a rețelelor de metrou. Respectiv scopul de a fi cel mai rapid, eficient și predictibil mod de transport din interiorul spațiului urban. Din acest motiv, intervalul de succedare de 15 minute între trenurile de metrou este un act de sabotaj direct a rețelei de metrou din București”, explică Mihai Alexandru Crăciun, expert în domeniul transporturilor.

Până în luna iunie, transportul cu metroul era considerat cel mai rapid din București. Din iulie, timpul de așteptare a unui tren este și de 15 minute, iar un călător poate ajunge să piardă câte jumătate de oră în fiecare zi de navetă.
Până în luna iunie, transportul cu metroul era considerat cel mai rapid din București. Din iulie, timpul de așteptare a unui tren este și de 15 minute, iar un călător poate ajunge să piardă câte jumătate de oră în fiecare zi de navetă.

Conform statisticilor oferite de Metrorex, în medie, aproape 200.000 de călători folosesc zilnic magistrala M2, între Berceni și Pipera.

La un loc, toate liniile de metrou au, ca medie zilnică, un număr de peste 600.000 de călători. Dintre aceștia, aproape 50% se deplasează pentru a merge și a se întoarce de la locul de muncă: dimineața, când merg la muncă (între 7:30 și 10:00), și după-amiaza (între 16:30 și 19:00), așa cum reiese din statisticile companiei.

Tocmai între aceste ore, până în luna iunie, trenurile de metrou circulau în medie din 4 sau 5 minute pe magistrala Berceni și Pipera, linie pe care sunt stații în mai multe zone de birouri sau cartiere rezidențiale aglomerate.

La finalul lunii iunie, compania franceză Alstom, cea care asigură mentenanța metroului bucureștean, anunța că „ia în considerare suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanță a flotei de metrou în luna iulie, dacă Metrorex nu achită facturile restante, a căror valoare totală este echivalentă unui an de servicii prestate”.

Iar serviciile Alstom sunt esențiale în transportul subteran din București. Fără acordul de la angajații Alstom cum că un tren este în bună funcțiune, mecanicii Metrorex nu pot pleca într-o cursă.

Într-un interviu din luna iunie, președintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci, a declarat că Metrorex datorează Alstom peste 33 de milioane euro, adică peste 160 de milioane lei, sumă ce corespunde unui an de plăți restante.

„Alstom realizează mentenanța conform contractului, indicatorii de performanță sunt îndepliniți, aşa că avem nevoie de achitarea integrală a facturilor. Este nevoie de angajament de ambele părți, nu mai putem fi singurii care susținem financiar acest contract”, a spus acesta pentru News.ro.

Reacția companiei Alstom după publicarea articolului de Europa Liberă

Conducerea Alstom România a trimis, vineri, 12 august, un drept la replică legat de materialului jurnalistic publicat, joi, de Europa Liberă, un drept la replică semnat de Gabriel Stanciu, director general al companiei Alstom pentru România, Bulgaria și Republica Moldova.

Din documentul trimis de Alstom reiese că Europa Liberă ar fi greșit când a comparat contractul din România cu acorduri de mentenanță din alte orașe, că expertul consultat de Europa Liberă nu este destul de bine pregătit, în opinia Alstom, și că autorul articolului a acționat cu rea intenție.

„Ceea ce dorim cu această sesizare este să tragem un semnal de alarmă că astfel de demersuri aparent corecte din punct de vedere jurnalistic pot aduce prejudicii majore de imagine si credibilitate atât companiei Alstom, cât și Europei Libere, într-o epocă în care mediul online facilitează propagarea rapidă a informațiilor vehiculate, indiferent dacă ele sunt sau nu corecte și din surse demonstrabile”, este unul dintre paragrafele asumate de Gabriel Stanciu.

Fără a comenta poziția unei companii sub forma de „drept la replică” la un articol și respectând orice reacție față de articolele Europa Liberă, precizăm că datele prezentate în text legate de contractele de mentenanță din alte orașe din lume sunt informații corecte, open source, fără o sursă originară care să fie citată, menționată, indicată pentru dezvăluirea informațiilor în premieră și care nu implică drepturi de autor.

Redăm mai jos, integral, dreptul la replică trimis de Alstom la adresa acestui articol publicat de Europa Liberă.

Motivul din cauza căruia metroul circulă mai rar

Acest anunț al conducerii Alstom a dus la sfârșitul transportului relativ decent cu metroul la orele de vârf în Capitală.

Anual, mentenanța garniturilor de tren costă bugetul Metrorex între 33 și 40 de milioane de euro. Suma variază de modul de calcul al serviciilor oferite de Alstom Transport SA (reprezentanța din România a companiei franceze).

Este a doua cea mai mare cheltuială din bugetul companiei publice și cel mai mare contract de servicii al Metrorex. Bugetul de salarii, undeva la 150 de milioane de euro, este cea mai importantă cheltuială a societății de metrou.

De la amenințările din iunie, Alstom a trecut la fapte luna următoare. Pentru că sumele pentru serviciile de mentenanță asigurate de societatea franceză din anul 2021 nu au fost achitate, multinaționala a decis, din 11 iulie, să nu mai asigure service-ul tuturor celor 82 de trenuri, ci doar mentenanța a 39 de garnituri, cele mai noi dintre ele.

„Intervalul a crescut de la 5 minute (dimineața pe Berceni-Pipera) până la 15 minute din cauza contractului cu Alstom, plățile se fac în funcție de numărul de km realizați de fiecare tren, asta e metoda de calcul. Pentru că Metrorex a rămas în urmă cu plățile, Alstom a ales să asigure service-ul, mentenanța, doar la trenurile cele mai noi, unde sunt și cheltuieli mai mici. Voiam să vă întreb dacă este o metodă normală de calcul, ca Alstom să încaseze la fiecare cursă realizată de un tren o sumă de vreo 100 de euro, în condițiile în care trenurile nu sunt inspectate după fiecare cursă”, este și opinia lui Mihai Alexandru Crăciun.

Primul contract

Înțelegerile contractuale dintre Alstom și Metrorex pentru mentenanță au început în 2004. În acel an a fost primul contract între Metrorex și Alstom, pe o durată de 15 ani.

Acordul din 2004 a fost negociat între Miron Mitrea, ministrul Transporturilor de la acel moment, și directorul Alstom, Radu Farmuș. Acesta era de fapt un fost director general al Metrorex. Valoarea inițială a acestei înțelegeri se ridica la 240 de milioane de euro. Documentul din iulie 2004 presupune preluarea de către societatea franceză a celor trei depouri și a uzinei de reparații.

Între 2019 și 2021 au fost semnate doar înțelegeri anuale, perioadă de doi ani în care s-au desfășurat procedurile unei noi licitații. La sfârșitul anului trecut, Metrorex a anunțat că a desemnat, în urma licitației, compania Alstom pentru un alt contract de 15 ani pentru operațiunile de mentenanță.

Până în 2021, Metrorex plătea pentru mentenanță aceleași sume, fie că era vorba de trenuri vechi, fie de trenuri în garanție.
Până în 2021, Metrorex plătea pentru mentenanță aceleași sume, fie că era vorba de trenuri vechi, fie de trenuri în garanție.

„Al doilea contract pe termen de 15 ani între Metrorex și Alstom a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2022, fiind semnat în urma câștigării de către Alstom a procedurii de achiziție publică prin licitație deschisă organizată de Metrorex”, au transmis reprezentanții Alstom într-un răspuns trimis Europa Liberă.

Astfel, în baza noii înțelegeri cu Metrorex, Alstom va asigura mentenanța până în 2037.

Noul contract

Noul acord are o valoare cuprinsă între 2,8 și 4,1 miliarde lei și cuprinde mentenanţa standard. Diferența dintre 2,8 și 4,1 miliarde de euro (de aproximativ 250 de milioane de euro) este explicată prin modul în care se vor calcula serviciile de mentenanță până în 2037.

Mai exact, se poate ajunge până la 4,1 miliarde de lei dacă se vor inaugura noi magistrale, se va menține un ritm constant în programul trenurilor și dacă garniturile vechi, fabricate până în 1980, vor fi menținute în trafic până în 2037.

„Dar chiar și dincolo de astfel de detalii, putem face o comparație a costului mediu de întreținere per tren pe an. În cazul contractului dintre Metrorex și Alstom, la o valoare de contract de întreținere între 500 și 800 milioane EUR, pentru 15 ani, pentru 83 de trenuri - 44 de trenuri Bombardier, 24 CAF și 15 IVA -, vorbim de un cost mediu de 400-650 mii EUR / tren / an”, este calculul făcut de Mihai Alexandru Crăciun pentru Europa Liberă.

​Alstom Transport a depus oferta pe 14 iunie 2021, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată de Metrorex. De altfel, Alstom a fost singura companie care a depus oferta, după o disputa dintre Metrorex și spaniolii de la CAF, care au solicitat amânarea licitației pentru a avea timp să analize documentele care să le permită să depună o ofertă competitivă. În cele din urmă, instanțele din România au respins solicitarea CAF de a anula licitația.

Materialul rulant al Metrorex pentru care Alstom trebuie să realizeze service-ul, în baza contractului:

  • 15 rame electrice de metrou fabricate de IVA Arad – România între 1980 – 1992 și fiabilizate între 2011 – 2014;
  • 44 de rame electrice de metrou fabricate de Bombardier Transportation-Suedia, utilizate pentru efectuarea serviciului comercial (transport de călători), din care 18 rame fabricate între 2002 şi 2004 respectiv 26 de unităţi între 2006 – 2008;
  • 23 de trenuri realizate de CAF (Spania), din care 16 trenuri din 2013-2014, respectiv 7 rame din 2016, potrivit caietului de sarcini Metrorex.

În plus, în vara acestui an, Alstom ar urma să înceapă livrarea primelor unități din cele 13 rame Metropolis, contractul fiind semnat în decembrie 2020 pentru 100 de milioane euro.

Clauza

Explicația pentru care trenurile din subteran circulă mai rar pleacă de la bani și de la modul cum sunt calculate, din 2011, plățile făcute pentru operațiunile de service ale garniturilor.

Documentele semnate în 2004 au fost renegociate de încă două ori. Una dintre aceste ocazii a fost în 2011, spun reprezentanții Metrorex.

Atunci, Gheorghe Udrişte, director general al Metrorex, şi Gabriel Stanciu, director general al Alstom Transport România, au căzut de acord să semneze un amendament la contractul în vigoare din 2004 privind întreținerea întregii flote de trenuri de metrou.

În această anexă se stabileau mai clar trei probleme: optimizarea lucrărilor de întreţinere efectuate de Alstom, optimizarea planificării acestora şi un nou principiu de facturare pe care compania franceză îl făcea către Metrorex.

Mai exact, printr-o clauză din acest amendament s-a menționat modul clar în care Metrorex plătește serviciile de mentenanță realizate de Alstom. Astfel, la orice kilometru parcurs de orice tren - fie vechi, fie nou și în garanție - Metrorex trebuia să achite o sumă către Alstom în baza faptului că societatea franceză asigura starea bună de funcționare a fiecărui tren.

„În conformitate cu termenii și condițiile contractului, Alstom va continua, de asemenea, să asigure întreținerea preventivă și corectivă pentru subsistemele principale ale trenurilor, să efectueze toate reparațiile necesare, precum și să curețe interiorul și exteriorul garniturilor de tren”, se mai precizează în documentele semnate de Metrorex cu Alstom în 2011.

20.000 de euro pe zi

„Serviciile de mentenanță prestate și recepționate se facturează lunar către Metrorex la un preț unitar de 3,69 euro/tren km, valoarea totală a acestora fiind calculată în funcție de numărul kilometrilor parcurși în serviciul comercial de către aceste trenuri”, reiese din documentele obținute de Europa Liberă de la Metrorex care fac referire la contractul cu Alstom din perioada 2011-2019.

În noul contract, de la finalul anului 2021, încheiat între Alstom și Metrorex, tarifele sunt modificate, dar se menține modul de calcul la kilometru:

  • Prețul pentru trenurile vechi realizate este de 30,95 lei/km, exclusiv TVA.
  • Prețul serviciilor standard de mentenanță pentru trenurile noi este de 16,01 lei/km, exclusiv TVA.
Contractul dintre Metrorex și Alstom Transport SA, modul cum se tarifează mentenanța
Contractul dintre Metrorex și Alstom Transport SA, modul cum se tarifează mentenanța

Cum fiecare zi de lucru la Metrorex are 18 ore, program între 5:00 și 23:00, iar un tren vine la 7 minute zilnic, rezultă că pe o singură magistrală, care are în medie o distanță de peste 15 kilometri, costul privind mentenanța ajunge la peste 20.000 de euro pe zi.

Reprezentanții Alstom au precizat pentru Europa Liberă că modul de calcul al serviciilor de mentenanță la kilometru parcurs de fiecare tren este o procedură obișnuită.

„Există o procedură standard în industrie de a calcula tarifele pentru servicii de mentenanță, pe număr de kilometri parcurși pe fiecare magistrală. Este un criteriu clar, previzibil, se poate estima cu ușurință numărul de kilometri parcurși de o flotă în baza graficelor de circulație. Facturarea se face lunar, strict pe baza kilometrajului parcurs de trenurile din flota Metrorex”, ne-a transmis Antoaneta Cojanu, manager de comunicate al companiei.

Institutul Manhattan a analizat în 2018 sumele cheltuite de compania NYCT, cea care asigură transportul în subteran din New York. Reieșea că NYCT cheltuia 8 dolari per kilometru pentru mentenanța fiecărui tren. În schimb, Chicago Transit Authority a cheltuia doar 4,5 euro pentru întreținerea trenurilor din subteran.

Absurdități

Europa Liberă a obținut, de la foști reprezentanți ai conducerii Metrorex, câteva din amănuntele curioase din contractul de mentenanță al companiei până în 2019. De exemplu, service-ul se tarifa și la trenurile noi, care sunt încă în garanție.

„Pentru parcul de trenuri de tip BM3 – CAF, firma Alstom Transport efectuează numai mentenanța preventivă. Mentenanța corectivă se asigură în perioada de garanție a trenurilor BM3 de către firma CAF, costurile fiind incluse în prețul total al contractului de furnizare”, ni s-a confirmat, într-un răspuns scris, de reprezentanții Metrorex.

Trenurile Bombardier (firmă cu origini germane și Alstom au fuzionat anul trecut) au început să fie puse în traficul subteran din București din 2003. Ele au fost achiziționate fără geamuri rabatabile, ceea ce făcea ca vara condițiile din trenuri să nu fie confortabile.

Alstom s-a angajat să monteze geamurile rabatabile pentru trenurile Bombardier în baza contractului de mentenanță. Compania a calculat că această operațiune a costat 3,9 milioane de euro.

În baza contractului de mentenanță, Alstom se obligă și să asigure curățenia în interiorul trenurilor
În baza contractului de mentenanță, Alstom se obligă și să asigure curățenia în interiorul trenurilor

„Ne-am bazat evoluția ulterioară a contractului pe faptul că linia 5, Drumul Taberei-Pantelimon, se va deschide într-un orizont de timp normal și astfel puteam să ne acoperim pierderea respectivă printr-un volum adițional de facturat în funcție de kilometri parcurși pe noua linie”, spune Gabriel Stanciu, director general Alstom Transport România.

În baza acestui contract de mentenanță, Alstom trebuia să realizeze și curățenia interioară a trenurilor de metrou.

În vara lui 2019, într-un interviu acordat Club Feroviar, directorul Alstom Transport Romania, Gabriel Stanciu, explica de ce mentenanța metrourilor este dificilă și de ce tarifarea la kilometru este utilă.

„Metrorex plătește un tarif pe kilometru, ceea ce face ca aceste costuri să fie predictibile. Ei știu la începutul anului că vor face cinci milioane de kilometri. Înmulțit cu tariful, ei știu cât îi va costa în anul respectiv. Cand am preluat serviciul, gradul de disponibilitate a flotei era de 60%, acum este de peste 99%”, spunea acesta.

Ministerul Transporturilor, indicat ca vinovat

Soluția pentru că acest contract de mentenanță să nu mai fie vinovat pentru ritmul tot mai rar al metroului din stații este ca Metrorex să aibă prevăzute în prima parte a fiecărui an sumele în buget. În ultimul deceniu, sumele au fost prevăzute de Ministerul Transportului de-abia în anul următor.

Astfel, Metrorex are bani să plătească mentenanța dintr-un an de-abia în anul următor. Așa cum s-a întâmplat și în 2022.

„Metrorex are de ani buni un contract de mentenanță pentru garniturile de tren cu o companie foarte mare la nivel mondial. Facturile pentru această mentenanță nu au fost plătite. De exemplu, la sfârșitul anului trecut, facturile neplătite de către Metrorex către această companie erau de aproximativ 200 de milioane de lei. Despre asta vorbim. Anul trecut nu s-a plătit aproape deloc către mentenanță. Venim acum și plătim din urmă facturile pe care niște domni nu le-au plătit”, ne-a precizat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Deși Grindeanu s-a folosit de această situație pentru a da vina pe predecesor, Cătălin Drulă, mai multe rapoarte din ultimul deceniu ale Curții de Conturi dezvăluie că Metrorex nu primește anual sumele necesare pentru a-și achita facturile.

„Factorul guvernamental nu a reuşit să asigure, în totalitate şi la timp, resursele financiare necesare Metrorex astfel cum şi-a asumat responsabilitatea”, se precizează într-un raport al Curții de Conturi din 2020.

Blocarea orașului

Conducerea Metrorex ne-a comunicat că îşi va plăti datoriile către Alstom la rectificarea bugetară din această lună.

Europa Liberă a obținut informații din cadrul Ministerului Transporturilor care confirmă faptul că, la rectificarea din această lună, ministerul condus de Sorin Grindeanu va primi două miliarde de lei, iar 150 de milioane vor fi acordate Metrorex pentru plata mentenanei către Alstom.

750 de milioane de lei este subvenția acordată în acest an de minister către Metrorex, conform bugetului companiei de stat. Compensarea este explicată prin faptul că prețul biletelor de la transportul în subteran nu este unul real, care să acopere costurile, ci unul subvenționat, așa cum ne-a explicat Mihai Alexandru Crăciun. „Metrorex să fie azi o gaură neagră, incapabilă să-și susțină propriile cheltuieli, în ciuda subvenției uriașe, de circa 70% din venit. O subvenție normală ar fi la nivelul a 15-25% din încasări, dar pentru asta Metrorex ar trebui să își reducă drastic costurile de operare”, ne explică expertul în transporturi.

Peroanele de la metrou sunt supraaglomerate dimineață și după-amiază, când bucureștenii pleacă de acasă la locul de muncă și se întorc apoi. În restul timpului, condițiile sunt normale.
Peroanele de la metrou sunt supraaglomerate dimineață și după-amiază, când bucureștenii pleacă de acasă la locul de muncă și se întorc apoi. În restul timpului, condițiile sunt normale.

Specialistul ne-a mai spus că, în opinia sa, transportul din București se va bloca total la toamnă, odată cu terminarea concediilor estivale și cu startul școlilor și a universităților, dacă ritmul dintre două trenuri de metrou va rămâne la 15 minute.

„Situația mentenanței trenurilor este doar un simptom al crizei profunde în care se află Metrorex de câteva decenii, căpușată de angajați inutili și de contracte oneroase. Orice companie privată aflată în situația Metrorex ar fi fost demult în faliment. Metrorex este însă ținută "pe aparate", pentru că un București fără metrou ar fi insuportabil”, ne-a explicat Mihai Crăciun.

Comparația cu alte orașe

„Mulți factori pot influența valoarea unui contract de mentenanță și de aceea de multe ori este greu să facem comparații directe între contracte din metropole și rețele diferite. De exemplu, pe deoparte Alstom are o prezență solidă în România și asta îi permite să ofere costuri reduse de întreținere. Pe de altă parte, nici un tren din flota Metrorex nu este produs de Alstom, iar asta crește costurile cu calificarea celor care asigură întreținerea trenurilor, precum și cu piesele de schimb”, ne explică specialistul Mihai Alexandru Crăciun atunci când se referă la comparația din Bucureși și alte metropole.

Shanghai, probabil cel mai „agitat” oraș din China din punct de vedere al transportului, a încheiat la începutul anului un contract pentru mentenanța rețelei din oraș. Shanghai Metro a atribuit societății mixte (JV) din China a Alstom, Shentong Bombardier (Shanghai) și Rail Transit Vehicle Maintenance (SHBRT), contractul de întreținere a trenurilor din subteran.

Acest acord este un contract suplimentar față de cel încheiat în urmă cu șase ani și este evaluat la aproximativ 43,6 milioane de euro.

Conform presei internaționale care citează reprezentanți ai SHBRT, noul contract acoperă întreținere preventivă, întreținere corectivă, revizii echilibrate, inspecții de siguranță, curățare a trenurilor și servicii de escortă pentru 34 de trenuri de pe linia 12 a metroului Shanghai.

Compania Bombardier Transportation a primit tot în acest an o extindere a contractului de mentenanță pentru metroul din Londra, asigurat de compania Transport for London (TfL) pentru a deservi trenurile care operează pe rețeaua London Overground. Valoarea acordului este de 140 milioane de euro și se întinde din 2023 până în 2030.

O garnitură de metrou goală circulă pe 17 octombrie 2020, la Paris, la începutul restricțiilor implementate pentru a combate răspândirea pandemiei Covid. Imagine de arhivă.
O garnitură de metrou goală circulă pe 17 octombrie 2020, la Paris, la începutul restricțiilor implementate pentru a combate răspândirea pandemiei Covid. Imagine de arhivă.

„Putem compara și cu un exemplu din Londra, unde Bombardier a semnat un contract de întreținere de 7 ani, pentru 54 de trenuri, la o valoarea totală de contract de 120 milioane de EUR. Adică 317 mii EUR / tren / an, deci tot mai ieftin decât în București. Chiar la jumătate față de București, dacă luăm în considerare valoarea maximă de contract dintre Metrorex și Alstom. Și asta în condițiile în care costurile vieții din Londra sunt de circa patru ori mai mari decât în București și în condițiile în care trenurile în cauză din Londra parcurg un număr aproape dublu de kilometri anual față de trenurile de metrou din București”, este și opinia specialistului Mihai Alexandru Crăciun.

Și metroul din Paris are din acest an un nou contract pentru serviciile de mentenanță. Acest ultim contract încheiat cu japonezii de la Hitachi Rail este în valoare de 33 de milioane de euro și acoperă întreținerea preventivă și corectivă a dispozitivelor și instalațiilor de semnalizare pe nouă linii ale metroului din Paris și șapte linii de tramvai pentru următorii patru ani.

„Echipele de întreținere Hitachi Rail vor fi disponibile 24 de ore pe zi, iar domeniul de activitate include, de asemenea, asistarea RATP cu lucrările pe calea ferată atunci când este necesar”, notează presa franceză.

Reprezentanții companiei Alstom au precizat pentru Europa Liberă că nu pot face comparații între contractul cu Metrorex și acorduri asemănătoare din alte orașe care au rețele de metrou.

„Peste 15.000 de angajați Alstom din 40 de țări se ocupă de contracte de mentenanță, atât pentru infrastructură cât și pentru material rulant. În privința mentenanței de material rulant, adică orice tip de tren, tramvai, metrou, circa 35.000 de vehicule fac obiectul contractelor de mentenanță asigurate de Alstom la nivel mondial. Cel puțin 50 de contracte au o durată de minimum 20 de ani, precum mentenanța flotei Crossrail din Marea Britanie, care va fi asigurată pentru următorii 32 de ani, pentru a da doar un exemplu. Nu avem la dispoziție date concrete privind bugetele din alte țări, dar modul de calculație este în general același, în funcție de numărul de kilometri parcurși”, ne-au precizat reprezentanții Alstom.

Mihai Alexandru Crăciun consideră că probabil cea mai bună comparație este între București și Santiago de Chile, ambele orașe au costuri de viață asemănătoare și rețele de metrou din cele două capitale au contracte cu Alstom pentru rețeaua proprie de metrou.

„Așa cum am mai precizat anterior, în cazul contractului dintre Metrorex și Alstom, la o valoare de contract de întreținere între 500 și 800 milioane EUR, pentru 15 ani, pentru 83 de trenuri, vorbim de un cost mediu de 400-650 mii EUR /tren/an. Pe de altă parte, putem compara cu un contract de întreținere semnat în 2019, tot de Alstom, tot pentru 83 de trenuri de metrou, dar în Santiago de Chile. Adică într-un oraș cu un cost al vieții similar cu Bucureștiul. Valoarea contractului este de 210 milioane EUR pentru 20 de ani, deci un cost de întreținere de 126 mii EUR / tren / an, de 3-5 ori mai mic decât contractul din București”, mai puntează Mihai Alexandru Crăciun.

„Oricum am compara, valoarea contractului de întreținere a metrourilor din București este exagerat de mare și ceva este în neregulă cu respectivul contract”, mai adaugă acesta.

Țară în service | Metoda „intrării în legalitate” sau cum permite statul român construcția ilegală a unui bloc

Multe dintre cartierele nou ridicate nu au spații verzi. Dezvoltatorii preferă să folosească fiecare petic de pământ pentru construcții.

Capitala și marile orașe ale României sunt sufocate de construcții ilegale. Mizele sunt profiturile uriașe, în numele cărora unii dezvoltatori au născocit metode la limita legii sau a simțului civic. Cea mai întâlnită este „intrarea în legalitate”, un paradox juridic care permite unui dezvoltator să încalce autorizația de construire chiar și în mod voit. Cercul se închide în birourile din primării sau de la Cadastru unde, de multe ori, din neglijență sau complicitate, funcționarii închid ochii.

În zona centrală a Capitalei, în ultimii cinci ani, a apărut un nou cartier. Noul Vitan este denumit perimetrul imobiliar care se întinde aproximativ între Calea Vitan și Splaiul Unirii. Zeci de blocuri au fost ridicate în acest cartier din Sectorul 3, fără ca între aceste locuințe să fie plantat un copac.

Urmarea? Părinții sunt nevoiți să-și ducă micuții să se joace în parcarea de la supermarket, pentru că este singurul spațiu rămas liber între blocurile construite fără spații de orice fel între ele. Situația de aici este doar un exemplu al modului haotic în care s-a construit în ultimii ani în București și în împrejurimi.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, estimează dimensiunea construcțiilor ilegale din oraș la „câteva mii”. Iar problema blocurilor ilegale, pentru care unii dezvoltatori găsesc metode mai mult sau mai puțin legale pentru a le vinde, nu afectează doar Bucureștiul. În orașe mari precum Iași, Timișoara sau Cluj au răsărit de asemenea în ultimii ani blocuri care sfidează regulile urbanistice.

Teoretic, orice imobil rezidențial sau comercial ridicat în acest cartier sau în orice loc din România are nevoie de autorizație de construcție, pe care constructorul este obligat să o respecte.

Documentul suprem în imobiliare: autorizația de construire

Autorizația de construcție este actul emis de primărie prin care se poate începe organizarea unui șantier și ridicarea unei proiect imobiliar rezidențial sau comercial. O clădire este ilegală dacă nu are acest document sau dacă nu respectă parametrii clădirii pentru care a fost emis documentul.

Autorizația de construcție se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții. Mai multe instituții, printre care ISU, Agenția de Mediu sau Comisia de Cultură sunt implicate în procesul de autorizare.

Blocul care are o autorizație și cere intrarea în legalitate

Una dintre clădirile rezidențiale din Noul Vitan este cea de la adresa Splaiul Unirii 219, undeva pe cheiul Dâmboviței, la 800 de metri de stația de metrou de la Timpuri Noi.

Inițial, acum șapte ani, în locul șantierului de aici erau clădirile și anaxele unei fost fabrici. Între timp, s-a ridicat nu o clădire, ci două lipite una de cealaltă. Prima, cea stradală, are zece etaje. A doua are șase etaje.

Potrivit Primăriei Sector 3, din 2019 și până acum, proprietarii au construit altceva decât prevedeau autorizațiile de construire. Ulterior, au cerut primăriei „intrarea în legalitate”.

Cheiul Dâmboviței a atras mereu atenția dezvoltatorilor care au încercat să construiască imobile înalte pentru a atrage clienți cu priveliște asupra râului
Cheiul Dâmboviței a atras mereu atenția dezvoltatorilor care au încercat să construiască imobile înalte pentru a atrage clienți cu priveliște asupra râului

„S-au respectat autorizațiile. A fost o reclamație a unui vecin și în urma acesteia am cerut intrarea în legalitate. Nu a fost nicio ilegalitate. Și înălțimea respectă regimul de înălțime din autorizația de construcție”, ne-a precizat mangerul proiectului imobiliar, Alberto Avram.

Procedura de „intrare în legalitate” a devenit mult mai facilă începând cu 2020. Atunci, parlamentarii au stabilit că un constructor care nu respectă autorizația inițială poate merge mai departe cu șantierul prin obținerea unui nou document de la primărie. Până atunci, orice modificare trebuia re-aprobată de Primărie, ISU, Agenția de Mediu și, cel mai important, Consiliul Local, acolo unde oameni din diferite partide politice se putea opune.

Scopul legii a fost debirocratizarea dosarelor de urbanism. Însă unii constructori au profitat de legeslația mai relaxată. Unii au construit și cinci etaje în plus sau au ridicat blocuri în loc de case, cerând apoi „intrarea în legalitate” de la direcțiile de urbanism din primării.

La adresa de pe Spaiul Unirii 219, constructorul a făcut mai multe schimbări esențiale după ce a primit autorizația inițială. Pentru toate aceste schimbări, a cerut intrarea în legalitate sau modificarea autorizației inițiale.

Imobilul de pe Splaiul Unirii aparține Smaland Management SRL, așa cum reiese din anunțurile de pe șantier, dar și din datelor obținute de Europa Liberă de la Primăria Sector 3.

Blocul de locuințe de pe Splaiul Unirii, București
Blocul de locuințe de pe Splaiul Unirii, București

Smaland Management SRL este o firmă deținută de membrii familiei lui Ion Avram (n.r. - dintr-o greșeală de documentare, plecată de la o coincidență de nume, inițial autorul articolului a scris că familia lui Ion Avram a mai deținut alte proiecte imobiliare. Familia care realizează acest proiect are afaceri în domeniul transporturilor și este la prima investiție imobiliară).

Construcția a respectat normele legale în vigoare și autorizațiile de construcție, pe parcurs legea s-a mai schimbat; din acest motiv a fost nevoie de cererile de intrare în legalitate, este unul dintre argumentele Smaland Management prezentate în instanță în procesele cu vecinii care au cerut suspendarea autorizației de construire. Judecătorii nu au ajuns la o decizie definitivă în această cauză. Vecinii au acuzat și Primăria Sector 3 că a favorizat modul în care dezvoltatorul a construit în zonă.

Alberto Avram, managerului proiectului imobiliar din Sectorul 3, ne-a declarat că neînțelegerile cu vecinii au plecat de la faptul că unul dintre vecini a solicitat inițial o sumă de 200.000 de euro, apoi a cerut, odată cu dezvoltarea proiectului, și 650.000 de euro pentru a-și da acordul în legătură cu acest proiect, așa cum ne-a explicat un membru al familiei dezvoltatorului.

„Autorizațiile au fost respectate 100%. Dacă nu erau legale, nu erau aprobate și eliberate de Primăria Sector 3. Dosarele din instanță sunt deschise din simplul motiv de a ne șantaja, așa cum au făcut și primii vecini care au renunțat pe parcurs la procese”, ne-a explicat Alberto Avram.

Reacția autorităților

Reprezentanții Primăriei Sector 3 ne-au răspuns însă că pentru acest imobil au fost emise autorizații de construire conform datelor din solicitări și a revenirilor ulterioare. Municipalitatea de sector a permis ca Smaland să primească două noi autorizații, în 2019 și în anul 2021.

Prețurile pentru un apartament de două camere trec de 100.000 de euro. Pe site-ul dezvoltatorului reiese că locuințele cu două camere au fost epuizate. Și pe forum-urile de specialitate, reiese că sunt familii care au achiziționat locuințe în acest bloc.

Cele două metode de construcții ilegale

Specialiștii consultați de Europa Liberă - foși funcționari publici - ne-au descris două metode folosite adesea de dezvoltatorii imobiliarii. Unii dintre ei.

Cea mai des întâlnită, așa cum s-a întâmplat și în cazul blocului de pe Splaiul Unirii, este construirea efectiv a altor clădiri, mai avantajoase economic, decât cele autorizate. Pe parcurs, dezvoltatorii fac solicitare la primării să le permită intrarea în legalitate. De multe ori beneficiază de clemența funcționarilor.

Zona cartierului Noul Vitan, un loc unde ar fi fost construite blocuri care nu au respectat autorizația de construire, potrivit Primăriei Sector 3.
Zona cartierului Noul Vitan, un loc unde ar fi fost construite blocuri care nu au respectat autorizația de construire, potrivit Primăriei Sector 3.

A doua metodă este ilegală de la un capăt la celălalt. Au fost cazuri de blocuri ridicate complet fără autorizație, pentru care, la final, constructorul a promit o notă de recepție de la autoritățile locale.

Această notă nu ține loc de autorizare a construcției, ci e doar un document care atestă existența fizică a unui imobil pe un teren. Doar că, profitând de clemența unor funcționari de la Cadastru, au fost constructori care au început intabularea doar în baza acelei note de recepție. Intabularea le-a permis vânzarea efectivă către cumpărători de bună credință, iar intrarea în circuitul civil al blocurilor a făcut ca demolarea să fie imposibilă.

„Acest sistem al construcțiile ilegale se face la mica înțelegere între administrația publică și dezvoltatorii cu relații”, crede avocatul Paul Dumbrăvanu.

Acesta continuă: „Eu nu cred că dacă vine mâine o persoană complet străină de modul de funcționare al administrației locale din România își permite să riște să ridice un bloc de un milion de euro fără autorizații. Asta pentru că riscă să ajungă ca autoritățile să-i dărâme blocul și să fie și cercetat penal”, mai adaugă Paul Dumbrăveanu.

Metoda locuinței fără autorizație de construcție

Iată un exemplu care ilustrează această metodă.

În apropiere de Aeroportul Băneasa, pe strada Heliului, a fost ridicat în ultimul deceniu un bloc de opt etaje care nu are niciun fel de autorizație.

Blocul a fost ridicat doar în baza unui certificat de urbanism aprobat în urmă cu 15 ani. Certificatul de urbanism este doar unul dintre documentele premergătoare obținerii unei autorizații de construcție, care nu permite însă dezvoltatorului să deschidă șantierul.

În imobilul de pe strada Heliului au fost amenajate deja 30 de apartamente „Lucrările de construire în vederea edificării imobilului de 10 niveluri (S+P+8E) din strada Heliului nr.14B-16 au fost executate fără autorizație”, se arată într-un răspuns al Primăriei Sector 1.

Blocul este situat la un kilometru de Romaero și la 1,2 kilometri de Aeroportul Băneasa și se află într-o zonă cu trafic aerian la mică înălțime. Zona străzii Heliului este în zona terenurilor cu servituți aeronautice cu gradul II, precizează Autoritatea Aeronautică Civilă într-un răspuns. În documentul semnat de directorul Autorității Aeronautice, Nicolae Stoica, se arată că este nevoie ca blocul în cauză să fie avizat de Autoritatea Aeronautică Civilă.

Reacția autorităților la această metodă

Primăria Sectorului 1 a fost sesizată de vecini și de Autoritatea Aeronautică Civilă de mai multe ori în ultimii 15 ani în legătură cu construcția ilegală. Plângerile s-au înmulțit din august 2021, atunci când vecinii au văzut că se fac ultimele amenajări interioare.

Proprietarii de pe strada Heliului au fost deranjați de autorități doar cu o amenzi de 16.000 de lei, sumă mai mică decât prețul unui loc de parcare în zona Băneasa. „Disciplina în construcții” din cadrul Poliției Locale Sector 1 a aplicat o amendă în martie 2022, conform documentelor obținute de Europa Liberă.

Clădirea rezidențială de pe strada Heliului, Sector 1
Clădirea rezidențială de pe strada Heliului, Sector 1

„Menționăm faptul că Poliția Locală Sector 1 are drept de control privind urmărirea respectării disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții în cadrul imobilului de la adresa sus-menționată, însă beneficiarul respectivelor lucrări nu a dorit să permită accesul polițiștilor locali abilitați în incinta acestui imobil și nici să prezinte documentele necesare controlului”, ne-a transmis reprezentanții Primăriei Sector 1.

Primarul Clotilde Armand a anunțat că a făcut plângere penală pentru această construcție, după ce a fost sesizată despre nereguli. „Am făcut plângere penală împotriva proprietarului pentru continuarea unor lucrări de construcții neautorizate, iar acum așteptăm rezultatul anchetei procurorilor”, ne-a declarat aceasta.

Nu sunt excepții în București, e o regulă des aplicată

Nicușor Dan a ajuns primar și pentru activitatea sa civică din domeniul urbanismului. În Capitală, dar și în restul țării, nu există o evidență a construcțiilor ilegale, însă primarul general a declarat cum câteva săptămâbi că numărul imobilelor ridicate ilegal este estimat la câteva mii.

„Au fost construite, probabil de ordinul miilor, blocuri ilegale în București. Şi o spun cu toată responsabilitatea. Din păcate, sunt zone în oraș care au fost dezvoltate total împotriva oricăror reguli şi care, după ce standardul ce viaţă va crește în Bucureşti, se vor transforma în niște ghetouri”, a mai declarat edilul Capitalei într-o conferință de presă.

Celebrul caz al Cathedral Plaza

Probabil unul dintre cele mai cunoscute cazuri de construcții ilegale, recunoscute și în instanță, este cel al clădirii denumite Cathedral Plaza din Sector 1.

Proiectul Cathedral Plaza al dezvoltatorului Millennium Building Development (MBD) a fost autorizat de Primăria Sectorului 1 pe 24 februarie 2006. În aprilie același an, autorizația a fost contestată în instanță de reprezentanții Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București pe motiv că afecta atât imaginea, cat și structura Catedralei Sfântul Iosif din apropiere.

Inițial, așa cum acuza Ioannis Papalekas, cel care deținea MBD, Arhiepiscopia ar fi fost de acord cu imobilul în schimbul a două etaje din această clădire. Neînțelegerile ar fi apărut în urma unor solicitări mai mari din partea bisericii.

Catedrala Sf Iosif si Bucuresti si cladirea de birouri adiacenta, Cathedral Plaza.
Catedrala Sf Iosif si Bucuresti si cladirea de birouri adiacenta, Cathedral Plaza.

Imobilul a fost terminat în mod oficial în anul 2010. În iulie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins cea de-a șasea și ultima cale extraordinară de atac promovată de MBD „stabilind irevocabil nulitatea autorizației de construire a auto-intitulatei clădiri Cathedral Plaza”. În mai 2012, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea formulata de MBD împotriva statului român.

Pe 10 iulie, primarul Nicușor Dan a anunțat că a semnat o decizie de demolare a clădirii.
Problema este ca proprietarul clădirii, grecul Ioannis Papalekas, declara în 2015 ca este nevoie de 70 de milioane de euro pentru demolarea Cathedral Plaza în condiții de siguranță pentru clădirile din jur.

Europa Liberă a contactat un expert independent de această dispută care ne-a precizat că în orice caz „este nevoie de o sumă însemnată, cred că minimum 2-3 milioane de euro. Depinde de metodă. Bănuiesc că nu se pot folosi explozibili acolo, așa că se poate pune la pământ cu utilaje mici, etaj cu etaj. Problema este dacă această clădire chiar se poate demola și dacă structura clădirilor din jur rezista la vibrații”, ne-a spus acesta.

Situație generală în toată țara

Dacă în București haosul urbanistic creat - intenționat sau nu - permite apariția a mii de construcții ilegale, așa cum apreciază Nicușor Dan, situația blocurilor ridicate prin driblarea legii și a moralității este întâlnită și în alte mari orașe din România.

  • Iași

Este orașul în care chiar primarul în funcție al municipiului este implicat, potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în ridicarea unui imobil ilegal. Mihai Chirica este trimis în judecată în două dosare de abuz în serviciu și fals, iar unul dintre cazuri privește construcția unui bloc de locuințe.

Edilul a fost trimis în judecată în luna iulie de către procurorii DNA pentru complicitate la fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu legat de un imobili rezidențial care ar fi fost construit și intabulat ilegal de către firma Flux SRL.

Mihai Chirică este acuzat de procurori ca a comis fapte de corupție legate de construcția unui bloc ilegal
Mihai Chirică este acuzat de procurori ca a comis fapte de corupție legate de construcția unui bloc ilegal

Este vorba de un bloc cu mai multe niveluri decât cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal. Chirica ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii și prin atestarea unor împrejurări contrare realității, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași.

„Sunt nevinovat și voi demonstra acest lucru cu toate argumentele logice și juridice. Am încredere că judecătorii vor face dreptate, astfel încât imaginea și activitatea municipalității și a mea, ca primar, să nu mai aibă de suferit”, a spus scris edilul ieşean.

Acesta a spus că un primar nu poate verifica fizic toate documentele care îi sunt aduse la semnat și că de realitatea faptelor din hârtii este verificată de funcționarii responsabili.

„Un primar nu poate și nu trebuie să verifice toate situațiile punctuale la care se referă documentele pe care le semnează în calitate de demnitar. Verificarea situațiilor respective și întocmirea documentelor aferente sunt în responsabilitatea funcţionarilor desemnaţi conform fișei postului", a mai adăugat acesta.

  • Timișoara

Unul dintre ultimele exemple de construcții ilegale din Timișoara aparține chiar unui consilier local.

Un bloc cu două etaje, construit de soții Sorin și Aida Szilagyi pe strada Rapsodiei din Timișoara, a fost declarat ilegal de Tribunalul Timiș la mijlocul lunii trecute.

Decizia poate fi atacată cu recurs. Ada Szilagyi este consilier local din partea USR. „Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții Cosmin Pârvu și Mihaela Lavinia Pârvu, în contradictoriu cu primarul municipiului Timișoara, Szilagyi Sorin Nicolae și Szilagyi Aida Sorina. Anulează autorizațiile de construire nr. 329/31.03.2017 si nr. 2403/10.09.2008, ambele emise de Primarul Municipiului Timișoara”, a decis Tribunalul Timiș.

Pe scurt, familia Szilagyi a construit un bloc cu două etaje, în locul unei case în care să locuiască trei generații, așa cum explica familia atunci când a solicitat autorizațiile de construcție.

  • Arad

Ștrandul istoric de la marginea Aradului a fost „împodobit” în ultimul an cu mai multe șantiere care au ca scop ridicarea unor imobile. Potrivit Primărie Arad, acestea nu au autorizații.

„În general, zonele istorice sunt cu mai multe restricții, atunci, dacă nu ai putut să obții intrarea în legalitate, adică autorizația de construire, se ajunge la situația în care trebuie revenit la forma inițială, practic să demolezi ceea ce ai construit ilegal. Primăria Arad a depus deja o sesizare la Parchet privind construcțiile din zona de agrement. Consilierul acuzat că distruge oaza de relaxare a precizat că fosta căsuță de lemn s-ar fi demolat singură, fiind într-o avansată stare de degradare”, ne-a explicat Călin Bibarț, primarul Aradului.

Tot în Arad, jurnaliștii de la newsar.ro au relatat în ultimul an cazuri în care municipalitatea a început să aprobe blocuri în zone de case. Un astfel de exemplu ar fi proiectele aprobate în consiliul local de pe strada Măcieșului.

  • Constanța

Reporterii publicației Focus Press au prezentat în acest an situația unui bloc de pe bulevardul Tomis, în cartierul cu același nume. Imobilul rezidențial are șapte etaje, deși a primit autorizații doar pentru cinci. Certificatul de urbanism cu numărul 3204 fusese eliberat în 2015, dar, pentru un imobil de 5 etaje.

Însă, municipiul și județul Constanța a fost în special ținta construcțiilor suspecte realizate pe plaje sau în apropierea acestora. Cea mai cunoscută situație este cea a ternurilor retrocedate ilegal de Radu Mazăre, fostul primar al Constanței. Procurorii DNA au demonstrat că fostul edil a retrocedat ilegal terenuri pe care s-au ridicat, pe plaje sau în apropiere, imobile supraetajate.

Printre altele, pe cele 100 de hectare retrocedate ilegal de Mazăre au fost construite mall-uri (cel din Parcul Tăbăcărie și Vivo - fostul Maritimo), blocurile din cartierul Compozitori, Aqua Magic Mamaia, blocurile, dar și şi hotelurile de pe malul lacului Siutghiol.

Metode de construcții la limita legii

„Marea problemă nu este absența regulilor, ci excepțiile de la reguli. Sunt foarte multe clădiri, în special cele construite între blocuri care au măcar o excepție de la regulile de urbanism și construcție”, explică avocatul Paul Dumbrăvanu.

Sectorul imobiliar este mereu în expansiune, unii dezvoltatori ocolesc legea
Sectorul imobiliar este mereu în expansiune, unii dezvoltatori ocolesc legea

Cu ajutorul său și a altor cazuri consultate de Europa Liberă sau prezentate în presă, redăm o parte dintre metodele prin care o autorizație de construcție legală este „driblată” pentru a se obține mai mult profit.

  • majoritatea garajelor subterane din autorizațiile de construcție, de la demisol, sunt transformate în apartamente;
  • lipsa de controale reale ]n vederea supervizării executării lucrărilor conform autorizațiilor. „Pentru fiecare sector din București, există doar doi-trei inspectori ai Inspectoratuluii de Stat în Construcții care verifică șantierele. Nu cred că sunt verificate mai mult de 10% dintre construcțiile din București, pentru că nu au cum să facă acest lucru doar doi-trei inspectori la fiecare sector”;
  • etajele tehnice sunt transformate în apartamente de locuit. Este vorba de spațiile unde ar trebui să fie centralele, conductele, uscătoarele;
  • lipsa reglementarilor clare cu privire la normativele ISU privind parcările;
  • nerespectarea minimului locurilor de parcare;
  • nerespectarea normelor de vecinătate și construcțiile abuzive de blocuri în zone de case.

Driblarea cu acte în mână a legislației duce inclusiv la apariția unor cazuri când viața și sănătatea locuitorilor este pusă în pericol.

În luna noiembrie 2018 a izbucnit un incendiu puternic la mansarda unui bloc din Chiajna, care s-a extins și la cele de alături. Pompierii nu au putut stinge focul pentru că nu aveau hidranți în zonă. Mașinile de intervenție au trebuit să facă mai multe drumuri până la stații de încărcare cu apă pentru a putea stinge focul.

O femeie însărcinată, care a fost expusă la fum, a fost transportată la Spitalul Universitar. Din fericire, starea ei de sănătate s-a ameliorat. Peste 100 de persoane au fost afectate de incendiul de la cele trei blocuri din Chiajna.

Demolarea, o altă păcăleală

Demolarea ar fi „o soluție sănătoasă”, spune Nicușor Dan despre construcțiile ilegale. Dezmembrarea unui imobil se poate face însă doar după o decizie definitivă a unei instanțe de judecată.

„Există 10-20 de situații litigioase în care s-au contestat autorizații, s-a cerut demolarea sau demolarea parțială a unor imobile construite. Ar fi foarte sănătos ca acest lucru să se întâmple pentru ca oamenii să înțeleagă că există o lege”, a mai declarat Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

Intenționat sau nu, chiar și cu decizii ale instanței, blocurile ilegale nu pot fi demolate. Aceste clădiri trebuie puse la pământ de Disciplina în Construcții, din cadrul Poliției Locale, departament care nu are bani pentru demolari.

Am întrebat reprezentanții poliției locale din toate cele șase sectoare și de fiecare dată am primit răspunsul că instituția nu are bani de demolări.

Drumul unei autorizații

„Procedura de autorizare a executării lucrărilor începe odată cu depunerea pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde mai multe etape”, ne-au explicat reprezentanții Primăriei Sector 3 într-un răspuns scris.

Aceste etape cuprind:

  • emiterea certificatului de urbanism;
  • emiterea punctului de vedere al autorizații competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se spun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;
  • notificare de solicitant a autorităților administrației publice cu privire la menținerea solicitării de obținere, ca actul final, a autorizației de construire pentru investițiile la care autoritatea pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind evaluarea impactului asupra anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
  • emiterea avizelor și acordurilor precum și a actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente privind investițiile evaluare din punct de vedere al impactului mediului;
  • elaborarea documentației tehnice necesare pentru autoritatea evaluării lucrărilor de construcții, denumite în continuarea documentația tehnică;
  • depunerea documentației pentru autorizarea lucrărilor de construcții de la autoritatea administrației publice competente;
  • emiterea autorizației de construire

Soluția

Pentru a se evita metoda intrărilor în legalitate, o soluție pentru eliminarea neregulilor din piața imobiliară ar putea fi și apariția unei legi care să impună obligații dezvoltatorilor și mai multe drepturi pentru cumpărători. Avocatul Paul Dumbrăvanu spune a avut o astfel de inițiativă, dar nu a avut nicio șansă să fie aprobată în Parlament.

Specialistul în domeniul imobiliar atrage atenția că ar trebui ca în primul rând persoanele care cumpără o locuință să fie atente la următoarele aspecte:

  • să primească promovare corectă din partea dezvoltatorului și toate informațiile să fie exacte;
  • să cunoască toate caracteristicele tehnice ale locuinței, de la compoziția zidurilor, până la cea a ușilor;
  • prezentarea unui model scris de ante-contract înainte de hotărârea de a cumpăra
  • explicații cu privire la toate prevederile ante-contractului;
  • detalii cu privire la orice servicii de management și organizare, care vor intra în atribuțiile Dezvoltatorului și costul estimat al acestora;
  • date legate de Dezvoltator , inclusiv denumirea legală completă, date de contact, adresa;
  • informații în legătură cu orice terță parte care reprezintă dezvoltatorul, inclusiv denumirea legală completă, date de contact și detalii, adresa și statutul legal;
  • Detalii cu privire la modul de întocmire a unei reclamații/plângeri.

Țară în service | Sport și soft power. A obținut Ungaria lui Viktor Orban autonomia în Ținutul Secuiesc?

Membrii echipei naționale de hochei a României au cântat imnul Ținutului Secuiesc alături de galeria Ungariei după o înfrângere în fața naționalei de la Budapesta. Nici jucătorii, nici publicul, nici organizatorii nu s-au gândit la „Deșteaptă-te, române!”

Guvernul de la Budapesta alocă zeci de milioane de euro cluburilor sportive din Harghita Covasna și Mureș încă din 2016. Au fost construite arene sportive, au fost create academii, s-a investit în infrastructura și în oamenii din regiunea cunoscută drept Ținutul Secuiesc. Investițiile depășesc implicarea autorităților de la București în această zonă, dar și în infrastructura sportivă din majoritatea localităților din România.

La competiții, în Ținutul Secuiesc, suporterii aud și cântă imnul Ținutului Secuiesc și flutură în tribune steagul acestuia. Sportivi ai acestor echipe simt că reprezintă și Ținutul Secuiesc. Aceasta inclusiv în diverse competiții europene, unde publicul mai larg se așteaptă ca aceste echipe să reprezinte România.

Soft power, semnificație

Conform dicționarului online Cambridge, termenul de „soft power” semnifică utilizarea și impunerea influenței culturale și economice a unei țări pentru a convinge alte națiuni să acționeze în interesul statului respectiv, fără a fi necesară o implicare militară.

Uneori, meciurile din Ținutul Secuiesc se joacă chiar în prezența premierului Ungariei, Viktor Orbán. Așa s-a întâmplat pe 21 iulie, la întâlnirea dintre Sepsi (plasată pe locul III în campionatul României) și Olimpija Ljubljana (Slovenia). Meciul a avut loc cu câteva zile înaintea controversatului discurs cu accente rasiste și vizibil anti-occidental ținut de Orbán în fața audienței Universității de Vară de la Tușnad, aspru criticat în toată Europa.

Potrivit unei monitorizări realizate de index.hu, începând din 2016, autoritățile de la Budapesta au investit în sportul românesc peste 83 de milioane de euro. Premierul Viktor Orbán a fost interesat în special să acorde sprijin financiar pentru hochei și fotbal. Suma este semnificativă față de alte tipuri de investiții în zonă, multe așteptate de mulți ani în van dinspre autoritățile de la București.

Ținutul Secuiesc

Prin Ținutul Secuiesc se înțelege teritoriul format din județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș. La ultimul recensământ, populația maghiară nu depășea 500.000 de persoane în această zonă, dar era majoritară în multe dintre localități din Harghita și Covasna. Cea mai mare comunitate este totuși în Târgu Mureș, peste 55.000 de etnici, dar aici populația majoritară este cea română, cu 90.000 de oameni.

„Sportul este unul dintre principalele mijloace de păstrare şi construire a identității și mândriei naționale”, declara în ianuarie 2022 Péter Szijjártó, ministrul de Externe al Ungariei. Conferința a avut loc alături de Eduard Novak, ministrul Sportului din România, dovadă că autoritățile române tratează investițiile maghiare în sportul de pe teritoriul României drept un exemplu încurajator al cooperării între țări vecine și prietene.

Problema este că în concepția regimului lui Viktor Orbán de la Budapesta, identitatea și mândria națională maghiare se întind deopotrivă în Ungaria și în Bazinul Transcarpatic deopotrivă. În discursul din 23 iulie, premierul maghiar s-a exprimat foarte clar în această privință.

Vorbind despre dificultățile cu care se confruntă națiunea sa, de la probleme economice, la „războiul între slavi”, la migrația tratată de Uniunea Europeană ca amestec între „rase”, el a concluzionat: „în perioada dificilă care urmează, pentru a ne păstra ambițiile naționale, trebuie să rămânem uniți. Patria trebuie să rămână unită, iar Transilvania și celelalte zone locuite de maghiari din Bazinul Carpatic trebuie să rămână unite”.

Acesta este contextul în care întrecerile sportive la care participă cluburile finanțate de la Budapesta par să se manifeste drept un prilej pentru promovarea în rândul populației maghiare locale - și nu numai locale - a unor idei politice aprig contestate în România.

Aceste idei care produc de ani de zile dezbateri aprinse - chiar manifestări extremiste - se referă la gradul și tipul de autonomie pe care și-l dorește regiunea. Iar vizitele private ale premierului Viktor Orban în România - fără întâlniri cu omologi și/sau implicarea autorităților de la București, nu fac decât să sporească aceste controverse.

UDMR - cu miniștri la Palatul Victoria în circa 30 de ani din cei 32 de regim democratic - nu este exclus din dezbatere, dimpotrivă. Se manifestă ca un mediator între curentele radicale și cele moderate, dar pare presat de abordarea din ce în ce mai apăsată a Budapestei. În prezent, UDMR e acuzată frecvent că încurajează „autonomia sportivă” a Ținutului Secuiesc. După cum a aflat Europa Liberă, o parte din fondurile dinspre Budapesta se transferă prin intermediul Fundației „Mens Sana” conduse de Tanczos Barna, ministrul Mediului în Guvernul României.

Orbán, discurs anti-occidental & pro-Rusia în Ținutul Secuiesc

Vizitele controversatului premier maghiar sunt frecvente în Ținutul Secuiesc. Investițiile în sport ale autorităților și companiilor din Ungaria îi prilejuiesc lui Viktor Orbán adevărate băi de mulțime în aceste zone cu populație majoritar maghiară din România.

„Mi se pare ciudat. E foarte ciudată această imagine. Premierul Ungariei să vină în România și să încurajeze o echipă din România. Eu sunt un apolitic, nu vreau să intru în aceste discuții, dar o situaţie similară nu cred că s-ar putea întâmpla în Ungaria”, a spus fostul fotbalist Florin Răducioiu la o emisiune a canalului OrangeSport.

Viktor Orbán a făcut o baie de mulțime la Miercurea Ciuc, orașul reședință de județ, înainte și după meciul de juniori dintre naționala Ținutului Secuiesc și cea a Ungariei.
Viktor Orbán a făcut o baie de mulțime la Miercurea Ciuc, orașul reședință de județ, înainte și după meciul de juniori dintre naționala Ținutului Secuiesc și cea a Ungariei.

În ultima săptămână, 21-27 iulie, Viktor Orbán a avut trei apariții publice în Ținutul Secuiesc, fără a fi invitat de autoritățile de la București. În primele două incursiuni în România, premierul maghiar a promovat Ținutul Secuiesc și investițiile guvernului de la Budapesta în fotbalul din zonă.

  • 21 iulie - Orbán participă la debutul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe (județul Covasna) în cupele europene;
  • 23 iulie - prim-ministrul de la Budapesta ia parte la meciul neoficial dintre naționala Ținutului Secuiesc (sub 18 ani) și cea Ungariei (sub 18 ani), meci care s-a desfășurat la Miercurea Ciuc;
  • tot pe 23 iulie - premierul maghiar ajunge la Băile Tușnad, județul Harghita. Acolo s-a desfășurat Școala de Vară și Tabără Studențeașcă Bálványos, cunoscută și sub numele de „Tusványos”. Evenimentul a fost coordonat de secretarul de stat pentru politica națională în guvernul de la Budapesta, Árpád János Potápi.

În cea de-a treia apariție din România, de la sfârșitul săptămânii trecute, Viktor Orbán a criticat NATO și UE pentru ajutorul militar dat Ucrainei sub pretext că acesta nu face decât să prelungească războiul. A spus că sancțiunile SUA/UE împotriva Rusiei au eșuat, a argumentat că polonezii se implică în război pentru că sunt slavi ca și rușii și ucrainenii, spre deosebire de maghiari, care trebuie să stea deoparte, sugerând o distincție etnică/rasială; a afirmat că țările europene cu populații etnice mixte din cauza migrației„nu mai sunt națiuni.”

„Noi (ungurii, n.r.) nu suntem o rasă mixtă...și noi nu dorim să devenim una”, a spus printre altele sâmbăta trecută, la Băile Tușnad, Viktor Orbán.

Liderul de la Budapesta participă frecvent și ține discursuri la întâlnirile anuale de la Tușnad.

„Este regretabil că astfel de idei sunt propagate de pe teritoriul României. Pozițiile noastre oficiale sunt diferite de aceste teze. E clar că nu putem fi de acord cu ele. Nu mai spun de declarațiile privind rasele, care nu sunt acceptabile”, a declarat luni ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, într-un interviu pentru Digi24.

O fostă colaboratoare apropiată a lui Viktor Orbán a demisionat după afirmațiile acestuia, pe care le-a descris drept „naziste”, iar comentariile din presa internațională au abundat în utilizarea termenului „rasist”, atunci când au analizat discursul rostit în România.

Viktor Orbán se comportă ca și cum ar fi premier și al Ținutului Secuiesc, conform politicienilor și analiștilor de la București.
Viktor Orbán se comportă ca și cum ar fi premier și al Ținutului Secuiesc, conform politicienilor și analiștilor de la București.

La București, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirmat printr-un comunicat de presă abraziv că „România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și proruse, nici ale premierului Viktor Orbán, nici ale membrilor guvernului ungar”.

Și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a comentat ieri discursul liderului de la Budapesta. „O să avem o discuţie în cadrul coaliţiei. Declaraţia a fost jignitoare la toată lumea. Nu a fost o jignire adusă în special românilor. Mi-aş fi dorit să nu fie făcută pe teritoriul României”, a precizat acesta.

De la PNL, purtătorul de cuvânt, Ionuț Stroe, a transmis că „e deranjant că domnul Orban a ales să transmită aceste mesaje unui public din România, unor cetăţeni români, chiar dacă de etnie maghiară, încercând să creeze un curent favorabil lui Vladimir Putin în România”.

Liderii UDMR cu vicepremier în guvern nu au dorit să comenteze declarațiile premierului maghiar. Pentru ei însă, reuniunea anuală de la Tușnad e importantă; participă la Școala de Vară și Tabără Studențeașcă Bálványos/ Tușnad din județul Haghita de fiecare dată. Iar apropierea de guvernul Orbán nu e un secret.

Președintele UDMR și vicepremierul Kelemen Hunor a confirmat că a luat cina, la Tușnad, cu premierul maghiar vineri seara, în ajunul discursului polemic al lui Orbán. De fapt, liderul UDMR l-a însoțit pe premierul Ungariei și în tribunele stadionului de la Sfântu Gheorghe.

Sportul, veritabil exercițiu de soft power

Banii veniți dinspre Budapesta spre sportul din Harghita și Covasna au reușit să creeze impresia că această zonă depinde de Budapesta și nu de București, ne spune Bogdan Deșan, un profesor din zonă. El trăiește într-o familie formată în principal din persoane de etnie maghiară. Se teme că sportul va permite extremiștilor să se manifeste mai ușor în cadrul evenimentelor sportive și să făcă tot mai mulți adepți.

„Ținutul Secuiesc nu mai este o idee abstractă, o teorie a unor grupări extremiste. Asta e cea mai mare victorie a politicilor lui Orbán. Steagul Ținutului Secuiesc, imnul, nu mai sunt doar apanajul unor mișcări extremiste cum sunt sau erau Garda Maghiară, Noua Garda Maghiară, Garda Ardealului, Comitatul 64 (Ungaria mare de după 1867 din monarhia austro-ungară avea 64 de comitate n.r.) sau ale mișcări locale extremiste din Harghita, Covasna sau Mureș. Așa era până prin 2013, 2014, poate chiar 2016, 2017. Prin intermediul competițiilor sportive la care participă cluburi finanțate de la Budapesta, orice persoană din regiune intră în contact cu simbolurile Ținutului Secuiesc”, ne spune acesta.

Profesorul vorbește și despre cum estimează că a schimbat investițiile în sport percepțiile oamenilor din zonă despre ce înseamnă Ținutul Secuiesc. Mai ales că autoritățile de la București par absente. Și nu numai în sport.

„Presa sportivă a relatat că la meciuri, jucătorii și galerie intonează imnul Ținutului Secuiesc, iar steagul acestui ținut este fluturat la toate întâlnirile sportive. Acum nu mai trebuie să fii extremist ca să susții chiar și involuntar, subconștient autonomia Ținutului Secuiesc, trebuie doar să-ți placă sportul, să socializezi prin intermediul activităților sportive și aderi în subconștient că trăiești mai mult în Ungaria, în Ținutul Secuiesc și nicidecum în România. Nu este meci de fotbal, hochei și chiar și de baschet unde însemnele Ținutului Secuiesc sau ale Ungariei să nu fie prezente”, spune el.

Suporterii echipei Csikszereda din Miercurea Ciuc vin la meciuri cu steagul Ungariei și al Ținutului Secuiesc.
Suporterii echipei Csikszereda din Miercurea Ciuc vin la meciuri cu steagul Ungariei și al Ținutului Secuiesc.

Bogdan Deșan este de acord că infrastructura sportivă este utilă comunității, dar consideră că dacă sportul și arenele vor deveni tot mai mult locul unde se promovează un model de secesiune, de autonomie a Ținutului Secuiesc „mai devreme sau mai târziu se va ajunge la un conflict, la violențe. Este inevitabil!”.

Pe de altă parte, intervievat de Europa Liberă, președintele clubului de fotbal Sepsi Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi, spune că orice astfel de interpretare este forțată. El dă de înțeles că fervoarea suporterilor Sepsi ține mai degrabă de o identitate regională legitimă, tolerantă, de tip european, nicidecum de o agendă politică în detrimentul României sau al românilor.

„E o mare prostie să inflamăm lucrurile. Dacă este să ne referim la acest imn, trebuie precizat că nu este interzis acest cântec. Imnul Ținutului Secuiesc este un cântec bisericesc. Dar nu este un cântec împotriva României sau contra românilor! Îl cântăm de 100 de ani. Nu este împotriva unei echipe sau a unor suporteri. Noi îl cântăm de 11 ani. Cântă spectatorii la finalul partidei. Iar imnul e cântat de fani, nu e pus la difuzoare”, explică acesta.

Imnul Ținutului Secuiesc

Imnul secuiesc (în maghiară Székely himnusz) este un poem scris în anul 1921 de György Csanády, pus apoi pe o melodie creată de Kálmán Mihalik. Refrenul poemului este „Doamne, nu lăsa să piară Ardealul”.
Alte versuri din cântec sunt:
„Mai condu o dată poporul tău spre victorie,
Prințule Csaba, pe cărări de stele! (...)
Cât vom trăi, popoare ungurești,
Sufletul nostru nu va putea fi înfrânt niciodată
Putem să ne naștem oriunde, în orice colț al lumii.”

Și sociologul Gelu Duminică ne precizează că „sportul ne arată că de foarte multe ori galeriile vin și cu elemente naționaliste, vin și cu tot felul de mesaje care nu sunt neapărat de dorit. Trebuie să constatăm că lucrul acesta se întâmplă”.

„Independența” obținută cu bani din Ungaria

Într-un interviu acordat Europei Libere, istoricul italian Stefano Bottoni, conferențiar la Universitatea din Florența, consideră că șeful Executivului de la Budapesta, Viktor Orban acționează după un plan bine stabilit. Dar insistă că acest plan nu vizează modificarea frontierelor, ci conștiințele.

„Acest lucru poate fi numit revizionism. Orbán a construit prin bani, viziune, ideologie, prin școli de vară, rețele de socializare și cele culturale un sistem politic și cultural transfrontalier. Pentru că atunci când Orbán vorbește despre Bazinul Carpatic, acesta cuprinde firește toate teritoriile din fostul Imperiu Austro-Ungar. Nu presupune o revizuire teritorială. Cred asta e o deosebire față de revizionismul interbelic. Revizionismul din anii 1920-1930 viza recuperarea teritoriilor. Aici, teritoriul nu mai este lucrul cel mai important. Mai importanți sunt oamenii!”, este o parte din analiza oferită de Stefano Bottoni.

Or, se pare că sportul este domeniul prin care regimul Orbán încearcă să recupereze pentru Ungaria conștiințele, oamenii din Ținutul Secuiesc.

Guvernul Ungariei poate finanța sportul din România în baza legislației adoptate de Budapesta în 2016. Principiul este că autoritățile ungare pot finanța activitățile sportive din alte state dacă în aceste țări sunt comunități maghiare importante.

Primul decret guvernamental a fost a avut numărul 1.801/2016. Prin această decizie, Executivul de la Budapesta a decis acordarea de fonduri în mod concret unor cluburi sportive din afara Ungariei. Csikszereda (Miercurea Ciuc) și Sepsi (Sfântu Gheorghe) au primit atunci, în conformitate cu decretul guvernamental, câte 1 miliard de forinți (3,2 milioane de euro) prin intermediul Federației de Fotbal din Ungaria.

Suporterii echipei Sepsi vin la meciuri și cu steagul Ținutului Secuiesc și la finalul întâlnirilor cântă imnul acestei regiuni. De ce ar fi un imn local o problemă pentru autoritățile de la București?
Suporterii echipei Sepsi vin la meciuri și cu steagul Ținutului Secuiesc și la finalul întâlnirilor cântă imnul acestei regiuni. De ce ar fi un imn local o problemă pentru autoritățile de la București?

Președintele echipei de fotbal Sepsi, Laszlo Dioszegi, a confirmat întotdeauna că primește bani de la Budapesta, în deplină transparență. El a precizat pentru Europa Liberă că sumele sunt destinate exclusiv infrastructurii sportive, nu plății salariilor jucătorilor.

Salariile jucătorilor sunt plătite din contractele încheiate de Sepsi, dar și de alte cluburi din Ținutul Secuiesc, cu firme din Ungaria.

Fotbalul din regiune a primit aproape 75% din banii din această finanțare, conform unei monitorizări a Europei Libere. Sume importante au ajuns și la cluburi de hochei, volei, baschet și handbal.

Lista principalelor investiții:

  • stadion pentru clubul de fotbal Sepsi din Sfântu Gheorghe: aproximativ 25 de milioane de euro, suma a fost recunoscută chiar de conducerea clubului. Presa sportivă di România menționează în unele articole că investiția maghiară s-ar fi ridicat la 35 de milioane de euro;
  • bază de antrenament pentru toate echipele (juniori, tineret, seniori) clubului Sepsi: aproximativ 7 milioane de euro, așa cum reiese din deciziile guvernului maghiar;
  • arena pentru clubul de fotbal Csikszereda din Miercurea Ciuc: 3 milioane de euro, așa cum au anunțat reprezentanții clubului;
  • baze de antrenament pentru academia de fotbal a clubului Csikszereda: 15 milioane de euro, așa cum reiese din deciziile guvernului de la Budapesta;
  • patinoar în Sâncraiu de Mureș: un milion de euro, așa cum a anunțat Fundația Mens Sana, prin intermediul căreia s-a făcut finanțarea;
  • academie de hochei în Ținutul Secuiesc: 3 milioane de euro, așa cum reiese din deciziile guvernului maghiar;
  • academie de fotbal în Satu Mare: 800.000 de euro, așa cum precizează presa sportivă din România.

Fotbalul, pasiunea lui Orbán

Viktor Orbán și-a petrecut mare parte din copilărie în sătucul Felcsut, din județul Fejér, și a jucat fotbal în seria a patra a ligii de fotbal din tinerețe. El a continuat să practice acest sport chiar și în timpul primului său mandat de premier, la finele anilor 1990.

În perioada petrecută la Felcsut, premierul maghiar s-a împrietenit cu Lőrinc Mészáros, actualmente un influent om de afaceri în Ungaria, așa cum amintesc multe articole di presa de la Budapesta. Lőrinc Mészáros este cel care coordonează mare parte din proiectele fotbalistice de pe teritoriul Ungariei și cel care conduce Academia de Fotbal „Ferenc Puskás” din această țară.

Viktor Orban susține echipele din România ca și cum ar reprezenta Ungaria
Viktor Orban susține echipele din România ca și cum ar reprezenta Ungaria

Cu timpul, Orbán nu și-a limitat investițiile publice în fotbal la teritoriul Ungariei. Acest lucru a devenit recent și mai vizibil. Premierul maghiar Viktor Orbán a urmărit joi, 21 iulie 2022, cu fular de suporter la gât, partida de dintre Sepsi și Olimpia Ljubljana, 3-1, din prima manșă a turului doi din Conference League. Stadionul a fost construit chiar cu bani acordați de guvernul condus de Orbán. 25 de milioane de euro a costat arena cu 8.500 de locuri inaugurată anul trecut.

Înainte și după joc, premierul Ungariei s-a fotografiat cu fanii lui Sepsi, a semnat autografe, apoi a postat totul pe contul său oficial de Instagram: „Trăiască maghiarii!” și „Fabrică de selfie-uri în Ținutul Secuiesc”.

„Viktor Orbán ne-a felicitat. Nu am negat niciodată că Guvernul Ungariei ne-a construit stadionul. Tot Guvernul a venit la meci. Ne-au felicitat, ne-au spus că avem o echipă bună”, ne-a explicat și Laszlo Diószegi, președintele de la Sepsi.

Nu a fost singurul meci de fotbal din România la care a participat Orbán săptămâna trecută. Premierul a apărut și sâmbătă, pe 23 iulie, la un meci amical al naționalei Ținutului Secuiesc.

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat că nu aprobă meciul dintre Ținutul Secuiesc U18 și Ungaria U18, de pe 23 iulie, propus pentru inaugurarea stadionului echipei FC Csikszereda Miercurea Ciuc.

Dar în cele din urmă, în ciuda opoziției FRF, meciul de fotbal s-a desfășurat totuși. Arena de 1.400 de locuri a costat 3 milioane de euro, conform conducerii clubului Csikszereda Miercurea Ciuc. De asemenea, o investiție a Guvernului Ungariei.

Viktor Orbán, înaintea inaugurării stadionului de la Miercurea Ciuc.
Viktor Orbán, înaintea inaugurării stadionului de la Miercurea Ciuc.

Pe lângă stadioane pentru cele două cluburi, guvernul de la Budapesta a acordat finanțări și pentru infrastructura și echipamentele echipelor de juniori și tineret ale celor două cluburi.

Alături de Sepsi OSK și Csikszereda, guvernul de la Budapesta susține financiar și cluburile de fotbal din afara României. Este vorba de Dunajska Streda (Slovacia), NK Osijek (Croația) și Backa Topola (Serbia), localități cu populația maghiară însemnată numeric.

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, performanțe sportive & financiare

Clubul de fotbal Sepsi OSK a fost principalul beneficiar al finanțărilor de la Budapesta. Înființată în 2011, gruparea a promovat în Liga I în vara lui 2017. În primăvară a câștigat Cupa României și a ajuns să fie prezentă în cupele europene.

Clubul de fotbal funcționează prin intermediul Asociația Club Sportiv OSK din Sfântu Gheorghe. Conform datelor obținute obținute de la Ministerul Justiției, acolo unde sunt înregistrate asociațiile, consiliul director al entității care controlează clubul Sepsi este format din: Laszlo Dioszegi - președinte, David Kertesz - vicepreşedinte, Attila Kovacs - secretar și Attila Hadnagy.

ONG-ul este acționar în două societăți. Cu 49% este acționar în firma Sepsi OSK SA din Sfântu Gheorghe, iar Hodut Rom SRL deține 51%. Cea din urmă, Hodut Rom SRL este subsidiara din România a Hódmezővásárhelyi Útépítő Kft. din Ungaria.

Proprietarul din acte al Hódmezővásárhelyi Útépítő Kft. este Károly Varga, un apropiat și un fost asociat al președintelui academiei de fotbal de la Felcsút, Lőrinc Mészáros. Acesta este prietenul din copilărie al lui Viktor Orbán, conform presei maghiare.

Fan Shop SRL din Sfântu Gheorghe este cea de-a două firmă unde asociația este acționar, de această dată acționar unic. Sepsi OSK SA și Fan Shop au avut o cifră de afaceri cumulată de 500.000 de lei. Informațiile au fost obținute cu ajutorul platformei termene.ro.

Laszlo Diószegi, președintele clubului, susține că banii proveniți din Ungaria nu sunt pentru activitatea clubului din prima ligă, altfel spus pentru plata salariilor jucătorilor, ci pentru infrastructură, potrivit legislației.

„Nu avem niciun secret. Două treimi din buget se asigură din surse din Ungaria, de la guvernul maghiar. E vorba despre acea parte a bugetului pentru sectorul juvenil, copii și juniori. După cum se știe, normele europene interzic finanțarea echipelor profesioniste”, ne mai explică Diószegi.

Plata salariilor este asigurată din sponsorizări importante, un adevărat cadou pentru echipa unui oraș de provincie cu numai 55.000 de locuitori, potrivit recensământului din 2011. Contractele de sponsorizare ale clubului sunt semnate cu firme din Ungaria. Fără excepție.

Sepsi este susținută financiar atât de guvernul maghiar, cât și de companii din Ungaria
Sepsi este susținută financiar atât de guvernul maghiar, cât și de companii din Ungaria

Site-ul de limbă maghiară maszol.ro susţine că echipa lui Laszlo Diószegi are contracte, printre alții, cu Gyermelyi - cel mai mare producător de paste din Ungaria. Numai Gyermelyi ar contribui cu un milion de euro pe sezon la bugetul lui Sepsi Sfântu Gheorghe.

Tot pe echipamentul clubului este prezentă și emblema brutăriei „Diószeg”, firma lui Laszlo Dioszegi și partener al societății Gyermelyi. Pe tricourile lui Sepsi se mai regăsesc mărcile OTP Bank şi Belfry (companie de construcții). Pe site-ul oficial mai figurează compania petrolieră maghiară MOL, Hodut, Depo, Trio Impex, City Slo, Bertis, Aluco, Ariadne sau Vakond Via KFT. Majoritatea acestor firme sunt deținute de patroni de etnie maghiară sau au activitate în Ungaria.

Toate aceste companii ar contribui anual cu o sumă totală de 4,5 milioane de euro la bugetul lui Sepsi, conform maszol.ro. Suma ar fi un adevărat record în ierarhia veniturilor din sponsorizări realizate vreodată de o echipă din România.

Mult peste încasările FCSB, probabil cea mai populară echipă din România. Din sponsorizări, FCSB primește sub 2,5 milioane de euro, așa cum reiese din anunțurile clubului legate de contractele de sponsorizare.

Csikszereda, o prințesă în devenire

Nu doar județul Covasna are o echipă finanțată de la Budapesta, Harghita nu a rămas mai prejos. Tradiția clubului Csikszereda din Miercurea Ciuc (municipiu cu 39.500 de locuitori la recensământul din 2011) a fost reluată în 2012. În anul următor, clubul a încheiat un parteneriat cu formația maghiară Puskás Akadémia FC prin care au înființat Academia de Fotbal a Ținutului Secuiesc.

Csikszereda a ajuns între timp până în divizia a doua a fotbalului românesc și anul trecut a ratat de puțin calificarea în Liga I. În noul sezon, echipa din Miercurea Ciuc, județul Harghita, este considerată printre favorite la promovare.

Sub umbrela Csikszereda se desfășoară proiect fotbalistic finanțat de Budapesta și denumit Academia Ținutului Secuiesc. Centrul sportiv din Miercurea Ciuc are un parteneriat cu Academia „Ferencz Puskas” din Budapesta. Academia din Ungaria este deținută de amicul lui Viktor Orbán, Lőrinc Mészáros.

Academia este un proiect sprijinit cu două milioane de euro pe an. Conform datelor oferite de Szondy Zoltan, coordonatorul proiectului, în centrul de pregătire intră aproximativ 3.000 de copii și juniori, distribuiți la centrele din Târgu Mureș, Odorheiu Secuiesc sau Târgu Secuiesc. Proiectul cheltuie anual 2 milioane de euro, conform reprezentanților Csikszereda. Finanțarea vine dinspre Budapesta.

Cu banii veniți din Ungaria, academia din Miercurea Ciuc a ajuns să se bată de la egal la egal cu jucătorii academiei înființată în Constanța de celebrul jucător, Gheorghe Hagi.

Tradiția hocheiului la polul frigului din România

Chiar dacă fotbalul e mai popular, etnicii maghiari consideră că hocheiul este sportul lor tradițional, motiv pentru care mereu a fost practicat mai ales în județele Harghita și Covasna, cele care constituie în mare parte și Ținutul Secuiesc.

Apetența pentru hochei a fost creată și de o realitate naturală obiectivă. În județul Harghita se află polul frigului din România, cu temperaturi cu minus record și ierni prelungite.

Până în anii 2010, din cauza neglijenței autorităților centrale și locale din România, hocheiul pe gheață din Ținutul Secuiesc a ajuns într-o situație de criză din cauza lipsei de resurse a centrelor de hochei consacrate. Singura alternativă reală a jucătorilor tineri devenise plecarea în străinătate. Chiar și echipa fanion, HC Csikszereda din Miercurea Ciuc, a fost desființată.

Dar după 2015, cluburile și infrastructura de hochei din Ținutul Secuiesc au fost sprijinite atât de guvernul de la Budapesta, cât și de cel de la București.

Echipa națională de hochei a României este formată în mare parte din jucători de etnie maghiară.
Echipa națională de hochei a României este formată în mare parte din jucători de etnie maghiară.

În această regiune a României sunt acum cinci patinoare acoperite, la Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Cârţa, Târgu Secuiesc şi la Sfântu Gheorghe.

Ultimele trei au fost construite sau renovate de Compania Națională de Investiții (CNI) cu aproape zece milioane de euro. La aceste cinci arene se mai adaugă și patinoarul de la Sâncraiu de Mureș, la șase kilometri de Târgu Mureș, construit cu un milion de euro, bani oferiți de guvernul de la Budapesta.

Federația Română de Hochei consideră, prin președintele Alexandru Hălăucă, că această concentrare a patinoarelor în Ținutul Secuiesc a fost o politică cerută de UDMR tuturor guvernelor din care a făcut parte.

„Astfel, dacă în orașe precum București, Suceava, Iași, Constanța, Buzău nu s-a construit nici măcar un singur patinoar, în Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Târgu Mureș și Miercurea Ciuc au fost construite patinoare și urmează a se construi alte 4 (patru) patinoare în aceleași localități din fonduri Compania Națională de Investiții”, ne-au transmis reprezentanții conducerii Federației Române de Hochei.

În tot restul țării se află numai trei patinoare acoperite funcționale. Ne referim aici nu la patinoare în aer liber, ci la cele din săli acoperite care pot desfășura competiții de toamna până în primăvară. Este vorba de patinoarele acoperite de la Brașov, Galați și cel din zona Băneasa de la marginea Capitalei, ridicat la inițiativa lui Ion Țiriac.

Cel mai mare patinoar al țării, „Ion Flamaropol” din București se află la stadiul de proiect „de refacere” după ce vechea clădirea a fost demolată.

Această politică de concentrare a patinoarelor a ajutat ca patru echipe din cele opt cluburi de hochei din România să provină din Ținutul Secuiesc. Adică jumătate.

„S-a creat astfel un climat conflictual, de natură să rupă echilibrul care exista la nivelul echipei naționale și între cluburi. Nu putem să nu constatăm că acest dezechilibru se datorează și faptului că a existat şi există o diferenţă clară în ceea ce priveşte modul de alocare a fondurilor pentru construirea infrastructurii atât de necesară pentru desfăşurarea acestei activitități sportive”, spunea conducerea Federației Române de Hochei printr-un comunicat din mai 2022.

Bucuria de a cânta imnul Ținutului Secuiesc după o înfrângere a României

Unul dintre cele mai importante scandaluri din sportul românesc din acest an a fost legat de naționala de hochei a României.

Pe 8 mai, mare parte a jucătorilor naționalei României la hochei au dat dovadă de „lipsă de fair-play față de propria țară”, spuneau atunci președintele FRHG, Alexandru Hălăucă, și secretarul general al federației, Alexandru Nistor.

Sportivii, mare parte de etnie maghiară și provenind din județele Harghita și Covasna, au decis să aplaude și să cânte mai degrabă imnul Ținutului Secuiesc ca să sărbătorească victoria Ungariei într-un meci de hochei în care tocmai reprezentaseră România, un meci care a avut loc în Slovenia.

Echipele naționale de hochei ale României și Ungariei
Echipele naționale de hochei ale României și Ungariei

„Păstrând proporțiile e ca la război, au întors armele împotriva țării lor. Nu este, însă, ceva întâmplător”, declara presei, după incidentul din 8 mai, Alexandru Nistor.

În final, biroul de conducere al federației a renunțat să mai încerce gestionarea situației. Pe 24 mai a transmis „nu are competența să stabilească dacă este sau nu un ținut, regiune, imn sau cântec bisericesc”.

Cu toate acestea, prin comunicat, FRHG condusă de Alexandru Hăulici, spune că în acest caz existat presiuni politice, din partea a doi miniștri, cei nominalizați fiind Eduard Novak, ministrul Sportului și Tanczos Barna, ministrul mediului, fiecare în tabăra sa.

„Tot contradicţii şi discuţii au născut şi implicarea şi declaraţiile a doi miniştri din Guvernul României, declaraţii şi implicare directă care au legătură cu aspectele sesizate în legătură cu meciul disputat în data de 8 mai 2022 în cadrul Campionatului Mondial din Slovenia”, preciza federația într-un comunicat din 24 mai. Eduard Novak și Tanczos Barna au negat însă aceste acuzații imediat după incident.

Unul dintre jucătorii naționalei României, de etnie maghiară, a văzut astfel incidentul din luna mai. Mai nuanțați sunt și cei de etnie română care au refuzat să cânte imnul Ținutului Secuiesc.

„Eu am venit la națională fără contract. Dacă mă accidentam, cine mă mai lua?! Am mers acolo cu naționala din tot sufletul, e dureros ce se spune acum. Păi, noi voiam cel mai mult să batem Ungaria. Cu trei minute înainte de final era 3-2 pentru ei, nu ne-au dat 10-0. La imnul secuiesc doar am stat pe gheață, din respect. Dacă jucătorii români de etnie maghiară n-ar mai merge la națională, România ar ajunge în ultima grupă valorică, n-ar mai exista în hochei!”, povestea presei Zoltan Toke, portar pentru echipa României.

Trei membri ai naționalei României au ales să meargă la vestiare și să nu asiste la intonarea imnului Ținutului Secuiesc.

Unul dintre acești sportivi, Mircea Constantin a explicat situația din Slovenia pentru site-ul Gazetei Sporturilor. „Eu cu Gliga și cu Berdilă ne-am dat seama că vor să cânte. Eu nu mă simt secui, nu puteam să fac asta, și ei la fel. Au cântat cu galeria și jucătorii noștri, i-am auzit. Noi știam ce o să urmeze. Fanii din Miercurea Ciuc fac parte din galeria Ungariei și le-au cerut jucătorilor să stea și să cânte, că și ei i-au sprijinit tot timpul la club. Nu sunt de acord, mai ales că erau în culorile României, dar îi înțeleg”, explica Mircea Constantin.

Academia de Hochei a Ținutului Secuiesc

Academia Secuiască de Hochei pe Gheață (SZJA) și-a început activitatea în anul 2016 cu sprijinul Guvernului Ungariei.

Academia a început formarea tinerilor sportivi în opt centre pe teritoriul Ținutului Secuiesc. Centrul instituției din punct de vedere administrativ și infrastructural se află în localitatea Cârța din Ciucul de Sus.

Pe lângă atelierul din Ciucul de Sus se desfășoară antrenamente în spiritul principiilor de formare și al filosofiei SZJA și în Gheorgheni, Târgu Mureș, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Ciucul de Jos, Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe.

„În vederea îmbunătățirii condițiilor infrastructurale ale pregătirii, am construit patinoare mobile sub formă de corturi în Miercurea Ciuc, Gheorgheni și Sfântu Gheorghe, iar la Cârța a avut loc recepția centrului medical și metodologic”, ne-au transmis reprezentanții clubului.

Patinoar maghiar vs patinoar românesc

Fundația Mens Sana, care finanțează Academia de Hochei „Szekelyfoldi Jegkorong Akademia”, în colaborare cu Asociația LIDER, a inaugurat în februarie 2021 în comuna Sângeorgiu de Mureş, un patinoar acoperit în valoare de peste 1 milion de euro, finanţat în cea mai mare parte de către Guvernul Ungariei. Arena a fost construită în mai puțin de un an.

Chiar ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, este președinte al Fundaţiei „Mens Sana”. El consideră că patinoarul de la Sângeorgiu de Mureș este o bază de plecare pentru sportul juvenil și pentru sportul de masă.

„Sunt președintele unei fundații care, din 2016, a construit infrastructură pentru hochei, pentru sporturile pe gheață. Este o investiție pe care am realizat-o în proporție de 90% din banii Guvernului Ungariei", a menţionat Tanczos Barna la inaugurarea investiției.

Tot în județul Mureș, de această dată chiar în municipiul reședință de județ, Târgu Mureș, a fost început în 2008 construcția unui patinoar acoperit care să găzduiască inclusiv competiții europene. Investiția supervizată de autoritățile centrale și locale din România nu este gata nici în acest moment, lucrările s-au deteriorat.

Lucrările la patinoarul din Târgu Mureș, reședință de județ, au început în 2008 și nu s-au finalizat nici până azi. Din cauza stagnării, clădirea s-a degradat.
Lucrările la patinoarul din Târgu Mureș, reședință de județ, au început în 2008 și nu s-au finalizat nici până azi. Din cauza stagnării, clădirea s-a degradat.

Compania Națională de Investiții a scos, în luna octombrie 2021, la licitație publică lucrările pentru finalizarea patinoarului. S-au oferit 28 de milioane de lei sau 5,6 milioane de euro. Dacă se va finaliza investiția în 2024, patinoarul va ajunge să coste în total 13 milioane de euro.

Spre comparație: în 2016, omul de afaceri Ion Țiriac a construit la Otopeni, într-un singur an, un patinoar acoperit ultarmodern, cu tribune de 500 de locuri, cu o investiție de 3,2 milioane de euro.

Pentru fete și femei: handbal și baschet

Clubul Sportiv Sepsi din Sfântu Gheorghe este campion în ultimii șase ani la baschet feminin. Bugetul echipei este undeva la 400.000 de euro anual și este asigurat de Consiliul Județean Covasna și Municipiul Sfântu Gheorghe.

Un alt club local este Centrul Național de Excelență Sfântu Gheorghe din prima ligă a handbalului feminin din România. Echipa este finanțată de autoritățile locale, dar și de Ministerul Educației care asigură cazarea și hrana sportivelor.

Budapesta mai pregătește o academie sportivă

Potrivit publicației Prosport, autoritățile de la Budapesta au achiziționat deja un teren în Satu Mare, în nord-vestul României, unde va fi construită o nouă academie de fotbal modernă. Investiția din municipiul Satu Mare ar fi în afara Ținutului Secuilor, dar ar fi într-un oraș cu 35.000 de maghiari, conform recensământului din urmă cu 11 ani.

Lucrările de construcție ar urma să fie gata la sfârșitul acestui an, deși inițial a fost vorba despre un termen de 22 de luni. În primul an de la inaugurare, academia ar urma să aibă aproximativ 150 de copii legitimați.

Costurile pentru ridicarea și intrarea în funcțiune a academiei de fotbal sunt estimate la aproximativ 800.000 de euro, banii pe care îi va aloca Guvernul maghiar, condus de Viktor Orbán.

„Guvernul Ungariei este un partener de încredere pentru dezvoltarea sportului în România. Guvernul maghiar a finanţat deja o serie de dezvoltări de infrastructură sportivă, iar acest lucru va continua să se întâmple şi în viitor, de asta m-a asigurat Szijjártó Péter, ministrul afacerilor externe”, a spus Eduard Novak în conferinţa de presă din ianuarie 2022 alături de șeful diplomației din Ungaria. ​

update

Țară în service | Recensământ 2022. De ce nu a reușit statul român să-și numere cetățenii la timp

Ratele cele mai scăzute de recenzare sunt în orașele mari din țară. În București, sub 55% din populație era recenzată până în 15 iulie. În Timișoara, până miercuri, doar 176.000 de locuitori erau recenzați, în condițiile în care aproximativ 320.000 de oameni au domiciliul aici.

Decalat cu un an din cauza pandemiei și realizat în premieră și în format online, recensământul din 2022 s-a dovedit un semi-eșec. Statul român a alocat de două ori mai mulți bani decât la recensământul precedent, cel din 2011, însă, în ciuda avantajului autorecenzării, rezultatele sunt sub cele de acum un deceniu. De ce?

Pe 15 iulie, la 120 de zile de la debutul recensământului 2022 (14 martie), rata de recenzare era de sub 85%. Mai puțin de 16 milioane de persoane din cele 19 milioane, cât știa statul român la finele anului trecut că s-ar afla în țară, fuseseră înregistrate în baza de date coordonată de Institutul Național de Statistică (INS).

Procesul a depășit așadar așteptările în ceea ce a reprezentat o premieră - autorecenzarea, inclusiv cea asistată. 46% din populație, adică 8,9 milioane de români, au izbutit să introducă (în mod corect) datele online, cu mult peste așteptările reprezentanților INS, care estimau că doar unul din trei români se va autorecenza.

În total, au fost completate aproximativ 10,7 milioane de chestionare, în jur de 1 milion fiind invalidate.

Baza de date ar fi trebuit completată cu informațiile culese în format clasic - inclusiv de la persoanele cu chestionare invalidate - din poartă în poartă, de recenzori. Aici, în mod inexplicabil, lucrurile s-au împotmolit, deși România avea experiența anului 2011, când recenzarea fizică a populației a decurs mult mai rapid.

Termenul de desfășurare a recensământului a fost din nou prelungit, până în 31 iulie, în localitățile „unde recenzarea nu s-a încheiat”, a anunțat miercuri Comisia Centrală pentru Recensământului Populației și Locuințelor. Asta după o primă prelungire a termenului, din 17 iulie în 24 iulie.

Dacă în cazul autorecenzării prelungirea cu 2 săptămâni (din 15 mai - 27 mai) a fost cauzată de afluxul mare de chestionare, în cazul recenzării față în față motivul îl reprezintă faptul că datele strânse nu sunt încă suficiente.


De pildă, în primele 45 de zile ale recensământului în fizic de anul acesta (proces care a debutat în 31 mai), la nivel național fuseseră recenzate circa 7 milioane de persoane. Mai puțin de jumătate din cât fuseseră recenzate, în doar 12 zile, în 2011.

La recensământul de acum un deceniu, între 20-31 octombrie au fost recenzate peste 19 milioane de români. Numărul a fost agregat ulterior cu date obținute din colectarea indirectă, proces în urma căruia s-a stabilit că populația României era de peste 20 de milioane de locuitori.

Și dacă luăm în calcul autorecenzarea, nivelul din prezent al recensământului, de sub 16 milioane de persoane recenzate în patru luni, este mult inferior celui din urmă cu 11 ani, când datele au fost culese exclusiv de către recenzori.

Asta deși bugetul aprobat încă din 2020 pentru recensământul actual a fost aproape dublu, aproape 80 de milioane de euro (392 milioane de lei), în comparație cu circa 40 de milioane de euro în urmă cu 11 ani.

Suma generală a fost repartizată între Secretariatul General al Guvernului - Institutul Național de Statistică (INS) și cele peste 3.200 de unități administrativ teritoriale din țară.

Recensământul 2022 a debutat la începutul lunii martie, cu autorecenzarea, la care a participat aproape jumătate din populația estimată a României.
Recensământul 2022 a debutat la începutul lunii martie, cu autorecenzarea, la care a participat aproape jumătate din populația estimată a României.

Autoritățile locale alocă din bugetele lor sumele necesare plății recenzorilor și a coordonatorilor acestora - în limita a 192.000 de lei / UAT, urmând să le recupereze din sumele defalcate din TVA, potrivit Legii bugetului de stat. Dacă recenzorii de pe teren sunt plătiți per chestionar, cei cu rol de coordonare beneficiază de remunerații fixe, respectiv pe ore lucrate.

Și cea mai mare parte a banilor alocați INS merg către cheltuielile de personal, în condițiile în care peste 620 de persoane urmau să fie angajate în direcțiile județene de statistică din țară, pe o perioadă determinată, de 1 sau 3 ani.

Centrele fixe de recenzare, surpriza recensământului. Îmbulzeală și haos în Sectorul 2

Din cauza cifrelor slabe, autoritățile s-au văzut nevoite să înființeze 700 de centre fixe de recenzare, a căror activitate nu era prevăzută inițial în calendarul recensământului.

Peste 700 de puncte fixe de recenzare au fost înființate în țară, pentru a compensa ineficiența recenzării față în față.
Peste 700 de puncte fixe de recenzare au fost înființate în țară, pentru a compensa ineficiența recenzării față în față.

Zilele acestea, în astfel de centre apar adesea stări de nervozitate. Oamenii sunt frustrați că sunt nevoiți să aștepte la cozi și câteva ore.

Este cazul centrului fix de recenzare deschis de Primăria Sectorului 2 pe strada Maior Coravu Ion. Marți, peste 150 de persoane au așteptat ore în șir pentru a fi înregistrați de unul dintre cei doi recenzori.

„Oamenii au venit de la 6 dimineața și au așteptat până spre ora 16 sau chiar 17 să fie recenzați. S-a trecut fiecare pe o listă, dar gardianul a încurcat-o la un moment dat și s-a dat peste cap ordinea. Am întâlnit o doamnă cu diabet, venită de la prima oră și intrată la recenzare doar pe 15.30. E inimaginabil”, ne-a spus o bucureșteancă ajunsă la centrul de recenzare pentru a-și însoți o rudă, în vârstă de peste 60 de ani.

În decurs de 4 luni, 14 martie - 15 iulie, sub 60% din cei peste 1.8 milioane de locuitori ai Bucureștiului au fost recenzați.
În decurs de 4 luni, 14 martie - 15 iulie, sub 60% din cei peste 1.8 milioane de locuitori ai Bucureștiului au fost recenzați.

Un al treilea recenzor a sosit în centru spre închiderea programului (Centrul e deschis până la ora 18), pentru a-i prelua, după program, pe cei rămași în așteptare.

„Centrul de recenzare e în apropierea Arenei Naționale, o zonă cu foarte mulți pensionari, care ajung să stea ore bune în așteptare. Le-am zis să păstreze numerele de pe listă și oamenii să vină la o oră a doua zi, au zis 'nici vorbă', că o vor rupe și se reia de la zero. Atunci oamenii stau și așteaptă cu orele. E o lipsă cruntă de organizare, de umanitate”, a adăugat femeia.

Oamenii așteaptă „cu orele” la un centru fix de recenzare din Sectorul 2 al capitalei.
Oamenii așteaptă „cu orele” la un centru fix de recenzare din Sectorul 2 al capitalei.

Ea a explicat că oamenii sunt speriați de amenzi și că prelungirea termenului de recenzare devine o necesitate, în condițiile în care mulți dintre ei nu au fost luați în evidențe.

Sectorul 2, unde acum funcționează șase puncte fixe de recenzare, a înregistrat de altfel cea mai cruntă criză de recenzori din țară. La o săptămână de la debutul recenzării față în față doar un sfert din necesarul personalului era contractat.

„La fel cum recenzorii intră în platformă, ar trebui permis în continuare și accesul persoanelor fizice, sunt atâția tineri care i-ar putea asista pe cei vârstnici să se recenzeze”, a conchis bucureșteanca.

O filmare obținute de Europa Liberă relevă tensiunea care există între cetățenii veniți să se recenzeze, pe de o parte și personalul care asigură recenzarea, respectiv paza obiectivului, pe de alta.

„Cum se poate ca o persoană care a venit la 8.15 să fie a 46-a pe listă și cineva care a venit la 8 fără cinci să fie tot a 46-a”, repetă intrigat un cetățean, fără a primi un răspuns edificator.

Recenzorii par și ei copleșiți.

„Eu nu mai pot să lucrez așa, vă rog să dați dovadă de respect și față de ceilalți și față de dumneavoastră și să fiți corecți”, spune una dintre recenzoare, ieșită să liniștească spiritele.

Așteptare cu orele la unul din centrele de recenzare din Sectorul 2 București
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:42 0:00

Buluceală de oameni este și în centrele fixe de recenzare din celelalte orașe mari din țară, de la Timișoara și Brașov, la Constanța, Iași și chiar Cluj-Napoca, câteva din orașele cu cele mai scăzute de recenzare.

Valurile de oameni prezente în aceste centre sunt explicate pe de altă parte și de amenzile vehiculate în cazul refuzului de recenzare, între 1.000 - 3.000 de lei.

Doi recenzori culeg datele persoanelor care s-au prezentat într-unul din cele opt puncte fixe de recenzare din Cluj-Napoca.
Doi recenzori culeg datele persoanelor care s-au prezentat într-unul din cele opt puncte fixe de recenzare din Cluj-Napoca.

20 iulie: Recenzarea, 63% în capitală și 88.3% la nivel național

Rata de recenzare în capitală era de doar 55% în 15 iulie, cea mai scăzută din țară. Urmau județele Timiș și Ilfov.

Optzeci de puncte de recenzare fixă au fost deschise în București, din 8 iulie. Cele mai multe, 29, sunt în sectorul 6, urmat de Sectorul 3, unde funcționează 21 de astfel de puncte.
Optzeci de puncte de recenzare fixă au fost deschise în București, din 8 iulie. Cele mai multe, 29, sunt în sectorul 6, urmat de Sectorul 3, unde funcționează 21 de astfel de puncte.

În 20 iulie rata recenzării în București a ajuns la 63%, cu o creștere spectaculoasă a recenzărilor în ultimele zile, potrivit unui răspuns transmis joi, 21 iulie, de către INS, la solicitarea Europei Libere.

Astfel, în 20 iulie peste 30.000 de recenzări au fost înregistrate în capitală - în centre fixe și pe teren, dublu față de nivelul de săptămâna trecută. Rămâne însă cea mai mică rată de recenzare din țară, comparativ cu celelalte județe, „podiumul” fiind completat de Timiș și Ilfov.

La nivel național, rata de recenzare în România a ajuns în 20 iulie la 88.3% din populația rezidentă estimată.

Orașele riscă să piardă fonduri și alte „beneficii”

Încheierea recenzării la un nivel mult inferior populației rezidente în mod real poate afecta drastic alocările bugetare către municipii, care sunt raportate (și) la numărul locuitorilor.

„Da, există acest risc, ca alocările să fie afectate, cele mai acute efecte vor fi că va scădea numărul de consilieri locali și cel al numărului de polițiști locali prevăzuți de lege. Sperăm totuși că până la final ne vom apropia de recenzarea populației reale pe care o avem”, a spus pentru Europa Liberă primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Aproximativ 40% din populația cu domiciliul în Timișoara, viitoare Capitală Culturală Europeană, nu a fost încă recenzată.
Aproximativ 40% din populația cu domiciliul în Timișoara, viitoare Capitală Culturală Europeană, nu a fost încă recenzată.

În municipiul de pe Bega au fost recenzați până acum doar 176.000 de locuitori, deși orașul are 320.000 de locuitori cu domiciliul aici. La aceste cifre, numărul consilierilor ar scădea de la 26 la 23 iar cel al polițiștilor de la 300 la 176, a avertizat public subprefectul Ovidiu Drăgănescu.

Apelul făcut de primarul Buzăului, de tema ca orașul să nu își pericliteze alocările de fonduri.
Apelul făcut de primarul Buzăului, de tema ca orașul să nu își pericliteze alocările de fonduri.

Dacă nu ar fi fost prelungit termenul recensământului, aceste ipoteze ar fi devenit realitate.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, avertizase de asemenea săptămâna trecută că doar 83.000 (aproximativ 65%) din cele 130.000 de persoane cu domiciliul în oraș se recenzaseră.

„În situaţia în care vom înregistra mai puţin de 100.000 de locuitori, vom scădea ca oraş de la rangul II la rangul III, ceea ce va determina pierderi atât financiare (mai puţini bani de la UE şi Guvern), dar şi mai puţini profesori, medici, etc)”, a transmis într-un comunicat de presă edilul.

„Ţin să vă reamintesc că toată dezvoltarea viitoare a orașului nostru va depinde de numărul de locuitori înregistraţi la acest recensământ”, e apelul prin care primarul îi îndemna pe buzoieni să contacteze ei recenzorii de pe teren sau să se deplaseze în cele 2 puncte fixe de recenzare deschise în oraș.

De ce acest regres și aceste situații disperate, care vor duce cel mai probabil la o nouă prelungire a termenului, până în 31 iulie - ultima permisă de altfel de legislație?

Este întrebarea la care Europa Liberă a căutat răspuns.

„Era nevoie de o campanie serioasă pentru Recensământ”

Dificultatea găsirii recenzorilor și lipsa de consecvență a acestora, organizarea defectuoasă, scăderea încrederii în autorități și răspândirea de temeri exagerate, traduse în reticența respondenților, dar și sumele necompetitive, în special în orașele mari, oferite recenzorilor, sunt principalele cauze.

Asta reiese din discuțiile Europei Libere cu recenzori, primari, sociologi, specialiști în studii efectuate pe teren și reprezentanții INS.

„A lipsit o campanie centralizată de comunicare, software-ul a avut multe probleme - faptul că zeci de mii de timișoreni s-au autorecenzat dar nu s-au luat în calcul, dar au fost șterse datele deși au primit mail de confirmare...”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, spune că acțiunile întreprinse de municipalitate nu au putut compensa lipsa unei campanii de comunicare mai eficiente întreprinse de autoritățile centrale.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, spune că acțiunile întreprinse de municipalitate nu au putut compensa lipsa unei campanii de comunicare mai eficiente întreprinse de autoritățile centrale.

El susține că dintr-un necesar de peste 300 de recenzori în oraș, 260 sunt în prezent activi pe teren, iar la aceștia se adaugă alte câteva zeci în cele nu mai puțin de 14 puncte de recenzare deschise tocmai pentru a recupera din decalajul recenzării - puțin peste 50% din populația cu domiciliul aici.

Gradul de recenzare este ceva mai mare la Cluj-Napoca, 68%, dar totuși modest având în vedere că recensământul a intrat deja „în prelungiri”.

„Cred că au fost peste 400 de recenzori în total, dar mulți au renunțat pe parcurs și au venit alții. Bugetele de promovare au fost extrem de mici. Poate era util ca perioada de autorecenzare să se fi prelungit și mai mult, în al doilea rând cu o mai bună organizare de la nivel central, mă refer la INS, nu la Ministere, lucrurile ar fi stat altfel”, a spus pentru Europa Liberă viceprimarul municipiului, Dan Tarcea.

Sub 70% din populația municipiului Cluj-Napoca este recenzată până acum. LA Recensământul precedent, a fost al doilea oraș din țară ca număr de locuitori.
Sub 70% din populația municipiului Cluj-Napoca este recenzată până acum. LA Recensământul precedent, a fost al doilea oraș din țară ca număr de locuitori.

Rolul primăriei a fost strict de a încheia contractele cu recenzorii, atribuțiile identificării și selectării acestora revenind direcțiilor județene din subordinea Institutului Național de Statistică, a subliniat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Unul din liderii autorecenzării la nivel național, orașul se numără între reședințele de județ cu rată încă insuficientă de recenzare odată cu debutul formatului clasic al recensământului.

„Concluzia noastră este că persoanele care au vrut să se recenzeze au făcut-o în special în faza autorecenzării, ceilalți nu au fost foarte interesați de acest proces”, a explicat el.

Neîncredere în instituțiile statului

Afirmația reprezentantului Primăriei este împărtășită și de sociologul Gelu Duminică, profesor asociat la Universitatea București.

„Este ca în cazul vaccinării. Cei care au dorit să se vaccineze au făcut-o de la bun început”, a spus sociologul.

El a adăugat însă că stadiul actual al recensământului este cauzat de o neîncredere viscerală a oamenilor în autoritățile statului, atât centrale cât și locale.

Sociologul Gelu Duminică crede că dificultățile Recensământului arată, încă o dată, neîncrederea cetățenilor, în autorități.
Sociologul Gelu Duminică crede că dificultățile Recensământului arată, încă o dată, neîncrederea cetățenilor, în autorități.

„Nu uitați că statul ăsta ne-a cam mințit, sau asta e percepția. Statul ne-a spus că nu e Covid, apoi că e Covid, dar ei încălcau regulile. Pe urmă ne-au spus că nu măresc taxele și le-au mărit. De ce să am eu încredere că nu îmi vor folosi (în alt scop, n.red.) datele?”, a explicat el.

Astfel, oamenii ar fi devenit reticenți în a deschide ușa recenzorului.

Pandemia nu a făcut decât să erodeze această încredere și să arate slăbiciunile statului.

„Relația dintre statul român și cetățean e mai degrabă bazată pe neîncredere, nu pe încredere. Cetățeanul nu mai achisează la dorința statului de a-l vaccina, de a-l recenza, a-l informa, nu mai reacționează, tocmai pentru că tot ce înseamnă stat s-a îndepărtat de el”, a spus Duminică.

Chiar și așa, evoluția nesatisfăcătoare a recenzării putea fi evitată, „printr-o campanie serioasă și transpartinică și știu ce spun când subliniez transpartinică”.

„Nu s-a făcut o informare corectă, partidele nu au stat de vorbă între ele, nu a existat un program național, un obiectiv național pe asta. Am asistat la discuții în care o formațiune politică, amenința cu boicotarea Recensământului”, a explicat el.

Profesor la Facultatea de Sociologie din București, el a reclamat faptul că în rândul studenților nu a existat o campanie de promovare, astfel încât aceștia să fie atrași în rândul recenzorilor.

El a mai spus că dacă recensământul nu va oferi date corecte, există riscul realizării unor investiții neadecvate cu profilul populației din diferite zone.

„Ajungi să faci creșe unde nu se nasc copii, săli de sport unde nu are cine să îl practice”, a conchis el.

„Au crescut standardele de trai, mulți nu și-au mai dorit să fie recenzori!”


Recensământul înaintează mai greu decât așteptările în primul rând din cauza dificultății găsirii recenzorilor, spun reprezentanții Institutului Național de Statistică.

Un necesar de 20.000 de recenzori a fost estimat la nivelul întregii țări, însă în județele cu rată scăzută încă de recenzare, a existat constant un deficit important.

Atât la Recensământul din 2011, cât și la cel din 2002 ar fi existat aproximativ 100.000 de recenzori, potrivit INS. Atunci nu a fost utilizată însă și autorecenzarea.

Situația cea mai critică de la Recensământul actual a fost în București, unde, în prima săptămână a recenzării față în față, erau contractați doar 40% din cei aproape 1.700 de recenzori necesari. În Sectorul 2 al capitalei doar un sfert din recenzori au fost antamați.

„De unde în 2011 oamenii se băteau să fie recenzori, acum pur și simplu nu și-au dorit. Standardul de trai a crescut între timp și nu a mai fost motivant”, a spus purtătorul de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu.

Creșterea salariului, în decurs de zece ani, a fost însoțită anul acesta de creșteri alarmante de prețuri, în special la utilități și carburanți.
Creșterea salariului, în decurs de zece ani, a fost însoțită anul acesta de creșteri alarmante de prețuri, în special la utilități și carburanți.

Din acest punct de vedere, salariul mediu net în România a crescut de la recensământul precedent, de la 1.444 de lei, la peste 3.879 de lei. Pe de altă parte, ultimele luni au adus o inflație galopantă și creșteri substanțiale ale cheltuielilor esențiale - de la facturi, la carburanți și bunurile alimentare.

Reprezentantul INS a spus, în repetate rânduri, că remunerația oferită recenzorilor, 7 lei pentru chestionarul aplicat persoanei, respectiv 3,5 lei pentru recenzarea locuinței este suficient de atrăgătoare. S-au acordat sporuri de 2 lei per chestionar / persoană, 1,5 lei / locuință, în localitățile cu gospodării dispersate.

Sume necompetitive, plătite doar în toamnă

Atragerea recenzorilor a eșuat în special în centrele universitare, începând cu capitala și continuând cu Timișoara, Iași și chiar Cluj-Napoca, acolo unde coordonatorii recensământului sperau că din rândul studenților va proveni „grosul” recenzorilor.

Pentru locuitorii și studenții din aceste orașe, banii oferiți nu au fînsă un factor motivant, au subliniat însă mai mulți specialiști, dar și unii primari, consultați de Europa Liberă.

„Este principala problemă a Recensământului. Într-un oraș precum Clujul, studenții care vor să lucreze sunt absorbiți imediat de zona de servicii, la alte venituri. Foarte puțini acceptă să lucreze pe aceste sume”, spune sociologul Norbert Petrovici, prodecan al Facultății de Sociologie din UBB, specialist în studierea pieței muncii.

De aceeași părere este și Valentin Rațiu (28 de ani), care deține (încă din studenție) propria firmă de operatori de teren. Lucrează la studii care necesită aplicarea de chestionare pe teren, cu instituții prestigioase, pentru studii pe teme sociale, dar și politice.

„Eu când negociez, nu negociez niciodată la un preț de sub 2,5 lei / minut, din care operatorul primește aproximativ 50%. La sume de 7 lei, sau 3,5 lei riști să contractezi oameni nepregătiți dispuși să lucreze pe acești bani, o problemă cu care ne confruntăm și noi în piață”, a explicat el.

Recenzorii sunt plătiți cu 7 lei pentru recenzarea unei persoane și 3.5 lei pentru recenzarea unei locuințe. Banii vor fi virați, în scenariu optimist, abia din a doua jumătate a lunii august.
Recenzorii sunt plătiți cu 7 lei pentru recenzarea unei persoane și 3.5 lei pentru recenzarea unei locuințe. Banii vor fi virați, în scenariu optimist, abia din a doua jumătate a lunii august.

„În Timișoara sunt venituri mult peste media națională, iar cu acești bani e foarte greu să speri că atragi lume. Pe noi nu prea ne-a întrebat nimeni ce și cum”, a spus primarul Dominic Fritz.

Valentin Rațiu spune pe de altă parte că recrutarea de studenți este un proces mai dificil decât s-ar crede, iar dacă voia să îi implice la Recensământ, INS trebuia să demareze campanii țintite în rândul acestora, pe grupuri de Facebook și Wattsapp, respectiv pe Tik- Tok sau Instagram.

Faptul că banii sunt plătiți retroactiv, abia din toamnă, a tras cu siguranță și mai mult înapoi avântul unor potențiali recenzori.

„E mult prea mult să fii plătit după 2-3 luni, e inechitabil, la orice angajator ai lucra. Oamenii își fac poate planuri. La studiile în care lucrez oamenii sunt plătiți în 2 săptămâni de la încheierea chestionarelor”, a adăugat Rațiu.

Plata retroactivă este de înțeles în contextul în care chestionarele trimise de recenzor au trebuit centralizate și validate, spune Ciprian Iftimoaei, director adjunct al Direcției Regionale de Statistică Iași.

Oferă exemplul recensământului agricol, în coordonarea căruia a fost implicat la nivel de județ, când procedurile de recenzare s-au încheiat în august, iar în septembrie au fost efectuate plățile.

Ținând cont că recenzorul poate obține 5.000 - 6.000 de lei, recenzorul e dispus să aștepte până în toamnă, susține purtătorul de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu.
„Trebuie să vedem exact cine câte chestionare are și câte sunt valide. Sperăm să începem plățile în a doua jumătate a lui august”, a spus el.

Au deschis sau nu cetățenii ușa recenzorilor?

O piedică subestimată în calea reușitei recensământului 2022 a fost și reticența a numeroși oameni legată de primirea recenzorilor. Doar cei perseverenți au depășit hopurile întâmpinate.

„Mai ales la început, lumea era reținută și nu doar cei în vârstă. Sunam la interfon și nu răspundea nimeni. Reveneam, cu răbdare, chiar și de câteva ori dacă a fost cazul, ne împrieteneam între timp și apoi erau mai deschiși”, ne-a declarat Victoria S, recenzor de la începutul recenzării față în față, într-unul din cele mai populate cartiere din Cluj-Napoca.

Mai are un job și lucrează în timpul liber, între 4-8 ore, în funcție de program, dar și de situație.

„Începeam de pe la 16 și stăteam până pe la 20, 21, dar era când m-a prins și zece seara. Unde erau mai multe persoane îți lua mult timp, să completezi și să trimiți pentru fiecare”.

„Erau oameni care erau acasă și nu deschideau, râzând de după ușă”, ne-a spus, sub protecția anonimatului, o altă recenzoare, implicată în recensământ încă din 14 martie, care prestează acum într-un centru fix de recenzare.

Un recenzor din Cluj ne-a mărturisit, de altfel, că a formulat trei sesizări pentru refuzul recenzării.

Sociologul Ciprian Iftimoaei, de la DRS Iași, a explicat că s-a izbit el însuși, în munca de teren din ultimii ani, de rețineri ale oamenilor în a participa la diverse studii sociologice.

„Nu înțelegeau de ce îi întrebăm pe ei, la ce vom folosi datele, trebuia să le explicăm pe îndelete ce facem”, a explicat el.

Sociologul spune că pregătește un studiu pe tema Recensământului, în care va reflecta impactul autorecenzării, care a decurs foarte bine în „urbanul mare dezvoltat, București, Brașov, Timișoara, Cluj”, care stau rău, sau modest, la recenzarea față în față.

Antreprenorul Valentin Rațiu susține că față de acum 9 ani, când și-a deschis firma de operatori de interviuri de teren, oamenii sunt totuși mai deschiși în a răspunde la chestionare. Problema este modul în care sunt abordați.

„Și eu la început mă loveam de refuzuri, dar am învățat în timp cum să mă adresez și cum să pun problema. Nu se verifică nici că oamenii sunt mai deschiși la țară, decât la bloc. Singura diferență e că în sate sunt mulți pensionari și îi găsești mai ușor acasă. Personal, prefer a doua variantă, pentru că îți ia mai puțin timp”.

Furnizarea, dar și siguranța datelor personale, a fost subiect de discuții, în spațiul public și pe rețelele sociale, la Recensământul 2022.
Furnizarea, dar și siguranța datelor personale, a fost subiect de discuții, în spațiul public și pe rețelele sociale, la Recensământul 2022.

Adeseori însă, tinerii care lucrează în munca de teren nu sunt întotdeauna pregătiți să facă față interacțiunii cu oamenii pe care îi iau la întrebări. Tocmai de aceea recensământul ar fi necesitat training-uri serioase și inclusiv însoțirea pe teren a recenzorilor, cel puțin la început.

„Mulți studenți sunt destul de anxioși în a interacționa cu oamenii. Se tem că vor fi refuzați, nu știu cum să interacționeze. Tocmai de aceea îi însoțesc pe teren, între o săptămână și chiar o lună”, a subliniat el.

Tânărul a ținut să sublinieze că, în paralel cu dificultățile recenzării „fizice”, introducerea autorecenzării este un mare plus.

„Statul are oricum aceste date, nu sunt justificate temerile!”


Un alt motiv care a contribuit la reticența oamenilor este și răspândirea de informații false și temerile cu privire la modul în care ar urma să fie folosite datele, spun unii dintre cei intervievați de Europa Liberă.

Principala problemă, pe care mi-au spus-o mai mulți operatori, este că unele persoane susțineau că s-au autorecenzat online, deși de fapt introduseseră pe platformă doar numele și adresa. Făceau asta poate din lipsă de timp, sau comoditate, dar și din reticență, antrenată de unele voci publice care îndemnau la neparticipare”, a spus Valentin Rațiu.

Pe de altă parte, unii specialiști în securitate cibernetică, au obiectat față de modul de criptare al datelor și de faptul că ar putea fi folosite în alt scop chiar de funcționari implicați în proces.

Reprezentanții INS au subliniat însă că au luat măsurile de siguranță necesare, iar datele culese la Recensăminte nu sunt folosite niciodată în alt scop decât cel statistic și nu sunt transmise altor instituții, precum ANAF, în scopul amendării unor cetățeni.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea

„Instituțiile statului au deja astfel de date, precum cele colectate la Recensământ. Direcția de Evidența Persoanei, de exemplu are asemenea date, ce face în schimb Recensământul este să îți arate situația locativă efectivă, câți oameni stau efectiv într-o localitate”, a spus viceprimarul Dan Tarcea.

Și sociologul Gelu Duminică a accentuat faptul că datele există în bazele instituțiilor publice, subliniind inclusiv că la recensământul din 2011 s-au agregat și date culese de la alte instituții, care au „îmbogățit” numărul celor recenzați pe teren cu aproximativ 1 milion.

De altfel, cifrele recensământului de atunci au fost controversate, fiind relevante pentru cvorumul necesar demiterii fostului președinte Traian Băsescu.

În 2013, vechiul președinte a fost demis de premierul Victor Ponta, fiind înlocuit cu Tudorel Andrei, președintele instituției și în prezent.

Președintele INS, Tudorel Andrei
Președintele INS, Tudorel Andrei

De altfel și recensământul în curs poate fi validat, chiar dacă procentul de recenzare nu va ajunge la 100%, dar va depăși pragul de 95%, potrivit INS.

Cel mai probabil va fi realizată o nouă prelungire a termenului, până la 31 iulie. Potrivit purtătorului de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu, este ultima prelungire admisă de legislație.

Datele provizorii urmează să fie publicate la finalul anului, iar cele finale în prima jumătate a anului viitor.

Top 10 localități cu cea mai mică rată de recenzare

Cea mai scăzută rată de recenzare până la 20 iulie, la nivel de județe, inclusiv municipiul București este în capitală, arată datele transmise de INS la solicitarea Europei Libere.

63% din populația rezidentă estimată a capitalei a fost recenzată din 14 martie până miercuri, 20 iulie. Alte două județe, Timiș (73.3%) și Ilfov (79.4%) aveau o rată a recenzării sub 80%. Chiar dacă stau ceva mai bine, alte opt județe sunt sub media națională, de 88.3%: Iași (80.2%), Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Sibiu, Brașov, Hunedoara, Dolj (88.1%).

Potrivit INS, Top 10 al localităților din țară cu cele mai scăzute proporții de populație recenzată este următorul:

  • Țăndărei, județul Ialomița 48.9%
  • Vidra, Ilfov 51%
  • Buftea, Ilfov 52.8%
  • Ciucurova, Tulcea 53.6%
  • Sânpetru Mare, Timiș 55.4%
  • Moravița, Timiș 55.9%
  • Sectorul 2 București 56%
  • Săcălaz, Timiș 56.8%
  • Ștefăneștii de Jos, Ilfov 57.2%
  • Chitila, Ilfov 57.6%

România specialilor. Cine încasează pensii speciale mai mari decât salariul președintelui Iohannis

Pensiile speciale reprezintă o temă aprinsă de discuții pe agenda publică, fără o rezolvare concretă încă. Premierul Nicolae Ciucă (în dreapta) are în prezent o pensie MAPN de 214.000 de lei / an, superioară venitului șefului statului, Klaus Iohannis, de 179.000 de lei pe an.

România are un sistem de pensii speciale, inițiat încă de la finalul anilor '90 și care viza inițial magistrații. Sistemul a fost extins ulterior la personalul militar, diplomați și parlamentari. Rezultatul se traduce în categorii profesionale care permit acordarea unor pensii ce depășesc venitul președintelui României, de 15.000 de lei / lunar și pot atinge chiar dublul acestui cuantum, în cazul magistraților.

În România sunt peste 200.000 de persoane care beneficiază de așa-numitele pensii speciale, grosul fiind reprezentat de cei peste 170.000 de foști angajați ai MAPN și MAI. Următorii la număr sunt foștii angajați SRI, peste 11.700 de persoane. Pe masa negocierilor sunt două soluții pentru o posibilă rezolvare a problemei: o impozitare a pensiilor foarte mari și o nouă lege a pensiilor bazată exclusiv pe principiul contributivității.

Pensia medie în cazul militarilor variază între 3.400 - 4.000 de lei, în timp ce pensionarii SRI au o indemnizație medie de 5.000 de lei. Pentru fiecare dintre cele trei categorii, pensiile sunt plătite de Casele Sectoriale de Pensii ale fiecărei structuri.

Lideri la cuantumul pensiei sunt însă cei peste 4.000 de magistrați, cu o pensie medie care trece de 19.000 de lei, plătită preponderent de Casa Națională de Pensii Publice.

Dincolo de pensia medie în cazul foștilor militari, polițiști și angajați SRI, există și aici extreme, ce se apropie de pensia medie a unui magistrat.

O analiză a declarațiilor de avere ale parlamentarilor, făcută de Europa Liberă, arată că sunt aleși care beneficiază ei înșiși de pensii militare, acordate de MAPN sau MAI, în valoare de peste 10.000 de lei pe lună. În unele cazuri, pensia se poate apropia de 20.000 de lei lunar, cum este cazul premierului Nicolae Ciucă, general și fost șef al Statului Major General al Armatei Române.

Pensia specială record în rândul parlamentarilor aparține fostului judecător CCR Simona-Maya Teodoriu, în prezent deputat PSD, a cărei pensie ajunge la 30.000 de lei lunar.

Demnitarii cumulează de altfel la pensii și veniturile de parlamentari, care sar de asemenea de 10.000 de lei lunar.

Premierul Ciucă: Sunt pensii de serviciu, nu pensii speciale

Europa Liberă a identificat peste 10 deputați și senatori care beneficiază de pensii ce pot intra în categoria celor speciale, MAPN și MAI.

Cel mai mare cuantum îl are chiar actualul premier Nicolae Ciucă, totodată senator., general și fost șef de al Statului Major General al Armatei. Potrivit declarației de avere depuse în acest an, în ultimul an fiscal a beneficiat de o pensie de 214.990 de lei. Adică aproape 18.000 de lei / lună.

Valoarea este peste nivelul salariului anual pe care l-a încasat ca ministru al Apărării, respectiv ca premier (fiind desemnat în funcție în noiembrie 2021): 166.000 de lei, apoximativ 14.000 de lei pe lună.

În ceea ce-l privește, Nicolae Ciucă a declarat în mai multe rânduri că nu este de acord cu eliminarea pensiilor speciale pentru militari, susținând că aceste nu reprezintă pensii speciale, ci pensii de serviciu.

„Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale! De la Alexandru Ioan Cuza până în prezent militarii au beneficiat de pensii de serviciu. Îndatoririle legale ale militarilor față de țară continuă și după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariați. Pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin”, scria pe contul de Facebook Nicolae Ciucă, în iunie 2020, la o zi după ce Parlamentul adoptase impozitarea cu 85% a pensiilor speciale care depășesc 7.000 de lei.

Din calitate de ministru al Apărării, dar și anterior, ca șef al Statului Major, generalul sublinia în repetate rânduri inechitățile care există în privința pensiilor foștilor militari. Dar și faptul că pensiile militarilor trebuie considerate pensii de serviciu întrucât aceștia suferă o gamă întreagă de privațiuni de-a lungul carierei.

Pe de altă parte, în luna mai, actualul premier spunea că nu s-a discutat în Coaliție o majorare a salariilor și pensionarilor militari - alta decât majorarea acordată bugetarilor începând cu 1 iulie, în condițiile în care Ministerul condus de Vasile Dâncu inițiase un proiect de ordonanță în acest sens.

Potrivit unor surse guvernamentale, în cele mai recente discuții, citate de Hotnews, prim-ministrul nu s-ar fi opus supraimpozitării pensiilor speciale, solicitând o soluție legală în acest sens.

Varianta agreată ar urma să fie cea a supraimpozitării pensiilor care depășesc nivelul celei a președintelui Klaus Iohannis. Este cazul și pensiei premierului.

Parlamentari cu pensii de peste 10.000 de lei / lună

Europa Liberă a identificat, pe lângă premierul și senatorul Nicolae Ciucă, alți 11 deputați și 1 senator care beneficiază de pensii militare, din partea MAPN sau MAI.
Cele mai mari pensii militare, potrivit declarațiilor de avere depuse în iunie 2022, pentru anul fiscal precedent le au deputații:

  • Eugen Neață (55 de ani, PSD) - pensie MAI în valoare de 162.924, adică 13.500 lei / lună.
  • Eugen Bejinariu (63 de ani, PSD)- pensia MAPN, 145.000 de lei, 12 lei / lună.
  • Viorel Sălan - (63 de ani, PSD Hunedoara) pensie MAI 143.000 de lei, aproximativ 12.000 lei / lună
  • Mircia Chelaru, (73 de ani, AUR Argeș), pensie MAPN 105.000, aproximativ 8.750 lei / lună
  • Georgel Badiu (54, AUR Vrancea) - pensie MAI 95.000 de lei, 7.900 de lei / lună

De precizat că, în prezent, fiecare cumulează la pensiile respective indemnizația de parlamentar, cifrată între 130.000 - 140.000 de lei pe an, aproximativ 11.000 - 12.000 lei / lună.

Astfel, ei depășesc venitul șefului statutului, Klaus Iohannis, de 15.000 de lei / lună.

Parlamentarii cu pensii militare: Nu impozitarea acestor pensii este soluția

În cazul lui Eugen Neață (55 de ani), deputat PSD de Vâlcea aflat la cea de-a doua legislatură, venitul din pensia militară plătită de MAI figurează în declarația de avere începând cu a doua jumătate a anului 2017.

Cuantumul pensiei din documentele depuse anual s-a cifrat ulterior între 150.000 - 170.000 de lei / an, adică o pensie între 12.500 și 14.000 de lei / lună. În declarația pe 2022 cuantumul pensiei este de 163.000 de lei / an, adică 13.500 lei pe lună.

Eugen Neata, deputat PSD
Eugen Neata, deputat PSD

Deputatul a declarat pentru Europa Liberă că nivelul pensiei de care beneficiază în prezent se datorează funcțiilor ocupate în MAI. A intrat în Poliție în 1990, a fost chestor principal de poliție, șef al Poliției Râmnicu Vâlcea timp de un an și director în aparatul central din MAI între 2012-2016.

El a subliniat pe de altă parte că și la nivel european pensiile militare sunt recunoscute ca atare și nu trebuie tratate din aceeași perspectivă precum celelalte, consideră deputatul.

„Trebuie să ne concentrăm pe mărirea pensiilor mici, nu neapărat pe tăierea altora. Nu sunt de acord în schimb cu pensiile numite speciale ale unor foști angajați ai statului, mult mai mari decât salariul pe care l-au avut beneficiarii”, a spus el.

„Inițiativele trebuie asumate încât să fie benefice pentru țară, nu să fie în detrimentul României. Ne-am angajat că nu depășim acel 9.4% din PIB, știind că vom ține pensiilor multor români jos. Nu sunt de acord cu asta”, a mai spus Eugen Neață.

Deputatul Viorel Sălan
Deputatul Viorel Sălan

Întrebat despre proiectul Coaliției de impozitare a pensiilor speciale, deputatul Viorel Sălan a menționat la rându-i că așteaptă să vadă un proiect concret și că va respecta deciziile care se vor lua.

„Eu știu munca pe care am depus-o timp de aproape 40 de ani, timp de 20 de ani în funcții de decizie foarte importante, altfel le unificăm pe toate și nu mai ținem cont de munca pe care ai desfășurat-o, nu mi se pare logic”, a declarat el.

Beneficiar al unei pensii anuale MAI de 143.000 de lei, aproape 12.000 lei lunar, Viorel Sălan a lucrat în Jandarmerie între 1982 și 2016.

A fost timp de aproape 20 de ani (1998 - 2016) la conducerea Comandamentului de Jandarmi, respectiv a Inspectoratului de Jandarmi al județului Hunedoara. A intrat în PSD în 2016, iar în legislatura 2016-2020 a fost senator al formațiunii.

La rândul său, Eugen Bejinariu, unul din parlamentarii cu vechime, fost premier interimar în 2004, a spus că susține ideea impozitării pensiilor speciale. Nu a răspuns în schimb cum comentează faptul că și pensia sa ar putea fi afectată de o astfel de inițiativă.

Ceilalți deputați cu pensii de la 95.000 de lei / an în sus nu au putut fi contactați.

Cea mai mare pensie specială din Parlament: 355.000 de lei / an

Cea mai mare pensie din rândul demnitarilor din Parlament aparține fostei judecătoare CCR Simona-Maya Teodoroiu, în prezent deputat PSD de Prahova.

Deputatul Simona-Maya Teodoroiu, fost judecător CCR între 2012-2019
Deputatul Simona-Maya Teodoroiu, fost judecător CCR între 2012-2019

Ea a încasat anul trecut, conform celei mai recente declarații de avere, o pensie de 357.000 de lei, aproximativ 30.000 de lei pe lună, plătită de Casa Națională de Pensii Publice.

Veniturile parlamentarului au fost completate de „alte drepturi salariale”, ca judecător CCR, indemnizația de deputat, cele de cadru didactic la SNSPA (unde predă încă din anii '90) și cercetător științific (tot din anii '90) la Academia Română, care cumulează alte aproape 287.000 de lei anual, adică alte aproximativ 20.000 lei / lunar.

Un venit lunar total de aproape 50.000 de lei pe lună.

Fostul judecător CCR a activat de-a lungul timpului în mai multe structuri guvernamentale sau instituții din Ministerul Justiției.

Cele mai lungi perioade a activat în calitate de consilier asimilat magistratului (2005-2012) în Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv director al Direcţiei Afaceri Europene şi Programe şi secretar de stat în Ministerul Justiției (2001-2005). Între 1998-2001 a fost expert guvernamental în Ministerul Afacerilor Externe.

Parlamentarul a evitat să facă alte comentarii, iar vizavi de cum se poziționează legat de proiectul pregătit de Coaliție pentru impozitarea pensiilor speciale, ne-a declarat că așteaptă să vadă mai întâi un proiect concret pentru a avansa discuții.

Deputaților indicați mai sus se adaugă alți 5 deputați care beneficiază de pensii MAI, MAPN, însă cuantumul acestora este mai mic, între 26.000 - 65.000 de lei.

La capitolul senatori, în afară de premierul Nicolae Ciucă, doar senatorul PSD Constanța Felix Stroe mai beneficiază de pensie militară, în cuantum de 75.000 lei pe an. Acesta adaugă însă și o pensie plătită de Casa Națională de Pensii, de 48.000 de lei / an.

Comisia europeană cere ca și pensiile militarilor să aibă la bază contributivitatea

Comisia Europeană a cerut, cu tărie, corectarea sistemului de pensii speciale ce exceptează principiul contributivității, dar promisiunile și demersurile de până acum ale politicienilor au ajuns mereu într-un punct mort.

Curtea Constituțională, ai cărei membri beneficiază de altfel de pensii speciale, ce sar de 25.000 de lei lunar, a respins în ultimii doi ani, atât legea de supraimpozitare a pensiilor ce depășesc 7.000 de lei, cât și eliminarea pensiilor speciale.

Mai mult, un grup de 67 de parlamentari și-au recâștigat luna aceasta în instanță dreptul de a-și recupera pensiile speciale anulate prin legea adoptată de Parlament în 2021, respinsă în luna mai de CCR.

La început de 2021 în România erau 780 de foști parlamentari care beneficiau de pensii speciale, cu o valoare medie de 4.980 de lei lunar. O cheltuială lunară a statului de 3.9 milioane de lei, însemnând 46 de milioane de lei anual, adică aproape 10 milioane de euro.

Cuantumul pensiilor era cuprins între 2.000 și 12.000 de lei, potrivit G4media.

Efortul bugetar era totuși mult inferior celor pentru plata pensiilor magistraților, de 83 de milioane de lei lunar, adică aproape 1 miliard de lei anual. În condițiile în care aproape 4.200 de magistrați beneficiază de o pensie medie de puțin sub 20.000 de lei lunar.

Aleșii locali pot beneficia și ei de pensii speciale, fiind introduse în Codul Administrativ în 2019, însă prevederile nu au fost aplicate niciodată, întrucât Guvernul a prorogat legea în repetate rânduri. În același timp, Parlamentul nu și-a asumat anularea acestei prevederi.

În schimb, noi inițiative de corectare a sistemului pensiilor speciale, la nivel de Guvern și Parlament, sunt în pregătire.

Regimul pensiilor militare - plătite de MAPN, dar și MAI, de care beneficiază peste 170.000 de români, rămâne mărul discordiei.

Conform datelor centralizate de Europa Liberă, pensia medie plătită de MApN este 3.362 de lei. Foștii angajați cu funcții ajung la pensii peste 10.000 de lei lunar.
Conform datelor centralizate de Europa Liberă, pensia medie plătită de MApN este 3.362 de lei. Foștii angajați cu funcții ajung la pensii peste 10.000 de lei lunar.

Beneficiarii lor le consideră drept pensii de serviciu, însă cuantumul la care ajung unele dintre acestea, de peste 12.000, sau chiar aproape 20.000 de lei lunar continuă să atragă critici aspre din partea opiniei publice.

Dispută în Guvern din cauza pensiilor speciale

Pe ordinea de zi a Guvernului de miercuri 13 iulie a figurat prezentarea unui proiect de Memorandum, inițiat de Ministerul Muncii pentru transpunerea în lege a unor prevederi din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu privire la reforma sistemului de pensii.

PNRR, programul cadru prin care România beneficiază de o finanțare de 29.2 miliarde de euro din partea CE, prevede ca până la finalul anului România să definitiveze legi care să reformeze sistemul public de pensii și să reducă cheltuielile cu pensiile speciale (indemnizații și pensii stabilite și plătite în baza unor legi cu caracter special).

„Acestea vor fi reformate pe baza unor soluții care să vizeze corectarea inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii din sistemul public de pensii din punct de vedere al aspectului contributivității, luând în considerare și jurisprudența Curții Constituționale. Noul cadru legislativ nu va permite crearea unor noi categorii de pensii”, se menționează în Memorandumul semnat de ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ministerul Muncii, condus de Marius Budăi, a inițiat aprobarea unui Memorandum pentru reformarea sistemului de pensii și reducerea cheltuielilor cu cele speciale, conform cerințelor Comisiei Europene.
Ministerul Muncii, condus de Marius Budăi, a inițiat aprobarea unui Memorandum pentru reformarea sistemului de pensii și reducerea cheltuielilor cu cele speciale, conform cerințelor Comisiei Europene.

„Întrucât pensiile de serviciu reglementate prin statute profesionale sunt considerate contrare fundamentului regimului de pensionare, prin noua reglementare se intenționează să se introducă noi criterii și condiții concrete de exercitare a dreptului la pensia de serviciu, care au ca efect o redimensionare a cuantumului acestora”, se mai arată în document.

Sintagma „pensie de serviciu” include și pensiile militare, iar reforma nu se traduce în anularea acestora, ci într-o recalculare urgentată de reducerea cheltuielilor bugetare, potrivit documentului.

Proiectul de Memorandum a fost transmis pentru avizare Ministerelor și instituțiilor ai căror angajați beneficiază de pensii speciale. Ministerele Apărării, respectiv cel al Afacerilor Interne au întors proiectul neavizat, cu observații.

Proiect pentru impozitarea pensiilor speciale cu până la 50%, în Coaliție

În același timp, în Coaliție se pregătește un nou proiect legislativ pentru impozitarea pensiilor speciale, cu până la 50%. Proiectul urmează să fie depus la începutul sesiunii parlamentare, au declarat surse din Coaliție pentru Europa Liberă. Proiectul ar urma să fie finalizat, dar trebuie luată o decizie finală în Coaliție asupra formei sale.

Valer Dorneanu, Cristian Deliorga și Gheorghe Stan, membri CCR, care au respins în 2020 legea adoptată de Parlament pentru supraimpozitarea pensiilor speciale.
Valer Dorneanu, Cristian Deliorga și Gheorghe Stan, membri CCR, care au respins în 2020 legea adoptată de Parlament pentru supraimpozitarea pensiilor speciale.

„Este evident că soluția constituțională este doar cea a supraimpozitării, dar și aici trebuie pus un asterisc, pentru că există două decizii ale Curții în privința aceasta: una care spune clar că soluția eliminării lor nu este constituțională și cea de-a doua care spune că o supraimpozitare cu un procent peste 50 la sută înseamnă confiscare”, a declarat liderul grupului deputaților PNL Gabriel Andronache, membru în Comisia Juridică a forului legislativ.

El a confirmat demararea negocierilor în Coaliție pe tema impozitării pensiilor speciale și a precizat că premierul Nicolae Ciucă a solicitat ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, prezentarea unei soluții viabile în acest sens.

„Tema este în discuție pe masa Coaliției, dar trebuie să parvină această propunere din partea Ministerului de Finanțe. În momentul în care va exista această prezentare, noi vom putea acționa rapid, dar, repet, e important să ne mișcăm în limite constituționale”, a spus liberalul.

Parlamentarul a admis totodată că pensiile militare reprezintă un punct delicat în discuții, întrucât nu toate vor putea fi raportate strict la principiul contributivității.

În cazul militarilor, discuțiile se vor centra astfel pe veniturile din pensii care depășesc anumit cuantum.

Liderii Coaliției de Guvernare (de la stânga la dreapta): Kelemen Hunor, Marcel Ciolacu și premierul Nicolae Ciucă.
Liderii Coaliției de Guvernare (de la stânga la dreapta): Kelemen Hunor, Marcel Ciolacu și premierul Nicolae Ciucă.

„Eu cred că se va discuta strict pe cuantum, nu pe o altă modalitate de impozitare. Percepția mea este că până în 4.000 de lei, pensiile respectă principiul contributivității, cu excepția soldelor militarilor, destul de mici. Dacă mergem în privința pensiilor militarilor strict pe contributivitate, riscăm să ajungem într-o extremă nepotrivită”, a conchis el.

Cu alte cuvinte, în privința beneficiarilor de pensii MAPN și MAI ar fi vizați de recalculări doar cei cu pensii care depășesc un anumit prag.

Liderul de grup al PSD, Alfred Simonis, nu a putut fi contactat.

Peste 170.000 de pensionari MAPN și MAI

Potrivit datelor centralizate de Europa Liberă, MAPN și MAI ar plăti aproximativ 170.000 de pensii foștilor angajați.

Pensia medie este de 3.400 de lei în cazul foștilor militari, iar în cel al polițiștilor de 4.100 de lei.

Extremele atrag atenția și în cadrul acestor categorii. Astfel, foști militari sau polițiști cu funcții ajung la pensii de 12.000 de lei sau chiar 18.000 de lei pe lună.

Astfel de situații se regăsesc chiar în rândul aleșilor care ar urma să voteze un astfel de proiect legislativ, reiese din analiza pe care a făcut-o Europa Liberă pe cele mai recente declarații de avere ale celor 330 de deputați și peste 130 de de senatori.

Șaisprezece categorii de pensii speciale

La final de 2020, în România erau 16 categorii de persoane care beneficiau de pensii considerate speciale - plătite de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), în baza unor legi emise pentru fiecare dintre categoriile profesionale în parte, respectiv plătite de casele sectoriale de pensii, în cazul militarilor, polițiștilor și personalului SRI.

Datele au fost analizate în 2021 de Europa Liberă, pe baza unui document al Curții Constituționale, care centraliza informările CNPP, dar și ale Caselor sectoriale de Pensii, ala MAPN, MAI și SRI.

Cea mai numeroasă categorie a beneficiarilor de pensii cu regim special erau cele ale foștilor polițiști și jandarmi (peste 88.000), respectiv cea a foștilor militari (peste 83.000). Aici erau și pensiile medii cele mai scăzute: 4.132 de lei în cazul celor care au lucrat în MAI și 3.362 de lei în cazul celor care au lucrat în MAPN.

Următoarea categorie de pensionari, ca număr, este cea a foștilor angajați SRI (peste 11.700 de persoane) pensia medie fiind ceva mai ridicată, peste 5.000 de lei.

Cele mai mari venituri din pensii speciale le aveau însă, de departe, magistrații - peste 4.000 de beneficiari - cu o pensie medie lunară de peste 19.000 de lei.

Ca nivel al pensiei, următoarea categorie e cea a personalului aeronautic: 1.423 de beneficiari, cu o pensie medie de peste 11.000 de lei.

În ambele cazuri, pensiile sunt plătite de Casa Națională de Pensii.

Celelalte categorii beneficiare de pensii cu caracter special, plătite de aceeași instituție, sunt: diplomații (833 de persoane), funcționari publici parlamentari (790 de persoane), personal auxiliar din instanțe și parchete (1.784 persoane), personal din Curtea de Conturi (603 persoane).

Alte categorii plătite de Ministerul Apărării sunt personalul Serviciului de Telecomunicații Speciale (1.392 persoane), al Serviciului de Pază și Protecție (1.095 de persoane), respectiv al Serviciului de Informații Externe: 1.728 de persoane.

Ministerul Afacerilor Interne mai plătește pensii către personalul Administrației Naționale a Penitenciarelor (10.190 de persoane), Serviciului de Informații Externe (188 de persoane), Serviciului de Telecomunicații Speciale (498 de persoane).
Și SRI plătește la rându-i pensii către personalul Serviciului de Informații Externe.

Negociatorul PNRR la Bruxelles: Vor pierde generalii care și-au dat pensii speciale

Comisia Europeană cere de mulți ani României reglarea sistemului de pensii și recalcularea celor speciale, a spus pentru Europa Liberă fostul ministru al Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, care a coordonat negocierile PNRR-ului la Bruxelles.

„Pensiile speciale înseamnă orice pensie care nu a acoperită de principiul contributivității”, a punctat el, indicând că multe din pensiile militare se bazează de altfel pe acest principiu. Cu alte cuvinte, pensia să fie raportată la stagiile de cotizare pe de o parte și la cuantumul virat anual, pe de alta.

Și dacă în cazul militarilor pensiile nu ar fi raportate la un ciclu complet de cotizare, de 35 de ani în cazul bărbaților, una este ca acestea să pornească de la veniturile realizate pe o perioadă de 10-15 ani și alta la perioada cea mai convenabilă din punct de vedere al încasărilor, a mai explicat fostul ministru.

Fostul ministru Cristian Ghinea, cel care a condus negocierile României la Bruxelles pe PNRR. România și-a asumat prin programul cadru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale.
Fostul ministru Cristian Ghinea, cel care a condus negocierile României la Bruxelles pe PNRR. România și-a asumat prin programul cadru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale.

„Ce trebuie schimbat este ca acele categorii care au ieșit la pensie pe pensii speciale, de genul 'adunăm veniturile brute pe ultimele șase luni și ne punem și sporurile și ieșim la pensie cu pensii mai mari decât salariul', asta trebuie să înceteze. Vor pierde de fapt foarte mulți generali, din Serviciile secrete, Armată, unii din Magistratură, care au făcut abuzuri aici. Nu vor pierde cei mai mulți militari sau polițiști care aveau pensia raportată la soldele încasate”, a explicat fostul ministru.

În privința pragului negociat de România prin PNRR, ca cheltuielile cu pensiile să nu depășească pragul de 9.4% din PIB, Ghinea a spus că este un prag peste nivelul solicitat de Comisie. El consideră de altfel negocierea pragului respectiv, în ciuda criticilor interne, un succes politic.

Mai mult, acest prag nu este atins încă în România și ar permite chiar creșterea punctului de pensie, a adăugat el.

„Permite creșterea punctului de pensie de la 1.586 de lei în prezent la 2.207 de lei. Criticile aduse acestui prag are legătură doar cu faptul că PSD a promovat în campanie creșterea pensiilor și-au dat seama că nu au de unde și au trebuit să arate spre ceva. Îi provoc să mărească acest punct de pensie”.

El a criticat faptul că Guvernul nu are în momentul acesta o evidență clară a cheltuielilor cu pensiile speciale, formațiunea din care face parte, USR, fiind nevoită să pună cap la cap date pentru a face o estimare.

Din calculele noastre a reieșit că avem un prag de sub 8% cu pensiile în total și 0.9% cu pensiile speciale. Mai există aproximativ un procent până la pragul de 9.4% în care se pot face ajustări.

Amintim, ministrul muncii, Marius Budăi, critica la finalul anului trecut asumarea de către România a unui prag maximal pentru pensii care ar fi mai strict decât media UE, care ar fi de 13%.

„De ce UE are acum 13%, noi prin legea 127 ne-am propus 11,7%, iar domnul Ghinea a spus 9,4%? Eu personal nu înțeleg”, declara ministrul, care arăta că cheltuielile cu pensiile în România au fost de 95 de miliarde de lei în 2021 și urmau să ajungă în acest an la 106 miliarde de lei.

Ministrul nu a putut fi contact pentru precizări legate de poziția sa, dar și de Memorandumul prin care România pregătește recalcularea pensiilor speciale.

Fostul ministru Ghinea spune la rându-i că țări vecine, precum Ungaria sau Polonia au praguri de cheltuieli cu pensiile inferioare României, ba mai mult, țara noastră are și un prag foarte scăzut de colectare a taxelor și impozitelor.

„Dacă raportezi la venituri, cheltuielile din România cu pensiile sunt printre cele mai mari din Europa”, a conchis el.

Țară în service | Cerealele românești și cele din Ucraina au blocat Portul Constanța. Abia acum se repară șinele de cale ferată

Portul Constanța nu face față numărului foarte mare de camioane care aduc cereale pentru a fi încărcate pe navele cargo.

Războiul din Ucraina a scos la iveală multe dintre lipsurile infrastructurii Portului Constanța. Aflată în situația de a ajuta țara vecină, invadată de Rusia, România nu reușește să exporte decât o mică parte din recolta ucraineană. Ba, mai mult, fermierii români se tem că nici ei nu își mai pot exporta recolta pe care au început să o strângă de pe ogoare.

Anul trecut, prin Portul Constanța au fost exportate peste 25 de milioane de tone de cereale și nu s-au înregistrat blocaje majore. În această vară, navele așteaptă și câteva săptămâni la intrarea în port, pentru a fi încărcate. Lucrurile ar fi stat altfel, dacă liniile de cale ferată care duc în port nu ar fi fost abandonate de autoritățile române.

Cerealele românești și cele din Ucraina au blocat Portul Constanța
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:36 0:00

A fost nevoie de invadarea Ucrainei de către Rusia pentru ca Portul Constanța și agricultura românească să intre împreună într-o criză. Autoritățile din port și operatorii portuari consideră că este vorba de o criză ușor de controlat, fermierii susțin însă că este o situație mult mai complicată. Ei dau ca exemplu timpul mare de așteptare cu grânele pe câmp - stau și o zi întreagă până să găsească un camion care să le transporte grâul.

Automarfarele din port sunt atât de multe, încât timpul de descărcare a crescut de la două ore, cât era în 2021, până la peste 12 ore, cât este acum, așa cum ne spun șoferii de pe TIR-uri.

Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) este entitatea din subordinea Ministerului Transporturilor care are în administrare cel mai mare port din Balcani, cel de la Constanța.

Pe aici au fost tranzitate în 2021 peste 75 de milioane de tone de marfă, dintre care 27 de milioane de tone au reprezentant exporturile de cereale ale fermierilor din România, Republica Moldova, Serbia și chiar Ungaria, potrivit datelor obținute de la APM.

Criza portului și criza cerealelor

Odată cu războiul ordonat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei, o parte din mărfurile (în special cereale) ucrainene s-au îndreptat și spre Portul Constanța, pentru a fi exportate. Rusia a blocat toate porturile Ucrainei din Marea Azov și Marea Neagră. Dirijarea cerealelor ucrainene spre Constanța a dus la apariția a două probleme:

  • deși intră în România în vagoane de tren, grânele ucrainene nu pot intra în port (pentru a fi încărcate în nave cargo) decât în camioane;
  • odată transferate din trenuri în camioane, cerealele ucrainene produc blocaje în port, acolo unde vin în această perioadă și camioanele fermierilor români, care tocmai au strâns recolta de grâu din această vară.

„Da, avem probleme cu cerealele pentru că nu putem livra, uitați stau cu combina în câmp acum, mașinile nu vin din cauza blocajului din port. Am înțeles că este o problemă din Ucraina că aduc și ei cereale în port și ne-am blocat cu toții”, se plânge fermierul Florin Butcaru din județul Constanța.

Fermierii români sunt în plină campanie de recoltate a grâului.
Fermierii români sunt în plină campanie de recoltate a grâului.

Agricultorul constănțean are circa 300 de hectare, pe care le cultivă doar cu cereale. Spune că a avut o recoltă bună, profitabilă. Războiul din Ucraina a majorat și prețul grâului, dar și al combustibilului și pe cel al pieselor de schimb pentru utilaje. „Sunt puțin pe plus, așa că pot spune că a fost un an bun. Nu așa de bun precum cred alții, dar, trăgând linie între cheltuieli și venituri, este un an bun”, mai spune Florin Butcaru.

Hristu Saca este un alt fermier din județul Constanța. El are o fermă de 400 de hectare, din care majoritatea sunt cultivate cu cereale. L-am găsit chiar când admira combina care îi strângea grâul de pe un lot de pământ. A făcut o producție de 6 tone pe hectar de pe terenurile mai bune. De pe celelalte strânge doar 4-5 tone pe hectar. Au fost ani când a făcut și opt tone. „Făceam mai mult dacă ploua mai devreme, atunci când trebuia, după însămânțare”, spune el.

Blocajul din port îl afectează: „Am avut probleme pentru că stau combinele în câmp, mașinile sunt blocate în port. Trece ziua! Nu vin mașinile, suni, le programezi, dar până descarcă...”, se plânge și Hristu Saca.

Drumul grâului de pe ogor până în port

Spre deosebire de alte state, unde recolta este păstrată și depozitată chiar și până în vara următoare, fermierii români au obiceiul să vândă cât mai repede după recoltare.

Hristu Saca și Florin Butcaru încă nu știu cât de repede își vor vinde recoltele din acest an. Cert este că nu își permit să le depoziteze prea mult. După ce e strâns de pe ogor, grâul ia drumul unor silozuri din zonă. Acolo sunt ținute în regim de consignație - din prețul de vânzare, proprietarului silozului îi va rămâne o parte.

Dacă în această săptămână prețul unei tone de grâu este de 3.700 de euro, fermierii trebuie să cedeze până la 500 de euro pentru depozitarea lui în siloz (cam 1,5 - 2 lei pentru fiecare kilogram depozitat). Prețul variază în funcție de cât de lungă este perioada de „găzduire”.

Fermierii români doresc să trimită grâul în port, pentru a fi exportat, cât mai repede după recoltă.
Fermierii români doresc să trimită grâul în port, pentru a fi exportat, cât mai repede după recoltă.

„Da, fermierul român are acest obicei - să recolteze când știe că vine vasul în port. Îl taie cu combina, îl pune într-un camion și îl trimite în port de unde este încărcat pe vas”, ne explică Dan Dolghin, director de operațiuni la Comvex S.A.

Societatea este cel mai important operator portuar din Constanța pentru cereale și minereuri. „Poate nu suntem cel mai mare, dar suntem cel mai rapid”, ne mai spune Dolghin. În Portul Constanța sunt zece operatori portuari care au terminale de cereale și pot asigura încărcarea navelor.

Situația din port

Directorul de la Comvex spune că, în acest moment, e aglomerat. „A început recolta românească, asta înseamnă că suntem aglomerați, noi suntem cu silozul aproape plin. Combinele se află în timp. Există ceva aglomerație pe partea de transport auto. Este un flux susținut pe transport de barje, transport care vine din Ucraina, și începe să crească și traficul pe trenuri”, ne explică acesta.

Aici trebuie precizat că România este al doilea mare exportator de cereale din Europa, cu 27,5 milioane de tone. Ucraina exporta anual înainte de război până la 50 de milioane de tone, fiind pe locul doi în lume.

Grâul ucrainean sau cel recoltat acum de fermierii români ajunge în Portul Constanța, pentru a fi încărcat în nave, cu autocamioane, vagoane și șlepuri.

„Un tren are o capacitate de transport de 1.500 de tone. Este nevoie de 40 de trenuri pentru a umble un vapor, ne spune Dan Dolghin. Dacă grâul vine cu șlepuri, e nevoie și până la 50 de astfel de vase, depinde cât de mare este nava de transport cargo.

Pentru a umble o navă de transport de cereale este nevoie de până la 1.000 de camioane.

Navele cargo așteaptă și câteva săptămâni pentru a putea intra în Portul Constanța ca să fie încărcate cu marfă.
Navele cargo așteaptă și câteva săptămâni pentru a putea intra în Portul Constanța ca să fie încărcate cu marfă.

Din cauza problemelor de infrastructură din Portul Constanța, atât cerealele din Ucraina, cât și cele din România intră în zona de încărcare doar cu ajutorul camioanelor, ceea ce face ca sute de camioane să blocheze portul și să încetinească ritmul de încărcare a navelor cargo.

Calea ferată ascunsă în bălării

„Sunt vreo 30 de nave care așteaptă în port. Este o situația mai aglomerată, având în vedere și situația cu războiului, dar și pentru că traficul portului a crescut. Normal că a apărut și creșterea datorată și mărfurilor care se descărcau în Ucraina”, ne spune Florin Goidea, directorul APM.

Numărul mare de camioane care duce la întârzieri de încărcare a navelor este explicat prin faptul că autoritățile românești nu au mai întreținut liniile de cale ferată din port, care sunt în administrația Companiei Naționale de Căi Ferate Române (CFR).

Liniile de cale ferată au fost abandonate de autoritățile române. Decizia abandonării infrastructurii de cale ferată nu a fost observată până nu a pornit războiul și Ucraina și-a trimis grânele cu trenurile. Obiceiul fermierului român era să trimită recolta în port prin intermediul camioanelor, care descărcau cerealele în silozuri sau chiar direct pe navă.

„Portul Constanța are o capacitate de 1,8 milioane de tone în silozuri, dar acestea nu sunt făcute pentru depozitare pe lungă durată. Portul nu este zonă de depozitare”, ne mai explică Florin Goidea.

Vagoanele confiscate de Fisc și abandonate, dar și boscheții crescuți fără a fi deranjați în ultimele două decenii au făcut imposibil ca mai mult de un tren să intre în port pentru a descărca marfă. Asta în condițiile în care Portul Constanța are 35 de linii de cale ferată.

Trenurile ucrainene nu pot ajunge în port

Odată cu direcționarea cerealelor din Ucraina spre Portul Constanța, statul vecin a transportat, în special porumb, cu trenul. Vagoanele nu pot intra în port.

Liniile de cale ferată sunt blocate de vegetație și de vagoane abandonate de Fisc în urma unor confiscări.
Liniile de cale ferată sunt blocate de vegetație și de vagoane abandonate de Fisc în urma unor confiscări.

„Portul Constanța a fost proiectat ca un port modern (cu căi ferate), dar din cauza lipsei de investiții (doar acum se lucrează la primele 35 de linii pentru a se elibera) a devenit un port auto. Normal că nu avea capacitatea pentru a face față unui număr așa de mare de camioane, de asta sunt probleme și se văd cozi așa de mari la camioane”, ne explică Florin Goidea.

O altă problemă a trenurilor din Ucraina este că statul vecin folosește un alt tip de ecartament al liniilor de cale ferată față de modelul din România. Aceasta face ca trenurile cu cereale să întârzie și la graniță, până se face trecerea de pe un ecartament pe altul.

„Este nevoie de implicarea statului, să se investească în infrastructură, în utilaje. Nu se poate cere unor operatori portuari să investească în instalații pe care să nu le poată folosi după război. Este nevoie, așadar, de utilaje care să permită rapid descărcarea unor vagoane în camioane, instalații mobile pentru ca cerealele să fie descărcate direct de pe șlepuri pe nave”, mai spune Dan Dolghin.

Speranțe pentru la toamnă

Refacerea liniilor de cale ferată va debloca activitatea portuară la toamnă, spun autoritățile. Atunci, cerealele românești vor ajunge în port prin camioane, cele din Ucraina pe calea ferată sau barje. Ministerul Transporturilor a alocat 50 de milioane de euro pentru deblocarea și refacerea liniilor de cale ferată. „Căile Ferate se ocupă de această operațiune. Este pentru prima dată după mulți ani când se investește în această infrastructură de cale ferată din port”, precizează șeful APM.

Autoritățile de la Kiev au raportat la început lunii iunie că aveau 22 de milioane de tone de cereale blocate în țară, pe care nu puteau să le exporte.

„Marfă totală venită din Ucraina a fost de 1,5 milioane de tone. Cereale au fost în jur de un milion de tone, dintre care 700.000 au fost exportate, iar alte 300.000 sunt încă în silozuri”, ne mai spune Goidea.

Perspectiva fermierilor e categorică: „Cred că statul ar trebui să se implice în două probleme. Una în depozitarea cerealelor și să ne dea prețuri corespunzătoare, iar a doua - guvernul și parlamentul să ia măsuri să facă sistemul de irigații. Dacă nu se face în câțiva ani, agricultura s-a terminat”, spune fermierul Hristu Saca.

Capacitatea silozurilor pentru cereale și alte plante agricole din Portul Constanța este de 1,8 milioane de tone.
Capacitatea silozurilor pentru cereale și alte plante agricole din Portul Constanța este de 1,8 milioane de tone.

Fermierii, traderii și statul, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, dețin la ora actuală în România aproape 5.500 de depozite autorizate pentru semințele de consum, cu o capacitate totală de aproape 30 milioane de tone, așa cum reiese din datelor obținute de la Ministerul Agriculturii.

Din această capacitate, 14 milioane de tone în siloz şi aproape 16 milioane de tone în magazii, indică datele Ministerului. Diferența dintre siloz și magazie este că cerealele din magazii trebuie vândute în maximum patru săptămâni, pentru a nu fi afectată calitatea.

În acte, capacitatea ar fi suficientă pentru necesitățile actuale ale țării, având în vedere că producția României este între 25 și 40 de milioane de tone de cereale. În 2021 s-au produs 27,7 milioane de tone de cereale și 4,5 milioane de tone de plante uleioase, din care 2,8 milioane de tone de floarea-soarelui.

România este printre cei mai importanți exportatori de grâu din Uniunea Europeană, notează analizele de pe piețele financiare, care atrag atenția că recolta de anul acesta este de așteptat să scadă din cauza secetei. Nasdaq.com notează îngrijorările cu privire la capacitatea logistică redusă din Portul Constanța, folosit acum și ca rută alternativă pentru cerealele ucrainene.

Țară în service | Cum a uitat România să construiască poduri

Un pod care traversează o porțiune a râului Jiu a fost abandonat de constructor. Este povestea mai multor lucrări de infrastructură de acest fel din România.

Eșecul modernizării infrastructurii de transporturi din România după anul 1989 este explicat și prin rateul autorităților române de a construi poduri sau pasaje rutiere și de cale ferată. Cele care există sunt așa de vechi încât se prăbușesc, izolând localități.

În România sunt peste 5.500 de poduri rutiere (peste ape) sau pasaje, viaducte (peste suprafețe care nu implică un curs de apă). Alte 1.500 sunt treceri de cale ferată. Conform datelor obținute de la Ministerul Transporturilor, peste 80% dintre podurile, podețe feroviare au fost realizate înainte de Revoluția din 1989.

Mare parte din această infrastructură, fiind foarte veche, are nevoie de reparații, lucrări de întreținere, așa cum explică inginerul Victor Popa, specialist în astfel de lucrări de infrastructură.

Pe de altă parte, vechimea și starea pasajelor de cale ferată este motivul principal al întârzierii trenurilor. La fiecare trecere de cale ferată se impun restricții de circulație, așa cum au descoperit inspectorii Curții de Conturi. 1.236 de restricții de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km erau în 2019, înainte de începerea pandemiei de Covid-19, se arată în raportul Corpului de control al primului-ministru, efectuat la Compania Națională de Căi Ferate.

Trenurile de călători circulă cu o viteză aproape egală cu cea a primelor rame de pasageri folosite în urmă cu peste 150 de ani, în vremea lui Carol I. Dacă primele trenuri cu abur, din epoca lui Carol, mergeau cam cu 30 km/h, acum viteza medie a trenurilor CFR Călători este de 44 de km/h.

Trecerile auto

Situația este critică în domeniul transportului rutier. Regimul comunist nu a fost foarte interesat de dezvoltarea infrastructurii rutiere, ne mai spune inginerul Victor Popa.

Asta și pentru că România avea un număr relativ mic de automobile pe cap de locuitor. Erau sub 2 milioane de automobile, dintre care 50% erau camioane și autobuze folosite de stat în transportul de mărfuri sau de călători. Acum sunt peste 9 milioane de automobile înregistrate în România, în condițiile în care populația a scăzut până la 19 milioane de locuitori față de 23 milioane acum peste 30 de ani.

„Autoritățile nu au putut dezvolta infrastructura rutieră cu autostrăzi și drumuri sigure tocmai pentru că majoritatea proiectelor erau complexe și necesitau printre altele construcția de poduri sau pasaje la mare înălțime”, ne spune și Dragoș Parfene, specialist în infrastructură publică.

Autostrada Transilvania a fost întârziată mai mult de două decenii din cauză că nu au fost construite corect viaductele sau nu au mai fost realizate deloc astfel de treceri înalte. Cele din apropiere de Lugoj au fost realizate inițial mai mici decât în proiecte.

Unele proiecte au fost pur și simplu abandonate, așa cum e cazul autostrăzii din Moldova sau a celei spre Brașov. Singurul proiect major de acest tip care se află într-un stadiu avansat este cel al podului peste Dunăre, dintre Brăila și Tulcea.

Podul Anghel Saligny, sau Podul Carol I, a fost inaugurat în 1885 și a fost funcțional până în 1987.
Podul Anghel Saligny, sau Podul Carol I, a fost inaugurat în 1885 și a fost funcțional până în 1987.

România nu a fost mereu un stat care a evitat să facă poduri sau pasaje. La sfârșitul secolului XIX, statul român avea al treilea cel mai lung pod din lume. Asta după ce pe 14 septembrie 1895, în prezența regelui Carol I era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Fetești și Cernavodă, proiectat și construit sub coordonarea lui Anghel Saligny și a purtat numele regelui Carol I.

Cu rampele de acces, cei aproape 4088 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România și al treilea ca lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 de metri era cea mai mare din Europa continentală.

Costul total al tronsonului de linie ferată Fetești-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată și stațiile, a fost de 35 milioane lei aur.

De la Saligny la Arsene și podul de la Luțca

Lipsa investițiilor în întreținere, dar mai ales a proiectelor îndrăznețe au făcut ca la 137 de la reușita lui Saligny, autoritățile române să se facă de rușine cu podul de la Luțca. Construcția din județul Neamț s-a prăbușit la șapte luni după ce a fost „inaugurat” de președintele CJ Neamț pe contul său de Facebook. Lucrarea de reabilitare era finanțată de instituția condusă de Arsene, podul fiind în administrarea Consiliului Județean Neamț.

Podul, lung de 216 metri, avea probleme de structură și risca să se prăbușească încă de acum un deceniu. În 2018, obiectivul a intrat în lucrări de refacere. Ionel Arsene anunța atunci că lucrarea va fi gata până la sfârșitul lui 2019. La sfârșitul lui 2021, șeful CJ Neamț anunța că podul este gata și garanta pentru el.

Autoritățile din Neamț și firma de construcție se spală de mâini de orice vinovăție legată de prăbușirea podului de la Luțca.
Autoritățile din Neamț și firma de construcție se spală de mâini de orice vinovăție legată de prăbușirea podului de la Luțca.

Podul a fost reabilitat de firma Darcons în schimbul sumei de 8 milioane de lei.

Potrivit termene.ro, Darcons SRL din localitatea Cordun, județul Neamț, este deținută de Romică Rotaru. Între 2006-2008, acesta a fost vicepreședinte din partea PSD al Consiliului Județean Neamț și este tatăl lui Alexandru Rotaru, fost deputat PSD de Neamț în legislatura 2016 – 2020.

Nu s-a refăcut structura, s-a făcut izolare

Prăbușirea podului a dus la deschiderea unor dosare penale în care procurorii și polițiștii încearcă să afle cum s-a dus la acest accident grav și dacă s-au comis fapte penale de corupție și de neglijență.

Până acum, în cadrul anchetelor realizate de autorități s-au descoperit mai multe nereguli, conform informațiilor obținute de Europa Liberă:

  • Lucrările efectuate de Darcons nu au fost unele care să întărească structura de rezistență a podului, ci s-au realizat amenajări prin care se încearcă să se oprească infiltrații cu apă în structura podului. În cadrul anchetei, reprezentanții firmei au susținut că au respectat proiectul pus la dispoziție de CJ Neamț. Reprezentanții CJ Neamț au replicat la rândul său că lucrările presupuneau și întărirea structurii de rezistență.

Romică Rotaru, patronul firmei Darcons SRL, a spus pentru postul Digi24 că societatea sa nu a intervenit asupra structurii de rezistență.

„Noi n-am dezvelit hobanele să vedem ce se întâmplă cu armăturile din interiorul hobanelor. Am respectat în totalitate proiectul pus la dispoziție. Nu s-a umblat la structura de rezistență aproximativ 99% deloc, deci am făcut numai un fel de modernizare și reabilitare a podului, inclusiv tencuieli la grinzi, inclusiv la placa de pe pod s-a făcut nouă. S-au făcut modernizări, dar fără a se umbla la structura de rezistență”, a spus acesta la postul de televiziune.

  • Lucrările nu au fost coordonate de un inginer expert în poduri care să fi fost implicat în construcția sau amenajarea unor poduri mai lungi de 50 de metri.
  • Nu s-a folosit ciment special pentru poduri și s-au folosit materiale de construcții utile în cazul unor construcții de clădiri.
  • Lucrările nu erau recepționate, fapt recunoscut încă din prima zi de Consiliul Județean Neamț
  • Firma și autoritățile județene nu își asumă redeschiderea circulației podului.
Podul Luțca, din județul Neamț, este un pod suspendat pe piloni și a fost inaugurat în 1972.
Podul Luțca, din județul Neamț, este un pod suspendat pe piloni și a fost inaugurat în 1972.

Până în acest moment ancheta începută la Parchetul de pe lângă Tribunalul Roman și cea începută de Direcția Națională Anticorupție (DNA) se concentrează pe strângerea de documente și mărturii din care să reiasă o posibilă vinovăție a unor persoane sau firme. „Ancheta se desfășoară în REM”, ne-a fost confirmat de la DNA.

Podurile României

Rețeaua de treceri peste ape, depresiuni sau alte obstacole cuprinde aproape 6.000 de astfel de treceri pentru autovehicule și aproape 18.000 de treceri pentru trenuri(4.572 de poduri și aproape 13.500 de podețe), conform datele obținute de Ministerul Transporturilor.

Dintre acestea, 80% sunt realizate în perioada comunistă, așa cum e și cazul nefericit al podului de la Luțca, realizat acum 50 de ani.

„Lucrările de poduri sunt expuse mai mult factorilor climatici si de mediu: vânt puternic, ploi abundente, îngheț-dezgheț, seism, loviri din trafic etc. În același timp, podurile sunt deosebit de necesare pentru asigurarea continuității căilor de comunicație terestre peste nenumăratele și diversele obstacole întâlnite pe traseele acestora - cursuri de apă, văi adânci, alte căi de comunicație etc”, explică și inginerul Victor Popa, președinte CNCisC (Comisia Națională Comportarea „In Situ a Construcțiilor).

Podul de la Stoenești, județul Olt, este una dintre cele mai periculoase treceri auto. CNAIR a anunțat în acest an că va începe lucrările de refacere a obiectivului.
Podul de la Stoenești, județul Olt, este una dintre cele mai periculoase treceri auto. CNAIR a anunțat în acest an că va începe lucrările de refacere a obiectivului.

Din partea statului român, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este administratorul podurilor și pasajelor destinate autovehiculelor.

Reprezentanții companiei ne-au transmis că toate aceste obiective sunt monitorizate. Doar 700 dintre acestea ar fi în stadii avansate de degradare, fiind incluse în clasa tehnice periculoase (4 și 5).

„Din cele 4.250 de poduri aflate pe rețeaua de Drumuri Naționale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5, iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autoritățile locale. De asemenea 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4. Nici unul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situației se ia inclusiv măsura închiderii și devierii circulației pe alte rute”, ne-au transmis reprezentanții CNAIR.

În caz de seism

Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă „URBAN-INCERC” a realizat chiar un studiu din care reiese că podurile și pasajele din România, și în special cele din București, nu sunt monitorizate cu senzori seismici. Această monitorizare ar reduce riscul unor tragedii produse de poduri în cazul unor cutremure, astfel de construcții fiind cele mai expuse în cazul unor seisme.

Majoritatea podurilor nu au senzori seismici care să ofere informații despre structura de rezistență.
Majoritatea podurilor nu au senzori seismici care să ofere informații despre structura de rezistență.

„Acești senzori seismici sunt importanți deoarece colectează informații privind comportamentul clădirilor la cutremur și oferă date pentru îmbunătățirea normativelor de proiectare a construcțiilor”, este una dintre concluziile raportului institutului.

„De asemenea nu sunt instalați senzori de înregistrare seismică la clădiri, pasaje rutiere și poduri feroviare pentru a putea analiza comportamentul acestora în timp la seisme puternice, respectiv pentru a monitoriza efectele ce pot apărea în caz de dezastru”, mai consemnează reprezentanții asociației.

Situația e și mai gravă la trecerile CFR

Curtea de Conturi a depistat probleme și mai acute în ceea ce privește podurile, podețele și pasajele de cale ferată.

Compania Națională de Căi Ferate CNCF-CFR nu a expertizat tehnic și încadrat în clase de risc seismic 70% dintre podurile aflate în administrare pe raza teritorială a municipiului București, majoritatea acestor poduri fiind construite între anii 1922-1973.

Un alt aspect deosebit îl constituie problema vechimii lucrărilor existente în rețeaua Căilor Ferate Române.

„Din numărul total de poduri și podețe existente în rețeaua infrastructurii feroviare, 28,1% au o vechime mai mare de 100 de ani, iar 41,6% au o vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani. Durata normală de funcționare a podurilor și podețelor feroviare a fost stabilită la 40 de ani. Având în vedere acumularea restanțelor la reînnoire, respectiv pentru poduri 49% și 34%”, semnalează experții Curții de Conturi.

Trenurile au întârzieri și din cauza limitărilor de viteză impuse pe poduri și podețe, limitări care sunt necesare pentru a nu afecta aceste treceri construite în perioada comunistă.
Trenurile au întârzieri și din cauza limitărilor de viteză impuse pe poduri și podețe, limitări care sunt necesare pentru a nu afecta aceste treceri construite în perioada comunistă.

Lipsurile căilor ferate „au generat fluctuații mari ale disponibilității infrastructurii în exploatare, în principal prin necesitatea instituirii unui număr mare de restricții de viteză la circulația trenurilor și apariția unui număr mare de deranjamente la instalațiile feroviare”, mai conchid experții Curții de Conturi.

Viteza medie cu care se poate circula pe infrastructura feroviară din România este de 68,86 km/h. Viteză comercială medie a fost de 46 de kilometri la oră în anul 2021.

Made în România

De neputința autorităților române de a construi poduri sau de a întreține trecerile realizate în perioada comunistă se lovesc cel mai des românii.

Unele dintre cele mai bizare situații pentru secolul 21 ar fi următoarele:

  • Mai rapid acum un secol

Primele trenuri cu abur de pe ruta București-Giurgiu făceau în perioada 1870-1914 puțin peste două ore.

În mai 2021, conform Mersului Trenurilor, celebrul orar al CFR Călători, toate cursele feroviare între București și Giurgiu fac în medie peste 2 ore, mai exact între 1 oră și 55 de minute (cel mai rapid, însă o singură cursă coboară sub două ore) și 3 ore și 10 minute (cel mai lent).

Explicația: calea ferată București-Giurgiu nu este de fapt funcțională de mai bine de un deceniu. Podul peste Neajlov e rupt, astfel că trenul face un ocol de peste 100 kilometri.

  • „Siberia României”, izolată

Întorsura Buzăului, localitate din județul Covasna, este izolată față de o mare parte din țară. Prin acest orășel, unde în fiecare iarnă se înregistrează temperaturi minime record, nu se poate ajunge cu trenul sau cu autoturismul decât prin Brașov.

Spre exemplu, un drum din București spre Întorsura Buzăului trebuie să treacă obligatoriu prin Brașov, asta pentru că oricum nu există poduri rutiere spre „Siberia României”. Până în 2018 se putea ajunge cu trenul în Întorsura Buzăului. În acel an podul peste râul Buzău s-a rupt și nu a fost refăcut nici până acum.

  • Drumul de la Suceava la Rădăuți, un chin

Podul din orașul sucevean Milișăuți s-a surpat în 2020. Realizat în 1962, trecerea nu a mai rezistat traficului intens dintre Suceava și Rădăuți. După surpare, podul nu a fost reperat de urgență, ba chiar s-a permis reluarea traficului cu restricții de circulație. De-abia în acest an s-a început drumul birocratic al consolidării podolui.

  • Din Moldova spre Litoral, cu bacul

Pentru locuitorii regiunii Moldova o vacanță pe litoralul românesc e la fel de obositoare ca una până în Bulgaria. Asta pentru că din toate județele Moldovei se poate ajunge în Constanța doar dacă se trece Dunărea cu bacul în zona Galați sau Brăila. Vara se așteaptă uneori și trei patru ore în weekend pentru a se trece de pe un mal pe celălalt al Dunării.

Podul peste Dunăre este cea mai importantă trecere realizată de România după 1989.
Podul peste Dunăre este cea mai importantă trecere realizată de România după 1989.

Această problemă va fi rezolvată odată ce va fi terminat podul hobanat dintre Brăila și Tulcea, investiție care ar trebui să fie gata în 2023.

  • Fără pod peste Dunăre cu Ucraina

Accederea în Uniunea Europeană a României și Bulgariei a obligat cele două state să investească masiv în infrastructura rutieră și de cale ferată peste Dunăre.

Din acest moment, o vacanță pe litoralul bulgăresc e relativ accesibilă pentru români.

Nu același lucru se poate spune și despre trecerea în sau dinspre Ucraina. Nu există un pod peste Dunăre între România și Ucraina. Trecerea între cele două state prin partea de sud-est a României se face tot cu bacul.

Țară în service | Minunea David Popovici. România are trei bazine olimpice, însă două sunt închise din cauza birocrației

Bazinul olimpic din Târgu-Mureș a fost inaugurat cu fast în iulie 2021, în urma unei investiții de peste 50 de milioane de lei. Omologat între timp, pentru competiții naționale și internaționale, este încă închis, din cauza unor probleme birocratice.

În România există doar trei bazine olimpice omologate oficial. Două dintre ele, din Otopeni și din Târgu-Mureș, stau însă închise la un an de la inaugurare, reiese dintr-o investigație realizată de Europa Liberă.

În multe orașe lipsește o infrastructură ușor accesibilă pentru tinerii înotători de performanță. Unele bazine noi au fost realizate defectuos, iar cele vechi sunt nemodernizare sau chiar abandonate. De aceea, viteza cu care David Popovici a uluit lumea înotului pare total disproporționată față de cea cu care infrastructura de natație prinde contur în România.

Târgu-Mureșul se poate lăuda, de anul trecut, cu o mândrețe de bazin olimpic de înot, ridicat pe amplasamentul fostului ștrand 1 Mai, închis după 2000. Bazinul este unul dintre cele mai moderne din țară, construit după standarde olimpice și ar putea găzdui competiții naționale și internaționale de natație.

Cu o singură condiție. Dacă nu ar fi închis.

Bazinul olimpic din Târgu-Mureș poate găzdui competiții naționale și internaționale, dar stă închis imediat de după inaugurarea festivă din 2021.
Bazinul olimpic din Târgu-Mureș poate găzdui competiții naționale și internaționale, dar stă închis imediat de după inaugurarea festivă din 2021.

Sunt 14 ani de când proiectul de realizare a unui complex de natație în cartierul Aleea Carpați din Târgu-Mureș a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern. Hățișul birocratic și juridic și lipsa fondurilor au făcut ca lucrările să înceapă abia în 2019, dar să se încheie în doar 2 ani, în 2021.

Deși investiția a fost realizată în baza unui contract de execuție de 25 de milioane de lei, la aceasta s-au adăugat și alte costuri, inclusiv de dotări, valoarea investiției finale depășind 50 de milioane de lei.

Inaugurat oficial în 2021, de o pleiadă de oficialități, bazinul olimpic stă însă închis și neutilizat de aproape un an. Atât a durat ca Guvernul să emită o (nouă) Hotărâre de Guvern, cu privire la cine administrează bazinul olimpic, iar Ministerul Sportului să obțină aprobarea pentru schema de personal, angajările fiind lansate abia acum.

Între timp, a fost și omologat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) ca bazin olimpic pentru competiții naționale și internaționale.

Omologarea obținută în decembrie 2021 din partea Federației de Natație.
Omologarea obținută în decembrie 2021 din partea Federației de Natație.

„Ne-am grăbit cât am putut de mult cu omologarea, am fi vrut să organizăm inclusiv Campionate Naționale aici, dar restul nu mai ține direct de noi, nici nu știu dacă am fi avut voie să ne implicăm mai mult”, a spus pentru Europa Liberă președintele Federației Române de Natație, Camelia Potec.

La fața locului, clădirea bazinului olimpic oferă clasica imagine în care un imobil „la cheie”, impozant, zace fără viață în fața privitorilor.

Un paznic veghează în permanență obiectivul, în timp ce buruienile se ițesc dintre dalele de asfalt ale parcărilor amenajate lângă clădire.

În parcarea amenajată a bazinului olimpic sunt "parchează" deocamdată doar buruienile.
În parcarea amenajată a bazinului olimpic sunt "parchează" deocamdată doar buruienile.

Mai mult, pe o parte a terenului de 2 hectare aferent bazinului, a fost amenajată în exterior și o pistă de role, circulară, inutilizabilă și aceasta, câtă vreme complexul este închis.

În iulie 2021 o pleiadă de oficialități, în frunte cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila și vicepremierul Kelemen Hunor tăiau panglica de inaugurare a bazinului olimpic acoperit din Târgu-Mureș. UDMR anunța de altfel pe site-ul oficial măreața realizare.

Inaugurarea formală a bazinului olimpic, în 2021. Vicepremierul Kelemen Hunor (în cămașă albă), ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (în cămașă cu dungi) și fostul ministru Laszlo Borbely (cu sacou deschis la culoare), în mandatul căruia s-a aprobat, încă din 2008, ridicarea bazinului. Lucrările au început abia în 2019.
Inaugurarea formală a bazinului olimpic, în 2021. Vicepremierul Kelemen Hunor (în cămașă albă), ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (în cămașă cu dungi) și fostul ministru Laszlo Borbely (cu sacou deschis la culoare), în mandatul căruia s-a aprobat, încă din 2008, ridicarea bazinului. Lucrările au început abia în 2019.

Asta la 13 ani după ce investiția fusese aprobată de Guvern. De altfel, la inaugurarea de anul trecut a fost prezent și fostul ministru al Dezvoltării, Laszlo Borbely, care își amintea că „am semnat hotărâre de guvern în 2008, tot e bine că s-a finalizat în 2021”.

La aproape un an de la inaugurarea bombastică, bazinul nu a fost încă deschis publicului, spre nedumerirea locuitorilor orașului, în special ai celor din cartierul Aleea Carpați.

„Sper că faceți poze ca să ne spuneți când se deschide. De tăiat panglici s-au tăiat, dar de atunci vedem doar de afară clădirea asta frumoasă”, spune, cu ocară în glas, un tânăr locuitor al cartierului Aleea Carpați.

Pe blockstarturile bazinului olimpic s-a depus deja praful
Pe blockstarturile bazinului olimpic s-a depus deja praful

Interiorul arată și el impecabil. Bazinul olimpic de 50x25 metri, cu 10 culoare, dublat de un bazin de încălzire, sau de inițiere înot, de 25x10 metri sunt umplute cu apă, la temperatură mai scăzută (18 grade Celsius) decât cea care va trebui menținută într-un bazin olimpic funcțional (24 de grade).

Mai sunt de făcut unele dotări interioare, dar facilitățile principale, bazinele, nu așteaptă decât să fie utilizate.

„Chiar acum l-am auzit pe primar la radio, zicea că se va deschide luna viitoare. Dacă nici acum nu se înțeleg, când și primarul și ministrul Sportului sunt din aceeași 'barcă', atunci când?”, adaugă un localnic, intervievat în părculețul de dinaintea intrării.

Bazinul olimpic a fost amplasat pe ruinele vechiului ștrand al orașului, 1 Mai, din care au rămas doar coloanele de la intrare.
Bazinul olimpic a fost amplasat pe ruinele vechiului ștrand al orașului, 1 Mai, din care au rămas doar coloanele de la intrare.

Vorbele lui fac trimitere la primarul Târgu-Mureșului, Soós Zoltán și la ministrul Sportului, Eduard Novak și sintetizează blocajul în care se găsește acum bazinul olimpic, pe fondul indeciziei cu privire la cine va administra baza sportivă și la lipsa personalului, care abia acum este în curs de angajare.

Titularul de drept și administratorul bazei de natație este Ministerul Sportului, prin Clubul Sportiv Mureșul Târgu-Mureș, finanțat direct de Minister. Doar că oficializarea dării în folosință a obiectivului sub tutela clubului a întârziat.

Asta după ce Primăria Târgu-Mureș și-a anunțat intenția de a prelua administrarea bazei, variantă agreată și de ministrul Eduard Novak, încă dinainte de inaugurarea formală din iulie 2021.

La nici o lună după acel moment, consilierii locali din Târgu-Mureș aprobau în august 2021 o hotărâre cu privire la preluarea terenului și a construcției în administrarea primăriei, delegându-l pe primar pentru a face demersurile necesare la minister.

Primăria mureșeană administrează de altfel Complexul de agrement Mureșul, cunoscut de localnici drept „Weekend”, unde funcționează un bazin de dimensiuni olimpice (50x25 m) în balon, dar și alte două bazine, pentru înotători, respectiv neînotători. De asemenea, municipalitatea deține și o altă piscină interioară, din zona gării.

„Noi avem o infrastructură sportivă, iar clubul municipal are sute de înotători, care se vor putea pregăti aici, putem transfera și personal. Am făcut ceea ce ține de noi, acum așteptăm Hotărârea de Guvern care să parafeze trecerea bazei în administrarea noastră. Dacă ținea doar de noi, bazinul era deja deschis”, ne-a declarat Borsos Csaba, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu-Mureș.

Un an pentru o Hotărâre de Guvern, similară cu un act normativ din 2008

În modestul sediu al Clubului Sportiv Mureșul Târgu-Mureș, directorul Cosmin Pop explică demersurile pe care le-a făcut din 2016, de când este director „plin”, pentru ca lucrările să poată începe, fapt care avea să se întâmple abia în 2019.

Pentru ce s-a întâmplat între 2008-2016 nu are explicații, deși a fost pentru o perioadă de timp director adjunct. Spune doar că nu trebuie uitat că în primii ani ai intervalului respectiv, România a resimțit din plin efectele crizei economice mondiale.

Directorul clubului sportiv care administrează bazinul olimpic din Târgu-Mureș spune că bazinul se va deschide vara aceasta.
Directorul clubului sportiv care administrează bazinul olimpic din Târgu-Mureș spune că bazinul se va deschide vara aceasta.

Potrivit presei mureșene, proiectul a intrat în impas după 2010 ca urmare a sistării fondurilor Companiei Naționale de Investiții, timp în care amplasamentul vechiului ștrand - pe care este situat - s-a degradat încontinuu și a devenit adăpost pentru oamenii străzii.

„A trebuit să eliberăm terenul vechiului ștrand, să casăm materialele și să putem întabula terenul liber de orice sarcini. Am reușit asta în 2017, nu a fost o lucrare mică, în 2018 s-au întrunit toate condițiile, în 2019 au început lucrările la bazinul olimpic”, a explicat el.

„În 2021 lucrările au fost gata, mai rar în România ca în doi ani să începi ceva și să termini și să nu uităm că am trecut și prin pandemie. În iulie anul trecut s-a făcut recepția lucrărilor și s-a făcut un protocol de predare-primire către Clubul Sportiv Mureșul. Abia acum în iunie 2022 a fost finalizată Hotărârea de Guvern prin care a fost trecut în administrarea Clubului Mureșul”, a mai arătat directorul.

Practic a durat un an emiterea unui act normativ - la final de mai, publicat în Monitorul Oficial în 3 iunie - cu prevederi de altfel similare cu cele din HG-ul de la aprobarea inițială a investiției... încă din 2008.

Din iulie anul trecut, bazinul stă închis, însă în decembrie 2021 a obținut omologarea pentru competiții naționale și internaționale, obținută în decembrie 2021, pentru o perioadă de 5 ani, din partea Federației de Natație.

Certificatul de omologare tronează de altfel în biroul directorului CS Mureșul.

„În această vară se va deschide sigur, am lansat angajările”

HG-ul recent emis a venit la pachet cu posibilitatea lansării concursurilor pentru cele 14 posturi necesare funcționării bazinului. Lipsa schemei de personal a fost un alt motiv pentru care bazinul nu a putu fi funcțional.

„Ministerul a reușit să obțină aprobarea pentru cele 14 persoane de care avem nevoie. Bazinul olimpic e ca o uzină, cu centrală de înaltă capacitate, ai nevoie de fochiști, apoi de salvamari, recepționeri, instalator, muncitori la întreținerea perimetrului. Am lansat toate concursurile, la final de lună sperăm să avem schema de personal completă”, a spus Cosmin Pop.

Odată și acest pas finalizat și realizarea ultimelor dotări - turnicheții de acces, punctele anti-doping și de prim ajutor - bazinul olimpic se va putea deschide în această vară, cel târziu în august, asigură el.

„Noi suntem pregătiți să îl administrăm, nu merită să ne tot gândim că dacă ajunge peste o lună la primărie, dacă va ajunge peste trei ani, dacă ajunge peste zece. Trebuie pornit și, dacă se decide să se predea către Primărie, se va preda din mers”, a spus Cosmin Pop.

Admite că deciziile se iau la nivel central, dar indiferent de forma de administrare, clubul va resuscita secția de înot, în condițiile în care are o tradiție în sporturile de apă, în special canotaj, unde oferă componente ale loturilor naționale și chiar medaliate olimpice.

Deocamdată bazinul olimpic este ferecat.
Deocamdată bazinul olimpic este ferecat.

De altfel, unul din cele 15 posturi aprobate inițial de Minister pentru bazin a fost tăiat tocmai pentru a putea angaja un antrenor de înot în regim propriu.

„E vital ca acest bazin să funcționeze, câtă vreme e al doilea omologat după cel de la Dinamo”, adaugă el.

Ca director de club sportiv, subliniază că „ar trebui să existe astfel de bazine în toate reședințele de județ”.

Pop a mai menționat că bazinul va fi deschis și pentru sportivii de performanță și pentru cei care urmează cursuri de inițiere, dar și pentru publicul larg. „Vom emite bilete doar pentru 2 ore, în niciun caz pentru o zi, tocmai pentru a nu conturba activitatea celor care fac înot în mod organizat”, a spus el.

Birocrație dublată de... birocrație

HG-ul recent care face posibilă deschiderea bazinului în administrarea Ministerului Sportului, prin CS Mureșul este pe de altă parte una provizorie.

Asta deoarece în circuitul de avizare interministerial se află în curs de aprobare o altă Hotărâte de Guvern, prin care obiectivul va fi preluat de Primăria Târgu-Mureș, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sportului, Thomas Moldovan.

„Finalizăm angajările, în 26 iunie și de luna viitoare bazinul va putea fi deschis, în administrarea Ministerului Sportului. Între timp vor curge procedurile pentru HG-ul prin care bazinul va fi preluat de Primărie, inclusiv personalul care va fi angajat”, a declarat Thomas Moldovan pentru Europa Liberă.

Susține că a insistat ca bazinul să fie deschis cât mai repede, chiar dacă administrarea se va schimba ulterior.

Întrebat de ce nu s-a putut întâmpla asta încă de anul trecut, a precizat că este secretar de stat doar din ianuarie. Ministrul Sportului, Eduard Novak, nu a răspuns solicitărilor Europei Libere pe această temă.

Secretarul de stat estima la începutul anului costurile de întreținere ale bazinului la între 3 milioane de lei - 5 milioane de lei anual, motiv pentru care gestionarea de la nivel local ar fi mai eficientă.

Bazinul olimpic din Târgu-Mureș stă închis de aproape un an, după ce a fost inaugurat cu pompă în iulie 2021.
Bazinul olimpic din Târgu-Mureș stă închis de aproape un an, după ce a fost inaugurat cu pompă în iulie 2021.

Centrul de la Otopeni, deschis odată cu Campionatele Europene

O poveste aproape trasă la indigo, dar de mai mare anvergură, este cea a Centrului Național de Natație de la Otopeni, cea mai modernă bază de natație din România.

Dispune de două bazine olimpice, unul de înot și unul de sărituri în apă și alte patru bazine de încălzire / inițiere în înot, urmând să găzduiască între 5-10 iulie Campionatele Europene de Juniori, la ambele discipline.

Centrul de Natație de la Otopeni dispune și de bazin olimpic de înot, dar și de bazin olimpic de sărituri în apă. Vor fi inaugurate doar la Europenele de juniori din iulie.
Centrul de Natație de la Otopeni dispune și de bazin olimpic de înot, dar și de bazin olimpic de sărituri în apă. Vor fi inaugurate doar la Europenele de juniori din iulie.

Proiectul a demarat de asemenea în urmă cu peste 10 ani, dar a fost inaugurat în mai 2021. La fel ca în cazul bazinului olimpic din Târgu-Mureș, după momentul inaugurării nu a funcționat.

Asta întrucât preluarea în acte a complexului a durat aproximativ jumătate de an, după cum declara primarul orașului Otopeni pentru TVR, în mai 2022.

Și aici angajările au demarat cu dificultate și abia acum sunt în curs de finalizare. Practic, baza de natație se va deschide odată cu Europenele de juniori.

Planurile sunt mari pentru viitor, în 2023 urmând să aibă loc Europenele mari, de seniori.

„Nu puteam începe direct cu o competiție de seniori, dar înspre acolo ne îndreptăm, mai întâi Europene de juniori, apoi, în 2023 și cele de seniori”, ne-a declarat președintele Federație de Natație Camelia Potec.

Multe bazine, pe hârtie

Lista sinteză a subprogramului Bazine de Înot a Companiei Naționale de Investiții cuprindea la final de 2019 realizarea a peste 400 de bazine de înot, majoritatea piscine didactice, în municipii reședințe de județ, orașe și comune din întreaga țară.

Dintre acestea, în zece ani, 2012-2022 au fost realizate 32, peste 40 sunt în derulare și alte 10 sunt în faza de achiziție publică - licitație.

Între acestea se află și singurul bazin olimpic de înot omologat oficial și totodată funcțional - inaugurat în 2014, în urma unei investiții de peste 45 de milioane de lei, cel al Clubului Sportiv Dinamo, din București.

Șase ani a durat construcția bazei sportive cu 700 de locuri, care găzduiește și meciuri de polo.

Parcursul celorlalte două bazine olimpice de înot omologate - Târgu-Mureș și Otopeni oficial în acest moment în România a fost mult mai îndelungat în timp.

Ambele baze de natație sunt închise la un an de la inaugurările festive din 2021, din motive birocratice.

Campionul în țara în care bazinele se construiesc (aproape) ca autostrăzile

E cealaltă față a realității în care titlurile mondiale obținute de David Popovici la Mondialele de Natație de la Budapesta au creat un entuziasm generalizat, inclusiv în rândul autorităților.

David Popovici (17 ani) a uimit lumea înotului cu titlurile mondiale cucerite la stilul liber, la 200 m și 100 de metri. Este al doilea sportiv din istorie care reușește această performanță la o singură ediție de Mondiale.
David Popovici (17 ani) a uimit lumea înotului cu titlurile mondiale cucerite la stilul liber, la 200 m și 100 de metri. Este al doilea sportiv din istorie care reușește această performanță la o singură ediție de Mondiale.

„Vă iubesc pe toți, vă mulțumesc că m-ați urmărit, este doar începutul unui drum”, a spus imediat după cel de-al doilea aur de la Budapesta, David Popovici. A devenit al doilea înotător din istorie care cucerește titlul mondial atât la 100 m cât și la 200 m (stilul liber) și a stabilit în ambele probe două recorduri mondiale de juniori.

Într-un interviu publicat anul trecut, după ce câștigase Europenele de juniori, cu recorduri mondiale, sportivul mărturisea de altfel că are un singur scop, din punct de vedere sportiv: să fie cel mai bun din lume.

„E un sportiv de excepție, foarte-foarte talentat, la care a adăugat enormă muncă, seriozitate și stabilirea unor obiective de la care a reușit să nu se abată, chiar și în momente dificile, inclusiv în pandemie, nu a uitat care îi este obiectivul”, a declarat pentru Europa Liberă președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, fostă campioană olimpică la natație.

Dacă tânărul sportiv s-a impus deja la nivel internațional, infrastructura autohtonă ține cu greu pasul și cu cea din spațiul imediat apropiat. Comparația cu Ungaria, de evitat mai nou inclusiv la fotbal, nu se susține deja de foarte mult timp în natație.

Nu există termen de comparație cu țările vecine, dar să nu ne văităm!

„Nu există termen de comparație cu țările vecine, din Europa, știm ce avem, pe ce infrastructură ne bazăm, încercăm să găsim fonduri pentru bazele într-o stare neconformă cu ambițiile minime necesare, asta este situația, ca federație trebuie să găsim soluții pentru a face performanță și reușim, iată, cu unul, doi, trei sportivi”, admite Camelia Potec.

Este încrezătoare că deschiderea Centrului de Natație din Otopeni (fie și la un an de la inaugurare) cu ocazia Europenelor de juniori, programate între 5-10 iulie va impulsiona pregătirea în condiții de top pentru performerii români.

E nevoie de mai multe bazine de înot, „dar și de condiții mai bune în bazinele pe care le avem”, a spus fosta campioana olimpică.

Fostă campioană olimpică la 200 m liber la Atena în 2004, Camelia Potec este din 2013 președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
Fostă campioană olimpică la 200 m liber la Atena în 2004, Camelia Potec este din 2013 președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

„Nu stăm să ne văităm și să spunem numai că avem nevoie de bazine. Eu cred că va trebui să fim conștienți de ceea ce avem și să mergem înainte cu ceea ce avem și în același timp să spunem și că nu sunt suficiente aceste bazine. Și dacă reușim în condițiile acestea să facem performanță și să avem în fiecare an, să creștem la nivel de performanță vă dați seama ce s ar întâmpla dacă am avea altă infrastructură”.

Chiar și în aceste condiții, există „urmași” pentru deja consacrații Popovici și Glință, inclusiv în variantă feminină.

„Au fost bătute inclusiv recorduri ale Dianei Mocanu (campioană olimpică la doar 16 ani, n.red.), veți avea ocazia să vedeți la rampă astfel de sportive, la Europene”, anunță fosta medaliată cu aur la Jocurile Olimpice.

„Popovici și Glință sunt 'minuni', nu e meritul mașinăriei noastre!”

Pentru alți specialiști din domeniu, performanțele reușite de David Popovici, dar și de Robert Glință - campion european de seniori anul trecut, la 100 m spate, vin în răspăr total cu infrastructura și tot mecanismul din spatele înaltei performanțe.

David Popovici și Robert Glință, sportivii anului în înotul românesc, în 2021.
David Popovici și Robert Glință, sportivii anului în înotul românesc, în 2021.

„Statul nu are niciun merit în asta. Aparițiile lui Popovici și Glință mi se par niște minuni dumnezeiești și în mod normal nu ar fi 'trebuit' să se întâmple”, spune Cezar Bădiță, maestru al sportului și antrenor de înot, fost vicecampion european și finalist la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000.

„Ca să găsești acel Phelps (Michael Phelps, recordmanul medaliilor olimpice la înot, n.red.), acel Popovici în cazul nostru, trebuie să cerni foarte, foarte mulți sportivi, pentru că e un diamant foarte rar. Cred că a fost un noroc extraordinar, că 'mașinăria' noastră a găsit acest diamant, pentru că existau atât de multe motive ca acest diamant să treacă pe lângă noi”, continuă Bădiță, care deține în prezent propria școală privată de înot, în capitală.

Din sute de copii care i-au trecut lui și colegilor prin mână, la vârste fragede, la nivel de gimnaziu rămân în grupe câteva zeci, iar în timpul liceului acced spre performanță, la nivel național cel puțin, câțiva.

David Popovici provine la rândul său de la o școală privată de înot, Navi București, unde a fost pregătit de Adrian Rădulescu, antrenorul său și în prezent, chiar dacă sportivul a fost legitimat între timp la CS Dinamo.

Lipsa unei rețele de bazine de înot în apropierea școlilor sau locuințelor practicanților înotului de performanță e principala problemă pe care o identifică în ceeea ce privește creșterea de viitori performeri, adaugă Cezar Bădiță.

„Degeaba taie ministrul o panglică, 'uite ce bazin frumos am făcut', dacă e în Otopeni și copilul locuiește în București. Face 2 ore doar pe drum și dacă sunt 2 antrenamente, plus școală, i-ai distrus tot programul”.

Centrul de natație din Otopeni a fost inaugurat, de formă, în mai 2021, dar va fi deschis efectiv cu ocazia Europenelor de juniori, din luna iulie.
Centrul de natație din Otopeni a fost inaugurat, de formă, în mai 2021, dar va fi deschis efectiv cu ocazia Europenelor de juniori, din luna iulie.

„Școala pune presiune și pe sportivi, e cu atât mai important ca bazinele să fie la îndemână”

Aseamănă situația construirii bazinelor cu cea a autostrăzilor, în care miniștrii se învinuiesc unii pe alții pentru că proiectele nu înaintează mai repede. Cezar Bădiță a oferit și exemplul orașului Giurgiu, unde un bazin nu a putut fi avizat pentru că pe dedesubt trece un cablu electric, sau cel din Pitești, unde deși există bazin olimpic, înotătorii au fost nevoiți să se antreneze mult timp în bazine private, acesta fiind închis.

„La școala 25 în București, s-a inaugurat acum cinci ani, cu 'tăiat de panglică', un bazin, după care au realizat că nu au fonduri pentru personal, inclusiv profesori, pază, etc. Pot da n exemple, este adeseori o bătaie de joc, nu poți purta pe drumuri copilul dintr-o parte în alta a capitalei”, a exemplificat Bădiță.

Fost finalist la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000 și vicecampion european, Cezar Bădiță este maestru al sportului, în înot și deține o școală privată de inițiere în acest sport.
Fost finalist la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000 și vicecampion european, Cezar Bădiță este maestru al sportului, în înot și deține o școală privată de inițiere în acest sport.

El a ținut să adauge că, deși esențială, asigurarea accesului la bazin reprezintă de altfel doar o mică parte dintr-o mașinărie presupusă de performanță. Aceasta trebuie dublată de nutriție, odihnă, metode de pregătire și recuperate, organizate cât mai aproape de școală.

„Școala a devenit tot mai importantă și pentru părinții copiilor, dar și profesorii îi țin din scurt pe sportivi, astfel că este vital ca bazinele și restul facilităților să fie cât mai apropiate de zonele unde aceștia învață. În Australia eu nu am văzut grădiniță fără bazin, e drept că la ei e sport național”.

Trei bazine omologate oficial, altele două în curs

În prezent sunt doar trei bazine omologate drept olimpice, pentru competiții naționale și internaționale - CS Dinamo, Otopeni și Târgu-Mureș și altele două în curs de omologare - Brașov (bazin scurt, de 25 m) și Târgoviște - unde se va desfășura de altfel Campionatul Național de Cadeți și Juniori, spune Camelia Potec, pentru Europa Liberă.

Totuși, în țară există mai multe bazine cu dimensiunile olimpice, doar că nu au fost urmați pașii necesari omologării, iar sportivii din loturile naționale se pregătesc inclusiv în acestea, a menționat președintele Federației de Natație.

„Am încercat să organizăm centre de pregătire în mai multe locații din țară, am fost la Cluj, Bacău, Pitești, Baia-Mare, Târgoviște, București, tocmai pentru a nu despărți atât de devreme și atât de mult atât de departe părinții de copii”, a spus ea.

„E important într-adevăr ca înainte de marile competiții să facem cantonamentul de pregătire centralizat, să adunăm loturile respective la Otopeni, cum facem în momentul de față la Complexul Național de la Izvorani. Acel centru e însă foarte solicitat și de alte sporturi și e o provocare de multe ori să găsim cazările disponibile, dincolo de accesul la bazin, care ne este asigurat”.​

Cum își pot da mâna înotul și școala

Fosta campioană olimpică consideră că introducerea orelor de înot în rutina elevilor din clasele mici reprezintă o necesitate pentru creșterea bazei de selecție de viitori performeri.

Opinia îi este împărtășită și de alți antrenori sau instructori consultați de Europa Liberă. Cu atât mai mult cu cât până la performanță, înotul este recomandat adesea ca o activitate utilă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

Un exemplu de bune practici există la Oradea, unde de mai mulți ani există o mini-rețea de bazine la care elevii de școală ajung cu regularitate, a spus Potec.

În privința pregătirii de care au parte copiii și tinerii care visează la performanță, ea consideră că nu patalamaua de antrenor face diferența, ci dorința tehnicienilor de a se pune la curent cu cele mai noi metode de pregătire.

„I-am anunțat pe antrenori că le putem facilita accesul la orice specialist își doresc, există resurse nelimitate pe internet. Adrian Rădulescu, antrenorul lui David, este cel mai bun exemplu pentru auto-perfecționare, va ține de altfel un curs și la Europenele de Juniori, din care toți au de învățat”, a conchis Camelia Potec.

Țară în service | Otopeni, aeroportul rămas prea mic pentru 15 milioane de călători

Din cele 15 milioane de pasageri care treceau prin Otopeni înainte de pandemie, 90% avea bilete pentru destinații internaționale. În deceniul trecut, aerogara a înregistrat un flux dublu de călători. Lipsa investițiilor într-un nou terminal a dus la blocaje pe piste.

Înainte de restricțiile de călătorii impuse pentru limitarea pandemiei de Covid-19, Aeroportul Internațional Henri Coandă, cunoscut după numele vechi - Otopeni, avea o cifră de afaceri anuală de peste un miliard de lei și un profit de 350 de milioane de lei. Veniturile mari proveneau din taxele plătite de companiile de transport de pasageri pentru cei peste 15 milioane de călători care decolau sau aterizau anual de/pe Otopeni.

  • Profitul aeroportului trebuia să fie sursa de finanțare pentru construirea unui terminal nou, care ar fi putut să fie gata la sfârșitul anului 2022, însă banii au ajuns la bugetul public, de unde „căile sunt încurcate”, iar destinațiile, de multe ori, pe termen scurt, electoral.
  • Dacă traficul își revine după doi ani de pandemie, așa cum pare să o facă, pasagerii vor aștepta, din nou, în această vară minimum trei ore până când cursa va decola de pe Otopeni. Va fi la fel de aglomerat ca în „cel mai bun an” - 2019.

Întoarcerea la normalitate din punct de vedere turistic, prognozată de operatorii din domeniu, nu înseamnă așadar numai vești bune. Pe lângă majorările de prețuri față de anii precedenți, turistul trebuie să se pregătească pentru încă un hop: aglomerația și întârzierile din Aeroportul Otopeni, numit, din 2004, „Henri Coandă” .

8 din 10 români care pleacă în străinătate pe calea aerului o fac de pe aerogara de lângă București.

„Traficul pe primele 4 luni ale anului a depășit 3 milioane de pasageri. În primele patru luni, traficul aerian a înregistrat valori peste așteptări, reducându-se din decalajul față de 2019, cel mai bun an din istoria traficului aerian, și atingând aproximativ 80% față de nivelul din 2019”, a declarat George Dorobanțu, directorul general al Compania Națională Aeroporturi București SA (CNAB).

Compania este deținută de Ministerul Transporturilor (80%) și de Fondul Proprietatea (20%). CNAB are în administrare aerogările din Otopeni și Băneasa. Cum însă Aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa) a fost închis în ultimul deceniu, cifra de afaceri și profitul au venit dinspre activitatea din Otopeni. Băneasa a fost redeschis pentru călători în 2021.

Peste trei ore pentru o îmbarcare

În 2019, Aeroportul Otopeni era una dintre cele mai lente aerogări din Europa din punct de vedere al timpului petrecut între sosirea în aeroport și momentul decolării.

Înainte de pandemie, oficialii aeroportului rugau călătorii să vină cu cel puțin trei ore înaintea zborului pentru a putea trece de aglomerația din aerogară.
Înainte de pandemie, oficialii aeroportului rugau călătorii să vină cu cel puțin trei ore înaintea zborului pentru a putea trece de aglomerația din aerogară.

Pe 1 iunie 2019, înainte de Rusalii, conducerea aeroportului cerea oficial pasagerilor să vină cu cel puțin trei ore înainte de ora zborului, pentru a avea timp să treacă de check-in și de filtrele de securitate.

Chiar și pe cele mai aglomerate aeroporturi din Europa, cum este Heathrow din Londra, Marea Britanie, sau cel din Frankfurt, Germania, timpul de așteptate este de două ore. Heathrow avea 78 de milioane de călători anual, Frankfurt 64 de milioane.

Motivul simplu pentru care Aeroportul „Henri Coandă” este lent, în special la îmbarcare, (dar și de debarcare), este că e prea mic. Spațiul pentru pasageri nu este suficient, spațiul pentru aeronave la fel.

„Aeroportul Otopeni are nevoie de un nou terminal și știm cu toții. Acum este prea mic”, a explicat și actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă de luna trecută.

Aerogara Otopeni este construită pentru un flux de șase milioane de călători anual.
Ministerul Transporturilor

Conform rapoartelor Companiei Naționale Aeroporturi București, pe Otopeni au trecut peste 15 milioane de călători în 2019. De fapt, capacitatea aeroportului a fost depășită mereu după 2010. În lunile de vară, în perioada vacanțelor, numărul pasagerilor care treceau de prin Otopeni depășea un milion de oameni în fiecare lună.

Otopeniul a fost modernizat ultima dată în 2012, când s-a inaugurat un terminal pentru plecări. Lucrările la Terminalul Plecări au început în vara lui 2011, au durat 17 luni și au costat 52 milioane de euro.

Noua aerogară are o suprafață de 19.600 metri pătrați, este echipată cu 52 de ghișee de check-in, opt porți, opt ghișee self check-in și salon VIP, în zona de îmbarcare.

La Ministerul Transporturi există încă din 2002 planuri pentru încă un terminal. Inițial trebuia finalizat în 2022, apoi termenul s-a prelungit până în 2025. Acum, noul termen este 2028.

Lentoarea de pe Otopeni, explicată în patru pași

Reprezentanții companiilor din domeniul turismului, membrii Asociației „Pro Infrastructura”, dar și un control al Autorității Aviației Civile au identificat și explicat cele patru motive pentru care un pasager de pe Otopeni pierde mai mult timp în această aerogară decât în altele:

Predarea bagajelor de cală, check-in și controlul de securitate. „Sunt forte multe zboruri în același timp și se ajunge la blocaje. Blocaje cauzate poate de faptul că mulți pasageri nu au check-in făcut online și de controlul de securitate, unde nu pot fi deschise mai mult de trei-patru benzi și scanere.

Într-o lună de dinainte de pandemie, era nevoie de în jur de 30-45 de minute și chiar și o oră pentru check-in în aeroport, lăsat bagaje pentru cală și efectuarea controlului de securitate.

Pe un aeroport aglomerat din străinătate, care să fie și hub pentru călători între continente, ceea ce Otopeniul nu este, se pierd maximum 30 de minute”, ne spune Răzvan Popescu, specialist în turism și consultat la un tour-operator.

Pregătirea aeronavei. Timpul de întârziere crește și din cauza numărului mare de zboruri low-cost de pe Otopeni. Companiile de profil folosesc imediat o aeronava care a aterizat pentru un alt zbor. O întârziere la un zbor atrage întârzieri la toate zborurile cu aeronava respectivă.

Autoritatea Aeronautică Civilă a stabili, în urma unei inspecții din 2019, că în luna iulie întârziaseră în jur de 1.600 de zboruri, jumătate din cursele care plecaseră sau ajunseseră pe Otopeni.

Aerogara înregistra zilnic peste 100 de decolări și aterizări.

Unul din două zboruri de pe Otopeni înregistra întârzieri în 2019.
Unul din două zboruri de pe Otopeni înregistra întârzieri în 2019.

Bagajele și obiectele străine de pe piste „Obiectele străine definesc orice lucru găsit într-un loc nepotrivit, acestea punând în pericol echipamentele sau personalul. Pot fi de la fragmente de pavaj și mâncare până la pietre, bagaje sau chiar animale”, au constatat inspectorii. La aceasta se adăugau întârzierile asociate transportului bagajelor la și de la aeronavă, cu propriile disfuncționalități.

Managementul de stat. Experții Asociației „Pro Infrastructura” susțin că întârzierile sunt favorizate și de faptul că administratorul este statul, iar aeroportul ar trebui eficientizat printr-o concesionare către un operator privat.

„Și este, experiența a zeci de țări dar și incapacitatea statului român de a derula investiții majore în infrastructura de transport în general și în aviație, în special, făcând lucrurile evidente chiar și pentru nespecialiști”, ne-au explicat reprezentanții „Pro Infrastructura”.

Din cele două piste, una e mereu în reparații

Nu doar obiectele de pe pistele de zbor favorizează întârzierile, ci și numărul mic al acestora, dar, mai ales, starea lor. Aeroportul Otopeni are doar două piste de decolare/aterizare, iar până la începutul anului trecut, una dintre piste era mereu stricată.

În 2019, CNAB a început refacerea totală a unei piste (08L-26R). Lucrările s-au finalizat anul trecut și au costat 127 de milioane de lei. Porr Construct este firma care a realizat renovarea zonelor de decolare și aterizare.

Pe lângă numărul tot mai mare de pasageri, aglomerația din aeroport și întârzierile sunt cauzate și de faptul că, anual, pistele, doar două la număr, au găuri și sunt închise și câte 30 de zile pentru reparații. În aceste perioade, zborurile se efectuează pe o singură cale de decolare sau aterizare.

Pistele vechi și crăpate sunt o altă cauză a întârzierilor.
Pistele vechi și crăpate sunt o altă cauză a întârzierilor.

„Vorbim de lucrări de modernizare a pistei 2, deschisă în 1986. Ultima reparație capitală s-a făcut în 1996. Acum discutăm de înlocuirea dalelor, acolo unde sunt degradate, dar și lucrări de drenaj, de canalizare și, de asemenea, refacerea integrală a balizajului”, ne-a explicat Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al CNAB.

Compania Națională Aeroporturi București a finalizat în noiembrie 2016 și lucrările de reparații la structura rutieră a celeilalte piste.

Povestea Terminalului 2, care nici nu a fost început

Ministerul Transporturilor a prezentat în 2016, în cadrul celei de-a doua zile a Reuniunii Anuale TEN-T Days de la Rotterdam, proiectul pentru extinderea Aeroportului Otopeni.

Era vorba de realizarea unui nou terminal care să se adauge la cel existent acum (construit în urmă cu 60 de ani). Terminalul 2 urma, conform planurilor din 2016, să fie realizat în două etape și proiectul prevedea realizarea de: platforme pentru avioane, căi de rulare, conexiune la rețeaua rutieră, parcare, clădiri auxiliare, turn de control, echipamente și vehicule speciale. Data avansată pentru finalizarea lucrărilor a fost 2025.

„Scenariul nostru optimist se referă la o dată apropiată de anul 2022. Aceasta poate fi revizuită în plus sau în minus în funcție de necesități. Până la construirea unui nou terminal, pentru fluidizare, operarea companiilor aeriene se va face și în alte ore, în afara celor de vârf”, explica la acel moment Valentin Iordache.

Aeroportul Otopeni ar putea avea un nou terminal cel mai devreme în 2028.
Aeroportul Otopeni ar putea avea un nou terminal cel mai devreme în 2028.

Până în acest moment, iunie 2022, construcția noului terminal nu a început. Nici măcar proiectele nu sunt gata, cu excepția unor machete generale. Singurul pas înainte făcut a fost cel al exproprierilor încheiate de stat pentru terenurile pe care se va ridica investiția.

Peste 50 de milioane de euro s-au plătit pentru exproprieri către persoanele și firmele care dețineau teren în jurul aeroportului.

Cu pandemia însă, problema nu a mai fost una arzătoare. Va deveni însă când traficul ajunge, din nou la nivelul din 2019, admite purtătorul de cuvânt al CNAB.

„Acest context pandemic din 2020 și 2021 ne-a dat înapoi destul de mult în ceea ce privește traficul de pasageri, iar asta înseamnă că va mai dura până când să atingem nivelul din anul 2019. Probabil că va fi în 2024 sau poate în 2025. Asta înseamnă și un respiro din punct de vedere al aglomerației pe terminalul existent și suntem conștienți că înainte de șase, poate șapte ani nu vom avea un nou terminal în funcțiune la Otopeni. Ceea ce înseamnă că, dacă vom atinge nivelul de trafic din anul 2019, vom avea o problemă”, spune Valentin Iordache.

Unde se duc banii

Ca pentru orice proiect de infrastructură din România, o problemă o reprezintă și resursele financiare. Noul terminal ar costa un miliard de euro.

Aeroportul Henri Coandă avea, înainte de pandemie, venituri de peste 220 de milioane de euro. Din această sumă, 50 de milioane de euro erau investițiile proprii, iar alte 50 de milioane de euro era profitul companiei.

Veniturile Aeroportului sunt realizate în primul rând din taxele încasate de la companiile de transport de călători care la rândul său îi taxează pe călători prin intermediul valorii biletelor de zbor.

CNAB, încasează câte 14 euro pentru fiecare pasager care zboară în afara României și 2 euro pentru cursele interne.

Însă în anii de dinaintea pandemiei, aceste sume nu au fost folosite pentru modernizarea aerogării.

Printr-un memorandum aprobat de guvern în ianuarie 2017, 90% din profitul companiilor de stat s-a dus la bugetul general.

Oricum, potrivit OUG 64/2001 privind profitul la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, se repartizează o cotă de „minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local”.

Altfel spus, din 2001, cel puțin jumătate din profitul anual al aeroportului se întoarce la stat. Executivul poate însă decide să ceară chiar mai mult. Aceasta s-a întâmplat în perioada 2016 - 2017, când 90% din profit a rămas la bugetul consolidat al statului.

Țară în service | Portul Constanța și eșecul României de a ajuta Ucraina să-și exporte cerealele

Vedere aeriană a Portului Constanța.

Ucraina nu a mai putut, după startul invaziei ruse, să exporte prin porturile sale cele peste 20 de milioane de tone de cereale din recolta verii trecute. Guvernul de la Kiev spera ca din aprilie și până în iulie să exporte o mare parte din această cantitate prin Portul Constanța din România. S-a înșelat.

  • Din aprilie și până în prezent au plecat din portul românesc doar patru nave încărcate cu cereale din Ucraina, adică aproximativ 180.000 de tone. Exporturile reduse de cereale sunt cauzate de faptul că vagoanele, șlepurile și TIR-urile nu pot să ajungă rapid și constant în terminalele portuare din Constanța.
  • Prognoza optimistă este că până la sfârșitul lui iulie să fie exportate aproape două milioane de tone de cereale ucrainene. După acest termen, Portul Constanța va fi supra-solicitat și de fermierii români, care de obicei își vând recolta direct în port.

Când vine vorba de infrastructură, Portul Constanța este considerat unul dintre cele mai importante și moderne obiective ale României. Însă, în ciuda politicienilor care comparau terminalele constănțene cu cele olandeze din Rotterdam, portul de la Marea Neagră s-a blocat imediat atunci când Ucraina a dorit să exporte cerealele prin România.

Pe 1 aprilie, Vladimir Putin a oprit ofensiva militară rusă dinspre Kiev și a ordonat ca armata rusă să atace doar partea de est și sud a Ucrainei. Aici se află și Portul Odesa, de la Marea Neagră, locul prin care Ucraina exporta până la 60% din cerealele sale. Statul vecin era până anul trecut al patrulea exportator european de cereale, cu peste 40 de milioane de tone pe an.

Cu portul Odesa blocat și cele din Marea Azov într-o situație asemănătoare, Kiev-ul a decis după 10 aprilie să exporte de urgență cerealele până la începutul lunii iulie, când e așteptată noua recoltă.

Astfel, cerealele din Ucraina au fost direcționate spre terminalele portuare din România, Slovacia, Polonia (destinația finală Germania).

Portul Constanța nu are o capacitate de a stoca mai mare de 200.000 de tone de cereale, iar aceste silozuri sunt deja pline.
Portul Constanța nu are o capacitate de a stoca mai mare de 200.000 de tone de cereale, iar aceste silozuri sunt deja pline.

„Ucraina trebuie să mute 20 de milioane de tone de cereale înainte de următoarea recoltă, care este la mai puțin de trei luni, pentru a evita blocajele și o criză alimentară globală”, a explicat săptămâna trecută și Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi.

Blocajul

În doar o săptămână de la decizia autorităților ucrainene din aprilie, terminalul maritim din Constanța era blocat de vagoanele, șlepurile și camioanele cu cereale din jurul portului.

Operatorul portuar Comvex SA Constanța a reușit să încarce doar aproximativ 180.000 de tone de cereale din Ucraina la bordul a patru nave, așa cum reiese din datele obținute de la operator.

De altfel, Ucraina a impus de la începutul lunii mai restricții privind transporturile de cereale pe calea ferată către Republica Moldova și România, din cauza numărului mare de vagoane de la punctele de trecere a frontierei, a anunțat compania de consultanță APK-Inform.

Portul Constanța face parte din Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

Sorin Grindeanu a subliniat însă că statul român „trebuie să asigure infrastructura, în timp ce activitatea economică și modul în care se încheie contracte noi, țin de o activitate a operatorilor economici, deci de partea privată”. Declarația ministrului Transportului a fost făcută acum câteva zile, în timpul unei vizite de lucru.

O parte din activitatea de încărcarea și descărcarea navelor de tip tanc din port este concesionată către Comvex Constanța. Conducerea acesteia este asigurată de Dan Drăgoi şi Viorel Panait, însă compania listaă la bursă are mai mulți acționari care se luptă între ei pentru control. Societatea administrează terminalul din port unde pot fi ancorate navele de mare tonaj.

În privința containerelor, activitatea portuară este concesionată către DP World România. Societatea face parte din holdingul Dubai Ports (DP) World din Emiratele Arabe Unite, unde acționariatul este controlat de familia regală din emiratul care dă și numele companiei (Dubai).

Containere în Portul Constanța, locul pe unde Ucraina speră ca își va putea exporta cerealele din cauza blocadei din Portul Odesa.
Containere în Portul Constanța, locul pe unde Ucraina speră ca își va putea exporta cerealele din cauza blocadei din Portul Odesa.

Anul trecut, din Portul Constanța au plecat peste 25 de milioane de tone de cereale, conform datelor primite de la conducerea unității de la malul mării. Din această cantitate, aproape 10 milioane de tone cereale au aparținut fermierilor români, iar restul au venit din state vecine din Balcani care nu au deschidere la mare (Serbia, Ungaria, Moldova).

Ministerul ucrainean al Agriculturii a anunțat luna trecută că exporturile de cereale s-au ridicat la 46 de milioane de tone în din iunie 2021. De asemenea, Ucraina a exportat 38,99 milioane de tone în sezonul 2020-2021.

După începerea războiul, conform datelor ministerul ucrainean al Agriculturii, au mai fost exportate doar 1,4 milioane de cereale. Ucraina a exportat până la 6 milioane de tone de cereale cu o lună înainte ca Rusia să invadeze țara, pe 24 februarie.

Explicațiile neputinței din Portul Constanța

Teoretic, conform datelor primite de la Portul Constanța, aici pot fi încărcate și două nave pe zi, cu o capacitate zilnică minimă de 70.000 de tone de cereale.

În realitate, au plecat patru nave cu cereale în ultimele șase săptămâni, iar intervalul dintre ultimul vas cu cereale care a plecat din România și următorul care se pregătea este de șase zile.

Pe hârtie, conform datelor Ministerului Transportului, din Portul Constanța se pot exporta peste 50 de milioane de tone de cereale în fiecare an, cu o capacitate lunară maximă ce poate ajunge și spre 10 milioane de tone. În realitate, conform datelor primite de la Administrația Porturilor Maritime, din terminalul din Dobrogea nu au plecat mai mult de 27 de milioane de tone de cereale într-un an. Recordul lunar a fost de 4,5 milioane de tone de cereale.

Cea mai mare navă cu cereale din Ucraina care a părăsit Portul Constanța avea o capacitate de 70.000 de tone.
Cea mai mare navă cu cereale din Ucraina care a părăsit Portul Constanța avea o capacitate de 70.000 de tone.

Un studiu realizat de o agenție japoneză, consultat de Europa Liberă, avertiza încă de acum două decenii că aceste date nu sunt realiste în lipsa unor investiții care să modernizeze portul. Concluzia agenției s-a adeverit după startul războiului din Ucraina.

Traseul

Neputința Portului Constanța de a sprijini Kievul să-și exporte cerealele și să-și onoreze contractele pe care să primească bani pe aceste bunuri este dată de faptul că grâul și porumbul nu au cum să ajungă în terminalele portuare.

Ucraina a încercat din aprilie să trimită cereale în România pe trei trasee. Pentru încărcarea unei nave de 30.000 de tone de cereale care ajunge în Portul Constanța este nevoie de peste 300 de vagoane, 300 de șlepuri și câteva mii de TIR-uri.

Cea mai mare navă care a plecat cu cereale în ultimele șase săptămâni a avut o capacitate de 70.000 de tone. „Pentru a umple o astfel de navă este nevoie de 49 de trenuri şi tot atâtea barje sau câteva mii de camioane, cu riscul de a crea un enorm ambuteiaj pe drumurile din Constanţa”, ne-a precizat Viorel Panait, președinte al Comvex SA.

  • Pe calea ferată

Cea mai rapidă și bună soluție de transport a grânelor ucrainene este pe calea ferată. Cerealele din statul vecin trec prin punctele de frontieră de cale ferată dintre Galați și Satu Mare și apoi se îndreptau spre port. Problema este că în port, peste 50% din liniile CFR erau blocate cu vagoane ruginite așa că portul a fost blocat cu trenurile cu cereale care nu puteau fi descărcate în timp util.

Peste 100 de vagoane de cereale au intrat zilnic în România în luna mai, conform datelor de la Poliția de Frontieră, de trei ori mai mult decât ar face față infrastructura autohtonă.

Situația este complicată și pe căile ferate, pentru că ecartamentul din sistemul feroviar ucrainean este diferit de cel românesc. Vagoanele ucrainene care ajung la Vama Siret (județul Suceava) au de așteptat și 30 de zile. Iar volumul este uriaș – 3.000 de vagoane. Nici la Halmeu (Satu Mare) situația nu e mai bună, așteptarea este de 28 de zile.

Infrastructura feroviară deficitară este un alt motiv pentru care Portul Constanța nu a putut prela atât de multe cereale cât și-ar fi dorit statul ucrainean.
Infrastructura feroviară deficitară este un alt motiv pentru care Portul Constanța nu a putut prela atât de multe cereale cât și-ar fi dorit statul ucrainean.

Administrația Porturilor Maritime ne-a transmis că se fac lucrări atât la evacuarea vagoanelor ruginite de pe calea ferată, cât și la modernizarea acestor linii de transport.

  • Pe apă

O altă variantă de a transporta cerealele ucrainene spre Portul Constanța este pe apă, pe fluviul Dunărea mai exact, canal care nu este controlat de Rusia.

Însă și aici este aceeași problemă ca și pe calea ferată. Infrastructura din România nu permite descărcarea rapidă a șlepurilor care pleacă din Izmail sau alte porturi fluviale din Ucraina și au ca destinație România.

De altfel, zona maritimă a Portul Sulina, acolo unde intră navele ucrainene în apele românești este blocată de două săptămâni, conform datelor primite de la autoritățile maritime.

  • Pe șosele

Nici variantă migăloasă a transportului cerealelor cu TIR-ul nu este una realistă pentru că în Portul Constanța nu se poate circula noapte pe anumite zone din cauza lipsei iluminatului.

Administrația Porturilor Maritime a anunțat în luna mai că a pornit investiții în acest sector.

„Suntem în măsură să intermediem aceste bunuri graţie unor mari eforturi. Însă aceste eforturi sunt insuficiente pentru a gestiona peste noapte astfel de volume importante. În mod clar este nevoie de mai multe echipamente”, a mai declarat preşedintele Comvex, Viorel Panait.

Concluzia

Ajutorul cerut de Ucraina a devenit pentru autoritățile portuare o „adevărată bătaie de cap”, susţine directorul portului Constanţa, Florin Goidea.

Presat de la Bruxelles, guvernul de la București a găsit o soluție: reabilitarea a 95 de linii de cale ferată datând din epoca comunistă şi blocate de mai mulți ani de sute de vagoane ruginite.

„Este un proiect cu o valoare de 200 de milioane de lei care este extrem de important deoarece va debloca traficul rutier în port și va permite creșterea stocurilor gestionate”, a subliniat Florin Goidea.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că Administrația Porturilor Maritime a primit banii și trebuie ca din iunie vagoanele cu cereale din Ucraina să ajungă rapid în Port.

Intervalul între încărcarea a două nave cu cereale din Ucraina este de șase zile.
Intervalul între încărcarea a două nave cu cereale din Ucraina este de șase zile.

Însă, chiar și în această variantă, operatorii portuari și experții în domeniu consideră că România nu poate exporta mai mult de două milioane de cereale din Ucraina din cele 20 de tone pe care vecinii vor să le livreze partenerilor externi.

Viorel Panait a estimat că operatorii din portul Constanța, grație unor noi investiții promise în infrastructură, ar putea gestiona o cantitate cu 20% mai mare față de volumele de anul trecut, adică un plus de aproximativ cinci milioane de tone până la sfârșitul anului.

Altfel spus, dacă de la 1 iunie totul ar decurge perfect, din Portul Constanța nu pot pleca până la sfârșitul lui iulie mai mult de două tone de cereale trimise de la Kiev. Asta în varianta optimistă.

Varianta pesimistă se rezumă la 10% din aceste cifre.

„Impactul va apărea la un volum de maxim două milioane de tone de cereale venite pe sezon din Ucraina, asta înseamnă 200.000 de tone pe lună, Constanța exportă cereale într-o lună de vârf maximum două milioane de pe tone pe lună, astfel că ecarturile cu suplimentarul de marfă din Ucraina nu pot depăşi aceste niveluri. Cu siguranță vor fi mari probleme logistice în piața cerealelor în această vară”, ne spune Gabriel Razi, specialist în domeniul agricol.

Problema vagoanelor

Una din principalele obstacole care stau în calea preluării cerealelor din Ucraina a fost cea a vagoanelor abandonate pe liniile din interiorul Portului Constanța. La începutul anului, aproximativ 700 de vagoane de marfă ruginite erau blocate pe șine, iar reabilitarea lor era blocată.

Între timp, reprezentanții CFR Marfă ne-au transmis că au ridicat jumătate din vagoanele scoase din serviciu și că vor continua această procedură în luna iunie.

Portul Constanța este deservit de 156 de dane, din care 140 sunt operaționale.

În luna iunie, operatorul va reabilita 35 de linii de cale ferată din portul Constanța, grație unei investiții de 200 de milioane de lei, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

De asemenea, România lucrează la reabilitarea unor căi ferate care fac legătura între teritoriul Ucrainei și porturile românești de la Dunăre.

Constanța va utiliza fondurile de la Uniunea Europeană pentru un proiect de dragare care va crește adâncimea danelor și intenționează să majoreze capacitatea de operarea prin adăugare a 17 noi dane pe termen lung, ne-a mai spus directorul Florin Goidea.

Importanța

Chiar dacă pe termen scurt Portul Constanța a ratat șansa de a deveni un jucător important al exporturilor de cereale provenite din Ucraina, autoritățile de la Bruxelles speră că zona se va moderniza.

„Portul Constanșa este poarta de ieșire a exporturilor de cereale ucrainene către piețele sudice din nordul Africii și Orientul Mijlociu. Vom coordona și lucra cu transportatori, exportatori, autorități naționale pentru a fluidiza exporturile de produse agricole din Ucraina. Măsurile propuse sunt de la eficientizarea controalelor vamale la mobilizarea de echipamente și vehicule acolo unde este nevoie, de la identificarea de noi rute la prioritizarea transporturilor pe anumite coridoare”, a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa, Adina Vălean - comisarul european pentru Transporturi.

Ce se transportă prin Portul Constanța

În 2021, Administrația Porturilor Maritime a anunțat un trafic record de mărfuri pentru Portul Constanța: 67,5 milioane de tone în 2021, o creștere de 11,77 față de 60,3 milioane tone în 2020, fiind cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime românești.

Până la acest trafic record, în top figurau rezultatele înregistrate în anul 1988, de 62,3 milioane tone, în anul 2008, de 61,8 milioane tone și în anul 2019, cu 66 milioane tone.

În 2021, traficul de cereale a atins un record absolut de 25,17 milioane de tone, față de 21,9 milioane tone în 2020.

În traficul total, cea mai mare pondere, de 37,3%, o dețin cerealele, urmate de petrol brut 10%, articole diverse 9,2%, produse petroliere 8,1%, minereuri de fier, deșeuri de fier 7,1%, îngrășăminte (naturale și chimice) 6,1%, și combustibili minerali solizi, cu 5,1%.
Din traficul total, 76% reprezintă trafic maritim și 24% reprezintă traficul fluvial. Atât traficul maritim, cât și cel fluvial au înregistrat creșteri semnificative. Traficul maritim a crescut cu 13,44%, la 51,62 milioane tone, iar cel fluvial cu 6,7% și a atins 15,86 milioane tone, față de 2020.

Creșteri semnificative de trafic se mai regăsesc în cazul următoarelor grupe de mărfuri: petrol brut, produse petroliere, combustibili minerali solizi, produse metalice, minereuri, semințe uleioase și fructe oleaginoase.

Scăderi de trafic au fost înregistrate în principal la îngrășăminte, produse chimice și celuloză și deșeuri de hârtie. O scădere se observă și în traficul de containere și anume 6,16 milioane tone în 2021 față de 6,34 milioane tone înregistrate 2020.

Aceeași situație se regăsește și în numărul de TEU-uri, respectiv 631.964 în 2021, comparativ cu 643.727 în 2020.

Despre port, pe scurt

Portul Constanța beneficiază de o poziționare geografică avantajoasă, fiind situat pe coridorul de transport pan-european Rhin-Dunare.

„Portul Constanța are un rol major in cadrul rețelei europene de transport intermodal, fiind favorabil localizat la intersectia rutelor comerciale care leaga piețele țărilor fără ieșire la mare din Europa Centrală și de Est cu regiunea Transcaucaz, Asia Centrală și Extremul Orient”, se arată într-o prezentare realizată de Administrația Porturilor Maritime.

Zona portuară constănțeană este situată pe coasta vestică a Mării Negre, la 179 mile marine de Strâmtoarea Bosfor și la 85 mile mari de Brațul Sulina, prin care Dunărea se varsă în mare.

Portul Constanța este cel mai important port maritim din Balcani.
Portul Constanța este cel mai important port maritim din Balcani.

Acoperă o suprafață totală de 3.926 hectare, din care 1.313 hectare sunt pe uscat și 2.613 hectare sunt pe apă. Cele două diguri situate în partea de nord și în partea de sud adăpostesc portul, creând condițiile de siguranță optimă pentru activitațiile portuare.

În prezent, lungimea totală a Digului de Nord este de 9,4 km, iar cea a Digului de Sud de 5,56 km. Lungimea totala a cheurilor este de 32 km, iar adancimile variaza intre 7 si 19 m.

Aceste caracteristici sunt comparabile cu cele oferite de către cele mai importante porturi europene si internationale, permițând accesul tancurilor cu capacitatea de 165.000 dwt și a vrachierelor cu capacitatea de 220.000 dwt.

Legatura Portului Constanța cu Dunărea se realizează prin Canalul Dunare - Marea Neagră și reprezinta unul dintre principalele avantaje. Datorita costurilor reduse și volumelor importante de marfuri care pot fi transportate, Dunarea este unul dintre cele mai avantajoase moduri de transport, reprezentand o alternativă eficientă la transportul rutier și feroviar congestionat din Europa.

Țară în service | Povestea amară a „fabricilor dulci”. Cum s-a prăbușit industria zahărului din România

Fabrica de Zahăr Tereos din Luduș este una din cele două unități din țară care mai produc zahăr din sfeclă. Unitatea, unde muncesc 150 de oameni, ar urma să se închidă pentru că nu ar mai fi rentabilă.

Încercările recente de a păstra în viață fabrica de zahăr de la Luduș, județul Mureș, reprezintă cel mai recent episod din istoria întinsă pe zeci de ani a industriei, în care aproape 30 de unități și-au închis porțile.

Soarta fabricilor de zahăr din România a reintrat pe agenda publică a guvernanților în contextul provocărilor economice aduse de războiul din Ucraina și al creșterilor de prețuri la bunurile de consum.

Problema a devenit și mai stringentă odată cu anunțul oficial al gigantului francez Tereos de închidere a fabricii de zahăr din Luduș, județul Mureș.

Este una din cele doar două fabrici din țară unde se mai produce zahăr din recolta locală de sfeclă de zahăr. Cealaltă e la Roman, deținută de grupul austriac Agrana.

În 1990 erau peste 30 de astfel de unități în România.

Grupul francez Tereos a preluat fabrica de zahăr din Luduș, deschisă în urmă cu peste 60 de ani, în 2012.
Grupul francez Tereos a preluat fabrica de zahăr din Luduș, deschisă în urmă cu peste 60 de ani, în 2012.

La începutul lunii, Guvernul a mandatat Ministerul Agriculturii să negocieze cu reprezentanții celor aproape 300 de fermieri contractați în mod obișnuit de fabrica din Luduș, dar și cu conducerea companiei, pentru ca unitatea să rămână în viață.

Fermierii din zonă cultivă anual zeci sau chiar sute de hectare cu sfeclă, fiind încurajați și de subvenția acordată de UE: peste 800 de euro la hectar; una din cele mai mari din domeniul agricol.

Închiderea fabricii îi afectează în primul rând pe cei 150 de salariați, aceștia fiind trimiși deja în șomaj tehnic.

Mai mult, eventuala închidere a fabricii ar face ca producția internă, care asigură maxim 25% din consumul intern - circa 100.000 de tone dintr-un total estimat la 500.000 - să scadă și mai tare.

Demersurilor ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, cu privire la fabrica din Luduș se adaugă intențiilor unor investitori privați de a repune în funcțiune fabrica din Bod, Brașov. Cu o tradiție de peste 120 de ani, aceasta se află acum în reorganizare judiciară.

Fabrica de zahăr din Bod a intrat în insolvență în 2010 și în faliment în 2018. În prezent, aici doar se ambalează zahăr importat. Există planuri pentru revitalizarea producției, de anul viitor.
Fabrica de zahăr din Bod a intrat în insolvență în 2010 și în faliment în 2018. În prezent, aici doar se ambalează zahăr importat. Există planuri pentru revitalizarea producției, de anul viitor.

Demersurile guvernamentale sunt tardive sau chiar nerealiste, după unii specialiști și vin după decenii în care producția locală a fost în declin constant.

După '90, numeroase fabrici din cele peste 30 care funcționau au ajuns direct la fier vechi, în timp ce altele, precum cea din Oradea sau cele deținute de Lemarco în Urziceni și Liești, și-au închis porțile.

Povestea închiderii a zeci de fabrici nu este deloc dulce, dar, pe de altă parte, mitul industriei românești de altă dată este cu multe nuanțe și în acest domeniu. Asta nu explică degringolada de după 1990.

Importurile din Germania, (aproape) de zece ori mai mari decât în 2010

România importa zahăr încă din anii comunismului - în special zahăr brut pentru rafinare - spune Mircea Gherghe, fost director al fabricii de zahăr Bod în anii '90.

Inginer în industria zahărului, Mircea Gherghe a condus fabrica din Bod după '90. Profitul a ajuns și la 2 milioane de dolari, dar privatizarea i-a redus drastic activitatea, oprită total în ultimii ani.
Inginer în industria zahărului, Mircea Gherghe a condus fabrica din Bod după '90. Profitul a ajuns și la 2 milioane de dolari, dar privatizarea i-a redus drastic activitatea, oprită total în ultimii ani.

Datele transmise Europei Libere de Institutul Național de Statistică (INS) arată însă transformările din ultimul deceniu, când zahărul din trestie adus din Brazilia sau Cuba nu mai este dominant în privința importurilor.

În 1990, România importa aproape 300.000 de tone de zahăr, potrivit datelor transmise Europei Libere de Institutul Național de Statistică (INS), care fac o radiografie a importurilor în ultimii 30 de ani. În anul 2000 importurile au depășit 500.000 de tone, în majoritate covârșitoare din Brazilia (peste 300.000 de tone) și Cuba (peste 100.000 de tone).

În ultimii 20 de ani cantitatea totală a importurilor au scăzut ajungând în 2021 a totalizat 430.000 de tone. Unii specialiști pun acest fapt pe fondul scăderii consumului de zahăr în țară în general - de la aproximativ 600.000 de tone în anii comunismului, la 450.000 de tone în prezent.

Cantitățile cuprind, la un loc, atât zahărul din trestie (zahăr brut, supus rafinării în România) cât și cel din sfeclă de zahăr și zaharoza chimic pură, în stare solidă, potrivit INS.

În 2021, România a importat cel mai mult zahăr din Germania - 95.000 de tone, de aproape 10 ori mai mult decât în 2010, când importa mai puțin de 12.000 de tone. Pe locul 2 sunt importurile din Brazilia (68.000 t), urmate de cele din Austria (55.000 t) și Polonia (50.000 t).

Declinul importurilor din Brazilia și Cuba (30.000 de tone în 2021) a mers în parlel cu ascensiunea spectaculoasă a importurilor din țările europene amintite, comparativ cu 2010 (9.000 de tone din Austria și 8.000 de tone din Polonia).

Practic pe fondul închiderii atât a unor noi unități de producție, Pfeifer&Langen , din Oradea (extracție din sfeclă) sau Lemarco (rafinare de zahăr brut), a scăzut capacitatea de producție pe ambele componente. Astfel, au crescut importurile de zahăr produs sau rafinat în Europa.

Au pierdut competiția tehnologică încă din anii '80

În primul rând fabricile de zahăr autohtone au pierdut încă din anii '80-'90 lupta cu competitivitatea fabricilor din țările vestice, a arătat Mircea Gherghe.,

„Toate fabricile românești, chiar și cele 'modernizate' erau în afara schemei de fabrică modernă, în accepțiune vestică, la începutul anilor '90. Noi am modernizat cu tehnologie depășită, pe când în Occident în anii '80 a început un amplu proces de modernizare și retehnologizare a industriei zahărului”, a explicat el.

În condițiile în care 80% din costurile producției zahărului sunt generate de materia primă și de consumul de gaz, acestea fiind „costuri exterioare, pe care nu le poți controla”, țările vestice au optimizat la maxim marja de 20% prin îmbunătățirea substanțială a tehnologiei de producție.

Mircea Gherghe vorbește despre decăderea fabricii de zahăr Bod, după privatizarea acesteia la finalul anilor '90.
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:31 0:00

Dacă la Bod lucrau 350 de angajați pentru prelucrarea unei cantități între 2.000 - 4.000 de tone de sfeclă în 24 de ore, în fabrici din vest erau suficienți 90 de oameni pentru procesarea a 7.000, 12.000 și chiar 16.000 de tone zilnic.

„Practic totul se lucra și se lucrează pe calculatoare de proces, tot ce înseamnă conducere automată, toți angajații dintr-o fabrică vestică erau practic oameni de întreținere”, a explicat el.

Mai mult, tehnologia din fabricile vestice - aparatură de concentrare, evaporare și cristalizare - reduce semnificativ și consumul de bază, energetic.

„Noi nu am mai făcut pasul acesta. Fabricile moderne nici nu mai construiesc hale, au un turn ca la rafinăriile mari, de sus până jos, bagă zeama concentrată sus și merge în cădere liberă până jos, de unde scot zahărul, adică fără oameni, fără nimic, este conducere automată”.

Fabrici în zone nefavorabile sfeclei

Multe din cele 33 de fabrici existente încă în România în 1990 erau de la bun început nefezabile, a mai arătat Mircea Gherghe. E vorba în special de cele din sudul țării, dar nu numai. Spre exemplu, la Giurgiu se aducea încă din vremuri istorice sfeclă cu șlepurile din Bulgaria, pentru prelucrare. La Sascut, exista o fabrică care era mai degrabă un atelier, a exemplificat el.

Acestora li s-au adăugat fabrici la Călărași, Corabia, Urziceni, Năvodari sau Babadag. Unele puteau fi rentabile cel mult pentru rafinarea zahărului brut.

„Nu erau zone fezabile, să poți obține producții rentabile și purități bune. Programul de dezvoltare al industriei zahărului din perioada comunistă nu avea la bază un calcul științific, pe baza studiilor, veneau cereri din teritoriu, de la secretarii de partid, că voiau să aibă o fabrică, borhotul era oricum bun la animale...”.

Fabricile respective asigurau în schimb locuri de muncă pentru oamenii din comunitate, singurul lucru avut în vedere de comuniști.

Fabrica din Bod a fost înființată încă de la finalul secolului XIX, de austro-ungari.
Fabrica din Bod a fost înființată încă de la finalul secolului XIX, de austro-ungari.

„Toate fabricile de 1.000 până la 3.000 de tone sunt imposibil de intrat pe rentabilitate normală. Fabrica din Bod a supraviețuit doar pentru că avea cea mai bună zonă de cultură din România. Dacă media de extracție la nivel național era undeva la 10,5 kilograme de zahăr la suta de kilograme de sfeclă, Bodul avea undeva între 14,5 până la 16”, a spus fostul director al fabricii.

Vârful de performanță de la Bod din acea perioadă a devenit standardul minim de productivitate din prezent.

Mircea Gherghe a explicat că și fabrica din Luduș a reușit să rămână în viață până în acest an, tocmai pentru că are zonă de cultură.

„Singurele zone viabile de cultură sunt zona Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, până către Oradea plus încă o zonă, în nordul Moldovei, zona Botoșani, până la Roman. Acolo s-a construit în anii '60, cu tehnologie franceză, o fabrică la Bucecea, una din cele mai bune din România și care acum e tăiată la fier vechi”, a detaliat el.

Zonele favorabile culturii de sfeclă - aproape 1 milion de hectare au fost cultivate în 2020 - nu pot asigura întreg necesarul de consum, estimat la 450.000 - 500.000 de tone, cifră pusă de altfel la îndoială de Gherghe.

De aceea rafinarea masivă a zahărului brut din trestie de zahăr importată, din Brazilia sau Cuba, a fost și rămâne o necesitate a pieței, în continuare.

„Ca să asigurăm necesarul de consum, mai rafinam zahăr brut și cu câteva fabrici care rafinau, reușeam. Zahărul brut cam 80-100 de dolari tona, mai costa maxim 60 de dolari rafinarea, iar cel tos se vinde cu 340 de dolari tona, deci mai mult decât dublu. Prețurile scăzute la zahăr erau date de rafinare”, a arătat Gherghe.

Tocmai de aceea nu își explică cum companii precum Lemarco au ajuns să intre în faliment.

„Am vrut să o privatizăm în regim propriu, nu ne-au lăsat nomenclaturiștii”

Discuția ajunge astfel la dedesubturile declinului fabricilor de profil. Mircea Gherghe a condus fabrica din Bod imediat după '90, iar unitatea a reușit să genereze profit considerabil.

În 1993, spre exemplu, câștigul a ajuns și la 2 milioane de dolari anual, grație mai multor stratageme aplicate. Realizarea de contracte cu cât mai puțini furnizori, pe aceeași cantitate, plata în zahăr pentru achiziții sau contracte cu fabrici producătoare de dulciuri.

„Am dezvoltat fabrica și apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu ea. Am vrut să o privatizăm în regim propriu, nu ne-au lăsat, puseseră foștii nomenclaturiști ochii. Erau ei pe listă să privatizeze, nu te lăsau. Ca să înțelegem cum s-au privatizat fabrici, care s-au tăiat la fier vechi, că altceva nu știau”, a adăugat cu năduf Mircea Gherghe.

Mărturisește că prosperitatea fabricii a fost în primul rând și o chestiune de mândrie profesională, fiind inginer în industria zahărului.

De altfel, s-a judecat ani la rândul în instanță, ca urmare a modului în care a fost privatizată fabrica în 1998. A fost preluată atunci de Dan Tartagă, condamnat ulterior de instanță pentru infracțiuni economice, tocmai în dosarul de privatizare al fabricii.

„Industria românească de zahăr, ca și celelalte industrii, a fost distrusă de oamenii de acolo, sindicate, directori, care s-au pus pe furat, pe distrus, șmecherii, vândut sub preț. Nu au avut grijă de fabricile lor”, spune Gherghe.

De partea sa stă derularea evenimentelor. În 2010, fabrica din Bod a intrat oficial în insolvență, iar în 2018 în faliment. Scoasă la vânzare pentru 6 milioane de lei, a fost achiziționată de un investitor privat, care intenționează să reia producția.

Însă este nevoie de investiții masive și pricepere, a spus fostul director.

„Din punctul meu de vedere, una, două, trei fabrici de zahăr și din punct de vedere strategic este important să existe. Ar trebui ajutate și să rafineze zahăr brut, că altfel ele ar fi capabile să producă și din sfeclă. Dacă ele nu sunt cuplate cu agricultura nu îndeplinesc misiunea pe care o au. Să intre în circuitul ăsta de dezvoltare agricolă”, a concis el.

Zahăr UE, dominant la raft

Situația ilustrată mai sus cu datele INS cu privire la importuri corespund cu realitatea din magazine.

Majoritatea mărcilor de zahăr cristal disponibile azi în supermarketuri - de la Coronița la Diamant - au inscripționat pe ambalaj textul: „produs în UE”, „materia primă din UE”, pe lângă zahărul cu marcă poloneză.

Situația nu este de mirare, dată fiind evoluția globală și faptul că fabricile autohtone nu au mai ținut pasul cu evoluția tehnologică, spune președintele Patronatului Zahărului din România, Gheorghe Bejan.

Asociația grupează producătorii de zahăr, din sfeclă, sau rafinat, prezenți în România, cu excepția Tereos.

Specialiștii în domeniu spun că zahărul care ajunge la rafturile magazinelor reprezintă un procent infim din necesarul de zahăr de pe piață.
Specialiștii în domeniu spun că zahărul care ajunge la rafturile magazinelor reprezintă un procent infim din necesarul de zahăr de pe piață.

„Un procent din 60-70% din consumul de zahăr e industrial, pentru marile companii, de la Coca Cola, la Pepsi. Din restul procentelor, jumătate merge spre micile afaceri, cofetării, patiserii, la 5 kg, la 10 kg. La raft efectiv (pentru consumatorul de rând, n.red.) e puțin, cam 5% se regăsește în supermarketuri”, a explicat el.

Mai mult, zahărul este intens folosit în industria alimentară și pe post de conservant, colorant - grație caramelizării și pentru obținerea crănțănitului din anumite produse.

În consecință, negocierile cu privire la necesarul de producție au loc la nivel internațional, cu companiile-mamă din industria alimentară, iar concernele producătoare de zahăr își localizează producția în consecință.

Spre exemplu, zahărul Diamant produs de compania germană Pfeifer&Langen există în continuare pe piață, dar nu mai este produs din 2018 la Oradea, ci în Polonia și Germania.

„Companiile pot prefera să producă acolo unde producția de sfeclă la hectar este mult peste capacitatea din România, de asemenea și media de zahăr extras mult mai mare”, a arătat Bejan.

El a subliniat însă că cei mai păgubiți sunt fermierii producători de sfeclă, cum sunt cei din zona fabricii din Luduș, care ar urma să fie închisă.

„Compania franceză va putea aduce zahăr pe piață de la o altă fabrică din grup, nu e o problemă, dar pentru fermierii de acolo e o tragedie, pentru că pierd o sursă de câștig bună, cu contracte ferme”.

„Dacă ei cultivă 6.000 - 7.000 de hectare cu sfeclă pe an, aceasta intră în rotația culturilor și impactul se va resimți de fapt și asupra altor recolte, de porumb. De asemenea, mulți au investit în echipamente luate cu fonduri UE, care pe de o parte trebuie să rămână în funcțiune, iar pe de alta nu vor mai putea fi folosite”, a arătat el.

Sute de fermieri, în negocieri cu ministerul și cu conducerea fabricii din Luduș

Inginerul agronom Iosif Mocan cultivă anual 150 de hectare de pământ, cu grâu, orz și între 50-70 de hectare de sfeclă de zahăr, contractată în întregime către fabrica de zahăr din Luduș. În fiecare an, aproximativ 2.500 de tone de sfeclă cultivate de el intrau pe porțile fabricii.

A participat la o negocierile recente cu ministrul Agriculturii, organizate săptămâna trecută chiar la fabrica de zahăr. Ministerul încearcă să determine compania franceză Tereos să nu închidă porțile unității și a inițiat negocieri cu conducerea grupului.

Mai exact, să vândă fabrica statului și asociației celor peste 200-300 de fermieri cultivatori de sfeclă din zonă. Aceștia obișnuiau să asigure o suprafață de peste 6.000 și chiar 7.000 de hectare cultivate cu sfeclă, plafonul fixat de minister pentru a putea prezenta o ofertă concretă grupului francez.

„Comunicăm între noi și fiecare transmite suprafața pe care își asume că o cultivă. Suntem încrezători că vom ajunge la plafonul dorit. E o mare tradiție a sfeclei în zonă, sfecla e un bun premergător și pentru alte culturi și ar fi important să putem livra în continuare către fabrică”, a spus Iosif Mocan.

Iosif Mocan, despre importanța fabricii de zahăr Luduș pentru fermieri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:59 0:00

Cultivatorii sunt stimulați și de subvenția UE la sfeclă, de peste 800 de euro/ha, iar corelată cu subvenția din partea statului trece de 1.000 de euro. Rentabilitatea începe de la obținerea a cel puțin 50 de tone de sfeclă la hectar, a subliniat agronomul.

„La negocierile cu Ministerul ni s-au prezentat trei variante de lucru, inclusiv cu implicarea unui investitor privat. Noi agreăm varianta ca statul să preia fabrica și fermierii să fie acționari, în baza unui credit pe care să îl răscumpărăm în 25 de ani”, a spus el, încrezător că și compania franceză ar fi deschisă la această tranzacție.

Iosif Mocan livra anual aproximativ 2.500 de tone de sfeclă către fabrica de zahăr din Luduș, cultivate pe câteva zeci de hectare. Bărbatul deține și o afacere în panificație, fiind și cultivator de grâu.
Iosif Mocan livra anual aproximativ 2.500 de tone de sfeclă către fabrica de zahăr din Luduș, cultivate pe câteva zeci de hectare. Bărbatul deține și o afacere în panificație, fiind și cultivator de grâu.

Zvonuri cu privire la închiderea fabricii au existat încă din toamna trecută, însă compania a dat asigurări atunci că indiferent ce se va întâmpla, vor fi încheiate contracte pentru producția de sfeclă pentru 2022. Lunile trecute, conducerea fabricii a anunțat că nu se va mai cultiva sfeclă în acest an, confirmând oficial închiderea fabricii.

Asta i-a prins pe picior greșit pe cei mai mulți dintre fermieri, care își pregătiseră deja terenurile în acest sens. Pentru mulți, întreruperea cultivării sfeclei pentru fabrica din Luduș va fi o adevărată lovitură. Unii încearcă deja să se reorienteze.

Drumuri către Roman

Dorel Istrate, președinte al asociației cultivatorilor de sfeclă Beta, este unul din cei care au însămânțat deja sfecla și va cultiva peste 40 de hectare și în acest an. O va transporta la fabrica din Roman, situație în care ar putea ajunge și alți cultivatori dacă fabrica din Luduș va rămâne închisă.

„Fermierii din asociație cultivă între 10 și 1.000 de hectare, iar varianta transportului la Roman încă nu știm cum va funcționa. De aceea sperăm ca negocierile pentru fabrica din Luduș să aibă succes. Avem capacitatea de a o prelua alături de stat, încă nu știm nici noi toate formalitățile legale”, ne-a declarat președintele asociației.

Compania Tereos, fără răspunsuri. Ce vor face angajații?

Pe lângă efectul asupra fermierilor, eventuala închidere a fabricii Tereos din Luduș va lăsa fără serviciu 150 de angajați și familiile acestora. Dacă într-un an obișnuit în perioada din afara campaniei de recoltare asigurau mentenanța utilajelor și depuneau alte munci anexe, acum sunt în șomaj tehnic și nu știu ce va urma.

Le sediul fabricii nu e nicio mișcare, iar portarul unității ne transmite politicos că nu are cine să ne ofere o poziție oficială a companiei. Compania nu poate fi contactată însă nici telefonic, întrucât la numărul disponibil pe internet nu răspunde nimeni.

La fabrica din Luduș, reprezentanții Tereos nu pot fi contactați.
La fabrica din Luduș, reprezentanții Tereos nu pot fi contactați.

Angajații sunt temători să discute cu presa, pe fondul incertitudinii și chiar liderul de sindicat a ales să nu mai răspundă solicitărilor Europei Libere, după ce inițial își arătase disponibilitatea în a transmite poziția angajaților.

Închiderea fabricii va afecta angajații, firmele mici și fermierii, spune primarul Cristian Moldovan
Închiderea fabricii va afecta angajații, firmele mici și fermierii, spune primarul Cristian Moldovan

Dacă fabrica nu își va mai deschide porțile, vor fi trei efecte principale, ne-a declarat primarul Cristian Moldovan.

„În primul rând vorbim de angajați, dintre care mulți aveau meserii specializate și nu își vor găsi de lucru exact în aceeași meserie. Vorbim apoi de mici firme care asigurau diverse servicii pentru fabrică, precum reparații de mașini și echipamente. Și fermierii, care cultivă din tată în fiu sfeclă în zonă”, a spus el.

Motivul prezentat de companie pentru închiderea unității îl reprezintă faptul că nu ar mai fi rentabilă, potrivit lui. După unii fermieri, creșterea accentuată a prețului la gaz este posibil să fi accelerat decizia.

Chiar și în ipoteza închiderii permanente a fabricii, locuri de muncă sunt în localitate, care ar avea cea mai scăzută rată a șomajului din județ.

Companiei Leoni, cu sute de angajați în asamblarea de cablaje auto, i se adaugă firme producătoare de burete, respectiv componente metalice.

Microbuze care transportă din diverse localități angajați pentru principalul angajator din Luduș, o companie de cablaje auto.
Microbuze care transportă din diverse localități angajați pentru principalul angajator din Luduș, o companie de cablaje auto.

Producția de legume rămâne însă o principală îndeletnicire a zonei, de altfel fabrica de zahăr închiriind către producători locali mai multe sere sau suprafețe de teren pentru amenajarea acestora, a mai spus edilul.

Până la recurgerea la alternative, este încrezător că negocierile vor avea succes.

Vestea închiderii fabricii a făcut deja vâlvă în rândul localnicilor.

„Chiar am zis că vreau să îmi cumpăr 10 kilograme de zahăr, să am amintire, dacă se va închide. E o mândrie nu numai locală, ci și națională, pentru că numai două fabrici mai sunt în România”, ne-a spus o venerabilă doamnă din localitate.

Ministerul Agriculturii: Compania franceză este deschisă la negocieri

Conducerea companiei franceze este deschisă să negocieze vânzarea fabricii, într-un scenariu care urmează să fie definitivat, a anunțat Ministerul Agriculturii, miercuri, după ce ministrul Adrian Chesnoiu s-a întâlnit la sediul Ministerului cu reprezentanții Tereos.

„Fie că vorbim despre preluarea fabricii de către fermierii din zonă, fie de o asociere între fermieri și investitori privați sau de o asociere în format public privat, prin oferirea de către statul român a unor garanții, munca depusă în cadrul fabricii de zahăr de la Luduș nu trebuie să se piardă, la fel investițiile și activitatea fermierilor din zonă”, a transmis ministrul.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a inițiat negocierile cu conducerea Tereos pentru preluarea fabricii de zahăr din Luduș de către stat și fermieri.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a inițiat negocierile cu conducerea Tereos pentru preluarea fabricii de zahăr din Luduș de către stat și fermieri.

Fostul director al fabricii din Bod, Mircea Gherghe, consideră că tratativele ar fi trebuit inițiate încă de la primele intenții de închidere a fabricii exprimate de grupul francez încă de anul trecut.

Președintele Patronatului Zahărului, Gheorghe Bejan, este rezervat la rândul său cu privire la reușita demersurilor, câtă vreme astfel de decizii se iau la nivel internațional și au la bază o strategie mai complexă.

Mai mult, trebuie clarificat și prețul la care s-ar face achiziția, dar și costurile suplimentare implicate - date de finanțarea unor cheltuieli ale fermierilor pe care fabrica ar fi obișnuit să le asigure.

În ce privește importanța strategică la nivel de țară și efectul pe orizontală asupra fermierilor, ambii sunt de acord că România trebuie să depună eforturi pentru a păstra fabrici care produc aici.

Iosif Mocan, despre importanța fabricii de zahăr Luduș pentru fermieri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:59 0:00

Țară în service | Afacerea „Aprozarul”. Cum au fost sifonați banii companiei care trebuia să vândă produse românești

Statul are vrea să înființeze mai multe puncte comerciale proprii în care să vândă fructe și legume românești.

O companie de stat înființată în epoca lui Liviu Dragnea va fi reînviată de actuala Coaliție de Guvernare sub pretextul sprijinirii producătorilor de fructe și legume românești. Implicarea statului în comerțul cu fructe și legume amintește de fostele aprozare comuniste, iar experiența anilor de funcționare a Casei de Comerț „Unirea” SA arată că firma de stat a existat mai degrabă pentru a plăti salariile propriilor angajați, decât pentru a-i ajuta cu adevărat pe producători.

Coaliția de guvernare a anunțat pe 22 aprilie un set de măsuri economice pentru a sprijini economia autohtonă afectată în ultimii doi ani de pandemia de Covid-19 și apoi de războiul din Ucraina.

Singura măsură concretă din pachetul de 17,3 miliarde de lei care va fi aplicat de guvern se referă la alocarea unei sume de 100 de milioane de euro către Casa de Comerț Unirea, societate de stat, deținută de Ministerul Agriculturii.

Teoretic, banii ar trebui investiți pentru crearea unui lanț de distribuție, pe principiul vechilor aprozare comuniste, care să preia recoltele micilor producători și să le vândă apoi în marile orașe.

Marcel Ciolacu (președintele PSD), Nicolae Ciucă (premierul din partea PNL) și Kelemen Hunor (președintele UDMR) au anunțat pe 22 aprilie un set de măsuri prin care economia românească trebuie să facă față efectelor crizei prognozate și deja resimțită prin inflația de două cifre înregistră încă din luna martie. Pentru luna trecută, Institutul Național de Statistică a calculat o inflație de 10,2%.

„Sprijin pentru România, măsuri propuse de coaliția de guvernare” este numele programului prezentat la începutul săptămânii trecute de liderii alianței politice.

Suma promisă de Ciucă, Ciolacu și Hunor pentru a fi investită în economie este de 17,3 milioane de lei, din care 9 miliarde ar veni din fonduri europene.

Documentul este împărțit pe capitole, care la rândul lor au trecute sume care vor fi investite pentru crearea de locuri de muncă, compensări pentru creșteri de prețuri, ajutor pentru IMM-uri, stimularea investițiilor, finanțarea proiectelor de infrastructură etc.

Destinatarul concret

O singură sumă din acest program de 17,3 miliarde de lei are un destinatar concret. Este vorba de 100 de milioane de euro (jumătate de miliard de lei), bani pe care liderii Coaliției și-au asumat să-i direcționeze către Casa de Comerț „Unirea” SA.

Societatea este deținută în proporție de 100% de stat, prin Ministerul Agriculturii. Societatea publică este condusă de un consiliu de administrație ai cărui membri sunt numiți de ministerul de resort.

Proiectul coaliției de guvernare prezentat pe 22 aprilie
Proiectul coaliției de guvernare prezentat pe 22 aprilie

Inițiativa guvernului Ciucă de revitalizare a firmei de stat denumită oficial „Societatea Națională Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea” vine dintr-o presupusă nevoie de creștere a rezervelor de stat pe fondul crizelor provocate de invazia rusă în Ucraina, se precizează în documentele Ministerului Agriculturii, consultate de Europa Liberă.

Societatea de stat din subordinea ministerului de resort a fost înființată în decembrie 2018, iar după un an de activitate controversată, în perioada 2020-2021 s-a limitat să plătească salarii de aproape un milion de euro pe an.

„Din păcate, în ultimii doi ani și jumătate nu a mai funcționat. În ianuarie demarăm procesul de reorganizare astfel încât să o facem funcțională și cei 15 milioane de euro care zac în conturile Casei de Comerț nefolosiți să fie îndreptați exact spre achiziția produselor și a mărfurilor producătorilor români și vă încurajez să consumați produse românești”, explică Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

Nașterea Casei de Comerț

În decembrie 2018, printr-o hotărâre de guvern, se năștea Societatea Națională Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea SA sau Casa de Comerț Unirea, așa cum e denumită pe scurt firma de stat.

Inițiativa proiectului îi aparținea lui Petre Daea, ministrul Agriculturii în acel moment și era sprijinită de premierul Viorica Dăncilă. Însă, adevăratul părinte al societății de stat este Liviu Dragnea, fostul șef al PSD și președinte al Camerei Deputaților.

Dorința lui Liviu Dragnea de a vedea din nou vechile aprozare comuniste este preluată și de actuala coaliție de guvernare. La prima tentativă de a sprijini micii fermieri, fostul guvern s-a folosit de bani pentru a susține imaginea unor miniștri și premieri.
Dorința lui Liviu Dragnea de a vedea din nou vechile aprozare comuniste este preluată și de actuala coaliție de guvernare. La prima tentativă de a sprijini micii fermieri, fostul guvern s-a folosit de bani pentru a susține imaginea unor miniștri și premieri.

Dragnea anunța acest proiect încă din martie 2018. Atunci, în timpul unei vizite în județul Călărași, fostul președinte PSD își făcea cunoscute ideile legate de aprozar, planuri pe care trebuia să le pună în practică viitoarea casa de comerț deținută de Ministerul Agriculturii.

„Am intrat în Uniunea Europeană, foarte bine, dar nu suntem obligați să mâncăm absolut toate e-urile, adică de ce am fi obligați? Poate reușim să facem ca produsele agricole să se prelucreze mai mult în România, că noi suntem într-o situație foarte frumoasă, se recoltează grâul și cum se întoarce grâul nostru? Napolitane, biscuiți, pâine congelată. Noi luăm pe grâu atât și plătim atât când vine napolitana atât. Noi nu mai suntem în stare să facem napolitane, că suntem proști? Adică suntem leneși, nici vorbă, leneșul e Iohannis, nu noi", a declarat atunci Liviu Dragnea.

Eșecul capitalismului de stat

Pe hârtie, după decizia de înființare din decembrie 2018, Casa de Comerț Unirea își propunea să devină un lanț de 60 de magazine cu produse românești care să concureze cu marii retaileri.

În realitate, singurele magazine care au fost deschise au fost o „brânzărie” în Sibiu și un magazin în București. Ambele s-au închis însă pentru că firma deținută de statul român nu a putut plăti marfa luată de la producători.

Este și exemplul unui magazin din Sibiu, inaugurat în 2019 de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, care s-a transformat rapid într-un aprozar cu rafturile goale, exact ca în perioada comunistă. Daea susținea la deschiderea magazinului că în Brânzăria de la Sibiu producătorii își pot comercializa marfa fără să achite vreo taxă, iar chiria spațiului este suportată de Casa de Comerț Unirea. Aceeași soartă a avut-o și magazinul din București, situat în zona Pieței Universității. Magazinul s-a închis în mai puțin de un an din cauza lipsei mărfurilor.

Neregulile descoperite de Corpul de Control au rămas în minister

Dacă societatea de stat nu prea i-a ajutat pe fermieri, în schimb i-a ajutat pe politicieni și pe apropiații acestora. Acest lucru a fost descoperit după ce guvernul condus de Viorica Dăncilă a fost înlăturat de la Palatul Victoria, la finalul anului 2019.

Atunci, noul ministru de la Agricultură, Adrian Oros, a trimis corpul de control la „Unirea”. Specialiștii financiari ai ministerului au depistat nereguli în activitatea casei de comerț. Cele mai mari dubii semnalate au fost legate de organizarea unui congres la Romexpo și de achiziția unei livezi.

Ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, a declarat în momentul când a fost numit în funcție că „în prima mea zi de mandat cei din Consiliul de Administrație au venit să-mi spună că acolo ar fi, și citez, probleme cu iz penal, iar magazinele sunt niște butaforii. Din acest motiv am trimis Corpul de control, să vedem dacă într-adevăr așa este”.

Neregulile grave descoperite la controlul financiar de la societatea de stat, verificări făcute după înlocuirea guvernului condus de Viorica Dăncilă, nu au ajuns pe masa procurorilor, așa cum ne-a transmis un fost secretar de stat din acest minister, care a dorit să își păstreze anonimatul.

Casa de Comerț Unirea a fost condusă de la înființare de Adrian Izvoranu. Acesta era consilier personal al lui Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii.

Campanie electorală pentru Dăncilă

Unul dintre cele mai dubioase momente din activitatea Casei de Comerț Unirea este organizarea Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, eveniment care a fost organizat la Romexpo pe 10 octombrie 2020.

La acel moment, Daea risca să fie înlocuit de premierul Dăncilă. Pentru a demonstra că este util, a organizat un miting electoral destinat prim-ministrului la Romexpo. Evenimentul electoral în care Dăncilă și-a anunțat candidatura la Cotroceni a fost mascat în evenimentul denumit Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești.

Lansarea în competiția electorală pentru Cotroceni a candidaturii Vioricăi Dăncilă a fost plătită din bugetul Casei de Comerț Unirea, iar evenimentul a fost prezentat ca unul destinat fermierilor
Lansarea în competiția electorală pentru Cotroceni a candidaturii Vioricăi Dăncilă a fost plătită din bugetul Casei de Comerț Unirea, iar evenimentul a fost prezentat ca unul destinat fermierilor

Peste 100.000 de euro au fost cheltuiți din bugetul Casei de Comerț Unirea pentru organizarea evenimentului, care era în practică unul electoral.

Pentru această manifestare au fost aduși mii de angajați în sectorul agricol din întreaga țară. Adrian Izvoranu susține că evenimentul a fost bun, pentru că așa Casa Unirea și-a făcut reclamă.

„Când faci o afirmație și spui că fost un eveniment politic, asta înseamnă că orice face un prim-ministru este propagandă. Și așa este. Este și normal, scrie pe fruntea lor de politician, tot ce fac ține de politică. Problema este dacă politica lui și folosește cu ceva”, ne-a explicat Izvoranu.

Ce se vrea în primăvara lui 2022

Deși în programul „Sprijin pentru România, măsuri propuse de coaliția de guvernare” nu sunt alte informații concrete legate de destinația celor 100 de milioane de euro rezervate pentru Casa de Comerț Unirea, Europa Liberă a aflat care sunt o parte din planurile Ministerului Agriculturii pentru cheltuirea acestor bani.

Din suta de milioane de euro care ar urma să fie investită până la finalul anului 2023, „Unirea” ar trebui să:

  • să realizeze o rețea de achiziție a produselor vegetale (legume, fructe) și lactate de la micii producători. Este vorba în special de producția din gospodăriile denumite de familie.

„Cel puțin 10 platforme de preluare, sortare, condiționare, păstrare, ambalare și analiză a legumelor și fructelor, a căror activitate va spori cu peste 15- 20% cantitatea acestor produse de proveniență autohtonă în piață”, se precizează în documentele obținute de Europa Liberă legate de activitatea Casei de Comerț Unirea.

Ministerul Agriculturii vrea să strângă producție micilor fermieri și să o vândă în aprozare din marile orașe
Ministerul Agriculturii vrea să strângă producție micilor fermieri și să o vândă în aprozare din marile orașe
  • Realizarea de centre de colectare și păstrare a acestor bunuri alimentare, cel puțin un centru pentru fiecare regiune.

„Completarea a cel puțin 10 centre regionale agricole existente sau în formare cu capacități de procesare primară prin preparare/ conservare/ ambalare/ standardizare, astfel încât să fie sporită sensibil valoarea adăugată a produselor agricole primare”, se menționează în documentele consultate de Europa Liberă.

  • Valorificarea acestor produse, fie către retaileri, fie către companii și instituții de stat;
  • Punerea la punct a unei rețele de magazine în care produsele să fie vândute.

Ministerul Agriculturii estimează că, prin aceste investiții, vor fi create cel puțin 450-500 de locuri de muncă directe, va fi atras în zona pieței organizate și fiscalizate un segment estimat la circa 10% din piața actuală a cerealelor, legumelor și fructelor și vor fi asigurate din surse interne peste 30-40% din cantitățile de carne de porc, vită, pasăre și pește asigurate în prezent din import.

Bursa de pește

În curtea Casei de Comerț Unirea se mai află și investiția denumită Bursa de Pește. În aprilie 2020, a fost inaugurată, în municipiul Tulcea, investiția realizată din fonduri europene, proiect început încă de acum un deceniu și care a costat cinci milioane de euro. Deși proiectul nu a fost funcțional și nici nu pare că va fi prea curând, clădirile, navele, pontoanele și autovehicule au fost trecute de ministrul Petre Daea de la Agenția Națională de Pescuit la „Unirea”.

Adrian Izvoranu spune că a dorit cu adevărat să schimbe soarta unei clădiri care risca să fie inutilă într-un proiect viabil. „Am vizitat și Bursa de Pește din Tulcea. Am văzut o clădire mare, frumoasă. Așa ca și clădire arată frumos. Acolo nu era nimic care să fie compatibil cu ideea de bursă. Apoi bursa nu o creezi tu că așa vrei, ci bursa ordonează o piața care deja există. Nu mai întâi faci bursa și apoi piața de comerț, mai întâi trebuie să existe o piață”, ne explică Adrian Izvoranu.

Pentru a păcăli Bruxelles-ul și nu a restitui investiția de cinci milione, Ministerul Agriculturii și Casa de Comerț Unirea trebuia să demonstreze că Bursa este funcțională. Așa că în ziua inaugurării s-au „mimat” niște tranzacții pe site-urile de anunțuri.

„Am făcut socoteli, evaluări, am vorbit cu supermarketuri, am pus pe hârtie. Acum, ca să depășim momentul proiectului european, am făcut tranzacția, am luat de la 2-3 cherhanale. Așa scrie în proiect, că trebuia să fac o tranzacția. Era o formulare”, mai adaugă Izvoranu.

Lâna oilor lui Daea

„A doua provocare pe care mi-a dat-o Daea a fost lâna. 20.000 de tone de lână. Mi-a spus că dau drumul la programul destinat lânii. Am fost la Gorj, Argeș, Timișoara, etc”, mai spune Izvoranu.

Petre Daea, minister of Agriculture, and Viorca Dancila, prime-minister
Petre Daea, minister of Agriculture, and Viorca Dancila, prime-minister

„Când am început să pun în practică indicațiile ministrului, am văzut și eu că dintr-o tonă de lână colectată, 500 de kg sunt scaieți, căcăreze. Eu nu știam că lâna plouată nu e utilă, că ploaia strică lână. Lâna pe care a plouat toată vara nu mai e lână bună”, ne povestește Izvoranu.

Acesta spune că s-a „gândit să facă o instalație de spălare a lânii acolo, la Sadu, pentru că acolo aveau stație de epurare. În stația de epurare nu poți arunca orice apă, trebuie să fie măcar apa de ploaie. Așa că trebuia să facem și noi o curățare a apei, să reținem substanțele. Nu era mare filosofie, se putea face ușor”.

„Am pus toate astea pe hârtie. Am fost la Sadu, am identificat locul, am vorbit cu o firmă specializată. Erau nevoie de doar doi angajați, totul era robotizat. Cu 700.000 de euro aveam hala de producție. Cu până în 2 milioane de euro aveam stația de spălare, cu tot mașini”, mai completează Izvoranu.

Acesta susține că inițiativa sa nu a mai fost pusă în practică pentru că a fost înlocuit din fruntea Casei de Comerț Unirea.

Țară în service | De ce MiG-urile românești lovesc ținte la sol doar când se prăbușesc

Imagine de la un accident aviatic care a avut loc în Constanta, în 2017. MiG-urile 21 au fost implicate în ultimii 30 de ani în 26 de accidente, în urma cărora 11 piloți și-au pierdut viața.

MiG-urile 21 au fost timp de 50 de ani cele mai performante aparate de zbor ale Aviației Române. După 1994, avioanele au fost modernizate de mai multe ori cu tehnică occidentală, devenind varianta MiG 21 LanceR, asamblată la Aerostar Bacău.

Din cele peste 111 de avioane modernizate, doar 26 mai puteau teoretic efectua zboruri la începutul anului. În 26 de incidente au fost implicate aceste aeronave după 1990. 11 piloți au murit.

Peste 700 de milioane de euro s-au cheltuit pentru modernizarea avioanelor. Banii au ajuns și la o firmă la care a lucrat Constantin Dudu Ionescu, actualul consilier pe probleme de securitate al lui Klaus Iohannis.

De pe 15 aprilie, după peste 56 de ani, Aviația Română nu mai ridică în aer avioane MiG-21, aeronave de vânătoare care au fost pentru jumătate de secol cele mai importante avioane de atac ale armatei române.

De la jumătatea lunii aprilie, toate zborurile cu MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate în urma unui ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Decizia a fost motivată oficial de două incidente petrecute în acest an. Pe 14 aprilie un aparat a avut probleme cu trenul de aterizare. În urmă cu o lună, un avion MiG s-a prăbușit în județul Constanța și a dus la decesul pilotului. MiG-urile 21 sunt avioane de vânătoare, adică sunt utile în lupta contra altor avioane și nu sunt precise pentru atacuri la sol.

MiG-urile românești, variantă LanceR, ar fi trebuit să fie retrase din activitate în anul 2024, conform datelor oferite de MApN.

Războiul din Ucraina le-a grăbit pensionarea

Prin intrarea în NATO din anul 2004, România și-a asumat și dotarea armatei și, inclusiv a aviației. Conform standardelor minime, România trebuie să aibă trei escadrile de avioane de vânătoare pentru a asigura protecția spațiului NATO prin activități de poliție aeriană. „Aviația și Marina sunt probabil domeniile unde România a rămas în urmă cel mai mult. Nu s-a investit în avioane noi, doar au fost retehnologizate vechile MiG-uri, doar de curând am cumpărat avioane F-16 de producție americană”, ne spune Hari Bucur Marcu, expert în securitate națională.

Teoretic, o escadrilă trebuie să aibă minimum 18 avioane, dar cele românești au funcționat cu 16, iar multe state care au avioane moderne folosesc escadrile și de 10 aeronave.

Peste 10.000 de avioane MiG-21 s-au produs în spațiul sovietic. 400 dintre acestea au ajuns în România. Avioanele de zbor și-au dovedit limita în războiul din Afganistan din anii 80.
Peste 10.000 de avioane MiG-21 s-au produs în spațiul sovietic. 400 dintre acestea au ajuns în România. Avioanele de zbor și-au dovedit limita în războiul din Afganistan din anii 80.

Din 2004 și până în 2016, cele trei escadrile cerute de NATO pentru activități de protejare a spațiului aerian au fost compuse din aparate de zbor MiG-21, deși unele erau proiectate cu echipaj dublu (doi piloți) și erau destinate zborurilor de antrenament.

Din 2018, Aviația Română a înlocuit o escadrilă de MiG-uri cu una de avioane F-16 (aeronave care pot fi folosite și să tragă în alte avioane, dar și să bombardeze ținte la sol).

Astfel, la începutul anului 2022 erau două escadrile de avioane de origine sovietică:

  • Escadrila 711 Aviație Vânătoare - operează avionul MiG-21 LanceR din cadrul Flotilei 71 de la Câmpia Turzii;
  • Escadrila 861 Aviație Vânătoare - operează MiG-21 LanceR din cadrul Flotilei 86 Aeriană - Fetești.
Până în luna aprilie, Aviația Română avea active două escadrile de avioane MiG-21 și o escadrilă de F-16. Avioanele americane pot lovi cu precizie și ținte la sol, cele sovietice nu au această precizie.
Până în luna aprilie, Aviația Română avea active două escadrile de avioane MiG-21 și o escadrilă de F-16. Avioanele americane pot lovi cu precizie și ținte la sol, cele sovietice nu au această precizie.

După ce Rusia a atacat Ucraina și a pornit războiul în statul vecin, NATO a trimis 22 de avioane în România, ne-a transmis Ministerul Apărării Naționale .

Potrivit reprezentanților ministerului, avioanele sunt dislocate la Baza 86 Aeriană din Fetești și la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Este vorba de 8 aeronave Eurofighter Typhoon (dintre care patru executau din luna decembrie Politie Aeriană Întărită alături de militarii români) ale Forțelor Aeriene Italiene, 6 aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene ale Germaniei și 8 aeronave F-16 Fighting Falcon ale Statelor Unite ale Americii (USAFE).

Aceste 22 de aeronave și cele 18 F-16 cumpărate de România au alcătuit cele trei escadrile necesare activităților de poliție aeriană din luna martie.

Soarta le poate duce pe front

Varianta ca, după ce au fost oprite la sol, avioanele MiG-21 LanceR să ajungă în posesia armatei Ucrainei și să fie folosite împotriva aparatelor rusești este negată de oficiali ai Ministerului Apărării Naționale și de reprezentanți ai conducerii Armatei Române cu care Europa Libera a discutat în această săptămână. „Nici nu a fost luată în calcul în acest moment”, ne-a transmis o sursă. „Nu știu ce va fi în viitor, nimeni nu știe”, ne-a răspuns persoana în cauză în momentul în care l-am întrebat dacă aceste avioane pot ajunge totuși în următoarele săptămâni în Ucraina.

Cu toate aceste, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat marți că Ucraina a primit avioane de luptă și piese de schimb pentru a-și consolida forțele aeriene. John Kirby refuzat să precizeze numărul, tipul sau originea aeronavelor, potrivit AFP. „Fără a intra în detalii despre ceea ce oferă alte țări, aș spune că au primit avioane suplimentare și piese de schimb pentru a-și mări flota”, a precizat acesta potrivit AFP.

El nu a precizat tipul de avioane furnizate armatei ucrainene, care cerea avioane de război de săptămâni întregi, dar a sugerat că sunt de fabricație rusă. „Alte națiuni care au experiență cu acest tip de aeronavă au putut să-i ajute să pună în funcțiune mai multe aeronave”, a spus el.

Dacă informațiile oficialului american sunt corecte, avioanele la care face referire nu ar fi MIG-urile 21 LanceR. „Nici un aparat MiG-21 nu a părăsit spațiul României”, ni s-a transmis însă de la MApN.

Această informație este confirmată și de oficiali de la Kiev. Într-o postare făcută miercuri dimineață pe pagina de Facebook, Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei a transmis că a primit doar piese și componente din partea occidentalilor.

Din 15 aprilie 2022 avioanele MiG-21 LanceR sunt reținute la sol și nu mai pot decola de pe pistele românești
Din 15 aprilie 2022 avioanele MiG-21 LanceR sunt reținute la sol și nu mai pot decola de pe pistele românești

„Ucraina nu a primit avioane noi de la parteneri! Cu asistența Guvernului Statelor Unite, Forțele Aeriene ale Ucrainei au primit piese și componente pentru restaurarea și repararea flotei de aeronave care se află în dotarea Forțelor Aeriene, lucru care va permite intrarea în serviciu a mai multor echipamente”, afirmă comandamentul militar de la Kiev.

Cum a devenit MiG-ul 21 sinonim cu Aviația Română

Forțele Aeriene Române reprezintă aviația militară a Armatei Române. Înființată oficial la 1 aprilie 1913, istoria aviației militare române începe însă odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu.

În prezent, Forțele Aeriene Române au un efectiv de aproape 10.000 de persoane și între și în jur de 180 de aeronave, fiind într-un proces de modernizare și reorganizare.

Primul MiG-21 a intrat în posesia României în 1965. La finalul anilor 80, România a mai achiziționat sub 10 aeronave MiG-23 și MiG-29, dar Revoluția a oprit achiziționarea altor aparate de acest gen.
Primul MiG-21 a intrat în posesia României în 1965. La finalul anilor 80, România a mai achiziționat sub 10 aeronave MiG-23 și MiG-29, dar Revoluția a oprit achiziționarea altor aparate de acest gen.

Pe 20 ianuarie 1965, forțele aeriene primeau primele 14 avioane MiG-21 din partea Uniunii Sovietice. Au urmat alte 24 de avioane de același tip în luna iulie 1965. Până în 1982, România deținea aproape 400 de astfel de aparate de zbor, fabricate în Uniunea Sovietică și în fosta Cehoslovacie, conform rapoartelor militare din anii respectivi.

Primele zboruri cu MiG-21 au fost înregistrate chiar în primăvara anului 1965. La acel moment, MIG-urile 21 reprezentau vârful de tehnologie în aviația sovietică.

După Revoluția din 1989, România a ezitat să cumpere MiG-uri mai performante, varianta MiG-29, și a ales să le modernizeze modelele vechi cu tehnologie NATO. Dotarea cu tehnologie occidentală s-a făcut în principal la Aerostar Bacău, platformă deținută de companiile IaromSA și Evergent Investment SA.

Din 1965 și până în 2016, MIG-urile 21 Lancer au fost cele mai bune avioane de luptă ale Aviației Române. În 2016, statul român primea primele aeronave americane F-16 achiziționate cu un an înainte.

Avioanele MiG-21 au intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române în perioada anilor '60-'80, aproape 400 la număr. Ulterior, după căderea comunismului, Forțele Aeriene au decis să modernizeze 111 de aeronave cu avionică nouă și sisteme care să fie compatibile NATO. Așa a apărut modelul LanceR, avioanele modernizate la acest standard intrând treptat în dotarea Forțelor Aeriene între 1997 și 2002.

Numărul exact de avioane de vânătoare MiG 21 LanceR ce mai sunt încă în uzul Forțelor Aeriene Române e ținut confidențial, însă potrivit unor surse ale Europei Liberă, ar fi vorba de 26 de aparate de zbor, nu toate gata de misiuni de luptă. Spre exemplu, 10 dintre ele sunt pentru zboruri de instructaj.

Alegerea MiG-21 pentru modernizare

În 1991 s-a hotărât modernizarea avioanelor de vânătoare ale aviației române, de către Direcția Înzestrare și Logistică a Armatei și Comandamentul Aviației Militare.

Au fost analizate cele trei tipuri de avioane din înzestrare: MiG-21, MiG-23 și MiG-29. S-a ales MiG-21 deoarece, pentru aceste aeronave, Aerostar avea documentația tehnică necesară pentru orice program de acest fel. Înlocuirea unor echipamente și instalarea altora noi nu se poate face fără această documentație, o cerință esențială.

Ofertele pentru modernizare au venit din partea companiilor israeliene Elbit Systems LTD și IAI (Israel Aerospace Industries), precum și din Federația Rusă. Contractul a fost semnat în 1994 cu Elbit Systems, o companie din Israel cu experiență în astfel de operațiuni.

Primul contract de modernizare pentru cele 111 aeronave MIG 21 LanceR s-a ridicat la aproximativ 450 de milioane de euro și această sumă era inclusă și un contract de offset, de întreținere, în valoare de 100 de milioane de euro.

România era primul stat din Estul Europei care își compatibiliza tehnica de luptă cu Alianța Nord-Atlantică. Generali Ştefan Voian și Dan Zaharia au luat această decizie, conform datelor din presa vremii.

„Aeronava MiG-21 are potențialul de a fi un avion de luptă superlativ, iar upgrade-ul modular al Elbit Systems, realizat cu succes pentru Forțele Aeriene Române, oferă completările critice care multiplică eficiența aeronavei”, sunt comentariile puse la dispoziție de compania din Israel, referitoare la modernizarea avioanelor românești.

Pentru Elbit Systems a lucrat din 2000 și Constantin Dudu Ionescu, în acest moment consilier al președintelui Klaus Iohannis și șeful Comunității Informatice, structura administrativă care stabilește obiectivele serviciilor de securitate ale României. Acesta a fost ministru al Apărării și de Interne în perioada 1996-2000. Am solicitat Administrației Prezidențiale informații despre modul în care se realizează consilierea președintelui Klaus Iohannis de către Constantin Dudu Ionescu, dar nu am primit niciun răspuns.

Programul de modernizare a MiG-21 a fost denumit „DD”, în amintirea pilotului și scriitorului Doru Davidovici, iar avionul „LanceR”, adică „Lancea” (lance) „românească (R)”.

În 1996 au fost finalizate primele prototipuri. Un an mai târziu a făcut trecerea pe LanceR prima serie de zece piloți.

Eșecul parțial al modernizării

În total, conform contractelor realizate de statul român, au fost trei versiuni ale MiG-ului modernizat - 71 de avioane LanceR A (pentru atac la sol), 14 avioane LanceR B (cu dublă comandă, folosite mai ales pentru instruirea piloților) și 26 de avioane LanceR C (varianta de atac aer-aer).

Suma totală cheltuită de statul român, din 1994 și până în prezent, pentru modernizarea acestor avioane a fost de peste 700 de milioane de euro, conform calculelor Europa Liberă din contractele publice încheiate de MApN și Armata Română. Doar în 2021 s-a încheiat tot cu Elbit un contract pentru „reparații de complexitate ridicată” a MiG-urilor LanceR. Valoarea înțelegerii a fost de puțin peste 50 de milioane de euro.

În ciuda investițiilor, toatele modelele LanceR A pentru atacul la sol au fost retrase treptat în urmă cu câțiva ani. Astfel, România a avut în ultimul deceniu doar avioane de vânătoare care sunt optime doar pentru lupta aer-aer.

Dintre cele 26 de avioane tip LanceR C, zece s-au prăbușit. Dintre cele 14 modelele LanceR B cu dublă comandă, două s-au pierdut în accidente.

Avioanele MiG 21 LanceR au operat de pe două baze aeriene: la Câmpia Turzii și la Mihail Kogălniceanu (ca anexa la baza aeriană 86 de la Borcea). În trecut MiG-uri 21 mai erau staționate și la Bacău.

Partea tehnică a MiG-ului LanceR

Ca și multe alte avioane proiectate ca interceptoare, MiG-21 a avut mereu o rază scurtă de acțiune.

La această problemă s-a adăugat și un defect de proiectare la nivelul rezervorului de combustibil (atunci când consumul depășea două treimi centrul de greutate se deplasa în spate și avionul devenea necontrolabil).

De aici, modelul inițial reușea doar 45 de minute de zbor în condiții ideale. Aripa delta a fost excelentă pentru un interceptor cu bune performanțe ascensionale, însă orice viraj duce la pierderea vitezei.

Totuși, greutatea redusă a aparatului face ca la o încărcătură de două rachete AA-2 și cu rezervoarele la jumătate să poată urca având viteza de 17.670 de metri pe minut, comparabil cu prima variantă de F-16.

Daniel Vîrdol, fost pilot cu peste 15 ani de experiență pe MiG-21, actualmente cadru militar în rezervă, consideră că avantajul acestui aparat de zbor de a suporta viteze de coborâre foarte mari a devenit repede un dezavantaj.

Misiunea de bază era interceptarea și distrugerea țintelor aeriene inamice și întoarcerea rapidă la bază, raza de acțiune fiind destul de limitată. Putea însă executa și misiuni de tragere și bombardament în ținte terestre, cu o precizie nu foarte apreciabilă.

„Ca minusuri ar fi vitezele mari de zbor, ceea ce determină raze mari ale evoluțiilor atât în plan orizontal cât și în plan vertical, viteza mare pe panta de aterizare – cred că la ora actuală este poate avionul cu cea mai mare viteză la aterizare”, spune Vîrdol.

De altfel, toate accidentele în care au fost implicare MiG-urile 21 s-au înregistrat pe vreme rea. Aceste avioane au fost proiecte pentru condiții de zbor perfecte.

Câteva date tehnice

  • Viteza de urcare de la 155m/s.
  • Raza de zbor a crescut de la 1500km la 2200km
  • Viteza maximă: 2,35 Mach = 2.876,4 km/h
  • Plafon practic de zbor/înălțimea maximă la care poate zbura: 18.200 de metri
  • Poate avea două rachete și două bombe de 500 de kilograme
  • Un singur aparat consuma la un zbor 2.680 de litri de combustibil.

Istoria prăbușirilor

  • 9 august 1994 - Un MiG-21 s-a prăbușit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul militar din localitatea Mihail Kogălniceanu. Pilotul s-a catapultat.
  • 6 octombrie 1994 - Un avion MiG-21 s-a prăbușit pe poligonul Bogata, de lângă Turda, în timpul unei aplicații militare. Pilotul s-a catapultat.
  • 14 octombrie 1994 - Un avion MiG 21 s-a prăbuşit, iar pilotul Adrian Truşcă şi-a pierdut viaţa.
  • 27 iulie 1995 - Un avion MiG 21 s-a prăbușit după aproximativ 15 minute de la decolare. Aparatul simula un exerciţiu de luptă ce simula trageri în ținte terestre. În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa ambii piloţi.
11 piloți români și-au pierdut viața după ce s-au prăbușit cu MiG-ul 21
11 piloți români și-au pierdut viața după ce s-au prăbușit cu MiG-ul 21
  • 29 august 1995 - Un avion MiG-21 cu dublă comandă s-a prăbușit pe aerodromul Giarmata, de lângă Timișoara. Cei doi piloți au reuşit să se salveze prin catapultare.
  • 22 mai 1997 - Un avion militar tip MiG 21, din dotarea unității militare de la Bacău, s-a prăbușit în zona localității Pârjol, județul Bacău. Pilotul s-a salvat prin catapultare.
  • 10 decembrie 1997 - Un avion tip MiG-21 cu dublă comandă s-a prăbușit în timpul unui zbor de instrucție. Piloţii s-au catapultat.
  • 12 mai 1999 - Un avion românesc de luptă tip MIG 21 s-a prăbuşit în zona localităţii Căpâlnaş, la șapte kilometri sud de Săvârșin, judeţul Arad. Pilotul, locotenentul comandor Dorin Eremie Craiu, şi-a pierdut viaţa.
  • 17 august 1999 - Un aparat cu dublă comandă al Bazei Aeriene 95 s-a prăbușit în apropierea unității de aviație din Bacău. Ambii piloţi s-au salvat prin catapultare.
  • 13 iulie 2001 - Un aparat s-a prăbușit într-o zonă muntoasă din dreptul localității Tazlăul Mare, iar pilotul a reușit să se catapulteze.
  • 21 februarie 2002 - Un avion MiG 21 Lancer, cu simplă comandă, aparţinând Bazei 86 Aeriene Feteşti, s-a prăbușit în lacul piscicol Iezer, din apropierea municipiului Călăraşi. Avionul a fost distrus, iar pilotul, Adrian Săvulescu, și-a pierdut viaţa.
  • 26 martie 2002 - Un aparat al Bazei Aeriene 71 s-a prăbușit în apropiere de Turda, însă pilotul a reușit să se salveze.
  • 23 octombrie 2002 - Un avion MiG 21 Lancer, care efectua un zbor de instrucție în simplă comandă, s-a prăbușit de la o înălțime de 30 de metri, la capătul pistei de decolare de pe aerodromul Unității de Aviaţie din Bacău. Pilotul avionului a reușit să se catapulteze.
26 de avioane MiG 21 s-au prăbușit
26 de avioane MiG 21 s-au prăbușit
  • 26 septembrie 2003 - Un avion MiG 21 Lancer s-a prăbușit în apropiere de Câmpia Turzii, iar pilotul, căpitanul comandor Sorin Popa, a murit, nereușind să se catapulteze.
  • 26 august 2004 - Două aeronave MiG 21 Lancer cu simplă comandă s-au ciocnit în zbor, la 20 de minute de la decolarea de pe aeroportul din Câmpia Turzii. Piloții au reuşit să se catapulteze.
  • 8 martie 2005 - Un avion MiG 21 Lancer cu simplă comandă aparținând Bazei Aeriene 86 Feteşti s-a prăbușit în zona localităţii Însurăței, din judeţul Brăila. Pilotul s-a catapultat.
  • 22 noiembrie 2006 - O aeronavă MiG 21 Lancer s-a prăbușit la Beliu, în judeţul Arad. Pilotul, care se afla singur în avion, a decedat.
  • 1 noiembrie 2010 - Un aparat se prăbuşeşte în apropiere de Câmpia Turzii. Cei doi piloţi îşi pierd viaţa.
  • 12 iunie 2017 - Un MiG 21 Lancer s-a prăbuşit lângă localitatea constănțeană Nazarcea, pe un câmp, după ce pilotul s-a catapultat.
  • 7 iulie 2018 - Un avion MiG-21 LanceR s-a prăbușit în timpul unui show aviatic la Baza Aeriană Borcea. Pilotul avionului a murit.
  • 20 aprilie 2021 - Un avion MIG s-a prăbușit în judeţul Mureș, în timpul unui zbor de antrenament. Pilotul s-a catapultat.
  • 2 martie 2022 - O aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei s-a prăbușit. Pilotul a decedat.

Țară în service | O bucată din Delta Dunării este arendată de peste două decenii cu 90 de lei pe hectar

Terenurile din Rezervația Deltei Dunării sunt unele dintre cele mai propice cultivării cerealelor.

20.000 de hectare de teren agricol roditor din Biosfera Rezervației Deltei Dunării sunt arendate fermelor comunale din județul Tulcea la același preț ca acum 25 de ani. 20 de dolari pe hectar, adică sub 100 de lei, de zeci de ori mai puțin decât profitul scos de agricultori.

La începutul anilor 2000, fermele de stat au fost privatizate, iar noii proprietari s-au ales cu mii de hectare primite în concesiune pe arende mici. Dacă redevențele anuale încasate de la fermieri de stat pe aceste terenuri nu trec de 500.000 de euro pe an, subvențiile plătite de stat către aceiași fermieri depășesc în prezent 5 milioane de euro. La asta se adaugă profiturile de zeci de milioane de euro obținute de o mână de firme conduse de persoane influente.

Conducerea Consiliul Județean (CJ) Tulcea, condusă de președintele Horia Teodorescu (PSD), încearcă din 2017 să re-concesioneze prin licitație o suprafață de 20.000 de hectare de teren agricol, pâmânt care se găsește în Rezervația Deltei Dunării.

Terenurile agricole sunt foarte roditoare datorită unor baraje care permit solului să aibă apă la discreție, dar le și protejează de inundații. Horia Teodorescu, dar și avocații Consiliului Județean, consideră că aceste terenuri trebuie scoase la licitație pentru a fi arendate pe motiv că vechile contracte de concesiune au expirat în 2017.

„Sunt terenurile județului și încercăm să le concesionăm în condiții avantajoase pentru bugetul județean, pentru populație. Suntem în proces cu aceștia și cred că în final vom câștiga”, a declarat Horia Teodorescu pentru Europa Liberă.

Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.

„Toate bunurile pe care le reclamă firmele concesionare din Biosfera Deltei – incluzând terenul, canalele principale şi secundare şi digurile care deservesc Amenajarea Agricolă Sireasa fac parte din domeniul public de interes judeţean prin efectul legii”, potrivit unui răspuns al CJ Tulcea. Instituția invocă dreptul de proprietate al judeţului în baza HG 1361/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Tulcea, care prevedea că digurile vor trece în proprietatea CJ Tulcea cu titlu gratuit.

Peste 30 de procese

Intenția Consiliului Județean se lovește de opoziția a trei firme, este vorba de Agrodelta Sireasa SA și Anglo-Rom Agriculture și Delta-Rom Agriculture. Reprezentanții acestor societăți comerciale susțin că au dreptul să lucreze terenul până în 2037, nu doar până în 2017. Ei motivează că în 2017 au solicitat prelungirea cu încă 20 de ani a contractelor de arendă cu CJ Tulcea.

Arenda stabilită în 1997 și plătită inclusiv astazi este de 90 de lei/20 dolari pe an.

În absența unui compromis între CJ Tulcea și cele trei societăți, disputa s-a mutat în justiție. Consiliul cere să scoată terenurile la licitație pentru a găsi noi concesionari care să plătească o arenda la prețul pieței. Firmele solicită în schimb prelungirea cu încă 20 de ani a arendelor favorabile.

Judecătorii nu au dat sentințe finale care să stabilească dacă CJ Tulcea poate să scoată la licitație terenurile roditoare din Deltă pentru a obține arende mai mari decât 20 dolari de pe un hectar.

Agrodelta Sireasa SA îi are ca acționari pe: Traian Rece - 72%, Matei Alexandru Rece și Mihai Cătălin Rece, au fiecare aproape 9%. Cifra de afaceri a societății a fost în 2020, ultimul an cu raportări publice, de un milion de lei și profit de trei milioane de lei. Ferma a realizat și cifre de afaceri anuale de 22 de milioane de lei (2016).

„Eu îmi apăr dreptul. Când s-a făcut privatizarea, am cumpărat o fermă cu un teren concesionat până în anul agricol care începea în 2017. În contract scria că înțelegerea contractuală se poate prelungi încă 20 de ani. Nu scria în ce condiții, cu acordul ambelor părți sau altceva. Eu îmi apăr investiția, am făcut la Sireasa una dintre cele mai frumoase ferme din România”, ne explică Traian Rece, fost parlamentar în legislatura 2000-2004, atunci când am stat de vorbă cu acesta despre subiectul concesionărilor.

Anglo-Rom Agriculture SRL este deținută de societatea Fri-El International Holding SA din Luxemburg. Cifra de afaceri a societății a fost în 2020 de un milioan de lei și a înregistrat pierderi de peste patru milioane de lei.

Porumbul este cel mai des cultivat pe terenurile din rezervația Delta Dunării
Porumbul este cel mai des cultivat pe terenurile din rezervația Delta Dunării

Delta-Rom Agriculture SRL este de Fri-El International Holding SA cu 99,99% și de Cornel Matei, cu restul de 0,01%. Cifra de afaceri a societății a fost în 2020 de 12,2 milioane de lei și a înregistrat pierderi de 4 milioane de lei.

Reprezentanții acționarilor celor două companii ne-au precizat că poziția societăților în legătură cu această situație a fost precizată în fața instanțelor.

Istoria concesiunilor ieftine

În 1993, CJ Tulcea a emis o hotărâre, prin care nu mai puțin de 80.000 de hectare de terenuri agricole și amenajări piscicole au fost luate din patrimoniul societăților comerciale deținute de stat în Delta Dunării și privatizate prin Legea 15/1990.

În anul 1997, Consiliul Județean Tulcea a început să concesioneze pe 20 de ani peste 32.000 de hectare de teren agricol aflat în apropierea Deltei, care fac parte din Rezervația Biosferei Deltei Dunării.

Întreaga rezervație care cuprinde și Delta Dunării se întinde pe 110.000 de hectare, dintre care 39.947 de hectare de teren agricol și 79.541 de luciu de apă sau amenajare piscicolă. Datele sunt trecute și în Legea Nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" și în completările ulterioare.

Terenuri cu o suprafață de aproape 20.000 de hectare au fost concesionate în 1997 fermelor de stat care au avut în proprietate aceste suprafețe până în 1993 (Padina, Sireaza etc).

Înființate după 1991, fermele din Deltă s-au desprins din societatea comunistă denumită Întreprinderea de Exploatare Complexă a Resurselor Naturale Delta Dunării. Fermele, printre care și Agrodelta Sireasa, au preluat în proprietate toate bunurile (inclusiv terenurile agricole si digurile) în temeiul Legii 15/1990.

În 1997, aceste ferme erau deținute de Fondul Proprietății de Stat (FPS, denumit acum AAAS - Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), care deținea în prima parte a anilor '90 dreptul de proprietatea asupra trenurilor.

În 2003, fostul FPS, rebotezat la acel moment AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), privatizează fermele din Deltă care aveau terenurile în arende practic simbolice. Noi proprietari s-au ales printre altele și cu arendele favorabile stabilite pe terenurile statului.

Astfel, Agrodelta Sireasa SA a rămas să lucreze în arendă terenurile a trei amenajări agricole cu suprafețe de 4.362 hectare, 1.455 de hectare, respectiv 3.601 hectare. În total, a preluat la privatizare o concesiune pe o suprafață de 9.418 hectare.

Anglo-Rom Agriculture SRL are o concesiune în amenajarea agricola Pardina de 3.203 de hectare, iar Delta-Rom Agriculture SRL are o concesiune de 7.212 de hectare.

Arendele din 1997 până în prezent

Așa cum reiese din datele obținute de Consiliul Județean Tulcea, redevențele sau arendele plătite de firmele și persoanele care au primit terenurile din Deltă sunt destul de mici chiar și dacă ținem cont de realitățile economice de acum două decenii.

Europa Liberă a obținut cifrele din contractele celor mai importante concesiuni din Biosfera Deltei Dunării făcute în urmă cu 20 de ani:

  • Frații Ioan și Aron Branga au concesionat 1.641 de hectare la un loc, cu o redevență de 83 lei/ha/an. Contractele au expirat în octombrie și decembrie 2017.
  • Ioan Lal a avut în concesionare o suprafață de 545 de hectare, cu o redevență de 84,96 lei/ha/an, iar contractul a expirat în octombrie 2017.
  • Anglo-Rom Agriculture SRL are o concesiune în amenajarea agricola Pardina de 3.203 de hectare, cu o redevență de 78,27 lei/ha/an. Contractul ar fi expirat în octombrie 2017.
  • Delta-Rom Agriculture SRL are o concesiune de 7.212 de hectare, cu o redevență de 79,15 lei/ha/an. Contractul a expirat în octombrie 2017, dar societățile sunt în litigiu cu Consiliul Județean.
  • Agrodelta Sireasa SA are o concesiune în amenajarea agricolă Sireasa de 4.362 de
    Traian Rece a fost deputat în perioada 2000-2004
    Traian Rece a fost deputat în perioada 2000-2004

    hectare, cu o redevență de 89,74 lei/ha/an, pentru care contractul a expirat în octombrie 2017. Ferma deține și o concesiune în amenajarea agricolă Pardina de 3.601 de hectare, cu o redevență de 89,78 lei/ha/an, contractul expirând în octombrie 2018. A treia și ultima concesiune este în amenajarea agricola Ostrov-Tătaru, de 1.455 de hectare, pentru care achită o redevență de 89,58 lei/ha/an, al cărei contract expiră în 2019.

„Eu nu am negociat redevența, eu am preluat Agrodelta în 2003. Nu mi se poate mie imputa că am fost favorizat”, ne spune Traian Rece, omul de afaceri care controlează Agrodelta Sireasa. Tot el recunoaște că până la preluarea fermelor, de pe terenurile din Deltă cu redevență mică se înfruptau fostul baron de Brăila, Bunea Stancu, și oameni apropiați de Viorel Hrebenciuc.

Studiu de caz legat de clauza prelungiri cu 20 de ani

Europa Liberă a intrat în posesia unor contracte de concesiune dintre CJ Tulcea și fermele din zonă. Cu mențiunea că toate contractele sunt tip, diferă doar numele firmei.

Spre exemplu, în Contractul de concesiune 66 din 02.04.1998 între Consiliul Județean Tulcea, reprezentată de fostul președinte al instituției - Florin Hritcu, și Delta-Rom Agriculture s-a realizat o concesionare de 7,212 hectare, un număr de 65 de loturi.

Concesionarea a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Tulcea nr. 15 din 27 februarie 1998. Durata concesiuni este de 20 de ani agricoli, începând cu anul agricol 1997-1998 terminând cu anul agricol 2017.

Anul agricol începe la 15 octombrie a anului în curs și se încheie la 15 octombrie a anului următor.

La articolul numărul 11 se precizează „contractul de concesiune poate fi continuat după expirarea termenului pentru care a fost încheiat (n.r. - 20 de ani), în aceleași condiții dacă, concesionarul (n.r. - firmele private) anunță concedentul (n.r. - CJ Tulcea) cu 60 de zile înainte de terminarea termenului inițial și se încheie acordul de prelungire a contractului de concesiune cu 30 de zile înaintea expirării termenului inițial”.

„Prin urmare, concesiunea nu se prelungește automat, ci doar dacă se ajunge la o înțelegere cu CJ”, susțin juriștii instituției în documentele trimise instanțelor de judecată de la Curtea de Apel Constanța.

Prețul concesiunilor pentru primul an agricol (redevența) este stabilit în contractul consultat de Europa Liberă la 161.801 lei/hectar (n.r. - lei vechi), echivalent a 19,96 dolari/hectar, iar pentru întreaga suprafața de 7.212 hectare concesionată, redevența totală este de 143.848 dolari.

140 milioane de euro, valoarea terenurilor

Acum trei ani, Agri-finance Agricover, o platformă de soluții integrate pentru agricultură, a prezentat o analiză privind prețurile de vânzare a terenurilor agricole din România. Pentru Dobrogea se estima o cifră între 4.000 și 7.000 de euro pe hectar. Cotațiile mai mari erau tocmai pentru terenurile din Rezervația Deltei Dunării.

Rezultă că valoarea terenurilor din Deltă aflate în dispută este de 79,3 milioane de euro și 138,8 milioane de euro.

Profitul unui hectar de teren agricol din Deltă

Europa Liberă a apelat la un fermier din Tulcea pentru a ne explica cât de profitabile sunt terenurile din zonă.

Acesta ne-a precizat că între 400 și 700 de euro costă lucrările agricole care trebuie realizată pe un teren. Suma poate ajunge la valoarea maximă a estimărilor, cea de 700 de euro, dacă se fac lucrări ecologice, așa cum sunt obligate fermele din Biosfera Deltei Dunării. În această evaluare nu este trecută și forța de muncă.

La această sumă se mai adaugă arenda pentru suprafețe concesionate sau ratele bancare achitate la bancă pentru terenuri cumpărate. Arenda în Tulcea, în zona Deltei, este, în general, sub 200 de euro. Pe terenurile aflate în litigiu între CJ și ferme, arenda este de 20 de euro.

Veniturile țin mult de producția de cereale, care însă și într-un an foarte prost nu poate fi sub 4.000 de kilograme la hectar, dar de obicei se ating producții de peste 7.000 de kilograme la hectar. Numai pe producția de cereale veniturile trec de 1.400 de euro. Aici se mai adaugă venituri din culturile secundare (minimum 300 de euro) și subvenții (peste 100 de euro pe hectar). Rezultă că veniturile pe un hectar sunt de 1.800 de euro.

Arendă versus subvenții

Ca o comparație, conform contractului de arendă. ferma lui Traian Rece plătește anual o arendă de un milion de lei (200.000 de euro) pentru o suprafață de aproape 9.500 de hectare, dar primește de la stat subvenții de peste 1,9 milioane de euro din 2016, cum reiese din datele obținute de la Agenția de Plăți și Subvenții în Agricultură (APIA).

Profitul Agrodelta Sireasa din relația cu statul este, așadar, de minimum 1,7 milioane de euro pe an, fără a se lua în calcul culturile propriu-zise.

Situații identice sunt și la fermele Delta-Rom Agriculture și Anglo-Rom Agriculture, care au același proprietar, și care la 10.415 hectare plătesc arendă de aproape 210.000 de euro. În schimb, cele două societăți au primit subvenții anuale de peste 3,5 milioane de euro.

Consiliul Județean: vrea redevență mai mare

Pe terenurile agricole concesionate de către Consiliul Județean se încasează redevențe în valoare totală de 3.748.791,77 de lei, așa cum au transmis reprezentanții instituției. În 2018 s-a încercat organizarea unei noi licitații pentru concesionarea terenurilor pe zecea ani. Judecătorii au decis că această licitație nu se poate desfășura până când instanțele nu decid definitiv că fermele care au concesiuni din 1997 nu mai au dreptul de a se folosi de terenurile arabile din Biosfera Delta Dunării, așa cum susține CJ Tulcea.

Disputa asupra terenurilor agricole s-a extins și asupra unor diguri din Tulcea. Fermele și CJ Tulcea susțin că aceste diguri aparțin fiecărei părți.
Disputa asupra terenurilor agricole s-a extins și asupra unor diguri din Tulcea. Fermele și CJ Tulcea susțin că aceste diguri aparțin fiecărei părți.

Suma este mult prea mică în raport cu prețurile pieței, e de părere Horia Teodorescu. Autoritățile din Tulcea au observat încă de acum un deceniu că redevențele din Deltă sunt ridicole.

Prin modificarea HCJ Tulcea nr. 90 din anul 2009, consilierii județeni au stabilit, pentru viitoarele concesiuni, o redevență minimă de 1.000 de kilograme de grâu la hectar, cam de zece ori mai mult decât în prezent.

Agrodelta Sireasa SA: vrea prelungirea în condițiile actuale

Compania agricolă care duce o luptă acerbă pentru a continua să administreze aproape 10.000 de hectare teren pe o redevență ridicolă este Agrodelta Sireasa SA, controlată de fostul senator PSD Traian Rece și administrată de fiul acestuia, Matei Alexandru Rece, așa cum reiese din datele de la Registrul Comerțului.

De anul trecut și până acum, Traian Rece și avocații acestuia au susțin în instanță mai multe motive pentru care nu vor să predea terenurile Consiliului Județean, adică statului. Acestea sunt:

  • Chiar dacă această concesiune se termina în 2017, ea prevedea și campania agricolă care începe în 2017 și se termină în 2018.
  • Timp de trei ani a fost inundații pe terenurile concesionate și prin urmare contractul trebuie prelungit încă trei ani pentru că în această perioadă nu s-a putut folosi de bunul care constă în terenurile din Deltă.
  • Societatea a amenajat niște diguri pe terenul concesionat și digurile sunt proprietatea Agrodelta Sireasa.
  • Agrodelta Sireasa poate cere prelungirea contractului pe încă 20 de ani și să plătească tot redevențe de 80-90 de lei.
  • Terenurile nu sunt de fapt în proprietatea CJ Tulcea pentru că instituția a primit ilegal administrarea terenului de la Guvernul României.

Cum pot fi anulate concesiunile

În contractele de concesiune din 1997, fermele care primesc terenurile au de îndeplinit câteva mici condiții pentru că altfel contractele pot fi anulare. La „Obligațiile concesionarului” se precizează că aceștia trebuie să facă agricultură ecologică. În contracte se menționează:

  • „să cultive în fiecare an agricol întreaga suprafață concesionată”;
  • „să nu cultive plante dăunătoare, narcotice sau care aduc prejudiciu mediului”;
  • „să respecte regulile agrotehnice specifice culturilor înființate și masurile de protecție a mediului impuse de Administrația Rezervației Biosferei Deltei Dunării, astfel încât sa nu micșoreze potențialul productiv al pământului și să nu provoace schimbări în domeniul ecologic”;
  • „să folosească numai îngrășăminte și pesticide omologate pentru Delta Dunării și avizate de ARBDD”.

Respectarea acestor norme pot fi ușor de verificat după 2007, după aderarea României la UE, pentru că APIA acordă subvenții pentru fermierii care fac agricultură ecologică.

Însă, în baza datelor de la APIA și AFIR, reiese că toate cele trei firme, Agrodelta Siresa, Anglo-Rom Agriculture și Delta-Rom Agriculture nu au cerut subvenții pentru agricultură ecologică.

Fermele nu au primit subvenții pe Măsura 11 pentru că ar utiliza agricultura de tip ecologic pe suprafețele cultivate. Au cerut și au primit doar subvenții pentru agro-mediu și climă, Măsura 10.

Traian Rece spune că nini nu are nevoie de această subvenție. „La mine se vede cu ochiul liber că fac agricultură ecologică, se vede pe plantă, am și poze cu plantele. Poate alte ferme din deltă nu fac totul corect, dar eu fac”, spune acționarul de la Agrodelta Sireasa.

Ancheta DIICOT

Situația ambiguă a terenurilor din Deltă a atras și atenția procurorilor. La DNA, Parchetul General și DIICOT s-au înregistrat mai multe plângeri penale în ultimii șase ani. Doar DIICOT-ul a transformat sesizările într-un dosar penal pe această cauză. Încă din 2018, anchetatorii au făcut percheziții la biroul și la vila din Pipera a lui Traian Rece, acționarul de la Agrodelta Sireaza.

Procurorii au deschis atunci un dosar penal pentru constituire de grup infracțional, iar Traian Rece era suspect. Motivul: omul de afaceri a trecut în capitalul social al Agrodelta Sireaza bonduri suedeze care ar valora 165 de milioane de euro. Însă, a cumpărat aceste bonduri cu 8.000 de euro, conform contractului descoperit de procurori.

Prin înscrierea acestor bonduri în capitalul social, Traian Rece ar trebui despăgubit cu 165 de milioane de euro dacă rămâne fără ferma din Delta Dunării. Dosarul a fost închis de DIICOT, așa cum ne-au declarat reprezentanții parchetului.

Traian Rece a mai fost trimis și în judecată în 2004 sub acuzația de complicitate la delapidare, potrivit Mediafax. La vremea respectivă, pe când era adminstratorul firmei SC Club 21 Perfect SRL, cu sprijinul unor funcționari ai Admnistrației Financiare, ar fi încasat ilegal sume foarte mari de bani din rambursări ilegale de TVA.

Prin acest lucru s-ar fi ajuns la un prejudiciu de 9 miliarde lei. Spune că totul a fost o născoceală, pentru că suma imputată era de 50.000 de lei. Traian Rece spune că a făcut treabă bună în Deltă și că, dacă nu ar fi aredat el, terenurile ar fi fost și acum prăduite de politicieni.

Țară în service | Generali de carton ai României: cântăreți, sportivi, politicieni

Armata Română plătește beneficii sociale pentru aproximativ 600 de generali însă doar 85 dintre ei ar putea participa la un eventual conflict în

România are peste1.000 de ​generali, chestori sau contraamirali, însă doar 150 dintre ei ar putea participa din prima zi a unui posibil război. ​Printre cei care ocupă funcția de general în România se află și politicieni, sportivi sau cântăreți de muzică populară.

Cei mai mulți generali din România sunt în Armată. Dintre cei aproximativ 600 de militari cu acest grad, doar 85 ar merge însă pe front în cazul unui conflict asemănător cu cel din Ucraina.

Restul sunt în retragere sau în rezervă și în puține cazuri ar putea participa pe front, pentru că vârsta, pregătirea sau starea de sănătate nu le mai permit să conducă armata. Mai mult, unii dintre ei nici nu au participat vreodată la vreo misiune, iar alții nu au nicio legătură cu activitatea militară propriu-zisă: sunt cântăreți, sportivi sau politicieni.

Separat, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) mai există 350 de chestori - grad echivalent celui de general, dintre care doar 30 sunt activi. În rândul serviciilor de informații activează 40 de generali.

Armata de generali a României

Cum sunt repartizați cei 1.300 de generalii și contraamiralii din Armata Română și Ministerul Apărării Naționale recunoscuți după Revoluție (gradul de contraamiral și cel de amiral se întâlnesc doar în cadrul Marinei Militare):

  • 85 în activitate;
  • 150 sunt în rezervă sau în retragere în urmă unei cariere militare complete. Vârsta minimă de pensionare, pentru a intra în rezervă sau retragere, pentru un general este 60 de ani.
  • 600 sunt în rezervă sau în retragere fără a avea o carieră militară completă. Concret, aceștia au ieșit din activitate în urma restructurării Armatei Române, la propria cerere sau din cauze medicale, sportivi sau artiști avansați în grad în urma unor performanțe. Au fost cazuri în care gradul a fost primit și de politicieni (cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea care este general cu trei stele). Vârsta minimă de pensionare anticipată este 45 de ani și după o carieră de minimum 13 ani în armată.
  • în aproximativ 475 de situații se plătesc pensii de urmaș.

Distribuția celor 350 de chestori și generalilor din Ministerul Afacerilor Interne este următoarea (gradul de chestor de poliție l-a înlocuit pe cel de general în 2002, când România a realizat demilitarizarea forțelor de ordine):

  • 30 în activitate;
  • 145 sunt în rezervă sau în retragere în urma activității complete din minister și a instituțiilor subordonate. Vârsta de pensionare pentru un chestor este de maximum 62 de ani, dar chestorii pot cere intrarea în rezervă/retragere și la 60 de ani.
  • 100 de chestori sunt în retragere sau în rezervă fără să-și fi terminat cariera în structurile ministerului (pensii anticipate, situații medicale, situații juridice sau premierii, în special în cadrul clubului Dinamo)
  • În 75 de situații se plătesc ajutoare de urmaș.

Cei aproximativ 200 de generali de după 1990 din cadrul serviciilor de informații sunt astfel împărțiți:

  • 28 în activitate;
  • aproximativ 120 în rezervă sau în retragere;

Datele sunt obținute de la Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a Militarilor, de Ministerul Afacerilor Interne și de Casa de Pensii a acestui minister. Serviciul Român de Informații nu a oferit niciodată date despre structura de cadre a structurii.

Întreținerea acestei adevărate oști de generali - pensii, plus alte beneficii sociale - costă bugetul Ministerul Apărării Naționale și al Ministerului Afacerilor Interne aproape un 35 de milioane de euro pe an. Suma cuprinde nu doar pensiile generalilor-pensionari, ci și pe cele de urmaș.

1 Decembrie, ocazia de avansări

Ziua Națională a României, celebrată anual pe 1 decembrie, este prilejul pentru avansări în Armata Română, dar și în structurile de ordine și siguranță națională: Poliția Română, Poliția de Frontieră, Jandarmeria - dar și toate serviciile de informații.

Parada de 1 decembrie aduce în fața populației cele mai importante forțe de ordine și securitate din România.
Parada de 1 decembrie aduce în fața populației cele mai importante forțe de ordine și securitate din România.

Avansările sunt semnate, conform legii, de președintele României. Pe 1 decembrie 2021, Klaus Iohannis a semnat 63 de decrete de avansări în grad.

„Armata Română poate că a participat în ultimii ani la exerciții și la misiuni internaționale. Nu este încă o armată reformată care să facă față exigențelor unui război, unui conflict de la simplu soldat până la un conducător de armată. Nu știu dacă la noi, forțele de rezerviști sunt organizate ca în Ucraina spre exemplu. Acolo a contat decisiv în blocarea Rusiei faptul că în 24 de ore da la invazie, generalii împărțeau arme populației, cele din forțele de rezervă. La noi, așa ceva nu cred că ar fi posibil”, este de părere Hari Bucur Mihai, expert în securitate națională.

Pe 1 decembrie 2021, în cadrul Armatei Române, aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale (MApN), au fost 23 de promovări în gradul de general (cu o stea, este cel mai simplu grad de general). Tot în Armată au mai fost și 20 de avansări de la grade cu o stea, două sau trei la gradul de general cu o stea în plus.

Doar generalul locotenent cu trei stele Daniel Petrescu a fost avansat la gradul maxim, de general cu patru stele. Acesta este șef al Statului Major al Apărării din 1 decembrie 2019, fiind comandantul gradat al Armatei Române.

Generalul cu patru stele Daniel Petrescu, comandatul Armatei Române
Generalul cu patru stele Daniel Petrescu, comandatul Armatei Române

România mai are și funcția de chestor, asimilată funcției de general de armată, din structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Pe de 1 decembrie 2021, Klaus Iohannis a semnat decrete de avansare în gradul de chestor a șapte persoane din Poliție. Alți șapte chestori au primit funcții mai înalte, de chestori principali.

În total, la ultima zi națională a României, „armata” de generali a țării s-a înmulțit cu alte 30 de persoane.

Trei stele în cinci ani

Unul dintre cei avansați pe 1 decembrie 2021 a fost generalului Dan Paul Iamandi, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. El a avut o carieră fulminantă în ultimii cinci ani. În noiembrie 2017 era colonel, acum este general cu trei stele, maximum fiind patru.

În 2011, Iamandi primește conducerea Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași. La sfârșitul anului 2017, Carmen Dan, din poziția de ministru de Interne, îl propune pe colonelul de atunci pentru funcția de general de brigadă cu o stea. Klaus Iohannis semnează decretul de 1 Decembrie.

Odată cu avansarea, el trece din 2018 la conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Vine și 1 Decembrie 2018 și Iamandi mai primește o stea chiar anul următor, devenind general–locotenent cu două stele. După trei ani, Iamandi mai primește o stea, pe 1 decembrie 2021.

Dan-Paul Iamandi, inspectorul general al IGSU.
Dan-Paul Iamandi, inspectorul general al IGSU.

Iamandi a răspuns legat de aceste promovări succesive că nu s-a „propus singur” pentru avansări și au fost aprobate de președintele României.

Conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență, din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne, l-a propus pentru ultima avansare din 2021. Conform datelor obținute de Europa Liberă, motivul promovării a fost modul în care IGSU a fost condus în perioada de pandemie și cum instituția a răspuns nevoilor populației. Departamentului pentru Situații de Urgență este condus de Raed Arafat.

Newsweek România a dezvăluit în 2020 că generalul Dan Paul Iamandi a fost recrutat de Securitate cu numele conspirativ „Ioan Popa”. Conform CNSAS, generalul Iamandi figurează în dosarul fond de rețea nr. R 235866, dosar ce conține fișe ale colaboratorilor din rândul militarilor în termen și condamnaților domiciliați pe raza județului Galați.

În acel an, Dan Paul Iamandi era în anul doi la Școala de Ofițeri Activi de Artilerie Antiaeriană, Rachete și Radiolocație Brașov.

Ascensiunea unui celebru general cu patru stele

Un caz poate mai scandalos a fost reprezentat de avansările primite de Gabriel Oprea, fostul ministru care a condus și Internele și Apărarea în ultimul deceniu.

Fostul președinte al UNPR era în anul 2001 un simplu căpitan în cadrul Armatei Române. În același an este urcat în gradul de colonel în cadrul sistemului de justiție al Armatei. De 1 decembrie 2001 primește printr-un decret semnat de Ion Iliescu gradul de general maior activ de justiție militară.

Peste doi ani, primește a doua stea la gradul de general. Motivul: a coordonat activitatea Rezervelor Statului, iar funcția respectivă este pentru un general cu trei stele. Cum generalii nu pot primi două stele în același an, Gabriel Oprea primește în decembrie 2003 doar a doua stea. Din decembrie 2003 trece și în rezervă.

Peste cinci ani, tot pe 1 decembrie 2008 primește și a treia stea la gradul său de general în rezervă. După doar un an, de 1 decembrie 2009, președintele Traian Băsescu îi oferă și cea de-a patra stea, deținând astfel cel mai înalt grad din armata română.

Gabriel Oprea a combinat interesele politice cu ascensiunea militară.
Gabriel Oprea a combinat interesele politice cu ascensiunea militară.

Pensia pentru acest grad este de 90.000 de lei pe an, potrivit declarației sale de avere de la sfârșitul anului 2000, atunci când a candidat la alegerile parlamentare din anul respectiv.

Gabriel Oprea nu a răspuns la telefon pentru a oferi un punct de vedere despre sistemul de avansări din Armata Română. El este singurul general avansat la gradul de patru stele care nu a fost șeful Statului Major după 1990.

În rândul generalilor cu patru stele se află și Nicolae Ciucă, premierul în funcție al României. El a devenit general de brigadă în 2003, iar cea de-a patra stea a primit-o în 2019, odată cu trecerea în rezervă.

Condițiile pentru a ajunge general în România

În ultimele două decenii, anual, de 1 decembrie, între 15 și 40 de persoane au fost avansate în gradul de general (sau grade compatibile).

„Dacă este să ne ținem corect de statute, de regulamente, nu se pot face două avansări în interval mai mic de trei ani. Asta pentru că timp de trei ani trebuie să dovedești că meriți avansarea în grad. Se mizează pe niște derogări, pe numiri în funcții asimilate unor grade și pe faptul că lumea armatei este un cerc destul de închis și se fac promovări și de la an la an”, ne-a explicat un expert în securitate națională.

Conform legislației din 1995, modificată parțial ulterior, prin care este organizată Armata Română, coloneii și comandorii în activitate care au o vechime în grad de minimum cinci ani pot ajunge generali.

Condiția e ca în ultimii trei ani de activitate să fie încadrați „în funcții prevăzute în statele de organizare cu grad de general sau similare” și să fie evaluați cu un calificativ de foarte bine.

Avansările de la un grad la altul se pot face doar la trei ani, însă sunt derogări și de aceste reglementări.
Avansările de la un grad la altul se pot face doar la trei ani, însă sunt derogări și de aceste reglementări.

Pentru avansare, conform Ghidul carierei militare, o persoană cu grad: trebuie să se distingă prin pregătire și competență profesională, să îndeplinească și condițiile legale de stagiu minim în grad, să fie evaluată potrivit nivelului lingvistic prevăzut în fișele posturilor la una dintre limbile engleză sau franceză, și să fi absolvit cursul postuniversitar de perfecționare în conducere strategică organizat de Universitatea Națională de Apărare „Carol I” sau de Colegiul Național de Apărare, ori un curs similar pentru gradul de general de brigadă cu o stea/similar.

Ierarhia generalilor:
  • general de brigadă, respectiv general de flotilă aeriană pentru cei din aviația militară și contraamiral pentru cei din marina militara;
  • general de divizie, respectiv general de divizie aeriană pentru cei din aviația militară și viceamiral pentru cei din marina militară;
  • general de corp de armata, respectiv general-comandor pentru cei din aviația militara si viceamiral-comandor pentru cei din marina militara;
  • general de armată, respectiv general inspector pentru cei din aviația militară și amiral pentru cei din marina militară.

În afara acestor grade, pentru merite militare excepționale, în timp de război, președintele României poate acorda generalilor de armată gradul de mareșal, care este cel mai înalt grad militar din Armata Română.

Conform legislației prin care este organizată Armata Română, un general în rezervă poate fi trecut în activitate în 24 de ore în urma unei decizii a Președintelui României sau a șefului Statului Major.

Repartizarea

Conform datelor obținute de Europa Liberă, Ministerului Apărării Naționale a avut din 1990 și până în prezent peste 1.215 de generali. Jumătate din aceștia mai sunt în viață și doar 85 sunt activi. Asta înseamnă că doar 85 se duc în garnizoane. Restul stau acasă, având statut de generali în rezervă sau în retragere.

Alți 335 generali au fost numiți din rândurile Ministerului de Interne. Și aici situația celor activi este una specială, numai 70 fiind în câmpul muncii, ceilalți în rezervă.

Serviciul de Informații Externe avea în urmă cu patru ani 95 de generali, opt dintre ei fiind în activitate. Serviciul Român de Informații nu a oferit niciodată date despre numărul generalilor din această structură. Conform unor estimări obținute de Europa Liberă de la surse parlamentare, numărul acesta ar fi între 105 și 170. Din care sub 20 sunt în activitate.

Generalii „exotici”

Doar 160 de generali ai Armatei Române profesează, iar aproape 600 de generali în rezervă sau retragere primesc pensii. Dintre aceștia, conform unor estimări din cadrul Ministerului Apărării, în jur de 150 de generali și-ar fi obținut dreptul de a intra în rezervă sau în retragere în urma activității în cadrul Armatei Române.

Restul, aproape 450, sunt persoane care au trecut în rezervă sau retragere după reorganizări ale armatei după 1990 sau au primit distincții (cum ar fi sportivii sau artiștii) care le-au oferit dreptul la gradul de general.

Generalii se pot afla în una dintre următoarele situații:

  • în activitate, când ocupă o funcție militară în cadrul Armatei Române;
  • în rezervă, când nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemați să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate;
  • în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemați pentru îndeplinirea serviciului militar.

Cel mai mare număr de generali care, deși poartă acest grad nu pot păși pe front, provine din rândul sportivilor. Asta se explică prin două motive:

Mai întâi, cele mai importante cluburi sportive din fotbal sunt unele care aparțin de Ministerul Apărării (Steaua) și de Ministerul de Interne (Dinamo). Mult timp aceste cluburi „recrutau” sportivi și promițându-le accesul la beneficiile sociale de a fi militar sau polițist cu grade înalte.

Spre exemplu, gimnasta Sandra Izbaşa, legitimată la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, a fost înaintată în 2013 la gradul de locotenent, devenind astfel cel mai tânăr ofițer al Armatei Române. În 2018 a devenit și căpitan.

Apoi, acești sportivi câștigau medalii mondiale, olimpice sau obțineau rezultate spectaculoase și erau recompensați cu gradul de general.

Ilie Năstase este general de brigadă cu o stea. A primit și dreptul de a purta uniforma militară, acest onor nu este acordat tuturor celor care trec în rezervă sau în retragere.
Ilie Năstase este general de brigadă cu o stea. A primit și dreptul de a purta uniforma militară, acest onor nu este acordat tuturor celor care trec în rezervă sau în retragere.

Chiar dacă Izbașa nu e general, aceste grade sunt deținute de foștii handbaliști Cornel Oțelea și Cristian Gațu, dar și de fostul fotbalist Anghel Iordănescu și tenismenul Ilie Năstase.

„Noi, foștii sportivi care avem grade în armată, am adus servicii acestei țări! Sunt oameni din sport, cu grade militare, care au făcut numele României cunoscut, care au adus glorie țării, poate mai mult decât cei care au stat în tranșee. Părerea mea e că, în majoritatea cazurilor, gradele acordate oamenilor din sport sunt justificate. Sunt foarte mulți militari care nu au tras niciun cartuș în viața lor, chiar și în lupte internaționale, dar au adus glorie și onoare țării”, declara Oţelea în 2014.


Nu doar sportivii ajung generali sau în funcții asimilate. Cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda a fost numit, prin decret prezidențial din 1 decembrie 2008, general de brigadă în rezervă cu o stea.

A primit acest grad din funcția de director al Centrului cultural național din Ministerul de Interne, unitate care se ocupă de activitatea Ansamblului „Ciocârlia”. În octombrie 2011, Curtea Supremă a decis că Gheorghe Turda a fost colaborator al Securității.

Și cariera în justiție poate atrage avansarea în grad. Vasile Botoș, fostul șef al DNA și al Parchetului General, a fost urcat în gradul de general în rezervă în 2003.

Pe 25 octombrie 2007, de Ziua Armatei Române, a fost înaintat prin decret de președintele Traian Băsescu în gradul de general-maior cu două stele. S-a pensionat în octombrie 2016.

Cât câștigă un general

Salariile militarilor au crescut ultima oară în 2019 și, odată cu ele, și cele ale generalilor în activitate. De exemplu, în prezent, un angajat care nu e general din Ministerul Apărării Naționale încasează următoarele sume de bani: maior – 5.100 lei, căpitan – 4.400 lei, locotenent gradație 4 – 3.500 lei, sublocotenent – 3.000 lei, plutonier gradație 4 – 3.150 lei, sergent major – 3.100 lei, sergent gradația 4 – 2.700 lei, caporal gradație 4 – 2.500 lei, soldat – 2.300 lei.

În schimb, un general/amiral primește aproape 10.000 lei, un general locotenent, 7.500 lei, un general maior, 7.100 de lei și un general de brigadă, 6.500 de lei.

Toate aceste sume sunt nete și la ele se adaugă și sporuri. În cazul unui grad sub cel de general, veniturile lunare nete pot crește ușor cu 50%. Pentru un general, veniturile din sporuri poate ajunge ușor la 75% din salariul net amintit anterior.

Bugetul de pensii

Plata pensiilor militarilor reprezintă 20 la sută din bugetul Ministerului Apărării, a spus luna aceasta, la Digi24 ministrul apărării, Vasile Dîncu. El susține că în Armată nu există „pensii nesimțite” și nici măcar foarte mari, ba mai mult, sunt o serie de „nedreptăți”.

20% din cele 4,5 miliarde de euro cât a fost, în medie, bugetul anual al Ministerului Apărării în ultimii 3-4 ani, înseamnă 900 de milioane de euro pentru plata pensiilor militarilor. Rezultă o pensie medie de 930 de euro la cele 80.000 de pensii plătite în 2021 în acest sector, conform datelor obținute de Europa Liberă.

Pensiile militarilor nu se calculează pe principiul contributivității și nici nu au un regim special. Anual, Ministerul Apărării alocă o sumă de bani necesară plății pensiilor militarilor, pensii care sunt numite pensii de serviciu.

Conform datelor obținute de la Casa de Pensii a cadrelor militare, România plătește în prezent 65.000 de pensii de serviciu pentru foștii militari. Acestora li se adaugă aproape 15.000 de pensii de urmaș sau de invaliditate.

Pensia medie plătită de către Casa de pensii sectorială în luna martie a anului 2021, în cuantum brut, a fost de aproape 4.000 de lei. Cea mai mare pensie lunară plătită anul trecut a fost de 40.000 de lei, sumă netă. Cea mai mică a fost de 1.000 de lei.

Militarii activi trebuie să acorde onorurile militare tuturor generalilor aflați în rezervă sau în retragere.
Militarii activi trebuie să acorde onorurile militare tuturor generalilor aflați în rezervă sau în retragere.

Pensia medie a unui general în rezervă sau în retragere este de 8.000 de lei. Asta înseamnă că pensiile de serviciu ale acestora costă bugetul Apărării 25 de milioane de euro pe an.

În această sumă intră și plata pensiilor, cât și alte contribuții și asigurări sociale. În special este vorba de serviciile medicale gratuite asigurate în spitalele militare. La aceste cheltuieli, se adaugă și pensiile chestorilor din Poliție, cheltuieli care ajung și ele la 10 milioane de euro anual.

În total, armata de generali care nu ar putea participa niciodată la un război costă bugetul național o sumă de 35 de milioane de euro. Mai mult decât investițiile din ultimii doi ani în industria de armament din România.

Cu toate acestea, ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a declarat într-un interviu acordat Europei Libere că Armata României nu ar fi „nici depășită, nici învechită”. „Dotările din Armata Română și armata ucraineană nu sunt diferite. Armata Română se află înaintea societății ca modernizare”, a ținut să precizeze demnitarul.

„Armata română, în primul rând, nu mai este singură. Dotările din Armata Română și armata ucraineană nu sunt diferite. Noi avem experiență în Irak și Afganistan. Am avut 60 de mii de oameni în operațiuni internaționale. Unii au mers de două ori. Am avut în Afganistan 32.000 de soldați. Am cumpărat în ultima vreme tehnică modernă din Europa. Suntem într-o perioadă în care dotăm Armata Română cu ce este mai nou din punctul de vedere al tehnicii avansate”, a mai declarat Dâncu în cadrul interviului.

Ca o comparație, pensiile speciale costă bugetul anual al Casei Naționale de Pensii în jur de 250 de milioane de euro, conform datelor oferite de Ministerul Muncii. De aceste pensii speciale beneficiază 10.000 de persoane, dintre care 4.000 provin doar din sistemul de Justiție.

Țară în service | Povestea metroului de la Cluj. Cât de greu prind contur marile proiecte de infrastructură

Autostrada A1 Sibiu-Orăștie este unul dintre modelele de succes din infrastructura românească. Una dintre puținele, prea puținele autostrăzi care au fost construite într-o țară care suferă la acest capitol.

Investițiile majore în infrastructură au o istorie dureroasă în România. Cu o medie de doar 40 de kilometri de autostradă inaugurați anual, România rămâne pe ultimul loc în Europa ca număr de kilometri de autostradă la 100.000 de locuitori. Borna celor 1.000 de kilometri nu a fost încă atinsă, deși necesarul țării este de trei ori mai mare.

În țara în care autostrăzile nu au reușit încă să traverseze Carpații, speranța în materie de proiecte de mare infrastructură nu a sucombat. Autoritățile locale și centrale plănuiesc la Cluj una din cele mai spectaculoase investiții din România ultimelor decenii: primul metrou, unul ușor, din afara capitalei.

Lucrările de infrastructură pentru cei 21 de km au fost scoase recent la licitație pentru o valoare de peste 1,3 miliarde de euro (fără TVA). Valoarea totală a investiției, așa cum a fost aprobată de Guvern la final de 2021, sare de 2 miliarde de euro, cu tot cu TVA.

Cu doar o parte din finanțare asigurată prin PNRR (300 de milioane de euro fără TVA, pentru un tronson de 7.5 km), metroul are o durată de realizare - de la semnarea contractului după adjudecarea licitației - de opt ani.

Cam tot atât a trecut de când varianta unui tren urban suspendat sau subteran a intrat pe agenda publică.

Un interval de timp în care, adesea, la nivel național investițiile în cele mai relevante proiecte majore de transport, autostrăzile, abia au trecut de la intenție la studii concrete și lucrări, iar în cele mai fericite situații la inaugurări parțiale.

De ce e atât de greu ca inițiativa, fie și tardivă, de realizare a unui proiect de infrastructură mare să devină realitate?

De ce o banală călătorie pe sistemul de autostrăzi din țările Vestice sau chiar din Ungaria (peste 1.500 de km de autostradă și drum expres, cu o suprafață de peste 2 ori mai mică) ori Polonia (peste 4.000 de km, dar și o suprafață mai mare) îi face pe români să se simtă frustrați că la ei în țară nu s-a putut?

„Facem 40 de kilometri de autostradă pe an!”

„Viteza medie de execuție, în ultimii 20 de ani, a fost cam de 40 de kilometri, inaugurați pe an. Vom atinge în curând borna de 1.000 de kilometri, dar necesarul este de 3.000. În ritmul de până acum, rezultă că vom realiza diferența în 50 de ani, dacă nu schimbăm nimic”, avertizează Ionuț Ciurea, director executiv al asociației Pro Infrastructură, care monitorizează derularea proiectelor mari de transporturi în România.

Principala cauză a deficitului de autostrăzi vizează în proporție de 80% autoritățile statului, susține el.

„Cauzele sunt multiple, dar în principal sunt doar două, care generează 80% din probleme și din întârzierile mamut de pe foarte multe autostrăzi: în primul și în primul rând incompetența statului și chiar prostie, demonstrată”, spune Ciurea.

„A doua cauză este incapacitatea statului de a-și duce la capăt obligațiile, îndatoririle pe care le are în dezvoltarea infrastructurii, de transport: de la avize, autorizații, pregătirea proiectelor, la derularea licitațiilor și tot ce înseamnă achiziție publică”, a adăugat el.

„Din 'culpa' de 80% derivă atragerea unor constructori de mâna a doua, adeseori cu incapacitate de a duce lucrările la bun sfârșit, la timp. Practic am avut un singur antreprenor general din top 10 european care a lucrat în ultimul timp pe autostrăzile românești, alte câteva care s-au descurcat rezonabil și o singură companie românească - antreprenor serioasă”, a sintetizat reprezentantul asociației.

România are o istoria tristă în privința construcției de autostrăzi. Au fost promiși mii de kilometri, însă realizările nu au fost pe măsură.
România are o istoria tristă în privința construcției de autostrăzi. Au fost promiși mii de kilometri, însă realizările nu au fost pe măsură.

Cum să ocolești urșii, pe autostrada Lugoj-Deva

Exemplului lotului 2 de pe autostrada Lugoj-Deva (parte din autostrada A 1 București - Nădlac) este ilustrativ spune Ionuț Ciurea. Contractele pentru loturile 2, 3 și 4 au fost câștigate, începând cu 2013, de o companie italiană, Salini.

Contractul pentru lotul 2 a fost licitat însă fără a fi existat acordul de mediu, iar lucrările de o porțiune de aproximativ 10 km (Margina - Holdea) s-au blocat în 2016, după ce autoritățile de mediu au decis că este necesară realizarea unor tuneluri pentru a proteja perimetrul natural al faunei, mai ales al urșilor.

„Ar fi trebuit prevăzută această soluție încă din faza studiului de fezabilitate. Nu și-au făcut însă nici proiectantul și cu atât mai puțin CNAIR temele. Soluția Agenției de Mediu a venit ca un trăznet, din care nu s-a ieșit nici până acum”, a explicat directorul Pro Infrastructura.

Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Răzvan Cuc și șeful CNAIR Ștefan Ioniță au decis să rezilieze contractul după mai multe descinderi pe șantier. Compania s-a adresat Tribunalului Internațional de la Paris, care a obligat statul român la plata a 230 de milioane de lei.

„Rezilierea a fost abuzivă, iar România are de plătit o sumă imensă. Nu trebuia reziliat, sau nu așa, constructorul a fost dat afară de pe șantier de pe o zi pe alta. Nu a fost însă vina companiei că autoritățile nu au așteptat Avizul de Mediu. Pentru o prostie, plătim acum despăgubiri din buzunarul nostru”, a sintetizat el.

Deși decizia Curții Internaționale menținea contractul cu compania italiană drept valabil și chiar a început plata unei tranșe din bani pentru a lansa în paralel o altă licitație, a detaliat Ciurea.

La o valoare estimată a contractului de 1,4 miliarde de lei, acesta a fost atribuit companiei turce Mapa-Cengiz. Societatea a câștigat între timp însă și licitația pentru un lot al autostrăzii Sibiu - Pitești, tot parte din A1. La ambele licitații, a fost singura ofertă menținută și după faza de pre-calificare, procedură introdusă mai nou de CNAIR, a explicat Ciurea.

Secțiunea 3 a uneia din cele mai așteptate autostrăzi din România, Sibiu-Pitești (123 de kilometri), care traversează Valea Oltului.
Secțiunea 3 a uneia din cele mai așteptate autostrăzi din România, Sibiu-Pitești (123 de kilometri), care traversează Valea Oltului.

„Pentru Lugoj-Deva, CNAIR a solicitat clarificări, compania turcă nu a răspuns, iar oferta depusă, deși câștigătoare inițial, a fost descalificată. E o practică, de a te înscrie la mai multe licitații, dar dacă nu ai resursele necesare, alegi să rămâi doar cu una în execuție. Problema este că proiecte de acest gen sunt slab pregătite, traseele, unele complicate, sunt slab pregătite și te trezești cu un singur ofertant”, a insistat directorul Pro Infrastructura.

De precizat că segmentul Margina-Holdea din autostrada Lugoj-Deva a fost inclus în PNRR, cu țintă de realizare 2026. Câtă vreme încă nu s-a studiat tehnic și geologic varianta rutieră care să asigure protejarea mediului, Ciurea este sceptic că proiectul poate fi realizat la timp.

Douăzeci de ani de autostradă Transilvania

O poveste aparte este cea a Autostrăzii Transilvania, care urma să continue traseul până la Brașov al autostrăzii A1 București-Borș.

Regimul în care a fost acordat contractul companiei americane Bechtel a fost unul special, în urma unei Ordonanțe de Urgență emise în 2004 care stabilea startul negocierilor cu o singură companie, cea americană. Valoarea contractului a fost estimată la 2,2 miliarde de dolari, însemnând 415 kilometri de autostradă între Brașov și Borș.

De atunci până în prezent, după ce contractul cu Bechtel a fost reziliat iar contractele licitate separat, pe tronsoane, autostrada a înghițit mult mai mulți bani. Deși traseul a fost redus substanțial.

„A fost un proiect fanion, pentru infrastructura românească în general, dar contractul cu Bechtel nu a avut practic un preț. Era un fel de pay as you go și s-a ajuns la un soi de supra-design. Se proiecta și se cereau bani în consecință. Și aici statul nu trebui să se grăbească să rezilieze, înainte de a cere execuția mai multor lucrări, pentru că existau multe structuri deja realizate”, a explicat Ciurea.

După întârzieri repetate și renunțarea de facto la o treime din rută, Brașov-Târgu-Mureș (151 km), în 2013 contractul a fost reziliat. Până atunci a fost inaugurat un singur segment, de 52 de kilometri, între Gilău și Câmpia-Turzii (în două etape, 2009 și 2010) în timpul mandatelor de premier ale lui Emil Boc.

După 2015 au fost inaugurate și alte tronsoane, între Chețani și Târgu-Mureș, respectiv Gilău-Nădășelu, cu un pod peste Someș, dar și 5.2 km pe distanța Biharia-Borș, de la granița cu Ungaria.

Lucrări pe tronsonul de 13.5 kilometri Suplacu de Barcău-Nușfalău, din autostrada Transilvania.
Lucrări pe tronsonul de 13.5 kilometri Suplacu de Barcău-Nușfalău, din autostrada Transilvania.

Sectoarele cu o lungime totală de peste 100 km dintre Nădășelu și Biharia se află în diverse faze de licitații, cel mai dificil sector fiind cel de pe Meseș, unde sunt prevăzuți 3 kilometri de tuneluri.

Licitația pentru un tronson de 41 de kilometri, Poarta Sălajului - Zalău - Nușfalău, care prinde și porțiunea de tuneluri de pe Meseș a fost lansată anul trecut cu o valoare estimată de aproape 4 miliarde de lei, fără TVA. Din cele 12 companii înscrise, 5 urmau să treacă de etapa de pre-calificare, însă încă nu a fost anunțat un câștigător.

„Avem în execuție mai puțin de jumătate din cele două treimi din Autostrada Transilvania rămase parte a proiectului. Iar tronsonul Chețani-Câmpia Turzii (care întrerupe parcurgerea continuă Cluj-Târgu-Mureș, dar și Târgu-Mureș - Turda, cu continuare spre Sebeș-Sibiu și Sibiu-Deva) este în plop”, a punctat reprezentantul Pro Infrastructură.

În vecinătate, autostrada de 70 de km Sebeș-Turda, este începând de anul trecut, a doua autostradă, altături de cea a Soarelui (peste 200 km) deschisă integral în acest moment în România.

Autostrăzi în PNRR

Prin PNRR, România își propune să construiască 429 de kilometri noi de autostradă: Ploiești - Pașcani (A7), 319 kilometri, Târgu-Mureș - Miercurea Nirajului, 25 km și Leghin Târgu-Neamț, 24 km, ambele din Autostrada Unirii (A8) Nădășelu - Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania, 42 km, și Margina - Holda (Autostrada Lugoj-Deva, din A1), 9 kilometri.

Investițiile vor veni la pachet cu dotări tehnologice pentru monitorizare și siguranță rutieră, dar și peste 300 de puncte de încărcare a mașinilor electrice și crearea unor perdele forestiere pentru limitarea impactului asupra mediului.

Planul de autostrăzi prins în PNRR, la secțiunea Transporturi.
Planul de autostrăzi prins în PNRR, la secțiunea Transporturi.

Suma solicitată din PNRR pentru proiectele situate pe rețeaua TEN-T este de 2,7 mil. euro fără TVA.

Documentul notează că, potrivit Raportului Forumului Economic din 2019, România se clasează pe locul 119 din 141 de țări analizate în privința calității infrastructurii rutiere.

„De asemenea, România se situează pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește numărul de km de autostradă la 100.000 de locuitori, la sfârșitul anului 2020 doar 910,86 km de rețea de transport rutier de interes național fiind la standarde de autostradă, din totalul de 17.091 km (sursa: EUROSTAT)”, se menționează în secțiunea de transporturi a programului strategic al României.

De precizat că în PNRR infrastructura feroviară are o finanțare prevăzută superioară,

Moldova vrea autostrăzi dar se simte discriminată

Cea mai văduvită regiune din țară la capitolul autostrăzi este cu siguranță Moldova. Se traduce în cei 16 kilometri ai centurii Bacăului, inaugurată în 2020.

Harta de autostrăzi sau segmente de autostradă funcționale în România. În Moldova, povestea se reduce la centura Bacăului, parte a viitoarei A7, Ploiești - Pașcani, prinsă în PNRR. Captură video Moldova vrea autostradă
Harta de autostrăzi sau segmente de autostradă funcționale în România. În Moldova, povestea se reduce la centura Bacăului, parte a viitoarei A7, Ploiești - Pașcani, prinsă în PNRR. Captură video Moldova vrea autostradă

„Am constatat o discriminare constantă a acestei zone, inclusiv strategiile de atragere a banilor europeni mențin disparitățile față de zone mai dezvoltate. Polonia spre exemplu încearcă prin fondurile comunitare tocmai să reducă din diferențe. Cât privește autostrăzile, poate pur și simplu trecerea Carpaților se dovedește un obstacol prea mare, încă”, a comentat George Țurcănașu.

Este cadru universitar la Facultatea de Geografie a Universității Alexandru Ioan Cuza și unul din liderii Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

Alături de grupul Moldova vrea autostradă, dar și de gestul civic al lui Ștefan Mandachi - care a asfaltat simbolic acum 3 ani un metru de autostradă și a declanșat un val de solidaritate națională - Mișcarea din care face parte a reușit cel puțin să creeze o presiune publică. Care începe să dea roade, spune el.

Înclină să creadă că fără acest lobby, autostrada Moldovei, Ploiești - Pașcani A7 (317 km) nu ar fi fost inclusă în PNRR. La fel nici capetele autostrăzii Unirii A8 (318 km) Târgu-Mureș Iași (Târgu-Mureș - Miercurea Nirajului, 24 de kilometri și Leghin - Târgu Neamț, 25 km).

„Prioritară este autostrada A8, care ne-ar conecta practic cu partea de vest a țării și cu Europa. E importantă și A7 pentru legătura cu Bucureștiul. Sunt și lucrări dificile, cu viaducte-tunel, diferențe de nivel. Mult timp am avut impresia că doar am fost duși cu vorba și din păcate nici oamenii care ne reprezintă din teritoriu nu sunt cei mai bine văzuți”, a conchis el.

Geograful a vorbit și despre punctul critic de la Târgu-Frumos, unde este imperioasă găsirea unei soluții tehnice adecvate: „De aici până la Iași e pur și simplu dezastru, adeseori, depășim acea medie de 10.000 de mașini, care impune realizarea unei autostrăzi. Se stă bară la bară zeci de minute și chiar când nu e oră de vârf”, a spus geograful.

George Țurcănașu mai susține că la nivelul Moldovei există o lipsă cruntă de solidaritate, inclusiv între politicieni, primari. Contribuie și asta la lipsa de susținere centrală a proiectelor vitale pentru zonă, crede el.

Lipsă de resurse umane. „Să înființăm SRI, departamentul Transporturi”

Lipsa resursei umane de calitate, în Ministere și în aparatele administrative în general sunt principalele cauze pentru care proiectele mari de infrastructură se derulează extrem de greu, consideră Sorin Ioniță, expert în reforma administrației publice.

„Din păcate e o criză de specialiști, manageri de proiecte mari, se bat și privații pentru ei. Cine să schimbe lucrurile, un ministru care habar nu are ce caută la un anumit portofoliu? Experiența ne arată că reușim să facem unitar doar proiecte punctuale, podul peste Dunăre de la Brăila, de pildă; în rest, câte un tronson de autostradă aici, unul dincolo”, a transmis acesta.

Ideea susținerii transpartinice a proiectelor majore, prioritare și chiar strategice i se pare nerealistă:

„Susținere transpartinică există, însă 'la rele', cînd e vorba de întărirea imunității, sau apărarea unor interese”, a punctat el.

„Cel mai bine funcționează Serviciile. Să înființăm așadar în cadrul SRI un departament de Transporturi, nu e o glumă. Toate proiectele mari să fie tratate ca fiind de siguranță națională. Autostrada cutare de siguranță națională, metroul de siguranță națională”, a sintetizat Sorin Ioniță.

Primul metrou din afara capitalei

La fel ca autostrăzile României și metroul clujean s-a născut dintr-o idee vehiculată multă vreme până când să prindă conturul unor demersuri concrete. După ani de vehiculare a ideii mai degrabă în cheie electorală, în 2019 s-a lansat licitația pentru studiile necesare, finalizate în 2021.

Primarul Emil Boc la semnarea contractului pentru studiile de fezabilitate ale metroului și trenului metropolitan de Cluj.
Primarul Emil Boc la semnarea contractului pentru studiile de fezabilitate ale metroului și trenului metropolitan de Cluj.

Documentația de fezabilitate a fost aprobată în decembrie 2021 de către Guvern.

Licitația pentru proiectarea și realizarea infrastructurii magistralei 1 de metrou ușor Cluj-Napoca - Florești a fost lansată la mijlocul săptămânii trecute de către Primăria clujeană, sub coordonarea Ministerului Transporturilor. Termenul de depunere a ofertelor este 9 mai.

Valoarea estimată a lucrărilor ajunge la 1,35 miliarde de euro, fără TVA, cu o durată de execuție de 96 de luni (8 ani) din momentul adjudecării contractului.

Deși licitația vizează întreaga rută de 21 de kilometri, finanțarea prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - singura certă până în acest moment, de „doar” 300 de milioane de euro fără TVA - vizează doar un prim tronson, de 7,5 km.

Ruta de 21 de kilometri a metroului va străbate orașul de la Est la Vest, până în cea mai mare comună a României, Florești. Ar urma să scoată din trafic 30.000 de mașini.

Viitorul metrou ușor va străbate axa Est-Vest a Clujului, până în Florești, cea mai mare comună a României, cu peste 50.000 de locuitori.
Viitorul metrou ușor va străbate axa Est-Vest a Clujului, până în Florești, cea mai mare comună a României, cu peste 50.000 de locuitori.

„Am considerat important ca toată partea de proiectare să fie făcută unitar, pentru că nu poți proiecta doar 7 sau 9 stații. Este prematur să vorbim despre cum va fi etapizată execuția, asta va depinde și de banii de care vom dispune”, a declarat pentru Europa Liberă viceprimarul Dan Tarcea.

Lansarea licitației pentru metroul ușor de Cluj vine la peste zece ani de când necesitatea unui metrou sau a unui tren suspendat în oraș a fost vehiculată periodic în spațiul public.

Cele 21 de stații au fost deja la baza "botezate".
Cele 21 de stații au fost deja la baza "botezate".

Asta în condițiile în care traficul rutier al Clujului a devenit unul tot mai sufocant de la an la an, cu aproximativ 200.000 de mașini, înmatriculate aici sau care tranzitează constant orașul.

Chiar dacă a pornit cu un ecart și rezerve serioase din partea comunității, metroul a luat vânt în pupă în ultimii ani.

În 2020 a fost semnat contractul pentru studiile de pre-fezabilitate și fezabilitate, finalizate în toamna anului trecut.

Metroul ușor a ajuns singurul proiect major al orașului inclus în forma finală a PNRR, cu o finanțare de 300 de milioane de euro, similară celei prevăzute în program pentru magistrala 4 de metrou Gara de Nord - Filaret, din București.

Trenuri fără mecanic, din 90 în 90 de secunde

Viitoarea magistrală de la Cluj ar urma să aibă 21 de kilometri, cu 19 stații, între viitorul cartier Sopor (unde va fi amplasat și depoul) din estul municipiului și comuna Florești, la Vest.

Trenurile viitorului metrou vor fi complet autonome, nefiind necesară prezența personalului la bord.
Trenurile viitorului metrou vor fi complet autonome, nefiind necesară prezența personalului la bord.

Stațiile viitorului metrou au primit deja denumiri, de la Cosmos, la Europa Unită, de la Țara Moților la Copiilor.

Floreștiul este cea mai mare comună din România, cu peste 50.000 de locuitori, în special familii tinere, care lucrează în municipiu sau ai căror copii studiază aici.

Sectorul de drum național care leagă cele 2 localități este unul din cele mai circulate din România, cu aproape 60.000 de mașini pe zi, mai mult decât volumul de trafic de pe ruta București - Otopeni.

O bună parte a acestora vor fi înlocuite de metrou, ceea ce a reprezentat unul din argumentele forte de fundamentare a proiectului.

La finalizarea integrală, metroul ar urma să transporte între 15.000 - 21.000 de persoane pe oră / sens, cu un număr estimat de 160.000 de călătorii zilnice. Comparabil cu orașe precum Torino sau Toulouse.

Tunelurile vor fi săpate de utilaje autonome

Proiectul va include și tehnologii inovative: utilaje care sapă singure în subteran și trenuri fără mecanic, programate automat, la interval ce poate coborî la 90 de secunde. Trenurile vor avea câte 3 vagoane, cu 51 de metri lungime și o capacitate nominală / maximă de 380 / 540 de persoane.

Valoarea totală a proiectului - cu tot cu partea de garnituri de tren și facilități aferente, nelicitate încă - ajunge la peste 2 miliarde de euro, cu TVA inclus, conform indicatorilor tehnico-economici aprobați la finele anului trecut de Guvernul României.

Ideea realizării infrastructurii pentru un tren urban, supra sau subteran în Cluj-Napoca coboară până în timpul mandatelor fostului primar Gheorghe Funar, edil al orașului până în 2004. Pentru un monorail - tren suspendat, pe o singură lună, ar fi existat un proiect chiar în anii '80.

Discuțiile legate de o soluție macro la problemele Clujului s-au reluat constant după 2010, în special în cursa pentru fotoliul de primar, care a revenit neîntrerupt din 2004 până în prezent PDL / PNL.

În 2015, primarul Emil Boc afirma că trenul suspendat sau metroul ar fi o necesitate pentru Cluj, dar metroul nu este fezabil din cauza costurilor mult prea mari, care ar ajunge la 5 miliarde de euro. Doi ani mai târziu, edilul punea pe tapet posibilitatea ca municipalitatea să se înhame totuși la această investiție, de acea dată estimând costuri doar de ordinul sutelor de milioane de euro.

Un an mai târziu, edilul anunța interesul unei companii japoneze pentru realizarea metroului și bugetarea unor studii de pre-fezabilitate.

„Discuțiile inițiale pe tema metroului nu au fost serioase, ci doar discuții și promisiuni electorale. Faptul că s-au găsit bani pentru un studiu de fezabilitate e un pas clar în față, asta nu înseamnă că banii europeni pentru realizarea efectivă vin imediat”, ne-a declarat fostul parlamentar PSD Horia Nasra, care a inițiat în 2018, ca președinte al organizației județene a formațiunii, o campanie de semnături pentru construirea metroului.

Horia Nasra (în dreapta), fost parlamentar, la lansarea în 2018 a unei campanii de promovare a metroului.
Horia Nasra (în dreapta), fost parlamentar, la lansarea în 2018 a unei campanii de promovare a metroului.

„În absolut toate orașele medii și mari civilizate din UE, cu 700.000 - 800.000 de locuitori sunt rețele de metrou”, a adăugat el, oferind exemplele unor orașe similare chiar și cu populația din prezent a Clujului, precum Bilbao, Rennes, Brescia sau Catania, care dispun de metrou.

Chiar dacă este în primul rând un proiect local-metropolitan, este total legitim, susține el.

„Clujul și-a asumat o formă de a doua capitală a României, există dorința aceasta de a fi un pol al excelenței, în IT, al universităților, al expertizei medicale. Astfel, nu ai cum să nu ai obiective ambițioase. Să nu uităm și că orașul a dat numeroși miniștri, prim-ministru, ultimii doi șefi ai Academiei Române, deci există o forță politică care să facă lobby și să susțină proiectul acesta”, a sintetizat el.

Studii de 7 milioane de euro

Municipalitatea a luat „taurul de coarne” în 2019, când a anunțat lansarea licitației pentru studiile de prefezabilitate și fezabilitate metrou și tren metropolitan, în asociere cu Primăria Florești.

Emil Boc și reprezentantul consorțiului de firme din Frnața, Italia și România, care a realizat studiile pentru metrou.
Emil Boc și reprezentantul consorțiului de firme din Frnața, Italia și România, care a realizat studiile pentru metrou.

Contractul a fost adjudecat chiar la începutul pandemiei, în aprilie 2020, unei asocieri româno-franco-italiene, în baza unui contract în valoare de peste 7 milioane de euro (35 de milioane de lei), fără TVA.

În noiembrie 2021 proiectul final al SF-ului pentru metrou a ajuns pe masa consilierilor locali, fiind aprobat după prezentare detaliată și dezbateri intense.

Ulterior aprobării în Consiliile Locale din Cluj-Napoca și Florești, proiectul a ajuns pe masa comisiilor interministeriale, iar în luna decembrie Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției.

Valoarea estimată a întregului proiect: 2,04 miliarde de euro (10,1 miliarde de lei), cu TVA inclus.

„Număr de mașini scoase zilnic din trafic în urma implementării metroului (2030): 30.000 mașini. Număr de călători transportați zilnic la momentul implementării proiectului (2030): 164.000 călători. Pentru comparație, magistrala 2 de metrou Berceni - Pipera (București) a transportat în 2019 190.000 călători pe zi. Magistrala 2 are 19 km”, sintetiza Emil Boc după aprobarea (link MT) Hotărârii de Guvern.

De aici a fost doar un pas până la lansarea licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor de infrastructură.

„Au fost analizate și alte soluții, aceasta a obținut cel mai mare punctaj”

Din cauza complexității proiectului, derularea procesului de selectare a ofertei câștigătoare a licitației - termenul de depunere este 9 mai - are prevăzută o perioadă de peste un an, a spus pentru Europa Liberă viceprimarul Dan Tarcea.

El a adăugat că chiar dacă „este greu, cu foarte multe detalii”, proiectul unui metrou la Cluj nu este prea îndrăzneț câtă vreme în Londra acesta există de 130 de ani.

„Alții trimit mașini pe Marte și noi nu putem face un metrou?”, Viceprimarul Dan Tarcea
„Alții trimit mașini pe Marte și noi nu putem face un metrou?”, Viceprimarul Dan Tarcea

Provocări precum riscurile de afectare a clădirilor, în special a vestigiilor, au existat în toate orașele care au astăzi metrou, a ținut să sublinieze viceprimarul.

„Important este să fie sursele de finanțare, pentru că sunt suficiente firme în lume care pot face acest obiectiv, nu trebuie să fie neapărat o firmă locală, pentru că nu au această expertiză, nu poate fi o firmă novice”, a menționat el.

Edilul a mai arătat că opțiunea Primăriei pentru metrou vine la recomandarea specialiștilor contractați să analizeze fezabilitatea acestui demers.

„Noi am pus pe masă problema decongestionării traficului și au fost analizate în mod particular cinci soluții: metrou ușor, metrou greu, extinderea liniei de tramvaiul, monorail-ul și extinderea rețelei de autobuze și troleibuze. Dintre toate cel mai mare punctaj cost-beneficiu, dar și din celelalte puncte de vedere, l-a obținut metroul ușor”, a explicat Dan Tarcea.

Soluția extinderii liniei de tramvai spre comuna Florești, vehiculată de unii specialiști, ar fi obținut cel mai mic punctaj, din cauza suprapunerii, cel puțin parțiale, cu traficul auto general dar și al ineficienței de a transporta numere similare de călători.

Ținte greu de atins

Alocarea singurei finanțări concrete de până acum pentru metrou - cele 300 de milioane de euro din PNRR provine din fondul de împrumut cuprins în finanțarea de care beneficiază programului strategic de dezvoltare al României (valoare totală de 29,2 miliarde de euro, din care aproximativ jumătate granturi și cealaltă jumătate fonduri de împrumut).

România a încasat deja primele tranșe din ambele categorii de fonduri, 1,8 miliarde de euro din cel de granturi, în decembrie și 1,9 mld de euro din cel de împrumut.

Alocarea banilor pentru metrou e dependentă de atingerea unor jaloane / ținte fixate pentru 2026, 2024 și chiar finalul acestui an, potrivit datelor disponibile pe portalul de monitorizare a PNRR-ului inițiat de fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

  • Trimestrul 4 din 2022 pentru semnarea contractelor pentru 50% din lucrările la noua linie de metrou
  • Trimestrul 4 - 2023 pentru semnarea tuturor contractelor necesare
  • Trimestrul 4 - 2024 pentru realizarea a 50% din investiții, inclusiv lucrări de rezistență structurală, stații, interstații, tuneluri, galerii și alte construcții.
  • Trimestrul 2 - 2026 pentru finalizarea tuturor lucrărilor la structura principală (lucrări de rezistență structurală, stații, interstații, tuneluri, galerii, alte construcții).

Ce consecințe are nerespectarea jaloanelor

Termenele fixate în PNRR pot părea foarte strânse, în condițiile în care contractul de proiectare și execuție scos la licitație recent ar avea termen de adjudecare vara anului viitor, potrivit Primăriei clujene.

„Nu se dau bani pentru metroul de la Cluj, se alocă tranșe de bani către Guvern. Ce se poate întâmpla dacă nu se îndeplinesc țintele pentru metrou este să se blocheze toată tranșa la nivel de țară. Deci nu se dau bani pe lucrările făcute, ci trebuie să urmărești ca lucrurile să se întâmple conform jaloanelor asumate, iar Ministerele au fixate mecanisme prin care urmăresc stadiul proiectelor”, a declarat pentru Europa Liberă, fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Fostul ministru al Fondurilor European, Cristian Ghinea monitorizează pe un portal lansat anul trecut țintele asumate de România prin PNRR, program pe care l-a negociat la Bruxelles.
Fostul ministru al Fondurilor European, Cristian Ghinea monitorizează pe un portal lansat anul trecut țintele asumate de România prin PNRR, program pe care l-a negociat la Bruxelles.

După ieșirea USR de la guvernare, Cristian Ghinea a lansat un portal de monitorizare a țintelor asumate de România prin PNRR, program pe care l-a negociat la Bruxelles în calitate de ministru al Fondurilor Europene.

Parte a echipei de negociere pentru PNRR-ului la Bruxelles, el a explicat că este de datoria ministerelor coordonatoare ale investițiilor, în colaborare cu cel al Fondurilor Europene, să monitorizeze din scurt evoluția proiectelor, astfel încât virarea de noi tranșe de fonduri să nu fie în pericol.

„E nevoie de cei mai buni experți”

Cristian Ghinea a subliniat e că tocmai pentru a se asigura că banii alocați pot fi cheltuiți și lucrările executate la timp, alocarea inclusiv pentru metroul din Cluj a fost ajustată față de suma de 1 miliard de euro prevăzută la lansarea PNRR-ului de către Guvernul Orban.

În forma aprobată și negociată la Bruxelles proiectul a rămas cu 310 milioane de euro.

„Am ajustat dimensiunea proiectului la capacitatea de a cheltui. Sunt optimist că acești bani pot fi cheltuiți pentru că asta s-a angajat Primăria, i-am cerut la nivel de lună de implementare fiecare parte de construcție”, a spus Cristian Ghinea.

El a subliniat că pentru îndeplinirea la timp a țintelor Primăria clujeană, al cărei angajament ferm a fost cheia includerii în PNRR, trebuie să selecteze cei mai buni experți.

„Toată miza includerii în PNRR a metroului din Cluj ține de niște angajamente pe care Primăria și le-a luat, care înseamnă să se țină de calendar, să angajeze companii mari, eventual din afară, pentru că nu avem în România astfel de expertiză. Ideea e să nu ne zgârcim la sume, cu prețul cel mai mic, rateuri de acest gen, dar nu dau lecții aștept să văd cum merg licitațiile”, a conchis fostul ministru al Fondurilor Europene.

Licitația se poate anula dacă nu sunt fonduri

Pentru licitația de metrou Primăria Cluj-Napoca a fixat prețul ofertei drept criteriu care contează în proporție de 55%, iar cel al propunerii tehnice în proporție de 45 de procente.

Deși prețul cel mai mic păstrează ponderea principală, aceasta a fost mult redusă față de licitațiilor uzuale.

Sursele de finanțare enunțate în anunțul de licitație sunt în special cele europene, din Programele Operaționale de Infrastructură Mare (2014-2020) și Transporturi (2021-2027), respectiv fonduri nerambursabile și rambursabile din PNRR. La acestea se adaugă alocări de la Ministerul Transporturilor și de la bugetele locale din Cluj-Napoca și Florești.

Anunțul de licitație conține însă și o clauză intitulată suspensivă, potrivit căreia „semnarea contractului de proiectare și execuție lucrări se va face numai după semnarea contractului de finanțare (europeană, n.red.)”.

Dacă autoritatea contractantă nu va obține aprobările necesare pentru acordarea finanțărilor și nu va semna contractele aferente, aceasta „își rezervă dreptul de a anula procedura în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare”, precizează reprezentanții Primăriei clujene.

Ofertanții își asumă suportarea prejudiciilor cauzate de anularea procedurii.
Municipalitatea menționează pe de altă parte că perioada estimată pentru aplicarea clauzei este finalul acestui an. În aceste condiții, atragerea de alte fonduri decât cele din PNRR devine urgentă. Asta în condițiile în care programul alocă doar 310 milioane de euro, iar contractul scos la licitație are o valoare de 1,3 miliarde de euro, nefiind împărțit în loturi.

Experților-cheie li se cere 1 sau chiar 2 proiecte similare în portofoliu

Caietul de sarcini fixează în schimb standarde de exigență ridicată pentru 11 experți-cheie. Pe lângă studiile de specialitate solicitate pentru toate pozițiile, managerului de proiect și expertului în execuția de tuneluri i se solicită minimum 2 proiecte similare. Și pentru ceilalți 9 specialiști, de la expert în proiectarea și execuția de structură a stațiilor, la experți în proiectarea și execuția căii de rulare, respectiv în automatizarea traficului, se solicită minim 1 proiect similar în portofoliu.

Documentația de licitație include și vulnerabilitățile proiectului, de la întârzieri de obținere a avizelor necesare, la calamități, dar și riscul proiectării defectuoase, riscul depășirii bugetului prevăzut, apariția unor lucrări neprevăzute.

De asemenea sunt identificate și puncte critice de pe șantier, precum execuția lucrărilor în zone cu risc de alunecări, a siturilor istorice sau în imediata apropiere a altor clădiri.

Licitația, examen serios pentru parcursul metroului

Europa Liberă a solicitat opinia mai multor specialiști, în urbanism, mobilitate și finanțe, legat de perspectivele metroului ușor de Cluj.

Chiar dacă exemplul realizării marilor proiecte de infrastructură din România nu este încurajator, este de dorit ca metroul de Cluj să fie realizat și funcțional în timpul estimat, a spus pentru Europa Liberă decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj, Șerban Țigănaș, fost președinte al Ordinului Arhitecților din România și una din vocile active în spațiul civic.

„Nu mi se pare că momentul lansării acestei licitații de proiectare și execuție este întârziat, dacă studiul de fezabilitate pe care se bazează este bun. Dimpotrivă, cred că studiile de fundamentare pentru un proiect de această complexitate consumă timp și resurse care nu sunt vizibile din public, dar foarte necesare”, a spus el.

Calitatea studiilor realizate se va vedea și în numărul și calitatea participanților, iar licitația în sine este un examen în parcursul metroului.

„Insist asupra importanței acestui moment tocmai pentru că în România nu există o practică curentă a proiectării și realizării de metrouri și exemplele recente din București nu sunt încurajatoare, deci așteptăm un răspuns bun din practica internațională”.

„Beneficiile sunt incontestabile, însă doar în cazul finalizării!”

Există tot mai multe voci care consideră, că în afara asumării politice, sunt numeroase semne de întrebare legate de capacitatea de implementare financiară și logistică a unei investiții de o asemenea anvergură, a afirmat la rândul său decanul Facultății de Geografie din Cluj, Titus Man. El a lucrat ca specialist în proiecte de îmbunătățire a transportului în comun și a mobilității în oraș.

„În cazul finalizării beneficiile sunt incontestabile deoarece va probabil fi cea mai utilizata forma de transport public din prisma capacității de transport/ora. Dar numai in cazul finalizării!”, a afirmat la rândul său Titus Man.

Faptul că orașul ar deveni singurul din afara Bucureștiului cu metrou este un pas logic, întrucât „doar unul dintre polii de creștere naționali cu o zona metropolitană dinamică poate implementa/gestiona o astfel de infrastructură”.

„S-a profitat de o situație, va fi greu de respectat termenele!”

Transformarea metroului dintr-o idee într-un proiect pentru care s-au făcut pași concreți a fost stimulată de posibilitatea accesării de bani din PNRR, a opinat economistul Iosif Pop, manager cu experiență în instituții bancare și financiare, totodată președinte al Consiliului Civic Local.

A fost parte activă în dezbaterile pe temă, organizate la nivel local, dar și la Ministerul Transporturilor.

„S-a încercat o formulă de a profita de o situație, ne înscriem și noi în program, că om vedea după aceea. E foarte greu să îți asumi o asemenea investiție, tehnic și ca timp. Riscul mare este să înceapă și poate să nu termina. Costurile sunt prea mari, să rămânem cu gropile e un cost enorm și cu banii cheltuiți, care sunt și așa împrumutați”, a spus el.

„În București metroul s-a făcut în 15 ani, în sistemul cu comanda, mobilizai câți oameni aveai, aduceai utilajele de care aveai nevoie, nu se punea problema că nu ai susținerea financiară sau politică. Iar aici simțul meu este că se hazardează Clujul”, a conchis el.

Țară în service | Câteva date despre cum ar face Armata Română față unei invazii

Potrivit experților consultați de Europa Liberă, dotările tehnice ale Ministerului Apărării ar face față cu greu unui conflict armat. Apartenența la NATO pare să fie cartea pe care mizează responsabilii din domeniul Apărării - de la Președinte la miniștrii și capii Armatei.

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a modificat deja fața Europei. A schimbat inclusiv strategia forțelor militare NATO din Europa de Est și nu numai. Până pe 24 februarie, armata română era antrenată să intervină, să răspundă preventiv într-o zonă de conflict, fie ea internă sau externă.

După invazia din Ucraina ordonată de Vladimir Putin, coordonarea forțelor armate din Europa Centrală și de Est va avea în vedere și răspunsul militar masiv la o invazie la scară largă, susțin experții în domeniu.

Armata Română a suferit numeroase schimbări după Revoluția din 1989. „Ca organizare, pregătire, strategie, se poate spune că suntem o armată a Alianței Nord Atlantice (n.r. - NATO). Dacă e să privesc pregătirea oamenilor, pot spune că Armata Română nu are nimic de-a face cu principiile sovietice. Dacă este să mă uit însă la dotări, la blindate, tancuri, nave, multe amintesc de trecut”, punctează chiar de la începutul interviului acordat Europei Libere, expertul în securitate națională, Claudiu Degeratu.

Transformarea Armatei Române, uneori lentă dacă este vorba de dotări, a fost influențată de trei momente importante. Evenimentele care au schimbat fața forțelor militare române, cel puțin din punct de vedere al pregătirii personalului, sunt următoarele:

  • În 2004, admiterea României în NATO este acceptată de toți membrii Alianței. Încă din 1993, președintele de atunci, Ion Iliescu, a transmis oficial Alianței Nord Atlantice că România dorește să devină stat membru. Practic, de 29 de ani Armata Română este organizată după principiile moderne ale Alianței Nord-Atlantice și ale Statelor Unite, cea mai importantă putere militară de pe glob în acest moment.
  • Din 1999, înainte ca România să fie membră NATO, Armata Română participă la exerciții și intervenții militare sub steagul unor misiuni internaționale. „Acest lucru a adus soldaților experiență de front, dar și deprinderi de luptă în interiorul mecanismelor de acțiune comune. La aceste misiuni internaționale au participat peste 15.000 de soldați. Activi sau în rezervă, aceasta înseamnă „15.000 de oameni care au fost într-un război, oameni care se gândeau că arma îi poate ține în viață sau nu încă o zi”, ne povestește și sublocotenentul (în retragere) Marius Apostol, președintele unei organizații a veteranilor de pe front (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir”). Cele mai importante misiuni armate la care a participat România în cele trei decenii de candidatură și apartenență la NATO au fost cele din fosta Iugoslavie, Irak și Afganistan.
  • Din 2018, România - ca orice stat membru NATO - și-a asumat (din nou) angajamentul de a aloca armatei proprii minimum 2% din Produsul Intern Brut (PIB). A fost rezultatul insistenței președintelui SUA de atunci, Donald Trump, ca Europa să-și finanțeze și singură apărarea, potrivit tratatului, nu să se bazeze pe forța militară a Statelor Unite. În septembrie 2014, în Țara Galilor/Marea Britanie, a fost semnat acordul privind alocările bugetare minime de 2% din PIB din fiecare stat membru al Alianței. Din acel moment, Armata Română a înregistrat și un salt al dotărilor de echipamente, cel puțin al contractelor semnate.

Rusia vede în România un inamic

Aderarea la NATO a făcut ca Româna sa devină și o țintă a atacurilor verbale și a amenințărilor oficialilor de la Moscova. Încă din 2010, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a răspuns afirmativ la invitația SUA de a amplasa instalații terestre antirachetă SM-3 în România pentru a proteja Europa de pericole externe.

În 2013 a început lucrările de construcție și după acest moment a început un adevărat război rece al declarațiilor între Rusia și Statele Unite, respectiv NATO, care privea și România.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (centru), a participat în 2016 la inaugurarea instalației de la Deveselu
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (centru), a participat în 2016 la inaugurarea instalației de la Deveselu

Aceasta pentru că din 2013 au început lucrările la Deveselu, județul Olt, la așa-numitul Scut Antirachetă al NATO. Instalație militară, dată în folosință în 2016, are ca scop să intercepteze rapid rachetele cu rază medie - cu încărcătură nucleară sau nu - lansate din afara Europei, așa cum s-a exprimat la inaugurare Jens Stoltenberg (secretarul general al NATO).

De atunci, Vladimir Putin a amenințat frecvent România și Polonia (cele două state au astfel de scuturi antirachetă apropiate de Rusia) pentru faptul că instalațiile defensive sunt în opinia sa echipamente militare ofensive prin care s-ar putea bombarda Moscova.

În mai 2016, președintele Rusiei declara, într-o vizită la Atena, că Romania și Polonia s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor rusești. „Dacă ieri în aceste zone din Romania oamenii pur si simplu nu știau ce înseamnă să fii în raza de acțiune, de astăzi suntem forțați să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea", a spus Putin acum aproape șase ani.

„În România și Polonia sunt dislocate scuturile, iar acestea pot ține rachete Tomahawk. În scenariul acesta amenințările cresc exponențial și există riscul unui atac spontan împotriva noastră, cu rachete îndreptate către dușmanul NATO”, a spus Putin, într-un lung discurs televizat în luna din 21 februarie 2022, cu trei zile înainte de invadarea Ucrainei.

De altfel, ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, declara într-un interviu acordat în 2020 că între amplasarea scutului de la Deveselu și politica Rusiei în Ucraina este o legătură directă.

Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România, nu s-a sfiit niciodată să atace în declarațiile sale România, NATO și SUA.
Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România, nu s-a sfiit niciodată să atace în declarațiile sale România, NATO și SUA.

„Ce a fost mai întâi scutul sau activitatea din Ucraina, din Crimea și alte zone cu populație rusă? Mai întâi a fost scutul de la Deveselu, apoi a fost acțiunea din Ucraina. Rusia s-a apărat la amenințări”, spunea ambasadorul. Kuzmin pretindea că Deveselu este cauza, iar conflictul din Ucraina este efectul amplasării scutului anti-rachetă din România.

Declarația venea după ce Crimeea a fost anexată de Rusia în 2014 printr-o decizie unilaterală și în urma unui referendum controversat, iar forțele militare rusești au susținut fățiș forțele separatiste din Lugansk și Donețk.

Forțele armatei române: 70.000 militari activi

Prin urmare, încă de la primele semnale îngrijorătoare transmise de Kremlin, adică din 2013, Armata Română a început să se pregătească pentru a răspunde unor provocări din partea Rusiei, explică expertul militar Hari Bucur-Marcu. Acesta este ofițer de aviație. Ultima funcție deținută ca ofițer activ a fost șeful Serviciului Strategii de Apărare, la Statul Major General, J-5. În perioada 1990 - 2003 a fost responsabil de, sau s-a implicat în aspecte esențiale ale reformei Armatei României.

Conform datelor obținute de Europa Liberă de la Ministerul Apărării Naționale, dacă înainte de Revoluție, armata României număra peste 300.000 de oameni, stagiul militar fiind obligatoriu, acum armata activă numără în jur de 70.000 de oameni. Potrivit Military Balance 2021 realizat de IISS (Institutul Internațional pentru Studii Strategice) România are în prezent numai 68.500 de militari activi. Aceștia sunt împărțiți astfel:

  • Forțe Terestre: 35.800;
  • Forțe Navale: 5.500;
  • Forțe Aeriene: 10.700;
  • Forțe compozite: 16.500;

Lor li se adaugă un număr de 57.000 de forțe paramilitare, în principal Jandarmerie, unități speciale ale Poliției sau ale serviciilor de informații. Forțele militare în rezervă sunt și ele estimate la un efectiv de 53.000 de oameni.

Armata Română ar avea la dispoziție 70.000 de militari și ofițeri profesioniști.
Armata Română ar avea la dispoziție 70.000 de militari și ofițeri profesioniști.

Rezultă că forțele militare profesioniste - pe care România se poate baza în cazul unui conflict - se ridică la 178.000 de oameni, incluzând aici atât militari activi și în rezervă, cât și forțele paramilitare.

Spre comparație, jurnalistul ucrainean Illia Ponomarenko, de la Kyiv Independent, notează faptul că forțele armate din Ucraina au reușit în această săptămână să mobilizeze întreg personalul posibil al Armatei Ucrainene. Jurnalistul, specializat în domeniul Apărării, menționa astfel 200.000 de oameni care ar lupta împotriva invaziei rusești, la o populație de 44 de milioane de locuitori. Aceasta în condițiile în care Rusia a dislocat pentru războiul din Ucraina peste 150.000 de militari.

E de remarcat că populația Ucrainei este de mai mult de două ori mai numeroasă decât cea a României, iar forțele militare, deși similare numeric, înregistrează cel puțin un avantaj în dreptul României - tehnicile și instrucția de tip occidental. În timp ce, spun experții, tradiția militară sovietică a fost cultivată în Ucraina și după căderea Cortinei de Fier și dezmembrarea URSS.

Uman, România stă mai bine

Expertul Claudiu Degeratu susține că din punct de vedere al personalului, Armata Română se află într-o situație relativ bună.

„Sunt în jur de 10.000-15.000 de militari care au participat la exerciții și în teatre de război, în misiuni internaționale. Acești oameni pot face față oricând unui conflict. Dacă este să ne uităm doar la număr și la pregătire, eu cred că Armata Română stă bine sau măcar acceptabil”, precizează specialistul Claudiu Degeratu.

Aceeași opinie o exprimă și caporalul Marius Apostol, veteran în teatrele de operațiuni din Afganistan și președintele unei organizații de profil.

„Pe front nu cred că se poate face o diferență dintre soldatul român și cel american, atunci când vine vorba de pregătire. Noi eram chiar respectați de americani pentru faptul că ne descurcam în condiții la fel de grele fără să avem echipamentul lor modern”, ne spune acesta.

Cum sunt organizate forțele armate române

  • Companie: între 100 și 200 de persoane; ​
  • Batalion: între 500 și 1.000 de persoane; ​
  • Brigadă: între 3.000 și 5.000 de persoane; ​
  • Divizie: între 15.000 și 20.000 de persoane; ​
  • Corp de armată: între 50.000 și 100.000 de persoane;

Poate pe lângă forțele armatei autohtone, mai trebuie aminte și Forța Aliată din România (armata NATO).

Canada asigură un detașament de poliție aeriană în cadrul Alianței Nord Atlantice (NATO) cu 135 militari și 6 avioane de vânătoare Hornet. Polonia are o companie de infanterie mecanizată.

În plus, din 2 februarie 2022, SUA a decis să trimită 1.000 de soldați americani care fac parte dintr-un regiment de infanterie Stryker. Pe 25 februarie și Emmanuel Macron, președintele Franței, a anunțat că vă trimite un contingent de 500 de militari în România, pentru a întări frontiera NATO din Est după ce Putin invadase Ucraina cu o zi înainte.

Bazele militare în care există soldați străini sunt cele de la Deveselu (acolo unde este instalat sistemul Aegis Ashore - Scutul Antirachetă), Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

Noua specie de soldat: rezervistul voluntar

Din 2015, a fost aprobată în România o legea care a permis apariția unei noi categorii de militari: rezerviștii voluntari.

Mai exact, o persoană între 18 și 55 de ani poate semna cu MApN un contract valabil pe o perioadă de trei ani. În acest interval participă la perioade de instrucții care pot dura până la 60 de zile. Când nu participă la instrucție, rezerviștii militari se pot dedica altor activități, fără obligații suplimentare față de armată.

În cei trei ani, aceștia sunt plătiți cu soldă întreagă în timpul perioadei de instrucție și cu 30% din soldă când stau acasă. Solda întreagă a unui militar este undeva la 2.300 de lei pe lună, fără indemnizații și alte venituri suplimentare. 30% din această sumă ar însemna aproape 700 de lei.

Cu toate acestea, în primii ani de la aplicarea acestui proiect, sub 1.000 de persoane s-au înscris în acest program. Prima promoție a fost consemnată în 2018, este vorba de a Batalionul 1 Instrucție Olt, din Caracal.

Antrenamente ale unor voluntari care doresc să aibă statut de soldat.
Antrenamente ale unor voluntari care doresc să aibă statut de soldat.

„Recruții au învățat regulamente militare, au executat trageri cu armamentul specific unității – pistolul mitralieră, pușcă, AG-7, mitralieră de companie – și-au format deprinderi de folosire a echipamentelor genistice, de protecție individuală și de acordare a primului ajutor”, ne-au explicat reprezentanții MApN.

Totodată, nu au lipsit din programul lor instrucția de front, educația fizică militară, lupta corp la corp și altele.

Soldatul rezervist voluntar Laurențiu Nițu a aflat de acest curs din mass-media. „Am fost foarte curios să văd despre ce este vorba. Probele sportive nu au fost foarte grele. Și un om cu mai puțină pregătire le poate trece”, spune acesta. Laurențiu are 39 de ani, a făcut sport, a lucrat ca șofer și acum este instructor de educație fizică. Este căsătorit, are doi copii, iar cel mare, de zece ani, își dorește să devină militar.

Soldele lunare încasate în Armata Română

Un soldat profesionist (SGP, soldat gradat profesionist, în termenii militari) primește în mână în 2022, între 1.839 și 4.117 de lei, conform contractelor de muncă.

Ofițerii câștigă mai mult, între 2.443 și 11.576 de lei, pentru o funcție fără comandă, în timp ce, pentru cei care au posturi cu comandă, sumele se încadrează între 2.733 și 18.142 de lei, potrivit datelor MApN.

Șeful Armatei, șeful Statului Major General câștigă o soldă de funcție de 10.880 de lei, care înseamnă de peste patru ori Salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în România, conform legislației salarizării personalului militar

Funcționari publici angajați în MApN câștigă, pentru o funcție fără comandă, între 2.839 și 8.195 de lei. Pentru o funcție cu comandă primesc între 6.436 și 12.641 de lei, sume nete

Privește personal civil contractual (PCC), sumele primite în mână au fost, pentru funcții fără comandă, de la un minimum de 1.623 la 7.736 de lei, iar pentru cele cu comandă, de la 2.463 la 12.776 de lei.

În ceea ce privește cei 1.800 de generali activi și în rezervă pe care îi are România, pensiile lunare ale acestora se ridică la o sumă de aproape 4 milioane de euro, aproape 50 de milioane de euro pe an.

Dotările Armatei: 10.000 de piese de echipament, vechi și foarte vechi

Dacă din punct de vedere al forței umane Armata Română ar sta bine, din punct de vedere tehnic, lucrurile nu stau chiar așa. Conform datelor obținute de la Ministerul Apărării Naționale, principalele dotări și echipamentele militare pe care Armata Română le deține sunt:

Infanteria blindată:

  • 377 de tancuri,
  • 785 de transportoare blindate,
  • 480 de vehicule utilitare blindate,
  • 109 de vehicule NBC (nuclear, biologic, chimic),
  • 60 de vehicule blindate de patrulare.
Military parade organized on December 1, on the occasion of celebrating the National Day of Romania, at the Arc de Triumph in Bucharest.
Military parade organized on December 1, on the occasion of celebrating the National Day of Romania, at the Arc de Triumph in Bucharest.

Dotări anti-tanc:

  • 158 autopropulsate, sisteme anti-tanc portabile Spike,
  • 23 autopropulsate anti-tanc de calibru 100 mm și 218 tunuri remorcate de 100 mm

Artilerie, 1.118 piese:

  • 40 autopropulsate de calibru 122 mm,
  • 47 tractate ( calibru 122 și 152 mm), 188 lansatoare rachete multiple 122 mm,
  • 443 mortiere (calibrul 82 și 120 mm)

Apărare antiaeriană:

  • 96 rachete suprafață-aer,
  • peste 65 de tunuri antiaeriene

Forțele Navale:

  • 3 fregate,
  • 4 corvete,
  • 3 nave de patrulare rapide dotate cu rachete,
  • 3 nave de patrulare rapide dotate cu torpile,
  • 8 nave de patrulare rapide pe râuri

Forțele Aeriene:

  • Avioane de vânătoare: 2 escadrile MiG -21 Lancer C și o escadrilă escadrilă F16 – A
Aviația are doar 17 avioane F16 care ar putea față unui conflict. MIG-urile vechi se prăbușesc anual, așa cum s-a întâmplat de curând
Aviația are doar 17 avioane F16 care ar putea față unui conflict. MIG-urile vechi se prăbușesc anual, așa cum s-a întâmplat de curând
  • Avioane de atac: o escadrilă IAR-99 Șoim;
  • Avioane de transport: o escadrilă An-30 și C-27 Spartan și o escadrilă C130B Hercules;
  • Elicoptere de transport: două escadrile multirol IAR Puma Socat, două escadrile SA 330 Puma;

Conform datelor obținute de Europa Liberă, Armata Română deține peste 10.000 de echipamente militare.

Dotările sunt veriga slabă

Expertul în domeniul Apărării, Claudiu Degeratu, explică faptul că puține dintre aceste echipamente ar face față unei invazii.

„Noi nu avem forțe navale, nici avioane de vânătoare nu avem, în afara de cele câteva (n.r. - 17) avioane F-16. Din punct de vedere al dotărilor cu siguranță nu stăm bine și cu greu am față față unei invazii”, a precizat Claudiu Degeratu pentru Europa Liberă.

„S-a plecat de foarte jos: echipamentele mai datează încă, în majoritate, din epoca comunistă. Și doar o parte din efective – cea desemnată a activa în componența NATO – are și pregătirea de luptă necesară”, mai adaugă Claudiu Degeratu.

Cum se împart banii Apărării; cei mai mulți, spre salarii și pensii

Conform datelor puse la dispoziție de MApN, în 2022 va fi al cincilea an în care bugetul de stat va asigura peste 2% din PIB pentru Apărare. 2% din PIB însemnă anual în jur de 22 miliarde de lei/4,5 miliarde de euro, bani care au fost cheltuiți de MApN.

Spre exemplu, anul trecut s-au cheltuit 23 de miliarde de lei, iar în 2020 - 22 de miliarde de lei. Anul acesta, 2022, sumele prognozate în februarie trec de 22 de miliarde și ating 2,04% din PIB.

Armata Română numără are 1.800 de generali care au venituri de 4-5 ori mai mare decât a unui militar care a fost pe front. Solda lunară a unui soldat este de 3.000 de lei, iar a unui ofițer de 3.700 de lei
Armata Română numără are 1.800 de generali care au venituri de 4-5 ori mai mare decât a unui militar care a fost pe front. Solda lunară a unui soldat este de 3.000 de lei, iar a unui ofițer de 3.700 de lei

După izbucnirea războiului, președintele Klaus Iohannis a anunțat că bugetul MApN va fi suplimentat până la aproape 2,5% din PIB. Se pare că decizia a fost luată la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 10 martie. Majorarea de la 2% la 2,5% înseamnă un plus de un miliard de euro. Nu e clar însă de când anume se va aplica.

Bugetul Ministerului Apărării, cele 4,5 miliarde de euro asigurate anual în ultimii ani, se împarte astfel:

  • minimum 1,4 miliarde de euro - salarii și asigurări sociale;
  • 500 de milioane de euro pe infrastructură, este vorba de poligoane și cazărmi;
  • 1 miliard de euro de cheltuieli cu dotările și întreținerea lor (echipamente pentru militari și echipamentele militare - de la tancuri până la avioane);
  • 1,5 miliarde de euro pentru achiziții de echipamente militare la standarde NATO.

Mai trebuie precizat aici că din datele obținute de la MApN, o sumă de 1,5 miliarde de lei /300 de milioane de euro din acest buget este investită în industria militară autohtonă.

„Un deceniu de apartenență la NATO nu a împiedicat bugetele Armatei să se ducă preponderent pe salarii, pensii și de nevoile armatei sale speciale: în jur de 1800 de generali activi sau în rezervă pe care-i are România postcomunistă. Armată de generali ce crește permanent la fiecare 1 decembrie prin decret prezidențial”, mai atrag atenția reprezentanții Expert Forum.

Cheltuielile statului român cu Armata s-au dublat din 2016 în 2020, ajungând în 2021 să depășească 22 de miliarde de lei (peste 4,5 miliarde de euro).

Ce vrea să mai cumpere Armata Română

Claudiu Degeratu susține că echipamentele militare pentru care România a încheiat contracte sau a început să organizeze licitații internaționale după 2020 pot face unei eventuale invazii. Important este ca acestea să fie finalizate.

La finalul anului 2021, Armata a anunțat că va cumpăra 32 de aparate F-16 second-hand, modernizate, din Norvegia. Costul avioanelor, plus modernizarea, ar urma să depășească 450 de milioane de euro.

Un avion F16 decolează de la baza din Câmpia Turzii
Un avion F16 decolează de la baza din Câmpia Turzii

Sistemele de apărare antiaeriană cu rachete sol-aer Patriot au fost achiziționate direct de la Guvernul SUA în schimbul a 3,9 miliarde dolari. Sistemele sunt create de e la compania americană Raytheon. Armata română a primit în 2020 primul din cel 7 sisteme comandate. Restul vor veni în perioada 2024-2026.

Transportoarele blindate Piranha V au început să fie livrate din 2020 în baza unui contract de 895 de milioane de euro. 227 de transportoare blindate ar urmă să intre în dotarea armatei.

Sisteme lansatoare multiple (3 bucăți) de rachete sol-sol cu bătaie mare (54 de bucăți) HIMARS, achiziționate direct prin Guvernul SUA de la compania Lockheed Martin. Instalațiile militare vor costa România 1,5 miliarde de euro. Primul sistem a sosit în România în februarie 2021, restul fiind așteptate până în decembrie 2023.

Contractul de dotare a Forțelor Navale cu patru corvete, decis în 2018. Navele ar urma să fie gata între 3 și 7 ani de la semnarea contractului. Înțelegerea contractuală între statul român și compania franceză care urma să producă navele nu a fost semnat încă și riscă să fie anulat.

Baterie de rachete Patriot au început să intre în dotarea Armatei Române
Baterie de rachete Patriot au început să intre în dotarea Armatei Române

Sistemele de rachete anti-navă sunt programate să ajungă în România la finele lui 2024. În aprilie 2021, a fost încheiat acordul guvernamental cu americanii de la Raytheon, pentru patru sisteme de rachete anti-navă, în valoare de circa 340 de milioane de dolari.

Sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD (rachete cu rază mică și foarte mică de acțiune împotriva aparatelor de zbor), program prioritar pentru Armată care nu este demarat. Cele 27 de sisteme solicitate de România au fost evaluate inițial la 2,1 miliarde de euro, fără TVA, însă din cauza întârzierilor, Apărarea a cerut în 2020 Parlamentului să aprobe reevaluarea programului la 2,7 miliarde de euro.

Schimbarea de strategie provocată de regimul Putin

Expertul în securitate națională, Cătălin Degeratu, spune că după anexarea Crimeei, în 2014, strategiile militare au început să se schimbe. Responsabilitatea aparține în principal Rusiei, inclusiv când vine vorba de România.

Schimbările de strategie militară în regiune au început să fie vizibile după 2014, odată ce Rusia a anexat Crimeea și a sprijinit deschis conflictele separatiste din estul Ucrainei. „Prognoza privind schimbarea strategiilor militare au apărut în 2014. Acum, după războiul din Ucraina este clar că armata NATO nu trebuie doar să respingă un atac punctual, ci și să se pregătească să facă față unei invazii la scară largă”, stabilește Cătălin Degeratu punctul de plecare al discuției.

La rândul său, Hari Bucur-Marcu crede că atunci când vorbim despre o invazie, nu e cazul să ne gândim la invaziile din cele două războaie mondiale din secolul trecut.

„Nu se mai poate ocupa o țară de dimensiuni însemnate pentru că nu mai există armată de un milion de oameni care pleacă la război, așa cum era înainte. Vedeți și Rusia, care este o putere militară și o populație de 140 de milioane, a adunat de-abia vreo 180.000 de oameni pe care i-a trimis în Ucraina. Armata România a început să se pregătească de câțiva ani să respingă un atac din partea Rusiei”, este opinia lui Hari Bucur-Marcu.

Cu toate acestea, specialistul în securitate militară concluzionează răspicat: „România nu se poate apăra de una singură în fața unei invazii rusești. Probabil ar reuși să facă mai puțin decât armata ucraineană”. „În schimb, noi suntem parte a NATO. Raportul de forțe dintre NATO și Rusia este de 10 la 1 în favoarea Alianței”, conchide Hari Bucur-Marcu.

Țară în service | Cum au dispărut sturionii de 200 de milioane de euro din Dunăre

Pescarii români au ajuns să ceară despăgubiri și ajutoare de stat pentru că de 17 ani nu mai pot prinde legal sturioni din cauza prohibiției impuse pentru a nu se ajunge la dispariția speciilor.

România a început acum două decenii un program masiv de repopulare a Dunării și brațelor Deltei cu sturioni (morun, păstruga, nisetru, cega), după ce în perioada comunistă aceștia ajunseseră la limita dispariției. Demersul s-a dovedit un eșec.

Cu bani europeni, s-a cumpărat puiet în valoare de 18 milioane de euro. Dacă 50% din sturioni ar fi ajuns la maturitate, proces care durează minimum zece ani, peștele ar fi valorat acum peste 200 de milioane de euro, conform specialiștilor.

Ministerul Mediului și organizațiile de profil au constatat însă, după 2020, că rezerva de sturioni din Dunăre este, da fapt, la fel de mică ca acum 17 ani, când pescuitul a fost interzis. Din acest motiv prohibiția a fost extinsă pe termen nelimitat.

În acest interval, câteva firme și asociații au avut totuși permise speciale pentru a pescui sturioni. Derogările erau motivate prin scopuri științifice și de repopulare a fermelor de acvacultură care cresc speciile ce produc icre negre.

Reducerea populației de sturioni din Dunăre, care a atras apoi prohibiția, a stârnit nemulțumirea celor care trăiesc din pescuit.

Pescarii acuză că Ministerul Mediului i-a „condamnat la sărăcie”. Aceasta pentru că numărul tot mai mic de exemplare de sturioni din Dunăre și Deltă a determinat autoritățile din România să interzică pescuitul și comercializarea sturionilor sălbatici în ultimii aproape 17 ani.

Decizia benefică teoretic naturii i-a afectat pe pescari. Acești spun că nu înțeleg ce rost a avut prohibiția din ultimii 17 ani, dacă Dunărea nu a fost repopulată cu sturioni.

50 de pescari din zona Deltei cer în instanță ridicarea prohibiției la sturioni.
50 de pescari din zona Deltei cer în instanță ridicarea prohibiției la sturioni.

„Eu sunt pescar de 30 de ani, pescar profesionist. Am învățat meseria asta de la tatăl meu, și el a fost pescar toată viața. Țin minte când eram mic, mergeam la pescuit de nisetru, morun. Prindeam 2-3 pești de peste 100 de kilograme și eram asigurați pentru șase luni. Avem carne și obțineam și bani din vânzarea unei părți din pește, iar dacă găseam și icre, totul era și mai bine”, povestește Alexandru Dondre pentru Europa Liberă.

Disperați că nu își mai pot întreține familiile, 50 de pescari au dat în judecată Ministerul Mediului în urmă cu un an, cerând să fie permisă capturarea acestor specii. Procesul se judecă la Tribunalul Tulcea.

Ce sunt sturionii

STURIÓN, sturioni, s. m. (La pl.) Ordin de pești răpitori marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor; (și la sg.) pește din acest ordin. - dexonline.ro

Pescarii susțin, în documentele trimise în instanță și consultate de Europa Liberă, că autoritățile nu pot lua această decizie - interzicerea pescuitului la sturioni pe termen nelimitat - fără să acorde compensații pescarilor. Aceasta și pentru că oricum capturarea sturionilor a fost interzisă în ultimii 17 ani, tocmai pentru ca autoritățile să repopuleze Dunărea și Delta.

În apele dulci ale Dunării trăiesc patru specii de sturioni: morun, păstruga, nisetru, cega. Specii rare care au nevoie de 10-15 ani ca să ajungă la maturitate, să se reproducă și să producă icre negre. Doar cega are nevoie uneori doar de cinci ani. Odată ajuns la maturitate, un exemplar trece de 100 de kilograme și poate ajunge ușor și 250-400 de kilograme.

La limita dispariției

Pescuitul excesiv al acestor pești a început în perioada comunistă și a continuat în primul deceniu de după Revoluție. Până în anii 1990, România era pe locul 3 în lume la exportul de caviar, după Rusia și Iran.

În perioada comunistă erau pescuite anual puțin peste o mie de tone de sturioni, iar exportul de icre negre ajungea și spre 50.000 de kilograme anual. Primii ani de capitalism au fost un dezastru pentru aceste specii, care au fost braconate masiv pentru profitul rapid.

Un kilogram de caviar ajungea atunci la peste 5.000 de dolari (acum sare și de 10.000 de euro). Este vorba de produse provenite de la specii sălbatice.

„În urma supra-pescuitului în perioada 1990 – 2000, a reducerii unor habitate esențiale de reproducere și hrănire a puilor prin bararea Dunării la Porțile de Fier (n.r. - investiție finalizată în 1972) și degradării calității mediului lor de viață din Dunăre și mare, toate speciile de sturioni din Dunărea inferioară sunt considerate amenințate și pe cale de dispariție”, ne-a explicat specialistul Marian Paraschiv, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Centrul universitar din sud-estul țării a fost implicat în ultimii ani în mai multe proiecte de repopulare și monitorizare a speciilor de sturioni din Dunăre.

Pentru a preveni dispariția totală a acestor specii din bazinul Dunării Inferioare, cursul fluviului de după Porțile de Fier, autoritățile din România au apelat la prohibiție. În 2006, s-a interzis pescuitul sturionilor pentru zece ani.

În 2016, decizia a fost prelungită încă cinci ani. În 2021, prohibiția a fost prelungită pe termen nedeterminat. Decizia implică faptul că atât pescuitul, cât și comercializarea speciilor sălbatice de sturioni să fie considerate ilegale.

Bani din apă dulce

Valoarea economică reprezintă principalul motiv pentru declinul dramatic al sturionilor atât din Dunăre, cât și la nivel mondial. Sturionii sunt specii de apă dulce cu o carne apreciată de gurmanzi, a căror exemplare ajung să cântărească și câteva sute de kilograme. În plus, femelele produc celebrul caviar (icre negre).

Caviarul reprezintă ouăle nefertilizate de sturioni. De obicei, acestea sunt recoltate de la femele de sturioni ucise înainte ca ouăle să se spargă.

România și statele din spațiul ex-sovietic sunt considerate de activiștii de mediu surse importante ale comerțului ilegal cu sturioni.
România și statele din spațiul ex-sovietic sunt considerate de activiștii de mediu surse importante ale comerțului ilegal cu sturioni.

Pescuitul excesiv început în perioada comunistă și continuat apoi după 1989 a făcut că la începutul anilor 2000 să fie raportate capturi de sub zece exemplare mature din apele Dunării și a Deltei.

Sesizările de la organizațiile de mediu au determinat autoritățile din România să interzică din 2006 pescuitul și comerțul cu sturioni crescuți în sălbăticie.

Din acel moment, în România s-au putut valorifica doar exemplare crescute în acvacultură, în ferme piscicole. În România, sturionii sunt crescuți pentru icrele lor în 40 de ferme. Perlele negre ale gastronomiei sunt recoltate însă abia după șapte ani, cât durează până când un peștele ajunge la maturitate și poate să producă celebrul caviar.

Repopularea

Decizia de impunere a prohibiție din 2006 a fost luată de Ministerul Mediului și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA, instituție din subordinea Ministerului Agriculturii) în urma unei recomandări CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora / Convenția asupra Comerțului Internațional cu Specii în pericol din faune și flora sălbatică).

La recomandarea Uniunii Europene, după prohibiție s-a început repopularea Dunării și a Deltei cu puiet de sturion. Statul român și UE au cheltuit doar până în anul 2015 aproape 20 milioane euro pentru repopularea cu sturioni a Dunării.

În acest interval (2006-2015) aproape trei milioane de pui de sturion, în special morun și nisetru, au fost eliberați în sălbăticie, inclusiv 20.000 de nisetri puși la dispoziție de WWF (World Wildlife Fund).

În Europa se poate consuma doar carne de sturion și icre negre de la exemplare crescute în captivitate, în ferme de acvacultură.
În Europa se poate consuma doar carne de sturion și icre negre de la exemplare crescute în captivitate, în ferme de acvacultură.

După 2015 s-au mai investit anual - din surse de la bugetul de stat, donații sau finanțări europene - încă șapte milioane de euro, conform datelor obținute de Europa Liberă.

O mare parte din repopularea Dunării cu sturioni s-a făcut printr-un proiect în care a fost implicată și ferma de acvacultură din Tămădău, județul Călărași. Unitatea este deținută de Robert Răduță, unul dintre cei mai importanți investitori în acvacultură.

Robert Răduță a început să fie cunoscut în mediul de afaceri românesc după ce a reușit să concesioneze lacul de la Sărulești, care, datorită exemplarelor mari de crap, sărite de 30 de kilograme, a permis organizarea, în România, a primului campionat mondial de pescuit la crap. I

La fermă erau aduși sturioni sălbatici, de peste 100 de kilograme, recoltați din Dunăre, care erau ținuți în bazine speciale până la reproducere. După ce icrele erau depuse și fecundate, reproducătorii erau eliberați din nou în Dunăre, după ce, inițial, le erau atașate sisteme de urmărire prin GPS.

În acest fel, cercetătorii europeni puteau urmări, prin satelit, migrația acestor pești aflați pe cale de dispariție.

Ulterior, puii de sturion sălbatic erau crescuți în captivitate, iar o parte dintre aceștia, în jur de 150.000, urmau, conform contractului, să fie eliberați în mediul natural pentru repopulare.

Eșecul

Un raport din 2020 al Institutului Național de Cercetare- Dezvoltare „Delta Dunării” (INCDD) din Tulcea considera că acest declin dramatic al populației de sturioni din anii anteriori prohibiției nu a fost oprit în totalitate. Declinul e cauzat de „îndelunga exploatare exagerată, reducerea habitatului, dar și de durata de viață și ciclul lung de reproducere a peștilor”.

Potrivit studiului INCDD, populația de păstrugă și de morun a crescut după interzicerea pescuitului și după repopulare, iar cercetătorii afirmă că înmulțirea pe cale naturală există încă la „cote semnificative “. Nisetrul însă, nu pare a depune icre în sălbăticie.

Potrivit unor estimări din acest studiu, numai 1% dintre sturionii care populau pe vremuri apele Dunării înoată acum în sălbăticie.

Programele de repopulare a Dunării cu sturion sunt considerate de specialiști un eșec.
Programele de repopulare a Dunării cu sturion sunt considerate de specialiști un eșec.

Cercetătorii de la INCDDD aveau probe că sunt încă șase specii de sturioni în Dunăre.

Morunul, păstruga și nisetrul se află pe lista speciilor amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.

Cega se numără printre speciile amenințate cu dispariția. Șipul, prezent și el în regiune pe vremuri, a fost declarat dispărut în bazinul Mării Negre, iar viza, o altă specie de sturion, este și ea considerată ca fiind „posibil dispărută”.

Dacă jumătate din puietul de sturion „deversat” în Dunăre doar în perioada 2006-2012 ajungea la maturitate, acest pește ar fi valorat minimum 200 de milioane de euro.
Raport al Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură Galați din anul 2014

WWF a fost una dintre organizațiile non-guvernamentale cele mai implicate în protejarea sturionilor și împiedicarea dispariției lor. WWF a realizat mai multe studii din care a reieșit că speciile de sturioni din România sunt în pragul dispariției în ciuda investițiilor în programe de repopulare.

Proiectele doresc „să reducă exploatarea sturionilor din Dunăre, critic amenințați cu dispariția în România și Bulgaria, și să asigure supraviețuirea, pe termen lung a acestor specii cu valoare naturală și economică ridicată”, susțin reprezentanții WWF.

Eșecul repopulării Dunării cu sturion, deși s-au lăsat în apă milioane de puieți pe care s-au cheltuit milioane de euro era constatat și de Ministerul Mediului în primăvara anului trecut.

În ordinul de ministru al Mediului prin care este prelungită prohibiția pe termen nedeterminat se precizează că printre motivele deciziei este „faptul că programele de repopulare au avut rezultate puțin încurajatoare și populația de sturion este încă în pericol”.

Pescuitul ilegal, legalizat de ANPA?

Deși capturarea sturionilor din Dunăre este ilegală, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) ar fi găsit o metodă pentru a acorda licențe de pescuit.

Una dintre asociațiile de pescari și producători de pește din România a sesizat comisia de abuzuri a Camerei Deputaților de faptul că sturionii sunt pe cale de dispariție și din cauza că ANPA ar fi permis și după 2006 pescuitul acestor specii, când a fost declarată prohibiția. Europa Liberă a consultat o parte din aceste documente, acte care au fost trimise de parlamentari și la Parchetul General.

După 2006, ANPA a acordat licențe de pescuit științific sau pentru reproducere în ferme de acvacultură mai multor firme sau asociații de pescari.

Firme și asociații de profil au putut prinde sturion în ultimii ani în baza unor permise speciale.
Firme și asociații de profil au putut prinde sturion în ultimii ani în baza unor permise speciale.

Este vorba de firma Kaviar House SRL din București, Aquarom Elite Distributions SRL, Răduță Sporting Tours SRL, Organizația Pescărească „Dunărea de Jos” și ICDEAPA (Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură) din Galați.

Mai mult, un raport al Curții de Conturi constată că aceste autorizații eliberate începând chiar cu 2006 s-a făcut cu încălcarea legislației.

Din același control reiese că deși Organizația Pescărească „Dunărea de Jos” nu avea fermă de acvacultură pentru a primi permise speciale de pescuit pentru exemplare necesare reproducției această asociație a primit permise speciale de pescuit.

Inspectorii Curții de Conturi au constatat că Organizația Pescărească „Dunărea de Jos” vindea de fapt apoi captura de sturion sălbatic către Răduță Sporting Tours SRL.

Ancheta ratată

Reprezentanții Parchetului General ne-au transmis că dacă s-a făcut o sesizare aceasta va fi cercetată, dar că în acest moment nu ni se pot oferi alte informații în legătură cu cea primită de la Camera Deputaților.

Răduță Sporting Tours SRL, firma care a beneficiat cel mai mut de pe urma acestor permise speciale de pescuit, este deținută de Robert Răduță, cel care s-a implicat și prin ferma de la Tămădau, județul Călărași, în repopularea Dunării cu puiet de sturion.

El a devenit cunoscut ca patron al complexului piscicol de la Sărulești, unde a avut loc cupa mondială la pescuit de crap în anul 2002. Am încercat să îl contactăm pe Robert Răduță, dar până în acest moment nu a răspuns solicitărilor noastre.

Carnea și icrele negre de sturion sălbatic sunt mult mai apreciate de pasionați decât produsele de acvacultură.
Carnea și icrele negre de sturion sălbatic sunt mult mai apreciate de pasionați decât produsele de acvacultură.

În 2014, acesta a fost audiat de anchetatorii Parchetului General într-un dosar de trafic și comercializare de sturioni. În final, dosarul a fost închis și omul de afaceri nu a fost pus sub acuzare.

Ancheta declanșată de procurorii Parchetului General și de cei de la Inspectoratul General al Poliției a dus la confiscarea a patru tone de sturion. De asemenea, s-au găsit și sute de kilograme de icre negre. Raduță spunea la acel moment pentru Pro TV că produsele provin din acvacultură și sunt astfel legale.

„Peștii din sălbatic pe care i-am folosit la reproducere i-am cipat, fișat și i-am eliberat. Am dat o declarație despre braconaj, despre sturioni, ce se întâmplă cu reproducerea. Am adus documente care atesta proprietatea peștilor confiscați. În ferma mea nu există mie în mie peste braconat”, spunea afaceristul.

Organizația care a probat comerțul cu sturion

Dacă procurorii nu au reușit până acum să probeze cazuri de comerț ilegal cu sturion, doar mici dosare de pescari care prindeau și astfel de specii, WWF a realizat un raport anul trecut din care reiese că România ar fi lider regional la comerțul ilegal cu sturion și caviar.

Aproape o treime din eșantioanele de produse provenite de la sturioni (caviar, carne de sturion), cumpărate în cadrul unui studiu de piață al organizației WWF în perioada 2016-2020, au fost ilegale, iar autoritățile au raportat 214 cazuri de braconaj.

În total, 82 de cazuri de trafic de sturioni (comerț, braconaj și utilizarea echipamentelor de pescuit interzise) au fost raportate în România pentru perioada aprilie 2016 - decembrie 2020.

În România, 52 de probe provenite de la sturioni au fost obținute în 81 de vizite: în magazine (16 mostre), în restaurante sau baruri (11 mostre), dintr-unul intermediar (11 mostre), în achiziții online (6 mostre), la instalații de acvacultură (3 mostre) și piețe (2 mostre), de la pescari (2 mostre) și la un eveniment privat (1 eșantion). Dintre acestea, 33 de probe au fost carne și 19 caviar. Din cele 52 de mostre cumpărate în România, 25 (48%) au fost vândute ilegal.

Țară în service | Îngrijirile paliative în România. Cine ajută când statul doar internează

Bolnavilor cu nevoi paliative le-a fost refuzată internarea în spitale, de teama răspândirii coronavirusului, în condițiile în care sistemul public oferă îngrijiri paliative doar în unități spitalicești. Ilustrație realizată de Jup, caricaturistul Europei Libere.

Îngrijirile paliative din România sunt puține și distribuite inegal în toată țara. În condițiile în care serviciile acoperă doar 18,71% din nevoia de paliație la nivelul județelor, statul intenționează să crească acest procent la 60% în următorii 5 ani.

Adriana are 57 de ani. La începutul anilor ’90, a fost diagnosticată cu miastenia gravis, o afecțiune neuromusculară care duce la slăbirea mușchilor. Primele simptome i-au apărut în noiembrie 1989, iar, treptat, boala s-a generalizat, afectând toate grupele de mușchi.

„Abia mă mișcam, abia puteam să vorbesc, să mănânc. Au fost ani grei și am fost nevoită să mă pensionez pe caz de boală”, mărturisește Adriana.

Adriana Harja, președintele Asociației Naționale Miastenia Gravis din România, pacientă suferind de această boală.
Adriana Harja, președintele Asociației Naționale Miastenia Gravis din România, pacientă suferind de această boală.

În 2005-2006, la mai bine de un deceniu de la primirea diagnosticului, Adriana a dat de asociația Miastenia Gravis, o organizație non-profit ce apără drepturile și interesele persoanelor ce suferă de boală. S-a îndrăgostit imediat de oamenii din asociație și s-a alăturat acestora, întâi ca voluntar.

Trei ani mai târziu, în 2008, Adriana a cunoscut-o pe Dorica Dan, președinta mai multor asociații, printre care Asociația Prader Willi și Asociația Română de Cancere Rare. La acea vreme, Dorica se ocupa de înființarea centrului NoRo din Zalău, ce oferă servicii de paliație adulților și copiilor cu boli rare sau din spectrul autist. Odată deschis, Dorica a invitat-o pe Adriana la Centrul NoRo, unde a stat timp de 5 zile.

„Mi-a plăcut foarte mult ce se întâmplă acolo și am întrebat dacă nu se poate forma un grup de pacienți și mi-au zis că se poate. Anul următor, am reușit să formez un grup de pacienți cu miastenia gravis. În fiecare an am mers câte 10-12 pacienți cu miastenia gravis - până în 2019 inclusiv”, a povestit Adriana.

Pacienții primeau cazare de luni dimineața până vineri, timp în care îi cunoșteau pe specialiștii centrului – kinetoterapeuți, psihologi, asistenta medicală a centrului și asistenții sociali prezenți la evenimente. Odată cu pandemia de Covid, grupul s-a mutat online. Lucrul acesta a bucurat-o pe Adriana, însă speră că la un moment dat vor putea să se întoarcă cu toții la centru.

Înainte de pandemie, Centrul NoRo oferea îngrijri paliative pacienților din toată țara. În prezent, Centrul primește doar pacienții din Zalău sau împrejurimi.
Înainte de pandemie, Centrul NoRo oferea îngrijri paliative pacienților din toată țara. În prezent, Centrul primește doar pacienții din Zalău sau împrejurimi.

Recent, femeia a primit un telefon de la o doamnă care are un fiu în vârstă de 35 de ani, tot bolnav de miastenia gravis. Mama bărbatului are grijă de acesta acasă, însă îngrijirea unei persoane bolnave de miastenie necesită efort –care, după o anumită vârstă, se resimte din ce în ce mai mult ca pe o provocare.

„Mama respectivului domn cred că este trecută de 70 de ani și nu mai poate să aibă grijă de el. Tot discut cu colegii și cu cei de la NoRo cum am putea să-l ajutăm și încă n-am găsit o soluție. Sunt și astfel de persoane care ne întreabă: eu, cu miastenie, unde ar trebui să merg să aibă grijă de mine?”, ne vorbește Adriana despre situația multora dintre acești pacienți.

Nu doar îngrijirile paliative la domiciliu lasă de dorit în România. Întregul sistem se află încă în fașă în țară, iar multe dintre regiuni nu acoperă în totalitate diferitele opțiuni de îngrijiri paliative.

Europa Liberă a discutat cu medici, activiști din domeniu și pacienți pentru a înțelege în ce stadiu se află serviciile naționale de paliație, cum au făcut față pandemiei și ce e de făcut mai departe.

Situația îngrijirilor paliative în România

În 2021, ministerul Sănătății, alături de cel al Muncii și Protecției Sociale, asociația HOSPICE Casa Speranței și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au întocmit un raport pe situația de dinainte de pandemie a îngrijirilor paliative din țară.

Raportul, intitulat „Analiza situației furnizorilor de îngrijiri paliative din România în anul 2019”, prezintă o situație îngrijorătoare la nivel de țară:

  • În multe dintre județe astfel de servicii sunt absente, iar la nivel național statul acoperă doar 5% din nevoia de îngrijiri paliative.
  • Din cei aproape 33.000 de pacienți care au avut nevoie de serviciile de îngrijiri paliative, 29.625 au fost asistați în regim de internare.
  • Doar 1.714 (5,20% din numărul total de pacienți) au primit îngrijiri paliative la domiciliu.
Centrul NoRo din Zalău oferă îngrijiri paliative copiilor cu boli rare și boli din spectrul autismului. În fotografie, un copil participă la o ședință de terapie senzorială.
Centrul NoRo din Zalău oferă îngrijiri paliative copiilor cu boli rare și boli din spectrul autismului. În fotografie, un copil participă la o ședință de terapie senzorială.

Cum funcționează îngrijirile paliative în România?

În mod normal, pacienții ar trebui să aibă acces la serviciile de îngrijiri paliative încă din momentul aflării diagnosticului de boală incurabilă. Pentru mulți, bolile cu prognostic rezervat sau fatal pot avea un impact sever asupra stării lor, motiv pentru care suportul psiho-emoțional i-ar putea ajuta pe mulți să-și înțeleagă diagnosticul și să-i facă față.

În România, îngrijirile paliative se oferă pacientului abia în stadiile avansate de boală, la externarea sa din spital, după consultații în ambulatorii de spacialitate sau de către medicul de familie.

Internarea într-un centru de îngrijiri paliative este norma, pentru perioade de 2-3 săptămâni, aceștia beneficiind de ajutor într-unul din cele 87 de unități de paliație existente la începutul anului 2020; îngrijirea paliativă la domiciliu poate începe abia după ce recomandarea medicului este prezentată filialei regionale a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar pacientul își poate alege astfel un furnizor.

Raportul precizează că îngrijirile paliative la domiciliu sunt în totalitate acordate de furnizori privați. Dintre aceștia, 5 sunt organizații neguvernamentale caritabile, iar alți 4 sunt societăți comerciale.

Pe scurt, statul nu joacă niciun fel de rol în a-i susține pe oameni în îngrijirea paliativă la domiciliu. Puținii furnizori care se ocupă de bolnavi la ei acasă se reflectă pe plan administrativ în România – 36 de județe nu acordă niciun fel de îngrijiri paliative la domiciliu.

Ministerul Sănătății: Centre pilot pentru îngrijirea la domiciliu

La momentul actual, ministerul Sănătății se află în stadiul de implementare al unui proiect național de îngrijiri paliative și la domiciliu.

Potrivit răspunsului primit de Europa Liberă, ministerul a selectat opt județe unde serviciile paliative sunt slab dezvoltate, iar opt centre pilot vor asigura, în perioada următoare, „acces la îngrijiri paliative în regim ambulator și vor beneficia de două echipe per centru ce vor furniza îngrijiri la domiciliu în permanență”.

Centrele pilot vor ajuta la extinderea planului și în restul județelor. Cât despre îngrijirile paliative pe termen lung, noua strategie națională propune

  • Acoperirea a 60% din nevoia de îngrijiri paliative până în 2027.
  • Înființarea de ambulatorii noi de îngrijiri paliative, dar și de noi echipe de îngrijire paliativă specializată la domiciliu.
  • Instruirea a 30% din medicii de familie în îngrijirea paliativă de bază”.

Îngrijirea la domiciliu, în grija ONG-urilor

Un sondaj IMAS realizat în urmă cu mai bine de un deceniu, de către HOSPICE Casa Speranței arăta că 54,2% dintre români consideră că pacientul ar fi cel mai bine tratat acasă, fie de familie sau cu ajutorul unor servicii specializate în acest sens.

În ciuda vechimii studiului, Mălina Dumitrescu, director de programe la HOSPICE, a confirmat că tendința se află în creștere.

„Recent, am evaluat lucrul acesta în studii internaționale și am văzut că aproximativ două treimi dintre pacienți sunt îngrijiți în ambulator sau la domiciliu și doar o treime în regim de spitalizare. Or, din raportul ăsta, ați văzut că majoritatea pacienților la noi sunt internați”, a punctat Dumitrescu pentru Europa Liberă.

Mălina Dumitrescu, director de programe la HOSPICE Casa Speranței.
Mălina Dumitrescu, director de programe la HOSPICE Casa Speranței.

Directoarea de programe este recunoscătoare pentru disponibilitatea statului de a interna pacienții cu boli cronice, dar soluția dată de stat este una temporară. Pacientul este internat doar pe o perioadă scurtă de timp, de aproximativ 2-3 săptămâni – cât poate deconta CNAS – iar, odată ce pacientul este externat, el rămâne de cele mai multe ori în grija familiei.

În timp ce numărul de paturi în unitățile publice sau private a crescut exponențial, îngrijirea la domiciliu rămâne un vis pentru mulți dintre pacienți.

„De ce? Pentru că există posibilitatea finanțării prin Casa de asigurări. Iar atunci, spitalul public sau privat își creează o secție de îngrijiri paliative, pe care, pe zi de spitalizare, pot să obțină bani de la CNAS. Pe când la domiciliu, tot ce vedeți acele nouă servicii sunt fie ONG-uri, fundații ce acordă servicii într-o limită măruntă, aș zice, ca număr de pacienți pentru că n-au fonduri, iar fondurile de la CNAS sunt insuficiente”, a spus Dumitrescu.

Capacitatea de tratare a pacienților în regim privat la domiciliu este limitată. Directoarea de programe precizează că HOSPICE Casa Speranței este singurul centru privat de îngrijiri de paliație din țară ce are în grija sa aproape 3.200 de pacienți în fiecare an. Dintre aceștia, peste 1.200 sunt asistați la domiciliu.

„În România, când vorbim de îngrijirea paliativă la domiciliu, o lăsăm în seama ONG-urilor și SRL-urilor. Nu există un sistem național care să dezvolte serviciile la domiciliu, într-un fel sau altul. Din acest motiv, cele 9 servicii existente sunt la latitudinea unor investitori, inițiatori care fac aceste servicii”, a adăugat aceasta.

Evoluția stării pacienților care se pot deplasa este monitorizată prin consultații periodice în ambulator. În fotografie, o astfel de consultație la Centrul HOSPICE Casa Speranței din Brașov.
Evoluția stării pacienților care se pot deplasa este monitorizată prin consultații periodice în ambulator. În fotografie, o astfel de consultație la Centrul HOSPICE Casa Speranței din Brașov.

Pe lângă beneficiile fizice și psihice pe care îngrijirile paliative la domiciliu le oferă, intervine și aspectul financiar. Potrivit lui Dumitrescu, „banii pentru o zi de spitalizare pot asista un pacient pentru 3 sau 4 zile”. Soluția este simplă: nu înființând noi unități cu paturi, ci redirecționând din banii respectivi către partea de îngrijiri la domiciliu.

Analiza din 2021 scoate la iveală subraportări ale unor regiuni din țară, unde serviciile de paliație ar trebui să existe, însă acestea nu apar menționate în raport. În județul Alba există un singur preot și niciun doctor instruit și angajat pe partea de paliație.

Îngrijirea paliativă la domiciliu este lăsată în seama ONG-urilor și SRL-urilor. Nu există un sistem național care să dezvolte serviciile la domiciliu, într-un fel sau altul.

Mălina Dumitrescu este și ea surprinsă de această raportare, întrucât aceasta a participat la inaugurarea unei secții de paliație la Spitalul Județean din municipiul Alba-Iulia. Secția era un pavilion separat de clădirea Spitalului și fusese amenajată cu ajutorul contribuțiilor financiare ale comunității din oraș.

„Mă gândesc că Spitalul Județean nu a raportat pentru că în perioada 2019 acea secție funcționa ca secție de paliație. În 2020 știu că au făcut-o Covid. N-a mai fost”, a punctat Dumitrescu.

Problema internării pe timp de pandemie

În timp ce unele unități de paliație au devenit compartimente Covid, în cele rămase încă funcționale, medicii au fost nevoiți să refuze internarea pacienților pe motiv că aceștia s-ar putea infecta cu virusul SARS-CoV-2.

„Nu pot să vă spun la nivelul întregii țări, dar în zona mea de cunoștințe și de acoperire, cel puțin în județul Brașov, două din trei centre care aveau paturi de internare pentru îngrijiri paliative au fost transformate în compartimente Covid și au fost perioade în care paturile erau blocate, deși erau autorizate de ministerul Sănătății ca paturi de paliație”, a precizat Mălina Dumitrescu pentru Europa Liberă.

Potrivit ministerului Sănătății, statul va acoperi aproximativ 60% din nevoia de paliație a pacienților cu boli cronice. În 2019, cifra se afla la doar puțin peste 18%.
Potrivit ministerului Sănătății, statul va acoperi aproximativ 60% din nevoia de paliație a pacienților cu boli cronice. În 2019, cifra se afla la doar puțin peste 18%.

Printre unitățile de paliație devenite unități suport-Covid se numără dispensarul TBC al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și spitalul din localitatea Săcele.

Angajații asociației HOSPICE Casa Speranței din Brașov i-au putut trata pe mulți dintre pacienți la domiciliu. Asociația oferă servicii în 4 medii de îngrjire, inclusiv vizite la domiciliu atunci când pacienții sunt imobilizați la pat.

Însă pentru județele unde tratarea la domiciliu nu există sau se face cu greu, oamenii s-au trezit abandonați de un sistem al cărui scop este întocmai acela de a-i susține în astfel de momente dureroase din viață.

Același lucru este confirmat și de Dorica Dan. Femeia povestește că pentru pacienții cu forme rare de cancer, teama de a nu se infecta cu virusul SARS-CoV-2 sau alte infecții intraspitalicești i-a determinat pe mulți să renunțe la a se interna.

Dorica Dan, președinta asociațiilor Prader Willi și ARCrare din România.
Dorica Dan, președinta asociațiilor Prader Willi și ARCrare din România.

„Noi am avut centrul NoRo închis pentru două luni în 2020, după aceea am reluat activitatea și nu am mai închis, dar am avut dificultăți în a achiziționa produsele care să asigure siguranța pacienților în centru. Terapiile, de exemplu, le-am mutat în camerele pe care le foloseam în trecut pentru cazarea pacienților din țară care veneau la Centrul NoRo fizic. Acum nu mai vin decât cei din Zalău și împrejurimi pentru că noi suntem la Zalău”, a susținut aceasta.

Președinta Asociațiilor Prader Willis și ARCrare menționează că, odată cu pandemia, terapia pacienților a continuat în mediul online. Principalul dezavantaj a fost absența interacțiunilor față în față și faptul că pacienții au trebuit să se izoleze de frica infectării.

„Nu doar pacienții, ci și familiile acestora au observat că e nevoie de mai multe întâlniri și activități de consiliere. E nevoie de paliații și servicii holistice pentru pacienți, iar pandemia a accentuat acest lucru clar.”

Paliația, absentă în mare parte din sud-vestul țării

Potrivit analizei furnizorilor de servicii de paliație, în 2019 erau 5 unități de internare cu paturi de paliație la nivelul întregii regiuni Oltenia: 4 în Dolj și una singură în Olt; Mehedinți, Gorj și Vâlcea nu aveau niciuna.

Din numărul total de paturi la nivel național, doar 3,84% erau disponibile în Oltenia. Cu toate acestea, aproximativ 1,6 milioane de oameni locuiau în regiunea respectivă, potrivit recensământului din 2011 – aproximativ 8% din totalul populației țării.

La Craiova, există o singură secție publică pentru îngrijiri paliative: cea a Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie. Marea majoritate a pacienților internați aici suferă de boli neurologice și psihiatrice – de la accidente vasculare la deficit motor sau demență. Întâmplător, unitatea este singura publică din toată regiunea Olteniei.

Secția de îngrijiri paliative a spitalului se ocupă de recuperarea pacienților, iar cadrele medicale se ocupă și de îngrijirea paliativă a acestora. Echipa de îngrijiri paliative este una interdisciplinară, formată din medici, asistenți medicali, preot, asistent social și psiholog. Mulți dintre aceștia au urmat cursurile de specializare în îngrijiri paliative.

Andrada Rădoi, medic primar cu atestat în îngrijiri paliative, povestește că, în contextul pandemiei de Covid, în care medicii au trebuit să asigure distanțarea socială între pacienți, numărul de paturi funcționale s-a redus la 3, vizitele din partea familiei și prietenilor au fost interzise. Secția a continuat, însă, să funcționeze.

„Fiind pacienți puțini, n-am avut dificultăți din punctul ăsta de vedere. Dar dificultatea a fost din partea familiilor, că nu puteau să-i vadă. A fost o problemă de natură emoțională. Am apelat pe WhatsApp, am încercat să îi vadă”, spune Rădoi.

Pe unii dintre pacienți, izolarea i-a afectat psihic. Medicul își amintește de situația unui pacient cu deficit motor, internat aproape două luni pe secție.

Chiar dorim să ne lărgim compartimentul. Cerința este foarte mare.

„Familia era plecată în străinătate și chiar l-am simțit anxios, depresiv. Am avut un astfel de caz. Dar cu WhatsApp am rezolvat. Familia a putut să-l vadă, el a putut să-și vadă familia. Cât de cât am încercat să ameliorăm această suferință”, explică Rădoi pentru Europa Liberă.

În prezent, secția dispune de 5 paturi în regim de internare, cu intenția ca, pe viitor, numărul acestora să ajungă la 10. Proiectul de extindere este aprobat de primăria municipiului Craiova, iar lucrările, întârziate de pandemie, ar urma să înceapă în curând.

Țară în service | Crima din Bolintin Vale sau cum ajung răufăcătorii să facă legea în orașele mici

Situația din Bolintin Vale poate fi multiplicată de sute de ori în România. Lipsa unei reforme consistente a făcut ca Poliția să fie ineficientă în multe dintre orașele mici sau satele României.

La 30 kilometri de București, Bolintin Vale, o comunitate cu 13.000 de locuitori, este pe punctul de a da în clocot. Uciderea unui localnic de către un etnic rom a aprins un conflict aparent etnic, care ascunde însă neputința statului român de a proteja cetățenii din comunitățile mici.

Acum trei decenii, zeci de case ale romilor din Bolintin erau incendiate în timpul unuia dintre cele mai grave incidente etnice din istoria recentă a României.

Scandalul izbucnea după ce un student român a fost înjunghiat de un bărbat de etnie romă aflat în stare de ebrietate. Cazul a ajuns în atenția comunității internaționale, iar guvernul și-a luat angajamentul că va rezolva situația.

Trei decenii mai târziu, în 2022, în localitate este un singur echipaj de poliție, iar sărăcia și lipsa de educație fac oricând posibilă repetarea evenimentelor de acum 31 de ani.

Săptămâna trecută, un șofer de microbuz care făcea curse de maxi-taxi a fost lovit în cap cu o piatră de un agresor de etnie romă. Șoferul a murit două zile mai târziu la spital, motiv de indignare pentru locuitorii orașului.

Crima din Bolintin Vale sau cum ajung răufăcătorii să facă legea în orașele mici
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:53 0:00

Revoltați de moartea violentă a șoferului, un om cunoscut de aproape toți locuitorii din Bolintin datorită meseriei, aceștia au ieșit în stradă cerând să fie pedepsiți agresorii.

O particularitate a orașului din apropierea Capitalei este că din cei 13.000 de locuitori, 4.000 sunt de etnie romă. Nu toți au probleme cu legea, ci doar câteva zeci de familii care s-au stabilit în marginea localității în urmă cu aproximativ 10 ani, spun localnicii și autoritățile.

Patrule și filaje discrete

Localitatea este împânzită de câteva zile de poliție și jandarmi, cei din urmă nefiind la vedere. Stau în mașini parcate în intersecțiile din oraș, în timp ce autoturismele poliției patrulează neîncetat pe străzile lăturalnice. Fără sirene pornite sau girofar, polițiștii trec cu viteză redusă pe străzile înguste.

Sediul poliției din Bolintin Vale pare încremenit în timp. E locul în care, teoretic, ar trebui rezolvate probleme cetățenilor.
Sediul poliției din Bolintin Vale pare încremenit în timp. E locul în care, teoretic, ar trebui rezolvate probleme cetățenilor.

Postul de Poliție din Bolintin Vale e într-o clădire veche și joasă. La intrare tronează un avizier din fier, la modă în anii 80. În interior, un polițist închide cu năduf o ușă când zărește camera de luat vederi.

În scurt timp, un alt subofițer ne îndrumă să discutăm cu superiorii lui de la IPJ Giurgiu, deoarece poliția din Bolintin Vale nu are purtător de cuvânt. A repetat mecanic „nu am abilitatea de a vă da informații” de patru ori, până ne-am lăsat păgubași.

Revolta în tăcere

Frigul iernii nu-i ține pe oamenii din Bolintin Vale în case. Judecătoria, piața, biserica din centrul localității sunt locurile cele mai aglomerate. Toți au auzit de grozăvia care s-a întâmplat săptămâna trecută și sunt nervoși.

Unii vocali, alții în șoaptă. Cu toții spun că polițiștii locului își fac treaba, dar că sunt prea puțini. Același lucru îl susține și primarul Daniel Trăistaru. Arată că a fost ales în 2016 și că încă de la început a cerut suplimentarea numărului de polițiști, dar a venit pandemia și a primit doar promisiuni.

Spune că nu știe câți polițiști are repartizați în oraș deoarece aceștia nu sunt în subordinea primăriei.

„Am stabilit cu cetățenii, cu prefectul, subprefectul și cu reprezentanții Jandarmeriei că nu trebuie să acționăm la emoție și să generăm alte necazuri”, ne-a declarat Trăistaru.

Primarul arată cu degetul câteva zeci de persoane care s-au stabilit în urmă cu câțiva ani într-o margine a localității, care nu au acte și care trăiesc din mici infracțiuni.

Ce spune primarul din Bolintin Vale despre conflictele din localitate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:20 0:00
4.000 din cele 13.800 de persoane din Bolintin sunt de etnie romă.

„Este o enclavă. Nu generalizăm, nu vorbim despre etnia romă în general. Sunt oameni care au venit în ultimii ani și s-au așezat aici, majoritatea fără forme legale. În zona respectivă sunt 13 imobile și, dintr-un număr total de 70 de persoane care locuiesc acolo, 30 au forme legale”, spune primarul.

Acesta mai arată că aproximativ 200 dintre persoanele care locuiesc acolo nu muncesc. „Au ajuns să oprească mașini pe stradă să ceară taxă de trecere, agresează copiii în drum către școală... Nu mai vorbesc de furturi. Nu cred că este casă în zona respectivă care să nu fie călcată de hoți”.

Una dintre multele case ale romilor din Bolintin Vale. Mulți dintre locuitori muncesc în străinătate.
Una dintre multele case ale romilor din Bolintin Vale. Mulți dintre locuitori muncesc în străinătate.

Un locuitor din Bolintin Vale, care a dorit să își păstreze anonimatul, spune că nemulțumirea oamenilor este strict legată de grupul nou venit în localitate, și că nu are nicio legătură cu etnia.

„Mă deranjează că acest conflict este prezentat de mass-media ca fiind unul rasist. Trebuie să cunoști dinamica locului pentru a înțelege ce s-a întâmplat acolo. Orașul este împărțit în două. Într-o parte locuiesc românii, în cealaltă romii”, spune acesta.

„Sunt și câteva zeci de familii 'românizate' de romi, care locuiesc în partea etnicilor români. Sunt integrați perfect, îmi sunt prieteni, ne salutăm, am copilărit cu ei, ne oprim și vorbim când ne întâlnim.”

Fragmentare și în interiorul etniei

Romii din Bolintin Vale sunt denumiți în funcție de ocupațiile lor. Spoitorii se ocupă cu spoirea vaselor de alamă, cărămidarii fac cărămizi de lut, iar ursarii sunt romii care umblau mai demult cu ursul dresat prin sat și pe care-l puneau să joace.

Rom din Bolintin Vale, supărat că noii veniți în localitate nu reușesc să se integreze.
Rom din Bolintin Vale, supărat că noii veniți în localitate nu reușesc să se integreze.

„Pe lângă aceștia, mai există romii răcari, stabiliți în zonă cu aproximativ 10 ani în urmă, după ce și-au construit case pe niște terenuri care nu le aparțin. Spoitorii, de exemplu, nu se înțeleg deloc cu răcarii, veniți din județul vecin - Dâmbovița. În timpul protestelor recente, spoitorii s-au aliat cu românii împotriva răcarilor. Cei din urmă s-au stabilit într-un câmp, nu au documente și sunt foarte puțin integrați. Nu e vorba de un conflict etnic. Este vorba strict de lipsa de educație”, mai susține locuitorul din Bolintin.

Imaginile transmise pe Facebook de Claudius Toma, prieten cu bărbatul ucis, arată că protestatarii au scandat împotriva romilor din Răcari, județul Dâmbovița.

Furia lor s-a îndreptat și asupra forțelor de ordine care au blocat accesul către locuințele celor din urmă pentru a nu escalada conflictul.

VIDEO Protestatarii huiduie fortele de ordine în Bolintin Vale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:29 0:00

Indiferent de etnie, Poliția este instituția care ar trebui să țină sub control fenomenul infracțional. Mai mulți locuitori cu care Europa Liberă a discutat la Bolintin pun ineficiența autorităților pe seama faptului că poliția este mult subdimensionată față de probleme care există în localitatea lor. Și ei ar vrea mai mulți polițiști

Problema e una de sistem, în multe dintre orașele mici sau satele României numărul polițiștilor este insuficient pentru a asigura securitatea cetățenilor.

Problema sărăciei

Daniel David, profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca consideră că această atitudine poate fi una sinceră, chiar dacă, de regulă, oamenii nu sunt dispuși să critice autoritățile în fața unei camere de luat vederi.

„E o comunitate mică, oamenii au crescut acolo, se știu între ei, e posibil ca aceștia să ia apărarea poliției știind că problemele apar pentru că sunt foarte puțini oameni ai legii în localitate. Pe de altă parte, e posibil ca în declarațiile publice, oamenii să nu declare adevărul de frica autorităților. Poliția cunoaște pe fiecare locuitor, uneori e greu să vorbești critic despre primar sau polițist la televizor”, arată David.

Daniel David, rectorul Universitații Babeș Bolyai din Cluj consideră sărăcia principala problemă a conflictelor etnice.
Daniel David, rectorul Universitații Babeș Bolyai din Cluj consideră sărăcia principala problemă a conflictelor etnice.

Despre conflictul în sine de la Bolintin Vale, profesorul de la Cluj consideră că acesta este cauzat de sărăcie și de lipsa de speranță. Atâta timp cât vor exista diferențe majore între diferite clase sociale, lucrurile nu se vor rezolva.

„Autoritățile locale să aibă planuri clare de dezvoltare care să aducă bunăstare tuturor. Resursele puține vor accentua diferențele de grup”, ne-a declarat profesorul David.

Scurt istoric al situației de la vârful IPJ Giurgiu

Fostul șef al IPJ Giurgiu, comisarul Cătălin Georgescu a fost primul nume mare sacrificat în urma protestelor de la Bolintin Vale.

Împuternicit șef al poliției Giurgiu în 2016 de către fostul ministru tehnocrat Dragoș Tudorache, Georgescu a pierdut postul după venirea PSD la putere. În septembrie 2018 a susținut un concurs și a revenit pe funcție.

„Georgescu nu era bine văzut de secretarul de stat Bogdan Despescu. În cazul Bolintin Vale cineva nu și-a făcut treaba. Am înțeles că au existat sesizări, dar nu le-a verificat nimeni. Acolo a fost o situație care a escaladat. Pe de altă parte, dacă ai foarte multe sesizări și doar un echipaj de poliție, nu ai cu cine să le rezolvi. Situația tensionată trenează de luni de zile în localitate. În Bolintin sunt 13.000 de locuitori. Șeful de post de acolo ar trebui să-i cunoască pe fiecare în parte”, ne-a declarat un oficial din cadrul Ministerului de Interne.

Carmen Dan, fost ministru de Interne în perioada 2017 – 2019, chiar a trimis Corpul de Control la Giurgiu pentru a verifica activitatea lui Georgescu. Au urmat diverse șicane, dar acesta a rezistat pe funcție până recent, când a fost înlocuit cu comisarul șef Ionuț Dana, titular al postului de șef al Poliției Sectorului 1.

Despre noul șef al IPJ Giurgiu, trimis de la București pentru a încerca să detensioneze situația, oficialul arată că este un polițist integru, calculat, care va trebui să analizeze toate plângerile depuse de-a lungul anilor.

„Dacă o să dea vina pe greaua moștenire nu o să rezolve nimic. Sunt sătul de această scuză. Din păcate, situația din Giurgiu se poate multiplica la nivel național. În județele mici, poliția se axează pe relaționare, nu pe investigare infracțională”, mai susține polițistul.

Un alt ofițer al ministerului de Interne insistă că situația e nuanțată de faptul că incidentul de la Bolintin a fost unul spontan.

„Starea de fapt de acolo este similară cu ce se întâmplă în structura Poliției Române la nivel național. Am auzit diverse variante cum că ar fi existat zeci, sute de plângeri ale populației locale și că nu s-ar fi făcut nimic cu ele. Nu e adevărat. Sunt câteva plângeri. Nu zeci, nu sute. Ceea ce s-a întâmplat la Bolintin a fost un eveniment nefericit, o altercație care nu putea fi prevenită. Credeți că dacă erau 10 polițiști atunci pe stradă individul respectiv nu ar fi aruncat cu piatra? Cum să previi un conflict spontan? Asta nu am învățat nici la școală, nici din experiența de polițist de până acum”, susține ofițerul.

Un singur echipaj de Rutieră

Primarul localității, Daniel Trăistaru, ne-a declarat că Bolintin are un singur echipaj de poliție rutieră care deservește tot nordul județului Giurgiu și că dacă cineva sună la 112, uneori polițiștii ajung după 30 sau 40 de minute.

Locutorii din Bolintin Vale protestează după ce un locuitor a fost ucis
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:18 0:00

În replică, ofițerul care a acceptat să discute cu reporterul Europa Liberă arată că în cazul unei tragedii, toți caută scuze, fitilul de la Bolintin fiind aprins de amintirea unor evenimente grave petrecute în urmă cu 31 de ani.

„Asta e placa pe care o pun toți. E în firea autorităților locale să arunce vina pe altcineva, de parcă ei nu ar conduce respectiva localitate. Mereu trebuie să dăm vina pe cineva. Vinovați sunt ceilalți. Oamenii s-au adunat în fața primăriei din emoție, având în vedere evenimentele anterioare, din 1991, când au fost incendiate câteva zeci de case ale romilor. Sigur că ne dorim să fie mai mulți polițiști pe străzi, dar de unde să-i scoatem? Deficit de personal este peste tot în țară. Și apoi, să nu uităm că dosarele penale nu sunt doar ale polițiștilor, ci și ale procuraturii”, mai arată angajatul MAI.

„Umbra” lui Nicolae Bădălău la Bolintin Vale

Bolintin Vale este locul „de suflet” al fostului senator PSD Nicolae Bădălău, actualul vicepreședinte al Curții de Conturi. Familia sa deține mai multe proprietăți și afaceri în localitate.

L-am întrebat pe primarul Trăistaru dacă a cerut ajutorul fostului parlamentar pentru detensionarea situației. A negat că ar fi vorbit despre acest incident cu fostul demnitar.

În 2020, casa din Bolintin Vale a fiului fostului politician, Andrei, a fost spartă. Hoții au plecat cu 30.000 de euro și două ceasuri de aur în valoare de 50.000 de euro.

În Bolintin Vale, societatea este fragmentată inclusiv în rândul cetățenilor de etnie romă. Un membru al comunității este supărat pe cei „veniți din Răcari”, despre care spune că sunt „neserioși”.

„Dacă erau băieți cuminți ședeau la locul lor. Cum sunt și ceilalți, spoitorii. Nu stau de atâția ani cu noi aici? Își văd de treaba lor, de mici copii îi știm , din școală. E de rău. Băiatul ăla am auzit că are doi copii, nevasta e vai de mama ei, nu lucrează. Era un băiat extraordinar. Tatăl lui era Tomescu, care era înainte pe autobuz, făcea Bolintin București. O finețe de băiat, domnișoară ziceai că e”.

Alt locuitor din Bolintin spune că victima îi era prieten și că e păcat de moartea lui. Nu trece prin cartierul agresorilor de frică.

„Mie mi-e frică efectiv să mă duc acolo la ei în cartier. Nu am fost pentru că efectiv mi-e frică".

O altă locuitoare din Bolintin Vale pretinde că enclava de romi din care provine cel care a lovit cu piatra ar fi fost adusă de fostul primar.

„E babilonie aici la noi. Trebuie să ieșim în stradă, să facem ceva. E și primarul vai de el... vă dați seamă? Au fost aduși de alt primar care a fost înainte”, ni se destăinuie o femeie.

Și un alt bărbat susține că romii veniți de la Răcari s-au stabilit în localitatea lui cu acordul fostului primar.

„Mulți dintre ei nu au acte. Au ocupat niște terenuri abuziv, acolo. Bineînțeles, cu acordul conducerii primăriei, ca să-i voteze pe ei. Poliția își face treaba, dar sunt prea puțini pentru câte infracțiuni se fac”, susține bărbatul.

La o aruncătură de băț de primărie și poliție se află cabinetele parlamentare a doi demnitari aleși de locuitorii din Bolintin Vale. Ușa care ar trebui să ducă la senatorul liberal Toma Florin Petcu și la deputata PNL Gabriela Horba e încuiată.

La trei zile după incident, Poliția Română a anunțat că șeful Poliției Județene Giurgiu, Cătălin Constantin Georgescu a fost înlocuit din funcție, fiindu-i stabilite atribuții la Direcția Management Strategic și Suport Informațional a Poliției Române.

În locul său a fost împuternicit comisar-șef Ionuț Dana, actual șef al Poliției Sectorului 1.

Istoria conflictelor interetnice din Bolintin

În urmă cu 30 de ani, în aprilie 1991, localitatea vecină, Bolintin Deal era scena unui conflict major între etnicii români și romi. În noaptea de Înviere, un rom aflat sub influența băuturilor alcoolice a înjunghiat de mai multe ori un student român din localitate.

După decesul victimei, românii au atacat casele romilor și au incendiat 22 de locuințe, două fiind dărâmate cu buldozerele.

Șase săptămâni mai târziu, un bărbat român era înjunghiat de un tânăr rom în localitatea vecină Ogrezeni. A doua zi, 21 de locuințe ale romilor erau incendiate și aceștia nevoiți să părăsească localitatea.

Și atunci au intervenit trupele speciale și jandarmii, iar șeful de post din Ogrezeni a fost demis. Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în cauza Tănase și alții împotriva României, la incendiere ar fi participat peste 2.000 de oameni, în frunte cu preotul satului și cu primarul.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ajuns la un acord cu Guvernul și a plătit despăgubiri de 550.000 de euro

Incendierea caselor a dus la deschiderea unui proces împotriva celor vinovați. La 17 octombrie 1996 a început procesul penal, conexat cu acțiunea civilă în despăgubiri.

Judecătoria București s-a pronunțat la 18 mai 1998. Au fost condamnate 13 persoane pentru violare de domiciliu și distrugere de bunuri la închisoare cu suspendare între 3 și 6 luni.

Instanțele din țară au înjumătățit despăgubirile civile cerute de romi, pe motivul circumstanțelor atenuante ale provocării. În plus, judecătoria nu a acordat despăgubiri pentru bunurile mobile, considerând că nu fuseseră dovedite existența și distrugerea lor ulterioară din timpul incidentelor.

Nemulțumiți de soluție, romii s-au adresat CEDO. Pentru a scoate dosarul de pe rol, în 2009, România a plătit reclamanților suma de 565.193 de euro. În același timp, Guvernul s-a angajat să ia o serie de măsuri:

  • să amelioreze programul educativ spre a preveni și combate discriminarea împotriva romilor în programa școlară din Bolintin Deal, județul Giurgiu.
  • să redacteze programe de informare publică și de eliminare a stereotipurilor, prejudecăților și practicilor față de comunitatea de romi din instituțiile publice din Giurgiu.
  • să inițieze programe de educație juridică alături de membrii comunităților de romi
  • să stimuleze participarea romilor la viața economică, socială, educațională, culturală și politică din comunitatea locală

Cât de eficiente au fost aceste măsuri s-a văzut în aprilie 2020 când, Bolintin Vale era, din nou, pe prima pagină a ziarelor.

În spațiul public a apărut o înregistrare în care un rom culcat la pământ, cu mâinile legate la spate, era lovit de șeful de post din localitate. A urmat o anchetă, IPJ Giurgiu l-a destituit, dar s-a întors pe post după două luni deoarece procedurile în cazul dosarelor penale sunt de durată.

În ciuda acestui incident, locuitorii din Bolintin țin partea lui Costel Marian Șerban, șeful de post din localitate. Intervenția de acum doi ani a avut loc chiar în cătunul care ar aduce necazuri comunității.

Giurgiu, județ problemă

Județul Giurgiu, situat la granița cu Bulgaria, este cunoscut ca unul cu probleme în ceea ce privește infracțiunile cu violență sau cele economice.

În 2013, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) trimiteau în judecată 53 de persoane și 54 de firme acuzate de operaţiuni de import sau achiziţii intracomunitare de bunuri, în scopul obţinerii rambursării ilegale de TVA.

Printre inculpați, Mircea Cezar Măgureanu, fost senator PSD și funcționari ANAF, dar și un interlop local, Octavian Grecu, zis „Butoane”. Prejudiciul stabilit la momentul respectiv era de 168 milioane de dolari.

În septembrie 2018, Octavian Grecu, liderul clanului Butoane, era condamnat de Tribunalul București la 11 ani închisoare iar fostul director general adjunct ANAF, Nicușor Drăgan primea o pedeapsă de 12 ani de închisoare.

În iunie 2021, după opt ani de proces, judecătorii Curții de Apel București desființează sentința penală și decid rejudecarea procesului la instanța inferioară.

În octombrie 2011, baschetbalistul Chauncey Hardy (23 de ani), conducătorul de joc al echipei CSS Giurgiu a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost lovit cu pumnul in fata, in urma unei altercații într-un club din Giurgiu. Sportivul a decedat la scurt timp.

Nicolae Tomescu, tânărul de 42 de ani ucis într-o altercație cu un grup de romi la Bolintin Vale.
Nicolae Tomescu, tânărul de 42 de ani ucis într-o altercație cu un grup de romi la Bolintin Vale.

În ianuarie 2014, Ionuț Tănăsoaia, zis Gipsy Gypsanu era condamnat definitiv la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu executare.

Țară în service | Marele eșec al spitalelor regionale. România a pierdut 500 de milioane de euro

Macheta spitalului metropolitan care ar fi urmat să fie construit în București. Proiectul a rămas la stadiul de machetă.

Ideea construirii unor spitale regionale moderne a fost rostogolită de toate guvernele din 2005 până în prezent. Niciunul nu a reușit să pună măcar o cărămidă, deși Uniunea Europeană a alocat un miliard de euro României. Jumătate din această sumă s-a pierdut.

Comisia Europeană a alocat încă din 2016 peste un miliard de euro pentru realizarea a trei spitale intitulate ca „regionale”. Finanțarea urma să fie acordată pe exercițiul financiar european ce se va termina în 2027. Jumătate din sumă ar fi trebuit cheltuită până în 2021, însă autoritățile române nu au finalizat nici măcar proiectele tehnice.

Din finanțarea de un miliard au mai rămas 500 de milioane de euro. Pentru a nu pierde și acești bani, Ministerul de Finanțe a realizat împrumuturi de peste 700 de milioane de euro.

La București, primarul Gabriela Firea s-a ambiționat să ridice un spital nou și, după ce acesta a fost scos de pe lista finanțărilor europene, în decembrie 2019, a promis că va investi un miliard de euro de la bugetul local.

Studiul de fezabilitate pentru spitalul metropolitan din București a expirat la sfârșitul anului 2021. Municipalitatea a cheltuit 3,5 milioane de lei pentru el. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, ne-a declarat că nu va începe lucrările la Spitalul Metropolitan, pentru că nu are certitudinea că există bani pentru el.

Între timp, multe spitale din România funcționează în clădiri insalubre, unele vechi de câteva decenii, care pun în pericol viața pacienților și fac din sistemul sanitar o sperietoare pentru bolnavi.

Începutul a fost, ca întotdeauna, promițător

Ideea unităților spitalicești regionale apare prima dată în 2005, într-un pachet pentru reforma în domeniul sănătății. Era un set de acte normative pe care guvernul de atunci, condus de Călin Popescu Tăriceanu, și-l asuma.

Foștii premieri Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta au promovat intens o strategie cu spitale noi și bine dotate în sistemul de sănătate. În mandatele de premier ale lui Tăriceanu a apărut ideea, iar în cele ale lui Ponta s-a decis să se apeleze la fondurile europene.
Foștii premieri Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta au promovat intens o strategie cu spitale noi și bine dotate în sistemul de sănătate. În mandatele de premier ale lui Tăriceanu a apărut ideea, iar în cele ale lui Ponta s-a decis să se apeleze la fondurile europene.

Ministrul Sănătății de la acel moment, Eugen Nicolăescu, declara că vor fi construite opt spitale regionale, câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare a României.

Unitățile sanitare urmau să se ocupe de cazurile de urgență care nu pot fi soluționate de cele județene. Eugen Nicolăescu declara că o astfel de unitate urma să aibă cele mai bune dotări posibile și un sistem nou de ambulanță.

Iași, Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Galați și Târgu-Mureș erau orașele în care guvernul promiteau că va ridica spitale noi. Totul a rămas pe hârtie.

Promisiunea avea să fie rostogolită de toate guvernele. În perioada 2008 - 2012, a guvernării Boc, autoritățile centrale au preluat idea fără a face nimic concret în acest sens. Între 2012 și 2015, Guvernul Ponta promitea nu doar demararea lucrărilor pentru toate spitalele regionale, ci și modernizarea mai multor unități sanitare județene. Tot atunci s-au depus proiecte de finanțare europeană.

Între 2015 și 2016, premierul Dacian Cioloș insistă ca finanțarea acestor spitale să se obțină de la Bruxelles. Comisia Europeană a alocat în 2016 peste un miliard de euro pentru realizarea a trei spitale intitulate ca „regionale”

În 2016, guvernarea este preluată de PSD, iar guvernele acestui partid, controlate din umbră de Liviu Dragnea, modifică strategia. Anunță că din cele opt spitale regionale rămân doar trei, a căror realizare este coordonată de Ministerul Sănătății.

Cele trei unități ar fi urmat să fie realizate în Iași, Craiova și Cluj-Napoca, prin Ministerul Sănătății, cu finanțarea europeană obținută anterior.

Spitalele județene nu fac față numărului mare de cazuri de urgență din cauza lipsei dotărilor, dar și a clădirilor vechi care nu permit extinderea.
Spitalele județene nu fac față numărului mare de cazuri de urgență din cauza lipsei dotărilor, dar și a clădirilor vechi care nu permit extinderea.

Tot atunci „apare”, pe hârtie, și o unitate spitalicească pentru zona metropolitană București-Ilfov, care să fie mult mai mare decât orice spital regional.

Acesta urma să fie un centru medical cu 12 săli de operații, 1.000 de paturi, centre de cercetare și spații de cazare. Totul ar fi trebuit finalizat în 2020. În plus, proiectul spitalul metropolitan din Capitală trecea în administrarea Primăriei Capitalei și a Gabrielei Firea, primarul de la acel moment.

Între 2019 și 2021, miniștrii Sănătății preiau ideea celor trei spitalele regionale și aprobă realizarea de studii de fezabilitate și de oportunitate. Curg alte promisiuni: până în 2024 vor fi gata. Valoarea totală a celor trei unități medicale regionale era de 1,45 miliarde de euro.

Indicatorii celor trei spitale regionale

România a trimis din 2016, la Bruxelles, mai multe documente privind proiectele celor trei spitale regionale. În acte s-au avansat diverse sume pentru realizarea construcțiilor și a dotărilor medicale aferente. În baza acestor planuri, comisarii și funcționarii europeni au aprobat finanțările prin Banca Europeană de Investiții.

Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași, de pildă, cel mai avansat proiect din prezent, are nevoie de peste 500 milioane euro (fără TVA).

Macheta Spitalului Regional de Urgență Iași.
Macheta Spitalului Regional de Urgență Iași.

Unitatea este prevăzută cu 60 de paturi de urgență și 850 de paturi de spitalizare continuă, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operație, servicii avansate de imagistică, endoscopie, cardiologie, neuroștiințe și multe alte specializări.

Spitalul Regional de Urgențe (SRU) din Craiova ar trebui să aibă 807 paturi și 19 săli de operație. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 786/2019, valoarea proiectului SRU Craiova este de 602,74 milioane de euro, din care cost net 507 milioane de euro.

Macheta Spitalului Regional de Urgență Craiova.
Macheta Spitalului Regional de Urgență Craiova.

Acesta va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în șapte centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest a țării, cu toate dotările necesare.

Are prevăzute 60 de locuri la Unitatea de Primiri Urgențe, 30 pentru chirurgia de zi, 15 pentru îngrijiri medicale de zi și 20 pentru îngrijiri oncologice de zi. Restul de paturi ar fi pentru îngrijirea continuă a pacienților cu boli acute.

Spitalul Regional de Urgențe (SRU) din Cluj este prevăzut cu 850 de paturi. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 667/2019, valoarea proiectului SRU Cluj este de 539,6 milioane de euro, din care cost net (fără TVA) este 454 milioane de euro.

Macheta Spitalului Regional de Urgență Cluj-Napoca.
Macheta Spitalului Regional de Urgență Cluj-Napoca.

„Noul Spital Regional de Urgență Cluj (SRU Cluj) va înlocui și prelua rolurile Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, cu excepția celor două departamente de ginecologie/obstetrică”, potrivit unui document al Ministerului Sănătății.

Ultima promisiune, în 2022 se trece la treabă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ne-a precizat că, anul acesta, România va demara construcția spitalelor regionale, începând cu cel de la Iași. „Sunt trei spitale regionale, e vorba de Iași, Craiova și Cluj. Pentru Iași a fost semnat contractul pentru proiectare. Urmează să se semneze și pentru Cluj și Craiova”, a explicat acesta.

Alexandru Rafila este sigur că va demara construcția propriu-zisă a acestor spitale regionale în mandatul său de la Sănătate.
Alexandru Rafila este sigur că va demara construcția propriu-zisă a acestor spitale regionale în mandatul său de la Sănătate.

Asta deși însuși Rafila a recunoscut, într-o ședință de guvern de la începutul lunii decembrie, că statul român e de stângaci și că nu știe să utilizeze finanțările deja obținute.

„Nu știm să folosim resurse pe care le avem la îndemână”, spunea Alexandru Rafila, în ședința de guvern din 8 decembrie.

Declarația sa se referă la faptul că România a avut rezervată încă din 2015 o finanțare, din care nu s-a folosit niciun eurocent până acum.

„Bani în cont” în perioada 2015-2021

Corina Crețu a fost comisar european pentru Politică Regională în perioada 2014-2019. Aceasta ne-a explicat faptul că mai mult de șase ani România a avut banii în cont pentru a realiza aceste proiecte a clinicilor regionale.

Corina Crețu a fost comisar european în perioada 2014-2015, interval în care a admnisitrat tocmai proiectele de finanțare regională..
Corina Crețu a fost comisar european în perioada 2014-2015, interval în care a admnisitrat tocmai proiectele de finanțare regională..

„Am semnat proiectele pentru Spitalele Regionale în 2015 și au fost parcați acești bani încă din Cadrul Financiar 2014-2020”, punctează aceasta.

Corina Crețu crede că proiectele nu au fost puse în practică, deși bani existau, din cauza disensiunilor între autorităților locale și Ministerul Sănătății. Asta pentru că fiecare parte dorea să administreze finanțarea europeană de peste un miliard de euro obținută de la Bruxelles.

„În exercițiul financiar 2014-2020, unde au figurat inițial aceste spitale regionale, Guvernul României solicitase ca beneficiar să fie Ministerul Sănătății și, având în vedere tensiunile din țară, autoritățile locale au solicitat, cât eram eu comisar european, să le preia ele. Dar pe acel exercițiu financiar nu era posibilă realizarea acestui transfer”, mai explică aceasta.

Bruxelles este șocat de faptul că s-a semnat un contract în 2015, banii au fost virați din 2019, e vorba de 1,2 miliarde euro pentru cele trei spitale regionale, și de atunci nu se mai întâmplă nimic”, Corina Crețu

Din 2016, autoritățile centrale trebuiau să înceapă să cheltuie banii.

„În mod normal ar fi trebuit ca Guvernul, prin Ministerul Sănătății, pentru că el figurează acum ca și beneficiar, să lanseze licitațiile, să se aleagă companiile și să se înceapă construcția”, a mai precizat actualul eurodeputat.

„Este absolut inexplicabil ce se întâmplă, faptul că știm care este situația din spitalele din România, știm care este situația infrastructurii de sănătate. După șase ani nu cred că mai există vreo țară care să aibă proiect semnat de șase ani unde să nu se fi săpat nici măcar o groapă pentru construcție”, a adăugat Corina Creţu.

Ce trebuia să fie gata până în 2021

Corina Crețu susține că Ministerul Sănătății a avut la dispoziție o finanțare de minimum un miliard de euro din 2016 pentru a realiza cele trei spitalele regionale.

Finanțarea putea urca chiar până la 1,2 miliarde de euro. Cofinanțarea, de 250 de milioane de euro, urma să fie asigurată de autoritățile române.

În lipsa unor unități moderne din România, mulți pacienți în stare gravă sunt transportați de urgență în străinătate pentru a fi tratați.
În lipsa unor unități moderne din România, mulți pacienți în stare gravă sunt transportați de urgență în străinătate pentru a fi tratați.

Dintr-un document al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, minister care a semnat și el finanțarea europeană pentru spitalele regionale, reiese că: „la semnarea contractelor de finanțare pentru care a fost primită și aprobarea Comisiei Europene s-a decis derularea proiectelor în două faze”.

Prima fază să fie finanțată din POR (Programul Operațional Regional) 2014-2020 și a doua finanțată din POS (Programul Operațional de Sănătate) 2021-2027.

  • Pentru faza I, obiectivele principale erau: realizarea proiectelor tehnice și încheierea contractelor pentru construcții pentru alocarea finanțărilor. În această perioadă de până la sfârșitul anului 2021 (POR 2014-2020 prevedea ca pnă la finalul anului 2021 să se realize sau să înceapă lucrările finanțate), nu s-a semnat niciun contract, nu s-a construit nimic.
  • Pentru faza II, obiectivele principale sunt construirea propriu-zisă a spitalelor, dotarea și operaționalizarea acestora, precum și realizarea unor măsuri de reformă și sustenabilitate a serviciilor.

Au mai rămas doar 500 de milioane de euro „în cont”

Dintr-un document obținut de la Ministerul de Finanțe, reiese că în 2021 România a solicitat împrumuturi rambursabile la Banca Europeană pentru Investiții (BEI) pentru a putea începe lucrările la cele trei spitale regionale.

Din același act reiese că aceste credite sunt motivate prin faptul că România trebuie să construiască trei spitale regionale, iar finanțarea europeană prin programele europene operaționale în perioada 2021-2027 pentru aceste proiecte este de doar 500 de milioane de euro.

„Potrivit studiilor de fezabilitate, costul total al celor trei spitale se ridică la circa 1,64 miliarde de euro. În baza estimărilor recente, alocarea financiară care urmează a fi asigurată din viitorul Program Operațional Sănătate (POS 2021-2027) pentru cele trei spitale regionale este de 500 milioane de euro, acoperind 39,02% din costul net al acestora, diferența urmând a fi asigurată din alte surse legal constituite”, se precizează într-un document semnat de fostul ministru al Finanțelor Alexandru Nazare.

Împrumut cu dobândă în locul finanțărilor nerambursabile

BEI finanțează în mod uzual până la 50% din costul net al unui proiect. Din acest motiv, Ministerul de Finanțe a obținut împrumuturi de 250 de milioane de euro pentru unitatea din Iași, 226 milioane de euro pentru SRU Cluj, respectiv până la 254 milioane de euro pentru SRU Craiova.

„Din punct de vedere al termenilor şi condiţiilor financiare, împrumuturile acordate de BEI sunt competitive şi mai flexibile decât alte instrumente alternative de finanţare existente pe piaţa financiară internaţională”, se mai precizează într-un alt document obținut de la Ministerul Sănătății care vizează finanțarea spitalelor regionale.

„Dobânda percepută poate fi fixă (cotele indicative de la ultimele trageri în cadrul împrumuturilor existente au variat între 0,7% - 1,71% în funcție de perioada de rambursare aleasă) sau variabilă (bazată pe rata EURIBOR, la care se adaugă o marjă a Băncii)”, se mai precizează în document.

Stadiul proiectelor celor trei spitale regionale

Pentru toate cele trei unități din Cluj-Napoca, Iași și Craiova s-au finalizat, în 2020, studiile de fezabilitate, plătite din bani europeni.

Ulterior, Ministerul Sănătății a scos la licitație proiectarea viitoarelor construcții. Cel mai avansat proiect este cel din Iași, unde a fost desemnată deja asociarea de societăți care va realiza studiul tehnic.

Contractul pentru proiectarea Spitalului Regional Iași, în valoare de 39 de milioane de lei, fără TVA (aproape 9,5 milioane de euro) a fost câștigată de asocierea condusă de firmă italiană Studio Altieri SpA (lider).

Din grupul de companii care va mai lucra la proiectare, care trebuie să fie gata anul acesta, fac parte Steam, Italconsult SpA, Proiect Consulting, Rheinbrucke, K-Box Construction Design. În 2023, ar trebui lansată licitația de execuție a lucrărilor.

Contractul de proiectare a Spitalului Regional Craiova, în valoare de 16 milioane de euro, nu a fost nici până acum atribuit. Acesta a fost scos la licitație la începutul anului trecut, iar în iulie au fost deschise ofertele.

Ministrul Rafila declara în decembrie că speră că în luna ianuarie să fie anunțată asociererea câștigătoare. La licitație au participat nouă asocieri de firme din Turcia, Italia, Spania, Franța, Danemarca și România.

Valoarea estimată a contractului de servicii pentru proiectarea Spitalului Regional Cluj-Napoca este de 68 milioane de lei fără TVA (18 milioane de euro cu tot cu TVA). Nici în acest caz nu a fost desemnată firma sau asocierea câștigătoare.

Spitalul Metropolitan din București

Spitalul metropolitan se află într-o situație similară. Unitatea este prezentată de reprezentanții Trustul de Clădiri Metropolitane, companie a municipalității, ca o copie a celebrului spital AKH Viena. Dar, „mai mare, cu 2.500 de paturi”, potrivit prezentărilor proiectului.

Spitalul Metropolitan din București ar urma să aibî 1.000 de locuri.
Spitalul Metropolitan din București ar urma să aibî 1.000 de locuri.

Investiția anunțată în 2019 de Gabriela Firea, fostul primar al Bucureștiului, ar trebui să fie ridicată în zona Pipera. În decembrie 2019, consilierii generali ai PSD și ALDE au votat bugetul investiție, care se ridica la suma de un miliard de euro.

Valoarea totală a investiţiei, gândită a se face din fonduri de la bugetul local din alte surse, este de 4,7 miliarde de lei cu TVA, iar durata de realizare de 60 de luni (cinci ani).

În primul an, fără a se preciza care este acesta, ar urma să se investească 216 milioane de lei, iar în al cincilea - 2,3 miliarde de lei.

Spitalul ar trebui să aibă nouă tronsoane: 750 de paturi pentru spitalizare continuă, 107 – pentru spitalizare de zi, 93 posturi de tratament, 113 paturi ATI (din care 10 pentru Neonatologie), 44 cabinete ambulatoriu, 33 săli de operaţie în blocuri operatorii.

Nicușor Dan, actualul primar, spune că acest proiect este realizabil doar dacă Bucureștiul obține finanțare europeană prin PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență) sau prin alt program.

„Eu mi-aş dori să avem un miliard de euro finanţare, ca să putem să îl facem, dar mi se pare extrem de puţin probabil să îl facem fie prin PNRR, fie prin alte surse. Există proiecte mai mici de extindere ale spitalelor noastre, care sunt depuse pe PNRR. Sunt mult mai optimist în privinţa lor”, ne-a precizat Nicuşor Dan.

Opoziția sistemului

Spitatele regionale, cele mai importante investiții din domeniul sănătății, nu au fost niciodată sprijinite de întreg personalul medical. Asta pentru că aceste unități moderne urmează să preia locul - și pacienții - unor clinici județene, regionale unde profesează cei mai cunoscuți medici ai zonei.

Cum finanțarea spitalelor este realizată în funcție de numărul de cazuri tratate și de gravitatea acestora, spitalele județene tradiționale ar urma să-și piardă mare parte din finanțările de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

De fapt, chiar din 2005, de la prima lansarea a proiectelor, secretarul general al Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, spunea că a înființa astfel de spitale ar însemna bani pierduți. El pleda ca finanțările pentru aceste unități să meargă la spitalele mari care deja existau în fiecare regiune.

Vasile Astărăstoae adauga că dacă fondurile vor fi dirijate către astfel de unități medicale, pacienții n-ar mai fi tratați în mod egal. Numai unii dintre bolnavi vor beneficia de serviciile unor astfel de spitale, era de părere Vasile Astărăstoae.

„Și acum există spitale de urgență care preiau cazurile cele mai dificile, este vorba de centrele universitare, așa încât nu văd rațiunea existenței unor astfel de spitale regionale”, afirmă Vasile Astărăstoaie.

Țară în service | Ororile din închisori. Ce (nu) a respectat România din decizia CEDO privind tortura deținuților

În 2015, deținuți din mai multe penitenciare din țară au protestat împotriva condițiilor de detenție. CEDO a condamnat România de mai multe ori din acest motiv, însă problema persistă și în 2022.

CEDO a constatat încă 2017 că România are prea puține celule și prea mulți deținuți. Un deceniu mai târziu, doar un penitenciar din 45 respectă 100% normele europene. Deținuții au fost compensați până în 2019 cu zile de libertate în baza recursului compensatoriu. După abrogarea acestuia, au reînceput să dea în judecată statul român. Problema rămâne una de sistem.

În 2017, România primea termen până în 2025 să rezolve problema condițiilor de detenție. Recomandarea principală era să asigure minimum patru metri pătrați pentru fiecare deținut, dar și condiții decente celor încarcerați.

De atunci și până în prezent, statul român nu a amenajat niciun loc de detenție nou. Autoritățile au făcut doar reamenajări și au creat 200 de locuri noi în celulele conforme. Marile proiecte de construcție a unor penitenciare noi au rămas pe hârtie.

În închisorile din România sunt, scriptic, aproximativ 17.500 de locuri. În urmă cu cinci-șase ani, în perioada de glorie a luptei anticorupție și împotriva crimei organizate, acestea erau ocupate de 28.000 de oameni, distribuiți în 45 de pușcării. În 2022, sunt aproape 22.000.

Faptul că în penitenciarele din România nu sunt locuri suficiente pentru numărul mare de condamnați face ca în multe celule să fie îngrămădiți mai mulți deținuți decât impun normele europene privind respectarea drepturilor omului.

Aceste norme prevăd ca fiecare deținut să aibă un spațiu de patru metri pătrați la dispoziție. Însă, în penitenciarele românești, sunt întâlnite des celule-hală, cu peste 30 de condamnați, sau mini-celule de 12 metri pătrați în care sunt înghesuiți și opt deținuți.

Lipsa spațiului pentru infractori nu este un moft, iar supraaglomerarea face ca, uneori, spun specialiștii, să fie imposibilă reintegrarea socială a celor care se eliberează.

Unii deținuți ies din penitenciare mai înrăiți față de societate decât au intrat, ceea ce crește riscul de recidivă. „Asta pentru că numărul abuzurilor fizice sau psihice de după gratii este foarte mare într-un spațiu care nu poate fi controlat de gardieni”, explică reprezentanții APADOR-CH (Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki).

Deținuții agresează fizic sau sexual adesea alți colegi de celulă. Aceste concluzii au fost preluate și într-un raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite privind respectarea drepturilor omului din România.

Cele mai dure penitenciare, unde abuzurile între deținuți sunt cel mai des întâlnite, sunt închisorile de maximă siguranță, așa cum sunt cele din Giurgiu, Iași, Craiova, Rahova și Galați.
Cele mai dure penitenciare, unde abuzurile între deținuți sunt cel mai des întâlnite, sunt închisorile de maximă siguranță, așa cum sunt cele din Giurgiu, Iași, Craiova, Rahova și Galați.

„Conform statisticilor oficiale, suprapopularea a reprezentat o problemă, în special în acele penitenciare în care nu s-a respectat suprafața standard de patru metri pătrați per deținut, stabilită de Consiliul Europei. Condițiile în sistemul de penitenciare au rămas în general precare, iar observatorii au menționat insuficientele investiții în reparații și modernizare”, se precizează în raportul Departamentului de Stat.

Supraaglomerarea, pe scurt

În afară de penitenciarul din Găești, județul Dâmbovița, restul de 44 de penitenciare au cel puțin o secție care nu respectă limita de patru metri pătrați pentru un condamnat.

Reprezentanții APADOR-CH au constatat, spre exemplu, că la Penitenciarul Rahova spațiul de patru metri pătrați este calculat luând în calcul și grupul sanitar din celulă, fapt contrar recomandărilor europene.

Chiar și așa, în cele 17.500 de locuri din cele 45 de penitenciare sunt înghesuiți la acest moment aproape 22.000 de condamnați.

Deținuții români au început să se prindă din 2007 că pot scoate și câteva mii de euro ca despăgubiri pentru rele tratamente primite după gratii. Așa că sute de condamnați au dat România în judecată la CEDO pentru a obține daunele care sunt între 3.000 și 10.000 de euro.
Deținuții români au început să se prindă din 2007 că pot scoate și câteva mii de euro ca despăgubiri pentru rele tratamente primite după gratii. Așa că sute de condamnați au dat România în judecată la CEDO pentru a obține daunele care sunt între 3.000 și 10.000 de euro.

Rețeaua de penitenciare din România se află în subordinea Ministerului Justiției. Ministrul Cătălin Predoiu susține că problemele sistemului de detenție pot fi rezolvate doar cu o finanțare adecvată.

„Am avut un dialog bun cu Ministrul Finanțelor pe toate subiectele semnalate”, ne-a transmis acesta. „Niciun stat din UE nu-și poate permite să se joace cu siguranța cetățenilor. Acest fenomen va fi un temei pentru a explora cu CEDO în viitor și găsirea unei soluții”, a mai explicat Predoiu.

Din 2017, de la prima condamnare a României la CEDO pentru nerespectarea drepturile deținuților, și până astăzi nu s-a pus nicio cărămidă pentru construirea unui nou penitenciar. Asta deși Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) are de aproape doi ani o finanțare europeană de peste 177 de milioane de euro pentru a amenaja două închisori noi.

Reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor ne-au explicat că procedurile administrative care trebuie îndeplinite au împiedicat deschiderea șantierelor. „Trebuie ținut cont că penitenciarele sunt unități cu caracter militar și din acest motive, totul este mult mai complicat”, a transmis ANP, într-un răspuns oferit Europei Libere.

Lipsa de inițiativă a Ministerului Justiției are două urmări negative. În primul rând, îi avantajează pe infractorii periculoși, condamnați înainte de 2019, care în baza recursului compensatoriu impus din 2017 pot ieși mai repede de după gratii.

Apoi, în al doilea rând, deținuții pot ieși nu doar mai repede din închisoare, ci pot și obține bani de la stat. Între 3.000 și 10.000 de euro au fost sumele compensatorii acordate de CEDO pentru deținuții care reclamau condițiile inumane din temnițe românești.

Între 2011 și 2017, România achita anual despăgubiri în medie de 5 milioane de euro, bani pe care îi primeau deținuții care reclamau, printre altele, la CEDO că nu au un spațiu alocat de patru metri pătrați. Între 500 și 600 de condamnați au primit astfel de daune de la instanța europeană, conform unei statistici a ministerului de resort.

Grozăviile care se petrec în celulele suprapopulate

Reprezentanții APADOR-CH, dar și ai altor asociații, susțin că lipsa spațiului îi transformă pe unii deținuți în persoane mult mai violente decât erau înaintea detenției. Asta în condițiie în care rolul penitenciarului ar trebui să fie reeducarea.

De exemplu, pe una dintre clădirile celui mai dur penitenciar din România, cel din Giurgiu, au fost amenajate opt colivii metalice în care sunt scoși zilnic la aer, câte o oră, deținuții cei mai violenți.

Este vorba de deținuții de la Secția E9 – Grad Sporit de Pericol (GSR). Această secție este menționată în rapoartele de monitorizare a două ONG-uri, dar și în reclamațiile foștilor deținuți.

Penitenciarul din Giurgiu este considerat cel mai dur pentru că aici sunt cazați liderii sau membrii cei mai periculoși din clanurile interlope din București și Ilfov. Aici au fost cazați, printre alții, și frații Cămătaru.
Penitenciarul din Giurgiu este considerat cel mai dur pentru că aici sunt cazați liderii sau membrii cei mai periculoși din clanurile interlope din București și Ilfov. Aici au fost cazați, printre alții, și frații Cămătaru.

Acești deținuți sunt scoși în coliviile de pe acoperiș pentru că nu s-au găsit spații în curtea penitenciarului. Cei mai periculoși deținuți, din secțiile de maximă securitate, au voie prin lege să iasă o oră pe zi în curte.

„Secția GSR-ul este pedeapsă în cadrul pedepsei, o formă de izolare perpetuă asimilată cu tortura de Comitetul pentru Prevenirea Torturii”, spune Eugen Chiracu, președintele unei asociații privind respectarea drepturile omului.

Conducerea penitenciarului spune că acest sector este necesar pentru a proteja viața gardienilor și a celorlalți condamnați.

„Se întreprind toată măsurile legale necesare care să prevină săvârșirea de noi infracțiuni, să fie împiedicată sustragerea deținuților de la executarea pedepselor privative de libertate, precum și pentru protejarea vieții acestora, a personalului locului de deținere și a oricăror alte persoane”, ne-au transmis reprezentanții închisorii.

Scrisoarea unui deținut abuzat sexual

Un alt exemplu este la Jilava. În urma unei inspecții a reprezentanților APADOR-CH, aceștia au constatat că persoanele încarcerate acolo nu aveau apă caldă, deși lucrau la o firmă de salubritate.

„Deținuții s-au plâns asupra acestui aspect, spunând că programul de furnizare a apei calde este insuficient. S-au plâns mai ales cei care muncesc. Spre exemplu, cei 36 de deținuți din secția a doua, regim semi-deschis, din camera E 2.10. Ei lucrau la groapa de gunoi de la Glina și au afirmat că au nevoie să facă baie zilnic după ce vin de la muncă, dar sunt nevoiți să se spele cu apă rece”, au constatat reprezentanții APADOR-CH.

Lipsa spațiului face ca în fiecare celulă să fie un șef, iar ceilalți să fie „sclavii” lui, fără ca gardienii să aibă cum să controleze în permanență relațiile din celulă.

„Paul” a fost cazat în urmă cu câțiva ani la penitenciarul din Iași. În trei săptămâni acesta a fost umilit și torturat de proprii colegi de temniță. „Am fost abuzat sexual timp de două săptămâni, zi de zi, seară de seară, în camera 25, Secția 9 din Penitenciarul Iași”, relatează tânărul. Acesta avea 19 ani când a fost încarcerat.

„În afară de abuzurile sexuale și bătăile la care am fost supus, agresorii mei mă mai puneau să le fac masaj sau ventilație, când era caniculă. Dormeam două-trei ore pe noapte”, mai arată tânărul, prin intermediul unei scrisori.

După ce medicul închisorii a constatat violul și abuzurile, tânărul a fost mutat la penitenciarul de la Poarta Alba, județul Constanța.

La închisoarea din Galați, reprezentanții APADOR-CH au găsit în Camera E1.7 , care e de maximă siguranță, un deținut care a povestit că încerca să obțină un transfer definitiv de la Giurgiu la Galați, pe motiv că e agresat de colegii de celulă din Giurgiu.

„O camera și mai ales grupul sanitar din Secția E6 – regim închis – opt erau într-o stare avansată de degradare, pline de igrasie. Deținuții s-au plâns și ei de ploșnițe, de mâncarea proastă și care e nevariată, de igrasia din cameră și din grupul sanitar, de lipsa bazinului la WC și de faptul că dincolo de geamurile camerei sunt montate panouri care împiedică aerul să intre – de aceea aveau și geamurile scoase”, au mai constatat reprezentanții APADOR-CH.

Începutul recunoașterii sistemului de tortură

Au trecut mai bine de patru ani de când România a fost condamnată la CEDO pentru supraaglomerarea și condițiile proaste din penitenciare. „De atunci și până acum, nu s-a întâmplat mai nimic”, susțin sindicaliștii din cadrul ANP.

După hotărârea pilot de condamnare din 2017, Guvernul a aprobat un plan de măsuri care trebuie pus în practică în următorii șapte ani. Cifrele arată însă că promisiunile au rămas doar pe hârtie.

Decizia Curții Europene (aprilie 2017) a venit la mai puțin de un an de la o revoltă masivă a deținuților din opt penitenciare din România, care au protestat împotriva condițiilor de detenție (iulie 2016).

Persoane private de libertate participă la o acțiune desfășurată la Penitenciarul din Timișoara.
Persoane private de libertate participă la o acțiune desfășurată la Penitenciarul din Timișoara.

O anchetă a ANP a ajuns la concluzia că răscoala condamnaților a fost pornită de doi lideri interlopi: Ioan Clămparu și Adrian Corduneanu. Cei doi se aflau încarcerați la penitenciarele din Botoșani și Iași. Conducerea ANP ne-a transmis că s-au făcut plângeri penale pentru liderii revoltei.

Problema locativă, rezolvată la CEDO

Nemulțumirile deținuților de la acel moment, dar manifestate constant din 2000, au fost legate de condițiile de detenție și mai ales de supraaglomerarea din celule, de lipsa spațiilor de plimbare din curtea închisorilor etc.

Din 2007, judecătorii europeni au început să dea dreptate deținuților români care s-au plâns de condițiile inumane din celule.

Prima hotărâre CEDO pronunțată într-o cauză împotriva României în materia condițiilor materiale de detenție datează din decembrie 2007 (Bragadireanu împotriva României).

Costel Bragadireanu a fost condamnat din 1993 la 20 de ani de închisoare pentru că și-a ucis iubita. El a fost trimis la Penitenciarul Giurgiu.

În 2007, avocații săi au obținut la CEDO în care statul român era vinovat pentru condiții de tortură.

Cu bani în buzunar la eliberare

În 2012, CEDO constată că România are o problemă de structură cu penitenciarele. Atunci, Curtea a pronunțat o hotărâre în cauza Iacov Stanciu împotriva României în care a reținut că, „în pofida eforturilor autorităților române de a îmbunătăți situația, există o problemă structurală în domeniul condițiilor materiale de detenție”.

Penitenciarul de la Rahova este unul dintre cele mai cunoscute din țară, fiind locul unde ai fost închiși mai mulți politicieni sau alte persoane cu notorietate.
Penitenciarul de la Rahova este unul dintre cele mai cunoscute din țară, fiind locul unde ai fost închiși mai mulți politicieni sau alte persoane cu notorietate.

În aprilie 2017, CEDO a inițiat o hotărâre (plecând de la cauza Rezmiveș contra România) prin care impunea guvernului de la București să prezinte în următoarele șase luni un program de măsuri pe o durată de șapte ani. La finalul acestei perioade, viața în penitenciare ar trebui să nu mai fie considerată o tortură.

Eliberări cu viteză accelerată

Ministru al Justiției în acel moment era Tudorel Toader. Acesta a propus imediat după decizia CEDO un plan de investiții, care nu a fost respectat niciodată conform sindicaliștilor din sistem.

În schimb, Tudorel Toader a găsit o soluție ingenioasă de care beneficia orice deținut român care primise o condamnare din 2012 și până în 2017. Ca recompensă pentru condițiile de tortură din penitenciare, fiecare deținut primea practic o micșorare a condamnării.

Conform Legii 169/2017, la fiecare 30 de zile de stat după gratii, condamnatului i se mai scădeau alte șase zile. Astfel, la fiecare cinci luni de temniță se consideră că deținutul a executat șase luni din pedeapsa primă de judecători.

În baza recursului compensatoriu, deținuții care își executau pedeapsa în condiții improprii au fost eliberați condiționat, iar cei care și-au ispășit condamnarea, au fost despăgubiți.

Peste 11.000 de condamnați au părăsit celulele după 2017 în baza recursului compensatoriu.
Peste 11.000 de condamnați au părăsit celulele după 2017 în baza recursului compensatoriu.

Printre condițiile stabilite de lege care le permit deținuților să primească zile compensatorii se numără și lipsa temperaturii adecvate în cameră sau lipsa luminii naturale.

„Cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 metri pătrați/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză”, se mai preciza în legea amintită.

Schimbarea nu a fost una pozitivă

Recursul compensatoriu impus de Tudorel Toader nu a îmbunătățit viața de după gratii. Ba din contră, susțin sindicaliștii din sistem.

Nici spațiile destinate deținuților nu au fost mai generoase. „Gradul de aglomerare din penitenciarele din țară era, în 2017, în anul condamnării de către CEDO, de 122,67%. În 2018 a scăzut la 115,33%, iar astăzi este de 112,47%. Chiar dacă procentul s-a micșorat în ultima perioadă, situația este în continuare critică”, spune Sorin Dumitrașcu, liderul sindicatului din cadrul ANP. Aceste susține că „este o problemă de sistem”.

În ciuda acestor critici, recursul compensatoriu a dus la un minim de deținuți. În 2019, numărul persoanelor încarcerate a coborât spre 20.500, de la 28.000 cu trei ani înainte.

În esență, spune Dumitrașcu, „criminalitatea a fost mutată din penitenciar, pe stradă”.

„Nicăieri raportul CEDO nu a amintit de amnistii, grațieri sau beneficii pentru deținuți. Tot discursul CEDO a fost pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru și de detenție, respectiv clădiri, celule etc. Asta a dispus CEDO. Raportul CEDO a fost folosit pentru a se da acest blestemat de recurs compensatoriu”, mai spune Dumitrașcu.

Tudorel Toader a explicat mereu că proiectul recursului compensatoriu nu este al lui, ci fusese inițiat de guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, în perioada 2015-2016.

În decembrie 2019, recursul compensatoriu a fost anulat în Parlament, după ce la Palatul Victoria a fost instalat un nou guvern condus de Ludovic Orban.

Pentru a se respecta regulile europene, autoritățile măsoară și spațiul grupului sanitar atunci când calculează spațiul de patru metri pătrați necesar fiecărui deținut.
Pentru a se respecta regulile europene, autoritățile măsoară și spațiul grupului sanitar atunci când calculează spațiul de patru metri pătrați necesar fiecărui deținut.

Cristi Dănileț, judecătorul suspendat de CSM la începutul acestui an, ne-a explicat că prevederile recursului compensatoriu se aplică în prezent oricărui condamnat înainte de decembrie 2019, când legea a fost abrogată.

O altă urmare a abrogării recursului compensatoriu este că deținuții au reluat moda proceselor deschise la CEDO împotriva României.

Spre exemplu, Tibor P., un deținut de 59 de ani, s-a adresat CEDO pe 16 iulie 2019. El a arătat că, între 2012 și 2015, a fost deținut în mai multe închisori din țară. A acuzat condițiile de deținere, printre care suprapopularea, igiena precară, lipsa băilor, ventilația insuficientă și spațiul redus pentru depozitarea și consumul alimentelor, dar și felul în care a fost transferat între penitenciare.

CEDO a stabilit anul trecut că, între 2014 și 2015, când a fost deținut pe penitenciarul Deva, reclamantul a avut la dispoziție un spațiu personal mai mic de trei metri pătrați, astfel că au fost încălcate prevederile referitoare la condițiile de deținere.

În urma acestor observații, judecătorii i-au acordat lui Tibor Polgar daune morale de 2500 de euro și 200 de euro pentru cheltuieli de judecată.

În cadrul judecării acestui caz, CEDO a remarcat măsurile întreprinse de autoritățile din România pentru a reduce supraaglomerarea din penitenciare. Însă Curtea a observat că, după o scădere până în iunie 2020, tendința de suprapopulare a închisorilor a început să crească timp de șase luni.

Soluția: investițiile

În ceea ce privește investițiile propriu-zise, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) ne-a precizat că va crește capacitatea de cazare la anumite unități din țară, subliniind că lucrările vor fi gata în 2025.

Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat că vor exista lucrări pentru a crește capacitățile de cazare la unitățile din Deva, Găești, Târgu Jiu și Târgu Ocna. Vor fi aici 512 locuri noi de detenție.

Astfel, ANP „mai are în derulare 31 de astfel de proiecte (pavilioane de deținere noi, care vor fi construite în perimetrele actualelor penitenciare), aflate în diverse stadii de întocmire a documentațiilor aferente”,au mai punctat reprezentanții administrației.

Mai mult decât atât, se adaugă și cele două noi penitenciare din Berceni (1000 de locuri) și din Unguriu (900 de locuri).

Penitenciarul Berceni, din județul Prahova, va avea 1.000 de locuri cu regim de maximă siguranță și închis. Noua pușcărie se află în administrarea Penitenciarului Ploiești. Valoarea investiției se ridică la 133,40 milioane de euro.

Penitenciarul Unguriu va fi construit în județul Buzău și va avea 900 de locuri cu regim semi deschis și deschis. Valoarea investiției se ridică la 49.09 milioane de euro. Locația se află în administrarea Penitenciarului Focșani.

Proiectele sunt finanțate printr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Sunt primele penitenciare noi construite în ultimii 28 de ani.

Țară în service | Procesele internaționale ale României. O miză de 10 miliarde de euro

Sediul ICSID din Washington, clădirea în care se judecă dosare care ar putea lăsa bugetul public fără miliarde de euro. Deciziile judecătorilor comerciali nu mai pot fi schimbate decât dacă se descoperă fapte grave de corupție ale acestora. Sursă foto: ICSID

România se judecă la Washington în procese a căror miză financiară cumulată este de peste zece miliarde de euro. Unele litigii au fost deschise împotriva statului român de oameni de afaceri autohtoni. Europa Liberă le-a analizat pe toate.

Drepturile financiare ale investitorilor dintr-o țară străină sunt apărate de judecătorii unui tribunal internațional al Băncii Mondiale, instanță care își are sediul la Washington/SUA.

La Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială au apelat și români. Aceștia au putut chema în judecată propriul stat deoarece au realizat investiții în România prin intermediul unor off-shore-uri sau pentru că dețin și alte cetățenii.

Cel mai recent exemplu este cel al fraților Ioan și Viorel Micula, doi oameni de afaceri din Bihor, care au și câștigat unul dintre litigiile intentate României. Familia Adamescu cere și ea despăgubiri României. Aceasta a putut apela la instanța comercială pentru că membrii ei au pașaport suedez sau german.

Un alt litigiu important este cel cu firma canadiană Gabriel Resources, compania controlată - cel puțin la un moment dat - conform unor investigații Rise Project, de afaceristul român Frank Timiș.

Statul român mai este reclamat la Washington și de societăți în structura cărora nu se află cetățeni români, ci companii sau investitori străini.

Lista firmelor care au dat România în judecată

România este reclamată în prezent în zece procese, în care diverse companii solicită daune totale de 10 miliarde de euro.

Companiile care cer despăgubiri sunt: Kelag - Kärntner Elektrizitäts din Austria, Fin Doc SRL deținută de o companie din Italia, EP Wind Project (Rom) Six Ltd din Cipru, Petrochemical Holding GmbH din Austria, Alverley Investments Limited și Germen Properties Ltd din Cipru, LSG Building Solutions GmbH din Austria, Nova Group Investments din Olanda, Gabriel Resources din Canada și Alpiq AG din Elveția.

Procedura, pe scurt

„Arbitrajul pentru investiții este o procedură de soluționare a litigiilor dintre investitorii străini și statele gazdă. Posibilitatea ca un investitor străin să dea în judecată un stat gazdă este o garanție pentru investitorul străin, în cazul unei dispute, acesta va avea acces la arbitrii independenți și calificați, care vor rezolva disputa și vor da o hotărâre executorie”, ne-au transmis reprezentanții Ministerului Economiei.

Acest lucru permite „investitorului străin să ocolească jurisdicțiile naționale care ar putea fi considerate părtinitoare sau lipsite de independență, și să rezolve litigiul în conformitate cu diferite protecții oferite prin tratatele internaționale”, explică avocații unei firmei de profil care a reprezentat statul român.

Conform datelor statistice ale Tribunalului de la Washington:

  • Conform statisticilor ICSID, arbitrajul mediu (între data constituirii unui caz până la încheierea sa) a durat „în medie 39 luni”;
  • Cea mai lungă dispută ICSID continuă din istorie s-a întins pe o perioadă de nouăsprezece ani;

Costul mediu: patru milioane de euro pentru un proces

Disputele în care statul român este implicat la Washington sunt coordonate de Ministerul Economiei. Reprezentanții acestui minister spun că nu pot face publice costurile unui proces, pentru că aceste sume sunt supuse unor clauze de confidențialitate.

Conform unor date obținute de la ICSID, plățile medii ale reclamantului au fost în ultimii ani 4,4 milioane de dolari, iar costurile medii ale respondentului au fost 4,6 milioane de euro pentru arbitrajele de investiții, în timp ce costurile tribunalului mediu au fost 746.000 de dolari.

În ultimii ani, două dosare au fost soluționate în defavoarea României: unul îi implică pe frații Micula și al doilea are legătură cu grupul britanic EDF Services Limited (România a plătit 6 milioane de dolari).

Cel mai important dosar câștigat de statul român a fost cel cu Rompetrol, companie deținută de investitori din Kazahstan, cu care România a câștigat procesul fără a avea vreo obligație de plată.

Cel mai recent litigiu

Ultima dispută internațională în care a fost implicată România este din luna noiembrie.

În urmă cu aproape două luni, proprietarii austrieci ai firmei Windfarm SRL au deschis un proces împotriva statului român. Proprietarii austrieci (compania Kelag) au dat în judecată România pentru că administrația autohtonă nu a respectat proiectele de sprijinire a investițiilor din domeniul energiei verzi.

În ultimii ani au fost blocate sau amânate mai multe scheme prin care guvernul sprijinea aceste investiții. Investitorii austrieci susțin că au început proiectele în baza unei legi, iar după finalizarea parcurilor solare sau eoliene legislația a fost schimbată.

Mai mulți investitori din domeniul energiei regenerabile au dat în judecată România la Washington. Mizele financiare ale proceselor sunt considerabile. Imagine generică.
Mai mulți investitori din domeniul energiei regenerabile au dat în judecată România la Washington. Mizele financiare ale proceselor sunt considerabile. Imagine generică.

Practic, deținătorii de parcuri fotovoltaice primeau șase certificate verzi pentru fiecare MWh produs, dar, în 2012, Guvernul a decis ca, din cele șase certificate verzi pe care le primea un „fotovoltaic“ pentru fiecare MWh produs, două să fie amânate până în 2017.

Ulterior, Guvernul a stabilit ca amânarea la tranzacționare a celor două certificate să fie prelungită până la finalul anului 2024, iar recuperarea acestor certificate să se facă, în tranșe lunare egale, în perioada 2025-2030.

Conform datelor obținute de la Ministerul Economiei, Bucureștiul își bazează apărarea pe faptul că legislația a fost schimbată la indicațiile Bruxelles-ului, deoarece Comisia Europeană a considerat că România acordă un ajutor de stat neloial investitorilor din energia verde.

Kelag are o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de euro, având investiții în special în domeniile energetic și tratare a deșeurilor.

Reprezentanții companiei austriece acuză România că „nu a respectat Tratatul privind Carta Energiei (TCE), un acord internațional încheiat în 1994 de statele din Europa și de fosta Uniune Sovietică, ce statuează principiile colaborării internaționale în domeniul energiei și care conține și prevederi privind protecția investițiilor străine în sectorul energetic”, așa cum reiese din datele obținute de la ICSID.

Grupul Kelag operează în România parcurile eoliene Mihai Viteazu 1 (13,8 MW, din județul Constanța), Dudești (8 MW, din județul Brăila) și Pogoanele (8 MW, din județul Buzău). Austriecii nu au formulat în mod definitv suma pe care o solicită statului român.

Procesele „verzi”, cele mai multe

Din cele zece litigii în curs la ICSID, patru sunt deschise de investitori străini în domeniul energiei regenerabile.

Celelalte procese au fost inițiate de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice.

Un exemplu este cel al unui grup de investitori condus de societatea LSG Building Solutions GmbH din Austria. În dosarul arbitral de la ICSID, un grup de zece de firme din Germania, Austria și România, printre care și una controlată de gigantul Samsung, solicită despăgubiri de 153,9 milioane euro.

În acest proces, interesele României sunt apărate de casele de avocatură: Curtis, Mallet-Prevost, Colt & Mosle din Londra și Maravela & Asociații din București.

Un alt grup de investitori din Cipru, EP Wind Project (Rom) Six Ltd, a dat în judecată România în 2020. Casele de avocatură Derains & Gharavi din Paris, Franța, și „Trofin&Associates” din București reprezintă România în această cauză. EP Wind Project (Rom) Six Ltd. controlează în România firma EP Wind Project (Rom) Six SA, operatorul parcului eolian Chirnogeni.

Ferma eoliană din județul Constanța, cu putere instalată totală de 80 MW, a fost pus în funcțiune în toamna lui 2013.

Proiectul a fost construit cu sprijinul unui credit sindicalizat de 60 milioane euro de la Erste, ING și Unicredit, plus un împrumut de 31 milioane euro acordat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Costurile totale ale proiectului s-au ridicat la circa 130 milioane euro.

În același domeniu activează și societatea Fin. Doc SRL din Perugia/Italia. Procesul dintre aceasta și România a fost înregistrat pe 17 septembrie 2020.

Casele de avocatură ale României în acest litigiu sunt: Dechamps International Law din Londra (Marea Britanie), 3 Verulam Buildings din Londra, Casa de Avocatură Pelinari&Pelinari din București și avocatul britanic Jonathan J Gass.

Dosarul RAFO

În data de 9 iulie 2019, Petrochemical Holding GmbH, fostul proprietar al Rafinăriei Rafo din Onești a dat în judecată România la ICSID.

La acel moment, grupul austriac Petrochemical Holding GmbH, fostul acționar majoritar al rafinăriei RAFO Onești, controlat și condus de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, a înregistrat în calitate de reclamant o cerere de declanșare a unei proceduri de arbitraj cu statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială de la Washington.

Reprezentanții Rafo Onești au dat în judecată România la Washington. Fosta rafinărie a ajuns în prezent o ruină.
Reprezentanții Rafo Onești au dat în judecată România la Washington. Fosta rafinărie a ajuns în prezent o ruină.

Grupul controlat de rusul Iakov Goldovski susține că, în perioada cuprinsă între anii 2005 și 2016, a investit suma de 476 milioane de euro în compania RAFO, al cărei principal activ este o rafinărie localizată în Oneşti.

Investitorul susține că încălcările din partea României au fost ulterioare anului 2005. Printre acestea se enumeră, în anul 2009, „neonorarea unui acord de oferire a unei garanții de stat în cuantum de 330 milioane de euro pentru a susține investițiile în modernizarea RAFO, precum și indisponibilizarea efectuată de către ANAF, în anul 2015, asupra activelor mobile sau imobile ale RAFO, inclusiv asupra rafinăriei“, conform datelor depuse la instanța din Washington.

Până la această dată, nu a cuantificat în mod concret o valoare a prejudiciului, dar din probele depuse de reprezentanții RAFO, despăgubirile ar pleca de la peste 300 de milioane de euro.

Apărarea României este asigurată în acest dosar de Freshfields Bruckhaus Deringer și casa de avocatură Filip.

Frații Micula mai vor 2,4 miliarde de euro

Cei doi oameni de afaceri au câștigat cel mai important proces deschis împotriva României la Washington, raportat la valoarea despăgubirilor obținute. Frații Micula au câștigat un prim litigiu împotriva statului român în urma căruia au obținut despăgubiri de aproape 356 milioane de euro.

Viorel și Ioan Micula, doi oameni de afaceri români care au cîștigat u proces împotriva României la Washington.

Viorel și Ioan Micula au cîștigat deja un proces intentat României.
Viorel și Ioan Micula au cîștigat deja un proces intentat României.

O mare parte din această sumă a fost plătită deja din vistieria statului printr-o ordonanță de urgență asumată de premierul Ludovic Orban.

Cei doi oameni de afaceri din Bihor, care au cetățenie suedeză, au mai cerut într-o altă dispută 2,4 miliarde de euro pe motiv că statul român le-a adus pierderi echivalente prin schimbările legislative repetate din ultimele două decenii.

„Acțiunea arbitrală se referă, în principal, la două aspecte: un aspect care privește piața băuturilor alcoolice, iar un alt aspect care vizează contractele de vânzare-cumpărare a apei minerale încheiate de reclamanți”, se precizează în documentele de la Washington.

În prima instanță, frații Micula au pierdut această dispută în urma unei decizii din 2018, dar avocații celor doi au cerut analizarea unor documente suplimentare.

Statul român este reprezentat în acest proces de două case de avocatură: compania elvețiană Lalive și casa de avocatură Leaua, Damcali, Deaconu, Păunescu & Asociații.

Și Roșia Montană a ajuns și la Washington

Companiile canadiene Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources Jersey au reclamat statul român la Washington pentru că nu au putut exploata aurul de la Roșia Montană.

Acțiunea arbitrală inițiată „își are temeiul de drept în Acordurile cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995)“, conform datelor din proces consultate de Europa Liberă.

Procesul dintre Gabriel Resources și România referitor la exploatarea resurselor minerale de la Roșia Montana este în curs.
Procesul dintre Gabriel Resources și România referitor la exploatarea resurselor minerale de la Roșia Montana este în curs.

Gabriel Resources cere despăgubiri în cuantum de 2,9 miliarde de euro.

În această speță, statul român este reprezentat de casele de avocatură Lalive din Elveția și Leaua & Asociații din București. Casa de avocatură românească Țucă și Asociații reprezintă Gabriel Resurces.

Avocații acestei părți tocmai au transmis la dosar că România a încheiat demersurile pentru ca Roșia Montană să fie înscrisă în patrimoniul Unesco, ceea ce în opinia Țucă și Asociații ar fi o probă că statul român nu și-a respectat acordurile de investiții legate de minele din Apuseni.

Adamescu cere 330 milioane euro

În dosarul arbitral nr. ARB/16/19 de la Curtea de Arbitraj de la Washington, compania olandeză The Nova Group Investments NV, înființată de Dan Adamescu și moștenită de Alexander Adamescu, solicită daune de 330 milioane de euro.

Alexander Adamescu consideră că statul român a vizat falimentarea companiei de asigurări prin anchetele penale de corupție care l-au vizat pe el și pe tatăl său, Dan Adamescu.

Firma controlată de Adamescu jr. susține că România „și-a încălcat angajamentele asumate prin deciziile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a exercitat asupra activității Astra Asigurare-Reasigurare SA, prin urmărirea penală a domnului Dan Adamescu, prin derularea unei campanii media ostile împotriva domnului Dan Adamescu precum și prin negarea dreptului la un proces echitabil în procedurile penale interne (de către organele de urmărire penală și instanțele judecătorești)“, conform datelor depuse la Washington.

Statul român este reprezentat de casele de avocatură Derains & Gharavi Aarpi, Akinci Danișmanlik Hizmetleri Ltd. și Trofin & Asociații.

Disputa imobiliară de 180 de milioane de euro

Două companii înregistrate în Cipru, Alverley Ltd și Germen Properties Ltd solicită statului român despăgubiri de 200 de milioane dolari.

Cele două companii s-au asociat cu Puiu Popoviciu pentru a dezvolta proiecte pe un teren de 224,6 ha, din Băneasa, luat de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București.

Cele două companii cipriote susțin că „România a încălcat tratatul prin acțiuni de intervenție arbitrară și discriminatorie prin privarea societăților reclamante de posibilitatea de a-și valorifica dreptul de proprietate asupra investițiilor și dreptul la un proces echitabil.

Puiu Popoviciu, condamnat în România pentru fapte de corupție, s-a stabilit în Marea Britanie pentru a evita închisoarea

În opinia investitorilor, „acțiunile întreprinse constau în exproprierea indirectă a investițiilor prin sechestrul instituit asupra bunurilor societăților românești și asupra titlului lor asupra terenului din Băneasa“.

Statul român este reprezentat în această speță de americanii de la Hunton Andrews Kurth LLP, plus casele de avocatură românești Cobuz și Asociații și Toader și Asociații.

Procesul cu Alpiq AG

Ministerul Energiei a câștigat un proces deschis de compania elvețiană Alpiq AG la Centrul Internațional pentru soluționarea diferendelor din domeniul investițiilor din Grupul Băncii Mondiale (ICSID), informează instituția. În urma unor solicitări ale avocaților Alpiq, această dispută este menținută încă deschisă la Washington.

Alpiq cumpăra preferențial energie de la Hidroelectrica pe care o vindea la prețul pieței marilor consumatori de energie din România.
Alpiq cumpăra preferențial energie de la Hidroelectrica pe care o vindea la prețul pieței marilor consumatori de energie din România.

Pretențiile Alpiq către Ministerul Energiei se ridicau la peste 400 de milioane de euro. Statul român a fost reprezentant de casele de avocatură: Tănăsescu Gavrila și Asociații și de Zamfirescu Racoti&Partners.

Alpiq a reclamat faptul că statul român, prin Ministerul Energiei, a rupt unilateral contractele dintre această firmă și Hidroelectrica, producătorul autohton de energie. Alpiq cumpăra preferențial energie de la Hidroelectrica pe care o vindea la prețul pieței marilor consumatori de energie din România.